Pretentii. Decizia nr. 2483/2014. Curtea de Apel BRAŞOV
| Comentarii |
|
Decizia nr. 2483/2014 pronunțată de Curtea de Apel BRAŞOV la data de 29-10-2014 în dosarul nr. 7436/62/2013
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL B.
SECȚIA C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr._
DECIZIE Nr. 2483/R/2014
Ședința publică de la 29 Octombrie 2014
Completul compus din:
PREȘEDINTE L. P.
Judecător M. R.
Judecător D. M. S.
Grefier V. P.
Pe rol fiind soluționarea recursului declarat de pârâta Administrația Județeană a Finanțelor Publice B. împotriva sentinței civile nr. 1355/CA din 06.05.2014 pronunțată de Tribunalul B. – Secția a II a civilă de contencios administrativ și fiscal, în dosarul nr._, având ca obiect „pretenții”.
La apelul nominal făcut în ședință publică se constată lipsa părților.
Procedura îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care:
Se constată că recursul formulat de recurenta pârâta Administrația Județeană a Finanțelor Publice B. este declarat și motivat în termenele și condițiile prevăzute de art. 485 și 487 codul de procedură civilă adoptat prin Legea nr. 134/2010 raportat la art.20 Cod procedură civilă, prin consilier juridic (delegație fila 6), potrivit art. 13 raportat la art. 84 Cod procedură civilă și este scutit de plata taxei judiciare de timbru, conform art.30 din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr.80/2013. S-a solicitat judecarea cauzei și în lipsă.
Intimata reclamantă T. S. a depus la dosar în cadrul procedurii de regularizare, întâmpinare. S-a solicitat judecare cauzei și în lipsă.
Intimata chemată în garanție Administrația F. pentru Mediu nu a formulat întâmpinare.
Se constată că până la primul termen de judecată s-a parcurs procedura prevăzută de art. 194 – 201 NCPC.
Având în vedere că recurenta pârâtă a solicitat judecarea cauzei și în lipsă, în baza actelor existente la dosar, instanța rămâne în pronunțare.
În deliberare,
CURTEA
Asupra recursului dedus judecății, constată:
Prin sentința civilă nr.1355/CA/06.05.2014, Tribunalul B.-secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal: a admis acțiunea formulată de reclamanta T. S., în contradictoriu cu pârâta Administrația Județeană a Finanțelor Publice B. și, în consecință, a obligat pârâta la plata către reclamantă a sumei de 3834 lei reprezentând taxa pe poluare achitată, la care se va adăuga dobânda legală aferentă, calculată începând cu data de 21.11.2011 și până la data plății efective, precum și la plata cheltuielilor de judecată; a admis cererea de chemare în garanție formulată de pârâtă împotriva chematei în garanție Administrația F. pentru Mediu și, în consecință, a obligat chemata în garanție să plătească pârâtei sumele reprezentând taxa pe poluare, dobânda legală și cheltuielile de judecată, pe care aceasta a fost obligată să le plătească reclamantei.
Împotriva acestei hotărâri a formulat recurs, în termen legal și motivat, pârâta Administrația Județeană a Finanțelor Publice B., solicitând modificarea în parte a sentinței atacate, în sensul respingerii acțiunii introductive de instanță cu privire la restituirea taxei pe poluare, a dobânzii legale și a cheltuielilor de judecată.
În motivarea recursului, recurenta-pârâtă a arătat, în esență, următoarele: taxa pe poluare a fost plătită de reclamant în temeiul unor dispoziții legale în vigoare și care nu au fost declarate neconstituționale, astfel că nu ne putem afla în prezența unui refuz nejustificat de restituire; formula de calcul al taxei pe poluare instituită prin O.U.G. nr.50/2008, care a intrat în vigoare în luna iulie 2008, a fost acceptată de Comisia Europeană; în cauză nu poate fi reținută culpa sa procesuală, astfel că în mod nelegal a fost obligată la plata cheltuielilor de judecată, al căror cuantum este excesiv de mare; pretențiile intimatei-reclamante privind plata dobânzii legale sunt nefondate, având în vedere că aceasta a făcut plata taxei în mod benevol.
Recursul este scutit de plata taxei judiciare de timbru, conform art.30 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr.80/2013.
Analizând actele si lucrările dosarului, sentința atacată, față de motivele invocate, Curtea apreciază că recursul este nefondat, din motivele ce vor fi expuse în continuare.
Reclamantul a achiziționat un autovehicul care a fost anterior înmatriculat în alt stat membru al Uniunii Europene, pentru care, la înmatricularea în România, a plătit taxa pe poluare.
Pe fond, problema de drept care se ridică este aceea de a stabili dacă legislația internă – în temeiul căreia s-a condiționat înmatricularea autovehiculului, adus dintr-un alt stat membru al Uniunii Europene, de plata unei taxe - este compatibilă cu prevederile dreptului Uniunii Europene.
Art. 90 (actual art.110 TFUE) par. l din Tratatul de instituire a Comunității Europene (în continuare Tratatul) prevede: ”Niciun stat membru nu aplică, direct sau indirect, produselor altor sate membre, impozite interne de orice natură, mai mari decât cele care se aplică, direct sau indirect produselor naționale similare”.
Scopul instituirii art. 90 (110) din Tratat este acela de a asigura libera circulație a mărfurilor în spațiul comunitar, iar domeniul său de aplicare vizează impozitele și taxele interne care impun o sarcină fiscală mai consistentă produselor provenite din alte state membre, în comparație cu produsele interne.
Obligația de plată a taxei intervine cu ocazia primei înmatriculări a unui autovehicul în România. După cum se poate constata, taxa pe poluare este datorată numai pentru autoturismele pentru care se face prima înmatriculare în România, nu și pentru cele aflate deja în circulație – dacă au fost înmatriculate în țară.
Se ivește, astfel, o aparentă discriminare între categoria vehiculelor folosite care sunt achiziționate din țară și categoria vehiculelor folosite achiziționate din afara țării – inclusiv din spațiul comunitar.
Era normal ca un astfel de act normativ – având drept scop (declarat) protecția mediului - să se aplice tuturor autovehiculelor aflate în circulație pe teritoriul României, nicidecum doar acelora care se înmatriculează pentru prima dată în țară.
Toate cele de mai sus conduc la concluzia că taxa pe poluare aplicată autovehiculelor second-hand achiziționate din spațiul comunitar contravine prevederilor art. 90 (110) din Tratat, în condițiile în care o astfel de taxă nu este percepută pentru autovehicule identice – achiziționate de pe teritoriul României. Or, actualul articol 110 al TFUE se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație, în statul membru menționat, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională.
Potrivit art. 148 din Constituția României, ca urmare a aderării la Uniunea Europeană, prevederile tratatelor constitutive ale Uniunii, precum si celelalte reglementari comunitare cu caracter obligatoriu, au prioritate fata de dispozitiile contrare din legile interne, cu respectarea prevederilor actului de aderare (alin. 2). Parlamentul, Președintele României, Guvernul si autoritatea judecătorească garantează aducerea la îndeplinire a obligațiilor rezultate din actul aderării si din prevederile alineatului 2 (alin. 4).
Aceste obligații au fost reafirmate și prin Legea nr. 157/2005 - de ratificare a Tratatului de aderare a României și Bulgariei la Uniunea Europeană
Prin Hotărârea Curții de Justiție a Uniunii europene în cauza C‑402/09, privind pe I. T. împotriva României, având ca obiect o cerere de pronunțare a unei hotărâri preliminare formulată în temeiul articolului 234 CE de Tribunalul Sibiu (România), pronunțată la 7 aprilie 2011, s-a stabilit că: articolul 110 TFUE trebuie interpretat în sensul că se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație, în statul membru menționat, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională.
Prin urmare, constatând că taxa pe poluare a fost calculată de pârâtă și încasată de la reclamant ca urmare a aplicării eronate a dispozițiilor legale incidente (completate cu dreptul Uniunii Europene), refuzul soluționării favorabile a cererii acestuia de restituire a taxei fiind astfel nejustificat, instanța de fond, în mod legal și temeinic, a admis cererea de chemare în judecată formulată de reclamantă, obligând pârâta la restituirea taxei.
În ceea ce privește obligarea la plata dobânzii, instanța de fond, în mod corect, a constatat că aceasta este datorată. Potrivit Hotărârii pronunțate la data de 18 aprilie 2013 de către Curtea de Justiție a Uniunii Europene, în cauza C‑565/11 (M. I. împotriva Administrației Finanțelor Publice Sibiu și Administrației F. pentru Mediu), aplicarea principiului efectivității impune, în cazul restituirii unei taxe percepute de un stat membru cu încălcarea dreptului Uniunii, ca normele naționale care privesc în special calculul dobânzilor eventual datorate să nu aibă ca efect privarea persoanei impozabile de o despăgubire adecvată pentru pierderea suferită prin plata nedatorată a taxei, pierdere ce depinde în special de durata indisponibilizării sumei plătite fără temei cu încălcarea dreptului Uniunii și survine astfel, în principiu, în perioada cuprinsă între data plății fără temei a taxei în cauză și data restituirii acesteia.
Așadar, în lumina acestei jurisprudențe recente a Curții de Justiție a Uniunii Europene și ținând seama de principiul priorității dreptului Uniunii Europene, instanța apreciază că reclamantul are dreptul la plata dobânzilor.
În ceea ce privește cheltuielile de judecată, Curtea apreciază că obligația de plată a acestora către reclamant revine pârâtei, ca urmare a căderii acesteia în pretenții, în temeiul art.453 din Codul de procedură civilă adoptat prin Legea nr.134/2010, iar cuantumul acestor cheltuieli este reprezentat exclusiv de taxa judiciară de timbru legal achitată, iar acest tip de cheltuieli de judecată, potrivit art.451 alin.(4) din Codul de procedură civilă, nu pot fi micșorate.
În consecință, criticile aduse prin recursul declarat de pârâtă sunt în totalitate nefondate.
Față de considerentele ce preced, Curtea, făcând aplicarea dispozițiilor art.496, alin.(1) din Legea nr.134/2010 privind Codul de procedură civilă, va respinge, ca nefondat, recursul declarat și va menține sentința atacată, ca legală și temeinică.
Fără cheltuieli de judecată, nefiind solicitate de intimați.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de recurenta-pârâtă Administrația Județeană a Finanțelor Publice B. împotriva sentinței civile nr.1355/CA/06.05.2014, pronunțată de Tribunalul B. – secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, pe care o menține.
Fără cheltuieli de judecată în recurs.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică de azi, data de 29 octombrie 2014.
Președinte Judecător Judecător
L. P. M. R. D. M. S.
Grefier
V. P.
RedDMS/26.11.2014
tehnored.VP/26.11.2014/5ex
jud fond S. Ș. M.
| ← Anulare act administrativ. Sentința nr. 91/2014. Curtea de Apel... | Pretentii. Decizia nr. 768/2014. Curtea de Apel BRAŞOV → |
|---|
