Contestaţie act administrativ fiscal. Decizia nr. 2342/2014. Curtea de Apel BRAŞOV
| Comentarii |
|
Decizia nr. 2342/2014 pronunțată de Curtea de Apel BRAŞOV la data de 14-10-2014 în dosarul nr. 1773/119/2013
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL B.
SECȚIA C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Decizia civilă nr. 2342/R Dosar nr._
Ședința publică din data de 14 octombrie 2014
Completul de judecată constituit din:
Președinte: R. Grațiela M.
Judecător: Lorența B.
Judecător: S. P. G.
Grefier: E. Bernád
Pentru astăzi fiind amânată pronunțarea asupra recursului declarat de pârâta Direcția G. Regională a Finanțelor Publice B. reprezentantă prin Administrația Județeană a Finanțelor Publice C. împotriva sentinței civile nr.588/15.05.2014 pronunțată de Tribunalul C. – Secția civilă -, în dosarul nr._ având ca obiect „anulare act de control taxe și impozite”.
La apelul nominal făcut în ședința publică, la pronunțare, se constată lipsa părților.
Procedura de citare legal îndeplinită.
Dezbaterile în cauza de față, au avut loc în ședința publică din data de 30 septembrie 2014, când părțile au lipsit, iar consemnările din încheierea de ședință din acea zi, fac parte integrantă din prezenta decizie, iar instanța în baza art.394 alin.2 din noul cod procedură civilă pentru a da posibilitatea părților să depună concluzii scrise, potrivit art.396 alin.1 Cod procedură civilă a amânat pronunțarea la data de 07 octombrie 2014, apoi în vederea deliberării a amânat pronunțarea la data de 14 octombrie 2014.
CURTEA:
Asupra recursului de față, constată că:
Prin sentința civilă nr. 588/15.05.2014 pronunțată de Tribunalul C. – Secția civilă – s-a admis în parte cererea formulată de reclamanta H. J. și reclamantul H. A., în contradictoriu cu pârâta Direcția G. Regională a Finanțelor Publice B. reprezentată prin Administrația Județeană a Finanțelor Publice C., și în consecință s-a dispus anularea în parte a Deciziilor de impunere nr. 1278/3013 întocmită pentru H. J. și a Deciziei de impunere nr. 1279/3013 întocmită pentru H. A., doar în ceea ce privește suma de câte 379 lei, urmând ca impozitul suplimentar de plată aferent bazei de impunere suplimentare de 3.308 lei să fie pentru H. J., în sumă de 265 lei și pentru H. A. în sumă de 265 lei.
Pârâta a fost obligată la plata către reclamantă a sumei de 36,16 lei iar către reclamant a sumei de 717,02 lei, ambele sume cu titlu de cheltuieli de judecată.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâta DIRECȚIA G. A FINANȚELOR PUBLICE B. prin Administrația județeană a Finanțelor Publice C., solicitând casarea în parte a sentinței și în rejudecare respingerea cererii de chemare în judecată în totalitate și menținerea în întregime a actelor administrative atacate.
În motivarea cererii de recurs se arată că, în mod greșit, instanța de fond a admis cererea formulată de reclamantă și a dispus anularea în parte a actelor administrativ fiscale. Recurenta reia pe de o parte considerentele instanței de fond iar pe de altă parte expune aspectele de fapt reținute în raportul de inspecție fiscală ce a stat la baza emiterii deciziei de impunere. Singurele critici concrete ce se pot desprinde din cererea de recurs constau în aceea că sumele reținute în actele de control fiscale au fost preluate nu din documentul cumulativ în care s-ar fi strecurat presupuse eroarea de transcriere ce a stat la baza corecției făcute de reclamanți ci din Registrul Jurnal de încasări și plăți fiind totalizate cu ocazia efectuării inspecției fiscale, argument care validează sumele reținute în actele fiscale contestate și ar lipsi de temei calculele efectuate de expertul judiciar și preluate de instanța de fond. Totodată se arată că există neconcordanțe între cuantumul cheltuielilor deductibile determinate de contribuabil, respectiv suma de 116 600 lei ce rezultă din documentul cumulativ, însă modul de calcul nu este unul transparent, astfel că se apreciază că în realitate cuantumul cheltuielilor de avut în vedere este de 113.308,31 lei sumă preluată din Registrul Jurnal de încasări și plăți, aspect ce corespunde cu conținutul actelor fiscale contestate.
Cererea de recurs nu a fost întemeiată în drept.
Recursul este scutit de plata taxei de timbru potrivit art. 30 din OUG 80/2013.
Reclamanții intimați au formulat întâmpinare ( f.17) prin care au solicitat respingerea recursului, învederând că singura cifră asupra căreia poartă discuții prezenta cauză este suma de 4747 lei nerecunoscută de organele fiscale ca și cheltuială deductibilă.
Nu s-au administrat probe noi în recurs.
Analizând actele și lucrările dosarului, sentința atacată raportat la motivele de recurs invocate, Curtea de Apel B. constată că acestea nu sunt întemeiate.
Astfel, Curtea reține că singurul aspect criticat în prezenta cauză este reprezentat de reținerile instanței de fond referitoare la cuantumul cheltuielilor deductibile avute în vedere la efectuarea activității de inspecție fiscală cu referire la anul 2011.
Pe de o parte recurenta, reiterând cele arătate în actele fiscale contestate în ce privește cuantumul cheltuielilor pe anul 2011, face referire la suma de 113.308,31 lei sumă preluată din Registrul –Jurnal de încasări și plăți.
Pe de altă parte reclamanții intimați în concordanță cu expertiza judiciară efectuată în cauză și preluată de instanța de fond susțin că în realitate cuantumul cheltuielilor pe anul 2011 este de 118.055 lei.
Această discrepanță rezultă, conform concluziilor expertului din inversarea din eroare a cuantumului cheltuielilor cu cel al veniturilor la transcrierea din Registrul jurnal de încasări și plăți în documentul cumulativ. Expertul mai reține că reclamanții au efectuat corecția numai în ce privește veniturile în documentul cumulativ, corecția fiind avută în vedere de către organul fiscal, însă în ce privește cheltuielile, contrar susținerilor organului fiscal corecția s-a efectuat corect pe luna ianuarie 2011 în Registrul jurnal de încasări și plăți urmare preluării iar suma totală a cheltuielilor pe 2011 este de_,48 lei, sumă care nu a mai fost avută în vedere de către organul fiscal.
Din cele expuse rezultă că ceea ce se critică prin cererea de recurs, reprezintă aspecte ce țin de starea de fapt reținută de instanța de fond, fără a fi indicate aspectele de nelegalitate ale sentinței recurate, în realitate ceea ce se urmărește este un control de temeinicie al sentinței atacate, aspect care excede limitelor impuse de art. 488 NCPCIV și nu intră în atribuțiile instanței de recurs.
Față de considerentele ce preced, în baza art.496 alin.1 NCPCIV, Curtea va respinge recursul formulat și va menține sentința atacată, ca temeinică și legală.
Se va lua act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată în recurs.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
decide:
Respinge recursul formulat de pârâta DIRECȚIA G. A FINANȚELOR PUBLICE B. prin Administrația județeană a Finanțelor Publice C. împotriva sentinței civile nr. 588/15.05.2014 pronunțată de Tribunalul C., în dosarul cu nr. de mai sus.
Ia act ca nu s-au solicitat cheltuieli de judecată în recurs.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 14.10.2014.
Președinte, Judecător, Judecător,
R. Grațiela M. Lorența B. S. P. G.
Grefier,
E. Bernád
Red. R.G.M/08.12.2014
Tehnored. E.B/08.12. 2014-5 ex
Jud. fond. M.D.V.
| ← Litigiu cu Curtea de Conturi. Legea Nr.94/1992. Decizia nr.... | Anulare act de control taxe şi impozite. Decizia nr. 660/2014.... → |
|---|
