Pretentii. Decizia nr. 1272/2014. Curtea de Apel BRAŞOV
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1272/2014 pronunțată de Curtea de Apel BRAŞOV la data de 11-04-2014 în dosarul nr. 2191/119/2013
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL B.
SECȚIA C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Decizia nr. 1272/R Dosar nr._
Ședința publică din data de 11 aprilie 2014
Completul constituit din:
Președinte: M. I. M.
Judecător: M. C.
Judecător: M. F.
Grefier: E. Bernád
Pe rol fiind soluționarea recursului declarat de pârâta Administrația Județeană a Finanțelor Publice C. împotriva sentinței civile nr. 2898/13.12.2013 pronunțată de Tribunalul C. – Secția civilă -, în dosarul nr._ având ca obiect „pretenții”.
La apelul nominal făcut în ședința publică se constată lipsa părților.
Procedura de citare legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care:
Instanța constată că recursul formulat de recurenta pârâta Administrația Județeană a Finanțelor Publice C. este declarat și motivat în termenele și condițiile prevăzute de art.485 - 487 din noul cod de procedură civilă și de art. 20 din Legea nr. 554/2004 și este scutit de la plata taxei judiciare de timbru și timbru judiciar potrivit dispozițiilor art. 30(1) din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr.80/2013. Totodată constată că recursul a fost declarat prin consilier juridic astfel cum prevăd dispozițiile art. 13 din noul cod de procedură civilă. În conformitate cu dispozițiile art. 223 din noul cod de procedură civilă s-a solicitat judecarea cauzei și în lipsă.
Având în vedere că s-a solicitat judecarea în lipsă, în conformitate cu dispozițiile art. 223 noul cod de procedură civilă, instanța, față de actele și lucrările dosarului, rămâne în pronunțare.
CURTEA:
Deliberând asupra recursului de față, constată:
Prin sentința civilă nr. 2898/13.12.2013 pronunțată de Tribunalul C. - Secția civilă a fost respinsă excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de către pârâtă și a fost admisă în parte acțiunea în contencios administrativ introdusă de partea reclamantă T. O. E. în contradictoriu cu pârâta Administrația Județeană a Finanțelor Publice C., precum și cererea de chemare în garanție a Administrației F. pentru Mediu formulată de pârâtă și, în consecință, pârâta Administrația Județeană a Finanțelor Publice C. a fost obligată să restituie reclamantei suma de 2.141 lei cu titlu de restituire taxă de poluare, plătită potrivit chitanței . nr._/30.09.2008 la care se adaugă dobânda legală începând cu data achitării și până la data restituirii efective, precum și la plata sumei de 215 lei cu titlu de cheltuieli de judecată. Totodată, a fost obligată chemata în garanție Administrația F. pentru Mediu să remită pârâtei Administrația Județeană a Finanțelor Publice C. suma de 2.141 lei cu titlu de restituire taxă de poluare, plătită potrivit chitanței . nr._/30.09.2008 la care se adaugă dobânda legală începând cu data achitării și până la data restituirii efective, precum și la plata sumei de 215 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Împotriva acestei sentințe a formulat recurs pârâta Administrația Județeană a Finanțelor Publice C. ( fosta AFP Sf. G.), hotărârea fiind criticată sub aspectul nelegalității și netemeiniciei solicitându-se admiterea căii de atac și modificarea sentinței în sensul respingerii acțiunii.
Recurenta a susținut că instanța de fond a soluționat greșit cererea de obligarea a sa la plata cheltuielilor de judecată, deoarece colectarea taxei de poluare s-a efectuat în baza unor dispoziții legale obligatorii de respectat de către instituțiile statului, existând o aparență de legalitate în favoarea acestora. Prin urmare, obligarea sa la plata cheltuielilor de judecată este injustă, neexistând nici rea credință, nici o exercitare abuzivă a drepturilor procesuale și nici o comportarea neglijentă a organului fiscal.
Recurenta a criticat și acordarea în cauză a dobânzii legale, de la data plății taxei, motivat de faptul taxa achitată de intimata reclamantă nu este purtătoare de dobândă, astfel că, în mod echivalent, nici organul fiscal nu poate fi obligat la plata acesteia. În plus, dobânda putea fi acordată, în condițiile art. 1489 c.civ., numai de la data cererii de chemare în judecată.
Criticile aduse au privit și fondul cauzei, arătându-se următoarele:
Din analiza dispozițiilor art. I - 33 din Legea nr. 157/2005 pentru ratificarea tratatului privind aderarea României la Uniunea Europeană și art. 148 al 2 din Constituția României rezultă faptul că legile cadru sunt obligatorii pentru statele membre în privința rezultatului, însă autoritățile naționale au competența de a alege forma și mijloacele prin care dispozițiile legilor cadru devin obligatorii fiecărei stat membru în parte.
Recurenta a invocat faptul că OUG nr. 50/2008 stabilește în mod clar cadrul legal al taxei pe poluare și anume taxa de poluare ține cont de norma de poluare, emisiile de dioxid de carbon și vechimea autovehiculului, iar în cazul în care unele soluții legislative nu au în vedere dispozițiile comunitare, neasigurând compatibilitatea cu acestea, autoritățile competente pot avea inițiative legislative pentru modificarea sau completarea actelor normative interne ale căror dispoziții nu sunt concordante cu tratatele la care România este parte.
Nu se poate admite că prevederile OUG nr. 50/2008 ar încălca dispozițiile comunitare, întrucât legislația română prevede plata, în cazul în care este vorba despre aceleași specificații tehnice, a unei taxe de poluare în același cuantum, indiferent dacă se aplică la autoturismele/ autovehiculele din producția internă sau din cele produse în spațiul comunitar.
A mai invocat de asemenea că legislația europeană nu interzice instituirea taxei, ci doar prevede că nivelul acesteia sa nu fie mai mare decât al taxelor care se aplica, direct sau indirect, produselor interne similare.
Recurenta a mai susținut că dispozițiile art. 110 paragraful 1 din Tratat nu sunt incidente în cauză întrucât, pe de o parte nu este vorba despre „impozite interne mai mari decât cele care se aplică, direct sau indirect, produselor naționale similare”, iar pe de alta parte, nu este vorba despre un regim fiscal discriminatoriu, întrucât obligația plății taxei pe poluare există pentru toate autoturismele/autovehiculele, indiferent de țară de proveniență a acestora, nefiind deci în prezența unei îngrădiri a liberei circulații a mărfurilor, principiu statuat în Tratatul Comunității Europene.
Cererea de recurs este scutită de obligația de plată a taxei judiciare de timbru conform art. 30 din OUG nr. 80/2013.
În drept a fost invocată aplicarea art. 488 pct. 8 c.pr.civ.
Intimata – reclamantă și intimata – chemată în garanție, deși legal citate, nu au formulat întâmpinare conform art. XVII alin. 3 coroborat cu art. XV alin. 3 din Legea nr. 2/2013.
Părțile nu au mai solicitat administrarea altor probe noi în recurs.
Analizând actele și lucrările dosarului prin prisma motivelor de recurs invocate și a dispozițiilor art. 488 cod procedură civilă, Curtea constată următoarele:
Recurenta a mai invocat ca motive de recurs, pe de o parte, inaplicabilitatea dreptului comunitar, iar, subsecvent acestei apărări, compatibilitatea normei ce instituie această taxă cu normele comunitare, motive de recurs care, de asemenea, se încadrează în dispozițiile art. 488 alin. 1 pct. 8 c.pr.civ., dar nu sunt fondate.
Astfel, preeminența dreptului comunitar este consacrată prin Constituție, iar punerea în aplicare a obligațiilor ce decurg din dreptul comunitar se reflectă atât în obligația de cooperare loială cât și în autonomia instituțională și procedurală a statelor membre. Această autonomie are la bază principiul efectivității care vizează împiedicarea ca o dispoziție procedurală națională să facă imposibilă sau excesiv de dificilă aplicarea dreptului comunitar.
În acest context se impune a se mai preciza ca TFUE se bucură de aplicabilitate directă în dreptul intern al unui stat membru, astfel că judecătorul național este obligat să îl aplice cu prioritate față de reglementări naționale contrare indiferent de caracterul acestora general sau special.
Cu privire la compatibilitatea normei cu dreptul comunitar, Curtea reține că potrivit art. 110 din TFUE (fostul art. 90 TCE) „Niciun stat membru nu aplică, direct sau indirect, produselor altor state membre impozite interne de orice natură mai mari decât cele care se aplică, direct sau indirect, produselor naționale similare. De asemenea, niciun stat membru nu aplică produselor altor state membre impozite interne de natură să protejeze indirect alte sectoare de producție.”
Curtea mai reține că prin soluția pronunțată în cauza C-402/09, fiind sesizată în legătură cu interpretarea art. 110 din TFUE prin raportare la dispozițiile OUG nr. 50/2008, CJUE a stabilit că „articolul 110 TFUE trebuie interpretat în sensul că se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație, în statul membru menționat, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională”.
Față de cele stabilite de CJUE prin această decizie, Curtea constatată că prin instituirea dispozițiilor prevăzute de art. 4 din OUG nr. 50/2008 se introduce un regim fiscal discriminatoriu, atâta vreme cât taxa de poluare, prin valoarea sa și prin faptul că nu este percepută în cazul reînmatriculării unui autovehicul deja înmatriculat în România este astfel stabilită încât descurajează punerea în circulație, în România, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională.
Pentru toate aceste considerente, criticile recurentei privind neaplicarea în cauză a dispozițiilor art. 110 TFUE și cele privind conformitatea taxei de poluare instituită prin OUG nr. 50/2008 cu acestea, vor fi respinse.
În legătură cu daunele interese este de remarcat că tribunalul a acordat dobânda legală, întrucât, fiind vorba despre o taxă nedatorată, reclamanta are dreptul la repararea prejudiciului suferit, în condițiile art. 1082 raportat la art. 1084 cod civil (anterior, aplicabil conform art. 3 din legea nr. 71/2011, raportul juridic fiind determinat de momentul plății taxei a cărei restituire se solicită).
Cu privire la condiția culpei, aceasta rezultă din încasarea unei taxe care, așa cum s-a arătat mai sus, încalcă normele de drept comunitare. Chiar dacă instituția recurentă a procedat la încasarea acestei taxe în temeiul unui act normativ intern, răspunderea sa intervine în calitate de reprezentantă a Statului Român, calitate în care a și emis decizia de calcul a taxei de poluare și a încasat taxa.
În ceea ce privește data acordării dobânzii, față de hotărârea pronunțată de CJUE în cauza C-565/11 (M. I.) din data de 18.04.2013, prin care s-a stabilit că „dreptul uniunii trebuie interpretat în sensul că, în cazul perceperii de către un stat membru a unei taxe incompatibile cu dreptul Uniunii, în speță articolul 110 TFUE, acest stat este obligat să restituie cuantumul acestei taxe și să plătească dobânzile aferente cuantumului acesteia începând de la data plății sale de către contribuabil”, Curtea reține că dobânda este datorată de pârâtă chiar de la data încasării taxei.
Cu privire la cheltuielile de judecată, Curtea constată că acestea au fost legal stabilite în sarcina părții care are culpă procesuală – pârâta, conform art. 451 c.pr.civ., aceasta refuzând nejustificat restituirea taxei pe cale administrativă, astfel cum reclamanta i-a solicitat anterior promovării cererii de chemare în judecată, în condițiile în care caracterul contrar dreptului comunitar al acestor taxe de poluare a fost stabilit prin nenumărate hotărâri judecătorești și prin hotărârile CJUE arătate anterior.
Raportat acestor considerente, rezultă că soluția primei instanțe de admitere a acțiunii și obligare a pârâtei la restituirea taxei de poluare este întemeiată, astfel încât în baza art. 496 Cod procedură civilă, Curtea va respinge recursul formulat pârâta Administrația Județeană a Finanțelor Publice C. împotriva sentinței civile nr. 2898/13.12.2013 pronunțată de Tribunalul C. – Secția civilă, menținându-se ca temeinice și legale dispozițiile instanței de fond.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul formulat de pârâta Administrația Județeană a Finanțelor Publice C. (fosta Administrației Finanțelor Publice Sf. G.) împotriva sentinței civile nr. 2898/13.12.2013 pronunțată de Tribunalul C. - Secția civilă, pe care o menține.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică azi, 11.04.2014.
Președinte, Judecător, Judecător,
M. I. M. M. C. M. F.
Grefier,
E. Bernád
Red. MIM/11.04.2014
Tehnored.EB/15.04.2014-5 ex
Jud. fond. A.D.B.
| ← Pretentii. Hotărâre din 11-04-2014, Curtea de Apel BRAŞOV | Pretentii. Decizia nr. 811/2014. Curtea de Apel BRAŞOV → |
|---|
