Litigiu cu Curtea de Conturi. Legea Nr.94/1992. Decizia nr. 366/2014. Curtea de Apel BRAŞOV

Curtea de Apel BRAŞOV - Sentințe și decizii de contencios administrativ și fiscal / 2014

Decizia nr. 366/2014 pronunțată de Curtea de Apel BRAŞOV la data de 05-02-2014 în dosarul nr. 10102/62/2012

ROMÂNIA

C. DE APEL B.

Secția C. administrativ și fiscal

Decizia civilănr.366/R DOSAR NR._

Ședința publică din data de 05 februarie 2014

Completul compus din:

PREȘEDINTE:M. R. - judecător

Judecător: I. T.

Judecător: L. P.

Grefier: M. F.

Pentru astăzi fiind amânată pronunțarea asupra soluționării recursurilor declarate de reclamanta U. A. Teritorială a Municipiului B. împotriva sentinței civile nr. 1930/CA din 20 martie 2013 pronunțată de Tribunalul B.- Secția a-II-a Civilă, de C. A. și Fiscal în dosarul nr._ și de reclamanta Direcția F. B. împotriva sentinței civile nr.3510/CA din 10 iunie 2013, pronunțată de Tribunalul B.- Secția a-II-a Civilă, de C. A. și Fiscal în dosarul nr._/62/2012, conexat la prezenta cauză prin încheierea de ședință din data de 09 octombrie 2013, având ca obiect „litigiu C. de C.”.

La apelul nominal făcut în ședință publică, la pronunțare, se constată lipsa părților.

Dezbaterile în cauza de față au avut loc în ședința publică din data de 22 ianuarie 2014, când partea prezentă a pus concluzii în sensul celor menționate în încheierea de ședință din acea zi, care face parte integrantă din prezenta, iar instanța, în vederea deliberării, a amânat pronunțarea pentru 29 ianuarie 2014, apoi pentru 5 februarie 2014.

CURTEA:

Asupra recursului de față:

Constată că, prin sentința civilă nr. 1930/CA din 20 martie 2013 pronunțată de Tribunalul B. - Secția a - II-a Civilă, de C. A. și Fiscal în dosarul nr._ s-a respins acțiunea promovată de către reclamanta U. A. Teritorială A Municipiului B. în contradictoriu cu pârâtele C. de C. a României și C. de C. a Județului B..

Pentru a pronunța această sentință, prima instanță a reținut următoarele:

În urma controlului din perioada 21.10 – 16.12. 2011, 1.10 – 16.12.2011 efectuat de C. de C. a României –C. de C. B., prin procesul verbal de constatare din 16.12.2011 s-a constatat la pct.1.1 că, pentru anul 2010, la stabilirea drepturilor salariale ale personalului Primăriei Municipiului B., pentru anul 2010 nu au fost respectate în totalitate prevederile legale, respectiv art. 1(2),art.3 din legea 330 /2009 ;OUG 1/2010 – art. 10, Legea 273 2006 art. 14, 23, iar la pct.1.2 plata primei de vacanță s-a acordat în cuantum mai mare decât cel stabilit de lege.

Prin Decizia nr.14/5.03.2012 s-a stabilit obligația ordonatorului principal de credite de a lua măsuri pentru recuperarea sumelor acordate cu titlu de spor de dispozitiv, diferență primă de vacanță .

Prin Încheierea nr.92/31.05.2012 a fost respinsă contestația administrativă promovată împotriva Deciziei nr. 14/5.03.2012 a Camerei de C. B..

La soluționarea cauzei s-a avut în vedere Decizia nr.1601/9 decembrie 2010

referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 50 din Legea-cadru nr. 330/2009 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice emisă de C. Constituțională.

Astfel, C. a constatat următoarele:

- obligarea angajatorului prin hotãrâre judecãtoreascã la plata unui anumit spor prevãzut de lege nu echivaleazã cu transformarea hotãrârii judecãtorești în izvor de drept în sistemul constituțional românesc

- obligația angajatorului la plata unui anumit spor constatat prin hotărâre judecătoreascã se întinde atât timp cât subzistã temeiul legal care a stat la baza pronunțãrii hotãrârii;

- pe toatã perioada de timp cât temeiul legal în baza căruia a fost pronunțată hotărârea judecãtoreascã subzistã, autoritãțile publice sunt obligate sã execute întocmai hotãrârea judecãtoreascã ce consfințește dreptul subiectiv al persoanei îndrituite;

- dupã ce temeiul legal în baza căruia a fost pronunțatã hotãrârea judecãtoreascã a fost modificat sau abrogat, începând cu data intervenirii evenimentului legislativ menționat, autoritatea publică urmează sã acorde sporul corespunzãtor potrivit noului cadru normativ existent.

Astfel, protecția acordatã drepturilor salariale suplimentare prin art. 1 din Protocolul adițional la Convenție și art. 44 din Constituție se întinde în timp atât cât subzistã temeiul și baza legală a acordării lor.

Mai mult, includerea sporului în salariul/îndemnizația sau solda de bazã nu are drept efect o eventualã obligație a statului ca în temeiul art. 1 din Protocolul adițional la Convenție, pe lângã aceastã reașezare cu caracter salarial, sã acorde în continuare și plata distinctã a sporului, o atare interpretare fiind inadmisibilă.

De altfel, prin Decizia nr.37/2009 a Înaltei Curți de Casație și Justiție s-a admis recursul în interesul legii declarat de Procurorul General privind acordarea îndemnizației de dispozitiv și categoriile de personal care beneficiază, stabilindu-se că dispozițiile art.13 raportat la art.47 din Legea nr. 138/1999 se interpretează în sensul că „îndemnizația de dispozitiv lunară în cuantum de 25% din salariul de bază, prevăzută de art. 13 din acest act normativ, se acordă funcționarilor publici și personalului contractual care își desfășoară activitatea în cadrul Ministerului Administrației și Internelor și in instituțiile publice din subordinea ministerului, precum și personalului care își desfășoară activitatea în serviciile comunitare din subordinea consiliilor locale și a prefecturilor care au beneficiat de acest drept salarial și înainte de transfer sau detașare din cadrul fostului Minister de Interne.”

Față de toate aceste considerente, instanța a apreciat că măsurile dispuse prin actele atacate sunt legale, astfel că este nefondată contestația formulată de reclamantă, iar în temeiul art.18 din Legea nr.554/2004, a fost reținută.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs recurenta reclamantă U. A. Teritorială B., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

În dezvoltarea motivelor de recurs, aceasta a arătat cu privire la decizia Curții Constituționale nr. 160/2010, instanța de fond a reținut in mod greșit aplicarea acestei decizii, prin care s-a statuat ca "obligația angajatorului la plata unui anumit spor constatat prin hotărâre judecătoreasca se întinde atâta timp cat exista temeiul legal care a stat la baza pronunțării hotărârii". Potrivit Conform art. 147 alin. 4 din Constituția României, " deciziile Curții Constituționale se publica în Monitorul Oficial al României, de la data publicării, deciziile sunt general obligatorii și au putere numai pentru viitor".

Decizia Curții Constituționale a fost pronunțata in data de 09.12.2010. respectiv după aprobarea bugetului pe anul 2010 si după ce salariile au fost acordate potrivit prevederilor art. 30, al. 7 din legea 330/2009. Prin referatul de aprobare nr. 238/2010 privind reîncadrarea personalului în cadrul aparatului de specialitate al Primarului in conformitate cu prevederile Legii 330/2009, s-au stabilit drepturile salariale ale personalului încadrat pe baza de contract individual de muncă în cadrul Primăriei B.. Prin legea 330/2009 s-a instituit un nou un nou sistem de salarizare care are la bază norme juridice noi, personalul angajat nebeneficiind de sporul de dispozitiv decât în situația în care anterior transformării acestor entități, au beneficiat de acest venit salarial.

Prin hotărârile judecătorești depuse la dosarul cauzei s-a dispus acordarea funcționarilor reclamantului a sporului de dispozitiv de 25 %, reținandu-se aplicabil art. 13 din Legea nr. 138/1999 și personalului civil ce își desfășoară activitatea în domeniul administrației publice, fiind aplicabil Ordinul nr. 496/28.01.2003 prin cate s-a urmărit ca în rândul personalului civil care beneficiară de indemnizația de dispozitiv sa fie cuprins și personalul civil care își desfășoară activitatea în domeniul administrației publice, nefăncâdu-se distincția după cum a fost sa nu transferat din cadrul fostului Minister de Interne. Prin dec. civilă nr. 37/2009 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, s-a stabilit că stabilit că indemnizația de dispozitiv lunară de 25 % din salariul de baza prevăzută de art. 13 din Legea nr. 138/1999 se acordă funcționarilor publici și personalului contractual care își desfășoară activitatea în serviciile comunitare din subordinea serviciilor locale și prefecturilor, care au beneficiat de acest drept salarial și înainte de transfer sau de detașare din cadrul Ministerului de Interne, nu și celorlalți funcționari publici și personalului contractual din administrația publica locală. Potrivit art.30 indice 7 Cod procedură civilă, decizia pronunțata in recurs in interesul legii nu are efecte asupra hotărârilor judecătorești examinate și nici cu privire la situația părților din aceste procese.

Salariul funcționarilor indicați în hotărârile judecătorești au fost stabilite pentru anul 2010 prin raportare la salariul din luna decembrie 2009 care cuprindea și sporul de dispozitiv lunar de 25%. Conform prevederilor art. 30 alin 7 din legea 330/2009, începând cu 1 iunie 2010, sporurile stabilite prin legi sau hotărâri ale guvernului care, potrivit legii, făceau parte din salariul de bază, se introduc în salariul de bază corespunzător funcțiilor din luna decembrie 2009.

A invocat și prevederile alin. 5 lit. a și b din Legea nr. 330/2009, precum și dispozițiile art. 3 lit. e din aceeași lege. Așadar, interpretarea și aplicarea dispozițiilor Legii nr. 330/2009 trebuie să se facă ținându-se seama de efectele hotărârilor judecătorești depuse in cauza. Anexa III din Legea nr. 330/2009 cuprinde reglementări specifice funcționarilor public, art. 2 lit. a prevăzând că salarizarea acestora are la bază principiile generale prevăzute de art. 3 din lege, deci inclusiv cel de la litera c a acelui articol 3. Nota 1 la Anexa 11/2 prevede că, în coeficientul prevăzut la coloana „Bază" este cuprins și sporul de dispozitiv.

Prin sentința civilă nr. 3510/CA din 10 iunie 2013, pronunțată de Tribunalul B.- Secția a-II-a Civilă, de C. A. și Fiscal în dosarul nr._/62/2012 a fost respinge acțiunea formulată și precizată de reclamanta Direcția F. B. în contradictoriu cu pârâtele C. de C. a Județului B. și C. de C. a României .

Pentru a pronunța această sentință, prima instanță a reținut următoarele:

Prin Decizia nr.14/5.03.2012 emisă de pârâta C. de C. a Județului B. (f.126-134), la cap. II pct.4 lit. b, s-a stabilit, având în vedere atribuțiile de coordonare, îndrumare și control asupra modului de utilizare a sumelor alocate din bugetul local, ca ordonatorul principal de credite să ia măsuri pentru stabilirea întinderii prejudiciului adus bugetului local, prin efectuarea de plăți către personalul Direcției Fiscale B., urmare includerii în anul 2010, în venitul salarial ca sumă compensatorie, a sporului de dispozitiv și pentru recuperarea acestuia.

S-a stabilit de asemenea ca ordonatorul principal de credite să ia măsuri pentru determinarea obligațiilor aferente veniturilor plătite personalului entității menționate, fără bază legală, virate la bugetul general consolidat al statului, pentru depunerea de declarații rectificative și efectuarea regularizărilor, precum și pentru efectuarea corecțiilor în evidența contabilă.

La stabilirea acestor măsuri s-a constatat includerea în anul 2010, în venitul salarial ca sumă compensatorie, a sporului de dispozitiv, urmare câștigării acestui venit în baza unor sentințe judecătorești pronunțate de Tribunalul B. – Secția Comercială și de C. A. și Fiscal, anterior intrării în vigoare a Legii – cadru nr.330/2009.

Valoarea estimativă a abaterii, stabilită în timpul misiunii de audit financiar, s-a evaluat la nivelul sumei brute totale de_ lei.

S-a reținut de către pârâta C. de C. a Județului B. că aceste plăți s-au efectuat cu încălcarea prevederilor art.1 alin.1, alin.2 din Legea – cadru nr.330/2009, art.3, art.10 din OG nr./2010, art.14 alin.2, alin.3, art.23 alin.1 din Legea nr.273/2006.

Prin Încheierea nr.92/31.05.2012 a Camerei de C. a Județului B. (f.143-147) a fost respinsă contestația formulată de reclamantă împotriva măsurilor dispuse prin Decizia nr.14/5.03.2012, motiv pentru care s-a formulat prezenta acțiune.

Susținerile reclamantei privind legalitatea și temeinicia acordării indemnizației de dispozitiv în temeiul legii și respectiv în baza hotărârilor judecătorești sunt nefondate.

Astfel, în ceea ce privește acordarea prin lege a sporului de dispozitiv s-a reținut că nu este prevăzut în lege a se acorda acest spor în favoarea salariaților reclamantei.

Analizând dispozițiile Legii – cadru nr.330/2009, instanța a reținut că, potrivit art.1 alin.2 din această lege începând cu data intrării în vigoare, în tot sau în parte, a legii, drepturile salariale ale personalului prevăzut la alin.(1) sunt și rămân în mod exclusiv cele prevăzute în prezenta lege. Potrivit dispozițiilor art.30 alin.1 din același act normativ începând cu 1 ianuarie 2010, sporurile, acordate prin legi sau hotărâri ale Guvernului, și, după caz, indemnizațiile de conducere, care potrivit legii făceau parte din salariul de bază, din soldele funcțiilor de bază, respectiv din indemnizațiile lunare de încadrare, prevăzute în notele din anexele la prezenta lege, se introduc în salariul de bază, în soldele funcțiilor de bază, respectiv în indemnizațiile lunare de încadrare corespunzătoare funcțiilor din luna decembrie 2009, atât pentru personalul de execuție, cât și pentru funcțiile de conducere, iar conform alineatului următor sporurile specifice pe categorii de personal și domenii de activitate sunt cele prevăzute în capitolul III al Legii și în anexele la aceasta.

Rezultă, așadar, pe de o parte, că sporurile cuvenite personalului din sectorul bugetar sunt fie cele prevăzute în capitolul III din lege, fie cele prevăzute în anexele la lege (în concordanță și cu art.22 din Lege), dar acestea din urmă se introduc în salariul de bază și potrivit dispozițiilor noii legi doar în măsura în care au fost acordate prin legi sau hotărâri ale guvernului și, potrivit legilor în vigoare anterior adoptării Legii – cadru nr.330/2009, făceau parte din salariul de bază.

Astfel, prin Legea nr.330/2009, conform art.30, se introduc în salariul de bază sporurile acordate prin legi sau hotărâri de Guvern (iar nu și prin alte acte normative sau prin efectul hotărârilor judecătorești) cu condiția ca aceste sporuri să constituie componente ale salariului de încadrare la nivelul lunii decembrie 2009.

Într-adevăr, în nota la Anexa III/3 din Legea nr.330/2009 se prevede, în cazul funcționarilor publici, că în coeficientul prevăzut în coloana „Bază” sunt cuprinse salariul de merit, sporul de stabilitate și sporul de dispozitiv, însă aceste dispoziții trebuie interpretate în sensul că sporul de dispozitiv va fi acordat în continuare doar categoriilor de personal pentru care legea prevedea anterior Legii nr.330/2009 acest spor și aceasta întrucât dispozițiile art.18 – 23 din Legea nr.330/2009 nu mai prevăd acest spor în mod distinct, el fiind considerat inclus în salariul de bază al persoanelor care au beneficiat în temeiul legii anterioare de acest spor.

Or, funcționarii publici din cadrul reclamantei au beneficiat de sporul de dispozitiv în temeiul sentințelor judecătorești, iar nu în mod direct în temeiul unei legi sau hotărâri de guvern. Nu se poate considera că funcționarii publici au beneficiat de sporul de dispozitiv în temeiul legii, adică al dispozițiilor Legii nr.138/1999, atâta timp cât, potrivit Deciziei nr.37/14.12.2009 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în recurs în interesul legii, funcționarii publici și personalul contractual nu pot beneficia de indemnizația de dispozitiv.

Cum Î.C.C.J. face aprecieri cu privire la caracterul corect, ori dimpotrivă, incorect, al interpretării legii de către instanțele care au pronunțat hotărâri în materia sporului de dispozitiv, fără a afecta soluțiile deja pronunțate, instanța a reținut că, în litigiile aflate pe rolul instanțelor, așa cum este și cauza de față, dezlegarea problemei de drept de către Î.C.C.J. este obligatorie, concluzia contrară ducând la perpetuarea unei soluții în privința căreia Î.C.C.J. a reținut deja că se bazează pe o interpretare greșită. Interpretarea dată de ÎCCJ este așadar obligatorie cu atât mai mult cu cât obiectul cauzei vizează drepturi pretinse pe o perioadă ulterioară pronunțării deciziei Î.C.C.J., fără ca în acest mod să fie încălcat principiul autorității de lucru judecat de care beneficiază hotărârile judecătorești, întrucât hotărârile menționate și-au produs efectele doar până la apariția legii unice de salarizare, respectiv Legea nr.330/2009, care a prevăzut, așa cum s-a analizat deja, menținerea sporului de dispozitiv doar la personalul care a beneficiat în baza legii de el, iar nu în baza unor hotărâri judecătorești pronunțate înainte de interpretarea legii de către Î.C.C.J.

Într-adevăr, art.3 lit. c) din Legea – cadru nr.330/2009 conține o dispoziție de principiu referitoare la luarea în considerare a sporurilor, precum și a altor drepturi de natură salarială, recunoscute sau stabilite, până la data intrării în vigoare a Legii nr.330/2009, ”prin hotărâri judecătorești, prin acte de negociere colectivă, precum și prin alte modalități, acestea regăsindu-se la un nivel acceptat, potrivit principiilor prezentei legi, în salariul brut sau, după caz, în salariul de bază, în solda funcției de bază sau în indemnizația lunară de încadrare”, iar potrivit dispoziției de principiu înscrisă la art.7 alin.2 din Lege ”realizarea trecerii de la actualul sistem de salarizare la noul sistem de salarizare se efectuează în mod etapizat, astfel încât în perioada de implementare a prezentei legi nicio persoană să nu înregistreze o diminuare a salariului brut de care beneficiază potrivit actualelor reglementări”. Principiul stabilit la art.3 lit.c) din Legea – cadru nr.330/2009 se reflectă în modalitatea de stabilire a coeficienților ”Bază” potrivit anexelor la lege, astfel că sporurile stabilite anterior prin hotărâri judecătorești, prin acte de negociere colectivă, precum și prin alte modalități, se regăsesc, la un nivel acceptat, în coeficienții respectivi.

Mai mult, drepturile salariale nu pot fi acordate, în baza unor dispoziții de principiu, ci în baza unor texte de lege concrete, iar în acest sens sunt dispozițiile art.30 alin.1 din Legea nr.330/2009, care fac referire la drepturile acordate în baza legii, iar nu în baza unor contracte colective de muncă și cu nerespectarea dispozițiilor legale în vigoare la data acordării lor.

Dispozițiile art.30 alin.5 din Legea nr.330/2009 care prevăd că ”în anul 2010, personalul aflat în funcție la 31 decembrie 2009 își va păstra salariul avut, fără a fi afectat de măsurile de reducere a cheltuielilor de personal din luna decembrie 2009, astfel că noul salariu de bază, solda funcției de bază sau, după caz, indemnizația lunară de încadrare va fi cel/cea corespunzătoare funcțiilor din luna decembrie 2009, la care se adaugă sporurile care se introduc în acesta/aceasta potrivit anexelor la prezenta lege”, sau dispozițiile alin.3 al aceluiași articol care se referă la sporurile cu caracter permanent acordate în luna decembrie 2009 și care nu se mai regăsesc în anexele la lege și nu au fost incluse în salariile de bază, ce urmează a fi avute în vedere în legile anuale de salarizare, până la acoperirea integrală a acestora, trebuie interpretate prin raportare la alin. 1 al aceluiași articol și care se referă, astfel cum s-a arătat mai sus, la ”sporurile acordate prin legi sau hotărâri ale guvernului”.

De asemenea, principiile la care face referire Legea nr.330/2009 trebuie interpretate coroborat și avându-se în vedere supremația legii, în sensul că drepturile de natură salarială se stabilesc numai prin norme juridice de forța legii.

În situația în care sporul de dispozitiv ar fi acordat în continuare, începând cu data de 01.01.2010, printr-o interpretare eronată a dispozițiilor Legii nr.330/2009, funcționarilor publici cărora le-a fost recunoscută anterior îndreptățirea la plata acestui spor prin hotărâri judecătorești anterioare apariției Legii nr.330/2009, s-ar ajunge la nerespectarea principiului menționat la art.3 litera d) din Legea nr.330/2009, acela al echității și coerenței, prin crearea de oportunități egale și remunerație egală pentru muncă de valoare egală pe baza principiilor și normelor unitare privind stabilirea și acordarea salariului și a celorlalte drepturi de natură salarială ale personalului din sectorul bugetar. Aceasta întrucât persoanelor care au fost angajate ca și funcționari publici doar ulterior sau care nu au obținut hotărâri judecătorești privind acordarea sporului de dispozitiv, nu li se acordă acest spor, în timp ce personalului care a obținut hotărâri judecătorești i se acordă.

Or, C. Constituțională a României a statuat, în cuprinsul Deciziei nr.1601/09.12.2010 că ”sistemul public de salarizare vizează retribuirea tuturor categoriilor de personal din sfera publică, iar criteriul esențial pe care legiuitorul îl are în vedere în determinarea cuantumului salariului/indemnizației/soldei diferitelor categorii de personal este existența unei anumite omogenități între atribuțiile și îndatoririle subiectelor care alcătuiesc respectivele categorii. Prin urmare, sistemul de salarizare nu este conceput ca, în funcție de data angajării/numirii în funcție, să se stabilească drepturi salariale diferite pentru persoane care ocupă un post identic, ci, din contră, pentru obligații de serviciu identice rezultă un salariu identic. Legiuitorul, în schimb, este îndrituit să acorde drepturi salariale suplimentare - sporuri, adaosuri, suplimente, stimulente - în funcție de criterii obiective legate de vechimea în muncă, în specialitate, de compensare a unor neajunsuri de fapt rezultate din situația concretă a postului ocupat, dar niciodată beneficiul acestor sporuri nu poate fi acordat diferențiat în funcție de data angajării. Data angajării vizează numai momentul de la care încep a fi acordate aceste drepturi suplimentare, însă nu are nicio relevanță în stabilirea drepturilor bănești atunci când legiuitorul decide să suprime sporul respectiv. În caz contrar s-ar ajunge la situații inadmisibile, când, în cadrul aceleiași categorii de personal, angajații ar fi plătiți diferit în funcție de jocul sporurilor sau al reașezărilor salariale realizate de-a lungul timpului”.

De asemenea, C. Constituțională arată, în cuprinsul aceleiași decizii că, nu se poate reține ca fiind încălcate dispozițiile art.1 din Protocolul adițional la Convenție, chiar dacă drepturile salariale suplimentare sunt protejate de acest text, fiind interese patrimoniale, întrucât ”acest text convențional nu se opune competenței legiuitorului de a reforma sistemul de salarizare, de a reașeza bazele de calcul, coeficienții sau valorile de referință. Astfel, protecția acordată drepturilor salariale suplimentare prin art.1 din Protocolul adițional laConvenție și art.44 din Constituție se întinde în timp atât cât subzistă temeiul și baza legală a acordării lor. Mai mult, includerea sporului în salariul/indemnizația sau solda de bază nu are drept efect o eventuală obligație a statului ca în temeiul art.1 din Protocolul adițional la Convenție, pe lângă această reașezare cu caracter salarial, să acorde în continuare și plata distinctă a sporului, o atare interpretare fiind inadmisibilă”.

În raport de considerentele arătate, instanța a reținut că, în mod legal, C. de C. a Județului B. a dispus în sarcina ordonatorului principal de credite măsura stabilirii și recuperării în condițiile legii, a întinderii prejudiciului creat bugetului local prin plata în anul 2010 a sporului de dispozitiv.

În privința efectelor în timp a hotărârilor judecătorești privind acordarea sporului de dispozitiv se reține că, pronunțându-se asupra constituționalității dispozițiilor art.50 din Legea – cadru nr.330/2009, C. Constituțională a României a arătat că ”autoritatea de lucru judecat de care se bucură o hotărâre judecătorească în ceea ce privește obligarea autorității publice la plata unui spor este una absolută pe toată durata de aplicare a prevederii legale în baza căreia subzistă o atare obligație a autorității publice. Încetarea obligației legale de plată a sporului este determinată de survenirea unui eveniment legislativ care suprimă textul în baza căruia a fost acordat sporul în cauză, aspect ce nu contravine cu nimic autorității lucrului judecat văzut ca garanție a principiului neretroactivității legii.”

De asemenea, în cuprinsul Deciziei nr.886/2009, C. Constituțională a României a reținut că beneficiul unor drepturi salariale suplimentare nu constituie un drept fundamental și este de competența strictă a legiuitorului de a decide politica salarială, în sensul acordării sau excluderii unor categorii de personal de la plata acestora. C. Constituțională s-a referit, în cuprinsul deciziei menționate la prima de concediu, însă raționamentul este identic și în privința sporurilor la salariu, care reprezintă tot drepturi salariale suplimentare.

Așadar, funcționarii publici cărora li s-a recunoscut îndreptățirea de a beneficia de spor de dispozitiv, potrivit hotărârilor judecătorești, nu se pot prevala de dreptul recunoscut decât în perioada de timp în care a subzistat temeiul legal în baza căruia au fost pronunțate aceste hotărâri, întrucât obligarea angajatorului prin hotărâre judecătorească la plata unui anumit spor prevăzut de lege nu echivalează cu transformarea hotărârii judecătorești în izvor de drept în sistemul constituțional românesc.

De altfel, în dispozitivul unor sentințe s-a menționat că sporul de dispozitiv este acordat până la intervenirea unei modificări a situației de fapt și/sau de drept, or faptul că în dispozitivul celorlalte sentințe se menționează că sporul de dispozitiv se acordă până la încetarea raporturilor de serviciu, nu înseamnă că aceste hotărâri judecătorești au efecte diferite, în timp, ci raționamentul mai sus arătat este aplicabil autorității de lucru judecat provizorii de care se bucură hotărârile judecătorești.

În speță, salarizarea personalului plătit din fonduri publice, începând cu data de 01.01.2010, se realizează în temeiul Legii – cadru nr.330/05.11.2009, astfel că sporul de dispozitiv, acordat anterior prin hotărâri judecătorești, nuse mai justifică decât în măsura în care este prevăzut și în noua lege – cadru a salarizării. Aceasta întrucât dispozițiile art.13 și art.47 din Legea nr. 38/1999 în interpretarea cărora a fost acordat sporul de dispozitiv au fost abrogate prin art.48 pct.8 din Legea nr.330/2009, în timp ce Ordinul MAI nr.496/28.07.2003, act administrativ normativ emis în vederea punerii în aplicare a Legii nr.138/1999, nu poate produce efecte în afara perioadei de activitate a actului normativ.

C. Constituțională arată în acest sens, în cuprinsul aceleiași decizii, că prestațiile salariale acordate și primite în temeiul legii vechi rămân câștigate, însă, odată cu . legii noi, cuantumul salariului/indemnizației/soldei este guvernat de această din urmă lege.

Dispozițiile art.10 din OUG nr.1/2010 arată că în conformitate cu prevederile art.30 din Legea-cadru nr.330/2009, la stabilirea salariilor personalului bugetar începând cu 1 ianuarie 2010 nu vor fi luate în considerare drepturi salariale stabilite prin contractele și acordurile colective și contracte individuale de muncă încheiate cu nerespectarea dispozițiilor legale în vigoare la data încheierii lor sau prin acte administrative emise cu încălcarea normelor în vigoare la data emiterii lor și care excedează prevederilor Legii-cadru nr.330/2009.

În conformitate cu dispozițiile art.14 alin.(2), (3) și (4) din Legea nr.273/2006 cheltuielile bugetare au destinație precisă și limitată și sunt determinate de autorizările conținute în legi speciale și în legile bugetare anuale. Nicio cheltuială nu poate fi înscrisă în bugetele prevăzute la art. 1 alin. (2) și nici nu poate fi angajată și efectuată din aceste bugete, dacă nu există baza legală pentru respectiva cheltuială. Nicio cheltuială din fonduri publice locale nu poate fi angajată, ordonanțată și plătită dacă nu este aprobată, potrivit legii, și dacă nu are prevederi bugetare și surse de finanțare.

Potrivit art.23 alin.1 din același act normativ ordonatorii de credite au obligația de a angaja și de a utiliza creditele bugetare numai în limita prevederilor și destinațiilor aprobate, pentru cheltuieli strict legate de activitatea instituțiilor publice respective și cu respectarea dispozițiilor legale.

Referitor la incidența în cauză a dispozițiilor Legii nr.84/2012, instanța a reținut că acest act normativ instituie o exonerare de la plată a personalului din sectorul bugetar plătit din bugetul general consolidat al statului ale cărui venituri de natură salarială au fost stabilite până la . Legii-cadru nr.284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, pentru sumele reprezentând venituri de natură salarială stabilite în condițiile art.1 pe care personalul din sectorul bugetar trebuie să le restituie ca urmare a deciziilor de impunere emise de angajatori drept consecință a constatării de către C. de C. a unor prejudicii.

Or, în cauză, asemenea decizii nu au fost emise, iar unitatea administrativ teritorială nici nu mai are temei pentru emiterea lor, chiar în situația în care actele Curții de C. rămân valabile.

Instanța nu a putut aplica dispozițiile Legii nr.84/2012 în cauză, deoarece amnistia fiscală intervenită nu constituie un motiv de anulare a deciziei și a încheierii contestate, ci se referă la măsura executării dispozițiilor din aceste acte, cu privire la recuperarea sumelor de la funcționarii publici și personalul contractual.

Prin urmare, de această lege se va ține seama pe cale administrativă, la executarea actelor Curții de C..

Pentru considerentele de fapt și de drept expuse instanța a respins ca neîntemeiată acțiunea formulată și precizată de reclamanta Direcția F. B. în contradictoriu cu pârâtele C. de C. a României și C. de C. a Județului B..

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs recurenta reclamantă Direcția F. B., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

În dezvoltarea motivelor de recurs, aceasta a arătat, cu privire la decizia Curții Constituționale nr. 160/2010, că instanța de fond a reținut in mod greșit aplicarea acestei decizii, prin care s-a statuat ca "obligația angajatorului la plata unui anumit spor constatat prin hotărâre judecătoreasca se întinde atâta timp cat exista temeiul legal care a stat la baza pronunțării hotărârii". Potrivit Conform art. 147 alin. 4 din Constituția României, " deciziile Curții Constituționale se publica în Monitorul Oficial al României, de la data publicării, deciziile sunt general obligatorii și au putere numai pentru viitor".

Prin hotărârile judecătorești depuse la dosarul cauzei s-a dispus acordarea funcționarilor reclamantului a sporului de dispozitiv de 25 %, reținându - se aplicabil art. 13 din Legea nr. 138/1999 și personalului civil ce își desfășoară activitatea în domeniul administrației publice, fiind aplicabil Ordinul nr. 496/28.01.2003 prin cate s-a urmărit ca în rândul personalului civil care beneficiară de indemnizația de dispozitiv sa fie cuprins și personalul civil care își desfășoară activitatea în domeniul administrației publice, nefacându-se distincția după cum a fost sa nu transferat din cadrul fostului Minister de Interne. Prin decizia civilă nr. 37/2009 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, s-a stabilit că stabilit că indemnizația de dispozitiv lunară de 25 % din salariul de baza prevăzută de art. 13 din Legea nr. 138/1999 se acordă funcționarilor publici și personalului contractual care își desfășoară activitatea în serviciile comunitare din subordinea serviciilor locale și prefecturilor, care au beneficiat de acest drept salarial și înainte de transfer sau de detașare din cadrul Ministerului de Interne, nu și celorlalți funcționari publici și personalului contractual din administrația publica locală. Potrivit art 330 indice 7 Cod procedură civilă, decizia pronunțata in recurs in interesul legii nu are efecte asupra hotărârilor judecătorești examinate și nici cu privire la situația părților din aceste procese.

Cu privire la aplicabilitatea deciziei nr. 37/2009, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, recurenta arată că aceasta are în vedere un alt cadru legislativ, anterior celui din Legea nr. 330/2009 și nu are legătură cu această lege, care nu poate fi interpretată prin prisma deciziei respective. In plus, Legea nr. 330/5.11.2009 a fost abrogată anterior pronunțării Deciziei nr. 37/11.12.2009 a înaltei Curți de Casație și Justiție, astfel încât reglementările stabilite prin Legea nr. 330/5.11,2009 nu puteau avea în vedere interpretarea dată de decizia nr. 37/05.11.2009 a înaltei Curți de Casație și Justiție articolelor 13 și 47 din Legea nr. 138/1999. Astfel, in Legea nr. 330/2009 nu există mențiune expresă în sensul că, pentru beneficiul, sporului de dispozitiv de 25% este vizat doar personalul transferat din cadrul fostului Minister de Interne, conform prevederilor art. 37/2009 a înaltei Curți de Casație și Justiție. Astfel, la stabilirea salariului de bază pe anul 2010 a funcționarilor menționați în hotărârile judecătorești trebuie avut în vedere, conform prevederilor Legii nr. 330/2009 coroborate cu dispozițiile sentințelor judecătorești și sporul de dispozitiv lunar de 25%. Salarizarea acestor funcționari pentru anul 2010 s-a făcut în mod corect, prin raportare la salariul avut în luna decembrie 2009, care include și sporul de dispozitiv lunar de 25%.

În ce privește efectul hotărârilor judecătorești irevocabile, relativ la chestiunea contestata, insași echipa de control consemnează in cuprinsul raportului de control următoarele: "Echipa de audit consideră pertinente explicațiile referitoare la faptul că hotărârile judecătorești definitive si irevocabile, prin care s-au admis acțiunile formulate au constituit titluri executorii la data obținerii acestora, când, așa cum se menționează și în răspunsurile citate mai sus, Legea 138/1999 și Ordinul MAI 496/2003, cu articolele care legiferau acordarea acestui spor, erau în vigoare..." Totuși, concluzionează echipa de control ca „începând cu data intrării în vigoare a Legii-cadru nr. 330/2009, drepturile salariale ale personalului sunt și rămân exclusiv cele prevăzute de aceasta, legea la care se făcea referire în sentințe și în baza căreia s-a acordat sporul de dispozitiv fiind abrogată. Mai arata echipa de control ca „prin Decizia nr. 37/2009 a înaltei Curți de Casație și Justiție, a fost admis recursul în interesul legii declarat de procurorul general al Parchetului de pe lângă înalta Curte de Casație și Justiție, în sensul că: „ indemnizația de dispozitiv lunară în cuantum de 25% din salariul de bază, prevăzută de art. 13 din acest act normativ, se acordă funcționarilor publici și personalului contractual care își desfășoară activitatea în cadrul Ministerului Administrației și Internelor și în instituțiile publice din subordinea ministerului, precum și personalului care își desfășoară activitatea în serviciile comunitare din subordinea consiliilor locale și a prefecturilor care au beneficiat de acest drept salarial și înainte de transfer sau detașare din cadrul fostului Minister de Interne."

De plano subliniază faptul ca la includerea de la 1 ianuarie 2010 a cuantumului sporului de dispozitiv în salariul de bază al funcționarilor publici își are izvorul, pe de o parte in hotărâri judecătorești irevocabile, intrate in puterea lucrului judecat, legalizate si investite cu formula executorie, iar pe de alta parte, prevederile L.330/2009. si OUG 1/2010. Astfel, din startul analizei se remarca conținutul dispozitivului hotărârilor judecătorești invocate, prin care angajatorul, este obligat la plata acestui spor până la încetarea raporturilor de serviciu ale funcționarilor publici respectivi. Caracterul obligatoriu si executoriu al unei hotărâri judecătorești, nu poate fi pus sub semnul întrebării de către nici o persoana fizica sau juridica, de drept public sau de drept privat. Si aceasta pentru ca potrivit art. 261 al. 1 din Codul de procedura civila, "Hotărârea judecătoreasca se da in numele legii", iar potrivit art. 16 din Constituție, "Nimeni nu este mai presus decât legea" Formula executorie cu care se investesc hotărârile definitive si irevocabile, are conținutul grăitor dat de art. 269 al 1 din Codul de procedura civila, potrivit căruia "Nou Președintele României, Dăm împuternicire și ordonăm organelor de executare să pună în executare prezenta hotărâre. Ordonăm agenților forței publice să acorde concursul la executarea acestei hotărâri, iar procurorilor să stăruie pentru ducerea ei la îndeplinire, în condițiile legii.” Nepunerea in executare a acestor hotărâri judecătorești definitive si irevocabile ar însemna în termenii Legii contenciosului administrativ, sub care de altfel au si fost pronunțate, o infracțiune de neexecutare sau nerespectare a hotărârilor judecătorești, al cărui conținut se găsește in art. 24, alin. (3) din Legea 554/2004 a contenciosului administrativ; potrivit căruia "(3) Neexecutarea sau nerespectarea hotărârilor judecătorești definitive si irevocabile pronunțate de instanța de contencios administrativ și după aplicarea amenzii prevăzute la alin. (2) constituie infracțiune și se sancționează cu închisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu amendă de la 25.000.000 lei la_ lei."

În ce privește precedentul judiciar, invocă mai multe hotărâri judecătorești: Dosar._ - spor de dispozitiv 2011. Prin raportul de control, încheierea nr. 115/2012 cat si Deciziei nr. 27/2012, C. de C. a României - C. de C. B. a dispus ca ordonatorul principal de credite (in speța respectiva Municipiul B.) sa ia masuri pentru stabilirea si recuperarea in condițiile legii a prejudiciului creat bugetului local al Municipiului B., prin plata sporului de dispozitiv in anul 2011, funcționarilor publici. Prin Sentința Civila nr. 4464/CA/05.09.2012 pronunțata de Tribunalul B. în dosarul nr._ s-a dispus suspendarea si respectiv anularea încheierii nr. 115/09.07.2012 si a punctului III din Decizia nr. 27/16.04.2012 ambele emise de C. de C. a României - C. de C. B., referitoare la recuperarea in condițiile legii a prejudiciului creat bugetului local al Municipiului B., prin plata sporului de dispozitiv in anul 2011, funcționarilor publici. Împotriva acestei hotărâri a formulat recurs C. de C. a României și C. de C. a României - C. de C. B.. Prin Decizia nr. 131/R/16.01.2013, C. de Apel B. a respins, ca nefondate, recursurile declarate de pârâtele C. de C. a României și C. de C. a României - C. de C. B., împotriva sentinței civile nr. 4464/2012 a Tribunalului B., secția a ll-a civila, de contencios administrativ și fiscal, pe care o menține.

Dosar nr._/62/2012 - spor de dispozitiv 2010. In dosarul_/62/2012, petenta Direcția de Servicii Sociale formulează acțiune împotriva capitoului II punctul 4 lit. a din Decizia nr. 14/05.03.2012 emisă de C. de C. a României.

Prin sentința civilă nr. 2819/07.05.2013, instanța dispune următoarele: "Admite acțiunea formulată de reclamanta DIRECȚIA DE SERVICII SOCIALE. Admite contestația formulată de reclamantă împotriva constatărilor de la pct. 6 și a măsurilor decise la capitoul II punctul 4 lit. a din Decizia nr.14/05,03.2012 emisă de C. de C. a României - C. de C. B.. Anulează pct. 4 lit. a din decizie prin care s-a stabilit că: "... ordonatorul principal de credite va lua următoarele măsuri a), stabilirea întinderii prejudiciului adus bugetului local, prin efectuarea de plăti către personalul Direcției de Servicii Sociale B., urmare includerii în anul 2010, în salariul de bază a sporului de dispozitiv, precum și a diferenței de primă de vacantă, ca o consecință a includerii sporului de dispozitiv în salariul de bază și pentru recuperarea acestuia".

La termenul de judecată din data de 09.10.2013, Tribunalul B. a admis excepția de conexitate invocată părți, considerând că sunt îndeplinite condițiile cerute de art. 164 Cod procedură civilă și a dispus conexarea cauzei înregistrată sub dosar nr._/62/2012 la cauza înregistrată sub dosar nr._ .

Analizând actele și lucrările dosarului, încheierea atacată raportat la motivele de recurs invocate, C. de Apel B. constată că recursurile declarate sunt fondate.

1. În ce privește recursul declarat de recurenta reclamantă U. A. Teritorială B., curtea de apel reține, ca stare de fapt, că, în urma controlului din perioada 21.10 – 16.12. 2011, 1.10 – 16.12.2011, efectuat de C. de C. a României – C. de C. B., s-a încheiat procesul verbal de constatare din 16.12.2011 prin care s-a constatat la pct.1.1 că, pentru anul 2010, la stabilirea drepturilor salariale ale personalului Primăriei Municipiului B., pentru anul 2010, nu au fost respectate în totalitate prevederile legale, respectiv art. 1 (2), art. 3 din Legea nr. 330/2009, O.U.G. nr. 1/2010 – art. 10, Legea nr. 273/2006 - art. 14, 23, iar la pct.1.2 plata primei de vacanță s-a acordat în cuantum mai mare decât cel stabilit de lege.

Prin decizia nr. 14/5.03.2012 s-a stabilit obligația ordonatorului principal de credite de a lua măsuri pentru recuperarea sumelor acordate cu titlu de spor de dispozitiv, diferență primă de vacanță .

Prin încheierea nr. 92/31.05.2012, a fost respinsă contestația administrativă promovată împotriva deciziei nr. 14/5.03.2012 a Camerei de C. B..

Nemulțumită de soluția primită, reclamanta recurentă a formulat prezenta cerere de chemare în judecată.

Prima instanță a respins acțiunea formulată de reclamantă considerând-o nefondată raportat la decizia nr.1601/9 decembrie 2010 a Curții Constituționale și la decizia nr.37/2009 a Înaltei Curți de Casație și Justiție dată în recursul în interesul legii.

Prima instanță a omis însă să analizeze și apărarea reclamantei cu privire la sentința civilă nr. 4464/2012 pronunțată de Tribunalul B., apărare care este fondată.

Astfel potrivit sentinței civile nr. 4464/2012 pronunțată de Tribunalul B. în dosar nr._, s-a admis în parte cererea formulată de reclamantul U.A.T. Municipiul B., prin Primar, în contradictoriu cu pârâții C. de C. a României și C. de C. a României – C. de C. B. și s-a anulat încheierea nr. 115/09.07.2012 pronunțată de C. de C. a României în privința soluției de respingere a contestației formulată de contestatoarea U.A.T. Municipiul B., prin Primar și în consecință admite contestația formulată de această contestatoare împotriva deciziei nr. 27/16.04.2012 emisă de C. de C. a României – C. de C. B.. S-a anulat în parte punctul II.1 din decizie prin care s-a stabilit că ”Ordonatorul principal de credite va lua măsuri pentru stabilirea și recuperarea în condițiile legii, a întinderii prejudiciului creat bugetului local al Municipiului B., prin plata sporului de dispozitiv în anul 2011, funcționarilor publici”. De asemenea, s-a dispus luarea de măsuri pentru determinarea obligațiilor fiscale aferente acestor venituri, virate la bugetul general consolidat al statului, pentru depunerea de declarații rectificative și efectuarea regularizărilor, precum și pentru efectuarea corecțiilor în evidența contabilă”, doar cu privire la funcționarii publici indicați în sentințele nr. 82/CA/29.01.2008, nr. 116/CA/05.02.2008, nr. 476/03.06.2008, nr. 472/CA/03.06.2008 pentru care s-a prevăzut plata sporului de dispozitiv până la încetarea raportului de serviciu, respectiv plata în continuare a acestui spor.

S-au anulat constatările înscrise în procesul verbal de constatare nr._/02.03.2012 emis de C. de C. a României – C. de C. B. cu privire la abaterile reținute în sarcina U.A.T. Municipiul B. referitoare la includerea în cursul anului 2011 a cuantumului sporului de dispozitiv în salariul de bază al funcționarilor publici menționați mai sus.

Tribunalul a reținut că salariile funcționarilor reclamantului au fost corect stabilite, pentru anul 2011, prin raportare la salariul pe luna octombrie 2010, conform art. 1 și 4 din Legea nr. 285/2010, iar stabilirea salariului pe 2010 s-a făcut ținându-se seama de salariul din luna decembrie 2009 care includea și sporul de dispozitiv lunar de 25 %, prin urmare, considerând legală introducerea acestui spor în salariul de bază.

Sentința a rămas definitivă prin decizia civilă nr. 131/R/16.01.2013 pronunțată de C. de Apel B., prin care au fost respinse toate recursurile declarate în cauză, fiind menținută sentința tribunalului ca legală și temeinică.

Prin urmare, curtea de apel reține că, printr-o hotărâre definitivă și irevocabilă, cu autoritate de lucru judecat, s-a recunoscut, pentru aceiași funcționari din cadrul reclamantei recurente U. A. Teritorială Municipiul B., dreptul la includerea, pentru anul 2011, a sporului de dispozitiv în salariul de bază al funcționarilor publici. Această hotărâre are putere de lucru judecat și în speța de față.

Astfel cum rezultă din reglementarea codului de procedură civilă, precum și din doctrină și din practica judiciară, unul din efectele pe care le produce o hotărâre judecătorească definitivă și irevocabilă, este acela că hotărârea se bucură de putere de lucru judecat. În esență, ea semnifică faptul că o cerere nu poate fi judecată în mod definitiv decât o singură dată, iar hotărârea este prezumată a exprima adevărul și nu trebuie să fie contrazisă de o altă hotărâre.

Efectele puterii de lucru judecat prezintă un dublu aspect: pe de o parte, partea care a pierdut procesul nu mai poate repune în discuție dreptul său într-un alt litigiu, pe de altă parte, partea care a câștigat procesul se poate prevala de dreptul recunoscut, într-o nouă judecată.

Puterea de lucru judecat diferă de autoritatea de lucru judecat, care este o parte a „puterii de lucru judecat” și care presupune o exclusivitate a hotărârii, în condițiile existenței unui al doilea proces între aceleași părți, același obiect și aceeași cauză. În același timp, existența unei hotărâri judecătorești poate fi invocată în cadrul unui alt proces cu putere de lucru judecat, când se invocă obligativitatea sa, fără ca cel de-a doilea proces să fie între aceleași părți, să se discute același obiect și să aibă aceeași cauză, în condițiile art. 1200 pct. 4 cod civil și art. 166 Cod procedură civilă.

În cauza de față, curtea de apel constată că sentința civilă nr.4464/2012 pronunțată de Tribunalul B. în dosar nr._, rămasă irevocabilă prin decizia civilă nr. 131/R/16.01.2013 pronunțată de C. de Apel B., are putere de lucru judecat cu privire la includerea, pentru anul 2011, a sporului de dispozitiv în salariul de bază al funcționarilor publici și pe cale de consecință și cu privire la anul 2010.

Această hotărâre este irevocabilă, a fost dată în condiții de legalitate, este prezumată a exprima adevărul și nu trebuie să fie contrazisă de o altă hotărâre. Analizarea din nou a legalității acordării acestui spor echivalează cu o încălcare a puterii de lucru judecat a sentinței civile antemenționată și a dreptului recunoscut funcționarilor din cadrul reclamantei recurente printr-o hotărâre judecătorească irevocabilă.

Prin urmare, având în vedere că, printr-o hotărâre definitivă și irevocabilă, cu autoritate de lucru judecat, s-a recunoscut, pentru aceiași funcționari din cadrul reclamantei recurente U. A. Teritorială Municipiul B., dreptul la includerea, pentru anul 2011, a sporului de dispozitiv în salariul de bază al funcționarilor publici și pe cale de consecință și cu privire la anul anterior, 2010, curtea de apel constată că acțiunea reclamantei recurente este întemeiată, impunându-se admiterea ei. Având în vedere că prima de vacanță se stabilește în funcție de cuantumul salariului ce cuprinde acest spor de dispozitiv, rezultă că și acest drept a fost corect stabilit de reclamantă, urmând a fi anulate actele administrative contestate și cu privire la acest aspect.

2. . În ce privește recursul declarat de recurenta reclamantă Direcția F. B., curtea de apel reține, ca stare de fapt, că, prin decizia nr.14/5.03.2012 emisă de pârâta C. de C. a Județului B., la cap. II pct.4 lit. b, s-a stabilit, având în vedere atribuțiile de coordonare, îndrumare și control asupra modului de utilizare a sumelor alocate din bugetul local, ca ordonatorul principal de credite să ia măsuri pentru stabilirea întinderii prejudiciului adus bugetului local, prin efectuarea de plăți către personalul Direcției Fiscale B., urmare includerii în anul 2010, în venitul salarial ca sumă compensatorie, a sporului de dispozitiv și pentru recuperarea acestuia.

S-a stabilit, de asemenea, ca ordonatorul principal de credite să ia măsuri pentru determinarea obligațiilor aferente veniturilor plătite personalului entității menționate, fără bază legală, virate la bugetul general consolidat al statului, pentru depunerea de declarații rectificative și efectuarea regularizărilor, precum și pentru efectuarea corecțiilor în evidența contabilă.

La stabilirea acestor măsuri s-a constatat includerea în anul 2010, în venitul salarial, ca sumă compensatorie, a sporului de dispozitiv, urmare câștigării acestui venit în baza unor sentințe judecătorești pronunțate de Tribunalul B. – Secția Comercială și de C. A. și Fiscal, anterior intrării în vigoare a Legii – cadru nr.330/2009.

Valoarea estimativă a abaterii, stabilită în timpul misiunii de audit financiar, s-a evaluat la nivelul sumei brute totale de_ lei.

S-a reținut de către pârâta C. de C. a Județului B. că aceste plăți s-au efectuat cu încălcarea prevederilor art. 1 alin. 1, alin. 2 din Legea – cadru nr. 330/2009, art. 3, art. 10 din O.G. nr. 1/2010, art. 14 alin. 2, alin. 3, art. 23 alin. 1 din Legea nr. 273/2006.

Prin încheierea nr. 92/31.05.2012 a Camerei de C. a Județului B. a fost respinsă contestația formulată de reclamantă împotriva măsurilor dispuse prin decizia nr.14/5.03.2012, motiv pentru care s-a formulat prezenta acțiune.

Prima instanță a omis însă să analizeze și apărarea reclamantei cu privire acordarea acestor sume ca și sume compensatorii (deși a reținut această împrejurare în starea de fapt), apărare care este fondată.

Astfel, potrivit art. 1 din Legea nr. 285/2010, (1) începând cu 1 ianuarie 2011, cuantumul brut al salariilor de bază/soldelor funcției de bază/salariilor funcției de bază/indemnizațiilor de încadrare, astfel cum au fost acordate personalului plătit din fonduri publice pentru luna octombrie 2010, se majorează cu 15%. (2) Începând cu 1 ianuarie 2011, cuantumul sporurilor, indemnizațiilor, compensațiilor și al celorlalte elemente ale sistemului de salarizare care fac parte, potrivit legii, din salariul brut, solda lunară brută/salariul lunar brut, indemnizația brută de încadrare, astfel cum au fost acordate personalului plătit din fonduri publice pentru luna octombrie 2010, se majorează cu 15%, în măsura în care personalul își desfășoară activitatea în aceleași condiții. (3) Cuantumul brut al drepturilor prevăzute la alin. (1) și (2) se va stabili în anul 2011 ținându-se seama de gradul sau treapta profesională, vechimea în muncă, vechimea în funcție sau, după caz, în specialitate, dobândite în condițiile legii până la 31 decembrie 2010. (4) Cuantumul soldei de grad/salariului gradului profesional, al soldei de comandă/salariului de comandă, precum și cuantumul gradațiilor, astfel cum au fost acordate personalului plătit din fonduri publice pentru luna octombrie 2010, se majorează cu 15%. (5) În salariul de bază, indemnizația lunară de încadrare, respectiv în solda funcției de bază/salariul funcției de bază aferente lunii octombrie 2010 sunt cuprinse sporurile, indemnizațiile, care potrivit Legii-cadru nr. 330/2009 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, cu modificările ulterioare, făceau parte din salariul de bază, din indemnizația de încadrare brută lunară, respectiv din solda/salariul funcției de bază, precum și sumele compensatorii cu caracter tranzitoriu, acordate potrivit Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 1/2010 privind unele măsuri de reîncadrare în funcții a unor categorii de personal din sectorul bugetar și stabilirea salariilor acestora, precum și alte măsuri în domeniul bugetar, cu modificările ulterioare. Sporurile stabilite prin legi sau hotărâri ale Guvernului necuprinse în Legea-cadru nr. 330/2009, cu modificările ulterioare, și care au fost acordate în anul 2010 ca sume compensatorii cu caracter tranzitoriu sau, după caz, ca sporuri la data reîncadrării se introduc în salariul de bază, în indemnizația de încadrare brută lunară, respectiv în solda/salariul de funcție, fără ca prin acordarea lor să conducă la creșteri salariale, altele decât cele prevăzute de prezenta lege.

De asemenea,potrivit art. 6 alin. 1 din O.U.G. nr. 1/2010, (1) în cazul în care drepturile salariale determinate în conformitate cu Legea-cadru nr. 330/2009 și cu prezenta ordonanță de urgență sunt mai mici decât cele stabilite prin legi sau hotărâri ale Guvernului pentru funcția respectivă pentru luna decembrie 2009 se acordă o sumă compensatorie cu caracter tranzitoriu care să acopere diferența, în măsura în care persoana își desfășoară activitatea în aceleași condiții. Această sumă se include în salariul de bază, solda/salariul funcției de bază sau indemnizația lunară de încadrare, după caz, dar nu este luată în calcul la determinarea altor drepturi de natură salarială care se stabilesc în funcție de acestea.

Analizând actele administrative contestate (fila 67 dosar tribunal_/62/2012 – notă de constatare întocmită de pârât), curtea de apel constată că, la stabilirea drepturilor salariale pentru salariații reclamantei recurente a fost avut în vedere și sporul de dispozitiv acordat în baza hotărârilor judecătorești, spor care a fost cuprins, începând cu 1 ianuarie 2010 în sume rămase în afara salariului de bază ca sume compensatorii.

Aceeași împrejurare reiese și din decizia 1332/2010 emisă de reclamanta recurentă (fila 48 dosar instanță recurs) prin care se decide că, începând cu data de 1 ianuarie 2010, încetează acordarea sporului de dispozitiv pentru salariații reclamantei, astfel că aceștia nu mai beneficiază de sporul de dispozitiv în înțelesul legii, ci de sume compensatorii cu caracter tranzitoriu ce se introduc în salariul de baza, sume acordate potrivit dispozițiilor art. 6 alin. 1 din O.U.G. nr. 1/2010. Acest fapt rezulta și din decizia nr. 2/06.01.2010 (fila 46 dosar recurs) prin care au fost acordate aceste sume ca sume compensatorii cu caracter tranzitoriu așa încât niciun salariat să nu înregistreze nicio diminuare a salariului de bază de care a beneficiat în luna decembrie 2009.

Prin urmare, față de considerentele expuse, curtea de apel reține că acțiunea reclamantei este întemeiată, în cauză fiind vorba de acordarea de sume compensatorii, potrivit legislației în vigoare la data respectivă, impunându-se anularea actelor administrative contestate cu privire la acest aspect.

Pentru aceste motive, în baza art. 312 alin. 1, 2 Cod procedură civilă raportat la art. 304 pct. 9, art. 304¹Cod procedură civilă, curtea urmează a admite recursul declarat de recurenta reclamantă U. A. Teritorială B. în dos. nr._ împotriva sentinței civile nr. 1930/CA/20.03.2013, pe care o va modifica în tot și în consecință va admite acțiunea formulată de reclamanta U. A. Teritorială B. în contradictoriu cu pârâtele C. de C. a României și C. de C. a jud. B.. În consecință, va anula decizia nr. 14/05.03.2012 emisă de pârâta C. de C. B. cu privire la măsurile dispuse la punctul II. 1 referitoare la plata în anul 2010, către funcționarii publici din cadrul pârâtei U. A. Teritorială B., a sporului de dispozitiv și a primei de vacanță și încheierea nr. 92/31.05.2012 emisă de pârâta C. de C. a României cu privire la contestația formulată de pârâta U. A. Teritorială B..

Va admite recursul declarat de recurenta reclamantă Direcția F. B. în dos. nr._/62/2012 împotriva sentinței civile nr. 3510/CA/10.06.2013, pe care o va modifica în tot și în consecință va admite acțiunea formulată de reclamanta Direcția F. B. în contradictoriu cu pârâtele C. de C. a României și C. de C. a jud. B.. În consecință va anula decizia nr. 14/05.03.2012 emisă de pârâta C. de C. B. cu privire la măsurile dispuse la punctul II. 4 lit. b referitoare la plata în anul 2010, către funcționarii publici din cadrul pârâtei Direcția F. B., a sporului de dispozitiv și încheierea nr. 92/31.05.2012 emisă de pârâta C. de C. a României cu privire la contestația formulată de pârâta Direcția F. B..

Văzând și dispozițiile art. 274 Cod procedură civilă,

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII,

DECIDE:

1.Admite recursul declarat de recurenta reclamantă U. A. Teritorială B. în dos. nr._ împotriva sentinței civile nr. 1930/CA/20.03.2013, pe care o modifică în tot și în consecință:

Admite acțiunea formulată de reclamanta U. A. Teritorială B. în contradictoriu cu pârâtele C. de C. a României și C. de C. a jud. B. și în consecință:

Anulează Decizia nr. 14/05.03.2012 emisă de pârâta C. de C. B. cu privire la măsurile dispuse la punctul II. 1 referitoare la plata în anul 2010, către funcționarii publici din cadrul pârâtei U. A. Teritorială B., a sporului de dispozitiv și a primei de vacanță.

Anulează încheierea nr. 92/31.05.2012 emisă de pârâta C. de C. a României cu privire la contestația formulată de pârâta U. A. Teritorială B..

2.Admite recursul declarat de recurenta reclamantă Direcția F. B. în dos. nr._/62/2012 împotriva sentinței civile nr. 3510/CA/10.06.2013, pe care o modifică în tot și în consecință:

Admite acțiunea formulată de reclamanta Direcția F. B. în contradictoriu cu pârâtele C. de C. a României și C. de C. a jud. B. și în consecință:

Anulează Decizia nr. 14/05.03.2012 emisă de pârâta C. de C. B. cu privire la măsurile dispuse la punctul II. 4 lit. b referitoare la plata în anul 2010, către funcționarii publici din cadrul pârâtei Direcția F. B., a sporului de dispozitiv.

Anulează încheierea nr. 92/31.05.2012 emisă de pârâta C. de C. a României cu privire la contestația formulată de pârâta Direcția F. B..

Fără cheltuieli de judecată în recurs.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, azi, 5 februarie 2014.

Președinte,Judecător,Judecător,

M. RaduIoana TărmureLaura P.

Grefier,

M. F.

Red.: L.P./13.03.2014

Tehnored.: M.F./ 13.03.2014/ 2 ex.

Jud. fond :T.Vîrcioroveanu –dosar nr._

D.U.-dosar nr._/62/2012

← Refuz soluţionare cerere. Decizia nr. 370/2014. Curtea de Apel...		Contestaţie act administrativ fiscal. Decizia nr. 2342/2014.... →

Litigiu cu Curtea de Conturi. Legea Nr.94/1992. Decizia nr. 366/2014. Curtea de Apel BRAŞOV

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Litigiu cu Curtea de Conturi. Legea Nr.94/1992. Decizia nr. 366/2014. Curtea de Apel BRAŞOV