Pretentii. Decizia nr. 4002/2013. Curtea de Apel BACĂU
| Comentarii |
|
Decizia nr. 4002/2013 pronunțată de Curtea de Apel BACĂU la data de 08-11-2013 în dosarul nr. 790/103/2012
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BACĂU
SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIE Nr. 4002/2013
Ședința publică de la 08 Noiembrie 2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE L. A.
Judecător M. N.
Judecător C. Ș.
Grefier A. V.
&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&
La ordine au venit spre soluționare recursurile promovate de recurentul-reclamant C. M. și recurenta-pârâtă Administrația Finanțelor Publice R. împotriva sentinței civile nr. 229/CF din data de 14.02.2013 pronunțată de Tribunalul N. în dosarul nr._, având ca obiect pretenții.
La apelul nominal făcut în ședința publică s-a constatat lipsa părților.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează instanței că la data de 08.11.2013 au fost depuse concluzii scrise formulate de recurentul-reclamant, după care;
Instanța constată că recursurile promovate în cauză se află la primul termen de judecată, sunt declarate și motivate în termen, fiind scutite de plata taxei judiciare de timbru în temeiul dispozițiilor Legii nr.146/1997.
De asemenea, instanța constată că potrivit dispozițiilor art. 11 alin. 3 din OUG 74/2013 și a dispozițiilor HG 520/2013, Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Iași s-a subrogat în drepturile Administrației Finanțelor Publice R., dobândind calitate procesuală în cauză.
Totodată, nemaifiind chestiuni prealabile sau cereri de formulat și având în vedere că s-a solicitat judecata în lipsă, în conformitate cu dispozițiile art.242 pct.2 Cod procedură civilă, constată cauza în stare de judecată, păstrând-o în pronunțare.
CURTEA
- deliberând -
Asupra recursurilor în materia contenciosului administrativ de față constată următoarele:
Prin sentința civilă nr. 229/CF/14.02.2013, pronunțată în dosarul nr._, Tribunalul N. a hotărât următoarele:
A respins excepțiile tardivității și neîndeplinirii procedurii prealabile.
A admis acțiunea formulată de reclamantul C. M., în contradictoriu cu pârâtele ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE ORMAN și ADMINISTRAȚIA F. PENTRU MEDIU și, în consecință:
A obligat pârâtele să restituie reclamantului suma totală de 8.709 lei, reprezentând taxa de poluare,. Precum și dobânda fiscală calculată în conformitate cu prevederile art. 124 alin. (2) din O.G. nr. 92/2003 cu începere de la data de 01.02.2012 și până la data plății.
A admis cererea de chemare în garanție, sens în care a obligat chemata în garanție Administrația F. pentru Mediu să asigure fondurile necesare restituirii.
A obligat pârâta și chemata în garanție la plata sumei de 39,3 lei către reclamant reprezentând cheltuieli de judecată.
Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reținut următoarele:
Reclamantul a achiziționat un autoturism second-hand, pentru a cărui primă înmatriculare în România i s-a impus obligația fiscală de plată a taxei de poluare în conformitate cu prevederile O.U.G. nr. 50/2008. Considerând nelegală impunerea fiscală, reclamantul a cerut restituirea sumei, răspunsul primit de la autoritatea fiscală fiindu-i nefavorabil.
Potrivit Hotărârii Curții de Justiție a Comunității Europene pronunțate la data de 07.04.2011 în cauza C-402/09 având ca obiect cererea pentru pronunțarea unei hotărâri preliminare formulate în temeiul art. 234 C.E. s-a declarat că „Articolul 110 TFUE trebuie interpretat în sensul că se opune ca un stat membru să instituie o taxă de poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație, în statul membru menționat, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională”.
Se constată că regimul taxei de poluare este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație, în România, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre ale Uniunii Europene, fără însă a descuraja cumpărarea de pe piața națională din România a unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură. Motivat de neconformitatea prevederii O.U.G. nr. 50/2008 cu obligațiile ce decurg din art. 110 T.F.U.E., instanța va înlătura aplicarea normei naționale contrare dreptului comunitar. Obligația fiscală impusă reclamantei este stabilită în baza unei prevederi legale contrare dreptului comunitar, impunându-se admiterea acțiunii cu consecința stabilirii obligației de restituire a sumei plătite de reclamantă.
Potrivit art. 124 alin.(2) din O.G. nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, reclamantul este îndreptățit și la plata dobânzii fiscale.
În ceea ce privește temeiul legal de obligare a A.F.M. București, prevederile art. 1 din O.U.G. nr. 50/2008 privind instituirea taxei de poluare cum Administrația F. pentru Mediu are calitatea de beneficiar al sumelor încasate, urmează a se dispune obligarea acesteia în solidar cu organul fiscal.
Împotriva sentinței a declarat recurs reclamantul C. M..
I. Reclamantul a solicitat modificarea sentinței în ceea ce privește obligarea pârâtei și a chematei în garanție și la plata cheltuielilor de judecată, având în vedere omisiunea primei instanțe de acordare a onorariului de avocat, în cuantum de 1000 lei.
II. Recursul A.F.P. R., jud. N..
În termenul prevăzut de art. 20 alin. 1 din Legea nr. 554/2004 împotriva hotărârii tribunalului, pârâta Administrația Finanțelor Publice R. a formulat prezentul recurs în motivarea căruia a susținut următoarele:
Taxa de poluare nu încalcă dispozițiile art. 90 alin. 1 din Tratatul de Instituire a Comunității Europene. Noua taxă reglementată de O.U.G. nr. 50/2008 este stabilită pe alte principii decât taxa specială pentru autoturisme și autovehicule. În acest sens sunt de reținut dispozițiile art. 3, art. 4 și art. 6 din O.U.G. nr. 50/2008.
În cauză, este vorba de cumpărarea unui autoturism de către o persoană fizică care este obligată la plata taxei de poluare reglementată de O.U.G. nr. 50/2008, fără a se încadra în niciuna dintre situațiile expres prevăzute de lege de scutire de la plata acestei taxe. Dispozițiile invocate nu au fost declarate neconstituționale ori discriminatorii.
Reglementarea actuală a taxei de poluare nu încalcă nici Tratatul de aderare a României la Uniunea Europeană, în cauză neputându-se invoca încălcarea art. 90 din Tratatul UE, iar obligația de armonizare a legislației interne cu cea europeană revine exclusiv Parlamentului, iar nu instanțelor de judecată.
Plata cheltuielilor de judecată se impune a fi pusă în sarcina AFM, atâta timp cât instanța o obligă la restituirea taxei auto.
Motivarea Curții.
Examinând hotărârea recurată în raport de motivele invocate în recurs, curtea de apel constată următoarele:
La 07 aprilie 2011 C.J.U.E., în cauza T., a răspuns întrebărilor adresate de Tribunalul Sibiu, motivele de recurs urmând a fi analizate ținând cont de hotărârea C.J.U.E., având în vedere că interpretarea dreptului comunitar este obligatorie pentru instanțele naționale.
Reclamantul a investit instanța de fond cu o cerere având ca obiect principal restituirea sumei achitate cu titlu de „taxă de poluare", susținând că dispozițiile legale în baza cărora s-a perceput această taxă - O.U.G. 50/2008 încalcă dispozițiile art. 110 din T.C.E., obligatorii pentru Statul Român în virtutea Legii nr. 157/2005 și ale art. 11 și 148 din Constituție.
Instanța de fond a reținut ca întemeiată această susținere, apreciind că taxa reglementată de O.U.G. nr. 50/2008, contravine normelor europene, fiind instituită cu scopul și efectul imediat de a diminua introducerea în România a autoturismelor deja înmatriculate într-un alt stat membru al U.E.
Această interpretare a tribunalului este în prezent confirmată de hotărârea preliminară
a C.J.U.E. la 7.04.2011 în cauza C-402/09 - T., în care Curtea a stabilit că: „articolul 110 T.F.U.E. trebuie interpretat în sensul că se opune ca un stat membru să instituie o taxă de poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație, în statul membru menționat, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională".
Pe cale de consecință, se reține că motivele de recurs referitoare la legalitatea taxei sunt nefondate.
Astfel, instanța trebuie să facă aplicarea normei comunitare ținând cont de interpretarea dată de Curte art. 110 TFUE și să soluționeze acțiunea cu care este sesizată, respectiv căile de atac exercitate, respectând interpretarea Curții.
Prin urmare, Curtea va aplica cu prioritate normele dreptului comunitar, lăsând neaplicată legislația națională contrară, în speță, Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 50/2008 cu modificările ulterioare, având în vedere dispozițiile art. 148 alin. 2 din Constituție.
Pentru aceste considerente, Curtea constată că reglementarea națională a taxei de poluare, în vigoare la data achitării taxei de către reclamantă, încalcă dispozițiile art. 110 TFUE, situație în care Curtea de Justiție a decis că taxa nu este datorată, iar statul membru trebuie să asigure rambursarea taxelor colectate, cu respectarea principiilor ce guvernează autonomia procedurală și îmbogățirea fără justă cauză.
În atare condiții, se constată că este legală soluția instanței de fond, de restituire a taxei de poluare ce a fost percepută prin aplicarea eronată a dispozițiilor legale, în cauză fiind incidente prevederile art. 148 alin. (2) și (4) din Constituția României, coroborate cu art. 117 lit. (d) Cod procedură fiscală.
Cât privește cererea recurentului-reclamant de acordare a cheltuielilor de judecată la care este îndreptățit la judecata de fond, reține că la baza obligației de acoperire a acestora se află culpa procesuală, partea din vina căreia s-a purtat procesul trebuind să suporte cheltuielile făcute în mod nejustificat de către cealaltă parte.
Poziția de parte câștigătoare este determinată de raportul existent între conținutul obiectului acțiunii și rezultatul obținut prin hotărâre.
Va dispune, însă, reducerea sumei achitate de către reclamant cu titlu de cheltuieli de judecată - 1000 lei onorariu avocat –, fiind apreciată ca disproporționată în raport cu elementele cauzei.
Cheltuielile de judecată trebuie să fie - în viziunea CEDO - proporționale cu amplitudinea și complexitatea activității depuse de avocat, nesocotirea acestor garanții ale unui proces echitabil fiind sancționată în mod frecvent ca încălcând dispozițiile art. 6 din Convenție.
Potrivit art. 274 alin. 3 din Codul de procedură civilă, judecătorii au dreptul să mărească sau să micșoreze onorariile avocaților, potrivit cu cele prevăzute în tabloul onorariilor minimale, ori de câte ori vor constata motivat că sunt nepotrivite de mici sau de mari, față de valoarea pricinii sau munca îndeplinită de avocat.
Având în vedere complexitatea redusă a cauzei, predictibilitatea jurisprudenței în materie, existența hotărârilor pronunțate în procedura preliminară de către Curtea de Justiție a Uniunii Europene în materia taxelor percepute de țările Uniunii la înmatricularea autovehiculelor dar și decizia în interesul Legii 24/2011, instanța constată că cheltuielile de judecată reprezentând onorariul avocatului este exagerat și în consecință va obliga pârâta și chemata în garanție către reclamant la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 739,3 lei pentru fond, în loc de 39 lei cât a acordat prima instanță.
Având în vedere că soluția recurată se impune a fi modificată numai în parte în ceea ce privește acest din urmă aspect, va admite recursul reclamantului, urmând a menține celelalte dispoziții ale sentinței.
Observând că prima instanță a calificat corect raportul juridic dedus judecății și a făcut o judicioasă aplicare a legii, urmează a respinge recursul pârâtei ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul promovat de recurentul-reclamant C. M. împotriva sentinței civile nr. 229/CF din data de 14.02.2013 pronunțată de Tribunalul N. în dosarul nr._, în contradictoriu cu recurenta-pârâtă Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Iași în numele și pentru Administrația Finanțelor Publice R..
Modifică în parte sentința recurată în sensul că:
Obligă pârâta și chemata în garanție la plata sumei de 739,3 lei către reclamant, cu titlu de cheltuieli de judecată, cu aplicarea dispozițiilor art. 274 al. 3 Cod procedură civilă.
Menține celelalte dispoziții ale instanței.
Respinge ca nefondat recursul recurentei-pârâte Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Iași în numele și pentru Administrația Finanțelor Publice R..
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 08 Noiembrie 2013.
Președinte, L. A. | Judecător, M. N. | Judecător, C. Ș. |
Grefier, A. V. |
red. sent. civ. N.T.
red. dec. rec. L.A./02.12.2013
V.M./3 ex.
06.12.2013
| ← Suspendare executare act administrativ. Sentința nr. 160/2013.... | Anulare act de control taxe şi impozite. Decizia nr. 3448/2013.... → |
|---|
