Pretentii. Decizia nr. 640/2014. Curtea de Apel BRAŞOV
| Comentarii |
|
Decizia nr. 640/2014 pronunțată de Curtea de Apel BRAŞOV la data de 26-02-2014 în dosarul nr. 1232/62/2013
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL B.
SECȚIA C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIA Nr. 640/R
Ședința publică de la 26 Februarie 2014
Completul compus din:
PREȘEDINTE L. P.
Judecător M. R.
Judecător I. Ț.
Grefier M. D.
Pentru astăzi fiind amânată pronunțarea asupra recursului declarat de Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice B. pentru pârâta Administrația Județeană a Finanțelor Publice B. - Serviciul Fiscal Orășenesc Râșnov împotriva sentinței civile nr. 5960/ca din 27.11.2013 pronunțată de Tribunalul B. – secția a II-a civilă de contencios administrativ și fiscal în dosarul nr._, având ca obiect „pretenții”.
La apelul nominal făcut în ședința publică, la pronunțare, se constată lipsa părților.
Procedura legal îndeplinită.
Dezbaterile în cauza de față, au avut loc în ședința publică din data de 19 februarie 2014, când părțile au lipsit, iar consemnările din încheierea de ședință din acea zi, fac parte integrantă din prezenta hotărâre, iar instanța în baza art.146 Cod procedură civilă pentru a da posibilitatea părților să depună concluzii scrise, potrivit art.260 alin.1 Cod procedură civilă a amânat pronunțarea la data de 26 februarie 2014.
CURTEA,
Asupra recursului de față,
Constată că prin sentința civilă nr. 5960/ca din 27.11.2013 pronunțată de Tribunalul B. – secția a II-a civilă de contencios administrativ și fiscal s-a admis cererea formulată de reclamantul B. N. A., în contradictoriu cu pârâta A.J.F.P. B. – Serviciul Fiscal Orășenesc Râșnov; pârâta a fost obligată la restituirea către reclamant a sumei de 2671 lei, la care se adaugă dobânda legală calculată începând de la data cererii de restituire, 29.12.2012, până la data restituirii efective; pârâta a fost obligată la plata către reclamant a sumei de 389,3 lei cheltuieli de judecată; s-a admis cererea de chemare în garanție formulată de pârâtă în contradictoriu cu Administrația F. pentru Mediu; chemata în garanție a fost obligată la plata către pârâtă a sumei de 2671 lei, la care se adaugă dobânda legală calculată începând de la data cererii de restituire, 29.12.2012, până la data restituirii efective.
Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut următoarele considerente:
Reclamantul a achitat la data de 29.12.2010 o taxă de poluare în sumă de 2671 lei, pentru înmatricularea unui autoturism marca Audi A4, înmatriculat pentru prima dată într-un stat UE. După achitarea taxei, la data de 25.10.2012, reclamantul a solicitat restituirea taxei. Pârâta nu a răspuns cererii de restituire.
Prin disp. art. 148 alin. (2) din Constituția României se dispune ca legislația comunitara cu caracter obligatoriu prevalează legii interne, iar conform alin. (4) al aceluiași articol – jurisdicțiile interne trebuie sa garanteze îndeplinirea acestor exigente.
Prin Hotărârea Fracovich, Curtea a statuat ca statele membre sunt obligate să repare prejudiciile cauzate particularilor prin încălcări ale dreptului Uniunii, în speța de față, prin încălcarea art.110 TFUE.
Prin Hotărârea Brasserie du Pecheur, Curtea a hotărât ca repararea prejudiciilor trebuie sa fie adaptata prejudiciului suferit si sa asigure o protecție efectiva a dreptului încălcat.
Prin Hotărârea Metallgesellschaft, referindu-se la impozitele percepute de un stat membru cu încălcarea dreptului Uniunii, Curtea a stabilit ca statul este obligat sa restituie acest impozit si ca dreptul la rambursare reprezintă consecință și completarea drepturilor conferite particularilor de dreptul Uniunii.
Prin Hotărârea Littlewoods Retail, Curtea a reținut ca principiul de mai sus implica obligația statelor de a plați dobânzi pentru indisponibilizarea sumei.
Curtea a reținut că fiecare stat membru este liber să stabilească condițiile de restituire a dobânzilor, în special rata și modul de calcul, dar să respecte două principii:
1. Principiul echivalentei = sa nu se impună condiții mai grele decât cele impuse pentru solicitări similare întemeiate însă pe încălcări ale dreptului intern.
2. Principiul efectivității = să nu facă imposibilă exercitarea dreptului Uniunii sau excesiv de dificilă.
Acest ultim principiu implică de asemenea,, ca normele interne reparatorii, (privind dobânzile în cazul de față) să nu aibă ca efect privarea persoanei de o despăgubire adecvata pentru prejudiciul suferit prin indisponibilizarea impozitului.
Instanța de fond a reținut că, potrivit unei jurisprudențe constante CJUE, contribuabilii au dreptul la rambursarea impozitelor si taxelor prelevate de un stat membru ca încălcarea dreptului european (cauza 199/82-San Giorgio, cauza C-62/93, BP Soupergaz, cauzele reunite C-441/98 si C-442/98, Michailidis).
De asemenea, potrivit jurisprudenței Curții, regulile privind rambursarea sumelor prelevate cu încălcarea dreptului comunitar sunt regulile naționale. Aceste reguli trebuie să respecte însă principiul echivalenței (pentru cererile de rambursare bazate pe încălcarea dreptului european nu pot fi instituite condiții mai puțin favorabile decât pentru cererile similare bazate pe încălcarea dreptului național) si principiul efectivității (regulile naționale nu trebuie să facă excesiv de dificilă sau practic imposibil exercițiul drepturilor conferite de dreptul european) (cauza C-228/96, Aprile).
Din analiza hotărârii pronunțate de CJUE în cauza Metallegesellschaft și Hoechst rezulta faptul ca restituirea taxelor prelevate cu încălcarea dreptului european nu poate fi condiționată de contestarea reglementarii la momentul efectuării plății, mai ales atunci când practica administrativa era în sensul respingerii contestațiilor contribuabililor.
Cu alte cuvinte, Curtea menționează faptul ca autoritățile fiscale naționale nu pot invoca culpa contribuabililor care nu au apelat la un remediu național ineficient, în condițiile în care ele insele sunt culpabile pentru aplicarea unor reguli naționale incompatibile cu dreptul european.
Dreptul fiscal român nu identifica în prezent vreun remediu special, care să asigure contribuabilului posibilitatea de a obține rambursarea taxelor și impozitelor prelevate de autoritățile fiscale naționale cu încălcarea dreptului comunitar.
În aceste condiții, singura posibilitate pe care o au contribuabilii este aceea ca, în temeiul art. 148. alin. 2 si 4 din Constituția României și art. 117 alin. 1 lit. d Cod procedură fiscală, să solicite restituirea taxei prelevate „prin aplicarea eronata a dispozițiilor legale”.
De asemenea, instanța de fond a avut în vedere și Decizia nr. 24/14 noiembrie 2011 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție a României în recurs în interesul legii, în care s-a statuat că procedura de contestare prevăzută de art.7 din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 50/2008 raportat la art.205-218 din Codul de procedură fiscală nu se aplică în cazul cererilor de restituire a taxei de poluare întemeiate pe dispozițiile art.117 alin.1 lit. d din același cod.
Potrivit art. 110 TFUE invocat de către reclamant, „nici un stat membru nu aplică, direct sau indirect, produselor altor state membre impozite interne de orice natură mai mari decât cele care se aplică, direct sau indirect, produselor naționale similare.”
În consecință, prevederile menționate din Tratat limitează libertatea statelor în materie fiscala de a restricționa libera circulație a mărfurilor prin interzicerea taxelor discriminatorii și protecționiste.
Astfel, art. 90 (1) din TCE (actual art. 110 din TFUE) interzice discriminarea fiscală între produsele importate și cele provenind de pe piața internă și care sunt de natură similară. Esența acestei taxe interzise este că perceperea ei este determinată de traversarea graniței de către autoturismul supus taxei, dintr-o țară comunitară, în România.
În privința reglementarii interne, instanța de fond a constatat că taxa specială pentru autoturisme și autovehicule a fost introdusă în Codul fiscal prin Legea nr. 343/2006, sub forma unui nou impozit, cu aplicabilitate de la 1 ianuarie 2007, inițial pentru toate autovehiculele, iar după modificarea Legii nr. 343, prin OUG nr. 110/2006, a fost restrânsă și autovehiculele, inclusiv cele comerciale, prevăzându-se categorii de persoane exceptate (cele cu handicap, misiuni diplomatice, etc.), cât și situații de scutire de la plata taxei, în cazul vehiculelor istorice. Normele instituind aceasta taxa au fost abrogate la data de 1 iulie 2008, prin OUG nr. 50/2008.
Prin instituirea taxei pe poluare, indiferent de modalitatea de determinare a ei, conform art. 6 din OUG nr. 50/2008 și clasificarea din punct de vedere al poluării, se constituie o discriminare a regimului fiscal aplicabil la înmatricularea unui autoturism în România, reprezentând, în fapt, o taxa similara taxei de prima înmatriculare stabilita prin art. 214 alin. (1)-(2) din Codul fiscal, singura diferența fiind denumirea, modificată din taxa de prima înmatriculare în taxa de poluare/de mediu, situație care este incompatibilă cu prevederile art. 90 TCE (actualmente art. 110 TFUE).
Este nelegală încasarea taxei și, implicit dispozițiile OUG 50/2008, ca urmare a principiului aplicării directe a reglementărilor comunitare, pentru următoarele considerente:
Prin Decizia în cauza C./Enel (1964), CJE a definit relația dintre dreptul comunitar și dreptul național al statelor membre, arătând că dreptul intern este o ordine juridică independentă care are prioritate de aplicare chiar și în fața dreptului național ulterior – or, în speța, taxa pe poluare a fost introdusă în legislația interna în anul 2008.
OUG nr. 50/2008 este contrara art. 90 din TCE (art. 110 TUE), întrucât este destinată să diminueze introducerea în România a unor autoturisme second hand deja înmatriculate într-un alt stat membru UE, favorizând astfel vânzarea autoturismelor deja înmatriculate în România.
Răspunzând întrebării preliminare adresate de Tribunalul Sibiu la 18.06.2009, în cauza C.402/09 „T. c Statul R. Curtea de Justiție a Uniunii Europene s-a pronunțat în sensul ca „ Articolul 110 TUE trebuie interpretat în sensul că se opune ca un stat membru să instituie o taxa pe poluare aplicata autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, daca regimul acestei masuri fiscale este astfel stabilit încât să descurajeze punerea în circulație, în statul membru menționat, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională”.
S-a constatat că în mod nelegal autoritățile au condiționat înmatricularea autoturismului care fusese deja înmatriculat într-un stat membru al UE de plata taxei pentru emisiile poluante.
Stabilirea taxei pe poluare prin Decizia de calcul, care reprezintă titlu de creanță și constituie înștiințare de plata poate fi corecta sub aspectul cuantumului sumei, prin prisma elementelor/criteriilor de determinare, dar este nelegală sub aspectul datorării acestei taxe de vreme ce contravine normelor comunitare.
În același sens a fost și soluția în cauza N., în care s-au pus în discuție variantele taxei de poluare aplicate în perioada 15 decembrie 2008-31 decembrie 2010.
În par. 28, Curtea a reiterat faptul ca taxa de poluare nu este compatibilă cu principiul „poluatorul plătește. Totodată, a fost respinsă cererea Statului R. de limitare a efectelor în timp a hotărârii Curtii, ceea ce înseamnă că hotărârea N. (ca, de altfel, și hotărârea în cauza T.) se aplica retroactiv îi lipsesc de temei juridic prelevarea taxei de poluare in perioada 1 iulie 2008-31 decembrie 2010.
Trimiterile pârâtei la dispozițiile legale ulterioare sunt fără relevanță, legea neretroactivând, relevantă fiind data nașterii raportului juridic, respectiv data plății.
Pentru aceste considerente, instanța de fond a admis acțiunea și a dispus obligarea pârâtei la restituirea sumei percepute cu titlu de taxă de poluare.
În vederea recuperării integrale a prejudiciului cauzat reclamantului, instanța de fond a obligat pârâta la plata către reclamant și a dobânzii legale menționate în materie fiscală calculată de la data cererii de restituire și până la data restituirii integrale.
Prin Hotărârea Litlewoods Retail, Curtea a stabilit ca principiul echivalentei nu implică obligația statelor să extindă regimul sau intern cel mai favorabil la toate acțiunile introduse . de drept.
Singura condiție vizează aplicarea pentru acțiunile întemeiate pe încălcări ale dreptului comunitar a unui regim identic sau mai favorabil cu cel al acțiunilor similare întemeiate pe încălcări ale dreptului intern.
Impunând condiția similarității acțiunilor, Curtea admite implicit că pentru un anumit tip de încălcări ale dreptului comunitar, acțiunile interne reparatorii pot avea condiții mai puțin favorabile decât în alte acțiuni care vizează un alt domeniu de drept, daca aceste condiții sunt însă identice sau mai favorabile decât cele ale acțiunilor interne similare.
Cu alte cuvinte, aplicând cele de mai sus la speța, se admite ca dobânzile acordate pentru taxele percepute prin încălcarea dreptului comunitar (care sunt în cazul de fata identice cu cele acordate pentru taxele percepute prin încălcarea dreptului intern) să fie mai mici decât cele acordate in dreptul comun.
Astfel fiind, statul nu poate fi obligat sa acorde mai mult decât dobânda fiscala, chiar daca in alte domenii se aplica dobânda legală ce poate fi mai mare.
În ceea ce privește data de la care se va calcula dobânda fiscală, instanța de fond a reține că, în temeiul principiului priorității dreptului comunitar consacrat de Constituția României, s-au înlăturat de la aplicare dispozițiile art. 124, art. 120 si 70 din Codul de procedura fiscală în ceea ce privește termenul de la care se calculează dobânda fiscală.
Aceasta întrucât la data de 18.04.2013 Curtea Europeana de Justiție prin hotărârea pronunțată în afacerea C-565/11, M. I., s-a pronunțat în sensul că dreptul Uniunii trebuie interpretat in sensul ca se opune unui regim național, precum cel în discuție din litigiul principal, care limitează dobânzile acordate cu ocazia restituirii unei taxe percepute cu încălcarea dreptului Uniunii la cele care curg începând din ziua care urmează datei formulării cererii de restituire a acestei taxe.
Instanța de fond a ținut însă seama de principiul disponibilității care guvernează procesul civil.
Având în vedere că, în conformitate cu prevederile legale, taxa de poluare nu se face venit la bugetul de stat, ci constituie venit la Fondul de Mediu și se gestionează de Administrația F. pentru Mediu, în vederea finanțării programelor și proiectelor pentru protecția mediului, instanța apreciază că cererea de chemare în garanțe a Administrației F. pentru Mediu, formulată de pârâta, este întemeiată și a fost admisă.
A obligat chemata în garanție Administrația F. pentru Mediu la plata către pârâta a sumei reprezentând taxa de poluare precum și dobânda legală în materie fiscală, calculată de la data cererii de restituire și până la data restituirii efective.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice B. (fostă Direcția Generală a Finanțelor Publice B.) pentru pârâtul Serviciul Fiscal Orășenesc Râșnov (fostă pârâta Administrația Finanțelor Publice Râșnov) și în dezvoltarea motivelor de recurs a arătat în esență că instanța interpretează greșit dispozițiile OUG nr. 50/2008 și ale art. 110 par.1 din Tratatul Comunității Europene. Nu există baza legală pentru restituirea sumei iar din art. 117 OG nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală rezultă care sunt situațiile în care se restituie la cerere sume, situația din speța de față neîncadrându-se în acest text. Organele fiscale au încasat taxa în baza legii.
Examinând hotărârea atacată, motivele de recurs invocate și prevăzute de art. 304 pct 9 și art. 304 indice 1 Cod procedură civilă, probele administrate în cauză, se constată următoarele:
Reclamantul a achiziționat din Germania, stat membru UE, un autoturism Audi, înmatriculat pentru prima dată în acea țară și a făcut dovada plății taxei de poluare, la 29.12.2010, cu ocazia înmatriculării acestuia în România.
Organele fiscale au procedat conform legii naționale atunci când au stabilit și încasat taxa de poluare. Ele nu fac interpretări cu privire la aplicarea sau nu a dreptului UE și, în realitate, este imputabil legiuitorului faptul că nu pune de acord legislația internă cu dreptul UE.
Instanța este sesizată să observe dacă în speță se încalcă dreptul UE și constată se pune în discuție însăși norma de drept național aplicată de organele fiscale, fiind învestită cu examinarea conformității ei cu dreptul UE.
Dreptul UE se aplică direct și nu depinde de îndeplinirea unor proceduri interne prevăzute de legea națională. Principiul supremației dreptului UE este reglementat în însăși legea fundamentală a statului – Constituția. Instanțele naționale trebuie să asigure eficiența practică a acestuia.
Instanța de recurs constată faptul că Curtea Europeană de Justiție a dezvoltat constant conceptul de „efectivitate a dreptului comunitar”, respectiv a dreptului UE ca principiu de drept și a accentuat principiul protecției judiciare efective ca drept fundamental, având ca temei juridic Convenția europeană a drepturilor omului și a libertăților fundamentale. De altfel, Curtea a introdus și principiul răspunderii statului de a plăti despăgubiri pentru încălcarea dreptului UE.
Cauza de față este o cauză tipică de recuperare a unei taxe imputate cu încălcarea dreptului UE. Instanța a analizat condițiile efectivității și echivalenței și a decis că norma de drept națională în cazul taxei de poluare subminează exercitarea unui drept UE. Prevederea națională care guvernează aplicarea acestei taxe se examinează ținând seamă de circumstanțele specifice, de scopul ei real.
Conform art.4 lit. a din OUG nr. 50/2008 obligația de plată a taxei intervine cu ocazia înmatriculării a unui autovehicul în România fără ca textul să facă distincția între autoturismele produse în România și cele în afara ei sau pentru autoturismele noi și cele second hand. Taxa de poluare este datorată numai pentru autoturismele pentru care se face prima înmatriculare în România nu și pentru cele aflate deja în circulație.
Scopul legii astfel cum este prezentat și în expunerea de motive ce o însoțește este de a diminua introducerea în România a unor autoturisme second hand deja înmatriculate într-un alt stat membru. Pentru autoturisme produse în România sau în alte state membre UE nu se percepe taxă de poluare la prima înmatriculare sau la o nouă înmatriculare dacă anterior a fost înmatriculată tot în România.
Se constată că în speța de față legea națională conduce la o discriminare indirectă, care nu poate fi înlăturată decât prin aplicarea directă a dreptului UE.
Curtea constată că tribunalul nu și-a depășit atribuțiile date prin lege, ci a aplicat conform legea, incidente în cauză fiind dispozițiile art.148 din Constituția României și art 110 par 1 din Tratatul de Funcționare a Uniunii Europene (fost art 90 alin1 din TCE), care stabilește că „Niciun stat membru nu aplică, direct sau indirect, produselor altor state membre impozite interne de orice natură mai mari decât cele care se aplică, direct sau indirect, produselor naționale similare. De asemenea, niciun stat membru nu aplică produselor altor state membre impozite interne de natură să protejeze indirect alte sectoare de producție”.
Aceste dispoziții se referă la impozitele și taxele interne care impun o sarcină fiscală mai consistentă produselor provenite din alte state membre, în comparație cu produsele interne. De asemenea, scopul general al normei de drept este acela de a asigura libera circulație a mărfurilor.
În jurisprudența referitoare la art 110 par 1 din Tratatul de Funcționare a Uniunii Europene (fost art 90 alin1 din TCE), Curtea de Justiție Europeană a explicat care sunt condițiile în care se poate reține aplicarea acestui text: trebuie să existe o discriminare între produsele naționale și produsele importate; trebuie să existe o similitudine sau un „raport de concurență” între produsele importate vizate de taxă și produsele interne favorizate; prelevarea fiscală națională trebuie să diminueze sau să fie susceptibilă să diminueze, chiar și potențial, consumul produselor importate, influențând astfel alegerea consumatorilor.
În concluzie, atunci când produsele interne și produsele importate se află într-un raport de concurență, iar prin efectul unei norme fiscale naționale se creează o discriminare, chiar și indirectă, între acestea, astfel încât consumatorii sunt descurajați să aleagă produsele importate, art. 90 este aplicabil, iar norma fiscală națională contrară art. 90 trebuie înlăturată de la aplicare
Faptul că se protejează producția internă reiese explicit și din OUG nr 50/2008 și actele juridice ulterioare ce o modifică.
O.U.G. nr. 50/2008 este contrară art. 90 din Tratatul CE (în prezent art. art 110 par 1 din Tratatul de Funcționare a Uniunii Europene), întrucât este destinată să diminueze introducerea în România a unor autoturisme second-hand deja înmatriculate într-un alt stat membru, precum cel pentru care s-a achitat taxa de poluare în acest litigiu, favorizând astfel vânzarea autoturismelor second-hand înmatriculate în România și, mai recent, vânzarea autoturismelor noi produse în România.
Pentru acest motiv, dispozițiile O.U.G. nr. 50/2008 sunt incompatibile cu art 110 par 1 din Tratatul de Funcționare a Uniunii Europene, astfel încât încasarea taxei de poluare apare ca fiind lipsită de temei legal (deoarece o dispoziție fiscală națională incompatibilă cu o dispoziție comunitară nu poate produce niciun fel de efecte juridice, de la data edictării ei).
În expunerea de motive a OUG nr. 50/2008 rezultă că scopul legii este asigurarea protecției mediului prin realizarea unor programe și proiecte pentru îmbunătățirea calității aerului ceea ce implică instituirea unei taxe de poluare pentru toate autoturismele aflate în trafic potrivit principiului „ poluatorul plătește”.
Principiul „poluatorul plătește” este un principiu de drept comunitar ce trebuie aplicat corect și cu prioritate față de o reglementare națională contrară.
Deși este evident că toate autoturismele și autovehiculele aflate în parcul auto din România poluează, doar autoturismele înmatriculate în România după data de 1.07.2008 plătesc o taxă considerată de legiuitor drept o taxă de mediu. În această situație, este evident faptul că se instituie o discriminare, care nu poate fi justificată în mod rezonabil și obiectiv, între două categorii de persoane: deținătorii de autoturisme înmatriculate în România înainte de 1.07.2008, care poluează și nu plătesc taxă de poluare și deținătorii de autoturisme înmatriculate după data de 1.07.2008, care poluează în egală măsură și plătesc taxă de poluare.
Curtea Europeană de Justiție a observat că dreptul UE nu restrânge libertatea fiecărui stat membru de a construi un sistem fiscal care face diferențieri între anumite produse, chiar dacă este vorba de produse similare în sensul art. 90 par.1 din Tratatul instituind Comunitatea Europeană, pe baza unor criterii obiective. Totuși, o asemenea diferențiere este compatibilă cu dreptul UE numai dacă urmărește obiective care sunt ele însele compatibile cu cerințele Tratatului și ale legislației comunitare secundare și dacă regulile în cauză sunt de natură să evite orice formă de discriminare, directă sau indirectă, îndreptată împotriva importurilor din alte state membre sau orice altă formă de protecție a produselor naționale concurente.
Curtea de Justiție a Uniunii Europene s-a pronunțat în cauzele C 402/2009 – T. și C263/2010 - N., conchizând că articolul 110 TFUE trebuie interpretat în sensul că se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație, în statul membru menționat, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională.
Instanța constată deci că aplicarea acestei taxe trebuie să se conformeze dreptului UE, iar în cazul în care aceasta încalcă dispozițiile dreptului UE este înlăturată de drept.
Restituirea taxei încasate nelegal se realizează ca urmare a aplicării art.117 alin.1 lit d din OG nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală întrucât nu exista temei juridic pentru încasarea ei, față de considerentele expuse.
Recursul se constată a fi nefondat, pentru aceste considerente, și urmează a fi respins potrivit art. 312 alin 1 Cod procedură civilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice B. (fostă Direcția Generală a Finanțelor Publice B.) pentru pârâtul Serviciul Fiscal Orășenesc Râșnov (fostă pârâta Administrația Finanțelor Publice Râșnov) împotriva sentinței civile nr 5960/CA/27.11.2013 pronunțată de Tribunalul B..
Obligă recurenta pârâtă să plătească intimatului reclamant B. N. A. cheltuieli de judecată în recurs în cuantum de 200 lei.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 26.02.2014.
Președinte, L. P. | Judecător, M. R. | Judecător, I. Ț. |
Grefier, M. D. |
Red: MR/18.03.2014
Dact; MD/18.03.2014 - 2 ex.
Jud.fond: A.T.V.
| ← Anulare act de control taxe şi impozite. Decizia nr. 660/2014.... | Pretentii. Decizia nr. 1277/2014. Curtea de Apel BRAŞOV → |
|---|
