Suspendare executare act administrativ. Sentința nr. 160/2013. Curtea de Apel BACĂU
| Comentarii |
|
Sentința nr. 160/2013 pronunțată de Curtea de Apel BACĂU la data de 24-09-2013 în dosarul nr. 617/32/2013
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BACĂU
SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr._ SENTINȚA Nr. 160/2013
Ședința publică de la 24 Septembrie 2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE L. M.-vicepreședinte instanță
Grefier M. A.
****************************************************************
La ordine a venit spre pronunțare hotărârea în cauza contencios administrativ și fiscal promovată de reclamantul M. G. în contradictoriu cu pârâtul M. T., având ca obiect suspendare executare act administrativ.
Dezbaterile în fond au avut loc în ședința publică din 19 septembrie 2013, fiind consemnate în încheierea de ședință din acea zi și care face parte integrantă din prezenta hotărâre.
CURTEA
deliberând
Asupra cererii de față, în materia contenciosului administrativ, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Bacău sub nr._, reclamantul M. G., în calitate de persoană fizică autorizată, a chemat în judecată pârâtul M. T. în contradictoriu cu care a solicitat suspendarea executării Ordinului nr. 733/2013 emis de ministrul transporturilor, până la soluționarea acțiunii în anularea aceluiași act administrativ.
În motivarea cererii, reclamantul a susținut, în esență, că este instructor auto atestat și autorizat și funcționează ca persoană fizică autorizată în condițiile O.U.G. nr. 44/2008 și a Ordinului nr. 1019/2009, ordin abrogat prin Ordinul nr. 733/2013. Susține că acest din urmă ordin contravine art. 23 alin. 5 din O.U.G. nr. 195/2002, întrucât a fost emis doar de ministrul transporturilor cu depășirea competenței sale materiale, având în vedere că dispoziția legală mai sus menționată prevede că pregătirea teoretică și practică a persoanelor în vederea obținerii permisului de conducere auto se efectuează de către profesori de legislație rutieră și instructori auto atestați de autoritatea competentă conform Normelor metodologice aprobate prin ordin comun al ministrului transporturilor, educației și al administrației și internelor. Susține că acest ordin contravine și dispozițiilor art. 23 alin. 10 din O.U.G. nr. 195/2002 care prevede că procedura de obținere a permisului de conducere auto se stabilește prin ordin al ministrului administrației și internelor, ori ministrul transporturilor și-a depășit competența materială, reglementând prin art. 5 alin. 3 lit. a pct. iiiii și respectiv art. 6 alin. 3 lit. a pct. iiiii din anexa 1 la acest ordin dotarea minimă a autoturismului școală pentru examinarea în vederea obținerii permisului de conducere.
Sub un alt aspect, susține reclamantul, Ordinul nr. 733/2013 este nelegal în privința condițiilor referitoare la organizarea școlilor de conducători auto instructorilor auto, întrucât contravine unor dispoziții legale preexistente cu o forță juridică superioară.
Prin condițiile impuse prin art. 6 și 8 din Ordinul nr. 733/2013, profesia de instructor auto este practic desființată în beneficiul școlilor de șoferi, ignorându-se faptul că instructorul auto este o persoană atestată și autorizată numai pentru pregătirea practică a persoanelor în vederea obținerii permisului de conducători auto.
Dispozițiile art. 6 și 8 din Ordinul nr. 733/2012 sunt nelegale prin raportare la art. 23 alin. 5 din O.U.G. nr. 195/2002 și art. 29 alin. 3 din H.G. nr. 1391/2006, precum și la dispozițiile O.U.G. nr. 44/2008, în baza cărora a fost atestat și autorizat reclamantul ca instructor auto și care reglementează dreptul persoanei fizice autorizate de a angaja alte persoane și nu obligația de a proceda astfel.
Nelegale sunt, în opinia reclamantului și prevederile art. 3 și art. 4 lit. b) din Ordinul nr. 733/2013, întrucât contravin atât dispozițiilor deja menționate, cât și celor din O.G. nr. 27/2011. A impune instructorilor auto aceleași condiții de autorizare, constând în bază materială și personal, ca și școlilor auto, echivalează cu desființarea acestei profesii, deși ea a fost autorizată și este exercitată cu respectarea dispozițiilor legale în vigoare. Art. 62 alin. 2 din O.G. nr. 27/2011 reglementează în mod distinct cele două noțiuni: școli de conducători auto și instructori auto, astfel încât cele 2 noțiuni nu pot fi contopite.
Maniera de reglementare din Ordinul nr. 733/2013 încalcă și dispozițiile art. 44 din Constituția României, precum și ale art. 15 și 16 din Carta Drepturilor Fundamentale ale Uniunii Europene.
Mai arată reclamantul că prin obligația impusă de ordinul în discuție, de transformare a activității independente într-una de societate comercială, se ajunge la favorizarea școlilor de șoferi în detrimentul instructorilor auto.
În ce privește condiția pagubei iminente cerute pentru suspendarea actului administrativ normativ, reclamantul arată că este îndeplinită, întrucât aplicarea imediată a Ordinului nr. 733/2013 îi creează un prejudiciu material viitor și previzibil, prin art. 19 și 20 din anexa 1, dispoziții în temeiul căruia îi revine obligația ca, până la data de 13.11.2013, să dobândească, printr-o investiție majoră, baza materială prevăzută de art. 6 și 8, să încheie contract de muncă pe durată nedeterminată cu un profesor de legislație rutieră și un contract de colaborare cu un cadru medical cu studii superioare și să-și doteze autoturismul școală cu sistemul tehnic prevăzut de art. 6, iar îndeplinirea acestor condiții este imposibilă, punându-i în pericol întreținerea sa și a familiei sale.
Pârâtul M. T. a depus la dosar întâmpinare, prin care invocă excepția conexității cu dosarul nr._, aflat pe rolul acestei instanțe, care are același obiect și aceeași cauză și în care se solicită suspendarea OMT nr. 733/2013 în considerarea acelorași motive de fapt și de drept expuse în prezenta cerere. Se invocă și excepția nulității cererii de chemare în judecată pentru lipsa semnăturii reclamantului.
Pe fondul cererii de suspendare, pârâtul a susținut, în esență, următoarele:
Prezumția de legalitate a actului administrativ face ca suspendarea acestuia să fie o situație de excepție de la regula executării din oficiu, art. 14 din Legea nr. 554/2004 impunând pentru aceasta două condiții, respectiv existența unui caz bine justificat și paguba iminentă produsă reclamantului.
În ce privește prima condiție, arată că reclamantul nu a identificat stările de fapt și de drept de natură să creeze o îndoială serioasă în privința legalității actului administrativ. Susține că actul administrativ a fost emis de autoritatea competentă în temeiul atribuțiilor acestuia de autoritate de reglementare în domeniul transporturilor rutiere conferite de art. 6 alin. 1 și de art. 62, 63 și 64 din O.G. nr. 27/2011, conținutul actului este conform cu conținutul legii în baza căreia a fost emis, actul corespunde scopului urmărit de legea pe care o pune în executare și a fost adoptat în forma specifică.
În privința pagubei iminente, se arată în întâmpinare, reclamantul nu a administrat probe.
Excepțiile invocate prin întâmpinare au fost soluționate la termenul de judecată din 19.09.2013.
Examinând cererea de suspendare a actului administrativ normativ, în raport de dispozițiile art. 14 din legea 554/2004, curtea de apel constată următoarele:
Reclamantul M. G. este persoană fizică autorizată pentru activitatea de pregătire practică a candidaților pentru obținerea permisului de conducere auto, fiind înregistrat la Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Bacău, ca persoană fizică autorizată, activitatea principală fiind cea de „școli de conducere (pilotaj) – 8553”, așa cum rezultă certificatul de înregistrare . nr._; numărul de ordine în registrul comerțului – F04/1198/08.09.2009.
Reclamantul a fost autorizat ca instructor auto pentru activitatea de pregătire practică a persoanelor în vederea obținerii permisului de conducere a vehiculelor pentru categoria B, autorizația eliberată de M. T. fiind valabilă până la data de 13.05. 2015.
Reclamantul a formulat plângere prealabilă (potrivit dovezii de înaintare de la fila 16 din dosar) prin care a solicitat Ministerului T. revocarea normelor aprobate prin Ordinul nr. 733/2013, după care s-a adresat instanței cu prezenta cerere de suspendare a executării ordinului, până la soluționarea acțiunii în anulare.
Conform articolul 14 aliniat 1 din Legea nr. 554/2004, „în cazuri bine justificate și pentru prevenirea unei pagube iminente, după sesizarea în condițiile articolului 7 a autorității publice care a emis actul sau a autorității ierarhic superioare partea vătămată poate să ceară instanței competente să dispună suspendarea executării actului administrativ unilateral până la pronunțarea instanței de fond.”
Cazul justificat implică existența unei îndoieli puternicie asupra prezumției de legalitate de care se bucură un act administrativ, de natură a înfrânge principiul potrivit căruia actul administrativ este executoriu din oficiu. Atât cazul bine justificat cât și paguba a cărei iminentă producere ar fi înlăturată prin suspendarea executării actului administrativ, trebuie să fie indicate și probate în concret, nu doar afirmate.
În speță, cele două condiții prevăzute de articolul 14 din Legea contenciosului administrativ, respectiv existența unui caz bine justificat și iminența producerii unei pagube prin executarea actului administrativ, nu sunt îndeplinite.
Astfel, de principiu, actele administrative se bucură de prezumția de legalitate, fiind emise în baza și pentru executarea în concret a legii.
Noțiunea de caz bine justificat a fost definită la art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea nr. 554/2004, ca reprezentând acele împrejurări legate de starea de fapt și de drept care sunt de natură să creeze o îndoială serioasă în privința legalității actului administrativ.
Pentru conturarea cazului temeinic justificat, care să impună suspendarea unui act administrativ, instanța nu trebuie să procedeze la analizarea criticilor de nelegalitate pe care se întemeiază însăși cererea de anulare a actului administrativ, ci trebuie să-și limiteze verificarea doar la acele împrejurări vădite de fapt și/ sau de drept, care au capacitatea să producă o îndoială serioasă asupra prezumției de legalitate de care se bucură un act administrativ.
În speță, motivele invocate în cererea de suspendare nu dovedesc existența cazului bine justificat, având în vedere că Ordinul nr. 733/2013 este emis de M. T., ca autoritate competentă să stabilească condițiile de autorizare a școlilor de conducători auto și a instructorilor auto, ordinul anterior ( nr. 19/2009) având același emitent, astfel că, la o analiză a aparenței de legalitate, nu se poate reține că ordinul a fost emis de o autoritate necompetentă și că ar încălca un act juridic cu forță superioară, respectiv OUG 195/2002.
Ordinul 733/2013 a fost emis în temeiul art. 62 alin.2 și 3 din OG 27/2011 privind transporturile rutiere, așa cum se menționează în preambulul ordinului și în raport de dispozițiile actului normativ în executarea căruia a fost emis actul contestat se analizează legalitatea acestuia.
Așadar, ordinul a cărui suspendare se solicită are caracter normativ, a fost dat pentru punerea în aplicare a legii respectiv a OG 27/2011, iar la o analiză aparentă a aspectelor de nelegalitate invocate prin acțiune, se constată că acestea nu demonstrează încălcarea ordonanței menționate, având în vedere faptul că noile norme de atestare, cuprinse în anexa 2, prevăd, în art. 31, că atestatele de instructor auto „valabile la data intrării în vigoare a prezentelor norme, își mențin valabilitatea până la expirare”, condițiile prevăzute de noile norme fiind impuse doar pentru reînnoirea acestora.
În cadrul prezentei cereri de suspendare nu pot fi reținute și analizate susținerile reclamantului, potrivit cărora dispozițiile din Ordinul 733/2013 ar conduce la desființarea profesiei de instructor auto sau ar crea discriminări între diferitele forme legale de organizare pentru exercitarea acestei profesii, aceste aspecte fiind de competența instanței învestite cu acțiunea de fond. Aceleiași instanțe îi va reveni și analiza aspectelor referitoare la condițiile impuse prin ordin instructorilor auto ce acționează ca persoane fizice autorizate.
Ca urmare, limitându-se la posibilitățile de analiză a cazului bine justificat prin prisma argumentelor ce ar contura o îndoială serioasă asupra legalității actului administrativ, curtea constată nu poate reține ca nefiind îndeplinită condiția impusă de art. 14 raportat la art.2 lit. t din Legea 554/2004.
În ce privește condiția pagubei iminente, astfel cum este ea definită de art. 2 lit. ș din aceeași lege, curtea constată că reclamantul a susținut că ordinul în discuție impune îndeplinirea unor condiții ce presupun cheltuieli considerabile, pe care nu le poate suporta.
Aceste susțineri nu au fost detaliate și nu au fost probate simpla susținere a iminenței producerii unei pagube ce nu ar putea fi înlăturată, nefiind suficientă pentru reținerea ca îndeplinită a condiției menționate.
Chiar dacă este de presupus că, raportat la condițiile impuse de ordin reclamantul va fi obligat să suporte niște cheltuieli, era necesar să se facă dovezi privind situația materială a reclamantului, veniturile sale și ale familiei, în lipsa unor astfel de dovezi, susținerile din cerere rămânând simple afirmații neprobate în instanță.
Față de aceste considerente, curtea concluzionează în sensul că nu s-a făcut dovada îndeplinirii cumulative a condițiilor impuse de art. 14 din Legea 554/2004, pentru a se dispune suspendarea executării Ordinului 733/2013, motiv pentru care cererea de față va fi respinsă, ca nefondată.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Respinge cererea de suspendare formulată de reclamantul M. G., cu domiciliul în Bacău, ., ., . cu pârâtul M. T., cu sediul în București, .. 38, sector 1, ca nefondată.
Cu drept de recurs în termen de 5 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică azi, 19 septembrie 2013.
Președinte, L. M. | ||
Grefier, M. A. |
Red/tehnored. sent. L.M./22.10.2013
M.A. 23.10.2013/4 ex.
| ← Anulare act administrativ. Sentința nr. 195/2013. Curtea de... | Pretentii. Decizia nr. 4002/2013. Curtea de Apel BACĂU → |
|---|
