Pretentii. Decizia nr. 4503/2013. Curtea de Apel BACĂU

Decizia nr. 4503/2013 pronunțată de Curtea de Apel BACĂU la data de 05-12-2013 în dosarul nr. 4983/103/2012

Dosar nr._

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL BACĂU

SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

DECIZIA CIVILĂ Nr. 4503/2013

Ședința publică de la 05 Decembrie 2013

Completul compus din:

PREȘEDINTE Olguța L. T.

Judecător M. G. C.

Judecător M. G. B.

Grefier C. M.

&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&

La ordine a venit spre soluționare recursul declarat de recurenta-pârâtă Administrația Finanțelor Publice Piatra N. împotriva sentinței civile nr. 1254/CF din 10 iunie 2013 pronunțată de Tribunalul N. în dosarul nr._, având ca obiect pretenții.

La apelul nominal făcut în ședință publică s-a constatat lipsa părților.

Procedura este legal îndeplinită.

S-a expus referatul oral asupra cauzei, după care:

Instanța constată recursul la primul termen, declarat și motivat în termen, legal scutit de plata taxei de timbru conform art. 17 din Legea nr. 146/1997.

Totodată, instanța constată că, potrivit dispozițiilor art. 11 alin. 3 din O.U.G. nr. 74/2013 și H.G. nr. 520/2013, Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Iași s-a subrogat în drepturile Administrației Finanțelor Publice Piatra N..

S-au verificat actele și lucrările dosarului, s-a constatat că s-a solicitat judecata în lipsă, cauza rămânând în pronunțare.

CURTEA

- deliberând –

Constată că prin sentința civilă nr.1254/CF /10.06.2013 pronunțată de Tribunalul N., s-a admis acțiunea principală formulată de reclamantul L. A. în contradictoriu cu pârâta Administrația Finanțelor Publice Piatra-N..

A fost obligată pârâta Administrația Finanțelor Publice Piatra-N. să restituie reclamantului suma de 5294 lei, reprezentând taxă de poluare, precum și dobânda aferentă acestei sume, calculată conform art. 124, cu referire la art. 120 alin.7 Cod procedură fiscală, de la data achitării taxei, respectiv 11.09.2012 și până la data restituirii.

S-a admis cererea de chemare în garanție, formulată de pârâta Administrația Finanțelor Publice Piatra-N., în contradictoriu cu chemata în garanție Administrația F. pentru Mediu.

A fost obligată chemata în garanție Administrația F. pentru Mediu să restituie și să vireze pârâtei Administrația Finanțelor Publice Piatra-N., suma de 5294 lei, reprezentând taxă de poluare, precum și dobânda aferentă acestei sume, calculată conform art. 124, cu referire la art. 120 alin.7 Cod procedură fiscală, de la data achitării taxei, respectiv 11.09.2012 și până la data restituirii.

Pentru a pronunța această soluție, a reținut tribunalul că reclamantul L. A. în anul 2012 a achiziționat un autovehicul second-hand din spațiul U.E., respectiv un autoturism marca AUDI A4, pentru înmatricularea căruia a achitat suma de 5294 lei, reprezentând taxă de poluare, conform chitanței de plată . nr._ din 11.09.2012.

Această taxă a fost instituită prin O.U.G. nr.50/2008, obligația de plată fiind prevăzută în mod imperativ pentru înmatricularea unui autovehicul pentru prima dată în România și pentru repunerea în circulație a unui autovehicul după încetarea unei exceptări sau scutiri. Art.90 alin.1 din Tratatul Constitutiv al Uniunii Europene, stipulează că „ nici un stat membru nu aplică, direct sau indirect, produsele altor state membre, impozite interne de orice natură, mai mari decât cele care se aplică, direct sau indirect, produselor naționale similare”.

Instanța a constatat că, în cauză, sunt aplicabile în mod direct dispozițiile din dreptul comunitar, care au prioritate față de dreptul național.

Conform jurisprudenței constante a Curții de Justiție a Comunităților Europene, dispozițiile art.90 au, în sistemul Tratatului de Instituire a Comunității Europene (T.C.E.), un caracter complementar, raportat la prevederile privind interzicerea taxelor vamale la import și export și a taxelor cu efect echivalent cuprinse în art.25 T.C.E.. Finalitatea acestor dispoziții este de a asigura libera circulație a mărfurilor între statele membre în condiții normale de concurență prin eliminarea oricărei forme de protecție ce ar putea rezulta din aplicarea de impozite interne discriminatorii în privința produselor provenind din alte state membre (hotărârile pronunțate de C.E.J. în cauzele Air Liquide Industries Belgium, C-393/04 și C-41/05, Brzezinski, C-313/05).

Se recunoaște, în mod constant, în jurisprudența comunitară, libertatea statelor membre de a stabili un sistem de taxare diferențiată pentru anumite produse, chiar similare în sensul art.90 alin. 1 T.C.E., în funcție de criterii obiective. Asemenea diferențieri nu sunt însă compatibile cu dreptul comunitardecât dacă urmăresc obiective compatibile cu exigențele tratatului și ale dreptului derivat și dacă evită orice formă de discriminare, directă sau indirectă, în privința importurilor provenind din state membre, sau de protecție în favoarea produselor naționale concurente (hotărârea Outokumpu, C-213/96, hotărârea Nadasdi și N. C-290/05).

Un sistem de impozite este compatibil cu art.90 T.C.E. dacă este conceput de manieră a exclude în orice ipoteză ca produsele importate să fie taxate la un nivel superior față de produsele naționale și dacă nu are, în nicio situație, efecte discriminatorii (hotărârea Comisia/Luxemburg, C-152/89, Comisia/G., C-375/1995).

Așadar, este incidentă încălcarea art.90 alin.1 T.C.E. atunci când impozitul aplicat produsului importat și cel aplicat produsului național similar sunt calculate în mod diferit, ducând, chiar dacă numai în anumite cazuri, la o impozitare superioară a produsului importat.

Curtea de Justiție, în cauza C-402/09. T. vs. Statul român, a stabilit că „Taxa pe poluare instituită prin reglementarea română și care se aplică vehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru este contrară dreptului Uniunii”. Astfel, această reglementare are ca efect să descurajeze importul și punerea în circulație a vehiculelor de ocazie cumpărate în alte state membre. Reglementarea română – O.U.G. nr.50/2008 pentru instituirea taxei pe poluare pentru autovehicule (Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 327 din 25 aprilie 2008) - a instituit, începând de la 1 iulie 2008, o taxă pe poluare care trebuie să fie plătită cu ocazia primei înmatriculări a unui autovehicul în România. Reglementarea menționată nu face distincție între vehiculele fabricate în acest stat membru și cele produse în străinătate. De asemenea, aceasta nu face distincție între vehiculele noi și vehiculele de ocazie.

Analizând dispozițiile O.U.G. nr.50/2008, cu modificările ulterioare, rezultă că pentru un autoturism produs în România sau în alte state membre U.E. nu se percepe o nouă taxă de poluare dacă anterior a fost înmatriculat tot în România, dar se percepe o asemenea taxă la autoturismul produs în tară sau în alt stat membru U.E. dacă este înmatriculat pentru prima dată în România.

Reglementată în acest mod, taxa de poluare este destinată să diminueze introducerea în țară a unor autoturisme second-hand înmatriculate deja în altă țară; cumpărătorii sunt orientați din punct de vedere fiscal să achiziționeze autoturisme second-hand deja înmatriculate în România - aspecte ce demonstrează că taxa se aplică doar ca urmare a achizițiilor intracomunitare și că este o taxă cu echivalent taxelor vamale de import.

Se menține astfel, în continuare, discriminarea reținută de C.J.U.E. între autoturismele second-hand importate din statele comunitare și cele deja înmatriculate în România, împrejurare față de care instanța apreciază că există incompatibilitate între normele interne incidente în speță și dispozițiile art.90 T.C.E..

Or, în această situație, este aplicabil principiul supremației dreptului comunitar enunțat de Curtea de Justiție a Comunităților Europene în Cauza C./Enel, C-6/64 și confirmat în mod constant în jurisprudența ulterioară a instanței comunitare.

Totodată, prevederile Legii nr.9/2012, în baza căreia se achită noua taxă de poluare sunt în continuare discriminatorii și nelegale. Discriminarea rezultă din suspendarea prevederii legale care se referea la plata taxei de primă vânzare pentru autovehiculele înmatriculate înainte de 2006, până la data de 1 ianuarie 2013, prin O.U.G. nr. 1/2012, publicată în Monitorul Oficial nr.79 din 31 ianuarie 2012.

Datorită acestei suspendări, sunt supuse în continuare la plata taxei, mașinile noi și mașinile second-hand înmatriculate într-un alt stat membru UE, fără ca autoturismele second-hand înmatriculate în România, să fie supuse în caz de vânzare, unei asemenea taxe.

Întrucât tribunalul a constatat că suma plătită de către reclamantul nu a fost datorată potrivit legislației comunitare, a stabilit că taxa trebuie restituită.

Pentru repararea integrală a prejudiciului pârâta a fost obligată, în conformitate și cu dispozițiile deciziei Curții de Justiție a Uniunii Europene (cauza C-565/11), să achite și folosul nerealizat, respectiv dobânda calculată conform art. 120 alin.7 din Cod procedură fiscală de la data plății fără temei a taxei în cauză și până la data restituirii acesteia.

Cu privire la cererea de chemare în garanție, instanța a reținut că este întemeiată.

Astfel, suma la plata căreia a fost obligată pârâta Administrația Finanțelor Publice Piatra N., a fost încasată de aceasta, însă a fost virată chematei în garanție, potrivit art.1 din O.U.G. nr.50/2008, taxa de poluare constituind venit la bugetul F. Pentru Mediu.

Cum chemata în garanție este beneficiara finală a taxei de poluare gestionată de pârâtă, și cum în cauză s-a constat caracterul nelegal al taxei și s-a dispus obligarea pârâtei la plată, instanța a admis cererea de chemare în garanție și a obligat chemata în garanție la plata către pârâtă a taxei de poluare.

Împotriva sentinței tribunalului a formulat recurs Administrația Finanțelor Publice Piatra N., care a criticat-o sub următoarele aspecte:

A arătat recurenta că sentința recurată este netemeinică și nelegală atâta timp cât motivarea instanței de fond are în vedere neconcordanțele între Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. nr.50/2008 și legislația europeană,însă în speță este vorba de taxa achitată în conformitate cu dispozițiile legii nr.9/2012.

A invocat excepția neîndeplinirii procedurii prealabile prevăzută de art.7 din Legea nr.554/2004

A solicitat recurenta ca instanța de recurs să aibă în vedere dispozițiile Legii nr.9/2012 privind taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule, respectiv că după . nu mai poate fi vorba despre o discriminare în condițiile în care conf. art.4 din actul normativ menționat toate vehiculele care intră în parcul auto național sunt obligate la plata taxei pe emisiile poluante.

Decizia CJCE pronunțată în cauza C-402/09 nu are aplicabilitate în cauză deoarece la pronunțarea acesteia instanța a avut în vedere reglementarea prevăzută de Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. nr.50/2008,ori în speță taxa a fost achitată în temeiul legii nr.9/2012.

A arătat recurenta că instanța de fond în mod greșit a obligat-o la plata dobânzilor de la data achitării taxei.

A mai solicitat recurenta să se aibă în vedere prevederile art.13 din Legea nr.9/2012 în care se menționează că „Cheltuielile bănești stabilite de instanțele de judecată prin hotărâri definitive și irevocabile în sarcina statului, precum și orice alte cheltuieli ocazionate de executarea silită se suportă din taxa încasată în conturile organului fiscal competent sau din taxa virată la bugetul F. pentru mediu, după caz”.

Analizând recursul sub aspectul criticilor formulate, în raport de actele existente și de dispozițiile legale, naționale și comunitare incidente în cauză, Curtea constată că acesta nu este întemeiat, pentru considerentele ce vor urma:

Cu privire la motivul de recurs referitor la neîndeplinirea procedurii prealabile, instanța de recurs îl găsește neîntemeiat, considerând că s-a solicitat restituirea unei sume plătită ca urmare a aplicării eronate a prevederilor legale, în temeiul art.117 alin.1 din Cod procedură fiscală, astfel că nu se impunea parcurgerea procedurii prealabile prevăzută de art.7 din Legea nr.554/2004.

În acest sens s-a pronunțat și ÎCCJ prin Decizia nr.24/14 noiembrie 2011 prin care s-au admis recursurile în interesul legii formulate de Procurorul general al Parchetului de pe lângă ÎCCJ, Colegiul de conducere al Curții de Apel Iași și Colegiul de conducere al Curții de Apel Cluj.

Cu privire la fondul cauzei, Curtea reține că aplicarea cu prioritate a normelor dreptului comunitar, prin ignorarea legislației naționale contrară acestora, constituie un principiu al dreptului comunitar, stabilit odată cu hotărârea pronunțata in cauza C-106/77, Simmenthal.

Prin Legea nr.9/2012 a fost instituită obligația de plată a taxei de poluare, plata taxei fiind prevăzută în mod imperativ cu ocazia înscrierii în evidențele autorității competente, potrivit legii, a dobândirii dreptului de proprietate asupra unui autovehicul de către primul proprietar din România, la repunerea în circulație a unui autovehicul după încetarea unei exceptări sau scutiri și la reintroducerea în parcul auto național a unui autovehicul, în cazul în care, la momentul scoaterii sale din parcul auto național, i s-a restituit proprietarului plătitor valoarea reziduală a taxei. De asemenea, art.4 alin.2 din lege prevede că obligația de plată a taxei intervine și cu ocazia primei transcrieri a dreptului de proprietate, în România, asupra unui autovehicul rulat și pentru care nu a fost achitată taxa specială pentru autoturisme și autovehicule, conform Legii nr. 571/2003, cu modificările și completările ulterioare, sau taxa pe poluare pentru autovehicule și care nu face parte din categoria autovehiculelor exceptate sau scutite de la plata acestor taxe, potrivit reglementărilor legale în vigoare la momentul înmatriculării, însă aplicarea acestor dispoziții a fost suspendată prin O.U.G. nr.1/2012până la 1 ianuarie 2013.

Art.90 alin.1 din Tratatul Constitutiv al Uniunii Europene stipulează că „nici un stat membru nu aplică, direct sau indirect, produsele altor state membre, impozite interne de orice natură, mai mari decât cele care se aplică, direct sau indirect, produselor naționale similare”.

Conform jurisprudenței constante a Curții de Justiție a Comunităților Europene, dispozițiile art.90, au în sistemul Tratatului de Instituire a Comunității Europene (TCE), un caracter complementar raportat la prevederile privind interzicerea taxelor vamale la import și export și a taxelor cu efect echivalent cuprinse în art.25 TCE. Finalitatea acestor dispoziții este de a asigura libera circulație a mărfurilor între statele membre în condiții normale de concurență prin eliminarea oricărei forme de protecție ce ar putea rezulta din aplicarea de impozite interne discriminatorii în privința produselor provenind din alte state membre (hotărârile pronunțate de C.EJ. în cauzele Air Liquide Industries Belgium, C-393/04 și C-41/05, Brzezinski, C-313/05).

Un sistem de impozite este compatibil cu art.90 TCE dacă este conceput de manieră a exclude în orice ipoteză ca produsele importate să fie taxate la un nivel superior față de produsele naționale și dacă nu are, în nici-o situație, efecte discriminatorii (hot Comisia/Luxemburg, C-152/89, Comisia/G., C-375/1995).

Așadar, este incidentă încălcarea art.90 al. 1 TCE atunci când impozitul aplicat produsului importat și cel aplicat produsului național similar sunt calculate în mod diferit, ducând, chiar dacă numai în anumite cazuri, la o impozitare superioară a produsului importat.

Prevederile Legii 9/2012, în baza căreia se achită noua taxă de poluare sunt în continuare discriminatorii. Discriminarea rezultă din suspendarea prevederii legale care se referea la plata taxei pentru prima vânzare pentru autovehiculele înmatriculate înainte de 2006.

Datorită acestei suspendări, sunt supuse în continuare la plata taxei, mașinile noi și mașinile second-hand înmatriculate într-un alt stat membru UE, fără ca autoturismele second-hand înmatriculate în România, să fie supuse, în caz de vânzare, unei asemenea taxe. Elementul de discriminare raportat la constatările Instanței Europene, reținute în Decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție nr. 24, a rămas și produce aceleași efecte în mod indirect, efecte care favorizează autovehiculele deja înmatriculate pe teritoriul României față de cele ce urmează să fie înmatriculate și, respectiv, importate.

Reglementată în acest mod, taxa de poluare este destinată să diminueze introducerea în țară a unor autoturisme second hand înmatriculate deja în altă țară; cumpărătorii sunt orientați din punct de vedere fiscal să achiziționeze autoturisme second hand deja înmatriculate în România - aspecte ce demonstrează că taxa se aplică doar ca urmare a achizițiilor intracomunitare și că este o taxă cu echivalent taxelor vamale de import.

Se menține astfel, în continuare, discriminarea reținută de CJUE între autoturismele second hand importate din statele comunitare și cele deja înmatriculate în România, împrejurare față de care există incompatibilitate între normele interne incidente în speță și dispozițiile art.90 TCE.

Instanța de fond a analizat cererea reclamantului prin prisma dispozițiilor Legii nr.9/2012, chiar dacă a făcut vorbire de neconcordanțele Ordonanței de Urgență a Guvernului nr.50/2008 și legislația europeană.

Referitor la critica privitoare la dobânda fiscală, nici aceasta nu este întemeiată, instanța de recurs reține că intimatul reclamant are dreptul la repararea integrală a prejudiciului, prin urmare și la folosul nerealizat, potrivit art.1084. raportat la 1082 Cod civil.

Curtea constată că, dobânda a fost acordată în mod corect de la data plății taxei.

Curtea de Justiție a Uniunii Europene în cauza C-565/11 M. I. împotriva Administrației Finanțelor Publice Sibiu – decizie prin care a fost desființat cu efect ex tunc prevederea internă – a statuat că, dobânzile acordate cu ocazia restituirii unei taxe percepute cu încălcarea dreptului Uniunii se datorează începând cu data plății taxei de către contribuabil. Decizia dată de Curtea de Justiție a Uniunii Europene are efect retroactiv și are un efect practic deosebit de important având în vedere majoritatea jurisprudenței naționale de până acum.

De asemenea în mod corect a fost obligată recurenta și la plata cheltuielilor de judecată, deoarece a căzut în pretenții, fiind în culpă procesualăși prin urmare conf. dispozițiilor art.274 Cod procedură civilă datorează intimatului reclamant cheltuielile de judecată ocazionate de proces.

Taxa de poluare, potrivit art. 1 din O.U.G 50/2008, constituie venit la bugetul F. Pentru Mediu și se gestionează de Administrația F. pentru Mediu, fiind una din sursele de venituri a bugetului consolidat al statului. Potrivit art.17 alin. 1 din Codul de pr. fiscală, subiecte ale raportului juridic fiscal sunt statul, unitățile administrativ-teritoriale sau, după caz, subdiviziunile administrativ-teritoriale ale municipiilor, contribuabilul, precum și alte persoane care dobândesc drepturi și obligații în cadrul acestui raport.

În cadrul acestui raport juridic fiscal, statul este reprezentat de Ministerul Economiei și Finanțelor prin Agenția Națională de Administrare Fiscală și unitățile sale subordonate cu personalitate juridică.

Prin urmare recurenta în calitatea pe care o are potrivit regulamentului de organizare si funcționare al administrațiilor finanțelor publice municipale, reprezintă în numele Direcției Generale a Finanțelor Publice N., Statul Român în raportul de drept material fiscal legat între acesta și reclamant prin care statul a pretins creanța fiscală denumită taxă de poluare.

Restituirea taxei nu se realizează din patrimoniul propriu al organului fiscal cu personalitate juridică, ci din bugetul consolidat al statului și prin urmare nu se impunea numai obligarea Administrației F. Pentru Mediu la plata cheltuielilor de judecată.

Față de considerentele reținute, hotărârea tribunalului, raportat la criticile făcute de recurentă, este temeinică și legală și în temeiul art. 312 din Codul de procedură civilă, se va respinge recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurenta-pârâtă Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Iași în numele Administrației Finanțelor Publice Piatra N. împotriva sentinței civile nr. 1254/CF din 10 iunie 2013 pronunțată de Tribunalul N. în dosarul nr._ în contradictoriu cu intimatul-reclamant L. A. și intimata-chemată în garanție Administrația F. pentru Mediu București.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică din 05 decembrie 2013.

Președinte, Judecător, Judecător,

Olguța L. T. G. M. C. M. G. B.

Grefier,

C. M.

Red.s. – G. B.

Red.d.r.- O.L.T. -

Tehnored.- O.L.T./C.M. - ex. 2

10 decembrie 2013

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Pretentii. Decizia nr. 4503/2013. Curtea de Apel BACĂU