Obligaţia de a face. Decizia nr. 766/2014. Curtea de Apel BRAŞOV
| Comentarii |
|
Decizia nr. 766/2014 pronunțată de Curtea de Apel BRAŞOV la data de 05-03-2014 în dosarul nr. 3018/62/2013
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL B.
SECȚIA C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIA Nr. 766/R
Ședința publică de la 05 Martie 2014
Completul compus din:
PREȘEDINTE L. P.
Judecător M. R.
Judecător I. Ț.
Grefier M. D.
Pentru astăzi fiind amânată pronunțarea asupra recursului declarat de reclamanta S. A.-M. împotriva sentinței civile nr. 5397/CA din 4.11.2013 pronunțată de Tribunalul B. - secția a II civilă și de contencios administrativ în dosarul nr._, având ca obiect - obligația de a face.
La apelul nominal făcut în ședința publică, la pronunțare, se constată lipsa părților.
Procedura legal îndeplinită.
Dezbaterile în cauza de față, au avut loc în ședința publică din data de 19 februarie 2014, când părțile au lipsit, iar consemnările din încheierea de ședință din acea zi, fac parte integrantă din prezenta hotărâre, iar instanța în baza art.396 alin.1 Cod procedură civilă pentru a da posibilitatea părților să depună concluzii scrise, a amânat pronunțarea la data de 26 februarie 2014, apoi având nevoie de mai mult timp pentru a delibera a amânat pronunțarea la data de 5 martie 2014.
CURTEA,
Asupra recursului de față,
Constată că, prin sent. civ. Nr. 5397/CA din 4.11.2013 Tribunalul B. a respins acțiunea formulată de reclamanta S. A. M., în contradictoriu cu pârâta INSTITUȚIA P. B. – SERVICIUL PUBLIC COMUNITAR REGIM PERMISE DE CONDUCERE ȘI ÎNMATRICULARE A AUTOVEHICULELOR.
Pentru a pronunța această soluție, instanța de fond a reținut că
Reclamanta a achiziționat autoturismul în discuție și s-a adresat pârâtei pentru transcrierea dreptului de proprietate, acest autoturism fiind deja înmatriculat in România. Pârâta a refuzat transcrierea dreptului de proprietate față de împrejurarea că pentru acest autoturism nu s-a achitat niciodată o taxă de înmatriculare.
Cf. dispozițiilor art. 4 al. 2 din Leg. 9/2012, invocate de reclamant, „obligația de plată a taxei intervine și cu ocazia primei transcrieri a dreptului de proprietate, în România, asupra unui autovehicul rulat și pentru care nu a fost achitată taxa specială pentru autoturisme și autovehicule, conform Legii nr. 571/2003, cu modificările și completările ulterioare, sau taxa pe poluare pentru autovehicule și care nu face parte din categoria autovehiculelor exceptate sau scutite de la plata acestor taxe, potrivit reglementărilor legale în vigoare la momentul înmatriculării”. Aplicarea acestor dispoziții a fost suspendată prin OUG 1/2012, până la finalul anului 2012.
Față de aceste dispoziții legale și de împrejurarea că pentru autoturismul in discuție nu s-a făcut dovada că a fost achitată fie o taxă specială pentru autoturisme, cf. Leg. 571/2003, fie o taxă de poluare, este evident că reclamantei îi revine obligația de a achita o asemenea taxă, dacă dorește transcrierea dreptului său de proprietate. Este evident că, din moment ce taxa de primă înmatriculare a fost introdusă prin dispozițiile Leg. 571/2003 privind Codul Fiscal din 01.07.2007, textul art. 4 alin. 2 din Leg. 9/2012 privește autoturismele înmatriculate anterior acestei date, deci și autoturismul reclamantului care a fost înmatriculat pentru prima dată in anul 2005 când nu exista o astfel de taxă.
Având in vedere că, în prezent, taxa (timbrul de mediu) este datorată pentru toate autoturismele pentru care nu s-a achitat niciodată o taxă (indiferent de denumire), inclusiv la transcrierea dreptului de proprietate, s-a înlăturat și discriminarea constată de CJUE prin decizia pronunțată in cauza N.. O eventuală discriminare care ar fi contrară dispozițiilor TFUE ar exista doar in ipoteza in care autoturismelor de pe piața națională li s-ar aplica reguli mai favorabile decât celor din statele membre. Or, in speță, reclamanta invocă o discriminare față de alte autoturisme aflate pe piața națională, această chestiune neintrând in sfera art. 110 TFUE.
În aceste condiții, instanța de fond a constatat că refuzul pârâtei nu este unul nejustificat.
Raportat considerentelor expuse, în temeiul art. 18 din Legea contenciosului administrativ Nr. 554/2004 a fost respinsă acțiunea reclamantului.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs recurenta reclamantă S. A. M., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, în baza art. 488 Noul Cod de Procedură Civilă.
În dezvoltarea motivelor de recurs, recurenta reclamantă a apreciat că în mod greșit prima instanță a respins acțiunea deoarece aceasta era fondată. Refuzul pârâtei nu este justificat în condițiile în care taxa de poluare a cărei plată i s-a solicitat restricționează libera circulație a mărfurilor între statele europene. A considerat că instanța de fond a apreciat greșit că argumentele sale privind neconformitatea taxei de poluare cu normele comunitare nu sunt fondate.
Analizând actele și lucrările dosarelor, sentința atacată raportat la motivele de recurs invocate, Curtea de Apel B. constată că recursul declarat este nefondat.
Prin cererea de chemare în judecată, reclamanta a solicitat și înmatricularea autoturismului second-hand fără plata taxei de poluare pentru autovehicule prevăzută de O.U.G. nr. 50/2008. Reclamanta și-a motivat acțiunea arătând că a achiziționat acest autoturism dintr-un alt stat al Uniunii Europene, însă că pentru a-l înmatricula definitiv în România i se impune achitarea taxei de poluare prevăzută în OUG nr. 50/2008. Pârâtul a solicitat respingerea acțiunii formulate de reclamantă, pe motiv că pentru a proceda la înmatricularea unui autoturism, Serviciul Public Comunitar - Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Autovehiculelor, pretinde îndeplinirea condițiilor prevăzute în art. 11 din O.U.G. 195/2002, respectiv art. 7 din Ordinul Ministrului Administrației și Internelor nr. 1501/2006, printre care figurează si cerința existenței dovezii pentru plata taxei de înmatriculare stabilită potrivit legii, iar constatarea legalității sau nelegalității unui act normativ nu este de competența sa.
Motivele de recurs formulate nu sunt fondate.
Față de motivele invocate de reclamantă prin cererea de chemare în judecată, instanța de fond a avut în vedere că aspectul esențial ce trebuie stabilit în cauză, îl constituie legalitatea taxei de poluare pretinsă reclamantei, respectiv compatibilitatea actului normativ în baza căruia se calculează această taxă cu normele comunitare, taxă pe care acesta ar fi trebuit să o achite, conform răspunsului pârâtei, la data la care a depus cererea de înmatriculare.
Pentru a stabili dacă în speță este vorba despre un refuz nejustificat, este necesar a se verifica legalitatea taxei pretinse reclamantei prin raportare la actul normativ aplicabil la data depunerii cererii la pârâtă, or, la data respectivă, era în vigoare Legea 9/2012, în condițiile în care, potrivit art. 1 din O.G. nr. 1/2002 pentru suspendarea aplicării unor dispoziții ale Legii nr. 9/2012 privind taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule, termenul prevăzut pentru suspendarea acestui act normativ se împlinise (1 ianuarie 2013).
În primul rând, se constată că instanța de fond în mod corect a apreciat că recurenta reclamantă are obligația achitării taxei pentru emisii poluante, dispozițiile Legii nr. 9/2012 fiind aplicabile.
Analizând dispozițiile incidente din Legea nr. 9/2012, instanța a avut în vedere că potrivit disp. art. 4 alin.2 din lege – „Obligația de plată a taxei intervine și cu ocazia primei transcrieri a dreptului de proprietate, în România, asupra unui autovehicul rulat și pentru care nu a fost achitată taxa specială pentru autoturisme și autovehicule, conform Legii nr. 571/2003, cu modificările și completările ulterioare, sau taxa pe poluare pentru autovehicule și care nu face parte din categoria autovehiculelor exceptate sau scutite de la plata acestor taxe, potrivit reglementărilor legale în vigoare la momentul înmatriculării.”, iar art. 2 lit. i definește noțiunea de primă transcriere ca fiind vorba despre - „primul transfer al dreptului de proprietate asupra autovehiculului rulat, realizat după . prezentei legi, în condițiile art. 11 alin. (2) lit. b) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice, republicată, cu modificările și completările ulterioare.”
Prin prisma acestor dispoziții legale, instanța de fond a reținut că pentru înmatriculările („prima transcriere”, în terminologia legii) de autovehicule rulate care au loc după data de 1 ianuarie 2013 (data intrării în vigoare a Legii 9/2012) se achită taxa în cazul în care aceasta nu a fost deja plătită, fiind lipsit de relevanță de unde este cumpărat autovehiculul, respectiv din România sau dintr-un alt stat membru al Uniunii Europene, adică din import.
Or, o astfel de dispoziție legală, înlătură evident discriminarea existentă anterior cu privire la mașinile din import, în condițiile în care instituie un regim unic pentru toate mașinile second hand indiferent de unde sunt cumpărate, taxa urmând a nu fi plătită decât în ipoteza în care a mai fost plătită deja.
Ca atare, comparativ, dacă anterior în regimul O.U.G. nr. 50/2008, în ceea ce privește mașinile second hand cele cumpărate din alt stat membru achitau taxa, iar mașinile identice cumpărate din România nu o plăteau, în regimul juridic prezent reglementat de Legea nr. 9/2012 toate mașinile rulate achită taxa indiferent de unde au fost cumpărate, evident cu excepția cazului în care taxa a fost deja plătită, rațiunea fiind aceea ca taxa pentru un anumit autovehicul să fie plătită în România doar o singură dată.
Prin urmare, o persoană care va dori să cumpere un anumit autovehicul second hand cu anumite caracteristici, va putea alege dacă va cumpăra mașina respectivă din România sau din Germania, iar cumpărătorul respectiv va achita taxa în cazul în care aceasta nu a mai fost deja plătită în România.
Raportat la jurisprudența comunitară în materie, este esențial a se avea în vedere că legile cadru sunt obligatorii pentru statele membre, însă autoritățile naționale au competența de a alege forma și mijloacele prin care dispozițiile legilor cadru devin obligatorii fiecărui stat membru în parte, iar în ceea ce privește taxa de poluare pentru autovehicule fiecare stat are dreptul de a stabili regimul acestora, legislația europeană neinterzicând instituirea taxei, ci stabilind doar dezideratul ca nivelul acesteia sa nu fie mai mare decât al taxelor care se aplica direct sau indirect produselor interne similare. În acest sens, în cauzele C-402/09 și C-263/10, instanța europeană a stabilit că „articolul 110 TFUE trebuie interpretat în sensul că se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație în statul membru menționat a unor vehicule de ocazie cumpărate din alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională”. Cu alte cuvinte, instituirea unei taxe este neconformă art. 110 Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene doar în cazul în care modul în care este reglementată descurajează importul, adică punerea în circulație în statul membru menționat a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre comparativ cu cele cumpărate de pe piața internă.
Or, această situație nu se mai regăsește raportat la dispozițiile Legea nr. 9/2012, având în vedere că în modul actual de reglementare a taxei aceasta se achită pentru toate mașinile second hand indiferent de unde au fost cumpărate, dacă nu a mai fost deja plătită.
În plus, această susținere nu respectă nici principiul neretroactivității legii, deoarece ar presupune modificarea regimului de înmatriculare al vehiculelor deja înmatriculate, ipoteză care nu poate fi acceptată, deoarece ar fi neconstituțională, contrară art. 15 din Constituție.
Nici susținerea că discriminarea continuă să existe atât față de autovehiculele față de care s-a dispus pe cale judecătorească, pe perioada suspendării acordate în baza OUG nr. 1/2012 (ianuarie_12), obligarea autorităților la înmatricularea fără plata taxelor de emisii poluante, cât și față de autovehiculele față de care s-a dispus restituirea taxei de primă înmatriculare, de poluare sau de emisii poluante nu este fondată. Această susținere nu ține cont de aplicarea în timp a legii și de faptul că aceste vehiculele față de care s-a dispus, pe cale judecătorească, restituirea taxelor, intră în categoria reglementată de art. 4 alin. 2 din lege.
Totodată, reclamanta nu a dovedit încălcarea altor prevederi comunitare sau naționale.
Pentru aceste motive, în baza art. 496 alin. 1 Noul Cod de Procedură Civilă raportat la art. 488 pct. 8 Noul Cod de Procedură Civilă, curtea urmează a respinge recursul declarat și a menține sentința atacată ca legală și temeinică.
Văzând și dispozițiile art. 451 Noul Cod de Procedură Civilă și faptul că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată în recurs,
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de recurenta reclamantă S. A. M. împotriva sent. civ. nr. 5397/CA/04.11.2013 pronunțată de Tribunalul B..
Fără cheltuieli de judecată în recurs.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 5 martie 2014.
Președinte, L. P. | Judecător, M. R. | Judecător, I. Ț. |
Grefier, M. D. |
Red:LP/6.03.2014
Dact: MD/6.03.2014 – 4 ex.
Jud fond: M.O.
M.D. 06 Martie 2014
| ← Pretentii. Decizia nr. 1469/2014. Curtea de Apel BRAŞOV | Pretentii. Decizia nr. 2428/2014. Curtea de Apel BRAŞOV → |
|---|
