Anulare act administrativ. Decizia nr. 1393/2014. Curtea de Apel BRAŞOV
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1393/2014 pronunțată de Curtea de Apel BRAŞOV la data de 22-04-2014 în dosarul nr. 3175/62/2011
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL B.
SECȚIA C. A. ȘI FISCAL
DECIZIA Nr. 1393/R
Ședința publică din data de 22 aprilie 2014
Completul constituit din:
Președinte: Lorența B. - judecător
S. P. G. - judecător
R. Grațiela M. - judecător
T. M. - grefier
Pe rol fiind judecarea recursului declarat de recurenții B. M., I. C., T. V. M., M. M., I. C. C., P. A., G. L. I., O. C. G. și N. O. A. împotriva sentinței civile nr. 5407/04.11.2013 pronunțată de Tribunalul B. – Secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal în dosarul nr._, având ca obiect „anulare act administrativ”.
La apelul nominal făcut în ședința publică, se constată lipsa părților.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care:
Față de actele și lucrările dosarului, având în vedere că s-a solicitat judecarea cauzei și în lipsă, în conformitate cu dispozițiile art. 242 alin. 2 Cod procedură civilă, instanța rămâne în pronunțare asupra recursului dedus judecății.
CURTEA,
I. Prin sentința civilă nr. 5407/ 4 noiembrie 2013 a Tribunalului B. - Secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal au fost admise în parte cererile de chemare în judecată formulate de reclamanții B. M., I. C., T. V. M., M. M., I. C. C., P. A., G. L. I., O. C. G., și N. O. A., împotriva pârâtului P. M. C., au fost anulate dispozițiile nr. 193/08.02.2011, 151/08.02.2011, 137/08.02.2011, 150/08.02.2011, 172/08.02.2011, 183/08.02.2011, 191/08.02.2011 și 190/08.02.2011 emise de pârât și au fost respinse cererile de anulare a dispozițiilor nr. 103/01.02.2011, 41/01.02.2011, 59/01.02.2011, 40/01.02.2011, 82/01.02.2011, 49/01.02.2011, 93/01.02.2011, 101/01.02.2011 și 100/01.02.2011 emise de pârât.
II. Pentru a pronunța această sentință instanța a reținut următoarele:
Toate dispozițiile emise de pârât pe numele fiecăruia dintre reclamanți la data de 01.02.2011 au fost emise în temeiul deciziei nr. 4/20.01.2011 a Camerei de Conturi a Județului B. prin care s-a dispus în sarcina pârâtului, ca ordonator principal de credite, repararea prejudiciului produs bugetului local prin acordarea unor sume constituind adaosuri salariale în baza contractelor colective de muncă nr. 718/18.01.2008, valabil pe anul 2008 și nr. 1278/_/17.12.2008, valabil pe anul 2009, constituite din: ajutor de sărbători (Paști și C.); o masă gratuită pe zi lucrătoare în valoare de 13 lei/zi; contravaloarea unei ținute pe an reprezentând contravaloarea unui salariu mediu brut; indemnizație concediu de odihnă personal contractul, ajutoare de naștere și deces în limita a trei salarii medii brute.
În aplicarea deciziei nr. 4/20.01.2011 emisă de Camera de Conturi a Județului B., pârâtul P. M. C. a emis pe numele fiecăruia dintre reclamanți dispozițiile din data de 01.02.2011 prin care a dispus reținerea sumelor acordate necuvenit, individualizate în parte în fiecare dispoziție pentru fiecare reclamant, din salariul fiecărui reclamant.
Prin decizia irevocabilă nr. 469/R/31.01.2013 pronunțată de Curtea de Apel B. în dosarul nr._ a fost respinsă cererea formulată de reclamanții Municipiul C., prin primar, Consiliul Local al M. C., P. M. C. și P. A., în contradictoriu cu pârâții Curtea de Conturi a României și Camera de Conturi a Județului B., având ca obiect anularea deciziei nr. 4/20.01.2011 misă de Camera de Conturi a Județului B. și a încheierii nr. VI/269/21.06.2011 emisă de Comisia de Soluționare a Contestațiilor din cadrul Curții de Conturi a României, prin care a fost respinsă contestația formulată de reclamantă împotriva deciziei nr. 4/20.01.2011.
Prin decizia de mai sus, Curtea de Apel B. a analizat, cu putere de lucru judecat, sub aspectul pozitiv al acesteia, tocmai chestiunea legalității acordării drepturilor salariale a căror recuperare s-a dispus prin dispozițiile pârâtului din 01.02.2011, din perspectiva prevederilor contractelor colective și/sau textelor legale considerate incident, analizându-se în concret legalitate măsurilor dispuse de Curtea de Conturi.
Curtea de Apel B. a reținut că efectul produs de Legea nr. 84/2012 nu se întinde asupra legalității măsurilor dispuse de Curtea de Conturi și nici nu stabilește că contractele de muncă colective precizate la art. 1 din această lege sunt legale, căci, din moment ce legiuitorul a prevăzut exonerarea de la plată, înseamnă, ab initio, că veniturile salariale în discuție ar fi trebuit să fie restituite de beneficiarii acestora ca urmare a deciziilor Curții de Conturi.
S-a mai reținut și că, odată cu . Legii nr. 84/2012, acțiunea reclamanților este lipsită de interes, căci nu se mai poate pretinde de la salariați nici o sumă de bani, indiferent de actele de impunere emise.
Curtea de Apel B. a reținut legalitatea măsurii dispuse prin decizia nr. 4/20.01.2011 a Camerei de Conturi B..
În consecință, s-a impus a se constata că și dispozițiile pârâtului din 01.02.2011 emise în aplicarea respectivi decizii sunt legale, cererea reclamanților fiind respinsă sub acest aspect.
Cu privire la dispozițiilor pârâtului emise la data de 08.02.2011, instanța a reținut că au fost emise dispoziții la data de 08.02.2011 pentru fiecare dintre reclamanți, cu excepția reclamantului P. A..
Instanța a reținut că toate dispozițiile pârâtului din data de 08.02.2011 au fost emise în temeiul deciziei nr. 36/16.08.2010 emisă de Camera de Conturi a Județului B. și a încheierii nr. VI351/06.12.2010 emisă de Camera de Conturi a Județului B. prin care a fost respinsă contestația formulată de UAT Municipiul C. și P. M. C., P. A., împotriva deciziei.
Prin dispozițiile pârâtului din 08.02.2011 s-a dispus, în aplicarea deciziei nr. 36/16.08.2010 și a încheierii nr. VI 351/06.12.2010, repararea prejudiciului produs bugetului local prin neaplicarea normelor de reducere a cheltuielilor de personal în medie cu 15,5% lunar perioada noiembrie și decembrie 2009, dispunându-se, în concret reținerea unei anumite sume din salariul fiecăruia dintre reclamanți, aferente reducerilor cheltuielilor de personal în cotă de 15,5% lunar pentru lunile noiembrie și decembrie 2009.
S-a observat că sumele stabilite pentru fiecare dintre reclamanți, prin dispozițiile pârâtului din 08.02.2011 nu au fost defalcate, pe fiecare reclamant, atât pentru luna noiembrie, cât și pentru luna decembrie 2009, ci au fost stabilite cumulativ pentru ambele luni.
Prin decizia nr. 5005/R/21.11.2012 pronunțată de Curtea de Apel B. în mod irevocabil în dosarul nr._/62/2010 a fost înlăturată dispoziția de la pct. 1 lit. b din considerentele deciziei nr. 36/2010 emisă de Curtea de Conturi a Județului B., și cea de la punctul 2 din dispozitivul deciziei, precum și soluția din încheierea nr. VI 351/2010 emisă de Curtea de Conturi a României cu privire la soluția dată la punctul 2 din dispozitivul deciziei nr. 36/2010, în sensul că reducerea cheltuielilor de personal pentru luna noiembrie 2009 este 9,81%.
Curtea de Apel B. a constatat că, pentru luna noiembrie, procentul de 15,5% de reducere a cheltuielilor de personal trebuie aplicat proporțional cu perioada din această lună în care legea se aplică și nu raportat la întreaga lună, deoarece legea nu poate fi aplicată retroactiv.
În consecință, s-a reținut că reducerea ce ar fi trebuit aplicată pentru luna noiembrie 2009 este de 9,81 % iar nu de 15,5% ( a se vedea fila 76 din dosarul nr._ ).
Instanța a reținut, în raport de soluția Curții de Apel B., că dispozițiile pârâtului din data de 08.02.2011 au avut în vedere, în mod nelegal, procentul de 15,5% pentru luna noiembrie 2009 și nu cel de 9,81%.
Cum suma indicată în dispozițiile pârâtului din 08.02.2011 pentru fiecare reclamant este cumulată, atât pentru luna noiembrie 2009 cât și pentru luna decembrie 2009, instanța a reținut că respectivul total a fost greșit calculat prin luarea în considerare a procentului de 15,5% și pentru luna noiembrie 2009, astfel încât s-a dispus anularea dispozițiilor din 08.02.2011 emise de pârât.
III. Împotriva acestei hotărâri, reclamanții B. M., I. C., T. V. M., M. M., I. C. C., P. A., G. L. I., O. C. G., și N. O. A. au declarat recurs, în termenul legal, prin care a solicitat modificarea în tot a sentinței, în sensul admiterii în totalitate a acțiunii.
În motivare, au arătat că prima instanță a motivat soluția de admitere în parte a cererii de chemare în judecată pe efectul pozitiv al lucrului judecat ce se impune într-un al doilea proces care are legătură cu o chestiune litigioasă dezlegată anterior, fără posibilitatea de a mai fi contrazis. Or, recurenta arată că, pentru respectarea principiului contradictorialității și a dreptului la apărare, excepția autorității de lucru judecat trebuia pusă în discuție. În plus, a mai susținut că nu există tripla identitate prevăzută de art. 1201 C.civ. sub aspectul obiectului, părților și cauzei.
Recurenții au mai arătat că prima instanță a soluționat greșit, cu aplicarea greșită a legii, incidența Legii nr. 84/2012, deoarece, deși a fost investită cu o cerere de constatare a aplicării acestui act normativ, nu a soluționat-o.
Recurenții au arătat că dispozițiile emise de către pârâtă și care au fost contestate în cadrul prezentei acțiuni nu au fost executate. Totodată a precizat că, în soluțiile cu privire la cererea de anulare a actelor Camerei de Conturi, s-a apreciat că Legea nr. 84/2012 este incidentă în faza de executare a actelor emise de această instituție, or, în prezenta cauză, actele contestate sunt emise chiar în această fază de executare, iar, în cazul în care acestea nu vor fi anulate, efectele acestora vor subzista, contrar dispozițiilor Legii nr. 84/2012.
În drept a fost invocată aplicarea art. 304 pct.9 C.pr.civ.
Cererea de recurs este scutită de obligația de plată a taxei judiciare de timbru conform art. 15 lit. a) din Legea nr. 146/1997, modificată.
Intimații P. M. C. și UAT municipiul C. au formulat întâmpinare prin care au solicitat admiterea recursului declarat de reclamanți. În susținerea acestei poziții procesuale au arătat că nu au fost executate încă dispozițiile de primar pe care recurenții le contestă și că se impune ca instanța de recurs să dea eficiență dispozițiilor Legii nr. 84/2012.
IV. Analizând actele și lucrările dosarului, prin prisma dispozițiilor art. 3041 C.pr.civ., a art. 304 C.pr.civ. și recursul declarat de reclamanți, Curtea constată că acesta este întemeiat.
Primul motiv de recurs, referitor la nerespectarea principiului contradictorialității și a dreptului la apărare de către prima instanță, motivat de faptul că aceasta nu a pus în discuție excepția autorității de lucru judecat, se încadrează în dispozițiile art. 304 pct. 5 C.pr.civ., dar nu este fondat.
Astfel, soluționarea cauzei de către prima instanță nu a avut loc ca efect al excepției procesuale a autorității de lucru judecat, în condițiile art. 137 C.pr.civ., așa cum susțin recurenții, ci, prin prisma efectului pozitiv al lucrului judecat, sub manifestarea sa procesuală, pe plan probator, de prezumție.
Altfel spus, hotărârile judecătorești pronunțate cu privire la legalitatea actelor Curții de Conturi, acte care au determinat emiterea dispozițiilor contestate în prezenta cauză, stabilesc, cu titlu de prezumție, nelegalitatea plății în anii 2008 și 2009, în baza contractelor colective de muncă, a sporurilor: ajutor de sărbători, o masă gratuită pe zi lucrătoare în valoare de 13 lei/zi, contravaloarea unei ținute pe an reprezentând contravaloarea unu salariu mediu brut, ajutoare de naștere și deces în limita a trei salarii medii brute, respectiv, neaplicarea măsurii de reducere a cheltuielilor de personal cu 9,81% în luna noiembrie 2009, respectiv cu 15,5% în luna decembrie 2009.
Prima instanță a constatat că cele reținute prin aceste hotărâri judecătorești nu mai pot fi contrazise, astfel că actele administrative contestate – dispozițiile de primar emise în executarea actelor Curții de Conturi și în baza art. 84, 85 din Legea nr. 188/1999, prin care se dispune recuperarea acestor sume plătite nelegal – sunt legale numai în măsura stabilită de aceste hotărâri.
Față de această situație, este evident că reținerea efectului pozitiv al lucrului judecat a fost o etapă a valorificării probatoriului administrat în cauză, probatoriu administrat la solicitarea părților, iar valorificarea și aprecierea probatoriului nu putea avea loc decât la momentul deliberării asupra cauzei, în condițiile art. 256 C.pr.civ., astfel cum prima instanță a și procedat.
Curtea mai reține că reclamanții aveau cunoștință de aceste înscrisuri – hotărâri judecătorești, deoarece chiar ei au solicitat suspendarea prezentului litigiu, în condițiile art. 244 pct. 1 C.pr.civ., până la soluționarea irevocabilă a dosarelor în care acestea au fost pronunțate .
În ceea ce privește cel de-al doilea motiv de recurs, referitor la aplicarea greșită a Legii nr. 84/2012 de către prima instanță, Curtea reține următoarele:
Legalitatea și temeinicia unui act administrativ se analizează în funcție de cadrul legal existent la momentul emiterii acestuia, așa cum este regula generală în materia nulităților, deoarece nulitatea este o sancțiune care intervine pentru nerespectarea unor dispoziții legale la momentul emiterii actului. Împrejurarea că ulterior emiterii deciziei intervine o modificare a cadrului legal nu este de natură să atragă nulitatea deciziei, ci doar să modifice efectele pe care le produce respectivul act.
Legea nr. 84/2012, intrată în vigoare la data de 18.06.2012, influențează, în mod evident, efectele pe care dispozițiile nr. 103/01.02.2011, 41/01.02.2011, 59/01.02.2011, 40/01.02.2011, 82/01.02.2011, 49/01.02.2011, 93/01.02.2011, 101/01.02.2011 și 100/01.02.2011 emise de P. UAT C. le produc, deoarece la art. 2 alin. 1 s-a stabilit că „se aprobă exonerarea de la plată pentru sumele reprezentând venituri de natură salarială stabilite în condițiile art. 1 pe care personalul din sectorul bugetar trebuie să le restituie ca urmare a deciziilor de impunere emise de angajatori drept consecință a constatării de către Curtea de Conturi a unor prejudicii”.
Or, la art. 1 alin. 1 din acest act normativ se stabilește că legea se aplică personalului din sectorul bugetar plătit din bugetul general consolidat al statului ale cărui venituri de natură salarială au fost stabilite până la . Legii-cadru nr. 284/2010 (01.01.2011) privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, cu modificările ulterioare, în baza:
a) contractelor sau acordurilor colective de muncă încheiate, înregistrate la Ministerul Muncii, Familiei și Protecției Sociale sau, după caz, la inspectoratele teritoriale de muncă și necontestate la instanțele judecătorești competente;
b) hotărârilor consiliilor locale și județene;
c) contractelor de muncă/convențiilor civile încheiate în cadrul proiectelor finanțate din fonduri europene, conform Ghidului de finanțare, în care Ministerul Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului sau unitățile și instituțiile aflate în subordine/coordonare au calitatea de beneficiar/partener”.
În cauză, în fața instanței de fond, prin cererea de repunere pe rol formulată după data intrării în vigoare a acestui act normativ, reclamanții au solicitat expres primei instanțe să constate exonerarea lor de la plata sumelor reprezentând drepturi salariale acordate în temeiul contractelor colective de muncă și a unor acte administrative, sume stabilite prin dispozițiile de primar contestate. Cu privire la această cerere instanța de fond s-a pronunțat în sensul respingerii și motivarea acestei soluții a fost în sensul că apariția Legii nr. 84/2012 nu duce la anularea actului administrativ respectiv, ci numai la neexecutarea lui și numai în măsura în care acesta nu a fost executat, conform art. 2 alin. 2.
Această soluție, deși pleacă de la premisa corectă că apariția Legii nr. 84/2012 nu atrage anularea chiar a actului administrativ emis anterior, este însă greșită, deoarece nu dă eficiență dispozițiilor art. 2, deși reclamanții au solicitat expres aceasta. Este adevărat că cererea reclamanților nu s-a constituit, strict formal, într-un petit formulat distinct, în condițiile art. 82 C.pr.civ., deși partea a fost asistată de avocat, dar acest aspect trebuia lămurit de către prima instanță în condițiile art. 129 C.pr.civ.
Curtea mai reține că pârâtul P. M. C. nu s-a opus acestei cereri, chiar formulată peste termenul legal, solicitând expres ca instanța să facă aplicarea Legii nr. 84/2012 prezentului litigiu.
Astfel, cererea recurenților reclamanți de constatare a exonerării de la plata sumelor stabilite în sarcina lor prin dispozițiile contestate este admisibilă și întemeiată cu privire la dispozițiile nr. nr. 103/01.02.2011, 41/01.02.2011, 59/01.02.2011, 40/01.02.2011, 82/01.02.2011, 49/01.02.2011, 93/01.02.2011, 101/01.02.2011 și 100/01.02.2011, acestea au ca obiect drepturi de natură salarială plătite în anii 2008 și 2009, în baza contractelor colective de muncă, respectiv ajutor de sărbători, o masă gratuită pe zi lucrătoare în valoare de 13 lei/zi, contravaloarea unei ținute pe an reprezentând contravaloarea unu salariu mediu brut, indemnizație concediu de odihnă personal contractual, ajutoare de naștere și deces în limita a trei salarii medii brute, spor dificultate, în condițiile art. 1 lit. a din Legea nr. 84/2012.
Curtea mai reține că, în recurs, atât recurenții, cât și intimatul pârât P. Mun. C. au recunoscut că dispozițiile de primar contestate nu au fost, în fapt, executate până la momentul soluționării prezentului recurs, în aplicarea art. 85 alin. 2 ind. 1 din Legea nr. 188/1999.
Față de aceste considerente, în baza art. 312 alin. 3 și 4 C.pr.civ., curtea va admite recursul formulat de reclamanți împotriva sentinței civile nr. 5407/CA/04.11.2013 pronunțată de Tribunalul B. - Secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, pe care o va modifica numai în parte, în sensul că va constata că în baza art. 2 alin. 1 din Legea nr. 84/2012 sumele prevăzute în dispozițiile nr. 103/01.02.2011, 41/01.02.2011, 59/01.02.2011, 40/01.02.2011, 82/01.02.2011, 49/01.02.2011, 93/01.02.2011, 101/01.02.2011 și 100/01.02.2011 emise de către P. M. C. nu se mai recuperează.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
DECIDE:
Admite recursul formulat de recurenții B. M., I. C., T. V. M., M. M., I. C. C., P. A., G. L. I., O. C. G. și N. O. A. împotriva sentinței civile nr. 5407/04.11.2013 pronunțată de Tribunalul B. în dosarul nr._, pe care o modifică în parte, în sensul că:
Constată că, în baza art. 2 alin. 1 din Legea nr. 84/2012, sumele reprezentând venituri de natură salarială, prevăzute în dispozițiile nr. 103/01.02.2011, 41/01.02.2011, 59/01.02.2011, 40/01.02.2011, 82/01.02.2011, 49/01.02.2011, 93/01.02.2011, 101/01.02.2011 și 100/01.02.2011 emise de către P. M. C., nu se mai recuperează.
Menține celelalte dispoziții ale sentinței recurate.
Fără cheltuieli de judecată în recurs.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi 22.04.2014.
Președinte, Judecător, Judecător,
Lorența B. S. P. G. R. Grațiela M.
Grefier,
T. M.
Red.: S.P.G./25.04.2014
Tehnored.: M.C./28.04.2014 / 2 ex.
Jud.fond: A. T. V.
| ← Litigiu cu funcţionari publici. Legea Nr.188/1999. Hotărâre... | Pretentii. Decizia nr. 526/2014. Curtea de Apel BRAŞOV → |
|---|
