Pretentii. Decizia nr. 2369/2014. Curtea de Apel BRAŞOV
| Comentarii |
|
Decizia nr. 2369/2014 pronunțată de Curtea de Apel BRAŞOV la data de 15-10-2014 în dosarul nr. 562/62/2014
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL B.
SECȚIA C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Decizia nr. 2369/R Dosar nr._
Ședința publică din data de 15 octombrie 2014
Completul de judecată constituit din:
Președinte: M. R.
Judecător: Lorența B.
Judecător: M. I. M.
Grefier: E. Bernád
Pe rol fiind soluționarea recursului declarat de pârâta Administrația Județeană a Finanțelor Publice B. împotriva sentinței civile nr.1845/CA/25.06.2014 pronunțată de Tribunalul B. – Secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal -, în dosarul nr._ având ca obiect „pretenții”.
La apelul nominal făcut în ședința publică se constată lipsa părților.
Procedura de citare legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care:
Instanța constată că în prezenta cauză a fost parcursă procedura prealabilă prevăzută de Noul cod de procedură civilă.
Recursul promovat de recurenta pârâtă Administrația Județeană a Finanțelor Publice B. este declarat și motivat în termenul prevăzut de lege, potrivit dispozițiilor art.485 - 487 din noul cod de procedură civilă raportat la art. 20 din legea nr. 554/2004 și este scutit de la plata taxei judiciare de timbru potrivit dispozițiilor art. 30 din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 80/2013. Totodată constată că recursul a fost declarat prin consilier juridic astfel cum prevăd dispozițiile art. 486 din NCPCIV. În conformitate cu dispozițiile art. 223 NCPCIV s-a solicitat judecarea cauzei și în lipsă.
Având în vedere că s-a solicitat judecarea în lipsă, în conformitate cu dispozițiile art. 223 NCPCIV, instanța, față de actele și lucrările dosarului, rămâne în pronunțare.
CURTEA:
Deliberând asupra recursului de față, constată:
Prin sentința civilă nr. 1845/CA/25.06.2014 pronunțată de Tribunalul B. - Secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a fost respinsă acțiunea în contencios administrativ formulată și precizată de către reclamantul M. D. în contradictoriu cu pârâta Administrația Județeană a Finanțelor Publice B., precum și cererea de chemare în garanție a Administrației F. pentru Mediu formulată de pârâtă și în consecință, pârâta a fost obligată să restituie reclamantului suma de 1170 lei cu titlu de taxă de poluare, dobânda legală aferentă calculată la această sumă începând cu data de 04.11.2010 și până la plata efectivă, suma de 460 lei cu titlu taxă de emisii poluante, dobânda legală aferentă calculată la această sumă începând cu data de 13.09.2012 și până la plata efectivă și suma de 163 lei cu titlu de cheltuieli de judecată. Totodată, a fost obligată chemata în garanție Administrația F. pentru Mediu să remită pârâtei Administrației Finanțelor Publice B. suma de 1170 lei cu titlu de taxă de poluare, dobânda legală aferentă calculată la această sumă începând cu data de 04.11.2010 și până la plata efectivă, suma de 460 lei cu titlu taxă de emisii poluante și dobânda legală aferentă calculată la această sumă începând cu data de 13.09.2012 și până la plata efectivă.
Împotriva acestei sentințe a formulat recurs pârâta AJFP B., prin consilier juridic conform art. 84 alin. 2 c.pr.civ. (delegație fila 5 dosar), hotărârea fiind criticată sub aspectul nelegalității și netemeiniciei solicitându-se admiterea căii de atac și modificarea sentinței în sensul respingerii acțiunii.
În motivare a arătat că nu poate proceda la restituirea sumelor achitate deoarece instanța de fond nu a dispus și anularea actului administrativ în baza cărora sumele au fost încasate – decizia de calcul a taxei de emisii poluante, respectiv decizia de calcul a taxei de poluare.
A mai susținut că în mod greșit a reținut prima instanță că în speță există un refuz nejustificat de restituire, deoarece nu sunt aplicabile prevederile art. 2 lit. i din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ și că, în mod greșit, a reținut prima instanță că taxa achitată este contrară normelor europene.
Recurenta a mai arătat că, în mod greșit, a reținut prima instanță că plata taxei de poluare s-a efectuat în temeiul unui act normativ în vigoare la momentul plății, OUG nr. 50/2008, act normativ care, contrar celor reținute prin sentința recurată, nu este contrar art. 110 TFUE și nu a fost declarat astfel.
Recurenta a invocat și greșita reține a culpei sale procesuale, susținând că obligarea sa la plata cheltuielilor de judecată este greșită, plata taxei fiind una voluntară. În plus, a apreciat că este exagerat de mare și cuantumul acestora, prin raportare la complexitatea redusă a cauzei.
Cererea de recurs este scutită de obligația de plată a taxei judiciare de timbru conform art. 30 din OUG nr. 80/2013.
În drept a fost invocată aplicarea Codului fiscal, a OUG nr. 50/2008 și a c.pr.civ.
Intimatul – reclamant și intimata chemată în garanție nu au formulat întâmpinare în condițiile art. XV alin. 3 coroborat cu art. XVII alin. 3 din Legea nr. 2/2013.
Părțile nu au mai solicitat administrarea altor probe noi în recurs.
Analizând actele și lucrările dosarului prin prisma motivelor de recurs invocate și a dispozițiilor art. 488 cod procedură civilă, Curtea constată următoarele:
Recurenta a invocat ca motive de recurs, pe de o parte, inaplicabilitatea dreptului comunitar, iar, subsecvent acestei apărări, compatibilitatea normei ce instituie taxa de poluare cu normele comunitare, motive de recurs care se încadrează în dispozițiile art. 488 alin. 1 pct. 8 c.pr.civ., dar nu sunt fondate.
Nu a fost contestat în cererea de recurs hotărârea primei instanțe sub aspectul obligării sale la restituirea taxei de emisii poluante, astfel că, față de limitele învestirii prin cererea de recurs, Curtea va analiza numai dispozițiile referitoare la taxa de poluare.
Astfel, preeminența dreptului comunitar este consacrată prin Constituție, iar punerea în aplicare a obligațiilor ce decurg din dreptul comunitar se reflectă atât în obligația de cooperare loială cât și în autonomia instituțională și procedurală a statelor membre. Această autonomie are la bază principiul efectivității care vizează împiedicarea ca o dispoziție procedurală națională să facă imposibilă sau excesiv de dificilă aplicarea dreptului comunitar.
În acest context se impune a se mai preciza ca TFUE se bucură de aplicabilitate directă în dreptul intern al unui stat membru, astfel că judecătorul național este obligat să îl aplice cu prioritate față de reglementări naționale contrare indiferent de caracterul acestora general sau special.
Cu privire la compatibilitatea normei cu dreptul comunitar, Curtea reține că potrivit art. 110 din TFUE (fostul art. 90 TCE) „Niciun stat membru nu aplică, direct sau indirect, produselor altor state membre impozite interne de orice natură mai mari decât cele care se aplică, direct sau indirect, produselor naționale similare. De asemenea, niciun stat membru nu aplică produselor altor state membre impozite interne de natură să protejeze indirect alte sectoare de producție.”
Curtea mai reține că prin soluția pronunțată în cauza C-402/09, fiind sesizată în cu interpretarea art. 110 din TFUE prin raportare la dispozițiile OUG nr. 50/2008, CJUE a că „articolul 110 TFUE trebuie interpretat în sensul că se opune ca un stat membru să instituie o pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru,
dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație, în statul membru menționat, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională”.
Deși Cauza C-402/09 vizează OUG nr. 50/2008 într-o formă în vigoare înainte ca reclamantul să fi achitat taxa de poluare, Curtea constatată că motivele care au determinat CJUE să pronunțe soluția în cauza T. subzistă, deoarece taxa de poluare, prin valoarea ei ridicată, descurajează cumpărarea unor vehicule de ocazie cu aceeași vechime și uzură ca și cele aflate deja pe piața națională, această opinie fiind confirmată și de soluția pronunțată de CJUE în Cauza C-263/2010 (N.), prin care s-a constatat că nu sunt conforme dreptului comunitar nici modificările ulterioare ale OUG nr. 50/2008 în perioada 1 iulie 2008 – 31 decembrie 2010.
Totodată, este important de menționat faptul că s-a respins cererea Statului Român de limitare a efectelor în timp a hotărârii Curții, ceea ce înseamnă că hotărârea N. (ca de altfel și hotărârea T.) se aplică retroactiv și lipsesc de temei juridic prelevarea taxei de poluare.
Tot în această hotărâre, CJUE a mai reținut că, subsecvent pronunțării hotărârii în afacerea T., Guvernul român nu a susținut că ar exista o diferență relevantă între varianta inițială a taxei de poluare reglementate de OUG nr. 50/2008 și variantele ulterioare (par. 27) și că această concluzie contrazice pozițiile iraționale constant exprimate de Guvern, de ministrul mediului, de șeful Fiscului și de toate administrațiile fiscale din România, în contradicție chiar și cu avertismentele legale ale Ministerului de Justiție, care la nivel național pretindeau și pretind în continuare faptul că variantele ulterioare datei de 15 decembrie 2008 sunt conforme cu dreptul european.
Pe de altă parte, în par. 28 al hotărârii, Curtea a reiterat faptul că taxa de poluare nu este compatibilă cu principiul „poluatorul plătește” și a sugerat din nou Guvernului român că taxa percepută cu ocazia primei înmatriculări trebuie eliminată, ea putând fi eventual înlocuită cu o taxă anuală de poluare, aplicabilă tuturor autoturismelor care circulă pe teritoriul național.
Curtea reține, prin urmare, că taxa de poluare ce face obiectul prezentei cauze a fost încasată în baza legislației în vigoare după data de 1 iulie 2008 și care a fost apreciată ca fiind contrară normelor comunitare, iar într-o atare ipoteză, se aplică principiul conform căruia când un stat membru UE a impus sau aprobat o taxă contrară dreptului comunitar este obligat să restituie taxa percepută prin încălcarea acestuia. Din această perspectivă reclamantul are dreptul la restituirea integrală a taxei de poluare încasată în temeiul unor dispoziții legale interne contrare normelor comunitare.
Pentru toate aceste considerente, criticile recurentei privind neaplicarea în cauză a dispozițiilor art. 110 TFUE și cele referitoare la conformitatea taxei de poluare instituită prin OUG nr. 50/2008 cu acestea, vor fi respinse.
Nu poate fi reținut nici motivul de recurs referitor la greșita admitere a cererii de restituire, în condițiile în care nu s-a dispus anularea actului care a stabilit nivelul taxei solicitată a fi restituită.
Reclamantul a solicitat Administrației Finanțelor Publice B. restituirea unei sume reprezentând contravaloarea unei taxe de poluare achitată la data de 04.11.2010 în vederea înmatriculării unui autoturism second-hand înmatriculat anterior într-un stat membru UE, cererea nefiind soluționată favorabil, astfel că prin prezenta cerere de chemare în judecată, formulată în condițiile art. 1 și 8 raportat la art. 2 lit. i din același act normativ din Legea nr. 554/2004, tribunalul, ca instanță de contencios administrativ, este învestit cu analiza caracterului justificat sau nu al refuzului de restituire a sumei solicitate.
Reclamantul nu a înțeles să critice, pe calea unei plângeri prealabile, modul de calcul al taxei de poluare, ci și-a exprimat poziția de a solicita restituirea unei sume apreciată drept nelegală și neconformă cu dreptul comunitar.
Obiectul acțiunii în contencios administrativ îl constituie analiza caracterului justificat sau nu al refuzului de restituire a unei taxe pe care reclamantul o consideră contrară dreptului comunitar, iar o asemenea acțiune este admisibilă, încadrându-se în dispozițiile art. 8 alin. 1 din Legea nr. 554/2004 raportat la art. 2 lit. i din același act normativ.
În legătură cu daunele interese este de remarcat că tribunalul a acordat dobânda legală, având în vedere jurisprudența CJUE și hotărârea pronunțată în cauza C-565/11 (M. I.) din data de 18.04.2013.
Cu privire la condiția culpei, invocată de recurentă, Curtea constată că aceasta rezultă din încasarea unei taxe care, așa cum s-a arătat mai sus, încalcă normele de drept comunitare. Chiar dacă instituția recurentă a procedat la încasarea acestei taxe în temeiul unui act normativ intern, răspunderea sa intervine în calitate de reprezentantă a Statului Român, calitate în care a și emis decizia de calcul a taxei de poluare și a încasat taxa.
În ceea ce privește data acordării dobânzii, față de hotărârea pronunțată de CJUE în cauza C-565/11 (M. I.) din data de 18.04.2013, prin care s-a stabilit că „dreptul uniunii trebuie interpretat în sensul că, în cazul perceperii de către un stat membru a unei taxe incompatibile cu dreptul Uniunii, în speță articolul 110 TFUE, acest stat este obligat să restituie cuantumul acestei taxe și să plătească dobânzile aferente cuantumului acesteia începând de la data plății sale de către contribuabil”, Curtea reține că dobânda este datorată de pârâtă chiar de la data încasării taxei, astfel cum corect a statuat și tribunalul.
Nici motivul de recurs referitor la cheltuielile de judecată acordate în cauză nu este fondat. Curtea constată că acestea au fost legal stabilite în sarcina părții care are culpă procesuală – pârâta, conform art. 451 c.pr.civ., aceasta refuzând nejustificat restituirea taxei pe cale administrativă, astfel cum reclamantul i-a solicitat anterior promovării cererii de chemare în judecată, în condițiile în care caracterul contrar dreptului comunitar al acestor taxe de emisii poluante a fost stabilit prin nenumărate hotărâri judecătorești și prin hotărârile CJUE arătate anterior (C-402/09 (T.) și C-263/2010 - N.).
Referitor la cuantumul cheltuielilor de judecată acordate, Curtea constată că suma de 163 lei reprezintă taxa judiciară de timbru stabilită de instanța de fond și achitată de către intimatul reclamant conform chitanței de la fila 36 dosar tribunal, astfel că această sumă nu poate fi redusă, față de dispozițiile art. 451 alin. 4 c.pr.civ.
Raportat acestor considerente, art. 496 Cod procedură civilă, Curtea va respinge recursul formulat de pârâta AJFP B., menținându-se ca temeinice și legale dispozițiile instanței de fond.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul formulat de pârâta Administrația Județeană a Finanțelor Publice B. împotriva sentinței civile nr. 1845/CA/25.06.2014 pronunțată de Tribunalul B. - Secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, pe care o menține.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică azi, 15.10.2014.
Președinte, Judecător, Judecător,
M. R. Lorența B. M. I. M.
Grefier,
E. Bernád
Red. M.I.M/15.10.2014
Tehnored. EB/20.10. 2014-5 ex
Jud.fond. D.U.
| ← Obligaţia de a face. Decizia nr. 34/2014. Curtea de Apel BRAŞOV | Pretentii. Hotărâre din 11-04-2014, Curtea de Apel BRAŞOV → |
|---|
