Anulare act administrativ. Decizia nr. 491/2014. Curtea de Apel BRAŞOV
| Comentarii |
|
Decizia nr. 491/2014 pronunțată de Curtea de Apel BRAŞOV la data de 18-02-2014 în dosarul nr. 3173/62/2011
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL B.
SECȚIA C. A. ȘI FISCAL
Decizia nr. 491/R Dosar nr._
Ședința publică din data de 18 februarie 2014
Completul constituit din:
Președinte: R. Grațiela M. - judecător
Lorența B. - judecător
C. E. C. - judecător
G. P. - grefier
Pentru astăzi fiind amânată pronunțarea asupra recursului declarat de reclamantul B. N. împotriva sentinței civile nr. 6316/CA/10 decembrie 2013 pronunțată de Tribunalul B. - secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal - în dosarul nr._ având ca obiect „anulare act administrativ”.
La apelul nominal făcut în ședință publică, la pronunțare,se constată lipsa părților.
Procedura legal îndeplinită.
Dezbaterile în cauza de față au avut loc în ședința publică din data de 11 februarie 2014, consemnările din încheierea de ședință din acea zi fac parte integrantă din prezenta hotărâre, iar instanța, în baza art. 146 Cod procedură civilă pentru a da posibilitatea părților să depună la dosar concluzii scrise, potrivit art. 260 alin.1 Cod procedură civilă a amânat pronunțarea pentru astăzi, 18 februarie 2014.
CURTEA
Prin sentința civilă nr. 6316/CA/10 decembrie 2013 pronunțată de Tribunalul B. - secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal - în dosarul nr._ s-a admis în parte cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul B. N. în contradictoriu cu pârâtul primarul mun. C. și, în consecință:
A fost anulată în parte Dispoziție nr.194/08.02.2011, cu privire la cuantumul sumelor stabilite prin art. 1 și 2.
S-au respins restul pretențiilor.
S-a admis cererea de intervenție accesorie formulată de intervenienta UAT Mun. C., în folosul pârâtului.
Fără cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această soluție, instanța de fond a reținut următoarele considerente:
1). Dispoziția Primarului Mun. C. nr.194/08.02.2011 (f.43) a fost emisă în baza Deciziei Curții de Conturi nr. 36/2010 și cuprinde reținerea din salariul reclamantului a sumei de 104 lei reprezentând 15,5% din salariul mediu lunar acordat acestuia pentru luna noiembrie și decembrie 2009, sumă actualizată cu dobânda BNR.
În urma unui control efectuat la UAT C., Camera de Conturi a emis Decizia nr. 36/2010 prin care, la pct. 2, s-a stabilit în sarcina ordonatorului principal de credite obligația de a lua măsuri pentru stabilirea, în condițiile legii, a prejudiciului produs bugetului local, prin neaplicarea măsurilor de reducere a cheltuielilor de personal în medie cu 15,5% lunar, în perioada noiembrie și decembrie 2009 și pentru recuperarea acestuia.
UAT C. a contestat Decizia nr. 36/2010 iar Curtea de Conturi a României, prin Încheierea nr. VI 351/2010 a respins contestația.
UAT C. și P. mun. C. au contestat, printr-o acțiune în contencios administrativ, Decizia nr. 36/2010 și Încheierea nr. VI 351/2010, în cadrul dosarului nr._/62/2010. Tribunalul B., prin Sentința Civilă nr. 860/CA/2012, a admis în parte acțiunea. Sentința menționată a fost modificată în parte de Curtea de Apel B., prin Decizia nr. 5005/R/2012 (dosarul nr._/62/2010*) în sensul că s-a dispus anularea în parte a pct. 2 și 5 din dispozitivul Deciziei nr. 36/2010, în sensul că reducerea cheltuielilor de personal pentru luna noiembrie 2009 este de 9,81%, în loc de 15,5%. În mod similar, a fost anulată în parte Încheierea nr. VI 351/2010. Măsura dispusă prin pct. 5 nu a fost avută în vedere la emiterea Dispoziției nr. 143/2011.
Deși reclamantul nu a fost parte în dosarul nr._/62/2010, cele stabilite prin Decizia nr. 5005/R/2012 de Curtea de Apel B. nu pot fi ignorate. Autoritatea de lucru judecat cunoaște două manifestări procesuale, aceea de excepție procesuală, conform art. 1201 cod civil și art. 166 Cod Procedură Civilă) și aceea de prezumție, de mijloc de probă, de natură să demonstreze ceva în legătură cu raporturile juridice dintre părți (conform art. 1200 pct. 4, art. 1202 alin. 2 Cod Civil).
Dacă manifestarea sa de excepție procesuală (care corespunde unui efect negativ, de natură să oprească a doua judecată), autoritatea de lucru judecat presupune tripla identitate de elemente, prevăzută de art. 1201 Cod Civil (obiect, părți, cauză), nu tot astfel se întâmplă atunci când acest efect important al hotărârii se manifestă pozitiv, demonstrând modalitatea în care au fost dezlegate anterior anumite aspecte litigioase în raporturile dintre părți, fără posibilitatea de a se statua diferit.
Așadar, efectul pozitiv al lucrului judecat se impune într-un al doilea proces care are legătură cu chestiunea litigioasă dezlegată anterior, fără posibilitatea de a mai fi contrazis.
A rezultat, în aceste condiții, că aspectele stabilite prin Decizia nr. 5005/R/2012 de Curtea de Apel B. trebuie respectate și trebuie să li se dea eficiență. Raportat la acestea, Dispoziția nr. 194/2011 s-a impus a fi anulată doar sub aspectul cuantumului sumelor stabilite de pârât. Astfel, pârâtul a avut în vedere o reducere a cheltuielilor de personal de 15,5% pentru lunile noiembrie, decembrie 2009, or Curtea de Apel B. a stabilit că această diminuare este de doar 9,81% pentru luna noiembrie 2009. Corespunzător, și sumele stabilite prin Dispoziția 194/2011 vor trebui diminuate.
Nu au existat motive pentru anularea integrală a Dispoziției nr. 194/2011, deoarece, în caz contrar, s-ar încălca efectul pozitiv al autorității de lucru judecat iar, în privința incidenței Legii nr. 84/2012, apariția acesteia nu conduce, automat, la anularea actelor emise de ordonatorii de credit, ci doar la neexecutarea lor și doar în măsura în care nu au fost executate. Această concluzie este dovedită și de dispozițiile art. 2 al. 2 din Legii nr. 84/2012 potrivit cărora dacă sumele reprezentând venituri de natură salarială vizate de actul normativ menționat au fost achitate, acestea nu se restituie.
2). Dispoziția Primarului Mun. C. nr.104/01.02.2011 (f.42) a fost emisă în baza Deciziei Curții de Conturi nr. 4/2011 și cuprinde reținerea din salariul reclamantului a sumei totale de 7.670 lei reprezentând adaosuri salariale acordate necuvenit ajutor de sărbători (Paști și C.), o masă gratuită pe zi lucrătoare, contravaloarea unei ținute pe an, indemnizație de concediu de odihnă personal contractual, ajutoare de naștere și de deces în limita a trei salarii medii brute.
Prin Decizia nr. 4/2011, Camera de Conturi a Jud. B. a stabilit ca ordonatorul principal de credite să ia măsuri pentru stabilirea, în condițiile legii, a prejudiciului produs bugetului local prin plata unor adaosuri salariale care exced prevederilor legale în vigoare, pentru recuperarea acestuia și pentru determinarea impozitului pe venit, a contribuțiilor de asigurări sociale, pentru depunerea declarațiilor rectificative și pentru efectuarea regularizărilor cu bugetul general consolidat.
Și acest act al Camerei de Conturi a fost contestat de UAT C. și de P. mun. C., contestația făcând obiectul dosarului nr._ . Prin Sentința Civilă nr. 5458/CA/2012, Tribunalul B. a admis acțiunea. Prin Decizia nr. 469/R/2013, Curtea de Apel B. a admis recursul, a modificat sentința menționat și a respins acțiunea. În aceste condiții, Decizia nr. 4/2011 a fost menținută.
Față de cele reținute la pct. 1) cu privire la efectul pozitiv al autorității de lucru judecat, instanța a constatat că petitul 1 din cererea reclamantului, de anulare a Dispoziției nr. 104/2011 a fost nefondat și a fost respins. Aceleași argumente cu privire la efectele Legii nr.84/12, prezentate cu ocazia analizei Dispoziției nr. 194/2011 își păstrează valabilitatea.
Raportat considerentelor expuse, cererea reclamantului a fost admisă în parte, în sensul că a fost anulată în parte doar Dispoziția nr. 194/2011 cu privire la cuantumul sumelor stabilite prin art. 1 și 2, care trebuie diminuate prin luarea în considerare a unei reduceri de 9,81% pentru luna noiembrie 2009 și nu de 15,5%.
Au fost respinse celelalte pretenții ale reclamantului.
Având în vedere soluția ce a fost pronunțată cu privire la cererea principală, cererea de intervenție accesorie formulată de UAT C. în folosul pârâtului a fost admisă, în temeiul art. 49 alin. 3 și urm. C.pr.civ.
Pârâtul nu a solicitat cheltuieli de judecată.
Împotriva acestei hotărâri, a declarat recurs, în termenul legal, reclamantul B. N. solicitând modificarea în tot a sentinței, în sensul admiterii în totalitate a acțiunii.
În motivare, a arătat că prima instanță a motivat soluția de admitere în parte a cererii de chemare în judecată pe efectul pozitiv al lucrului judecat ce se impune într-un al doilea proces care are legătură cu o chestiune litigioasă dezlegată anterior, fără posibilitatea de a mai fi contrazis. Or, recurenta arată că, pentru respectarea principiului contradictorialității și a dreptului la apărare, excepția autorității de lucru judecat trebuia pusă în discuție. În plus, a mai susținut că nu există tripla identitate prevăzută de art. 1201 C.civ. sub aspectul obiectului, părților și cauzei.
În al doilea rând, recurentul a mai arătat că prima instanță a soluționat greșit, cu aplicarea greșită a legii, aspectul legat de incidența Legii nr. 84/2012, deoarece, deși a fost investită cu o cerere de constatare a aplicării acestui act normativ, nu a soluționat-o.
Recurentul a arătat că dispozițiile emise de către pârâtă și care au fost contestate în cadrul prezentei acțiuni nu au fost executate. Totodată a precizat că, în soluțiile cu privire la cererea de anulare a actelor Camerei de Conturi, s-a apreciat că Legea nr. 84/2012 este incidentă în faza de executare a actelor emise de această instituție, or, în prezenta cauză, actele contestate sunt emise chiar în această fază de executare, iar, în cazul în care acestea nu vor fi anulate, efectele acestora vor subzista, contrar dispozițiilor Legii nr. 84/2012.
În drept a fost invocată aplicarea art. 304 ind. 1 C.pr.civ.
Cererea de recurs este scutită de obligația de plată a taxei judiciare de timbru conform art. 15 lit. a) din Legea nr. 146/1997, modificată.
Intimatul pârât P. M. C. și intimata intervenientă UAT MUNICIPIUL C., au formulat întâmpinare ( f.13), în condițiile art. 308 alin. 2 C.pr.civ., dar prin care au arătat că nu se opun admiterii recursului declarat de reclamantă.
În susținerea acestei poziții procesuale a arătat că nu au fost executate încă dispozițiile de primar pe care recurentul le contestă și că se impune ca instanța de recurs să dea eficiență dispozițiilor Legii nr. 84/2012.
Analizând actele și lucrările dosarului, prin prisma dispozițiilor art. 304 ind. 1 C.pr.civ., a art. 304 C.pr.civ. și recursul declarat de reclamant, curtea constată că acesta este întemeiat în parte.
Primul motiv de recurs, referitor la nerespectarea principiului contradictorialității și a dreptului la apărare de către prima instanță, motivat de faptul că aceasta nu a pus în discuție excepția autorității de lucru judecat, se încadrează în dispozițiile art. 304 pct. 5 C.pr.civ., dar nu este fondat.
Astfel, soluționarea cauzei de către prima instanță nu a avut loc ca efect al excepției procesuale a autorității de lucru judecat, în condițiile art. 137 C.pr.civ., așa cum susține recurenta, ci, prin prisma efectului pozitiv al lucrului judecat, sub manifestarea sa procesuală, pe plan probator, de prezumție.
Altfel spus, hotărârile judecătorești pronunțate cu privire la legalitatea actelor Curții de Conturi, acte care au determinat emiterea dispozițiilor contestate în prezenta cauză, stabilesc, cu titlu de prezumție, nelegalitatea plății în anii 2008 și 2009, în baza contractelor colective de muncă, a sporurilor: ajutor de sărbători, o masă gratuită pe zi lucrătoare în valoare de 13 lei/zi, contravaloarea unei ținute pe an reprezentând contravaloarea unu salariu mediu brut, ajutoare de naștere și deces în limita a trei salarii medii brute, respectiv, neaplicarea măsurii de reducere a cheltuielilor de personal cu 9,81% în luna noiembrie 2009, respectiv cu 15,5% în luna decembrie 2009.
Prima instanță a constatat că cele reținute prin aceste hotărâri judecătorești nu mai pot fi contrazise, astfel că actele administrative contestate – dispozițiile de primar emise în executarea actelor Curții de Conturi și în baza art. 84, 85 din Legea nr. 188/1999, prin care se dispune recuperarea acestor sume plătite nelegal – sunt legale numai în măsura stabilită de aceste hotărâri.
Față de această situație, este evident că reținerea efectului pozitiv al lucrului judecat a fost o etapă a valorificării probatoriului administrat în cauză, probatoriu administrat la solicitarea părților, iar valorificarea și aprecierea probatoriului nu putea avea loc decât la momentul deliberării asupra cauzei, în condițiile art. 256 C.pr.civ., astfel cum prima instanță a și procedat.
Curtea mai reține că reclamantul avea cunoștință de aceste înscrisuri – hotărâri judecătorești, deoarece chiar reclamantul a solicitat suspendarea prezentului litigiu, în condițiile art. 244 pct. 1 C.pr.civ., până la soluționarea irevocabilă a dosarelor în care acestea au fost pronunțate .
În ceea ce privește cel de-al doilea motiv de recurs, referitor la aplicarea greșită a Legii nr. 84/2012 de către prima instanță, Curtea reține următoarele:
Legalitatea și temeinicia unui act administrativ se analizează în funcție de cadrul legal existent la momentul emiterii acestuia, așa cum este regula generală în materia nulităților, deoarece nulitatea este o sancțiune care intervine pentru nerespectarea unor dispoziții legale la momentul emiterii actului. Împrejurarea că ulterior emiterii deciziei intervine o modificare a cadrului legal nu este de natură să atragă nulitatea deciziei, ci doar să modifice efectele pe care le produce respectivul act.
Legea nr. 84/2012, intrată în vigoare la data de 18.06.2012, influențează, în mod evident, efectele pe care dispozițiile nr. 194/2011 și 104/2011 emise de P. UAT C. le produc, deoarece la art. 2 alin. 1 s-a stabilit că „se aprobă exonerarea de la plată pentru sumele reprezentând venituri de natură salarială stabilite în condițiile art. 1 pe care personalul din sectorul bugetar trebuie să le restituie ca urmare a deciziilor de impunere emise de angajatori drept consecință a constatării de către Curtea de Conturi a unor prejudicii”.
Or, la art. 1 alin. 1 din acest act normativ se stabilește că legea se aplică personalului din sectorul bugetar plătit din bugetul general consolidat al statului ale cărui venituri de natură salarială au fost stabilite până la . Legii-cadru nr. 284/2010 (01.01.2011) privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, cu modificările ulterioare, în baza:
a) contractelor sau acordurilor colective de muncă încheiate, înregistrate la Ministerul Muncii, Familiei și Protecției Sociale sau, după caz, la inspectoratele teritoriale de muncă și necontestate la instanțele judecătorești competente;
b) hotărârilor consiliilor locale și județene;
c) contractelor de muncă/convențiilor civile încheiate în cadrul proiectelor finanțate din fonduri europene, conform Ghidului de finanțare, în care Ministerul Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului sau unitățile și instituțiile aflate în subordine/coordonare au calitatea de beneficiar/partener”
În cauză, în fața instanței de fond, prin cererea de repunere pe rol formulată după data intrării în vigoare a acestui act normativ, reclamantul a solicitat expres primei instanțe să constate exonerarea sa de la plata sumelor reprezentând drepturi salariale acordate în temeiul contractelor colective de muncă și a unor acte administrative, sume stabilite prin dispozițiile de primar contestate. Cu privire la această cerere instanța de fond s-a pronunțat în sensul respingerii și motivarea acestei soluții a fost în sensul că apariția legii nr. 84/2012 nu duce la anularea actului administrativ respectiv, ci numai la neexecutarea lui și numai în măsura în care acesta nu a fost executat, conform art. 2 alin. 2.
Această soluție, deși pleacă de la premisa corectă că apariția Legii nr. 84/2012 nu atrage anularea chiar a actului administrativ emis anterior, este însă greșită, deoarece nu dă eficiență dispozițiilor art. 2, deși reclamantul a solicitat expres aceasta. Este adevărat că cererea reclamantei nu s-a constituit, strict formal, într-un petit formulat distinct, în condițiile art. 82 C.pr.civ., deși partea a fost asistată de avocat, dar acest aspect trebuia lămurit de către prima instanță în condițiile art. 129 C.pr.civ.
Curtea mai reține că pârâtul P. M. C. nu s-a opus acestei cereri, chiar formulată peste termenul legal, prin adresa nr._/07.11.2013 depusă în fața primei instanțe solicitând expres ca instanța să facă aplicarea Legii nr. 84/2012 prezentului litigiu.
Astfel, cererea recurentului reclamant de constatare a exonerării sale de la plata sumelor stabilite în sarcina sa prin dispozițiile contestate este admisibilă și întemeiată cu privire la dispoziția nr. 104/2011, aceasta având ca obiect drepturi de natură salarială plătite în anul 2009, în baza contractului colectiv de muncă, respectiv ajutor de sărbători, o masă gratuită pe zi, contravaloarea unei ținute pe an, indemnizație concediu de odihnă personal contractual, ajutoare de naștere și deces în limita a trei salarii medii brute.
Curtea mai reține că, în recurs, atât recurentul, cât și intimatul pârât P. Mun. C. au recunoscut că dispozițiile de primar contestate nu au fost, în fapt, executate până la momentul soluționării prezentului recurs, în aplicarea art. 85 alin. 2 ind. 1 din Legea nr. 188/1999.
Dispoziția nr. 194/2011 emisă de P. Mun. C., constatată a fi nelegală numai cu privire la cuantumul sumelor stabilite prin art. 1 și 2, cuantumul corect al acestora fiind de 9,81% în luna noiembrie 2009, respectiv 15,5% în luna decembrie 2009, conform deciziei nr. 5005/R/2012 a Curții de Apel B. (dosar nr._/62/2010*) nu intră sub incidența Legii nr. 84/2012, deoarece sumele stabilite prin aceasta vizează neaplicarea măsurii de reducere a cheltuielilor de personal cu 9,81% în luna noiembrie 2009, respectiv cu 15,5% în luna decembrie 2009 și nu se încadrează în nici una din ipotezele art. 1 lit. a-c din Legea nr. 84/2012, astfel că nu se poate aplica art. 2 din acest act normativ.
Față de aceste considerente, în baza art. 312 alin. 3 și 4 C.pr.civ., Curtea va admite în parte recursul formulat de reclamant împotriva sentinței civile nr. 6316/CA/10.12.2013 pronunțată de Tribunalul B. - Secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, pe care o va modifica numai în parte, în sensul că va constata că, în baza art. 2 alin. 1 din Legea nr. 84/2012, sumele prevăzute în dispoziția nr. 104/2011 emisă de către P. M. C. nu se mai recuperează.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite în parte recursul formulat de reclamantul B. N. împotriva sentinței civile nr. 6316/10.12.2013 pronunțată de Tribunalul B. - Secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, pe care o modifică în parte și, în consecință:
Constată că în baza art. 2 alin. 1 din Legea nr. 84/2012 sumele prevăzute în dispoziția nr. 104/08.02.2011 emisă de către P. M. C. nu se mai recuperează.
Menține restul dispozițiilor sentinței atacate.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 18.02.2014.
Președinte Judecător Judecător
R. Grațiela M. Lorența B. C. E. C.
Grefier
G. P.
Red. RGM/18.02.2014
Tehnored. G.P/19.02.2014 /2 ex
Jud Fond: M.L.
| ← Pretentii. Decizia nr. 2509/2014. Curtea de Apel BRAŞOV | Anulare act administrativ. Decizia nr. 1499/2014. Curtea de Apel... → |
|---|
