Pretentii. Decizia nr. 1205/2014. Curtea de Apel BRAŞOV
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1205/2014 pronunțată de Curtea de Apel BRAŞOV la data de 04-04-2014 în dosarul nr. 2916/62/2013
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL B.
SECȚIA C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Decizia civilă nr.1205/RDosar nr._
Ședința publică din data de 04 aprilie 2014
Completul constituit din:
Președinte: - M. F. judecător
- M. I. M. judecător
- M. C. judecător
- M. F. grefier
Pe rol fiind soluționarea recursului declarat de pârâta Direcția G. Regională a Finanțelor Publice B. pentru Administrația Județeană a Finanțelor Publice B. – Serviciul Fiscal Orășenesc Zărnești (fosta Administrației Finanțelor Publice Zărnești) împotriva sentinței civile nr. 5357/CA/30.10.2013 pronunțată de Tribunalul B. - Secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, în dosarul nr._, având ca obiect „pretenții”.
La apelul nominal făcut în ședință publică s-a constatat lipsa părților.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care:
Se constată că recursul formulat de recurenta pârâta Direcția G. Regională a Finanțelor Publice B. pentru Administrația Județeană a Finanțelor Publice B. – Serviciul Fiscal Orășenesc Zărnești (fosta Administrației Finanțelor Publice Zărnești) este declarat în termen legal, în funcție de art. 485 Cod procedură civilă raportat la art.20 din Legea nr.554/2004, este formulat cu respectarea cerințelor art.486 pct.2 raportat la art.84 Cod procedură civilă și este scutit de plata taxei judiciare de timbru, conform art.17 din Legea nr.146/1997.
Văzând că s-a solicitat judecarea cauzei și în lipsă potrivit dispozițiilor art. 223 Cod procedură civilă, în baza actelor existente la dosar, instanța rămâne în pronunțare asupra recursului dedus judecății.
CURTEA:
Deliberând asupra recursului de față, constată:
Prin sentința civilă nr. 5357/CA/30.10.2013 pronunțată de Tribunalul B. - Secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a fost respinsă excepția prescripției dreptului material la acțiune, invocată de pârâta Administrația Județeană a Finanțelor Publice B. Zărnești, a fost admisă acțiunea formulată de reclamanta U. G. în contradictoriu cu pârâta Administrația Județeană a Finanțelor Publice B. Zărnești și, în consecință, aceasta a fost obligat pârâta la restituirea către reclamantă a sumei de 3.542 lei reprezentând diferență de taxă de primă înmatriculare, dobânda legală aferentă de la data de 02.07.2007 și până la data restituirii efective, precum și suma de 39,3 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Împotriva acestei hotărâri, pârâta Direcția G. Regională a Finanțelor Publice B. pentru Administrația Județeană a Finanțelor Publice B. – Serviciul Fiscal Orășenesc Zărnești (fosta Administrația Județeană a Finanțelor Publice B. Zărnești) a declarat recurs, în termenul legal, hotărârea fiind criticată sub aspectul nelegalității și netemeiniciei solicitându-se admiterea căii de atac și modificarea în totalitate a sentinței în sensul respingerii acțiunii.
În motivare se arată că prima instanță a aplicat greșit legea, respectiv dispozițiile art. 110 TCE, reținând că art. 4 din OUG nr. 50/2008 încalcă norma comunitară.
Recurenta a arătat că pentru a avea posibilitatea înmatriculării autoturismului achiziționat, reclamantul avea obligația achitării taxei de primă înmatriculare în România, potrivit dispozițiilor Codului fiscal, act normativ în vigoare la data înmatriculării și care nu a fost declarat neconstituțional, fiind aprobat de către instituțiile abilitate ale Comunității Europene .
Recurenta a mai susținut că din analiza dispozițiilor art. I - 33 din Legea nr. 157/2005 pentru ratificarea tratatului privind aderarea României la Uniunea Europeană și art. 148 al 2 din Constituția României rezultă faptul că legile cadru sunt obligatorii pentru statele membre în privința rezultatului, însă autoritățile naționale au competența de a alege forma și mijloacele prin care dispozițiile legilor cadru devin obligatorii fiecărei stat membru în parte.
Coroborând prevederile OUG nr. 50/2008 cu prevederile art. 117 din OG nr. 92/2003, recurenta apreciază că organele fiscale au posibilitatea restituirii la cerere către debitori numai a anumitor sume de bani expres reglementate dispozițiile legale menționate. Legiuitorul nu a stabilit posibilitatea restituirii taxei de poluare, organele fiscale neputând deroga de la aceste prevederi.
Recurenta a mai arătat că nu au fost declanșate nici un fel de proceduri împotriva României privitor la taxa de poluare, formula de calcul a taxei de poluare instituita prin OUG nr. 50/2008 care a intrat în vigoare din luna iulie 2008 fiind acceptată de către Comisia Europeana care nu considera taxa de poluare "nelegala", aceasta taxa fiind de altfel aplicata în 16 state ale UE.
Recurenta a mai arătat că la data de 13.01.2012 a intrat în vigoare Legea nr. 9/2012, prin care s-a reglementat taxa pentru emisii poluante provenite de la autovehicule, care a abrogat OUG nr. 50/2008, iar prin art. 12 se instituie o procedură de restituire pentru diferența dintre taxa de poluare achitată și taxa datorată conform noii legi, procedură care nu a fost urmată de intimata reclamantă.
Cu privire la dobânda acordată, recurenta a arătat că soluția instanței de fond este greșită deoarece taxa a fost încasată în baza unor acte normative cu putere de lege, în vigoare, plata efectuată fiind una benevolă și fără o culpă a organului fiscal. Recurenta a mai susținut că, actualizarea cu rata inflației este distinctă de acordarea dobânzii legale, având scop diferit.
Cu privire la cheltuielile de judecată a arătat că au fost greșit acordate deoarece taxa a fost încasată în baza unui act normativ obligatoriu pentru recurentă, plata fiind una benevolă.
Cererea de recurs este scutită de obligația de plată a taxei judiciare de timbru conform art. 17 din Legea nr. 146/1997, modificată.
Intimata – reclamantă, deși legal citată, nu a formulat întâmpinare conform art. XVII alin. 3 coroborat cu art. XV alin. 3 din Legea nr. 2/2013.
Părțile nu au mai solicitat administrarea altor probe noi în recurs.
Analizând actele și lucrările dosarului prin prisma motivelor de recurs invocate și a dispozițiilor art. 488 cod procedură civilă, Curtea constată următoarele:
Recurenta a invocat ca motive de recurs, pe de o parte, inaplicabilitatea dreptului comunitar, iar, subsecvent acestei apărări, compatibilitatea normei ce instituie această taxă cu normele comunitare, motive de recurs care se încadrează în dispozițiile art. 488 alin. 1 pct. 8 Cod procedură civilă, dar nu sunt fondate.
Curtea reține că potrivit dispozițiilor art. 148 alin. 2 din Constituția României, prevederile tratatelor constitutive ale Uniunii Europene au prioritate față de dispozițiile contrare din legile interne, transpunându-se astfel în legislația internă principiul aplicării directe și al supremației dreptului comunitar, iar potrivit art. 110 TFUE (fostul art. 90 TCE), invocat de intimatul reclamant, nici un stat membru nu trebuie să aplice, direct sau indirect, produselor altor state membre, impozite interne de orice natură, mai mari decât cele care se aplică, direct sau indirect, produselor naționale similare, fiind interzise, astfel, taxele discriminatorii și protecționiste.
Interdicția prevăzută de norma comunitară vizează așadar înlăturarea discriminării între produsele puse deja în circulație pe teritoriul Uniunii Europene, în conformitate cu reglementările naționale ale fiecărui stat membru și produsele similare aflate în circulație pe teritoriul unui stat membru.
Deși recurenta pârâtă a invocat neaplicarea dispozițiilor Tratatului, Curtea nu poate reține acest motiv de recurs, deoarece dispozițiile din dreptul comunitar se aplică cu prioritate față de dreptul național, principiile preeminenței și supremației dreptului comunitar fiind consacrate și de practica CEJ prin hotărârile date în Cauzele C./Enel și Simmenthal.
Cu privire la reglementarea națională a taxei speciale pentru autoturisme și autovehicule Curtea reține că aceasta a fost introdusă în Codul fiscal prin Legea nr. 343/2006 sub forma unui nou impozit, cu aplicabilitate de la 1 ianuarie 2007, inițial pentru toate autovehiculele, iar după modificarea Legii nr. 343/2006 prin O.U.G. nr. 110/2006, a fost restrânsă la toate autoturismele și autovehiculele, inclusiv cele comerciale, prevăzându-se categorii de persoane exceptate, iar potrivit reglementării în vigoare, taxa specială pentru autoturisme se datorează cu ocazia primei înmatriculări în România a unui autoturism sau autovehicul comercial, enumerat la art. 214 ind. 1 din Codul fiscal.
Din interpretarea acestei norme Curtea reține că taxa de primă înmatriculare prevăzută de legislația națională se aplică cu ocazia primei înmatriculări a vehiculului pe teritoriul României, indiferent de proveniența autovehiculului – produs în România, achiziționat din spațiul comunitar sau din afara spațiului comunitar, dar această taxă nu este percepută pentru autoturisme deja înmatriculate în România, stat comunitar începând de la 1 ianuarie 2007, fiind percepută numai pentru autoturismele înmatriculate în celelalte state comunitare și reînmatriculate în România, după aducerea acestora în țară.
În aceste condiții, prin instituirea dispozițiilor prevăzute de art. 214 ind. 1 din Codul Fiscal, Curtea va reține că se introduce un regim juridic fiscal discriminatoriu pentru autovehiculele aduse în România din Comunitatea Europeană în scopul reînmatriculării lor în România, în situația în care acestea au fost deja înmatriculate în țara de proveniență, în timp ce pentru reînmatricularea autovehiculelor înmatriculate deja în România, taxa nu este percepută, regim fiscal care aduce atingere prevederilor art. 110 TFUE (fostul art. 90 TCE), prevederi care au efect direct.
Pentru toate aceste considerente, criticile recurentei privind neaplicarea în cauză a dispozițiilor art. 110 TFUE și cele privind conformitatea taxei de primă înmatriculare instituită prin Legea nr. 343/2006, cu acestea, vor fi respinse.
În legătură cu daunele interese Curtea reține că tribunalul a acordat dobânda legală, în aplicarea art. 1082 raportat la art. 1084 cod civil (anterior, aplicabil conform art. 3 din legea nr. 71/2011, raportul juridic fiind determinat de momentul plății taxei a cărei restituire se solicită).
În ceea ce privește data acordării dobânzii, față de hotărârea pronunțată de CJUE în cauza C-565/11 (M. I.) din data de 18.04.2013, prin care s-a stabilit că „dreptul uniunii trebuie interpretat în sensul că, în cazul perceperii de către un stat membru a unei taxe incompatibile cu dreptul Uniunii, în speță articolul 110 TFUE, acest stat este obligat să restituie cuantumul acestei taxe și să plătească dobânzile aferente cuantumului acesteia începând de la data plății sale de către contribuabil”, Curtea reține că dobânda este datorată de pârâtă chiar de la data încasării taxei.
Cu privire la cheltuielile de judecată, Curtea constată că acestea au fost legal stabilite în sarcina părții care are culpă procesuală – pârâta, conform art. 274 Cod procedură civilă, aceasta refuzând nejustificat restituirea taxei pe cale administrativă, astfel cum reclamanta i-a solicitat anterior promovării cererii de chemare în judecată, în condițiile în care caracterul contrar dreptului comunitar al acestei taxe de primă înmatriculare a fost stabilit prin nenumărate hotărâri judecătorești irevocabile/definitive.
Raportat acestor considerente rezultă că soluția primei instanțe de admitere a acțiunii și obligare a pârâtei la restituirea taxei de primă înmatriculare este întemeiată, astfel încât în baza art. 496 Cod procedură civilă, Curtea va respinge recursul formulat de pârâta Direcția G. Regională a Finanțelor Publice B. pentru Administrația Județeană a Finanțelor Publice B. – Serviciul Fiscal Orășenesc Zărnești (fosta Administrația Județeană a Finanțelor Publice B. Zărnești) împotriva sentinței civile nr. nr. 5357/CA/30.10.2013 pronunțată de Tribunalul B. - Secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, menținându-se ca temeinice și legale dispozițiile instanței de fond.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
DECIDE:
Respinge recursul formulat de pârâta Direcția G. Regională a Finanțelor Publice B. pentru Administrația Județeană a Finanțelor Publice B. – Serviciul Fiscal Orășenesc Zărnești (fosta Administrației Finanțelor Publice Zărnești) împotriva sentinței civile nr. 5357/CA/30.10.2013 pronunțată de Tribunalul B. - Secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, pe care o menține.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică azi, 04.04.2014.
Președinte, Judecător,Judecător,
M. F. M. I. MihaiMirela C.
Grefier,
M. F.
Red.M.I.M./04.04.2014
Tehnored.M.F./09.04.2014 4 / ex.
Jud.fond:D.U.
| ← Anulare act administrativ. Decizia nr. 1850/2014. Curtea de Apel... | Anulare act administrativ. Sentința nr. 59/2014. Curtea de Apel... → |
|---|
