Contestaţie act administrativ fiscal. Decizia nr. 1797/2014. Curtea de Apel BRAŞOV
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1797/2014 pronunțată de Curtea de Apel BRAŞOV la data de 11-06-2014 în dosarul nr. 5371/62/2013
ROMANIA
CURTEA DE APEL BRASOV
Secția de C. Administrativ și Fiscal
Decizia nr.1797/R Dosar Nr._
Ședința publică de la 11 iunie 2014
Completul compus din:
PREȘEDINTE I. Ț.
Judecător L. P.
Judecător M. R.
Grefier R. P.
Pentru astăzi fiind amânată pronunțarea asupra recursului declarat de pârâta C. de Asigurări de Sănătate B. împotriva sentinței civile nr. 769 din 24.02.2014, pronunțată de Tribunalul B. - secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal în dosarul nr._ , având ca obiect „contestație act administrativ fiscal”.
La apelul nominal făcut în ședință publică, la pronunțare, se constată lipsa părților.
Procedura îndeplinită.
Dezbaterile în cauza de față au avut loc în ședința publică din data de 04 iunie 2014, când părțile prezente au pus concluzii în sensul celor consemnate în încheierea de ședință din aceea zi, care face parte integrantă din prezenta decizie.
Instanța, din lipsă de timp pentru deliberare, a amânat pronunțarea pentru data de 11 iunie 2014.
CURTEA
Asupra recursului de față:
Constată că prin sentința civilă nr. 769 din 24.02.2014 Tribunalul B. - secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei Administrația Județeană a Finanțelor Publice B. și excepția inadmisibilității petitului 2.
A admis în parte cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul P. T. în contradictoriu cu pârâta C. de Asigurări de Sănătate B. și, în consecință:
A anulat în tot D.I._/12.06.2012 și, în parte, D.I._/30.05.2013 cu privire la accesorii în cuantum de 2.923 lei pe care le înlătură.
A respins cererea de anulare a D.I._/30.05.2013 cu privire la debitul principal, in cuantum de 2.169 lei.
A respins, ca inadmisibil, petitul al doilea, privind constatarea că reclamantul nu datorează debite.
A respins cererea formulată de reclamant în contradictoriu cu pârâta Administrația Județeană a Finanțelor Publice B. ca fiind introdusă împotriva unei persoane lipsite de calitate procesuală pasivă și a obligat pârâta să achite reclamantului suma de 100 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Asupra recursului de față :
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâta C. de Asigurări de Sănătate B., solicitând casarea ei deoarece este nelegală și netemeinică.
În dezvoltarea motivelor de recurs, pârâta a invocat, în esență, faptul că persoanele care realizează venituri impozabile din activități independente datorează contribuție de asigurări sociale de sănătate calculată ca și cotă asupra acestor venituri. Încadrarea în tipul de venituri realizate o face ANAF-ul conform prevederilor codului fiscal, în situația de față fiind vorba de venituri din cedarea folosinței bunurilor realizate prin încheierea unor contracte de închiriere, iar mai mult prin acțiunea introductivă nu se contestă veniturile realizate sau natura acestora ci modul de stabilire al contribuției. Se arată că obligația declarării acestor venituri în vederea impunerii către FNUASS cade, conform reglementărilor legale în vigoare, în sarcina persoanei care le realizează, or reclamanta nu s-a prezentat la sediul C. de Asigurări de Sănătate B. pentru a se înregistra ca persoană care realizează venituri, să procedeze la declararea acestora și plata către fondul de sănătate.
Totodată, se specifică că obligația plății contribuției datorată bugetului FNUASS nu se naște la data primirii de la C. de Asigurări de Sănătate B. a scrisorilor prin care se purcede la înștiințarea asupra acestor obligații, ci la termenele reglementate de actele normative în vigoare.
Analizând actele și lucrările dosarelor, sentința civilă atacată raportat la motivele de recurs invocate, Curtea de Apel B. constată că recursul declarat nu este fondat.
În ce privește decizia de impunere nr._/12.06.2012, chiar din adresa nr._/21.11.2013 emisă de pârâtă rezultă că aceasta a fost anulată. Tribunalul a constatat însă în mod corect faptul că pârâta nu a depus o decizie de anulare sau de revocare care să confirme această operațiune juridică. În plus, în același timp, pentru aceeași perioadă de timp, 2007-2011, pârâta a emis o nouă decizie de impunere, nr._/30.05.2013, astfel că pentru aceeași perioadă de timp există două titluri executorii în vigoare, existând o dublă impunere, astfel că instanța de fond a dispus în mod corect anularea în tot a deciziei de impunere nr._/2012.
În ce privește decizia de impunere nr._/2013, prin această decizie, pârâta a stabilit în sarcina reclamantului, pentru venituri din profesii libere și comerciale (taximetrie), pentru perioada 2007-2012, suma de 2.169 lei cu titlu de contribuție, suma de 1.693,41 lei cu titlu de majorări, suma de 682,52 lei cu titlu de dobânzi iar suma de 546,75 lei cu titlu de penalități.
Motivele invocate de reclamant cu privire la debitul principal, atât la fond cât și în recurs, vizează în principal prescripția dreptului organului fiscal de a stabili acest debit.
Din actele dosarului rezultă că Tribunalul B. a constatat în mod corect că perioada 2005-2006 la care face referire reclamantul nu este vizată de decizia de impunere nr._/2013 iar, pentru anul 2007, termenul de prescripție s-ar fi împlinit la data de 01.01.2013. Din fișa de calcul și din fișa analitică rezultă însă că reclamantul a mai efectuat plăți, acestea având ca efect întreruperea cursului prescripției.
Și în privința modalității de comunicare, apărările reclamantului sub acest aspect sunt nefondate deoarece nu i s-a comunicat decizia de impunere nr._/2013 prin publicitate.
Prin urmare, curtea de apel reține că, sub aspectul debitului principal, nu există motive de nelegalitate care să ducă la anularea deciziei contestate sub acest aspect.
Cu privire la accesoriile stabilite pentru veniturile realizate în anii 2007-2012, soluția adoptată de instanța de fond este legală și temeinică sub aspectul analizării obligațiilor accesorii.
Este real faptul că persoanele care realizează venituri impozabile din activități independente datorează contribuție de asigurări sociale de sănătate calculată ca și cotă asupra acestor venituri.
În cazul de față, însă nu contribuabilului îi revenea obligația de a determina cuantumul obligației de plată ce decurge din art. 257 al Legii nr. 95/2007, întrucât nu s-a prevăzut expres faptul că obligația de calcul a contribuției de asigurări sociale de sănătate datorate revine contribuabilului.
Dimpotrivă, pârâta C. de Asigurări de Sănătate B. era obligată să emită pentru stabilirea concretă a obligațiilor de plată către această instituție, decizia de impunere în anul respectiv, prin care să încunoștințeze efectiv reclamanta despre sumele datorate și despre termenul de plată, adică despre scadență.
Astfel, art. 222 din Legea nr. 95/2006 prevede că fiecare asigurat are dreptul de a fi informat cel puțin o dată pe an, prin casele de asigurări, asupra serviciilor de care beneficiază, a nivelului de contribuție personala si a modalității de plata, precum si asupra drepturilor si obligațiilor sale.
În lipsa emiterii unei decizii de impunere care să stabilească în concret suma ce trebuie plătită de fiecare contribuabil cu titlu de contribuție de asigurări sociale de sănătate și data scadenței, precum și în lipsa comunicării efective a acesteia către contribuabil, este evident că acesta nu poate ști cât să plătească și până la ce dată, astfel încât să i se calculeze ulterior dobânzi și penalități de întârziere, situația nefiindu-i imputabilă.
Regula în materie fiscală o constituie stabilirea obligațiilor fiscale printr-o decizie de impunere, iar excepția o constituie stabilirea obligațiilor fiscale prin declarația fiscală, atunci când legea stabilește obligația contribuabilului de a calcula cuantumul obligației fiscal. Acest fapt se datorează evident faptului că contribuabilii nu au pregătire de specialitate în domeniul fiscal, fiind astfel posibil ca stabilirea propriilor obligații de plată să se facă eronat, ceea ce este și cazul în speță.
Chiar în cazul în care se considera că nu ar fi existat depusă declarația privind veniturile din chirii, pârâta C. de Asigurări de Sănătate B. avea obligația stabilirii din oficiu a obligațiilor fiscale. Mai mult, această stabilire din oficiu a obligațiilor fiscale nu se poate face înainte de împlinirea unui termen de 15 zile de la înștiințarea contribuabilului privind depășirea termenului legal de depunere a declarației fiscale în cazul contribuabililor care au obligația declarării bunurilor sau veniturilor impozabile, stabilirea din oficiu a obligației fiscale se face prin estimarea bazei de impunere.
Pârâta nu a respectat nici această regulă, rămânând în pasivitate în raport de obligațiile pentru anii anteriori până la data la care a emis decizia de impunere, în care a calculat și inclus în mod nelegal majorări, dobânzi și penalități de întârziere. Decizia se comunică contribuabilului pentru ca acesta să poată ști cât trebuie să plătească și până la ce dată, fiind evident că, în lipsa înștiințării sale cu privire la ambele aspecte, contribuabilul este în imposibilitate de a face plata chiar dacă ar dori.
Potrivit art. 119 alin. 1 Codul de procedură fiscală, invocat de pârâte, pentru neachitarea la termenul de scadență de către debitor a obligațiilor de plată, se datorează după acest termen dobânzi și penalități de întârziere.
Textul de lege antemenționat are în vedere ipoteza în care debitorul nu a achitat la termenul de scadență obligațiile de plată, dobânzile și penalitățile de întârziere fiind o sancțiune pentru neîndeplinirea culpabilă a obligațiilor sale fiscale. Aceste dispoziții legale nu sunt aplicabile în speță deoarece reclamantul nu avea de plată o sumă stabilită de pârât, pe care nu a achitat-o culpabil. Aceasta a fost stabilită doar o dată cu decizia de impunere contestată, termenul de scadență putând fi calculat doar în raport de această decizie de impunere. Prin urmare, nu puteau fi calculate obligații accesorii de plată de către pârât, câtă vreme acesta nu a dat mai întâi posibilitatea reclamantului să achite debitul, iar neplata debitului nu putea fi prezumată.
În consecință, având în vedere dispozițiile legale aplicabile, rezultă că, în speță, raportat și la momentul la care a fost stabilit debitul principal, reclamantul nu datorează majorări de întârziere, dobânzi sau penalități, acțiunea sa fiind corect admisă de tribunal sub acest aspect.
Pentru aceste motive, în baza art. 496 alin. 1 Noul Cod de Procedură Civilă raportat la art. 488 pct. 8 Noul Cod de Procedură Civilă, curtea urmează a respinge recursul declarat și a menține sentința atacată ca legală și temeinică.
Văzând și dispozițiile art. 451 Noul Cod de Procedură Civilă și faptul că s-au solicitat cheltuieli de judecată în recurs, va obliga recurenta pârâtă să plătească intimatului reclamant suma de 125 lei cheltuieli de judecată în recurs, reprezentând contravaloarea onorariului avocațial (dovedit cu acte).
Pentru aceste motive
În numele legii
DECIDE :
Respinge recursul declarat de recurenta pârâtă C. de Asigurări de Sănătate B. împotriva sentinței civile nr.769/CA/4.02.2014 pronunțată de Tribunalul B..
Obligă recurenta pârâtă să plătească intimatului reclamant suma de 125 lei cheltuieli de judecată în recurs.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 11 iunie 2014.
Președinte Judecător Judecător
I. ȚărmureLaura P. M. R.
Grefier
R. P.
Red.L.P./4.07.2014
Dact.C.C./04.07.2014
Jud. Fond:M.O.
4 ex.
| ← Pretentii. Decizia nr. 354/2014. Curtea de Apel BRAŞOV | Obligaţia de a face. Decizia nr. 2138/2014. Curtea de Apel BRAŞOV → |
|---|
