Pretentii. Decizia nr. 208/2014. Curtea de Apel BRAŞOV
| Comentarii |
|
Decizia nr. 208/2014 pronunțată de Curtea de Apel BRAŞOV la data de 22-01-2014 în dosarul nr. 2564/62/2013
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL B.
SECȚIA C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Decizia nr. 208/RDosar nr._
Ședința publică din data de 22 ianuarie 2014
Completul compus din:
PREȘEDINTE:M. I. - judecător
Judecător: I. T.
Judecător: L. P.
Grefier: R. P.
Pentru astăzi fiind amânată pronunțarea asupra recursului declarat de Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice B. pentru pârâta Administrația Județeană a Finanțelor Publice B. împotriva sentinței civile nr.4349/CA/18.09.2013, pronunțată de Tribunalul B. – secția a-II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal în dosarul nr._, având ca obiect „pretenții”.
La apelul nominal făcut în ședință publică, la pronunțare, s-a constatat lipsa părților.
Procedura legal îndeplinită.
Dezbaterile în cauza de față au avut loc în ședința publică din data de 15 ianuarie 2014, când părțile prezente au pus concluzii în sensul celor consemnate în încheierea de ședință din aceea zi, care face parte integrantă din prezenta decizie.
Instanța, din lipsă de timp pentru deliberare, a amânat pronunțarea pentru data de 22 ianuarie 2014
CURTEA:
Asupra recursului de față:
Constată că la data de 7.03.2013, reclamantul S. M. din C., a chemat în judecată pe pârâta Administrația Finanțelor Publice a Municipiului C. solicitând instanței de judecată ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună obligarea intimatei la restituirea sumei de 2688 lei reprezentând taxa pentru emisiile poluante și la plata dobânzii legale aferentă calculată de la data formulării cererii de restituire 19.02.2013 și până la data restituirii efective, fără cheltuieli de judecată .
Acțiunea reclamantului a format obiectul dosarului nr._ a Tribunalului B..
În acest dosar instanța de fond a pronunțat sentința civilă nr. 4349/CA/18.09.2013 a Tribunalului B..
Prin această hotărâre s-au dispus următoarele: s-a admis acțiunea în contencios administrativ formulată de reclamantul STANISOR M. în contradictoriu cu pârâta ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE C. și în consecință:
A obligat pârâta să restituie reclamantului suma de 2688 lei reprezentând taxă de emisii poluante, sumă ce a fost actualizată cu dobânda legală de la data formulării cererii de restituire 19.02.2013 și până la data restituirii efective.
A admis cererea de chemare în garanție a Administrației F. Pentru Mediu formulată de pârâta Administrația Finanțelor Publice C. și în consecință:
A obligat chemata în garanție să restituie pârâtei suma de 2688 lei reprezentând taxă de emisii poluante, sumă ce a fost actualizată cu dobânda legală de la data formulării cererii de restituire 19.02.2013 și până la data restituirii efective.
Pentru a hotărâri astfel prima instanță a reținut în fapt și în drept următoarele:
Potrivit dispozițiilor art. 4 din OUG nr.50/2008, obligația de plată a taxei de poluare intervine cu ocazia primei înmatriculări a unui autovehicul în România sau la repunerea în circulație a unui autovehicul după încetarea unei exceptări sau scutiri dintre cele la care face referire art. 3 și 9.
Conform prevederilor art. 4 lit. a din Legea nr.9/2012, obligația de plată a taxei pentru emisii poluante intervine cu ocazia înscrierii în evidențele autorității competente, potrivit legii, a dobândirii dreptului de proprietate asupra unui autovehicul de către primul proprietar din România și atribuirea unui certificat de înmatriculare și a numărului de înmatriculare.
Dispozițiile art. 90 par. 1 din Tratatul Instituind Comunitatea Europeană prevăd că nici un stat membru nu aplică, direct sau indirect, produselor altor state membre, impozite interne de orice natură, mai mari decât cele care se aplică, direct sau indirect, produselor naționale similare.
Hotărârea CEJ dată în cauza Weigel vs. Finanzlandesdirektion für Vorarlberg (C-387/01 ) în 2004 a stabilit că obiectul reglementării comunitare este asigurarea liberei circulații a mărfurilor între statele comunitare în condiții normale de concurență, prin eliminarea oricărei forme de protecție care decurge din aplicarea de impozite interne discriminatorii față de produsele provenind din statele membre.
Rostul reglementării instituite prin dispozițiile art. 90 par. 1 este de a interzice discriminarea fiscală între produsele importate și cele similare autohtone. Cu toate acestea, având în vedere dispozițiile OUG nr.1/2012 privind suspendarea aplicării dispozițiilor art.4 din Legea nr.9/2012, în România nu se percepe nici un fel de taxă pentru autoturismele produse în țară sau în străinătate, dar care sunt deja înmatriculate în România.
Deși pârâta invocă neaplicarea dispozițiilor Tratatului, instanța a constatat că, în cauză, dispozițiile din dreptul comunitar se aplică cu prioritate față de dreptul național, în lumina principiilor preeminenței și supremației dreptului comunitar, consacrate și de practica CEJ prin hotărârile date în cauzele C./Enel și Simmenthal.
Principiile enunțate sunt garantate și de dispozițiile art. 148 din Constituția României, potrivit cărora, ca urmare a aderării, prevederile tratatelor constitutive ale Uniunii Europene, precum și celelalte reglementări comunitare cu caracter obligatoriu, au prioritate față de dispozițiile contrare ale legii interne, cu respectarea prevederilor actului de aderare iar Parlamentul, Președintele României, Guvernul și autoritatea judecătorească garantează aducerea la îndeplinire a obligațiilor rezultate din actul aderării și din prevederile alineatului 2.
România și-a asumat obligația de a respecta dispozițiile tratatelor originare ale Comunității, dinainte de aderare, prin Legea nr.157/2005, de ratificare a Tratatului de aderare a României și Bulgariei la Uniunea Europeană.
Revenind la reglementarea internă, instanța a constatat că taxa specială pentru autoturisme și autovehicule a fost introdusă în Codul Fiscal prin Legea nr.343/2006 sub forma unui nou impozit, cu aplicabilitate de la 1 ianuarie 2007, inițial pentru toate autovehiculele, iar după modificarea Legii nr.343/2006, prin OUG nr.110/2006, a fost restrânsă la toate autoturismele și autovehiculele, inclusiv cele comerciale, prevăzându-se categorii de persoane exceptate (cele cu handicap, misiuni diplomatice etc. ), cât și scutiri de la plata taxei (în cazul vehiculelor istorice, etc. ). Această taxă specială se datorează cu ocazia primei înmatriculări în România a unui autoturism sau autovehicul comercial, dintre cele enumerate de art. 214 ind. 1 Cod Fiscal.
De reținut este faptul că taxa în discuție nu este percepută pentru autoturisme deja înmatriculate în România, stat comunitar începând de la 1 ianuarie 2007, fiind percepută numai pentru autoturismele înmatriculate în celelalte state comunitare, și reînmatriculate în România, după aducerea acestora în țară.
În aceste condiții se introduce un regim juridic fiscal discriminatoriu pentru autovehiculele aduse în România din Comunitatea Europeană în scopul reînmatriculării lor în România, în situația în care acestea au fost deja înmatriculate în țara de proveniență, în timp ce pentru reînmatricularea autovehiculelor înmatriculate deja în România, taxa nu este percepută. Se aduce atingere în acest mod prevederilor art. 90 (1 ) din Tratat, prevederi care au efect direct și în lumina cărora instanța a apreciat că dispozițiile OUG nr.50/2008 fiind contrare, taxa achitată de reclamant a fost încasată cu încălcarea dispozițiilor art. 90 din Tratat fiind necesară restituirea ei. Achitarea voluntară a taxei de reclamant este lipsită de relevanță juridică, deoarece înmatricularea autoturismului era condiționată de efectuarea acestei plăți, întrucât, în caz contrar, reclamantul nu ar fi putut folosi un bun pe care-l are în proprietate.
Reclamantul s-a adresat pârâtei pentru a obține restituirea taxei plătite, cerere care i-a fost respinsă. Ne aflăm în acest fel în prezența unui refuz nejustificat de restituire, având în vedere dispozițiile dreptului comunitar la care am făcut referire anterior.
Instanța a reținut că taxa specială ce face obiectul prezentei cauze a fost încasată în baza legislației fiscale interne apreciată ca fiind contrară normelor comunitare. Într-o atare ipoteză, se aplică principiul conform căruia când un stat membru a impus sau aprobat o taxă contrară dreptului comunitar este obligat să restituie taxa percepută prin încălcarea acestuia.
Din această perspectivă reclamanta are dreptul la restituirea integrală a taxei speciale încasată în temeiul unor dispoziții legale contrare normelor comunitare.
În astfel de situații Curtea de Justiție a decis că statele membre trebuie să asigure rambursarea taxelor colectate cu încălcarea prevederilor art. 90 din Tratat, cu respectarea principiilor ce guvernează autonomia procedurală și îmbogățirea fără justă cauză.
Față de argumentele expuse, constatând achitarea unei taxe nedatorate, în temeiul dispozițiilor OUG nr.50/2008, care încalcă dispozițiile art. 90 ( 1 ) din Tratat, instanța a admis cererea privind restituirea sumei plătite cu titlu de taxă pentru emisii poluante, obligând pârâta AFP B. la plata dobânzii legale de la data plății 03.11.2013 și până la data restituirii efective.
În vederea reparării integrale a prejudiciului instanța a obligat pârâta Administrația Finanțelor Publice a Municipiului C. la plata dobânzii legale calculată la suma de 2404 lei începând cu data formulării cererii de restituire și până la data restituirii efective.
Urmare admiterii cererii principale, instanța a reținut că pârâta Administrația Finanțelor Publice a Municipiului C. a căzut în pretenții și a admis cererea de chemare în garanție apreciind-o ca fiind întemeiată întrucât suma achitată cu titlu de taxă pentru emisiile poluante se constituie venit la bugetul fondului pentru mediu și se gestionează de către Administrația F. pentru Mediu în vederea finanțării programelor și proiectelor pentru protecția mediului.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice B. pentru Administrația Județeană a Finanțelor Publice B. – Serviciul Fiscală Orășenesc C., ( fosta Administrația Finanțelor Publice C. ), criticând-o pentru nelegalitate și netemeinice, solicitând admiterea recursului, modificarea sentinței civile atacate, și respingerea acțiunii reclamantului ca neîntemeiată și nelegală pentru următoarele considerente .
În dezvoltarea criticilor de recurs se aduc argumente de nelegalitate a hotărârii atacate:
Cu caracter prealabil s-a invocat faptul că urmare intrării în invigoare a H.G. Nr. 520/30.07.2013 privind organizarea si funcționarea ANAF urmează se lua act ca, AFP C. a fost reorganizata in Serviciul Fiscal Orășenesc C.. Instituite care funcționează in subordinea Administrației Județene a Finanțelor Publice B. sens in care reproducem prevederile art. 23 alin. 5, 6, 7 din H.G. Nr. 520/2013:
Totodată urmează a lua act ca începând cu data de 01.08.2013 Direcția Generala
Regionala a Finanțelor Publice B. s-a subrogat in drepturile si obligațiile DGFP
B. potrivit dispozițiilor art. 11 alin. 3 din OUG nr. 74/2013 privind unele masuri pentru
îmbunătățirea si reorganizarea activității ANAF, respectiv: "Pentru litigiile aflate pe rolul
instanțelor judecătorești, indiferent de faza de judecata, Agenția si direcțiile generale
regionale ale finanțelor publice se subroga în toate drepturile si obligațiile Autorității
Naționale a Vămilor si ale direcțiilor generale ale finanțelor publice
Totodată s-a arătat ca instrumentarea prezentului dosar va fi continuata si finalizata de către DGRFP B., având in vedere prevederile textului de lege mai sus menționat.
În ce privește criticile propriu zise de recurs se arată că:
Potrivit prevederilor Legii nr. 9/2012 cu privire la obligativitatea plății taxei pentru emisii poluante instanța de fond a aplicat și interpretat greșit legea prin hotărârea dată.
Ca această lege respectă prevederile normelor de drept comunitar și că modul de calcul al acestei taxe s-a făcut conform prevederilor normelor naționale aplicabile în speță și obligatorii.
S-au invocat prevederile art. 148 alin.2 din Constituție ca fiind aplicabile în speță și Legea nr.9/2012.
În ce privește plata taxei pentru emisii poluante a solicitat respingerea cererii de restituire a acestora ca neîntemeiată și nelegală.
Referitor la hotărârea instanței de fond de acordarea dobânzilor legale și obligarea pârâtei la plata acestora, a considerat că instanța a procedat greșit și că potrivit prevederilor legale aceste dobânzi nu sunt datorate de pârâtă și că în Legea bugetului nr. 500/2002 aceste cheltuieli nu se regăsesc.
Pentru motivele invocate în recurs a solicitat admiterea recursului astfel cum a fost formulat.
Recursul a fost declarat în condițiile Noului Cod de procedură civilă și scutit de la plata taxei judiciare de timbru.
Procedura prealabilă scrisă a fost realizată în condițiile Noului Cod de procedură civilă.
Intimatul reclamant nu a formulat întâmpinare la recurs.
Curtea, examinând actele și lucrările dosarului, sentința civilă atacată nr. 4349/CA/18.09.2013 a Tribunalului B. prin prisma criticilor de recurs formulate de pârâtă prin reprezentant legal, raportat la prevederile legale aplicabile în speță, Legea nr. 9/2012, Legea nr. 554/2004 republicată și la prevederile art. 110 din Tr.CEE, constată recursul declarat ca nefondat pentru următoarele considerente:
Din verificarea întregului probatoriu de la dosar raportat la prevederile legale aplicabile și la argumentele reținute de instanța de fond, instanța de recurs constată că în mod corect și legal a reținut instanța de fond situația de drept și de fapt dedusă judecății pronunțând o hotărâre conformă cu actele de la dosar și cu prevederile de drept comunitar în materie.
În acest sens se rețin următoarele:
Reclamantul a solicitat Administrației Finanțelor Publice C. restituirea unei sume reprezentând contravaloarea unei taxe de poluare achitată în vederea înmatriculării unui autoturism second-hand achiziționat din Italia, stat comunitar unde a fost înmatriculat pentru prima dată.
Se constată că obiectul acțiunii nu îl constituie anularea unui act administrativ, ci obligarea pârâtei la restituirea unei taxe încasate cu nerespectarea legislației comunitare.
În acest sens art. 2 din Legea nr. 554/2004 stabilește dreptul de a se adresa instanței de contencios administrativ competente pentru orice persoană care se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim, de către o autoritate publică, nu numai printr-un act administrativ dar și prin nesoluționarea în termenul legal a unei cereri, pentru recunoașterea dreptului pretins sau a interesului legitim și repararea pagubei ce i-a fost cauzată.
Având în vedere principiul statuat în jurisprudența Curții de Justiție a Comunității Europene, în conformitate cu care, când un stat membru a impus sau a aprobat o taxă contrară dreptului comunitar este obligat să restituie taxa percepută prin încălcarea acestuia, acțiunea reclamantei apare ca fiind îndreptată împotriva refuzului autorităților administrative pârâte de a soluționa cererea de recunoaștere a unui drept.
Întrucât taxa de poluare are caracter fiscal-administrativ, devin incidente prevederile art. 135 din O.U.G. nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, potrivit cărora dreptul contribuabililor de a cere restituirea creanțelor fiscale se prescrie în termen de 5 ani de la data de 1 ianuarie a anului următor celui în care a luat naștere dreptul la restituire. În speță, dreptul la restituire s-a născut la data efectuării plății taxei astfel încât la data promovării acțiunii, dreptul de restituire a creanței fiscale nu era prescris.
Refuzul de restituire nu poate fi confundat cu refuzul de soluționare a unei cereri, și, în măsura în care reclamantul se afla în termenul de prescripție al solicitării unei sume apreciată de acesta ca nedatorată, era îndreptățit să procedeze în acest sens. Reclamantul nu a înțeles să critice, pe calea unei plângeri prealabile, modul de calcul al taxelor de poluare, ci și-a exprimat poziția de a solicita restituirea unei sume apreciată drept nelegală și neconformă cu dreptul comunitar. Ca urmare, în mod corect acțiunea a fost apreciată ca fiind admisibilă.
Urmează a se supune analizei caracterul justificat sau nu al refuzului de restituire a sumei solicitate.
În primul rând, se impune a se preciza că preeminenta dreptului comunitar este consacrată prin Constituție, iar punerea în aplicare a obligațiilor ce decurg din dreptul comunitar se reflectă atât în obligația de cooperare loială cât și în autonomia instituțională și procedurală a statelor membre. Această autonomie are la bază principiul efectivității care vizează împiedicarea ca o dispoziție procedurală națională să facă imposibilă sau excesiv de dificilă aplicarea dreptului comunitar. În acest context se impune a se mai preciza ca Tratatul instituind Comunitatea Europeana se bucură de aplicabilitate directa în dreptul intern al unui stat membru, astfel că judecătorul național este obligat să îl aplice cu prioritate față de reglementări naționale contrare indiferent de caracterul acestora general sau special.
Dincolo de modul în care codul fiscal a fost modificat și de respectarea dispozițiilor legale ce reglementează maniera de modificare a acestei legi prin OUG nr 50/2008, noua taxa introdusa prin acest act normativ, denumită „ taxă de poluare ”, are o sferă de aplicabilitate restrânsă și taxează poluarea produsă de autoturismele înmatriculate în România după data de 1 iulie 2008, potrivit criteriilor alese pentru determinarea acestei taxe.
Această taxă de poluare are un caracter discriminatoriu, ea aplicându-se diferit unor situații juridice identice, fără a exista vreo justificare obiectiva pentru acest lucru. Astfel, în urma comparării situației juridice a unei persoane care deține un autoturism înmatriculat în România în anul 2006 și situația juridică a unei persoane care înmatriculează un autoturism identic în România după data de 1 iulie 2008, se constată că ambele autoturisme circulă în România și, este evident că, în principiu, având aceleași caracteristici, ambele poluează în egală măsură. Potrivit OUG nr. 50/2008 însă, principiul “poluatorul plătește” este aplicat doar în cazul autoturismului înmatriculat după 1 iulie 2008, al cărui proprietar datorează taxa de poluare. În schimb, deși autoturismul său poluează, proprietarul autoturismului înmatriculat în 2006 nu plătește nimic.
Această taxă pentru emisii poluante este percepută cu ocazia primei înmatriculări a unui autoturism sau autovehicul pe teritoriul României și prezintă cu privire la autovehiculele sau autoturismele second hand provenind dintr-un alt stat membru, un caracter fiscal, aparținând regimului general de redevențe interne asupra mărfurilor. Ca urmare, această situație trebuie analizată prin prisma dispozițiilor art. 90 din TCE care interzice impunerea asupra produselor din alte state membre, a unor taxe superioare celor care se aplică produselor naționale similare precum și a taxelor interne de natură să protejeze indirect alte produse.
Apărările recurentei privind modificările aduse în planul acestei taxe impusă ca o condiție a primei înmatriculări în România care vizează conformitatea cu dreptul comunitar nu au în vedere faptul că există în continuare situații similare ale autoturismelor sau autovehiculelor de proveniență diferită, respectiv România sau state membre UE, care primesc prin OUG nr. 50/2008 regimuri juridice diferite sub aspectul obligării sau nu la plata taxei de poluare, respectiv a taxei pentru emisii polunte.
Astfel cum se arată în jurisprudența CEJ, articolul 90 TCE ( art. 110 TFUE ) vizează asigurarea liberei circulații a mărfurilor între statele membre, în condiții concurențiale normale, prin eliminarea tuturor formelor de protecție, putând rezulta din aplicarea de impozitări interne discriminatorii produselor originare din alte state membre. S-a mai arătat că acest text trebuie, de asemenea, să garanteze neutralitatea perfectă a impozitărilor interne cu privire la concurența dintre produsele naționale și produsele importate.
Mai mult decât atât, prin instituirea acestei taxe s-a creat o situație discriminatorie între persoanele care își achiziționează autoturisme rulate aduse din import și persoanele care își achiziționează autoturisme rulate din România, în sensul că aceștia din urmă sunt scutiți de plata acestei taxe, beneficiind astfel de o situație avantajoasă.
În concluzie, raportat la ceea ce înseamnă „impunere internă de taxe” ca sintagmă folosită în cuprinsul art. 90 TCE ( art. 110 TFUE ), respectiv interzicerea în comerțul dintre statele membre, a tuturor taxelor vamale și a tuturor taxelor având efect echivalent, prin Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 50/2008 se impune, în cazul autoturismelor și autovehicule second hand importate provenind sin state membre UE, o taxa care nu se aplică și produselor similare indigene, fapt ce conduce la modificarea prețurilor de cost ale primelor autoturisme și autovehicule și la producerea aceluiași efect restrictiv asupra liberei circulații a mărfurilor precum o taxă vamală.
Fiind vorba despre un autoturism sau autovehicul second hand, acesta a fost supus normelor prevăzute în țara de origine cu ocazia înmatriculării, astfel că, raportat si la rațiunea impunerii taxei de poluare bazată pe principiul „poluatorul plătește”, nu poate fi decât aplicarea unor taxe similare fără deosebire între cele de import și cele indigene, neputând fi primite apărările primului recurent privind jurisprudența CEJ ce vizează taxe percepute cu titlu de impozit.
Aceste considerente sunt susținute, din perspectiva neconformității taxei pe poluare instituită de Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 50/2008, și de Hotărârea CJUE pronunțată în cauza C-402/09, T., prin care se reține că art. 110 TFUE are drept obiectiv asigurarea liberei circulații a mărfurilor între statele membre în condiții normale de concurență, fapt ce vizează eliminarea oricărei forme de protecție care poate să decurgă din aplicarea unor impozite interne discriminatorii față de produsele provenind din alte state membre.
Chiar dacă nu sunt întrunite condițiile unei discriminări directe, un impozit intern poate fi indirect discriminatoriu din cauza efectelor sale.
Ca urmare, pe baza principiilor rezultate din jurisprudența sa, Curtea a analizat neutralitatea taxei. Astfel, referitor la această neutralitate în privința vehiculelor de ocazie importate și a vehiculelor de ocazie similare înmatriculate anterior pe teritoriul național și supuse, cu ocazia acelei înmatriculări, aceleiași taxe, s-a concluzionat că un sistem precum cel instituit de OUG nr. 50/2008, care ia în considerare, la calcularea taxei de înmatriculare, deprecierea autovehiculului prin utilizarea unor sisteme forfetare, detaliate și fundamentate din punct de vedere statistic, bazate pe elemente referitoare la vechimea și la rulajul mediul anual real ale acestui vehicul, la care se poate adăuga, la cererea contribuabilului și pe cheltuiala acestuia, realizarea unei expertize cu privire la starea generală a vehiculului menționat și a dotărilor sale, asigură că această taxă, atunci când este aplicată vehiculelor de ocazie importate, nu depășește valoarea reziduală a taxei menționate încorporată în valoarea vehiculelor de ocazie similare care au fost înmatriculate anterior pe teritoriul național și care au fost supuse, cu ocazia acelei înmatriculări, taxei prevăzute de OUG nr 50/2008.
În privința autovehiculelor de ocazie importate și a vehiculelor de ocazie similare înmatriculate pe teritoriul național anterior instituirii taxei menționate, referitor la neutralitatea taxei, s-a reținut că art. 110 TFUE obligă fiecare stat membru să aleagă taxele aplicate autovehiculelor și să le stabilească regimul, astfel încât acestea să nu aibă ca efect favorizarea vânzării vehiculelor de ocazie naționale și descurajarea, în acest mod, a importului de vehicule de ocazie similare. În acest sens, Curții i-a rezultat fără echivoc că reglementarea menționată are ca efect descurajarea importării și punerii în circulație în România, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre.
În cauza menționată, Curtea a stabilit că art. 110 TFUE trebuie interpretat în sensul că se opune ca un stat membru să instituie o taxă de poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație, în statul membru menționat, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură pe piața națională.
Hotărârilor C-402/09 T., C-29/11 Sfichi și C-30/11 I., i s-a alăturat cauza N. în care s-au pus în discuție variantele taxei de poluare aplicabile în perioada 15 decembrie 2008-31 decembrie 2010.
Totodată, este important de menționat faptul că s-a respins cererea Statului Român de limitare a efectelor în timp a hotărârii Curții, ceea ce înseamnă că hotărârea N. ( ca de altfel și hotărârea T. ) se aplică retroactiv și lipsesc de temei juridic prelevarea taxei de poluare în perioada 1 iulie 2008 – 31 decembrie 2010.
Potrivit concluziei CJUE din această cauză, articolul 110 TFUE trebuie interpretat în sensul că se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație în statul membru menționat a unor vehicule de ocazie cumpărate din alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională.”
Tot în această hotărâre, Curtea europeană a mai reținut că, subsecvent pronunțării hotărârii în afacerea T., Guvernul român nu a susținut că ar exista o diferență relevantă între varianta inițială a taxei de poluare reglementate de O.U.G. nr. 50/2008 și variantele ulterioare, respectiv cea prevăzută de Legea nr. 9/2012 privind emisiile poluante, (par. 27) și că această concluzie contrazice pozițiile iraționale constant exprimate de Guvern, de ministrul mediului, de șeful Fiscului și de toate administrațiile fiscale din România, în contradicție chiar și cu avertismentele legale ale Ministerului de Justiție, care la nivel național pretindeau și pretind în continuare faptul că variantele ulterioare datei de 15 decembrie 2008 sunt conforme cu dreptul european.
Pe de altă parte, în par. 28 al hotărârii, Curtea a reiterat faptul că taxa de poluare nu este compatibilă cu principiul “poluatorul plătește” și a sugerat din nou Guvernului român că taxa percepută cu ocazia primei înmatriculări trebuie eliminată, ea putând fi eventual înlocuită cu o taxă anuală de poluare, aplicabilă tuturor autoturismelor care circulă pe teritoriul național.
Pentru toate aceste considerente, criticile privind neaplicarea în cauză a dispozițiilor art. 110 TFUE și, ca urmare a conformității taxei pentru emisii poluante și respectiv ambele taxe instituite prin Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 50/2008 cu modificările ulterioare, respectiv Legea nr.9/2012, vor fi respinse.
Modificarea legislativă intervenită prin . Legii nr.9/2012 pentru instituirea taxei de emisii de poluare pentru autovehicule nu afectează nelegalitatea taxei de poluare, ci reprezintă un argument în același sens ca cele expuse de curte anterior, întrucât este o dovadă a schimbării unui sistem de plata a unei taxe, afectat din punct de vedere al respectării Tratatului Comunității Europene.
Se impune a se mai preciza, față de motivele de recurs privind obligarea la plata dobânzii legale, că în mod corect prima instanță a făcut aplicarea art. 1082 raportat la art.1084 cod civil, întrucât, fiind vorba despre o taxă nedatorată, reclamantul are dreptul la repararea prejudiciului suferit prin aplicarea dobânzii legale la suma restituită începând cu data punerii în întârziere a pârâtei, respectiv a formulării cererii de restituire.
Având în vedere cele expuse mai sus, în fapt și în drept, instanța de recurs față de criticile recurentei pârâte de la punctele 2-3 recurs, pe fond și privind acordării dobânzii legale constată că aceste critici sunt nelegale și netemeinice și vor fi respinse, iar recursul declarat în cauză este nefondat.
Față de aceste considerente, în baza art. 496 alin.1 Noul Cod de procedură civilă recursul pârâtei va fi respins.
Fără cheltuieli de judecată în recurs.
Pentru aceste motive
În numele legii
DECIDE :
Respinge recursul formulat de Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice B. pentru pârâta Administrația Județeană a Finanțelor Publice B.- Serviciul Fiscal Orășenesc C. împotriva sentinței civile nr. 4349/CA/18.09.2013 pronunțată de Tribunalul B. - Secția a II-a civilă de contencios administrativ și fiscal - pe care o menține.
Fără cheltuieli de judecată.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi 22.01.2014.
Președinte,Judecător,Judecător,
M. IonicheIoana TărmureLaura P.
Grefier, R. P.
Red.M.I./27.01.2014
Dact.R.P./30.01.2014
Jud. Fond: A.V.
5 ex.
| ← Pretentii. Decizia nr. 526/2014. Curtea de Apel BRAŞOV | Anulare act administrativ. Sentința nr. 91/2014. Curtea de Apel... → |
|---|
