Pretentii. Decizia nr. 190/2014. Curtea de Apel BRAŞOV
| Comentarii |
|
Decizia nr. 190/2014 pronunțată de Curtea de Apel BRAŞOV la data de 22-01-2014 în dosarul nr. 1665/119/2013
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL B.
SECȚIA C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Decizia civilă nr.190/RDosar nr._
Ședința publică din data de 22 ianuarie 2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE:M. R. - judecător
Judecător: I. T.
Judecător: L. P.
Grefier: M. F.
Pe rol fiind soluționarea recursului declarat de pârâta Administrația Județeană a Finanțelor Publice C. împotriva sentinței civile nr. 2486/7.10.2013 pronunțată de Tribunalul C.., în dosarul nr._, având ca obiect „pretenții”.
La apelul nominal făcut în ședință publică s-a constatat lipsa părților.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care:
Se constată că recursul formulat de pârâta Administrația Județeană a Finanțelor Publice C. este declarat și motivat în termenele prevăzute de art. 485-487 Cod procedură civilă.
Văzând că s-a solicitat judecarea cauzei și în lipsă potrivit dispozițiilor art. 223 Cod procedură civilă, în baza actelor existente la dosar, instanța rămâne în pronunțare asupra recursului dedus judecății.
CURTEA:
Prin sentința civilă nr. 2486/7.10.2013 pronunțată de Tribunalul C.. în dosarul nr._ a fost respinsă ca nefondată excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei Administrația Județeană a Finanțelor Publice C..
A fost admisă în parte acțiunea formulată de reclamantul B. S. în contradictoriu cu pârâta Administrația Județeană a Finanțelor Publice C. și Administrația F. Pentru Mediu;
A fost admisă cererea de chemare în garanție formulată de pârâta Administrația Județeană a Finanțelor Publice C. împotriva chematei în garanție Administrația F. Pentru Mediu și pârâta Administrația Județeană a Finanțelor Publice C. a fost obligată la plata către partea reclamantă a sumei de 3544,00 lei cu titlu de restituire taxă de poluare, plătită potrivit chitanței nr._/2010 precum și la plata dobânzii legale prev. de OG 13/2011 aferentă sumei de mai sus, începând cu data formulării cererii de restituire – 03.05.2012 - și până la data plății;
Chemata în garanție Administrația F. Pentru Mediu a fost obligată la plata către pârâta Administrația Județeană a Finanțelor Publice C. a sumei de 3544,00 lei cu titlu de restituire taxă de poluare precum și la plata dobânzii legale prev. de OG 13/2011 aferentă sumei de mai sus, începând cu data de 03.05.2012 și până la data plății - drept consecință a admiterii cererii de chemare în garanție.
Pârâtele au fost obligate, în solidar, la plata sumei de 39,3 lei către partea reclamantă cu titlu de cheltuieli de judecată și chemata în garanție Administrația F. Pentru Mediu la plata către pârâta Administrația Județeană a Finanțelor Publice C. a cheltuielilor de judecată achitate de aceasta din urmă către partea reclamantă, drept consecință a admiterii cererii de chemare în garanție.
A fost respinsă ca nefondată cererea de actualizare a sumei în raport cu indicele de inflație.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâta Administrația Județeană a Finanțelor Publice C. și în dezvoltarea motivelor de recurs a arătat în esență că instanța interpretează greșit dispozițiile OUG nr. 50/2008 și ale art. 110 par.1 din Tratatul Comunității Europene. Nu există baza legală pentru restituirea sumei iar din art. 117 OG nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală rezultă care sunt situațiile în care se restituie la cerere sume, situația din speța de față neîncadrându-se în acest text. Organele fiscale au încasat taxa în baza legii. OUG nr 50/2008 a fost abrogată prin Legea nr 9/2012, care a creat premisele asigurării unitare a legislației naționale cu principiile europene de impozitare.
Examinând hotărârea atacată, motivele de recurs invocate și prevăzute de art. 488 pct 8 NCPC, probele administrate în cauză, se constată următoarele:
Reclamantul a achiziționat din Austria, stat membru UE, un autoturism Opel, înmatriculat pentru prima dată în acea țară și a făcut dovada plății taxei de poluare, la 12.04.2010, cu ocazia înmatriculării acestuia în România.
Organele fiscale au procedat conform legii naționale atunci când au stabilit și încasat taxa de poluare. Ele nu fac interpretări cu privire la aplicarea sau nu a dreptului comunitar și, în realitate, este imputabil legiuitorului faptul că nu pune de acord legislația internă cu dreptul comunitar.
Instanța este sesizată să observe dacă în speță se încalcă dreptul comunitar și constată se pune în discuție însăși norma de drept național aplicată de organele fiscale, fiind învestită cu examinarea conformității ei cu dreptul comunitar.
Dreptul comunitar se aplică direct și nu depinde de îndeplinirea unor proceduri interne prevăzute de legea națională. Principiul supremației dreptului comunitar este reglementat în însăși legea fundamentală a statului – Constituția. Instanțele naționale trebuie să asigure eficiența practică a acestuia.
Instanța de recurs constată faptul că Curtea Europeană de Justiție a dezvoltat constant conceptul de „efectivitate a dreptului comunitar” ca principiu de drept și a accentuat principiul protecției judiciare efective ca drept fundamental, având ca temei juridic Convenția europeană a drepturilor omului și a libertăților fundamentale. De altfel, Curtea a introdus și principiul răspunderii statului de a plăti despăgubiri pentru încălcarea dreptului comunitar.
Cauza de față este o cauză tipică de recuperare a unei taxe imputate cu încălcarea dreptului comunitar. Instanța a analizat condițiile efectivității și echivalenței și a decis că norma de drept națională în cazul taxei de poluare subminează exercitarea unui drept comunitar. Prevederea națională care guvernează aplicarea acestei taxe se examinează ținând seamă de circumstanțele specifice, de scopul ei real.
Conform art.4 lit. a din OUG nr. 50/2008 obligația de plată a taxei intervine cu ocazia înmatriculării a unui autovehicul în România fără ca textul să facă distincția între autoturismele produse în România și cele în afara ei sau pentru autoturismele noi și cele second hand. Taxa de poluare este datorată numai pentru autoturismele pentru care se face prima înmatriculare în România nu și pentru cele aflate deja în circulație.
Scopul legii astfel cum este prezentat și în expunerea de motive ce o însoțește este de a diminua introducerea în România a unor autoturisme second hand deja înmatriculate într-un alt stat membru. Pentru autoturisme produse în România sau în alte state membre UE nu se percepe taxă de poluare la prima înmatriculare sau la o nouă înmatriculare dacă anterior a fost înmatriculată tot în România.
Se constată că în speța de față legea națională conduce la o discriminare indirectă, care nu poate fi înlăturată decât prin aplicarea directă a dreptului comunitar.
Față de criticile aduse în recurs, curtea constată că tribunalul nu și-a depășit atribuțiile date prin lege, ci a aplicat conform legea, incidente în cauză fiind dispozițiile art.148 din Constituția României și art 110 art 1 din Tratatul de funcționare a Uniunii europene) fost art 90 alin1 din TCE), care stabilește că „Niciun stat membru nu aplică, direct sau indirect, produselor altor state membre impozite interne de orice natură mai mari decât cele care se aplică, direct sau indirect, produselor naționale similare. De asemenea, niciun stat membru nu aplică produselor altor state membre impozite interne de natură să protejeze indirect alte sectoare de producție”.
Aceste dispoziții se referă la impozitele și taxele interne care impun o sarcină fiscală mai consistentă produselor provenite din alte state membre, în comparație cu produsele interne. De asemenea, scopul general al normei de drept este acela de a asigura libera circulație a mărfurilor.
În jurisprudența referitoare la art. 90 din Tratatul CE, Curtea de Justiție Europeană a explicat care sunt condițiile în care se poate reține aplicarea acestui text: trebuie să existe o discriminare între produsele naționale și produsele importate; trebuie să existe o similitudine sau un „raport de concurență” între produsele importate vizate de taxă și produsele interne favorizate; prelevarea fiscală națională trebuie să diminueze sau să fie susceptibilă să diminueze, chiar și potențial, consumul produselor importate, influențând astfel alegerea consumatorilor.
În concluzie, atunci când produsele interne și produsele importate se află într-un raport de concurență, iar prin efectul unei norme fiscale naționale se creează o discriminare, chiar și indirectă, între acestea, astfel încât consumatorii sunt descurajați să aleagă produsele importate, art. 90 este aplicabil, iar norma fiscală națională contrară art. 90 trebuie înlăturată de la aplicare
Faptul că se protejează producția internă reiese explicit și din OUG nr 50/2008 și actele juridice ulterioare ce o modifică.
O.U.G. nr. 50/2008 este contrară art. 90 din Tratatul CE (în prezent art. 110 din Tratatul de funcționare al UE), întrucât este destinată să diminueze introducerea în România a unor autoturisme second-hand deja înmatriculate într-un alt stat membru, precum cel pentru care s-a achitat taxa de poluare în acest litigiu, favorizând astfel vânzarea autoturismelor second-hand înmatriculate în România și, mai recent, vânzarea autoturismelor noi produse în România.
Pentru acest motiv, dispozițiile O.U.G. nr. 50/2008 sunt incompatibile cu art. 90 din Tratatul CE, astfel încât încasarea taxei de poluare apare ca fiind lipsită de temei legal (deoarece o dispoziție fiscală națională incompatibilă cu o dispoziție comunitară nu poate produce niciun fel de efecte juridice, de la data edictării ei).
În expunerea de motive a OUG nr. 50/2008 rezultă că scopul legii este asigurarea protecției mediului prin realizarea unor programe și proiecte pentru îmbunătățirea calității aerului ceea ce implică instituirea unei taxe de poluare pentru toate autoturismele aflate în trafic potrivit principiului „ poluatorul plătește”.
Principiul „poluatorul plătește” este un principiu de drept comunitar ce trebuie aplicat corect și cu prioritate față de o reglementare națională contrară.
Deși este evident că toate autoturismele și autovehiculele aflate în parcul auto din România poluează, doar autoturismele înmatriculate în România după data de 1.07.2008 plătesc o taxă considerată de legiuitor drept o taxă de mediu. În această situație, este evident faptul că se instituie o discriminare, care nu poate fi justificată în mod rezonabil și obiectiv, între două categorii de persoane: deținătorii de autoturisme înmatriculate în România înainte de 1.07.2008, care poluează și nu plătesc taxă de poluare și deținătorii de autoturisme înmatriculate după data de 1.07.2008, care poluează în egală măsură și plătesc taxă de poluare.
Curtea Europeană de Justiție a observat că dreptul comunitar nu restrânge libertatea fiecărui stat membru de a construi un sistem fiscal care face diferențieri între anumite produse, chiar dacă este vorba de produse similare în sensul art. 90 par.1 din Tratatul instituind Comunitatea Europeană, pe baza unor criterii obiective. Totuși, o asemenea diferențiere este compatibilă cu dreptul comunitar numai dacă urmărește obiective care sunt ele însele compatibile cu cerințele Tratatului și ale legislației comunitare secundare și dacă regulile în cauză sunt de natură să evite orice formă de discriminare, directă sau indirectă, îndreptată împotriva importurilor din alte state membre sau orice altă formă de protecție a produselor naționale concurente.
Curtea de Justiție a Uniunii Europene s-a pronunțat în cauzele C 402/2009 – T. și C263/2010 - N., conchizând că articolul 110 TFUE trebuie interpretat în sensul că se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație, în statul membru menționat, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională.
Instanța constată deci că aplicarea acestei taxe trebuie să se conformeze dreptului comunitar, iar în cazul în care aceasta încalcă dispozițiile comunitare este înlăturată de drept.
Restituirea taxei încasate nelegal se realizează ca urmare a aplicării art.117 alin.1 lit d din OG nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală întrucât nu exista temei juridic pentru încasarea ei, față de considerentele expuse.
Recursul se constată a fi nefondat, pentru aceste considerente, și urmează a fi respins conform art 496 alin 1 din Legea nr 134/2010 privind Codul de procedură civilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII,
DECIDE:
Respinge recursul declarat de pârâta Administrația Județeană a Finanțelor Publice C. împotriva sentinței civile nr. 2486/7.10.2013 pronunțată de Tribunalul C..
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 22.01.2014.
Președinte,Judecător,Judecător,
M. RaduIoana TărmureLaura P.
Grefier,
M. F.
Red.: I.Ț./24.02.2014
Tehnored.: M.F./26.02.2014/ 2 ex.
Jud. fond :M.D.V.
| ← Anulare act administrativ. Sentința nr. 59/2014. Curtea de Apel... | Litigiu privind achiziţiile publice. Decizia nr. 160/2014.... → |
|---|
