Obligaţia de a face. Decizia nr. 204/2014. Curtea de Apel BRAŞOV
| Comentarii |
|
Decizia nr. 204/2014 pronunțată de Curtea de Apel BRAŞOV la data de 22-01-2014 în dosarul nr. 4240/62/2013
ROMANIA
CURTEA DE APEL BRASOV
Secția de C. Administrativ și Fiscal
Decizia nr. 204/RDosar Nr._
Ședința publică de la 22 ianuarie 2014
Completul compus din:
PREȘEDINTE M. I.
Judecător I. Ț.
Judecător L. P.
Grefier R. P.
Pentru astăzi fiind amânată pronunțarea asupra recursului declarat de reclamantul C. I. împotriva sentinței civile nr. 4559/CA din 25.09.2013, pronunțată de Tribunalul B. - secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal în dosarul nr._ , având ca obiect „obligația de a face”.
La apelul nominal făcut în ședință publică, al pronunțare, se constată lipsa părților.
Procedura îndeplinită.
Dezbaterile în cauza de față au avut loc în ședința publică din data de 15 ianuarie 2014, când părțile prezente au pus concluzii în sensul celor consemnate în încheierea de ședință din aceea zi, care face parte integrantă din prezenta decizie.
Instanța, pentru a da posibilitatea părților de a depune la dosar concluzii scrise, a amânat pronunțarea pentru data de 22 ianuarie 2014.
CURTEA :
Asupra recursului de față:
Prin sentința civilă nr. 4559/CA din 25.09.2013 Tribunalul B. - secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a respins acțiunea formulată de reclamantul C. I. în contradictoriu cu pârâta Instituția P. Județului B. – Serviciul Public Comunitar Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor
Pentru a pronunța această soluție prima instanță a reținut următoarele:
Autoturismul marca Opel cu număr de identificare WOLOTGF35X2078184 a fost cumpărat de reclamantul C. I. la data de 04.11.2008, potrivit comenzii depuse la dosar în traducere autorizată, autoturismul fiind anterior înmatriculat în Uniunea Europeană.
Potrivit cărții de identitate a vehiculului depusă la dosar, autoturismul menționat a fost deja înmatriculat pe numele reclamantului, ca urmare a achitării, la data de 04.03.2009, a taxei de poluare în cuantum de 6.642 lei, calculată potrivit deciziei de calcul din data de 23.02.2009.
La data de 24.04.2013 reclamantul s-a adresat Instituției P. Județului B. – Serviciul Înmatriculări Auto cu cerere pentru înmatricularea pe numele său a autoturismului, fără plata timbrului de mediu, iar față de refuzul pârâtei de a proceda în acest mod, reclamantul s-a adresat instanței de contencios administrativ.
Prin urmare, instanța a analizat dacă refuzul de soluționare a cererii reclamantului de către pârâtă este nejustificat și dacă i-a produs acestuia o vătămare a unui drept al său sau al unui interes legitim, în condițiile art. 1 din Legea nr. 554/2004, modificată.
În raport cu dispozițiile art. 148 din Constituția României, instanța a avut obligația aplicării cu prioritate a dreptului comunitar, în raport cu dreptul intern, începând cu data dobândirii de către Statul Român a calității de membru al Uniunii Europene – 01.01.2007, astfel că instanța urmează a analiza compatibilitatea reglementărilor naționale în materie cu legislația comunitară.
Prin Hotărârea din data de 09.03.1978 pronunțată în cauza 106/77 Amministrazione delle Finanze dello Stato împotriva Simmenthal S.P.A., Curtea de Justiție a Comunității Europene a arătat, de asemenea, că instanța națională însărcinată cu aplicarea, în cadrul competenței sale, a dispozițiilor dreptului comunitar, are obligația de a asigura efectul deplin al acestor norme, lăsând neaplicată, la nevoie, orice dispoziție contrară a legislației naționale, chiar ulterioară, fără să fie necesar să ceară sau să aștepte eliminarea prealabilă a acesteia pe cale legislativă sau prin orice procedeu constituțional.
Legislația ce a fost avută în vedere în speță la analiza caracterului justificat/nejustificat al refuzului autorității publice pârâte va fi cea în vigoare la data nașterii raportului juridic de drept administrativ dedus judecății, respectiv data cererii adresată de reclamant autorității publice – 24.04.2013, în virtutea principiului neretroactivității legii civile noi.
Potrivit art. 110 din TFUE (fostul art. 90 TCE) „Niciun stat membru nu aplică, direct sau indirect, produselor altor state membre impozite interne de orice natură mai mari decât cele care se aplică, direct sau indirect, produselor naționale similare. De asemenea, niciun stat membru nu aplică produselor altor state membre impozite interne de natură să protejeze indirect alte sectoare de producție.”
Prin Hotărârea din data de 07 aprilie 2011 pronunțată în cauza C-402/09 (I. T.), fiind sesizată în legătură cu interpretarea art. 110 din TFUE prin raportare la dispozițiile OUG nr. 50/2008, CJUE a stabilit că „articolul 110 TFUE trebuie interpretat în sensul că se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație, în statul membru menționat, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională”.
Prin Hotărârea din data de 07 iulie 2011 pronunțată în cauza C-263/10 (I. N.), CJUE a reținut că toate versiunile de modificare a OUG nr. 50/2008 mențin un regim de impozitare care descurajează înmatricularea în România a unor autovehicule de ocazie cumpărate din alte state membre și care se caracterizează printr-o uzură și o vechime importante, în timp ce vehiculele similare puse în vânzare pe piața națională a vehiculelor de ocazie nu sunt în nici un fel grevate de o asemenea sarcină fiscală.
În considerentele Hotărârii din data de 07.04.2011 pronunțată în cauza C-402/09 I. T., C.J.C.E. menționează, însă, că art. 110 TFUE nu urmărește să împiedice un stat membru să introducă impozite noi sau să modifice cota ori baza impozabilă a impozitelor existente, iar introducerea de către un stat membru a unei noi legi fiscale nu poate, prin ea însăși, să fie considerată ca având un efect discriminatoriu între situațiile constituite anterior și cele care sunt posterioare intrării în vigoare a noii norme. În schimb, potrivit unei jurisprudențe constante, interdicția prevăzută de art. 110 TFUE trebuie să se aplice de fiecare dată când un impozit fiscal este de natură să descurajeze importul de bunuri provenind din alte state membre favorizând produsele naționale.
CJUE arată, de asemenea, în cauza I. T., ca și în cauza I. N., că obiectivul protecției mediului ar putea fi realizat mai complet și mai coerent aplicând taxa de poluare oricărui vehicul de același tip pus în circulație în România, iar o astfel de taxare, a cărei punere în aplicare în cadrul unei taxe anuale rutiere este perfect posibilă, nu ar favoriza piața națională a vehiculelor de ocazie în detrimentul punerii în circulație a vehiculelor de ocazie importate și ar, în plus, conformă principiului poluatorul plătește.
Prin O.U.G. nr. 9/2013 s-a încercat respectarea recomandărilor CJUE, desprinse din cauzele C-402/09 și C-263/10 în sensul că, prin art. 4, s-a instituit obligația de plată a timbrului de mediu atât cu ocazia înscrierii în evidențele autorității competente a dobândirii dreptului de proprietate asupra unui autovehicul de către primul proprietar din România, cât și cu ocazia transcrierii dreptului de proprietate asupra autovehiculului rulat și pentru care nu a fost achitată taxa specială pentru autoturisme, taxa de poluare sau taxa pentru emisiile poluante, potrivit reglementărilor legale în vigoare la momentul înmatriculării.
Prin dispozițiile art. 4 din O.U.G. nr. 9/2013, în vigoare din data de 15.03.2013, se elimină regimul fiscal discriminatoriu constatat de C.J.U.E. prin soluțiile pronunțate în cauzele menționate, astfel că normele care instituie timbrul de mediu nu sunt în contradicție cu dreptul european, iar refuzul pârâtei este unul justificat.
Având în vedere considerentele expuse instanța a respins acțiunea civilă formulată de reclamantul C. I. în contradictoriu cu pârâta Instituția P. Județului B. – Serviciul Public Comunitar Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor.
Împotriva acestei hotărâri a formulat recurs reclamantul C. C. solicitându-se modificarea în tot a acesteia în sensul admiterii acțiunii, cu cheltuieli de judecată.
În susținerea căii de atac, au fost invocate următoarele critici și considerente:
Recurentul arată că a achiziționat un autoturism second hand iar pentru a-l înmatricula în România i-a fost impusă condiția achitării timbrului de mediu.
Se arată că reglementarea actuală cuprinsă în OUG nr. 9/2013 privind timbru de mediu nu se află în consonanță cu dispozițiile art. 110 TFUE în ceea ce privește autovehiculele second-hand importate din statele membre ale Uniunii Europene în vederea punerii lor în circulație în România.
Astfel cum rezulta din analizarea hotărârii CJUE în cauza I. T. (supra, pct. 4), în baza normelor unionale aplicabile (recte, art. 110 TFUE) normelor fiscale interne nu le este permis sa favorizeze vânzarea autovehiculelor second-hand naționale, corelativ descurajând importul de vehicule second-hand similare.
Curtea Europeana de Justiție, in considerentele cauzei T., când analizează compatibilitatea dintre normele interne si art 110 TFUE, nu se refera la modul in care este calculata taxa auto, ci are in vedere cuantumul taxei si efectele pe care un astfel de cunatum il are in ceea ce privește achiziționarea unor produse similare
provenite din UE.
Se solicită instanței de judecata sa analizeze in ce măsura modul in care este reglementat timbrul de mediu, are efecte negative in ceea ce privește importurile de autoturisme provenite din UE fata de mașinile din parcul național.
Arată că persoanele care urmăresc achiziționarea unui autovehicul sunt direcționate înspre dobândirea unui autovehicul național din categoria acelora nesupuse plății timbrului de mediu, în timp ce în ipoteza achiziționării unui autovehicul dintr-un alt stat membru al Uniunii Europene, invariabil această sarcina fiscală se va aplica cu ocazia primei înmatriculări a acestuia în România (art. 4 alin. 1 lit. a din OUG nr. 9/2013), astfel încât rezultă caracterul indirect discriminator față de produsele importate al actualei reglementări interne, efect contrar dispozițiilor art. 110 TFUE care prohibesc o atare consecință.
Se mai arată că timbrul de mediu încalcă normele legale privitoare la dreptul la proprietate, drept garantat de Constituție si de Convenția Europeana a Drepturilor Omului.
Totodată OUG nr. 9/2013 conține si dispoziții care încălca Constituția României fiind încălcat și principiul „poluatorul plătește”.
În drept au fost invocate prevederile art. 10 din Legea nr. 544/2004, art. 483, art. 487, art. 488 pct.8, art. 489, art. 490, art. 492, art. 496 C. pr. civ., OUG nr. 9/2013, Constituția României, Tratatul Comunității Europene, Codul de procedură fiscală, Legea nr. 554/2004.
Recursul a fost legal timbrat.
Față de recursul declarat în cauză, intimata Instituția P. jud. B. – Serviciul Public Comunitar Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor B. a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului.
Se arată că sentința civilă recurată este temeinică și legală întrucât Legea nr. 9/2012 privind taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule, în prezent abrogată prin art. 19, alin. 1 din OUG nr. 9/2013 a fost în conformitate cu normele comunitare.
În Legea nr. 9/2012 nu existau dispoziții care să aducă atingere Tratatului de Instituire a Comunității Europene. Acest act normativ instituia taxa pe emisii poluante prevăzând clar categoriile de autoturisme care sunt supuse taxei. Conform art. 4, alin. 2 din Legea nr. 9/2012, taxarea se aplica atât autoturismelor achiziționate în România, cât și celor care provin din alte state membre ale Uniunii Europene.
Se prezumă că nu exista un regim de taxare diferit între cele două categorii de bunuri care să favorizeze autovehiculele din producția internă și s-a instituit un regim unic de taxare pentru autovehiculele rulate, indiferent de proveniență, excepțiile de la plata taxei fiind de strictă interpretare, fără încălcarea principiilor liberei circulații a bunurilor comunitare.
Curtea, examinând actele și lucrările dosarului, constată că recursul declarat în cauză este nefondat pentru următoarele considerente:
În primul rând se constată că instanța de fond în mod corect a apreciat că recurentul reclamant are obligația achitării taxei pentru emisii poluante, dispozițiile Legii nr. 9/2012 fiind aplicabile.
Curtea constată că legea aplicabilă raportului de drept dedus judecății este OUG nr. 9/2013 în forma în vigoare la data formulării cererii de înmatriculare de către reclamant respectiv la data de 24.04.2013.
Față de prevederile art. 4 alin.2 și art. 2 lit.i din OUG 9/2013, se constată că pentru toate transferurile de autovehicule rulate care au loc după data de 15 martie 2013 (data intrării în vigoare a OUG 9/2013) se achită timbrul în cazul în care o astfel de taxă nu a fost deja plătită, aceasta fiind și situația reclamantului.
Curtea reține că în cauzele C-402/09 și C-263/10 CJUE a stabilit că „articolul 110 TFUE trebuie interpretat în sensul că se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație în statul membru menționat a unor vehicule de ocazie cumpărate din alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională”.
Prin urmare, la determinarea caracterului discriminatoriu al unei taxe aplicate autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în România trebuie analizat, prin raportare la această concluzie a CJUE, dacă legiuitorul face o distincție referitoare la această taxă în funcție de proveniența autovehiculelor – din parcul auto național sau din parcul auto al unui alt stat membru UE.
Or, dispozițiile art. 4 alin. 1 și 2 din Legea nr. 9/2012 stabilesc obligația plății acestei taxe la momentul înscrierii în circulație de către primul proprietar, indiferent dacă e vorba de un autovehicul nou sau unul rulat, înmatriculat anterior în UE, la momentul „repunerii în circulație a unui autovehicul după încetarea unei exceptări sau scutiri prevăzute la art. 3 și 8”, la momentul „reintroducerii în parcul auto național a unui autovehicul, în cazul în care, la momentul scoaterii sale din parcul auto național, i s-a restituit proprietarului plătitor valoarea reziduală a taxei, în conformitate cu prevederile art. 7” și inclusiv „cu ocazia primei transcrieri a dreptului de proprietate, în România, asupra unui autovehicul rulat și pentru care nu a fost achitată taxa”.
Prin urmare, prin instituirea acestei obligații de achitare a timbrului de mediu și cu ocazia primei transcrieri a dreptului de proprietate în România a unui autovehicul rulat, se creează egalitate de tratament între vehiculele rulate existente în parcul auto național și cele rulate importate din alte state membre UE, taxa aplicându-se, deopotrivă, indiferent de originea lor, cu respectarea interdicției stabilite de art. 110 TFUE. În acest mod, ambele categorii de vehicule sunt supuse aceluiași nivel de taxare, iar cumpărătorul național nu mai este orientat, cu precădere spre vehiculele din parcul național (anterior nesupuse vreunei taxări), ci are libertatea de a alege un vehicul, indiferent de origine lui, taxele legate de formalitățile de înmatriculare fiind identice.
Nu poate fi reținută susținerea recurentului că se încalcă dispozițiile art. 110 TFUE deoarece legea nu prevede obligația de plată a taxei și pentru autovehiculele care se află deja înscrise în circulație și pentru care nu intervine nici una din situațiile reglementate de art. 4 din lege, dar care continuă să circule și să emită noxe.
A reține această susținere ar însemna a accepta că legiuitorul național este limitat în a stabili taxe fiscale viitoare, or, această interdicție nu este prevăzută de nici o normă comunitară, libertatea de instituire a taxelor și impozitelor naționale fiind una recunoscută de CJUE în jurisprudența sa, inclusiv în cauzele arătate anterior.
În plus, această susținere nu respectă nici principiul neretroactivității legii, deoarece ar presupune modificarea regimului de înmatriculare al vehiculelor deja înmatriculate, ipoteză care nu poate fi acceptată, deoarece ar fi neconstituțională, contrară art. 15 din Constituție.
Totodată nu a fost dovedită încălcarea altor prevederi comunitare sau naționale.
Pentru aceste motive, Curtea va respinge ca nefondat recursul formulat .
Pentru aceste motive
În numele legii
D E C I DE :
Respinge recursul declarat reclamantul C. I. împotriva sentinței civile nr. 4559/C./25.09.2013 pronunțată de Tribunalul B..
Definitiva.
Pronunțată în ședință publică, azi, 22.01.2014.
Președinte Judecător Judecător
Pt. M. I. I. Ț. L. P.
eliberată din funcție prin
pensionare semnează
N. Țînț
Grefier
R. P.
Red.I.Ț/10.02.2014
Dact.R.P./24.02.2014
Jud. Fond:M.Z.
4 ex.
| ← Obligare emitere act administrativ. Decizia nr. 2598/2014.... | Pretentii. Decizia nr. 2031/2014. Curtea de Apel BRAŞOV → |
|---|
