Anulare act de control taxe şi impozite. Decizia nr. 2814/2014. Curtea de Apel BRAŞOV
| Comentarii |
|
Decizia nr. 2814/2014 pronunțată de Curtea de Apel BRAŞOV la data de 18-12-2014 în dosarul nr. 7996/62/2011*
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL B.
SECȚIA C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Decizia civilă nr.2814/R Dosar nr._
Ședința publică din data de 11 decembrie 2014
Completul constituit din:
Președinte: A. G. S. - judecător
O. M. B. - judecător
D. M. S. - judecător
M. F. - grefier
Pentru astăzi fiind amânată pronunțarea asupra soluționării recursurilor declarate de pârâta Direcția G. Regională a Finanțelor Publice B. și de reclamanta . împotriva sentinței civile nr. 1732/CA din 17.06.2014 pronunțată de Tribunalul B. – Secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal în dosarul nr._ 2013, având ca obiect „anulare act de control taxe și impozite”.
La apelul nominal făcut în ședință publică, la pronunțare, se constată lipsa părților.
Dezbaterile avut loc în ședința publică din data de 11 decembrie 2014, când părțile prezente au pus concluzii în sensul celor menționate în încheierea de ședință din acea zi, care face parte din prezenta, iar instanța, din lipsă de timp pentru delibera, a amânat pronunțarea la data de 18 decembrie 2014.
CURTEA,
Asupra recursurilor de față:
Constată că prin sentința civilă nr. 1732/17.06.2014 a Tribunalului B. a fost admisă în parte contestația formulată și precizată de reclamanta . în contradictoriu cu pârâta Direcția G. Regională A Finanțelor Publice B. și în consecință:
S-a anulat în parte Decizia de soluționare a contestației nr.258/07.07.2011 și, implicit, Decizia de impunere nr.335/25.03.2011, cu privire la suma de 5.799 lei reprezentând accesorii aferente TVA suplimentar de plată.
Au fost respinse celelalte pretenții ale reclamantei.
Pârâta a fost obligată să plătească reclamantei suma de 8,30 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Pentru a se pronunța astfel,prima instanță a reținut că în urma controlului fiscal din perioada 14.03._11 efectuat de către Direcția G. Regională a Finanțelor Publice B. - Activitatea de Inspecție Fiscală s-au întocmit pentru reclamanta . Decizia de impunere nr.335/25.03.2011 (f.39-41 vol. I) și Dispoziția de măsuri nr.80/24.03.2011 (f.41 verso-42), care au fost contestate pe cale administrativă.
P. Decizia de soluționare a contestației nr.258/07.07.2011 a fost admisă în parte contestația formulată împotriva Deciziei de impunere nr.335/25.03.2011 (f.112-118 dos. vol. I), astfel:
1. s-a respins ca nemotivată contestația pentru suma de 998 lei reprezentând TVA respins la deducere;
2. s-a admis contestația pentru suma de 31.292 lei reprezentând TVA colectată, stabilită suplimentar de plată și pentru suma de 6.197 lei reprezentând obligații fiscale accesorii;
3. s-a respins contestația pentru suma de 21.887 lei reprezentând TVA colectată, stabilită suplimentar de plată și pentru suma de 5.799 lei reprezentând obligații fiscale accesorii.
P. Decizia nr.3378/11.07.2011 privind soluționarea contestației împotriva măsurilor dispuse prin Dispoziția de măsuri nr.80/24.03.2011 (f.107-110 dos. vol. I) s-a admis corespunzător în parte contestația, respectiv în parte pentru măsura dispusă la pct.2 privind obligarea contestatoarei de a emite facturi pentru TVA în sumă de 31.292 lei, cu influențele aferente în impozitul pe profit. S-a respins partea a doua a contestației cu privire la acest punct, pentru obligarea contestatoarei de a emite facturi pentru TVA în sumă de 21.887 lei cu influențele aferente în impozitul pe profit, respectiv la declararea acestuia. De asemenea, s-a respins contestația pentru pct.1 –societatea va proceda la reflectarea corespunzătoare în contabilitate a operațiunilor economico financiare desfășurate cu respectarea reglementărilor legale incidente și va pune de acord situația de fapt cu cea reflectată scriptic și pentru pct.3 –pentru lucrările de construcții realizate și pentru care nu au fost întocmite situații de lucrări sau după caz nu au fost acceptate de beneficiar va proceda la aplicarea prevederilor art.134¹ alin.7 din Legea nr.571/2003, în limita termenului de 1 an, pentru consumurile materiale și umane realizate după data de 01.01.2010; în situația în care exigibilitatea intervine în perioadele fiscale din exercițiul financiar 2011 pentru care au fost depuse deconturi de TVA, societatea va proceda la corectarea acestora cf OMPF 179/2007.
Contestația reclamantei, astfel cum a fost precizată, vizează aspectele respinse prin deciziile de soluționare a contestației administrative, cu excepția sumei de 998 lei reprezentând TVA respins la deducere, pentru care nu s-a adus nici un argument în cererea de chemare în judecată precizată.
A. Cu privire la TVA stabilită suplimentar, în cuantum 21.887 lei + accesorii de 5.799 lei, calculate pentru perioada 01.03._10, instanța reține următoarele:
Suma de 21.887 lei reprezentând TVA este aferentă situației de lucrări din data de 31.10.201, în valoare de 115.196,71 lei, pentru care chiar organul fiscal arată că perioada de decontare s-a împlinit la data de 31.01.2011, dată după care societatea avea obligația de a întocmi facturi și de a colecta TVA de 19%.
Reclamanta a invocat faptul că situația de lucrări nu este însușită de beneficiarul final, care este în speță Ministerul de Interne.
Or, potrivit art.134 din Legea nr.571/2003 privind Codul Fiscal: „(1)Faptul generator reprezintă faptul prin care sunt realizate condițiile legale necesare pentru exigibilitatea taxei.
(2) Exigibilitatea taxei reprezintă data la care autoritatea fiscală devine îndreptățită, în baza legii, să solicite plata de către persoanele obligate la plata taxei, chiar dacă plata acestei taxe poate fi amânată.”
Art.134¹ prevede că: „(1) Faptul generator intervine la data livrării bunurilor sau la data prestării serviciilor, cu excepțiile prevăzute în prezentul capitol.
7) Prestările de servicii care determină decontări sau plăți succesive, cum sunt serviciile de construcții-montaj, consultanță, cercetare, expertiză și alte servicii similare, sunt considerate efectuate la data la care sunt emise situații de lucrări, rapoarte de lucru, alte documente similare pe baza cărora se stabilesc serviciile efectuate sau, după caz, în funcție de prevederile contractuale, la data acceptării acestora de către beneficiari.”
Or, din corespondența pe care organul fiscal a avut-o cu beneficiarul final al lucrărilor în discuție în cauză, Ministerul de Interne, respectiv din adresa nr._/22.06.2011 a Direcției Generale Logistică, reținută în Decizia de soluționare a contestației (f.116), rezultă că respectivele situații de lucrări nu au fost înaintate spre plată în cursul anului 2010. Deci culpa pentru nesemnarea situațiilor de lucrări este a reclamantei și nu s-au adus la dosar probe contrarii.
În ceea ce privește însă accesoriile în cuantum de 5.799 lei, s-a reținut că acestea au fost calculate pentru perioada 01.03._10, în temeiul dispozițiilor OG nr.92/2003, forma în vigoare în perioada menționată, înainte și după modificarea acesteia prin OG nr.39/2010 și OUG nr.88/2010. Toate textele acestei legi, cu referire la majorări, dobânzi și penalități (art.120 înainte și după modificare, art.120¹) fac referire la „fiecare zi de întârziere, începând cu ziua imediat următoare termenului de scadență și până la data stingerii sumei datorate, inclusiv”.
Or, dacă societatea avea obligația întocmirii facturii și colectării de TVA cel mai târziu începând cu data de 31.01.2011, aceasta este data scadentă, de la care se puteau calcula și accesorii, iar nu perioada 01.03._10, menționată mai sus. Instanța a apreciat că suma de 5.799 lei calculată cu titlu de accesorii la suma de 21.887 lei nu este datorată, astfel că contestația a fost admisă pentru această sumă.
B. Referitor la contestarea măsurilor menținute prin Decizia nr.3378/11.07.2011 privind soluționarea contestației împotriva măsurilor dispuse prin Dispoziția de măsuri nr.80/24.03.2011, instanța a reținut următoarele:
Pentru pct.1: Reclamanta are obligația de reflectare corespunzătoare în contabilitate a operațiunile economico financiare desfășurate cu respectarea reglementărilor legale incidente și de a pune de acord situația de fapt cu cea reflectată scriptic, în temeiul art.64 și 65 din OG nr.92/2003 privind Codul fiscal cu privire la forța probantă a documentelor justificative, precum și dispozițiile din Legea contabilității nr.82/1991, din care art.6 arată că „Orice operațiune economico-financiară efectuată se consemnează în momentul efectuării ei într-un document care stă la baza înregistrărilor în contabilitate, dobândind astfel calitatea de document justificativ” și dispozițiile OMFP 3055/2009 pentru aprobarea Reglementărilor contabile conforme cu directivele europene.
Pentru pct.2, partea respinsă, privind obligarea contestatoarei de a emite facturi pentru TVA în sumă de 21.887 lei cu influențele aferente în impozitul pe profit, respectiv la declararea acestuia sunt incidente în cauză dispozițiile art.134¹ din Codul fiscal, descrise mai sus, măsura fiind legală.
Pentru pct.3, referitor la obligația de a proceda la aplicarea prevederilor art.134¹ alin.7 din Legea nr.571/2003, în limita termenului de 1 an, pentru consumurile materiale și umane realizate după data de 01.01.2010 pentru lucrările de construcții realizate și pentru care nu au fost întocmite situații de lucrări sau după caz nu au fost acceptate de beneficiar, de asemenea, obligația este legală.
Nu există nici un motiv care să o exonereze pe reclamantă de obligații stabilite prin decizia de măsuri, contestația acesteia fiind nefondată sub aspectul acestor acte administrativ fiscale.
Împotriva sentinței civile susmenționate au declarat recurs reclamanta .. B. și pârâta D.G.R.F.P. B., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
În dezvoltarea motivelor de recurs reclamanta arată în esență că în mod greșit prima instanță a considerat că suma de 21.887 lei reprezentând TVA stabilită suplimentar pentru situația de lucrări din data de 31.10.2011 era exigibilă la plată la data de 31.01.2011 și că după această dată societatea avea obligația de a întocmi facturi și de a colecta T.V.A. de 19%. Arată reclamanta că dispoziția legală privind obligativitatea calculării T.V.A. pe situații de lucrări în maxim un an de la întocmire a fost abrogată de legiuitor și că situația de lucrări nu a fost însușită de beneficiarul lucrării - Ministerul de Interne.
S-a solicitat admiterea recursului, modificarea în parte a sentinței atacate în sensul admiterii în integralitate a cererii de chemare în judecată formulată de reclamantă în contradictoriu cu pârâta.
Recurenta pârâtă D.G.R.F.P. B. critică sentința atacată întrucât instanța a dispus anularea Deciziei DGFP B. nr.258/07.07.2011 si implicit Decizia de impunere nr. 335/25.03.2011, cu privire la suma de 5.799 lei reprezentând accesorii aferente TVA suplimentar de plata. Au fost respinse restul pretențiilor reclamantei.
Pârâta nu își însușește prevederile acestei sentințe, considerând ca instanța a greșit în condițiile în care, deși a reținut culpa reclamantei pentru nesemnarea situațiilor de lucrări de către beneficiarul Ministerul de Interne, totuși, exonerează reclamanta de la plata accesoriilor aferente TVA-ului de plata.
Se mai arată că nu este relevant dacă facturile emise pentru lucrările efectuate au fost achitate de beneficiarul lucrării. La data emiterii acestora se colectează și TVA care trebuie să fie achitat la scadență, potrivit legi, în caz contrar se datorează accesorii ca urmare a nerespectării termenelor de plata. Pârâta arată că instanța de judecata nu a analizat corect aceasta problemă în baza apărărilor formulate, respectiv în temeiul înscrisurilor pârâtei.
Astfel, se arată că societatea contestatoare a încheiat Contractul de lucrări nr. 531.749/11.12.2006 cu Baza de Aprovizionare si Depozitare Armament Geniu - Chimic C. având ca obiect "Modernizarea, consolidarea si extinderea spatiilor pavilionului administrativ".
La pct.16 "Finalizarea lucrărilor", respectiv la pct.16.2 (1) si (2) s-a prevăzut ca: " (1) La finalizarea lucrărilor, executantul are obligația de a notifica, in scris, achizitorului ca sunt îndeplinite condițiile de recepție, solicitând acestuia convocarea comisiei de recepție.
(2) Pe baza situațiilor de lucrări executate confirmate și a constatărilor efectuate pe teren, achizitorul va aprecia daca sunt întrunite condițiile pentru a convoca comisia de recepție. În cazul în care se constată că sunt lipsuri sau deficiențe, acestea vor fi notificate executantului, stabilindu-se si termenele pentru remediere si finalizare. După constatarea remedierii tuturor lipsurilor si deficientelor, la o noua solicitare a executantului, achizitorul va convoca comisia de recepție.
16.4 Recepția se poate face si pentru parți ale lucrării, distincte din punct de vedere fizic si funcțional.
În ceea ce privește faptul generator și exigibilitatea taxei pe valoarea adăugată, având în vedere că în contract, la punctul 16 "Finalizarea lucrărilor", respectiv 16.2 se prevede necesitatea confirmării lucrărilor, pentru efectuarea recepției acestora iar la 16.4, se prevede că " Recepția se poate face si pentru parți ale lucrării, distincte din punct de vedere fizic si funcționar, la art. 134 si 134^1 din Legea nr.571/2003 privind Codul fiscal se specifică:
"ART. 134
Faptul generator si exigibilitatea - definiții
(1)Faptul generator reprezintă faptul prin care sunt realizate condițiile legale
necesare pentru exigibilitatea taxei.
(2) Exigibilitatea taxei reprezintă data la care autoritatea fiscală devine
îndreptățită. în baza legii, să solicite plata de către persoanele obligate la plata taxei, chiar dacă plata acestei taxe poate fi amânată. ART. 134A1
Faptul generator pentru livrări de bunuri si prestări de servicii
"(1) Faptul generator intervine la data livrării bunurilor sau la data prestării serviciilor, cu excepțiile prevăzute în prezentul capitol.
(7) Prestările de servicii care determină decontări sau plăți succesive, cum sunt serviciile de construcții-montaj, consultanță, cercetare, expertiză și alte servicii similare, sunt considerate efectuate la data la care sunt emise situații de lucrări, rapoarte de lucru, alte documente similare pe baza cărora se stabilesc serviciile efectuate sau, după caz, în funcție de prevederile contractuale, la data acceptării acestora de către beneficiari. Totuși, perioada de decontare nu poate depăși un an."
La pct. 259 alin.(1) - (4) din OMF 3055/2009 pentru aprobarea Reglementărilor contabile conforme cu directivele europene*) se prevede ca:
"Venituri din prestarea de servicii 259. - (1) Veniturile din prestări de servicii se înregistrează în contabilitate pe măsura efectuării acestora. Prestarea de servicii cuprinde inclusiv executarea de lucrări și orice alte operațiuni care nu pot fi considerate livrări de bunuri.
(2)Stadiul de execuție al lucrării se determină pe bază de situații de lucrări care
însoțesc facturile, procese-verbale de recepție sau alte documente care atestă stadiul
realizării și recepția serviciilor prestate.
(3)In cazul lucrărilor de construcții, recunoașterea veniturilor se face pe baza
actului de recepție semnat de beneficiar, prin care se certifică faptul că executantul
și-a îndeplinit obligațiile în conformitate cu prevederile contractului și ale documentației de execuție.
(4)Contravaloarea lucrărilor nerecepționate de beneficiar până la sfârșitul
perioadei se evidențiază la cost, în contul 332 "Servicii în curs de execuție", pe seama
contului 712 "Venituri aferente costurilor serviciilor în curs de execuție".
Potrivit prevederilor art.7 din O.G. Nr.92/2003 privind Codul de procedura fiscala, republicata:
"(2) Organul fiscal este îndreptățit să examineze, din oficiu, starea de fapt, să obțină si să utilizeze toate informațiile si documentele necesare pentru determinarea corectă a situației fiscale a contribuabilului. In analiza efectuată organul fiscal va identifica și va avea în vedere toate circumstanțele edificatoare ale fiecărui caz." »
Conform prevederilor legale enunțate, faptul generator intervine la data livrării bunurilor sau la data prestării serviciilor.
Prestările de servicii de construcții montaj se considera efectuate la data la care sunt emise situații de lucrări sau în funcție de prevederile contractuale la data acceptării acestora de către beneficiari, perioada de decontare neputând depăși un an.
Astfel, obligația petentei de a întocmi factura fiscală este la data decontării lucrării prin situație de lucrări acceptată de beneficiar conform prevederilor contractului nr._/11.12.2006, insa perioada de decontare nu poate depăși un an.
Din nota explicativa din data de 24.03.2011 prezentata de administratorul societății (pag.12 la dosarul cauzei) rezultă:
- Beneficiarul este o instituție de stat in cadrul Ministerului de Interne si nu semnează situațiile de lucrări decât după alocarea sumelor aferente investiției.
- Pentru anul 2010 nu s-au alocat aceste sume, motiv pentru care precizează că a transmis o adresa Ministerului de Interne - Direcția Logistica si a solicitat finanțarea lucrării contractate, adresa la care nu a primit răspuns.
P. adresa nr._/24.05.2011 Biroul soluționare contestații a solicitat Bazei de Aprovizionare si Depozitare Armament Geniu - Chimic C. să se comunice daca situațiile de lucrări întocmite de . în data de 31.01.2010 în valoare de 115.196,71 lei și în data de 30.09.2010 în valoare de 130.384,85 lei în baza contractului de lucrări nr._/11.12.2006 au fost acceptate la plata si să se transmită documentele din care să rezulte aceasta.
P. adresa nr._/22.06.2011, Direcția Generala Logistica din Ministerul Administrației si Internelor a comunicat că respectivele situații de lucrări nu au fost înaintate spre plată în cursul anului 2010.
Conform prevederilor art.134^1 alin.(7) din Legea nr.571/2003 privind Codul fiscal, pentru situația de lucrări încheiata în data de 31.01.2010 in valoare de 115.196,71 lei, deși nu a fost aprobata si semnata de beneficiar, perioada de decontare s-a împlinit la data de 31,01.2011. După această dată, societatea avea obligația întocmirii facturilor si a colectării TVA în suma de 21.887 lei (115.196,71 lei X 19%).
Majorările de întârziere au fost stabilite in conformitate cu prevederile art.120 alin.(1) si alin.(7) in vigoare pana la 01.07.2010 din O.G. nr.92/2003, republicata, privind Codul de procedura fiscala care dispune:
"(1) Majorările de întârziere se calculează pentru fiecare zi de întârziere, începând cu ziua imediat următoare termenului de scadentă si până la data stingerii sumei datorate, inclusiv.
(7) Nivelul majorării de întârziere este de 0,1% pentru fiecare zi de întârziere, si poate fi modificat prin legile bugetare anuale."
Dobânzile de întârziere au fost calculate pentru perioada 26.06._10
( in cuantum de 0,05% pe zi) conform art. l pct.10 alin.(1) si (7) din OUG nr.39/2010 pentru modificarea si completarea OG nr.92/2003 privind Codul de procedura fiscala care prevăd ca:
" 10. Dobânzi
(1) Dobânzile se calculează pentru fiecare zi de întârziere, începând cu ziua imediat următoare termenului de scadentă si până la data stingerii sumei datorate inclusiv.
(7) Nivelul dobânzii de întârziere este de 0,05% pentru fiecare zi de întârziere și poate fi modificat prin legile bugetare anuale"
Dobânzile de întârziere au fost calculate pentru perioada 26.09._11 ( în cuantum de 0,04% pe zi) conform art. l pct.2 din OUG nr.88/2010 pentru modificarea si completarea OG nr.92/2003:
"(7) Nivelul dobânzii de întârziere este de 0,04% pentru fiecare zi de întârziere si poate fi modificat prin legile bugetare anuale"
Penalități de întârziere
(1) Plata cu întârziere a obligațiilor fiscale se sancționează cu o penalitate de întârziere datorată pentru neachitarea la scadență a obligațiilor fiscale principale.
(2) Nivelul penalității de întârziere se stabilește astfel:
a) dacă stingerea se realizează în primele 30 de zile de la scadență, nu se datorează și nu se calculează penalități de întârziere pentru obligațiile fiscale principale stinse;
b) dacă stingerea se realizează în următoarele 60 de zile, nivelul penalității de întârziere este de 5% din obligațiile fiscale principale stinse;
c) după împlinirea termenului prevăzut la Ut b), nivelul penalității de întârziere este de 15% din obligațiile fiscale principale rămase nestinse".
S-a reținut că stabilirea în sarcina contestatorilor de obligații fiscale accesorii aferente debitelor stabilite suplimentar de plata reprezintă măsura accesorie în raport cu debitul.
Întrucât în ceea ce privește debitul de natura taxei pe valoarea adăugată în valoare de 22.845 lei, contestația a fost respinsă, iar cu privire la modul de calcul al majorărilor petenta nu își motivează contestația, urmează a se respinge contestația și pentru suma totala de 5.799 lei reprezentând obligațiile fiscale accesorii calculate pe perioada 01.03._10, potrivit principiului de drept "accesoriul urmează principalul":
-895 lei majorări de întârziere aferente TVA stabilit suplimentar de plata;
- 582 lei dobânzi de întârziere in cuantum de 0,05% pe zi de întârziere, aferente TVA stabilit suplimentar de plata;
- 288 lei dobânzi de întârziere in cuantum de 0,04% pe zi de întârziere, aferente TVA stabilit suplimentar de plata;
- 608 lei dobânzi de întârziere in cuantum de 0,04% pe zi de întârziere, aferente sumei de 22.845 lei reprezentând TVA, calculate pe perioada 01.07._10
-3.426 lei penalități de întârziere aferente TVA stabilit suplimentar de plata.
Pe cale de consecință, aceste accesorii au fost calculate legal, sunt datorate de către reclamantă.
Se consideră de către pârâtă că instanța de fond a greșit aplicând legea în mod greșit și astfel a dispus eronat exonerarea de la plata acestor accesorii. Totodată, se arată că nu se poate susține că data la care trebuia întocmită factura si colectării TVA ar fi data de 31.01.2011, aceasta fiind data scadenta, cum afirma instanța de judecata. Nu este real acest lucru.
Totodată, se solicită de către pârâtă ca instanța să observe că în fapt reclamanta a încălcat prevederile normative astfel cum le-a precizat.
S-a solicitat admiterea recursului, modificarea în parte a sentinței atacate,în sensul respingerii acțiunii în contencios administrativ formulată de reclamantă în contradictoriu cu pârâta,în drept fiind invocate dispozițiile art. 304 pct. 9 Cod Procedură Civilă.
Curtea reține că recursul reclamantei a fost declarat la data de 13.10.2014 (act fila 18 dosar Curte) astfel încât instanța de control judiciar a invocat și a pus în discuția părților excepția de tardivitate a acestei căi de atac, în raport de dispozițiile art. 301 din vechiul Cod de Procedură Civilă.(încheierea de la termenul de judecată din 06.11.2014).
Potrivit acestui text de lege „termenul de recurs este de 15 zile de la comunicarea hotărârii,dacă legea nu dispune altfel. Dispozițiile art. 284 alin. 2-4 se aplică în mod corespunzător.”
Potrivit actului aflat la fila 216 dosar Tribunal (dovadă de primire și proces verbal de predare) sentința civilă nr. 1732/CA/17.06.2014 a fost comunicată la sediul reclamantei (situat în B.,. nr. 6, ., apart. 2) la data de 24.07.2014, astfel încât de la acest moment a început să curgă pentru recurentă termenul de 15 zile de declarare a căii de atac.
Acest termen s-a împlinit la data de 11.08.2014 (art. 301 Cod procedură civilă cu raportare la art.101 alin. 1 și alin. 5 din același Cod).
Așa cum s-a menționat anterior, recursul reclamantei .. B. a fost declarat la data de 13.10.2014,cu depășirea termenului de 15 zile prevăzut de art. 301 Cod Procedură Civilă.
Ca atare, față de aceste dispoziții procedurale, Curtea constată că excepția tardivității recursului este fondată,astfel încât o va admite. Nu vor fi reținute susținerile recurentei reclamante în sensul că prin înscrisurile aflate la dosar a adus la cunoștința instanței schimbarea sediului societății față de faptul că dispozițiile art. 98 Cod procedură Civilă impun ca „schimbarea de domiciliu” să fie „adusă la cunoștința instanței prin petiție la dosar”, iar părții potrivnice prin „ scrisoare recomandată” a cărei recipisă de predare se va depune la dosar.
Ori, o astfel de dovadă nu a fost făcută de recurenta reclamantă ,înscrisurile despre care recurenta a făcut mențiune la termenul de judecată din data de 11.12.2014 fiind simple notificări (cereri) către experta desemnată în cauză ce nu echivalează cu „petiția scrisă” adresată instanței.
Astfel,recursul declarat fiind tardiv,urmează a fi respins.
În ceea ce privește recursul declarat de pârâta D.G.R.F.P. B., Curtea, analizând actele și lucrările dosarului, sentința atacată, față de motivele invocate, constată că acesta este nefondat.
Corect prima instanță a reținut că accesoriile în cuantum de 5799 lei aferente T.V.A. (stabilită în mod suplimentar de plată în sarcina intimatei .. prin Decizia de Impunere contestată) nu sânt datorate pentru perioada 01.03._10.
Chiar recurenta pârâtă D.G.R.F.P. B. recunoaște în considerentele Deciziei nr. 258/07.07.2011 prin care s-a soluționat contestația reclamantei împotriva Deciziei de Impunere nr. 335/25.03.2011 că „ situația de lucrări întocmită de reclamanta .. în data de 31.01.2010 în valoare de 115.1196,71 lei nu a fost înaintată la plată în cursul anului 2010 și că aceasta nu a fost aprobată și semnată de beneficiar” (act fila 61 vol. I dosar Tribunal). Recurenta arată că, deși situația de lucrări nu a fost aprobată și semnată de beneficiar, „ perioada de decontare s-a împlinit în data de 31.01.2011 ,după această dată societatea (.) având obligația de a întocmi facturile și de a colecta T.V.A. în sumă de 21.887 lei ( 115.196,71 lei x 19%). „
Cu alte cuvinte, deși reține că în cauză sunt aplicabile dispozițiile art. 134 indice 1 alin. 7 din Legea nr. 571/2003 privind Codul Fiscal, referitoare la data scadenței ,organul fiscal a calculat în sarcina reclamantei accesorii aferente obligației de plată a T.V.A. pe o perioadă retroactivă (01.03._10), stabilind că aceste accesorii se calculează de la data evidențierii situației de lucrări în contabilitatea societății reclamante, ceea ce este nelegal.
Așa cum corect a reținut prima instanță, în cauză societatea reclamantă avea obligația de a întocmi facturi și de a colecta T.V.A pentru presările de servicii efectuate cel mai târziu începând cu data de 31.01.2011 (aceasta reprezentând data scadentă de la care organul fiscal putea calcula accesorii). Art. 134 ind. 1 alin. 7 din Legea nr. 571/2003 –cu modificările aduse prin O.U.G. nr. 109/2009 – este clar în acest sens.
Iar potrivit art. 134 alin. 3 din Legea nr. 571/2003 privind Codul Fiscal „ (3) Exigibilitatea plății taxei reprezintă data la care o persoană are obligația de a plăti taxa la bugetul statului, conform prevederilor art. 157 alin. (1). Această dată determină și momentul de la care se datorează majorări de întârziere pentru neplata taxei.”
Ca atare, nu poate fi reținută critica recurentei pârâte D.G.R.F.P. B. în sensul că instanța de fond a aplicat greșit normele de drept material incidente în cauză ,astfel încât recursul declarat va fi respins în temeiul art. 312 din vechiul Cod de Procedură Civilă iar sentința atacată va fi menținută.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
DECIDE:
Admite excepția invocată din oficiu de către instanță și în consecință:
Respinge ca tardiv recursul declarat de recurenta reclamantă .. B. împotriva sentinței civile nr. 1732/CA/17.06.2014 a Tribunalului B. - Secția a II-a Civilă,de C. Administrativ și Fiscal.
Respinge ca nefondat recursul declarat de către recurenta pârâtă Direcția G. Regională a Finanțelor Publice B. împotriva aceleiași sentințe civile.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi 18.12.2014.
Președinte, A.-G. S. | Judecător, O. M. B. | Judecător, D. M. S. |
Grefier,
M. F.
Red.A.G.S./27.01.2015
Tehnored.:M.F./ 28._ ex.2
Jud.fond M.L.
| ← Litigiu privind achiziţiile publice. Decizia nr. 160/2014.... | Pretentii. Decizia nr. 2368/2014. Curtea de Apel BRAŞOV → |
|---|
