Pretentii. Decizia nr. 768/2013. Curtea de Apel BACĂU
| Comentarii |
|
Decizia nr. 768/2013 pronunțată de Curtea de Apel BACĂU la data de 21-02-2013 în dosarul nr. 4594/103/2011
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BACĂU
- SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL -
Decizia nr. 768/2013
Ședința publică de la 21 Februarie 2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE: M. G. C. - judecător
Judecător: Olguța L. T.
Judecător: V. S. - președinte secție
Grefier: L.-D. D.
&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&
Astăzi a venit spre judecare recursul declarat de recurenta-pârâtă Administrația Finanțelor Publice Piatra N., împotriva sentinței civile nr. 705/CF din 19 aprilie 2012 pronunțată de Tribunalul N. în dosarul nr._, având ca obiect pretenții.
La apelul nominal făcut în ședință publică atât la prima, precum și la a doua strigare, s-a constatat lipsa părților.
Procedura este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care:
Instanța constată că recursul promovat de pârâta Administrația Finanțelor Publice Piatra N. este declarat și motivat în termen, scutit de plata taxei de timbru în temeiul art. 17 din Legea nr. 146/1997.
S-au verificat actele și lucrările dosarului și, având în vedere că atât recurenta-pârâtă Administrația Finanțelor Publice Piatra N., cât și intimatul-reclamant S. V. au solicitat judecarea cauzei și în lipsă în temeiul art. 242 alin. 2 Cod procedură civilă, constată cauza în stare de judecată și o reține în pronunțare.
CURTEA:
- deliberând –
Constată că prin sentința civilă nr. 705/CF/19.04.2012 pronunțată de Tribunalul N., s-au respins excepțiile inadmisibilității și a neîndeplinirii procedurii prealabile.
S-a admis în parte acțiunea formulată de reclamantul S. V., în contradictoriu cu pârâtele Administrația Finanțelor Publice Piatra N. și Administrația F. pentru Mediu.
Au fost obligate pârâtele să restituie reclamantului suma de 2.416 lei, reprezentând taxă de poluare, precum și dobânda fiscală aferentă sumei, calculată în conformitate cu prevederile art. 124 alin. (2) din O.G. nr. 92/2003, cu începere de la 10.06.2011 și până la data plății.
S-a admis cererea de chemare în garanție, fiind obligată chemata în garanție Administrația F. pentru Mediu să asigure fondurile necesare restituirii.
Au fost obligate pârâta și chemata în garanție la plata sumei de 39,3 lei către reclamant reprezentând cheltuieli de judecată.
Pentru a da această soluție, a reținut tribunalul că reclamantul a dobândit un autovehicul second hand provenit din spațiul comunitar pentru a cărui primă înmatriculare i s-a impus obligația fiscală de plată a taxei de poluare în conformitate cu prevederile O.U.G. nr. 50/2008. Considerând nelegală impunerea fiscală, reclamantul a cerut restituirea sumei, răspunsul primit de la autoritatea fiscală fiindu-i nefavorabil reclamantului.
Examinând excepția invocată, instanța a avut în vedere că potrivit Deciziei nr. 24/14.11.2011 pct. 2. pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în soluționarea recursului în interesul legii formulat de Procurorul General al României cu privire la necesitatea procedurii prealabile invocată de pârâtă “Procedura de contestare prevăzută de art. 7 din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 50/2008 raportat la art. 205-218 din Codul de procedură fiscală nu se aplică în cazul cererilor de restituire a taxei de poluare întemeiate pe dispozițiile art. 117 alin. 1 lit. d din același cod”. Nefiind obligatorie contestația împotriva deciziei de calcul al taxei de poluare, s-a impus respingerea excepției neîndeplinirii procedurii prealabile. Singura obligație ce revenea reclamantului era aceea de a formula cerere de restituire a sumei, în temeiul art. 117 din O.G. nr. 92/2003, obligație pe care reclamantul și-a îndeplinit-o. Procedura prealabilă a fost astfel îndeplinită, fiind respinse excepțiile inadmisibilității și neîndeplinirii procedurii prealabile.
Pe fondul cauzei, instanța a reținut că potrivit Hotărârii Curții de Justiție a Comunității Europene pronunțate la data de 07.04.2011 în cauza C-402/09 având ca obiect cererea pentru pronunțarea unei hotărâri preliminare formulate în temeiul art. 234 C.E. s-a declarat că „Articolul 110 TFUE trebuie interpretat în sensul că se opune ca un stat membru să instituie o taxă de poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație, în statul membru menționat, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională”.
S-a constatat că regimul taxei de poluare este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație, în România, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre ale Uniunii Europene, fără însă a descuraja cumpărarea de pe piața națională din România a unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură. Motivat de neconformitatea prevederii O.U.G. nr. 50/2008 cu obligațiile ce decurg din art. 110 T.F.U.E., instanța a înlăturat aplicarea normei naționale contrare dreptului comunitar. Obligația fiscală impusă reclamantului este stabilită în baza unei prevederi legale contrare dreptului comunitar, impunându-se admiterea acțiunii cu consecința stabilirii obligației de restituire a sumei plătite de reclamant.
Potrivit art. 124 alin. (2) din O.G. nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, reclamantul este îndreptățit și la plata dobânzii fiscale. Momentul de la care curge dreptul de a i se calcula dobânda fiscală este cel al primirii răspunsului negativ la cererea de restituire a taxei.
În ce privește cererea de chemare în garanție tribunalul a reținut că aceasta s-a dovedit de asemenea întemeiată motivat de prevederile art. 1 din O.U.G. nr. 50/2008 privind instituirea taxei de poluare, conform cărora „Prezenta ordonanță de urgență stabilește cadrul legal pentru instituirea taxei pe poluare pentru autovehicule, denumită în continuare taxă, care constituie venit la bugetul F. pentru mediu și se gestionează de Administrația F. pentru Mediu”. Cum Administrația F. pentru Mediu are calitatea de beneficiar al sumelor încasate, s-a dispus obligarea chematei în garanție să asigure fondurile necesare restituirii.
Având în vedere cererea astfel formulată, în temeiul art. 274 Cod procedură civilă s-a dispus obligarea părților căzute în pretenții la plata cheltuielilor de judecată.
Împotriva sentinței tribunalului a formulat recurs Administrația Finanțelor Publice Piatra N., care a criticat-o sub următoarele aspecte:
În mod greșit a fost soluționată excepția neîndeplinirii procedurii prealabile prevăzută de art. 7 din Legea nr. 554/2004, pe fond recurenta a criticat hotărârea cu privire la modalitatea soluționării fondului sub aspectul aplicării greșite a dispozițiilor comunitare, că Decizia CJCE pronunțată în cauza C-402/09 nu are aplicabilitate în cauză fiind obligatorie pentru instanța de trimitere dar numai în privința litigiului în cadrul căruia a fost formulată chestiunea prejudicială, prezentei cereri de restituire a taxei de poluare stabilită în conformitate cu alte prevederi legale decât cele ale O.U.G. nr. 50/2008 în forma în care a fost publicată în Monitorul Oficial al României nr. 327/25.04.2008 fără modificările intervenite prin O.U.G. nr. 208/2008 și O.U.G. nr. 218/2008 nu îi sunt incidente efectele Hotărârii Curții de Justiție a Uniunii Europene în cauza C – 402/09 T..
De asemenea a solicitat recurenta ca instanța de recurs să aibă în vedere dispozițiile Legii nr. 9/2012 privind taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule, respectiv că după . nu mai poate fi vorba despre o discriminare în condițiile în care conform art. 4 din actul normativ menționat toate vehiculele care intră în parcul auto național sunt obligate la plata taxei pe emisiile poluante.
A arătat recurenta că instanța de fond în mod greșit a obligat-o la plata dobânzilor și a cheltuielilor de judecată, situația creată neputând fi imputată recurentei.
De asemenea având în vedere că a fost admisă cererea de chemare în garanție a Administrației F. pentru Mediu, numai aceasta ar fi trebuit obligată la plata cheltuielilor de judecată.
A mai solicitat recurenta să se aibă în vedere prevederile art. 13 din Legea nr. 9/2012 în care se menționează că „Cheltuielile bănești stabilite de instanțele de judecată prin hotărâri definitive și irevocabile în sarcina statului, precum și orice alte cheltuieli ocazionate de executarea silită se suportă din taxa încasată în conturile organului fiscal competent sau din taxa virată la bugetul F. pentru mediu, după caz”.
Analizând recursul sub aspectul criticilor formulate, în raport de actele existente și de dispozițiile legale, naționale și comunitare incidente în cauză, Curtea constată că acesta nu este întemeiat, pentru considerentele ce vor urma:
Cu privire la motivul de recurs referitor la neîndeplinirea procedurii prealabile, instanța de recurs îl găsește neîntemeiat, considerând că s-a solicitat restituirea unei sume plătită ca urmare a aplicării eronate a prevederilor legale, în temeiul art. 117 alin. 1 din Codul de procedură fiscală, astfel că nu se impunea parcurgerea procedurii prealabile prevăzută de art. 7 din Legea nr. 554/2004.
În acest sens s-a pronunțat și Înalta Curte de Casație și Justiție prin Decizia nr. 24/14 noiembrie 2011 prin care s-au admis recursurile în interesul legii formulate de Procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Colegiul de conducere al Curții de Apel Iași și Colegiul de conducere al Curții de Apel Cluj.
Cu privire la fondul cauzei, Curtea reține că taxa pe poluare reprezintă un impozit intern, trebuind a fi examinată în raport cu articolul 110 TFUE, care are ca obiectiv asigurarea liberei circulații a mărfurilor între statele membre în condiții normale de concurență.
Instanțele naționale sunt obligate să aplice norma comunitară, și să soluționeze litigiile având ca obiect impozitele interne cu respectarea interpretării Curții asupra articolului 110 TFUE. Aplicarea cu prioritate a normelor dreptului comunitar, prin ignorarea legislației naționale contrară acestora, în speță O.U.G. nr. 50/2008 constituie un principiu al dreptului comunitar, stabilit odată cu hotărârea pronunțată în cauza C-106/77, Simmenthal.
Prin hotărârea pronunțată pe 7 aprilie 2011. în cauza C-402/09, Curtea de Justiție a dispus că art. 110 TFUE se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează importul de vehicule de ocazie, fără însă a descuraja cumpărarea de vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională.
Prin hotărârea pronunțată în cauza I. N. vs. D.G.F.P. Gorj, A.F.P. Târgu Cărbunești și Administrația F. pentru Mediu, răspunzând unor întrebări preliminare transmise de Tribunalul Gorj, Curtea a decis astfel:
„Articolul 110 TFUE trebuie interpretat în sensul că se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație în statul membru menționat a unor vehicule de ocazie cumpărate din alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională.” Curtea a reținut că, subsecvent pronunțării hotărârii în afacerea T., Guvernul român nu a susținut că ar exista o diferență relevantă între varianta inițială a taxei de poluare reglementate de O.U.G. nr. 50/2008 și variantele ulterioare (par. 27)., hotărârea confirmând faptul ca toate variantele taxei de poluare sunt incompatibile cu art. 110 TFUE.
Prin Hotărârea T. citată mai sus, Curtea a stabilit cu valoare de principiu că o reglementare națională care impune un impozit intern aplicabil vehiculelor de ocazie importate dintr-un stat membru trebuie 1) să nu depășească valoarea reziduală a aceleiași taxe încorporate în valoarea vehiculelor de ocazie similare; și 2) să nu aibă o valoare atât de mare, așa încât, raportat la reglementările anterioare reglementării evaluate în dosar descurajează importurile fără a descuraja și achizițiile de vehicule de ocazie deja existente pe piața națională.
Chiar dacă taxa de poluare este achitată conform reglementărilor care au modificat O.U.G. nr. 50/2008, respectiv potrivit O.U.G. nr. 218/2008, decizia sus-invocată a C.J.U.E. are aplicabilitate.
Prin modificările O.U.G. nr. 50/2008, concretizate în O.U.G. nr. 208/2008 și O.U.G. nr. 218/2008 și, ulterior O.U.G. nr. 7/2009, s-au introdus noi elemente de discriminare, în sensul că anumite categorii de autovehicule sunt exceptate, în perioada 15.12.2008 – 31.12.2009, de la plata taxei de poluare, se măresc taxele de poluare pe criteriul datei înmatriculării, iar scutirea operează tot pe acest criteriu.
O.U.G. nr. 50/2008, astfel cum a fost modificată prin O.U.G. nr. 218/2008 prevede o creștere a cuantumului taxei de poluare față de cel prevăzut inițial, fiind evident efectul descurajant pentru importuri, dublat de un efect protecționist pentru industria națională (asumat chiar prin expunerea de motive a O.U.G. nr. 218/2008).
Raportat la cele expuse, Hotărârea CJCE în cauza C-402/2009 este obligatorie pentru instanțele române iar hotărârea instanței de fond este temeinică și legală.
Această opinie a Curții de Justiție a fost confirmată și prin hotărârea pronunțată în Cauza C-263/10 – N. împotriva României, în care au fost analizate reglementările ulterioare, care au modificat O.U.G. nr. 50/2008, respectiv O.U.G. nr. 208/2008, nr. 218/2008 și nr. 7/2009, curtea stabilind că toate versiunile de modificare a O.U.G. nr. 50/2008 mențin un regim de impozitare care descurajează înmatricularea în România a unor autovehicule de ocazie cumpărate din alte state membre și care se caracterizează printr-o uzură și o vechime importante, în timp ce vehiculele similare puse în vânzare pe piața națională a vehiculelor de ocazie nu sunt grevate de o asemenea sarcină fiscală.
Este cunoscut faptul că s-a statuat de către CJCE, că Hotărârea preliminară pronunțată ce poartă asupra interpretării sau a validității unui act comunitar este obligatorie pentru organul de jurisdicție care a formulat acțiunea în pronunțarea unei hotărâri preliminare.
Atunci însă, când Curtea soluționează o acțiune în pronunțarea unei hotărâri preliminare, aceasta se pronunță în sensul interpretării sau stabilirii validității dreptului comunitar.
Interpretarea dată de Curte, prin urmare, este general obligatorie, acest aspect reținându-se din faptul că în cazul în care pe rolul CJCE se află deja o acțiune în pronunțarea unei hotărâri preliminare similară vizând soluționarea aceleiași probleme de drept, instanța națională are trei posibilități: să aștepte pronunțarea unei hotărâri de către CJCE cu privire la acea acțiune (situația din cauza dedusă judecății), să introducă o nouă acțiune în pronunțarea unei hotărâri preliminare având același obiect sau să continue judecata cauzei fără a aștepta pronunțarea hotărârii CJCE.
Cât privește critica privitoare la dobânda fiscală, nici aceasta nu este întemeiată, instanța de recurs reține că intimatul reclamant are dreptul la repararea integrală a prejudiciului, prin urmare și la folosul nerealizat, potrivit art. 1084 raportat la 1082 Cod civil, respectiv dobânda calculată conform art. 124 Cod procedură fiscală, text conform căruia „Pentru sumele de restituit sau de rambursat de la buget, contribuabilii au dreptul la dobândă din ziua următoare expirării termenului prevăzut la art. 117 alin. (2) sau la art. 70, după caz”, așa cum în mod corect a reținut instanța de fond.
Art. 70 alin. 1 din Codul de procedură fiscală reglementează termenul de soluționare a cererilor contribuabililor, termen care este de 45 de zile de la înregistrare.
De asemenea în mod corect a fost obligată recurenta și la plata cheltuielilor de judecată, deoarece a căzut în pretenții, fiind în culpă procesualăși prin urmare conform dispozițiilor art. 274 Cod procedură civilă datorează intimatului reclamant cheltuielile de judecată ocazionate de proces.
Nu este întemeiată nici critica privitoare la obligarea numai a chematei în garanție la plata cheltuielilor de judecată, deoarece s-a admis cererea de chemare în garanție.
Taxa de poluare, potrivit art. 1 din O.U.G nr. 50/2008, constituie venit la bugetul F. pentru Mediu și se gestionează de Administrația F. pentru Mediu, fiind una din sursele de venituri a bugetului consolidat al statului. Potrivit art. 17 alin. 1 din Codul de procedură fiscală, subiecte ale raportului juridic fiscal sunt statul, unitățile administrativ-teritoriale sau, după caz, subdiviziunile administrativ-teritoriale ale municipiilor, contribuabilul, precum și alte persoane care dobândesc drepturi și obligații în cadrul acestui raport.
În cadrul acestui raport juridic fiscal, statul este reprezentat de Ministerul Economiei și Finanțelor prin Agenția Națională de Administrare Fiscală și unitățile sale subordonate cu personalitate juridică.
Prin urmare recurenta în calitatea pe care o are potrivit regulamentului de organizare si funcționare al administrațiilor finanțelor publice municipale, reprezintă în numele Direcției Generale a Finanțelor Publice N., Statul Român în raportul de drept material fiscal legat între acesta și reclamant prin care statul a pretins creanța fiscală denumită taxă de poluare.
Restituirea taxei nu se realizează din patrimoniul propriu al organului fiscal cu personalitate juridică, ci din bugetul consolidat al statului și prin urmare nu se impunea numai obligarea Administrației F. pentru Mediu la plata cheltuielilor de judecată.
Cât privește invocarea dispozițiilor din Legea nr. 9/2012 privind taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule, dispozițiile invocate nu au aplicabilitate în cauză, deoarece nu sunt aplicabile situațiilor juridice care au luat naștere anterior intrării în vigoare a acesteia.
Legea nr. 9/2012 are aplicabilitate pentru situațiile juridice, care au luat naștere de la momentul intrării acesteia în vigoare, dispozițiile pe care le cuprinde neavând efect retroactiv.
Conform dispozițiilor art. 15, alin. 2 din Constituția României, legea dispune numai pentru viitor, consacrând principiul neretroactivității legii civile, cu excepția legii penale sau contravenționale mai favorabile.
Legea civilă dispunând numai pentru viitor, nu are putere retroactivă, pentru trecut. Legea se aplică numai faptelor petrecute în intervalul de timp de la . și până la ieșirea sa din vigoare, nu faptelor petrecute anterior intrării ei în vigoare.
Intimatul-reclamant S. V. a solicitat obligarea recurentei pârâte la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de judecarea recursului, depunând la dosar chitanța nr. 0210/13.02.2013, făcând dovada achitării sumei de 400 lei.
Conform dispozițiilor art. 274, alin. 3 Cod procedură civilă, „judecătorii au dreptul să mărească sau să micșoreze onorariile avocaților, potrivit cu cele prevăzute în tabloul onorariilor minimale, ori de câte ori vor constata motivat că sunt nepotrivit de mici sau de mari față de valoarea pricinii sau munca îndeplinită de avocat”.
Instanța având în vedere valoarea pricinii precum și practica constantă, cunoscută a instanței de recurs cu privire la cererile care au ca obiect taxa de poluare, apreciază că onorariul de avocat este prea mare raportat la elementele menționate.
În raport de considerentele reținute, Curtea, în temeiul art. 312 din Codul de procedură civilă, va respinge recursul, ca nefondat.
Se va admite în parte cererea privind obligarea recurentei pârâte la plata cheltuielilor de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul, ca nefondat, declarat de recurenta-pârâtă Administrația Finanțelor Publice Piatra N., cu sediul în Piatra N., . bis, județul N., împotriva sentinței civile nr. 705/CF din 19 aprilie 2012 pronunțată de Tribunalul N. în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul-reclamant S. V., cu domiciliul procesual ales la Cabinet de Avocat A. B. din Piatra N., ., ., județul N. și intimata-chemată în garanție Administrația F. pentru Mediu, cu sediul în București, Splaiul Independenței nr. 294, . 6.
Admite în parte cererea intimatului-reclamant privind cheltuielile de judecată și, în consecință, obligă recurenta să plătească intimatului-reclamant suma de 300 lei reprezentând cheltuieli de judecată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 21 februarie 2013.
Președinte, M. G. C. | Judecător, Olguța L. T. | Judecător, V. S. |
Grefier, L.-D. D. |
Red. s. N. T.
Tehnored. d.r. Olguța L. T.
L.D.D. – ex. 2
L.D.D. 26 Februarie 2013
| ← Pretentii. Decizia nr. 2371/2013. Curtea de Apel BACĂU | Contestaţie act administrativ fiscal. Decizia nr. 769/2013.... → |
|---|
