Pretentii. Decizia nr. 70/2014. Curtea de Apel BRAŞOV
| Comentarii |
|
Decizia nr. 70/2014 pronunțată de Curtea de Apel BRAŞOV la data de 10-01-2014 în dosarul nr. 768/119/2013
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL B.
SECȚIA C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Decizia nr. 70/R Dosar nr._
Ședința publică din data de 10 Ianuarie 2014
Completul constituit din:
Președinte: M. C. - judecător
M. F. - judecător
M. I. M. - judecător
C. R. - grefier
Pe rol fiind soluționarea recursului declarat de pârâta Administrația Finanțelor Publice Târgu S. împotriva sentinței civile nr. 2039/18.06.2013 pronunțată de Tribunalul C. – Secția civilă, în dosarul nr._, având ca obiect „pretenții”.
La apelul nominal făcut în ședința publică se constată lipsa părților.
Procedura de citare îndeplinită.
Recursul este scutit de la plata taxei judiciare de timbru și timbru judiciar, potrivit dispozițiilor art. 17 din Legea 146/1997.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință după care:
Instanța constată că recursul declarat de pârâta Administrația Finanțelor Publice Târgu S. a fost redactat prin consilier juridic Panczel K..
Potrivit art. 238 N.C.pr.civ. raportat la art. 435 N.C.pr.civ. instanța estimează durata procesului la 60 de zile.
Instanța, în baza art. 11 din OUG nr. 74/2013 privind unele măsuri pentru îmbunătățirea și reorganizarea activității Agenției Naționale de Administrare Fiscală, precum și pentru modificarea și completarea unor acte normative, a art. 23 din HG nr. 520/2013 și a Ordinului 2211/2013, emise în aplicarea ordonanței de urgență constată transmisă calitatea procesuală activă de la recurenta pârâtă Administrația Finanțelor Publice Târgu S. la Serviciul Fiscal Municipal Târgu S..
În temeiul art. 485 N.C.pr.civ coroborat cu prevederile art. 20 alin. 1 din Legea nr. 554/2004 instanța, din oficiu, invocă excepția tardivității formulării cererii de recurs și rămâne în pronunțare asupra acestei excepții.
CURTEA,
Asupra recursului de față:
Prin sentința civilă nr. 2039/18.06.2013 Tribunalul C. a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a paratei invocata prin întâmpinare.
A admis în parte acțiunea formulată de partea reclamantă V. C. în contradictoriu cu pârâta ADMINISTRATIA FINANTELOR PUBLICE TÂRGU S...
A admis cererea de chemare in garanție formulată de pârâtă împotriva chematei in garanție ADMINISTRATIA F. PENTRU MEDIU
A obligat pârâta la plata către partea reclamantă a sumei de 1.595 lei cu titlu de - restituire taxă de emisii poluante plătită potrivit chitanței nr. TS8 nr._ din 14.11.2012 precum și la plata dobânzii legale aferentă sumei de mai sus, începând cu data plății taxei și până la data restituirii efective precum și la plata sumei de 39,3 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
A obligat chemata in garanție ADMINISTRATIA F. PENTRU MEDIU la plata către pârâtă a sumei de 1.595 lei cu titlu de - restituire taxă de emisii poluante și la plata dobânzii legale aferentă sumei de mai sus, începând cu data plății taxei și până la data restituirii efective precum și la plata sumei de 39,3 lei cu titlu de cheltuieli de judecată drept consecință a admiterii cererii de chemare in garanție
Mai exact, prin acțiunea înregistrată pe rolul primei instanțe sub numărul de mai sus partea reclamantă TALPA A. a chemat în judecată pe pârâta ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE TÂRGU S. solicitând instanței că prin hotărârea ce o va pronunța sa dispună obligarea paratei la plata către partea reclamantă sumei de 1.595 lei - reprezentând taxă de emisii poluante și la plata dobânzii legale calculată până la data plății, cu obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea acțiunii se arată în esență că nu se contestă modul de calcul al taxei, ci însăși legalitatea acesteia, respectiv faptul că actul normativ prin care a fost instituită această taxă este neconform cu normele comunitare, încălcat fiind principiul nediscriminării produselor din import cu cele autohtone garantat de art. 23 și 25 din Tratatul CE în privința modului de taxare, fiind de asemenea încălcat art. 28 din Tratat care interzice restricțiile cantitative la importuri sau alte masuri echivalente, sens în care s-a pronunțat în repetate rânduri Curtea Europeană de Justiție, în acest sens fiind și HOTĂRÂREA CURȚII din data de 7 aprilie 2011 pronunțată în cauza C‑402/09 I. T. împotriva României.
În motivarea întâmpinării se arată că în speță nu se contestă nici un act administrativ, ci se contestă legalitatea stabilirii unei taxe printr-un act normativ, astfel că în speță poate avea calitate procesuală pasivă persoana care a fundamentat implementarea taxei speciale în legislația naționala, respectiv Statul R., iar pe de altă parte arătându-se că taxa a fost încasată de Administrația F. pentru Mediu, care pentru aceste motive are calitate procesuala pasiva in cauză. De asemenea se arată că acțiunea în contencios formulată de partea reclamantă nu este admisibilă având în vedere că în speță nu este îndeplinită nici una dintre condițiile prevăzute de art. 2 pct.1 lit.f din Legea 554/2004, adresele de răspuns emise de pârâtă neavând natura juridică a unor acte administrative, ci putând fi asimilate cel mult unor documente emise în regim de asistență contribuabil în conformitate cu dispozițiile Ordonanței nr. 767/2000 pentru aprobarea Instrucțiunilor cuprinzând procedura de asistare a contribuabililor în domeniul fiscal.
Pe fond se arată că legile cadru sunt obligatorii pentru statele membre, însă autoritățile naționale au competenta de a alege forma și mijloacele prin care dispozițiile legilor cadru devin, taxa fiind plătită de toți proprietarii unor autovehicule indiferent de proveniența acestora la momentul primei înmatriculări în România, legislația Europeana neinterzicând instituirea taxei, ci doar prevăzând ca nivelul acesteia sa nu fie mai mare decât al taxelor care se aplica direct sau indirect produselor interne similare, instituirea taxei fiind rezultatul negocierilor dintre România și Comisia Europeana. De asemenea se arata că în speță nu sunt îndeplinite condițiile restituirii prevăzute de art. 117 din Codul de procedură fiscală și nici condițiile prevăzute de Ordinul MFP nr. 1899/2004.
Se arată de asemenea că la data de 13 ianuarie 2012 a intrat în vigoare Legea 9/2012 privind taxa pe emisiile poluante provenite de la autovehicule, prin această lege fiind eliminate inechitățile cuprinse de actele normative anterioare, la articolul 12 din această lege fiind stabilit termenul pentru restituirea diferenței dintre suma plătită de contribuabil în perioada 1 iulie 2008-13 ian 2012 și cuantumul rezultat din aplicarea acestei legi.
Pârâta a depus totodată la dosar și cerere de chemare în garanție prin care au solicitat instanței că prin hotărârea ce o va pronunța sa dispună obligarea chematei în garanție ADMINISTRAȚIA F. PENTRU MEDIU la plata către pârâte a sumelor ce fac obiectul acțiunii principale pentru cazul în care pârâtele vor cădea în pretenții.
În motivarea cererii de chemare în garanție se arata că în fapt, în condițiile în care taxa a fost achitată de reclamant în contul chematei în garanție, aceasta fiind cea care a dispus de sumă, se impune că partea chemata în garanție sa efectueze restituirea, specificându-se de asemenea că pârâtele reprezintă doar organul fiscal care a prestat un serviciu public intermediar de calculare, colectare și virare a taxei către organul beneficiar, conform atribuțiilor ce ii revin conform legii.
În dovedirea acțiunii și respectiv în apărare părțile au depus la dosar înscrisuri, respectiv actul de dobândire a autovehiculului dintr-un stat al Uniunii Europene, copia cărții de identitate a autovehiculului chitanța de achitare a taxei, cerere de restituire a taxei, adresă de răspuns din partea paratei, contestație formulata de reclamant, adresa de răspuns la contestație, practica judiciara.
În cauză instanța a pus in discuție excepțiile invocate reținând concluziile parților și rămânând în pronunțare asupra acestor excepții și respectiv asupra fondului cauzei.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța a reținut următoarele:
În fapt, partea reclamantă a achiziționat autoturismul second hand cu datele de identificare arătate în cererea e chemare în judecată dintr-un stat al Uniunii Europene, acesta fiind anterior înmatriculat pe teritoriul Uniunii Europene, astfel cum rezultă din copia actului de dobândire atașat la dosar precum și din dovada primei înmatriculări depuse la dosar, achitând ulterior la Trezorerie suma indicata in petitul acțiunii, sumă reprezentând taxa speciala pentru autoturisme la prima înmatriculare, plata fiind efectuata potrivit chitanței depusă in copie la dosarul cauzei.
Partea reclamantă a solicitat restituirea acestei taxe, cererea fiind înregistrata la Trezoreria care a încasat taxa, instituție care a refuzat restituirea integrală a acesteia astfel cum rezulta din adresa depusa la dosar sens în care, în condițiile în care taxa nu a fost restituita a fost formulata prezenta acțiune în justiție.
În ceea ce privește calitatea procesuală pasivă a pârâtei organ fiscal instanța va avea în vedere că obiectul cauzei vizează restituirea unei taxe, sens în care are legitimare procesuală pasivă organul care a încasat taxa și căruia îi revine competenta de administrare a creanței fiscale potrivit art. 33 din OG. 92/2003 considerente față de care tribunalul constată că partea pârâtă chemată în judecată are calitate procesuală pasivă.
În ceea ce privește admisibilitatea acțiunii - prin raportare la natura litigiului, instanța a reținut pe de o parte că în speță obiectul cauzei privește restituirea unei taxe – în sensul vizat de disp. art. 1 din Codul fiscal, raportul juridic de drept material dintre parți având natură fiscală, în conținutul său intrând obligația edictată de legiuitorul roman de plată a taxei speciale pentru autoturisme și dreptul de creanța corelativ de încasare a acesteia, iar pe de alta parte se retine că litigiul a luat naștere că urmare a refuzului organului administrativ de a restitui taxa solicitata de către partea reclamantă, poziția de refuz astfel exprimată de organul administrativ fiscal subscriindu-se noțiunii de act administrativ în sensul vizat de art. 2 lit.c din Legea 554/2004, considerente față de care, reținând că litigiul are natură de contencios administrativ conform art. 2 lit.f din Legea 554/2004 instanța a constatat că cererea de chemare în judecată formulată de partea reclamantă este admisibilă, neputând fi reținute sub acest aspect apărările formulate de parată.
Totodată cu privire la admisibilitatea formulării acțiunii prin prisma parcurgerii procedurii prealabile instanța a avut în vedere că din cuprinsul art. 7 alin.1 și al art. 2 lit.j din Legea 554/2004 rezultă că plângerea prealabilă este obligatorie în cazul în care partea invocă vătămarea unui drept al său prin emiterea unui act administrativ individual sau normativ, or, în speță, obiectul acțiunii nu vizează anularea unui atare act administrativ, ci aceasta se întemeiază în drept pe disp. art. 8 alin. 2 teza a doua din Legea 554/2004 conform căruia – “se poate adresa instanței de contencios administrativ și cel care se consideră vătămat într-un drept sau interes legitim al său prin nesoluționarea în termen sau prin refuzul nejustificat de soluționare a unei cereri, precum și prin refuzul de efectuare a unei anumite operațiuni administrative necesare pentru exercitarea sau protejarea dreptului sau interesului legitim.”, ipoteză diferită de cea vizată de art. 7 din Legea 554/2004, față de definițiile legale date acestor noțiuni de disp. art. 2 lit.j și i din Legea contenciosului administrativ, considerente față de care, reținând că anterior partea reclamantă a solicitat restituirea sumei iar prin adresa de răspuns pârâta a exprimat explicit voința de a nu rezolva în mod favorabil cererea, instanța nu a reținut apărarea invocată de pârâtă.
De asemenea instanța a avut în vedere ca obiectul cauzei nu vizează anularea deciziei prin care a fost calculata taxa, ci acțiunea are ca obiect restituirea taxei, in speța nefiind prin urmare incident termenul de 30 de zile pentru atacarea deciziei prevăzut de art. 10 din OUG 50/2008 si art. 205 din OG. 92/2003
În soluționarea pe fond a acțiunii, față de motivele invocate de reclamant prin cererea de chemare în judecată, instanța a avut în vedere că aspectul esențial ce trebuie stabilit în cauză îl constituie legalitatea taxei de emisii poluante a cărei restituire se solicită, respectiv compatibilitatea actului normativ în baza căruia a fost achitată această taxă cu normele comunitare.
În acest sens s-a avut în vedere că taxa a fost achitată potrivit dispozițiilor Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 50/2008 din 21 aprilie 2008 pentru instituirea taxei pe poluare pentru autovehicule, act normativ publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 327 din 25 aprilie 2008 și care a intrat în vigoare la data 1 iulie 2008.
S-a reținut că acest act normativ a suferit mai multe modificări, dar ceea ce interesează în cauză este faptul că nici una dintre aceste modificări nu a adus o schimbare de esență asupra regimului taxei pentru autovehiculele second hand importate sau cumpărate din România, fiind doar introduse anumite dispoziții relativ la anumite categorii de autovehicule noi, ceea ce nu interesează în cauză.
Astfel conform OUG 50/2001 în toate formele sale – adică forma inițială precum și în formele modificate – pentru autoturismele de ocazie cumpărate din România și deja înmatriculate în România nu se achită taxa atunci când sunt reînmatriculate în România, iar pentru autoturismele cu caracteristici identice care sunt importate din alt stat al Uniunii Europene deja înmatriculate în Uniunea Europeană se achită taxa atunci când sunt reînmatriculate în România, o atare situație descurajând fără echivoc achiziționarea autovehiculelor de ocazie din alt stat al Uniunii Europene, adică importul acestora de pe piața comună.
Prin prisma celor de mai sus, reținând că din perspectiva analizei mașinilor second hand nu interesează data la care a fost plătită taxa, în condițiile în care, relativ la regimul acestora, Ordonanța 50 /2008 nu a suferit nici o modificare până în prezent, în toate formele existând diferența de regim al taxei arătată mai sus, instanța va avea în vedere esențial în cauză faptul că - în contextul supunerii analizării într-un proces pendinte a compatibilității acestui act normativ cu normele comunitare - s-a pronunțat recent Curtea Europeană de Justiție, decizia fiind clară și obligatorie pentru instanțele naționale ( potrivit Deciziei C. / Enel -1964 și Deciziei din cauza Simmenthal -1976).
Astfel, conform HOTĂRÂRII CURȚII din data de 7 aprilie 2011 pronunțată în cauza C‑402/09 I. T. împotriva României – ”Articolul 110 TFUE trebuie interpretat în sensul că se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație, în statul membru menționat, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională.”
Or, în speță, astfel cum s-a evidențiat anterior, legea internă face o evidentă diferențiere de regim între aceste bunuri similare, o persoană interesată preferând să cumpere o anumită marcă de mașină second hand din România pentru care nu va plăti taxa de poluare, în locul unei mașini identice dintr-un alt stat al Comunității Europene pentru care ar trebui să plătească taxa de poluare, dezavantajarea acestora din urmă fiind evidentă, prin adoptarea OUG 50/2001 Statul Român descurajând punerea în circulație în România a unor autovehicule cumpărate dintr-un alt stat al Uniunii Europene și favorizând cumpărarea acestora din România, aspect ce atrage incompatibilitatea acestui act normativ cu Articolul 110 în sensul în care s-a statuat prin Hotărârea CEJ pronunțată în cauza C‑402/09 I. T. împotriva României.
În ceea ce privește invocarea de către pârâtă a dispozițiilor Legii 9/2012 privind taxa pe emisiile poluante provenite de la autovehicule instanța a avut în vedere pe de o parte că taxa a fost achitată anterior intrării în vigoare a acestei legi, astfel că analizarea legalității sale nu poate fi făcută decât prin raportare la actul normativ în baza căruia a fost calculată, astfel cum s-a procedat în prezenta hotărâre, iar pe de altă parte, relativ la reglementarea dreptului la restituire prin legea nouă doar pentru o diferență, instanța va avea în vedere că, față de caracterul neconform al taxei față de dispozițiile comunitare, se aplică principiile comunitare, reclamantul având dreptul la restituirea integrală a taxei speciale încasată în temeiul unor dispoziții legale contrare normelor comunitare
Concluzionând față de cele de mai sus, reținând că taxa percepută de statul român – stat membru - părții reclamante reprezintă o taxă instituia de legislația internă contrară art. 110 din TCE, de natură a institui o discriminare indirectă între produsele interne și cele importate, discriminare nejustificată de criterii obiective, reținând că partea reclamantă s-a adresat pârâtei pentru a obține restituirea taxei plătite, cerere care i-a fost respinsă, reclamanta având dreptul la restituirea integrală a taxei speciale încasată în temeiul unor dispoziții legale contrare normelor comunitare, dată fiind incidența principiului potrivit căruia când un stat membru a impus sau aprobat o taxă contrară dreptului comunitar este obligat să restituie taxa percepută prin încălcarea acestuia, luând în considerare că în astfel de situații, Curtea de Justiție a decis că statele membre trebuie să asigure rambursarea taxelor colectate cu încălcarea prevederilor art. 110 din Tratat, cu respectarea principiilor ce guvernează autonomia procedurală și îmbogățirea fără justă cauză, instanța constată că prezenta acțiune este întemeiata, sens în care aceasta urmează a fi admisa, dispunându-se obligarea pârâtei să plătească reclamantei suma achitată cu titlu de taxa de poluare.
În ceea ce privește plata dobânzii instanța a avut în vedere că dobânda reprezintă contravaloarea prejudiciului suferit de creditor că urmare a neexecutării sau executării cu întârziere a obligației, cuantificarea acesteia putând avea loc prin convenția parților sau în mod legal, prin voința legiuitorului, iar în condițiile în care în speță prima ipoteză este exclusă, cuantificarea prejudiciului încercat de partea care a efectuat plata taxei pe care nu o datora poate avea loc doar prin raportare la dobânda legala.
În ceea ce privește modul de calcul al dobânzii legale cuvenite părții reclamante instanța a avut în vedere că partea are dreptul ori la dobânda legală ori la dobânda fiscală, sens în care, luând în considerare și minuta ședinței de unificare a practicii judiciare a Curții de Apel B. din data de 25.10.2012, urmează a se dispune obligarea pârâtei la plata dobânzii către reclamant astfel cum aceasta a fost solicitată potrivit principiului disponibilității.
În ceea ce privește data de la care creditorul instanța va avea în vedere Hotărârea preliminară CEJ în cauza C-565/11 I. din data de 18 aprilie 2013 din care rezultă în esență că Statul Român datorează dobânda din data plății taxei și până la data restituirii efective luând în considerare principiul efectivității astfel cum a fost definit de jurisprudența CEJ, dobânda urmând a fi acordată în cauză conform solicitării formulate de reclamant prin cererea de chemare în judecată conform principiului disponibilității.
În ceea ce privește cererea de chemare în garanție formulată de parată, instanța a avut în vedere că potrivit disp.art. 60 C.. – “Partea poate sa cheme în garanție o altă persoană împotriva căreia ar putea să se îndrepte în cazul când ar cădea în pretențiuni cu o cerere în garanție sau în despăgubire”.
Totodată instanța a avut în vedere că potrivit disp. Art. 1 alin.1 din OUG. 50/2008 – “Taxa pe poluare pentru autovehicule constituie venit la bugetul fondului pentru mediu și se gestionează de Administrația F. pentru Mediu”.
Prin prisma celor de mai sus, având în vedere pe de o parte faptul că cererea principală urmează a fi admisă, iar pe de alta parte faptul că partea chemata în garanție a fost cea îndreptățită sa dispună de suma achitata cu titlu de taxă, suma fiind virata în contul părții chemate în garanție potrivit art. 3 pct.5 și 6 din HG 686/2008 pentru aprobarea normelor metodologice de aplicare a OUG. 50/2008 după ce a fost calculata și încasata de către partea pârâtă, instanța va admite cererea de chemare în garanție formulată dispunându-se obligarea chematei in garanție la plata către pârâte a sumelor ce fac obiectul cererii de chemare în judecată.
În sensul celor de mai sus, în ceea ce privește plata dobânzii cât privește chemarea în garanție instanța va avea în vedere că cererea de chemare în garanție reprezintă cererea „în despăgubire” – în terminologia Codului de procedură civilă pe care parte o formulează împotriva unui terț pentru ipoteza în care aceasta ar cădea în pretenții, astfel că în speță partea chemată în garanție va fi obligată la plata dobânzii legale în suma pe care la rândul său pârâta va fi obligată să o plătească părții reclamante.
Sub acest aspect este esențial a se avea în vedere că pârâta nu avea interesul de a formula o cerere împotriva chematei în garanție anterior procesului – pentru a-și „conserva” dreptul de a primi dobânda de la Administrația F. pentru Mediu anterior formulării cererii de chemare în garanție, în condițiile în care prin ipoteză cererea de chemare în garanție este formulată doar în cadrul unui proces deja început (pendinte) și are ca premisă faptul că partea reclamantă a emis pretenții împotriva titularului cererii de chemare în garanție, acesta fiind motivul care l-a determinat pe pârât să formuleze cerere de chemare în garanție, cerere care nu avea motivație înainte de proces.
De asemenea s-a avut în vedere că dobânda reprezintă echivalentul prejudiciului suferit de creditor ca urmare a faptului că nu a putut beneficia de suma de bani, astfel că o soluție în care chemata în garanție ar fi obligată la plata dobânzii către pârâtă doar începând cu data chemării în garanție, diferența de dobândă ar fi suportată doar de pârâta Administrația Finanțelor Publice, aceasta în condițiile în care această instituție nu a beneficiat efectiv de sumă, ci a procedat doar la încasarea sa pentru a o vira în contul Administrației F. pentru Mediu, prestând ca atare doar un serviciu fiscal, considerente față de care se va dispune obligarea chemate în garanție la plata dobânzii pe care la rândul său pârâta o va plăti parții reclamante.
Conform art. 274 C.., față de soluția de admitere a acțiunii principale, instanța a dispus obligarea pârâtei care a căzut în pretenții și se află prin urmare în culpă procesuală la plata cheltuielilor de judecată către partea reclamantă, constând în taxa de timbru si timbrul judiciar, conform chitanței depuse la dosar precum și onorariul avocațial redus de instanță având în vedere valoarea obiectului pricinii și gradul de complexitate a acesteia.
În ceea ce privește cererea pârâtei de obligare a chematei în garanție la plata cheltuielilor de judecată pe care la rândul său pârâta le datorează parții reclamante raportat la acțiunea principală, instanța a avut de asemenea în vedere că cererea de chemare în garanție reprezintă cererea „în despăgubire” – în terminologia Codului de procedură civilă pe care parte o formulează împotriva unui terț pentru ipoteza în care aceasta ar cădea în pretenții, astfel că în speță partea chemată în garanție datorează întreaga sumă pe care la rândul său pârâta a fost obligată să o plătească părții reclamante având în vedere admiterea cererii de chemare în garanție, motive față de care s-a dispus obligarea chematei în garanție la plata cheltuielilor de judecată către pârâtă.
Împotriva soluției primei instanțe a promovat recurs A.F.P. Târgu S. (actualmente Serviciul Fiscal Municipal Târgu S. ) solicitând casarea în întregime a hotărârii atacate și pe cale de consecință, respingerea acțiunii reclamantului urmare a rejudecării pe fond a cauzei. În dezvoltarea motivelor de recurs se susține că taxa s-a plătit în temeiul unui act normativ în vigoare, cu caracter imperativ și este una din condițiile impuse de legiuitor la înmatricularea autoturismelor. Taxa a fost percepută inițial conform Ordonanței de Urgență a Guvernului nr. 50/2008 cu ocazia primei înmatriculări în România atât pentru autovehiculele noi cât și pentru cele second hand achiziționate dintr-un alt stat membru sau din afara teritoriului comunitar. Comisia Europeană nu este împotriva perceperii acestei taxe ci doar cu privire la modul de stabilire a acesteia. Principiul „ poluatorul plătește „ este acceptat la nivelul Uniunea Europeană.
Armonizarea legislației interne cu legislația comunitară revine exclusiv Parlamentului și nu instanțelor judecătorești. Nu există temei pentru restituirea taxei achitată benevol la recomandarea Ministerul Internelor și Reformei Administrative. Taxa de poluare era una din condițiile de înmatriculare a autoturismelor. Codul fiscal nu are un caracter permisiv ci imperativ ; doar deciziile Curții Constituționale sunt obligatorii și nici o instanță nu s-a pronunțat cu privire la nelegalitatea actului normativ emis .
Instanța de judecată are misiunea de a interpreta și aplica legea la situația de fapt stabilită pe bază de probe, în cazuri concrete fără a fi legată de soluții pronunțate anterior.
Refuzul organului fiscal de a restitui taxa își are fundamentul într-un text de lege, în faptul că organele fiscale au posibilitatea restituirii la cerere către debitori numai a anumitor sume de bani expres reglementate, cea de față nefiind inclusă în cuprinsul art. 117 din 0.G. 92/2003.
Curtea, ținând cont că potrivit dispozițiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 termenul de recurs este de 15 zile de la comunicarea hotărârii, dacă legea nu dispune altfel, sesizând că în speță, dat fiind obiectul litigiului, nu se admite existența unor termene de recurs speciale, ținând seama că termenul de recurs este un termen de procedură legal, imperativ și absolut, el începând a curge de la comunicarea hotărârii (în speță de la 19.07.2013), văzând că nerespectarea lui atrage sancțiunea decăderii părții din dreptul de a mai exercita recursul (art. 181 Cod proc. civilă), excepția tardivității recursului putând fi invocată și de instanță din oficiu, constatând că deși termenul procedural în discuție se calculează pe zile libere, neintrând în calcul nici ziua în care a început a curge, nici ziua în care s-a sfârșit, practic în cauza dedusă spre soluționare, recursul a fost înregistrat la grefa instanței la data de 08.08.2013 și depus la oficiul poștal cu două zile anterior, respectiv la 06.08.2013 deci ulterior momentului de împlinire a termenului care a coincis cu ziua de 05.06.2013. Față de considerentele expuse, văzând că cererea de recurs nu a fost predată la oficiul poștal înainte de împlinirea termenului, Curtea, ținând cont că termenul procedural curge continuu, făcând aplicațiunea dispoz. art. 496 Cod proc. civilă admite excepția supusă dezbaterii părților implicate și respinge ca tardiv formulat recursul pârâtei A.F.P Târgu S. (actualmente Serviciul Fiscal Municipal Târgu S.).
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite excepția tardivității declarării recursului și în consecință
Respinge ca tardiv formulat recursul declarat de recurentul pârât Serviciul Fiscal Municipal Tg. S. (fostă Administrația Finanțelor Publice Tg. S.) împotriva sentinței civile nr. 2039/18.06.2013 pronunțată de Tribunalul C..
Fără cheltuieli de judecată în recurs.
Definitivă
Pronunțată în ședință publică azi, 10.01.2014
Președinte Judecător Judecător
M. C. M. F. M. I. M.
Grefier
C. R.
Red/M.F./10.01.2014
Tehnored/CR/ 13.01.2014/ 5 ex.
Jud. fond. I.A.V.
| ← Pretentii. Decizia nr. 1807/2014. Curtea de Apel BRAŞOV | Pretentii. Decizia nr. 354/2014. Curtea de Apel BRAŞOV → |
|---|
