Obligaţia de a face. Decizia nr. 154/2014. Curtea de Apel BRAŞOV
| Comentarii |
|
Decizia nr. 154/2014 pronunțată de Curtea de Apel BRAŞOV la data de 17-01-2014 în dosarul nr. 2755/62/2013
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL B.
SECȚIA C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIA Nr. 154/R
Ședința publică de la 17 ianuarie 2014
Completul constituit din:
Președinte: M. F. - judecător
M. I. M. - judecător
M. C. - judecător
T. M. - grefier
Pe rol fiind judecarea recursului declarat de reclamanta L. C.-V. împotriva sentinței civile nr. 4509/CA din 25 aprilie 2013, pronunțată de Tribunalul B., secția a II-a civilă de contencios administrativ și fiscal în dosar nr._, având ca obiect „obligația de a face”.
La apelul nominal făcut în ședință publică se constată lipsa recurentului reclamant L. C.-V. și a intimatei pârâte Instituția P. Județului B. – Serviciul Public Comunitar Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor B..
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează că intimata pârâtă Instituția P. Județului B. a depus la dosarul cauzei, prin serviciul registratură, delegație de reprezentare.
Instanța constată că recursul este declarat de recurenta L. I. M. în calitate de succesoare în drepturi a reclamantului L. C.-V., motivat în termenele și condițiile prevăzute de art.485 și 487 NCPCIV și, este legal timbrat.
Având în vedere că s-a solicitat judecarea cauzei și în lipsă, în baza actelor existente la dosar, instanța rămâne în pronunțare.
CURTEA,
Asupra recursului dedus judecății, constată:
Prin sentința civilă nr.4509/CA/25.09.2013, Tribunalul B.-secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a respins acțiunea formulată de reclamantul L. C. V. în contradictoriu cu pârâta Instituția P. Județului B. – Serviciul Public Comunitar Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor B. prin care s-a solicitat obligarea pârâtei la înmatricularea autovehiculului marca Citroen,țara de proveniență Germania,fără plata taxei de emisii poluante.
Împotriva acestei hotărâri a formulat recurs, în termen legal și motivat, L. I. M., în calitate de proprietar exclusiv al bunului, solicitând modificarea sentinței atacate, în sensul admiterii cererii de chemare în judecată.
În motivarea recursului, recurenta a arătat că regimul discriminatoriu constatat de către CJUE în cauzele C-402/09 și C-263/10 continuă să existe și în forma actuală a Legii nr. 9/2012 prin aceea că legea nu prevede obligația de plată a taxei și pentru autovehiculele care se află deja înscrise în circulație și pentru care nu intervine nici una din situațiile reglementate de art. 4 din lege, dar care continuă să circule și să emită noxe.
În opinia sa, Legea nr. 9/2012 este în continuare discriminatorie și contrară art. 110 TFUE, deoarece se descurajează, în continuare, punerea în circulație, în statul membru, a unui vehicul de ocazie cumpărat din alte state membre.
În drept sunt invocate dispoz. art. 483 Cod Procedură Civilă,legea 9/2012, art. 148 din Constituția României, art. 110 din Tratatul de instituire al Comunității Europene.
Intimata-pârâtă Instituția P. Județului B. – Serviciul Public Comunitar Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor B. a depus întâmpinare (f.22-25), prin care solicită respingerea recursului. În susținerea acestei poziții procesuale a arătat că Legea nr. 9/2012, în forma în vigoare după data de 01.01.2013 nu cuprinde dispoziții contrare TFUE, deoarece obligația de înmatriculare subzistă pentru „primul proprietar în România” sau cu ocazia „primei transcrieri a dreptului de proprietate în România”, fără a se face vreo diferențiere prin raportare la țara de origine a vehiculului sau la cetățenia proprietarului acestuia.
În plus, în opinia intimatei, dispozițiile Legii nr. 9/2012 nu favorizează nici producția internă și nu încalcă nici principiile liberei circulații a produselor comunitare, aspectele discriminatorii stabilite de CJUE în spețele invocate de recurent vizând doar OUG nr. 50/2008 și formele sale ulterioare.
Părțile nu au mai solicitat administrarea altor probe în recurs.
Analizând actele si lucrările dosarului, sentința atacată, față de motivele invocate, Curtea apreciază că recursul este nefondat, din motivele ce vor fi expuse în continuare.
În fapt, reclamantul a achiziționat un autovehicul care a fost anterior înmatriculat în Germania, (stat membru al Uniunii Europene), pentru care a formulat cerere de înmatriculare,fără plata taxei pentru emisii poluante.
Prin adresa nr._/27.02.2013,intimata-pârâtă a refuzat să dea curs cererii reclamantului de a proceda la înmatricularea autovehiculului în România, fără plata taxei pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule, prevăzute de Legea nr.9/2012.
În drept, deși prin Legea nr. 9/2012 a fost abrogată Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 50/2008, iar prin reglementările cuprinse la art. 4 alin. (2) din Legea nr. 9/2012 urma să fie eliminată discriminarea cuprinsă în O.U.G. nr.50/2008 și a pune reglementările naționale în concordanță cu art. 110 din T.F.U.E. în sensul că obligația de plată a taxei pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule exista și cu ocazia primei transmiteri a dreptului de proprietate în România, asupra unui autovehicul rulat și pentru care nu s-a plătit taxa specială pentru autovehicule și autoturisme, conform Legii nr.571/2003, ulterior, prin O.U.G. nr. 1/2012 s-a dispus suspendarea aplicării dispozițiilor art. 4 alin. 2 din Legea nr. 9/2012 până la 1 ianuarie 2013, persistând astfel discriminarea constatată de Curtea de Justiție a Uniunii Europene în cauza T. contra României și neconcordanțele reglementărilor naționale cu normele europene.
Dispozițiile evocate, de suspendare a aplicării dispozițiilor art. 4 alin. (2) din Legea nr. 9/2012, au fost în vigoare doar până la 1 ianuarie 2013, astfel că după această dată, taxa trebuie achitată de toate persoanele interesate, cum este și cazul reclamantului, întrucât dispozițiile legale care prevăd această obligație nu mai sunt discriminatorii, în sensul reținut anterior de Curtea de Justiție a Uniunii Europene.
Astfel, în cauzele C-402/09 și C-263/10 CJUE a stabilit că „articolul 110 TFUE trebuie interpretat în sensul că se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație în statul membru menționat a unor vehicule de ocazie cumpărate din alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională”.
Prin urmare, la determinarea caracterului discriminatoriu al unei taxe aplicate autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în România trebuie analizat, prin raportare la această concluzie a CJUE, dacă legiuitorul face o distincție referitoare la această taxă în funcție de proveniența autovehiculelor – din parcul auto național sau din parcul auto al unui alt stat membru UE.
Or, prin dispozițiile art. 4 alin. 1 și 2 din Legea nr. 9/2012 se stabilește obligația plății acestei taxe de emisii poluante la momentul înscrierii în circulație de către primul proprietar, indiferent dacă e vorba de un autovehicul nou sau unul rulat, înmatriculat anterior în UE, la momentul „repunerii în circulație a unui autovehicul după încetarea unei exceptări sau scutiri prevăzute la art. 3 și 8”, la momentul „reintroducerii în parcul auto național a unui autovehicul, în cazul în care, la momentul scoaterii sale din parcul auto național, i s-a restituit proprietarului plătitor valoarea reziduală a taxei, în conformitate cu prevederile art. 7” și inclusiv „cu ocazia primei transcrieri a dreptului de proprietate, în România, asupra unui autovehicul rulat și pentru care nu a fost achitată taxa”.
Prin urmare, prin instituirea acestei obligații de achitare a taxei de emisii poluante și cu ocazia primei transcrieri a dreptului de proprietate în România a unui autovehicul rulat, se creează egalitate de tratament între vehiculele rulate existente în parcul auto național și cele rulate importate din alte state membre UE, taxa aplicându-se, deopotrivă, indiferent de originea lor, cu respectarea interdicției stabilite de art. 110 TFUE. În acest mod, ambele categorii de vehicule sunt supuse aceluiași nivel de taxare, iar cumpărătorul național nu mai este orientat, cu precădere spre vehiculele din parcul național (anterior nesupuse vreunei taxări), ci are libertatea de a alege un vehicul, indiferent de origine lui, taxele legate de formalitățile de înmatriculare fiind identice.
Nu poate fi reținută susținerea recurentului că se încalcă dispozițiile art. 110 TFUE deoarece legea nu prevede obligația de plată a taxei și pentru autovehiculele care se află deja înscrise în circulație și pentru care nu intervine nici una din situațiile reglementate de art. 4 din lege, dar care continuă să circule și să emită noxe.
A reține această susținere ar însemna a accepta că legiuitorul național este limitat în a stabili taxe fiscale viitoare, or, această interdicție nu este prevăzută de nici o normă comunitară, libertatea de instituire a taxelor și impozitelor naționale fiind una recunoscută de CJUE în jurisprudența sa, inclusiv în cauzele arătate anterior.
În plus, această susținere nu respectă nici principiul neretroactivității legii, deoarece ar presupune modificarea regimului de înmatriculare al vehiculelor deja înmatriculate, ipoteză care nu poate fi acceptată, deoarece ar fi neconstituțională, contrară art. 15 din Constituție.
Curtea constată că această opinie a sa este confirmată în prezent de pct. 30 și 31 din Ordonanța CJUE din data de 03.02.2014 pronunțată în cauzele conexe C-97/13 și C-214/13 în care se reține că „Legea nr. 9/2012 prezentă o diferență esențială în raport cu OUG nr._, în măsura în care această lege prevedea, la articolul 4 alineatul (2), că
taxa pe poluare era datorată începând din acel moment și cu ocazia primei vânzări
pe piața națională a unor autovehicule de ocazie deja înmatriculate în România și
cărora nu li se aplicase încă această taxă” și că „trebuie să se constate, însă, că OUG nr. 1/2012 a privat articolul 4 alineatul (2) menționat de efectele sale până la 1 ianuarie 2013.
per a contrario,după data de 01.01.2013,legea nu mai instituie un efect descurajator în ceea ce privește înmatricularea unor autovehicule de ocazie cumpărate în alte state membre decât România.
Pentru toate aceste considerente, constatând incidența art. 496 cod procedură civilă, Curtea va respinge recursul declarat de recurenta L. I.-M. împotriva sentinței civile nr.4509/CA/25.09.2013 a Tribunalului B. - Secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
DECIDE:
Respinge recursul formulat de recurenta L. I. M. în calitate de succesoare în drepturi a reclamantului L. C.-V. împotriva sentinței civile nr. 4509/CA/25.09.2013 pronunțată de Tribunalul B. - Secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, pe care o menține.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică azi, 17.01.2014.
Președinte, Judecător, Judecător,
M. F. M. I. M. M. C.
Grefier,
T. M.
Red.: MC/26.02.2014
Tehnored.: TM/28.02.2014/2 ex.
Jud.fond: A.V.
| ← Pretentii. Decizia nr. 701/2014. Curtea de Apel BRAŞOV | Pretentii. Decizia nr. 928/2014. Curtea de Apel BRAŞOV → |
|---|
