Anulare act emis de autorităţi publice locale. Decizia nr. 2141/2014. Curtea de Apel BRAŞOV
| Comentarii |
|
Decizia nr. 2141/2014 pronunțată de Curtea de Apel BRAŞOV la data de 23-09-2014 în dosarul nr. 702/62/2013*
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL B.
SECȚIA C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIA Nr. 2141/R
Ședința publică de la 23 Septembrie 2014
Completul compus din:
PREȘEDINTE R. Grațiela M.
Judecător Lorența B.
Judecător S. P. G.
Grefier M. D.
Pentru astăzi fiind amânată pronunțarea asupra recursului declarat de recurentul C. L. AL ORAȘULUI S. împotriva sentinței civile nr.899/CA din 05.03.2014 pronunțată de Tribunalul B. –secția a-II-a civilă, de C. Administrativ și Fiscal, în dosarul nr. _ 2012, având ca obiect „anulare act emis de autoritățile publice locale”.
La apelul nominal făcut în ședința publică, la pronunțare, se constată lipsa părților.
Procedura legal îndeplinită.
Dezbaterile în cauza de față, au avut loc în ședința publică din data de 9 septembrie 2014 când părțile prezente au pus concluzii în sensul celor consemnate în încheierea de ședință din acea zi, ce face parte integrantă din prezenta hotărâre, iar instanța în baza art.146 Cod procedură civilă pentru a da posibilitatea părților să depună concluzii scrise, potrivit art.260 alin.1 Cod procedură civilă, a amânat pronunțarea la data de 16 septembrie 2014, apoi pentru imposibilitatea constituirii completului de judecată, a amânat pronunțarea la data de 23 septembrie 2014.
CURTEA,
Asupra recursului de față,
Constată că prin sentința civilă nr.899/CA din 05.03.2014 pronunțată de Tribunalul B. –secția a-II-a civilă, de C. Administrativ și Fiscal, s-a admis acțiunea formulată de reclamanta ., în contradictoriu cu pârâtul C. L. S., și, în consecință: s-a anulat în parte HCL 245/2010 a Consiliului L. S. cu privire la Anexa 1 – Cap. al IX-lea, pct. 2- taxa de amenajare și întreținere a domeniului schiabil, s-a respins cererea reclamantei de restituire a cauțiunii. Fără cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut următoarele:
În fapt ,La punctul nr.2 –Taxa de amenajare și întreținere a domeniului schiabil din capitolul IX –Taxe speciale administrate de serviciul de venituri și cheltuieli din Anexa 1 din HCL S. nr.245/2010 s-a prevăzut majorarea acestei taxe la 2% aplicată asupra veniturilor lunare obținute din activitatea de transport pe cablu, pe raza Orașului S. de către agenții economici care obțin venituri din activitatea de transport pe cablu.
Reclamanta a contestat această taxă, în principal pentru că este nelegală (pentru că reclamanta nu beneficiază de serviciul pentru care se percepe taxa, se percepe și în afara sezonului de schi, pe perioada de vară și pentru că reclamanta nu a fost consultată pentru înființarea și plata acestei taxe), iar în subsidiar pe motiv că s-a modificat cuantumul acesteia de la 1% la 2%, cu nerespectarea dispozițiilor art.282 din Legea nr.571/2003.
În drept, potrivit dispozițiile art.282 din Legea nr.571/2003, potrivit cărora “taxele speciale se încasează numai de la persoanele fizice și juridice care beneficiază de serviciile oferite de instituția/serviciul public de interes local, potrivit regulamentului de organizare și funcționare a acesteia/acestuia, sau de la cele care sunt obligate, potrivit legii, să efectueze prestații ce intră în sfera de activitate a acestui tip de serviciu.”
Legea nr.273/2006 la art.27, arată că: „Impozitele și taxele locale se aprobă de consiliile locale, județene și de C. General al Municipiului București, după caz, în limitele și în condițiile legii.”, iar laart.30 alin.2: „Cuantumul taxelor speciale se stabilește anual, iar veniturile obținute din acestea se utilizează integral pentru acoperirea cheltuielilor efectuate pentru înființarea serviciilor publice de interes local, precum și pentru finanțarea cheltuielilor curente de întreținere și funcționare a acestor servicii.”
Taxa contestată, privind amenajarea și întreținerea domeniului schiabil, a fost instituită pentru prima dată prin Hotărârea Consiliului L. nr. 172/2005.
Atât din conținutul Hotărârii Consiliului L. nr. 245/2010, ce face obiectul prezentei judecăți, cât și din conținutul Hotărârilor de Consiliu L. nr. 279/2006, nr. 154/2007, nr. 195/2008, nr. 218/2009 rezultă că, în fiecare an, pârâtul C. L. S. a adoptat o hotărâre prin care a instituit această taxă.
Prin Hotărârea Consiliului L. nr. 245/2010, ce face obiectul prezentei judecăți, pârâtul C. L. S. a aprobat impozitele și taxele locale pentru anul 2011.
Prin Anexa 1 pct. 2, pârâtul a stabilit că „agenții economici care obțin venituri din activitatea de transport pe cablu pe raza stațiunii S. rețin de la persoanele fizice transportate taxa de amenajare și întreținere a domeniului schiabil, baza de calcul fiind reprezentată de veniturile lunare obținute din activitatea de transport pe cablu, cuantumul taxei – de 2% aplicată asupra bazei de calcul, modul de declarare – lunar, pe bază de decont, până la 10 inclusiv a lunii următoare obținerii veniturilor iar termenul de plată – lunar, până la 10 inclusiv a lunii următoare obținerii veniturilor”. S-a mai stabilit că taxa va fi utilizată pentru amenajarea și întreținerea domeniului schiabil.
Din analiza dispozițiilor art. 30 din Legea nr. 273/2006 (în forma în vigoare la data adoptării Hotărârii Consiliului L. nr. 245/2010), rezultă că autoritățile deliberative locale au dreptul de a stabili taxe speciale pentru funcționarea unor servicii publice locale. Fiind însă o taxă specială, ea poate fi stabilită dacă s-a înființat serviciul public local și dacă acesta este în interesul persoanelor fizice și juridice.
Prima condiție – privind înființarea unui serviciu public local – este îndeplinită în cauză raportat la Hotărârea Consiliului L. nr. 137/2005 prin care a fost înființat Serviciul public pentru administrarea domeniului schiabil – C. 2000” în cadrul aparatului propriu al Consiliului L. S., fiind totodată aprobat regulamentul de organizare și funcționare a acestui serviciu.
Cea de-a doua condiție pentru aprobarea unei taxe speciale nu este însă îndeplinită. Ea vizează interesul pe care trebuie să îl prezinte pentru persoanele fizice și juridice crearea unui astfel de serviciu, iar în aprecierea acestui interes, dispozițiile art. 2 pct. 49 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 45/2003 prevăd că taxa trebuie să corespundă prestării unui serviciu de către autoritatea publică. Așadar, chiar dacă taxa specială se stabilește pentru funcționarea unui serviciu public, acesta trebuie să desfășoare o activitate, să presteze un serviciu în interesul celor care sunt obligați la plata unei astfel de taxe. Din regulamentul de organizare și funcționare a acestui serviciu rezultă că serviciul a fost creat pentru funcționarea, în condiții de siguranță, a telefericelor, toate atribuțiile vizând supravegherea tehnică a instalațiilor. Față de scopul înființării Serviciului public pentru administrarea domeniului schiabil, așa cum rezultă din înscrisurile depuse la dosar, cheltuielile efectuate în baza contractelor încheiate nu se circumscriu scopului stabilit prin Regulament, acela de funcționare, în condiții de siguranță, a telefericelor. Niciuna din cheltuieli nu vizează instalația operată de reclamantă, de natură a justifica achitarea taxei instituie prin Hotărârea Consiliului L. nr. 245/2010 – Anexa 1 – cap. IX, pct. 2. Dimpotrivă, toate cheltuielile sunt de natură să profite S.C. Transport U. S.R.L. (cel de-al doilea operator al instalațiilor pe cablu și cea de-a doua care achită taxa pentru domeniul schiabil), societate la care, de altfel, unic asociat este pârâtul C. L. S., aspect care rezultă din Hotărârea Consiliului L. nr. 165/21.11.2011.
Nu este legală nici stabilirea taxei speciale în cotă procentuală aplicabilă asupra veniturilor lunare raportat la dispozițiile art. 2 pct. 55 din Legea nr. 273/2006.
Față de aceste considerente de fapt și de drept, văzând și dispozițiile art. 18 din Legea nr.554/2004 instanța de fond a admis acțiunea potrivit dispozitivului.
În temeiul dispozițiilor art. 723 indice 1 alin. 3 Cod procedură civilă potrivit cărora cauțiunea se eliberează celui care a depus-o în măsura în care asupra acesteia cel îndreptățit în cauză nu a formulat cerere pentru plata despăgubirii cuvenite, până la împlinirea termenului de 30 de zile de la data la care, prin hotărâre irevocabilă s-a soluționat fondul cauzei, termen care în cauză nu s-a împlinit, astfel că va respinge cererea reclamantei de restituire a cauțiunii.
Împotriva acestei sentințe, în termen legal a formulat recurs pârâtul C. L. al orașului S. solicitând în temeiul art. 304 ind. 1 raportat la art. 312 Cod procedură civilă admiterea recursului, modificarea în tot a hotărârii recurate și, pe cale de consecință, respingerea acțiunii formulate de reclamanta ..
Cererea de recurs a fost înregistrată pe rolul acestei instanțe sub nr._ .
În motivarea cererii de recurs a arătat următoarele:
Hotărârea primei instanțe este pronunțată în urma unei interpretări greșite a dispozițiilor normative raportat la situația de fapt concretă și se fundamentează pe argumente cu caracter subiectiv având la bază aprecieri lipsite de o motivație clară și de material probatoriu care să le susțină.
În mod greșit prima instanță a ajuns la concluzia că toate cheltuielile efectuate de Serviciul public pentru administrarea domeniului schiabil S. - C. 2000 profită numai ., întrucât potrivit Regulamentului de Organizare și Funcționare a Serviciului Public pentru administrarea domeniului schiabil S. - C. 2000 și a Hotărârii nr. 137/05.10.2005 prin care a fost înființat serviciul, în cadrul acestuia își desfășoară activitatea un număr de 15 angajați care au atribuții privind supravegherea tehnică a instalațiilor, întreținerea și revizia periodică a telefericelor, verificarea detaliată a instalațiilor și altele asemenea. Au fost depuse la dosarul cauzei numeroase contracte de lucrări și contracte de furnizare prin care s-a dovedit suportarea cheltuielilor privind diferite lucrări de întreținere specifice pârtiilor de schi.
Costul acestor servicii și echipamente au fost suportate de recurentă, reprezentând investiții specifice domeniului schiabil destinate întreținerii pârtiilor de schi din stațiunea S., astfel că au profitat atât ., cât și reclamantei. Cele două societăți au ca obiect de activitate realizarea serviciilor de transport pe cablu, astfel că lucrările și investițiile care au menținut pârtiile de schi într-o stare bună, optimă pentru schiorii care practică sporturi de iarnă, au atras turiștii, au adus profit și reclamantei.
În ceea ce privește cadrul normativ aplicabil speței deduse judecății a invocat prevederile art. 282 din Legea nr. 571/2003, art. 27și 30 alin.2 din legea nr. 273/2006, apreciind că din interpretarea lor rezultă că o astfel de taxă poate fi instituită cu singura condiție ca cel de la care se încasează să fie beneficiarul serviciilor oferite de instituția/ serviciul public de interes local beneficiar al taxei.
În speță, taxa contestată este Taxa de amenajare și întreținere a domeniului schiabil, iar prin Hotărârea nr. 137/2005 a fost înființat Serviciul public pentru administrarea domeniului schiabil - C. 2000" în cadrul aparatului propriu al Consiliului L. S..
Din cuprinsul hotărârii contestate rezultă că plătitorul taxei este agentul economic care obține venituri din activitatea de transport pe cablu și care la rândul său va putea insera costul acestei taxe în prețul transportului, urmând ca beneficiarul final al taxei, respectiv utilizatorul transportului pe cablu, să suporte această taxă. Chiar dacă reclamanta nu ar deduce ulterior această taxă de la beneficiarul final (cum legea îi dă dreptul), nu se poate considera că reclamanta în calitate de prestator al activității de transport pe cablu nu beneficiază de pe urma acestei taxe de amenajare și întreținere a domeniului schiabil, dat fiind că activitatea sa este una economică, iar profitul activității de transport pe cablu este direct dependent de starea domeniului schiabil (ce de altfel, cuprinde și instalațiile de cablu) ce profită fără echivoc și reclamantei.
Prin urmare, nu se poate considera, că reclamanta nu este beneficiar al serviciilor de întreținere a domeniului schiabil, cât timp din activitatea de transport pe cablu a schiorilor aceasta realizează profit.
Că societatea reclamantă prestează servicii de transport pe cablu în mod ilegal, fără a deține autorizațiile din partea autorităților publice locale impuse de normele legale. Reclamanta a refuzat în permanență să depună documentația completă cu justificarea legală a tarifelor practicate în vederea obținerii autorizației de transport aprobată de către C. L. S.. Astfel că ea, recurenta, apreciază că singurul motiv care împiedică reclamanta să solicite autorizația de transport prevăzută de dispozițiile legale în materie constă în aceea că . percepe taxa de amenajare și întreținere a domeniului schiabil de la persoanele care se folosesc de transportul pe cablu și nu dorește ca acest lucru să fie cunoscut. Față de aceasta, recurenta a solicitat instanței să-i pună în vedere părții reclamante să depună înscrisuri din care să reiasă tarifele practicate de ea și modalitatea de constituire a acestora.
În ceea ce privește apărările reclamantei în sensul că "stâlpii de susținere, anexele și stațiile instalației de transport pe cablu sunt amplasate pe terenul proprietatea societății reclamante", apreciază recurenta că acestea sunt lipsite de relevanță, din moment ce scopul transportului pe cablu prestat de ., fără forme legale, îl reprezintă folosirea de către turiști a domeniului schiabil. Nu are importanță că stâlpii de susținere pentru efectuarea transportului pe cablu sunt situați pe terenul reclamantei, din moment ce singurul motiv pentru care beneficiarii transportului pe cablu se folosesc de instalațiile reclamantei este reprezentat de întrebuințarea pârtiilor de schi aflate în administrarea recurentei. Astfel, ar fi absurd ca eii să efectueze și să suporte toate lucrările de întreținere a domeniului schiabil, iar reclamanta să obțină profit din efectuarea transportului pe cablu în scopul folosirii de către turiști a pârtiilor de schi pentru amenajarea cărora recurenta efectuează toate cheltuielile. Prin urmare, este firesc ca suportarea acestor costuri să fie în sarcina beneficiarilor direcți, respectiv societățile de transport pe cablu care se folosesc de starea bună a pârtiilor de schi, obținând astfel profit din transportul prestat schiorilor ca și consecință directă a stării bune în care se află pârtiile de schi.
A mai arătat recurenta că reclamanta are posibilitatea recuperării acestei taxe de la cei care folosesc transportul pe cablu prin includerea acesteia în prețul costului de transport, fapt pentru care demersul judiciar al reclamantei apare și ca fiind lipsit de interes.
În ceea ce privește cuantumul acestei taxe, nu există nici o dispoziție legală care să interzică determinarea procentuală a acesteia, în cazul de față baza de impunere, respectiv venitul lunar al operatorului de cablu, acesta fiind cel mai în măsură să reflecte gradul de folosire a domeniului ce face obiectul întreținerii.
În probațiune, recurenta a solicitat administrarea probei cu înscrisuri și interogatoriul intimatei - reclamante.
Legal citată, intimata reclamantă a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat, arătând următoarele:
Obligația instanței de judecată în analizarea unui dosar cu un obiect similar celui dedus judecații o constituie analiza temeiniciei și legalității unui act juridic emis de autoritățile publice locale, sub toate aspectele sale, în condițiile în care acesta a fost atacat în instanța, iar instanța de judecata nu este ținută doar de motivele enunțate în cererea introductiva (atât în baza legii cat și în baza rolului sau activ prin controlul judecătoresc exercitat asupra actelor administrative), toate acestea reprezentând de fapt esența supunerii unei astfel de taxe controlului judecătoresc.
Că ea nu beneficiază în niciun fel de cheltuielile făcute de către pârâtă pentru întreținerea pârtiei de schi, că desfășoară activități costisitoare în acest sens cu titlu benevol, fără sa fie obligată și că nu folosește pârtia în mod direct iar terenul pe care sunt amplasate utilajele de transport pe cablu este în proprietatea sa.
Scopul declarat de recurentă pentru înființarea Serviciului public pentru administrarea domeniului schiabil cat și cheltuielile arătate în fata instanței de fond nu se circumscriu scopului stabilit prin Regulament, acela de funcționare, în condiții de siguranța, a telefericelor. Niciuna dintre cheltuieli nu vizează pe intimată sau instalațiile operate de ea, de natură a justifica achitarea taxei instituite prin HCL 245/2010.
Că ea a atacat această taxă pentru următoarele considerente:
Este un fapt întâmplător că instalațiile de transport pe cablu deservesc și schiori, putând foarte bine să fie destinate doar turiștilor, fără sa existe și o pârtie de schi dedesubtul instalației. De altfel, doar o parte din instalația pe cablu (telescaunul, în speța) deservește și schiori, în rest (telecabina, telescaunul) sunt folosite în principal de către turiști de toate vârstele și categoriile sociale copii, turiști, handicapați, pensionari, etc. și în toate sezoanele, inclusiv vara când nu se schiază, deci nu se poate face o disociere între cei care trebuie să plătească sau nu taxa pentru scopul în care a fost stabilită.
Instanța de fond nu și-a depășit limitele sesizării prin aceea ca făcut o analiza a cheltuielilor efectuate de aceasta cu întreținerea și amenajarea domeniului schiabil, ci doar a răspuns apărărilor tendențioase ale paratei evidențiind faptul ca aceasta nu a făcut nici un fel de cheltuieli în interesul domeniului schiabil ci doar în interesul societății la care parata este unic asociat (. căreia în plus ii sunt decontate toate cheltuielile făcute cu pârtia conform HCL 5/10.02.2012, atașata dosarului de fond.
Împrejurarea că înființarea Serviciului Public pentru administrarea domeniului schiabil nu a fost contestată la momentul înființării lui, nu poate reprezenta o piedică în analiza legalității și temeiniciei taxei așa cum a fost prevăzuta de HCL 245/2010.
Cu privire la cuantumul taxei, a invocat definiția taxei speciale data de art.2, pct.55 din L273/2006 unde se vorbește de o suma plătită (fixă, determinată) și nu de o sumă stabilită procentual, iar în Normele metodologice de aplicare a legii 571/2003 la art. 282 se instituie obligația pârâtei de a consulta și de a solicita acordul persoanelor beneficiare privind înființarea și plata acestei taxe (acord care nu i-a fost solicitat niciodată ), iar conform art. 282 din Legea 571/2003, pârâta a depășit cuantumul legal (de pana la 20%) cu care putea fi majorată această taxă.
Analizând sentința atacată prin prisma motivelor de recurs invocate de către recurenta pârâta, dar și a celor ce pot fi avute în vedere din oficiu de către instanță, Curtea apreciază că prezentul recurs este nefondat, urmând a fi respins ca atare pentru următoarele considerente:
Taxa contestată, privind amenajarea și întreținerea domeniului schiabil, a fost instituită pentru prima dată prin Hotărârea Consiliului L. nr. 172/2005.
Atât din conținutul Hotărârii Consiliului L. nr. 275/2010, ce face obiectul prezentei judecăți, cât și din conținutul Hotărârilor de Consiliu L. nr. 279/2006, nr. 154/2007, nr. 195/2008 și nr. 218/2009 rezultă că, în fiecare an, pârâtul C. L. S. a adoptat o hotărâre prin care a instituit această taxă. Neatacarea Hotărârii Consiliului L. nr. 172/2005 nu influențează prezenta cauză, întrucât fiecare Hotărâre de C. L. cu privire la taxa în discuție are o existență de sine stătătoare.
Și în ce privește fondul cauzei, considerentele expuse de prima instanță sunt corecte, urmând a fi însușite și de instanța de recurs, neexistând argumente noi aduse de pârât prin motivele de recurs. Prin Hotărârea Consiliului L. nr. 275/2010, ce face obiectul prezentei judecăți, pârâtul C. L. S. a aprobat impozitele și taxele locale pentru anul 2011.
Prin Anexa 1, capitolul IX, pct. 2, pârâtul a stabilit că „agenții economici care obțin venituri din activitatea de transport pe cablu pe raza stațiunii S. rețin de la persoanele fizice transportate taxa de amenajare și întreținere a domeniului schiabil, baza de calcul fiind reprezentată de veniturile lunare obținute din activitatea de transport pe cablu, cuantumul taxei – de 2% aplicată asupra bazei de calcul, modul de declarare – lunar, pe bază de decont, până la 10 inclusiv a lunii următoare obținerii veniturilor iar termenul de plată – lunar, până la 10 inclusiv a lunii următoare obținerii veniturilor”. S-a mai stabilit că taxa va fi utilizată pentru amenajarea și întreținerea domeniului schiabil.
Din analiza dispozițiilor art. 30 din Legea nr. 273/2006 (în forma în vigoare la data adoptării Hotărârii Consiliului L. nr. 275/2010), rezultă că autoritățile deliberative locale au dreptul de a stabili taxe speciale pentru funcționarea unor servicii publice locale. Fiind însă o taxă specială, ea poate fi stabilită dacă s-a înființat serviciul public local și dacă acesta este în interesul persoanelor fizice și juridice.
Într-adevăr, prima condiție – cea privind înființarea unui serviciu public local – este îndeplinită în cauză raportat la Hotărârea Consiliului L. nr. 137/2005 prin care a fost înființat Serviciul public pentru administrarea domeniului schiabil – C. 2000” în cadrul aparatului propriu al Consiliului L. S., fiind totodată aprobat regulamentul de organizare și funcționare a acestui serviciu.
Cea de-a doua condiție pentru aprobarea unei taxe speciale nu este însă îndeplinită. Ea vizează interesul pe care trebuie să îl prezinte pentru persoanele fizice și juridice crearea unui astfel de serviciu, iar în aprecierea acestui interes, dispozițiile art. 2 pct. 49 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 45/2003 prevăd că taxa trebuie să corespundă prestării unui serviciu de către autoritatea publică. Așadar, chiar dacă taxa specială se stabilește pentru funcționarea unui serviciu public, acesta trebuie să desfășoare o activitate, să presteze un serviciu în interesul celor care sunt obligați la plata unei astfel de taxe.
Din regulamentul de organizare și funcționare a acestui serviciu rezultă că serviciul a fost creat pentru funcționarea, în condiții de siguranță, a telefericelor, toate atribuțiile vizând supravegherea tehnică a instalațiilor. Față de scopul înființării Serviciului public pentru administrarea domeniului schiabil, așa cum rezultă din înscrisurile depuse la dosar, cheltuielile efectuate în baza contractelor încheiate nu se circumscriu scopului stabilit prin Regulament, acela de funcționare, în condiții de siguranță, a telefericelor.
Niciuna din cheltuieli nu vizează instalația operată de reclamantă, de natură a justifica achitarea taxei instituie prin Hotărârea Consiliului L. nr. 275/2010– Anexa 1 – cap. IX, pct. 2. Dimpotrivă, toate cheltuielile sunt de natură să profite S.C. Transport U. S.R.L. (cel de-al doilea operator al instalațiilor pe cablu și cea de-a doua care achită taxa pentru domeniul schiabil), societate la care, de altfel, unic asociat este pârâtul C. L. S..
Este corectă, de asemenea, și constatarea tribunalului în sensul că nu este legală nici stabilirea taxei speciale în cotă procentuală aplicabilă asupra veniturilor lunare raportat la dispozițiile art. 2 pct. 55 din Legea nr. 273/2006.
În ceea ce privește susținerea recurentei în sensul că reclamanta ar desfășura activități de transport pe cablu în mod nelegal, fără a deține autorizația de transport eliberată de autoritățile publice legale, Curtea reține că acesta este vădit nefondat față de obiectul acțiunii, respectiv anularea unui act administrativ, acțiunea de față putând fi promovată de orice persoană interesată, în condițiile legii.
În mod similar, susținerile recurentei că ar fi îndreptățită să cunoască modul de formare al prețului practicat de către intimată și că probabil că aceasta încasează deja de la persoanele fizice transportate această taxă nu pot constitui apărări pertinente în prezenta cauză, în care recurentul-pârât ar trebui să dovedească legalitatea actului administrativ atacat.
Curtea nu va reține nici susținerea recurentei în sensul că intimata are posibilitatea recuperării taxei de la utilizatorii transportului pe cablu, fapt pentru care demersul său judiciar este lipsit de interes, în condițiile în care obligația este impusă direct în sarcina agenților economici, potrivit actului administrativ atacat, iar „recuperarea” acesteia înseamnă un preț mai mare pentru utilizatori, scăderea interesului acestora pentru serviciile prestate de reclamantă și costuri administrative în sarcina sa.
Față de considerentele expuse, Curtea de Apel constată că motivele de recurs invocate de recurent nu sunt fondate, hotărârea primei instanțe fiind legală și temeinică.
Pentru aceste considerente, Curtea, în baza art. 312 alin. 1 Cod procedură civilă raportat la art. 304 pct. 9 Cod de procedură civilă și 3041 Cod procedură civilă, urmează să respingă recursul declarat ca nefondat și să mențină hotărârea atacată ca temeinică și legală.
Văzând și faptul că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată în recurs,
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul formulat de recurentul C. L. al orașului S. împotriva sentinței civile nr. 899/CA/05.03.2014 pronunțată de Tribunalul B., în dosarul nr._ .
Fără cheltuieli de judecată în recurs.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 23.09.2014.
Președinte, R. Grațiela M. | Judecător, Lorența B. | Judecător, S. P. G. |
Grefier, M. D. |
Red: SPG/10.10.2014
Dact: MD/10.10.2014 - 2 ex.
Jud.fond; A.V.
M.D. 23 Septembrie 2014
| ← Anulare act administrativ. Decizia nr. 2139/2014. Curtea de Apel... | Pretentii. Decizia nr. 2135/2014. Curtea de Apel BRAŞOV → |
|---|
