Obligaţia de a face. Decizia nr. 34/2014. Curtea de Apel BRAŞOV
| Comentarii |
|
Decizia nr. 34/2014 pronunțată de Curtea de Apel BRAŞOV la data de 08-01-2014 în dosarul nr. 1049/119/2013
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL B.
Secția C. administrativ și fiscal
DECIZIA NR. 34/R DOSAR NR._
Ședința publică din 8 ianuarie 2014
Completul constituit din:
Președinte - L. P. - judecător
- M. R. - judecător
- I. Ț. - judecător
- M. C. - grefier
Pe rol fiind soluționarea recursului declarat de reclamantul M. N. împotriva sentinței civile nr. 2365 din 20 septembrie 2013 pronunțată de Tribunalul C. - Secția civilă, în dosarul nr._, având ca obiect „pretenții”.
La apelul nominal făcut în ședință publică, se constată lipsa părților.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care:
Instanța constată că recursul este declarat și motivat în termenele legale și este timbrat cu taxa judiciară de timbru în sumă de 25 lei, potrivit chitanței nr._ din 25.01.2013, aflată la fila 3 din dosar.
Având în vedere că s-a solicitat judecarea cauzei și în lipsă potrivit dispozițiilor art. 411 alin.1 pct.2 din Noul Cod de Procedură Civilă, în baza actelor și lucrărilor dosarului, instanța rămâne în pronunțare.
CURTEA,
Asupra recursului de față,
Constată că, prin sentința civilă nr.2365/20.09.2013, Tribunalul C. a respins excepția inadmisibilității formulării acțiunii invocată de pârâtă prin întâmpinare; a respins ca neîntemeiată acțiunea formulată de partea reclamantă M. N., cu CNP_ împotriva pârâtei INSTITUȚIA P. JUDEȚULUI C. - SERVICIUL PUBLIC COMUNITAR REGIM PERMISE DE CONDUCERE ȘI ÎNMATRICULARE A VEHICULELOR, având ca obiect - obligație de înmatriculare fără plata taxei privind emisiile poluante.
Pentru a pronunța această soluție, instanța de fond a reținut următoarele considerente:
În fapt, partea reclamantă a solicitat instituției pârâte să procedeze la înmatricularea autoturismului Volkswagen Golf, cu nr. de identificare WVWZZZ1JZYW424309 fără plata taxei de poluare.
Cererea de înmatriculare a fost depusă după data de 1 ianuarie 2013, acțiunea fiind depusă la instanță în data de 14 martie 2013.
S-a reținut că în condițiile în care pârâta a comunicat faptul că autovehiculul nu poate fi înmatriculat în lipsa achitării taxei de poluare pentru autovehicule, față de refuzul acesteia, a fost promovată prezenta acțiune.
În ceea ce privește excepția prematurității invocată de pârâtă, excepție calificată de instanță (raportat la considerentele pe care se întemeiază) ca vizând în esență admisibilitatea formulării acțiunii prin prisma parcurgerii procedurii prealabile, instanța a reținut în primul rând că parcurgerea procedurii prealabile nu este obligatorie în materia restituirii taxei de poluare, în sensul că partea care a primit un răspuns nefavorabil cererii sale se poate adresa direct instanței pentru a cere restituirea taxei, nefiind necesar să atace acest refuz la organul administrativ, în acest sens fiind decizia ICCJ pronunțată în recurs în interesul legii nr. nr. 24/2011, considerente față de care a fost respinsă această excepție.
Pe fond, față de motivele invocate de reclamant prin cererea de chemare în judecată, instanța a avut în vedere că aspectul esențial ce trebuie stabilit în cauză îl constituie legalitatea taxei de poluare pretinsă reclamantului, respectiv compatibilitatea actului normativ în baza căruia se calculează această taxă cu normele comunitare, taxă pe care acesta ar fi trebuit să o achite, conform răspunsului pârâtei, la data la care a depus cererea de înmatriculare.
În al doilea rând s-a reținut ca fiind esențial faptul că autovehiculul a cărui înmatriculare se solicită este un autovehicul de ocazie, second-hand, astfel că, în speță, raționamentul juridic privește doar analiza regimului de plată a taxei cu privire la autovehicule second-hand, iar nu cu privire la autovehicule noi.
Concluzia de mai sus se impune evident în condițiile în care premisa stabilirii unei situații de discriminare o constituie compararea regimului unor bunuri identice, cu calități identice, iar nu a unor bunuri diferite, neputând fi analizate comparativ pentru a stabili o situație de discriminare un autovehicul nou cu un autovehicul vechi, iar în cauză interesând doar autovehiculele second-hand, respectiv compararea unui autovehicul de ocazie cumpărat dintr-un stat al Uniunii Europene cu un autovehicul similar – adică tot de ocazie și cu caracteristici tehnice identice - cumpărat din România.
În acest sens s-a avut în vedere că taxa în discuție, care se achită la prima înmatriculare a autovehiculelor în România, a fost introdusă inițial prin dispozițiile Codului fiscal sub denumirea de taxă specială pentru autoturisme și autovehicule, iar ulterior prin dispozițiile Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 50/2008 din 21 aprilie 2008 pentru instituirea taxei pe poluare pentru autovehicule, act normativ publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 327 din 25 aprilie 2008 și care a intrat în vigoare la data 1 iulie 2008, acest act normativ fiind în vigoare până la data de 12 ianuarie 2012.
Ulterior la data de 13 ianuarie 2012 a intrat în vigoare Legea nr. 9/2012 privind taxa pe emisiile poluante provenite de la autovehicule, lege a căreia aplicabilitate a fost însă suspendată până la data de 31 decembrie 2013 în ceea ce privește autovehiculele second-hand prin dispozițiile O.U.G. nr. 1/2012 pentru suspendarea aplicării unor dispoziții ale Legii nr. 9/2012 privind taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule, precum și pentru restituirea taxei achitate în conformitate cu prevederile art. 4 alin. (2) din lege. Ordonanța de Urgență nr. 1/2012 - publicată în Monitorul Oficial la data de 30 ianuarie 2012.
În concluzie, în ceea ce privește cererile de înmatriculare depuse începând cu 1 ianuarie 2013, refuzul organului administrativ are ca temei Legea nr. 9/2012, în condițiile în care, potrivit art. 1 din O.G. nr. 1/2002 pentru suspendarea aplicării unor dispoziții ale Legii nr. 9/2012 privind taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule - efectele suspendării acestui act normativ au durat doar până la data de 1 ianuarie 2013.
Prin urmare, analizând dispozițiile incidente din Legea nr. 9/2012, instanța a avut în vedere că potrivit dispozițiilor art. 4 alin.2 din Lege – „Obligația de plată a taxei intervine și cu ocazia primei transcrieri a dreptului de proprietate, în România, asupra unui autovehicul rulat și pentru care nu a fost achitată taxa specială pentru autoturisme și autovehicule, conform Legii nr. 571/2003, cu modificările și completările ulterioare, sau taxa pe poluare pentru autovehicule și care nu face parte din categoria autovehiculelor exceptate sau scutite de la plata acestor taxe, potrivit reglementărilor legale în vigoare la momentul înmatriculării”, iar art. 2 lit.i definește noțiunea de primă transcriere ca fiind vorba despre - „primul transfer al dreptului de proprietate asupra autovehiculului rulat, realizat după . prezentei legi, în condițiile art. 11 alin. (2) lit. b) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice, republicată, cu modificările și completările ulterioare”.
Prin prisma acestor dispoziții legale, instanța a reținut că pentru toate înmatriculările („prima transcriere”, în terminologia legii) de autovehicule rulate care au loc după data de 1 ianuarie 2013 (data intrării în vigoare a Legii 9/2012) se achită taxa în cazul în care aceasta nu a fost deja plătită, fiind lipsit de relevanță de unde este cumpărat autovehiculul, respectiv din România sau dintr-un alt stat membru al Uniunii Europene, adică din import.
Or, o astfel de dispoziție legală, înlătură evident discriminarea existentă anterior cu privire la mașinile din import, în condițiile în care instituie un regim unic pentru toate mașinile second-hand indiferent de unde sunt cumpărate, taxa urmând a nu fi plătită decât în ipoteza în care a mai fost plătită deja.
Ca atare, comparativ, dacă anterior în regimul O.U.G. nr. 50/2008, în ceea ce privește mașinile second-hand cele cumpărate din alt stat membru achitau taxa, iar mașinile identice cumpărate din România nu o plăteau, în regimul juridic prezent reglementat de Legea nr. 9/2012 toate mașinile rulate achită taxa indiferent de unde au fost cumpărate, evident cu excepția cazului în care taxa a fost deja plătită, rațiunea fiind aceea ca taxa pentru un anumit autovehicul să fie plătită în România doar o singură dată.
Prin urmare, o persoană care va dori să cumpere un anumit autovehicul second-hand cu anumite caracteristici, de exemplu o mașină Dacia L., va putea alege dacă va cumpăra mașina respectivă din România sau din Germania, iar cumpărătorul respectiv va achita taxa în cazul în care aceasta nu a mai fost deja plătită în România.
Exemplificând, dacă mașina se află în prezent spre vânzare în Germania, este posibil ca aceasta să fi fost cumpărată nouă din România în 2008 achitându-se taxa, iar apoi în 2010 să fi fost vândută în spațiul UE, pentru ca în prezent în 2013 actualul cumpărător să o cumpere pentru a o aduce și reînmatricula în România, caz în care mașina este acum cumpărată second-hand din Germania și supusă „primei transcrieri” în România (în sensul dat noțiunii de art. 2 lit.i din Legea 9/2012), iar cumpărătorul nu va plăti taxa deoarece a mai fost plătită în 2008.
Totodată, o mașină identică cu cea de sus sub aspectul anului de fabricație și al caracteristicilor, se poate afla în prezent în România spre vânzare, aceasta fiind de asemenea înmatriculată aici anterior în 2008 și fiind achitată deci taxa, astfel că dacă mașina respectivă este cumpărată în anul 2013 de această dată tot din România, cumpărătorul de asemenea nu va achita taxa la prima transcriere conform Legii nr.9/2012 deoarece a mai fost plătită în 2008, cele două bucuri fiind tratate identic deși sunt cumpărate una de pe piața internă, iar cealaltă din import, neexistând nicio discriminare între acestea două.
Pe de altă parte, dacă pentru o mașină identică cu cele de mai sus prin ipoteză nu a mai fost niciodată achitată taxa în România, de exemplu dacă aceasta a fost cumpărată prima dată nouă din România și înmatriculată prima dată aici în 2004 înainte de introducerea taxei sau dacă a fost cumpărată prima dată nouă din alt stat producător și a mai fost înmatriculată doar acolo, evident în niciunul dintre cazuri nefiind achitată anterior taxa în România, în cazul în care în 2013 aceasta este acum cumpărată din România sau este acum cumpărată din Germania pentru a fi adusă în România, evident cumpărătorul care o înmatriculează aici după . Legii nr. 9/2012 va achita taxa, strict pe considerentul că aceasta - prin ipoteză - nu a mai fost niciodată plătită în România, astfel că pentru ambele ipoteze, indiferent de unde este achiziționată mașina taxa se va achita, cele două bunuri fiind tratate identic.
În sensul celor de mai sus, este esențial a se avea în vedere că legile cadru sunt obligatorii pentru statele membre, însă autoritățile naționale au competenta de a alege forma și mijloacele prin care dispozițiile legilor cadru devin obligatorii fiecărui stat membru în parte, iar în ceea ce privește taxa de poluare pentru autovehicule fiecare stat are dreptul de a stabili regimul acestora, legislația europeană neinterzicând instituirea taxei, ci stabilind doar dezideratul ca nivelul acesteia sa nu fie mai mare decât al taxelor care se aplica direct sau indirect produselor interne similare.
Tot în sensul celor de mai sus, trebuie subliniat că Hotărârea CURȚII din data de 7 aprilie 2011 pronunțată în cauza C‑402/09 I. T. împotriva României (citată anterior) statuează expres că instituirea unei taxe este neconformă art. 110 TFUE doar în cazul în care modul în care este reglementată descurajează importul, adică punerea în circulație în statul membru menționat a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre comparativ cu cele cumpărate de pe piața internă.
Or, astfel cum s-a reținut, această situație nu se mai regăsește raportat la dispozițiile Legii nr. 9/2012, având în vedere că în modul actual de reglementare a taxei aceasta se achită pentru toate mașinile second-hand indiferent de unde au fost cumpărate, dacă nu a mai fost deja plătită.
Sub acest aspect, s-a constatat deci că singurul aspect de natură a face o diferențiere între autovehiculele second-hand care se înmatriculează în România după . Legii nr. 9/2012, îl constituie achitarea sau nu a taxei anterior, respectiv dacă taxa a mai fost achitată nu se mai achită, iar dacă nu a mai fost achitată se achită acum, legiuitorul stabilind astfel că taxa privind emisiile poluante se achită în România o singură dată pentru fiecare autovehicul.
Aceasta fiind singura condiție care diferențiază mașinile second-hand pentru care se achită taxa de cele pentru care nu se achită taxa, tribunalul a constatat că o atare condiție se subscrie atributului statului de a stabili în mod liber regimul juridic al taxei pe teritoriul său, iar ceea ce este esențial în cauză este faptul că această cerință nu este de natură să creeze un regim diferențiat între mașinile de pe piața internă și cele din import, deoarece condiția privește toate autovehiculele indiferent de proveniența lor, astfel că reglementarea internă nu mai cuprinde nicio discriminare între autovehiculele cumpărate din România și cele din cumpărate din alt stat membru.
Pentru toate considerentele expuse, reținând că în cauză este aplicabilă Legea nr. 9/2012, act normativ în vigoare la data emiteri refuzului de către pârâtă, iar dispozițiile acestui act normativ sunt în concordanță cu legislația comunitară, nefăcând nicio discriminare între mașinile second-hand de pe piața internă și cele importate dintr-un alt stat membru, instanța a constatat că dispozițiile cuprinse în acest act normativ - parte a legislației interne – sunt obligatorii, neexistând nici un motiv pentru ca acestea să fie înlăturate, astfel că reclamanta are obligația de a achita taxa privind emisiile poluante, cererea acestea prin care solicită obligarea pârâtei să procedeze la înmatricularea fără taxă fiind lipsită de temei legal, motive față de care acțiunea a fost respinsă ca neîntemeiată.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamantul M. N., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, în baza art. 488 Noul Cod de Procedură Civilă.
În dezvoltarea motivelor de recurs, recurentul reclamant a apreciat că în mod greșit prima instanță a respins acțiunea deoarece aceasta era fondată. Refuzul pârâtei nu este justificat în condițiile în care taxa de poluare a cărei plată i s-a solicitat restricționează libera circulație a mărfurilor între statele europene. A considerat că instanța de fond a apreciat greșit că argumentele sale privind neconformitatea taxei de poluare cu normele comunitare nu sunt fondate.
Analizând actele și lucrările dosarelor, sentința atacată raportat la motivele de recurs invocate, Curtea de Apel B. constată că recursul declarat este nefondat.
Prin cererea de chemare în judecată, reclamantul a solicitat și înmatricularea autoturismului second-hand fără plata taxei de poluare pentru autovehicule prevăzută de O.U.G. nr. 50/2008. Reclamantul și-a motivat acțiunea arătând că a achiziționat acest autoturism dintr-un alt stat al Uniunii Europene, însă că pentru a-l înmatricula definitiv în România i se impune achitarea taxei de poluare prevăzută în O.U.G. nr. 50/2008. Pârâtul a solicitat respingerea acțiunii formulate de reclamant, pe motiv că pentru a proceda la înmatricularea unui autoturism, Serviciul Public Comunitar - Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Autovehiculelor, pretinde îndeplinirea condițiilor prevăzute în art. 11 din O.U.G. 195/2002, respectiv art. 7 din Ordinul Ministrului Administrației și Internelor nr. 1501/2006, printre care figurează si cerința existenței dovezii pentru plata taxei de înmatriculare stabilită potrivit legii, iar constatarea legalității sau nelegalității unui act normativ nu este de competența sa.
Motivele de recurs formulate nu sunt fondate.
Față de motivele invocate de reclamant prin cererea de chemare în judecată, instanța de fond a avut în vedere că aspectul esențial ce trebuie stabilit în cauză, îl constituie legalitatea taxei de poluare pretinsă reclamantului, respectiv compatibilitatea actului normativ în baza căruia se calculează această taxă cu normele comunitare, taxă pe care acesta ar fi trebuit să o achite, conform răspunsului pârâtei, la data la care a depus cererea de înmatriculare.
Pentru a stabili dacă în speță este vorba despre un refuz nejustificat, este necesar a se verifica legalitatea taxei pretinse reclamantei prin raportare la actul normativ aplicabil la data depunerii cererii la pârâtă, or, la data respectivă, era în vigoare Legea 9/2012, în condițiile în care, potrivit art. 1 din O.G. nr. 1/2002 pentru suspendarea aplicării unor dispoziții ale Legii nr. 9/2012 privind taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule, termenul prevăzut pentru suspendarea acestui act normativ se împlinise (1 ianuarie 2013).
În primul rând, se constată că instanța de fond în mod corect a apreciat că recurentul reclamant are obligația achitării taxei pentru emisii poluante, dispozițiile Legii nr. 9/2012 fiind aplicabile.
Analizând dispozițiile incidente din Legea nr. 9/2012, instanța a avut în vedere că potrivit dispozițiilor art. 4 alin.2 din lege – „Obligația de plată a taxei intervine și cu ocazia primei transcrieri a dreptului de proprietate, în România, asupra unui autovehicul rulat și pentru care nu a fost achitată taxa specială pentru autoturisme și autovehicule, conform Legii nr. 571/2003, cu modificările și completările ulterioare, sau taxa pe poluare pentru autovehicule și care nu face parte din categoria autovehiculelor exceptate sau scutite de la plata acestor taxe, potrivit reglementărilor legale în vigoare la momentul înmatriculării.”, iar art. 2 lit. i definește noțiunea de primă transcriere ca fiind vorba despre - „primul transfer al dreptului de proprietate asupra autovehiculului rulat, realizat după . prezentei legi, în condițiile art. 11 alin. (2) lit. b) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice, republicată, cu modificările și completările ulterioare”.
Prin prisma acestor dispoziții legale, instanța de fond a reținut că pentru înmatriculările („prima transcriere”, în terminologia legii) de autovehicule rulate care au loc după data de 1 ianuarie 2013 (data intrării în vigoare a Legii 9/2012) se achită taxa în cazul în care aceasta nu a fost deja plătită, fiind lipsit de relevanță de unde este cumpărat autovehiculul, respectiv din România sau dintr-un alt stat membru al Uniunii Europene, adică din import.
Or, o astfel de dispoziție legală, înlătură evident discriminarea existentă anterior cu privire la mașinile din import, în condițiile în care instituie un regim unic pentru toate mașinile second- hand indiferent de unde sunt cumpărate, taxa urmând a nu fi plătită decât în ipoteza în care a mai fost plătită deja.
Ca atare, comparativ, dacă anterior în regimul O.U.G. nr. 50/2008, în ceea ce privește mașinile second hand cele cumpărate din alt stat membru achitau taxa, iar mașinile identice cumpărate din România nu o plăteau, în regimul juridic prezent reglementat de Legea nr. 9/2012 toate mașinile rulate achită taxa indiferent de unde au fost cumpărate, evident cu excepția cazului în care taxa a fost deja plătită, rațiunea fiind aceea ca taxa pentru un anumit autovehicul să fie plătită în România doar o singură dată.
Prin urmare, o persoană care va dori să cumpere un anumit autovehicul second hand cu anumite caracteristici, va putea alege dacă va cumpăra mașina respectivă din România sau din Germania, iar cumpărătorul respectiv va achita taxa în cazul în care aceasta nu a mai fost deja plătită în România.
Raportat la jurisprudența comunitară în materie, este esențial a se avea în vedere că legile cadru sunt obligatorii pentru statele membre, însă autoritățile naționale au competența de a alege forma și mijloacele prin care dispozițiile legilor cadru devin obligatorii fiecărui stat membru în parte, iar în ceea ce privește taxa de poluare pentru autovehicule fiecare stat are dreptul de a stabili regimul acestora, legislația europeană neinterzicând instituirea taxei, ci stabilind doar dezideratul ca nivelul acesteia sa nu fie mai mare decât al taxelor care se aplica direct sau indirect produselor interne similare. În acest sens, în cauzele C-402/09 și C-263/10, instanța europeană a stabilit că „articolul 110 TFUE trebuie interpretat în sensul că se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație în statul membru menționat a unor vehicule de ocazie cumpărate din alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională”. Cu alte cuvinte, instituirea unei taxe este neconformă art. 110 Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene doar în cazul în care modul în care este reglementată descurajează importul, adică punerea în circulație în statul membru menționat a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre comparativ cu cele cumpărate de pe piața internă.
Or, această situație nu se mai regăsește raportat la dispozițiile Legea nr. 9/2012, având în vedere că în modul actual de reglementare a taxei aceasta se achită pentru toate mașinile second hand indiferent de unde au fost cumpărate, dacă nu a mai fost deja plătită.
În plus, această susținere nu respectă nici principiul neretroactivității legii, deoarece ar presupune modificarea regimului de înmatriculare al vehiculelor deja înmatriculate, ipoteză care nu poate fi acceptată, deoarece ar fi neconstituțională, contrară art. 15 din Constituție.
Nici susținerea că discriminarea continuă să existe atât față de autovehiculele față de care s-a dispus pe cale judecătorească, pe perioada suspendării acordate în baza OUG nr. 1/2012 (ianuarie_12), obligarea autorităților la înmatricularea fără plata taxelor de emisii poluante, cât și față de autovehiculele față de care s-a dispus restituirea taxei de primă înmatriculare, de poluare sau de emisii poluante nu este fondată. Această susținere nu ține cont de aplicarea în timp a legii și de faptul că aceste vehiculele față de care s-a dispus, pe cale judecătorească, restituirea taxelor, intră în categoria reglementată de art. 4 alin. 2 din lege.
Totodată, reclamantul nu a dovedit încălcarea altor prevederi comunitare sau naționale.
Pentru aceste motive, în baza art. 496 alin. 1 Noul Cod de Procedură Civilă raportat la art. 488 pct. 8 Noul Cod de Procedură Civilă, curtea urmează a respinge recursul declarat și a menține sentința atacată ca legală și temeinică.
Văzând și dispozițiile art. 451 Noul Cod de Procedură Civilă și faptul că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată în recurs,
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de reclamantul M. N. împotriva sentinței civile nr. 2365/20.09.2013 pronunțată de Tribunalul C..
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 8.01.2014.
Președinte, Judecător, Judecător,
L. P. M. R. I. Ț.
Grefier,
M. C.
Red. L.P./ 6.02.2014
Tehnored.: M. C./10.02.2014 / - 2 ex.
Jud. fond: A. D. B.
| ← Anulare act administrativ. Decizia nr. 2130/2014. Curtea de Apel... | Pretentii. Decizia nr. 2369/2014. Curtea de Apel BRAŞOV → |
|---|
