Anulare act de control taxe şi impozite. Decizia nr. 2347/2014. Curtea de Apel BRAŞOV
| Comentarii |
|
Decizia nr. 2347/2014 pronunțată de Curtea de Apel BRAŞOV la data de 14-10-2014 în dosarul nr. 6391/62/2013
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL B.
SECȚIA C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Decizia nr.2347/R/2014Dosar nr._
Ședința publică din data de 14 octombrie 2014
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Lorența B. – judecător
Judecător: S. P. G.
Judecător: R. Grațiela M.
Grefier: D. T.
Pentru astăzi fiind amânată pronunțarea asupra recursului declarat de reclamanta P. S. L. împotriva sentinței civile nr. 1192/CA din 11.04.2014 pronunțată de Tribunalul B. – Secția a II a civilă de contencios administrativ și fiscal, în dosarul nr._, având ca obiect „anulare act de control taxe și impozite ”.
La apelul nominal făcut în ședință publică, la pronunțare, se constată lipsa părților.
Procedura îndeplinită.
Dezbaterile în cauza de față au avut loc în ședința publică din 7 octombrie 2014 când părțile au pus concluzii în sensul celor consemnate prin încheierea de ședință din acea dată, care face parte integrantă din prezenta hotărâre, iar instanța, în vederea deliberării, a amânat pronunțarea la data de 14 octombrie 2014.
CURTEA,
Asupra recursului de față,
Constată că prin sentința civilă nr. civile nr.1192/CA/11.04.2014 pronunțată de Tribunalul B. - Secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal s-a respins cererea formulată de reclamanta P. S. L., în contradictoriu cu pârâta Administrația Județeană a Finanțelor Publice; s-a respins cererea de chemare în garanție formulată de pârâta Administrația Județeană a Finanțelor Publice B. în contradictoriu cu chemata în garanție Administrația F. Pentru Mediu.
Împotriva acestei hotărâri a formulat recurs reclamanta P. S. L. care a solicitat admiterea căii de atac și modificarea în tot a sentinței civile în sensul admiterii acțiunii, cu cheltuieli de judecată. Criticile aduse au constat în următoarele:
Contrar susținerilor instanței de fond referitoare la compatibilitatea OUG nr. 9/2013 privind timbrul de mediu cu dispozițiile art. 110 TFUE, recurenta apreciază că dispozițiile noii legi au drept efect favorizarea vânzării autovehiculelor naționale de ocazie ( exceptate de la plata timbrului de mediu) față de autovehiculele de ocazie importate din alte state membre ale Uniunii Europene care sunt supuse unor astfel de sarcini fiscale cu ocazia primei lor înmatriculări în România ( art. 4 lit. a din OUG 9/2013).
pe de o parte, parcul auto intern este compus într-o proporție relativ importantă de autovehicule (bunuri naționale în accepțiunea art. 110 TFUE) cu privire la care s-a achitat deja taxa specială pentru autoturisme și autovehicule (ex-art. 2141 Cod fiscal), taxa de poluare (OUG nr. 50/2008) sau taxa pentru emisiile poluante (Legea nr. 9/2012), taxă care nu a fost restituită ulterior prelevării, astfel încât o însemnată parte din piața autovehiculelor de ocazie interne este scutita de aplicarea sarcinii fiscale prevăzute de OUG nr. 9/2013.
dispozițiile OUG nr. 9/2013 privind timbrul de mediu sunt contrare dispozițiilor art. 110 TFUE în ceea ce privește autoturismele de ocazie achiziționate din alte state membre unionale în vederea punerii acestora în circulație în România întrucât au drept efect favorizarea vânzării vehiculelor de ocazie naționale exceptate de la plata timbrului de mediu.
Intimata Administrația F. pentru Mediu a formulat întâmpinare( f.25) prin care a solicitat respingerea recursului.
Părțile nu au mai solicitat administrarea altor probe noi în recurs.
Analizând actele și lucrările dosarului, prin prisma dispozițiilor art. 488 NCPCIV și recursul declarat, Curtea constată că acesta este neîntemeiat.
Reclamantul a solicitat Administrației Finanțelor Publice competente, restituirea unei sume reprezentând contravaloarea unei taxe de timbru de mediu achitată la data de 31.05.2013, pentru înmatricularea unui autoturism second-hand înmatriculat pentru prima dată într-un stat membru UE, cererea nefiind soluționată favorabil, astfel că prin prezenta cerere de chemare în judecată, formulată în condițiile art. 1 și 8 din Legea nr. 554/2004, tribunalul, ca instanță de contencios administrativ, a fost învestit cu analiza caracterului justificat sau nu al refuzului de restituire a sumei solicitate.
În analiza recursului formulat de reclamant se impune, în primul rând a se analiza dacă timbrul de mediu reglementat de OUG nr. 9/2013 este discriminatoriu prin raportare la dispozițiile art. 110 CJUE.
Astfel, în cauzele C-402/09 și C-263/10, CJUE a stabilit că „articolul 110 TFUE trebuie interpretat în sensul că se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație în statul membru menționat a unor vehicule de ocazie cumpărate din alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională”.
Prin urmare, la determinarea caracterului discriminatoriu al unei taxe aplicate autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în România trebuie analizat, prin raportare la această concluzie a CJUE, dacă legiuitorul face o distincție referitoare la această taxă în funcție de proveniența autovehiculelor – din parcul auto național sau din parcul auto al unui alt stat membru UE.
Prin dispozițiile art. 4 din OUG nr. 9/2013 se stabilește obligația plății timbrului la momentul înscrierii în circulație de către primul proprietar, indiferent dacă e vorba de un autovehicul nou sau unul rulat, înmatriculat anterior în UE, “la reintroducerea în parcul auto național a unui autovehicul, în cazul în care, la momentul scoaterii sale din parcul auto național, i s-a restituit proprietarului valoarea reziduală a timbrului, în conformitate cu prevederile art. 7”, “cu ocazia transcrierii dreptului de proprietate asupra autovehiculului rulat și pentru care nu a fost achitată taxa specială pentru autoturisme și autovehicule, taxa pe poluare pentru autovehicule sau taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule, potrivit reglementărilor legale în vigoare la momentul înmatriculării”, precum și “cu ocazia transcrierii dreptului de proprietate asupra autovehiculului rulat în situația autovehiculelor pentru care s-a dispus de către instanțe restituirea sau înmatricularea fără plata taxei speciale pentru autoturisme și autovehicule, taxei pe poluare pentru autovehicule sau taxei pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule”.
Prin urmare, prin instituirea acestei obligații de achitare a timbrului de mediu și cu ocazia primei transcrieri a dreptului de proprietate în România a unui autovehicul rulat, se creează egalitate de tratament între vehiculele rulate existente în parcul auto național și cele rulate importate din alte state membre UE, taxa aplicându-se, deopotrivă, indiferent de originea lor, cu respectarea interdicției stabilite de art. 110 TFUE. În acest mod, ambele categorii de vehicule sunt supuse aceluiași nivel de taxare, iar cumpărătorul național nu mai este orientat, cu precădere spre vehiculele din parcul național (anterior nesupuse vreunei taxări), ci are libertatea de a alege un vehicul, indiferent de origine lui, taxele legate de formalitățile de înmatriculare fiind identice.
Nu poate fi reținută susținerea recurentei că se încalcă dispozițiile art. 110 TFUE întrucât legea nu prevede obligația de plată a timbrului și pentru autovehiculele care se află deja înscrise în circulație și pentru care nu intervine niciuna din situațiile reglementate de art. 4 din actul normativ, dar care continuă să circule și să emită noxe.
Această susținere nu respectă nici principiul neretroactivității legii, întrucât ar presupune modificarea regimului de înmatriculare al vehiculelor deja înmatriculate, ipoteză care nu poate fi acceptată, deoarece ar fi neconstituțională, contrară art. 15 din Constituție.
Concluzionând, criticile formulate de recurentă se încadrează în motivul de recurs prevăzut de art. 488 pct.8 NCPCIV, însă nu sunt întemeiate.
Raportat la aceste considerente rezultă că soluția primei instanțe de respingere a acțiunii este una pronunțată cu justa aplicare a dispozițiilor de drept material și procesual incidente, astfel încât în baza art. 496 NCPCIV, Curtea va respinge recursul formulat de reclamantă, menținându-se ca temeinice și legale dispozițiile instanței de fond în sensul celor ce urmează.
Față de soluția pronunțată, reținând culpa procesuală a recurentei în raport și de dispozițiile art. 453 NCPCIV va respinge cererea acesteia având ca obiect cheltuieli de judecată în recurs.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul formulat de reclamanta P. S. L. împotriva sentinței civile nr.1192/CA/11.04.2014 pronunțată de Tribunalul B.-Secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal.
Respinge cererea recurentei reclamante având ca obiect cheltuieli de judecată în recurs.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi 14.10.2014.
Președinte, Judecător, Judecător,
Lorența B. S. P. G. R. Grațiela M.
Grefier,
D. T.
Red. RGM /15.10.2014
Tehnored DT-17.10.2014/2ex
Jud fond-C S.
| ← Pretentii. Decizia nr. 2623/2014. Curtea de Apel BRAŞOV | Anulare act emis de autorităţi publice locale. Decizia nr.... → |
|---|
