Pretentii. Decizia nr. 811/2014. Curtea de Apel BRAŞOV

Decizia nr. 811/2014 pronunțată de Curtea de Apel BRAŞOV la data de 11-03-2014 în dosarul nr. 1856/119/2013

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL B.

SECȚIA C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

Decizia nr. 811/R Dosar nr._

Ședința publică din data de 11 martie 2014

Completul constituit din:

Președinte: Lorența B. - judecător

S. G. - judecător

R. Grațiela M. - judecător

G. P. - grefier

Pe rol fiind soluționarea recursului declarat de pârâta Administrația Județeană a Finanțelor Publice C. împotriva sentinței civile nr. 2622/CA din data de 04 noiembrie 2013 pronunțată de Tribunalul C. - secția civilă în dosarul nr._ având ca obiect „pretenții”.

La apelul nominal făcut în ședință publică se constată lipsa părților.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de grefierul de ședință, după care:

Instanța constată că în prezenta cauză a fost efectuată procedura prealabilă prevăzută de art. 194 – 201 din Noul cod de procedură civilă.

De asemenea, constată că recursul este declarat și motivat în termenul prevăzut de lege, potrivit dispozițiilor art. 485-487 din Noul Cod de procedură civilă și este scutit de la plata taxei judiciare de timbru în conformitate cu dispozițiile art. 30 din OUG nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru.

Față de actele și lucrările dosarului, având în vedere că s-a solicitat judecarea cauzei și în lipsă (filele 6 și 14 din dosar), în conformitate cu dispozițiile art. 223 alin. 3 raportat la art. 411 alin. 1 pct. 2 teza a –II-a din Noul Cod de procedură civilă, instanța rămâne în pronunțare.

CURTEA

Prin sentința civilă nr. 2622/CA din data de 04 noiembrie 2013 pronunțată de Tribunalul C. - secția civilă în dosarul nr._ s-a respins excepția inadmisibilității acțiunii

S-a admis acțiunea formulată de reclamanta P. E. în contradictoriu cu pârâta Administrația Județeană a Finanțelor Publice C. și în consecință:

- pârâta Administrația Județeană a Finanțelor Publice C. a fost obligată la plata către partea reclamantă a sumei de 835,34 lei cu titlu de restituire taxă de primă înmatriculare, plătită potrivit chitanței nr._/29.02.2008 precum și la plata dobânzii legale prev. de OG nr. 9/2000 aferentă sumei de mai sus, începând cu data de 29.02.2008 și până la data plății;

- pârâta a fost obligată la plata către partea reclamantă a sumei de 39,3 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.

Împotriva acestei hotărâri a formulat recurs Administrația Județeană a Finanțelor Publice C., care a solicitat admiterea căii de atac, în baza art. 488 alin. 1 pct. 8 din Noul Cod de procedură civilă și respingerea acțiunii.

Criticile aduse au constata în următoarele:

1.Acordarea de cheltuieli de judecată s-a dispus în mod injust.

În acest sens, au fost invocate art. 1 alin. 5 din Constituția României și art. 2 alin. 2 și 5 din Codul de procedură fiscală, precum și dispozițiile Hotărârii Guvernului nr. 109/2009.

S-a susținut că organul fiscal nu a făcut altceva decât să respecte și să aplice un act normativ aflat în vigoare, totodată și pentru că suma încasată s-a depus direct în contul Administrației Fondului pentru Mediu.

În opinia recurentei nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 274 alin. 1 Cod procedură civilă întrucât, aplicând un act normativ în vigoare, organul fiscal nu se află în culpă procesuală.

2.S-a invocat nelegalitatea hotărârii și în ceea ce privește acordarea dobânzii legale calculată de la data încasării și până la data restituirii.

Recurenta a considerat că se putea solicita dobânda legală cel mult de la data introducerii acțiunii, cu respectarea dispozițiilor art. 1489 Cod civil.

Nu este vorba despre a taxă fiscală, nefiind purtătoare de dobândă fiscală.

3. Pe fondul cauzei, s-au invocat dispozițiile art. I – 33 din Legea nr. 157/2005 precum și ale art. 148 alin. 2 din Constituția României, arătându-se că legile cadru sunt obligatorii pentru statele membre în privința rezultatului, însă autoritățile naționale au competența de a alege forma și mijloacele prin care dispozițiile acestora devin obligatorii pentru fiecare stat membru în parte.

Dispozițiile art. 110 (ex-art. 90) paragraful 1 TFUE nu sunt incidente în cauză întrucât nu suntem în prezența unor impozite interne mai mari decât cele care se aplică, direct sau indirect, produselor naționale similare și nici în prezența unui regim fiscal discriminatoriu.

S-a mai subliniat faptul că la data de 1 iulie 2008 a intrat în vigoare OUG nr. 50/2008, făcându-se referire la art. 11.

De asemenea, au fost invocate dispozițiile art. 117 din OUG nr. 92/2003.

Intimata reclamantă P. E. a formulat întâmpinare prin care a solicitat respoingerea recursului.

Analizând actele și lucrările dosarului prin prisma motivelor de recurs invocate și a dispozițiilor art. 488 pct. 8 NCPC, Curtea constată următoarele:

La data de 07.05.2013, reclamanta P. E. a solicitat Administrației Finanțelor Publice Sf. G., restituirea unei sume reprezentând contravaloarea unei taxe de primă înmatriculare achitată la data de 29.02.2008, în vederea înmatriculării unui autoturism second-hand înmatriculat pentru prima dată într-un stat membru UE.

În primul rând, se impune a se analiza natura juridică a sumei achitată cu titlu de taxă de primă înmatriculare și solicitată a fi restituită.

Preeminenta dreptului comunitar este consacrată prin Constituție și, ca urmare, taxa de primă înmatriculare percepută reclamantului este nelegală, fiind în contradicție cu prevederile art.90, alin.1 din Tratatul instituind Comunitatea Europeană (în prezent art. 110 TFUE) și se impune restituirea acesteia. Tratatul instituind Comunitatea Europeană se bucură de aplicabilitate directa in dreptul intern al unui stat membru, astfel că judecătorul național este obligat să îl aplice cu prioritate față de reglementări naționale contrare indiferent de caracterul acestora general sau special.

Prin instituirea acestei taxe s-a creat o situație discriminatorie între persoanele care își achiziționează autoturisme rulate aduse din import și persoanele care își achiziționează autoturisme rulate din România, în sensul că aceștia din urmă sunt scutiți de plata acestei taxe, beneficiind astfel de o situație avantajoasă.

Această taxă, stabilită de art.214/1 din Codul fiscal, era percepută doar în cazul înmatriculării în România, după 1.01.2007, a unui autovehicul care a fost anterior înmatriculat în alt stat membru al Uniunii Europene decât România, nu și pentru un autovehicul care a fost deja înmatriculat în România, indiferent de nivelul de poluare. Ca urmare, in acest mod, nu se aplică în mod uniform principiul „poluatorul plătește” și nici nu se respectă prevederile art.110 TFUE. In acest sens Curtea de Justiție a Comunităților Europene, în cauzele reunite C-290/05 și C 333/2005 Âkos Nâdasdi c. Vam-es Penzugyorseg Eszak-Alfoldi Regionalis Parancsnoksâga, respectiv Hona N. c. Vam-es Penzugyorseg Del-Alfoldi Regionalis Parancsnoksâga, a arătat ca în sistemul Tratatului instituind Comunitatea Europeană art.90 (art. 110 TFUE) suplimentează dispozițiile referitoare la abolirea taxelor vamale și a măsurilor cu efect echivalent. Scopul acestuia este acela de a asigura libera circulație a mărfurilor între statele membre în condiții normale de concurență, prin eliminarea oricăror forme de protecție care pot rezulta din aplicarea unor impozite interne care discriminează produsele provenite din alte state membre (cauzele reunite C-393/04 și C-41/05, Air Liquide Industries Belgium). De asemenea, in ceea ce privește impozitarea autoturismelor second-hand importate, Curtea a apreciat de asemenea că art.90 caută să asigure completă neutralitatea impozitării interne sub raportul concurenței între produsele care se află deja pe piața națională și produsele importate (cauza C-387/01, Weigel).

Ca urmare, se poate concluziona, față de motivele de recurs ale pârâtei că, potrivit acestei jurisprudențe bine stabilite, art 110 par 1 din TFUE este încălcat atunci când taxa aplicată produselor importate și taxa aplicată produselor naționale similare sunt calculate diferit pe baza unor criterii care conduc, chiar dacă numai în anumite cazuri, la un nivel al taxei mai mare în cazul produselor importate (a se vedea cauza Weigel) Totuși, chiar dacă nu sunt îndeplinite condițiile pentru existența unei asemenea discriminări, impozitarea poate fi discriminatorie în mod indirect, datorită efectelor pe care le produce.

Modificarea legislativa intervenita prin . Ordonanței de Urgență a Guvernului nr. 50/2008 pentru instituirea taxei de poluare pentru autovehicule nu afectează nelegalitatea taxei de primă înmatriculare, ci reprezintă un argument în același sens ca cele expuse de curte anterior, întrucât este o dovadă a schimbării unui sistem de plata a unei taxe, afectat din punct de vedere al respectării dreptului comunitar.

Nu se poate sancționa prin respingerea acțiunii faptul că reclamantul a înțeles să plătească benevol taxa de primă înmatriculare, condiție fără de care nu putea obține înmatricularea autoturismului. De altfel, în cauză este aplicabil principiul de drept comunitar, potrivit cu care taxele percepute de un stat membru ce contravin dreptului comunitar, trebuie restituite.

Și taxa pe poluare are un caracter discriminatoriu, ea aplicându-se diferit unor situații juridice identice, fără a exista vreo justificare obiectiva pentru acest lucru. Astfel, în urma comparării situației juridice a unei persoane care deține un autoturism înmatriculat în România în anul 2006 și situația juridică a unei persoane care înmatriculează un autoturism identic în România după data de 1 iulie 2008, se constată că ambele autoturisme circulă în România și, este evident că, în principiu, având aceleași caracteristici, ambele poluează în egală măsură. Potrivit OUG nr. 50/2008 însă, principiul “poluatorul plătește” este aplicat doar în cazul autoturismului înmatriculat după 1 iulie 2008, al cărui proprietar datorează taxa de poluare. În schimb, deși autoturismul său poluează, proprietarul autoturismului înmatriculat în 2006 nu plătește nimic.

Această taxă de poluare este percepută cu ocazia primei înmatriculări a unui autoturism sau autovehicul pe teritoriul României și prezintă cu privire la autovehiculele sau autoturismele second hand provenind dintr-un alt stat membru, un caracter fiscal, aparținând regimului general de redevențe interne asupra mărfurilor. Ca urmare, această situație trebuie analizată prin prisma dispozițiilor art 90 din TCE care interzice impunerea asupra produselor din alte state membre, a unor taxe superioare celor care se aplică produselor naționale similare precum și a taxelor interne de natură să protejeze indirect alte produse.

Prin instituirea acestei taxe s-a menținut o situație discriminatorie între persoanele care își achiziționează autoturisme rulate aduse din import și persoanele care își achiziționează autoturisme rulate din România, în sensul că aceștia din urmă sunt scutiți de plata acestei taxe, beneficiind astfel de o situație avantajoasă.

Aceste considerente sunt susținute, din perspectiva neconformității taxei pe poluare instituită de OUG nr. 50/2008, și de Hotărârea CJUE pronunțată în cauza C-402/09, T., prin care se reține că art. 110 TFUE are drept obiectiv asigurarea liberei circulații a mărfurilor între statele membre în condiții normale de concurență, fapt ce vizează eliminarea oricărei forme de protecție care poate să decurgă din aplicarea unor impozite interne discriminatorii față de produsele provenind din alte state membre.

Chiar dacă nu sunt întrunite condițiile unei discriminări directe, un impozit intern poate fi indirect discriminatoriu din cauza efectelor sale.

În consecință, în cauză este vorba despre o sumă încasată cu încălcarea normelor comunitare, fiind vorba despre o plată nedatorată, solicitată a fi restituită în condițiile art 117 lit d cod procedură civilă. Conform OMFP nr 1899/2004, reclamanta s-a adresat organului fiscal cu o cerere de restituire și, în termenul de prescripție, s-a adresat instanței în vederea obligării organului fiscal la restituirea sumei.

Se impune a se mai preciza, față de motivele de recurs privind obligarea la plata dobânzii legale, că în cauză este aplicabilă procedura de acordare a dobânzilor cuvenite contribuabililor pentru sumele restituite sau rambursate cu depășirea termenului legal prevăzută de Ordinul MFP nr. 1899/2004 (Cap 2 pct. 1) și art. 124 cod procedură fiscală. Întrucât dobânda legală este mai mică decât cea fiscală, este admisibilă acordarea dobânzii legale, în mod corect prima instanță făcând astfel aplicarea art. 1082 raportat la art. 1084 cod civil. Fiind vorba despre o taxă nedatorată, reclamanta are dreptul la restituirea prejudiciului suferit prin aplicarea dobânzii legale la suma restituită începând cu data plății.

Prima instanță a dat relevanță dispozițiilor art. 453 NCPC, apărările formulate de recurenta pârâtă privind obligarea la plata cheltuielilor de judecată neputând fi primite întrucât acțiunea a fost admisă în contradictoriu cu aceasta și, ca urmare cazând în pretenții.

În considerarea celor expuse mai sus, Curtea, în baza art. 496 NCPC va respinge ca nefondat recursul formulat.

Fără cheltuieli de judecată în recurs.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge recursul formulat de recurenta Administrația Județeană a Finanțelor Publice C. împotriva sentinței civile nr 2622/04.11.2013 pronunțată de Tribunalul C.-Secția civilă în dosarul nr_ .

Fără cheltuieli de judecată în recurs.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 11.03.2014.

Pentru Președinte Lorența B. Judecător Judecător

aflată în concediu de odihnă, S. G. R. Grațiela M.

semnează președintele instanței,

Judecător N. Țînț

Grefier

G. P.

Red. LB/11.03.2014

Tehnored. G.P/13.03.2014 /4ex

Jud Fond: M.D.V.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Pretentii. Decizia nr. 811/2014. Curtea de Apel BRAŞOV