Pretentii. Decizia nr. 701/2014. Curtea de Apel BRAŞOV
| Comentarii |
|
Decizia nr. 701/2014 pronunțată de Curtea de Apel BRAŞOV la data de 28-02-2014 în dosarul nr. 433/62/2013
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL B.
SECȚIA C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Decizia nr. 701/R Dosar nr._
Ședința publică din data de 28 februarie 2014
Completul constituit din:
Președinte: M. F. - judecător
M. I. M. - judecător
M. C. - judecător
G. P. - grefier
Pe rol fiind soluționarea recursului declarat de pârâta Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice B. pentru Administrația Județeană a Finanțelor Publice B. – Serviciul Fiscal Orășenesc C. împotriva sentinței civile nr. 6072/CA/03 decembrie 2013 pronunțată de Tribunalul B. - secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal - în dosarul nr._ având ca obiect „pretenții”.
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă avocat U. A. pentru intimatul reclamant N. N. S., lipsă fiind recurenta pârâtă Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice B. pentru Administrația Județeană a Finanțelor Publice B. – Serviciul Fiscal Orășenesc C. și intimata chemată în garanție Administrația F. pentru Mediu.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de grefierul de ședință, după care:
Instanța constată că recursul promovat de recurenta Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice B. pentru Administrația Județeană a Finanțelor Publice B. – Serviciul Fiscal Orășenesc C. este declarat și motivat în termenul prevăzut de lege, potrivit dispozițiilor art. 301-303 Cod procedură civilă și este scutit de la plata taxei judiciare de timbru și timbru judiciar potrivit dispozițiilor art. 17 din Legea nr. 146/1997.
Avocat U. A. pentru intimatul reclamant N. N. S. depune la dosar împuternicirea avocațială ., nr. 7/2014 și chitanța ., nr. 009 din data de 28.02.2014 în valoare de 300 lei, reprezentând onorariu avocațial și arată că nu mai are alte cereri de formulat și nici alte probe de administrat.
Nemaifiind alte cereri de formulat și nici alte probe de administrat, instanța, în baza art. 150 coroborat cu art. 316 Cod procedură civilă declară închisă cercetarea judecătorească și acordă cuvântul asupra recursului.
Având cuvântul, reprezentantul convențional al intimatului reclamant solicită instanței respingerea recursului declarat în cauză și menținerea sentinței atacate ca fiind legală și temeinică, cu cheltuieli de judecată.
Față de actele și lucrările dosarului, instanța reține cauza în pronunțare.
CURTEA
Deliberând asupra recursului de față, constată:
Prin sentința civilă nr. 6072/CA/03.12.2012 pronunțată de Tribunalul B. - Secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a fost admisă acțiunea formulată de reclamantul N. N. S. în contradictoriu cu pârâta Administrația Finanțelor Publice C. și, în consecință, a fost obligată pârâta să plătească reclamantului suma de 2158 lei achitată cu titlu de taxă de poluare și dobânda legală aferentă, începând cu data de 04.01.2013 și până la data plății efective,precum și cheltuieli de judecată în cuantum de 39,3 lei. Totodată a fost admisă cererea de chemare în garanție formulată de pârâta AFP C. în contradictoriu cu Administrația F. pentru Mediu și, în consecință, a fost obligată chemata în garanție să plătească pârâtei AFP C. suma de 2158 lei și dobânda legală aferentă, începând cu data de 04.01.2013 și până la data plății efective.
Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut că potrivit dispozițiilor art. 4 din OUG nr. 50/2008, obligația de plată a taxei de poluare intervine cu ocazia primei înmatriculări a unui autovehicul în România sau la repunerea în circulație a unui autovehicul după încetarea unei exceptări sau scutiri dintre cele la care face referire art. 3 și 9, iar dispozițiile art. 90 par. 1 din Tratatul Instituind Comunitatea Europeană prevăd că niciun stat membru nu aplică, direct sau indirect, produselor altor state membre, impozite interne de orice natură, mai mari decât cele care se aplică, direct sau indirect, produselor naționale similare.
Rostul reglementării instituite prin dispozițiile art. 90 par. 1 este, în opinia tribunalului, acela de a interzice discriminarea fiscală între produsele importate și cele similare autohtone, reținându-se că, în România, nu se percepe nici un fel de taxă pentru autoturismele produse în țară sau în străinătate, dar care sunt deja înmatriculate in România.
Principiile enunțate sunt garantate și de dispozițiile art. 148 din Constituția României, potrivit cărora, urmare a aderării, prevederile tratatelor constitutive ale Uniunii Europene, precum și celelalte reglementări comunitare cu caracter obligatoriu, au prioritate față de dispozițiile contrare ale legii interne, cu respectarea prevederilor actului de aderare iar Parlamentul, Președintele României, Guvernul și autoritatea judecătorească garantează aducerea la îndeplinire a obligațiilor rezultate din actul aderării și din prevederile alineatului, România asumându-și obligația de a respecta dispozițiile tratatelor originare ale Comunității, dinainte de aderare, prin Legea nr. 157/2005, de ratificare a Tratatului de aderare a României și Bulgariei la Uniunea Europeană.
Instanța de fond a constatat că, în România, taxa în discuție nu este percepută pentru autoturisme deja înmatriculate în România, stat comunitar începând de la 1 ianuarie 2007, fiind percepută numai pentru autoturismele înmatriculate în celelalte state comunitare, și reînmatriculate în România, după aducerea acestora în țară, iar, în aceste condiții, prin instituirea dispozițiilor prevăzute de art. 4 din OUG 50/2008, se introduce un regim juridic fiscal discriminatoriu pentru autovehiculele aduse în România din Comunitatea Europeană în scopul reînmatriculării lor în România, în situația în care acestea au fost deja înmatriculate în țara de proveniență, în timp ce pentru reînmatricularea autovehiculelor înmatriculate deja în România, taxa nu este percepută. Se aduce atingere în acest mod prevederilor art. 90 par.1 din Tratat, prevederi față de care instanța apreciază că dispozițiile art. 4 din OUG 50/2008 sunt contrare, taxa achitată de reclamant fiind încasată cu încălcarea dispozițiilor art. 90 din Tratat, impunându-se restituirea ei.
Reclamantul s-a adresat pârâtei pentru a obține restituirea taxei plătite, cerere care nu i-a fost soluționată, acest refuz de restituire fiind nejustificat față de dispozițiile dreptului comunitar indicate anterior.
Împrejurarea că reclamantul a achitat voluntar taxa a fost considerată de tribunal ca fiind lipsită de relevanță juridică, deoarece înmatricularea autoturismului era condiționată de efectuarea acestei plăți, în caz contrar, reclamantul neputând folosi un bun pe în proprietate personală, într-un astfel de caz, aplicându-se principiul conform căruia când un stat membru a impus sau aprobat o taxă contrară dreptului comunitar este obligat să restituie taxa percepută prin încălcarea acestuia, reclamanta având dreptul la restituirea integrală a taxei speciale încasată în temeiul unor dispoziții legale contrare normelor comunitare.
În astfel de situații, Curtea de Justiție Europeană a decis că statele membre trebuie să asigure rambursarea taxelor colectate cu încălcarea prevederilor art. 90 din Tratat, cu respectarea principiilor ce guvernează autonomia procedurală și îmbogățirea fără justă cauză. Tribunalul a admis și cererea de obligare la plata dobânzii legale, dat fiind dispozițiile art. 1522 cod civil și hotărârea pronunțată de CJUE în cauza C-565/2011 începând de la data achitării taxei.
Împotriva acestei sentințe a formulat recurs Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice B. pentru pârâta Administrația Județeană a Finanțelor Publice B. – Serviciul Fiscal Orășenesc C., hotărârea fiind criticată sub aspectul nelegalității și netemeiniciei solicitându-se admiterea căii de atac și modificarea în totalitate a sentinței în sensul respingerii acțiunii.
În motivare a arătat că instanța de fond a aplicat greșit legea, nefiind incidente dispozițiile OUG 50/2008, ci ale Legii nr. 9/2012 în forma din data de 04.01.2013.
Se mai critică obligarea la plata dobânzii și a cheltuielilor de judecată.
Intimatul – reclamant, deși legal citat, nu a formulat întâmpinare conform art. 308 alin. 2 c.pr.civ.
Părțile nu au mai solicitat administrarea altor probe noi în recurs.
Analizând actele și lucrările dosarului prin prisma motivelor de recurs invocate și a dispozițiilor art. 304/1 cod procedură civilă, Curtea constată următoarele:
Reclamantul a solicitat Administrației Finanțelor Publice C. restituirea unei sume reprezentând contravaloarea unei taxe emisii poluante achitată la data de 04.01.2013 în temeiul Legii nr. 9/2012, în vederea înmatriculării unui autoturism second-hand înmatriculat anterior într-un stat membru UE, cerere formulată în condițiile art. 1 și 8 din Legea nr. 554/2004, tribunalul, ca instanță de contencios administrativ, fiind învestit cu analiza caracterului justificat sau nu al refuzului de restituire a sumei solicitate.
Recurenta a invocat ca motiv de recurs inaplicabilitatea dreptului comunitar, dar această susținere, ce se încadrează în dispozițiile art. 304 pct. 9 c.pr.civ., nu este fondată.
Astfel, preeminența dreptului comunitar este consacrată prin Constituție, iar punerea în aplicare a obligațiilor ce decurg din dreptul comunitar se reflectă atât în obligația de cooperare loială cât și în autonomia instituțională și procedurală a statelor membre. Această autonomie are la bază principiul efectivității care vizează împiedicarea ca o dispoziție procedurală națională să facă imposibilă sau excesiv de dificilă aplicarea dreptului comunitar.
În acest context se impune a se mai preciza ca TFUE se bucură de aplicabilitate directă în dreptul intern al unui stat membru, astfel că judecătorul național este obligat să îl aplice cu prioritate față de reglementări naționale contrare indiferent de caracterul acestora general sau special.
Recurenta a mai invocat ca motiv de recurs compatibilitatea acestei taxe de emisii poluante cu normele comunitare, iar aceste susțineri, ce se încadrează în dispozițiile art. 304 pct. 9 c.pr.civ., sunt fondate.
Prima instanță a analizat caracterului justificat sau nu al refuzului de restituire prin raportare la prevederile OUG nr. 50/2008, deși taxa a fost achitată în temeiul Legii nr. 9/2012, astfel că instanța de recurs va verifica, în recurs, compatibilitatea acestui ultim act normativ cu dispozițiile TFUE.
În cauzele C-402/09 și C-263/10 CJUE a stabilit că „articolul 110 TFUE trebuie interpretat în sensul că se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație în statul membru menționat a unor vehicule de ocazie cumpărate din alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională”.
Prin urmare, la determinarea caracterului discriminatoriu al unei taxe aplicate autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în România trebuie analizat, prin raportare la această concluzie a CJUE, dacă legiuitorul face o distincție referitoare la această taxă în funcție de proveniența autovehiculelor – din parcul auto național sau din parcul auto al unui alt stat membru UE.
Or, prin dispozițiile art. 4 alin. 1 și 2 din Legea nr. 9/2012 se stabilește obligația plății acestei taxe de emisii poluante la momentul înscrierii în circulație de către primul proprietar, indiferent dacă e vorba de un autovehicul nou sau unul rulat, înmatriculat anterior în UE, la momentul „repunerii în circulație a unui autovehicul după încetarea unei exceptări sau scutiri prevăzute la art. 3 și 8”, la momentul „reintroducerii în parcul auto național a unui autovehicul, în cazul în care, la momentul scoaterii sale din parcul auto național, i s-a restituit proprietarului plătitor valoarea reziduală a taxei, în conformitate cu prevederile art. 7” și inclusiv „cu ocazia primei transcrieri a dreptului de proprietate, în România, asupra unui autovehicul rulat și pentru care nu a fost achitată taxa”.
Prin urmare, prin instituirea acestei obligații de achitare a taxei de emisii poluante și cu ocazia primei transcrieri a dreptului de proprietate în România a unui autovehicul rulat, se creează egalitate de tratament între vehiculele rulate existente în parcul auto național și cele rulate importate din alte state membre UE, taxa aplicându-se, deopotrivă, indiferent de originea lor, cu respectarea interdicției stabilite de art. 110 TFUE. În acest mod, ambele categorii de vehicule sunt supuse aceluiași nivel de taxare, iar cumpărătorul național nu mai este orientat, cu precădere spre vehiculele din parcul național (anterior nesupuse vreunei taxări), ci are libertatea de a alege un vehicul, indiferent de origine lui, taxele legate de formalitățile de înmatriculare fiind identice.
Curtea constată că această opinie a sa este confirmată în prezent de pct. 30 și 31 din Ordonanța CJUE din data de 03.02.2014 pronunțată în cauzele conexe C-97/13 și C-214/13 în care se reține că „Legea nr. 9/2012 prezenta o diferență esențială în raport cu OUG nr. 50/2008, în măsura în care această lege prevedea, la articolul 4 alineatul (2), că
taxa pe poluare era datorată începând din acel moment și cu ocazia primei vânzări
pe piața națională a unor autovehicule de ocazie deja înmatriculate în România și
cărora nu li se aplicase încă această taxă” și că „trebuie să se constate însă că OUG nr. 1/2012 a privat articolul 4 alineatul (2) menționat de efectele sale până la 1 ianuarie 2013. Rezultă că regimul de impozitare în vigoare la data faptelor aflate la originea litigiilor principale (ianuarie 2012, respectiv mai 2012) avea, asemenea celui instituit prin OUG nr. 50/2008, un efect descurajator în ceea ce privește înmatricularea unor autovehicule de ocazie cumpărate în alte state membre decât România și caracterizate printr-o vechime și o uzură importante, în timp ce vehiculele similare puse în vânzare pe piața națională a vehiculelor de ocazie nu erau în niciun fel grevate de o asemenea sarcină fiscală”.
Prin urmare, constatând incidența art. 312 alin. 3 c.pr.civ., Curtea va admite recursul declarat de pârâta Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice B. pentru Administrația Județeană Finanțelor Publice B. – Serviciul Fiscal Orășenesc C. împotriva sentinței civile nr. 6072/CA/03.12.2013 a Tribunalului B. – Secția a II-a, contencios administrativ și fiscal, pe care o va modifica în totalitate, în sensul că va respinge acțiunea formulată de reclamantul N. N. S..
În mod corespunzător, față de prevederile art. 60 c.pr.civ., modificarea obligațiilor pârâtei determină și modificarea obligațiilor chematei în garanție Administrația F. pentru Mediu către pârâtă, astfel că se va respinge și cererea de chemare în garanție formulată de pârâta Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice B. pentru Administrația Județeană Finanțelor Publice B. – Serviciul Fiscal Orășenesc C. împotriva chematei în garanție Administrația F. Pentru Mediu.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul formulat de Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice B. pentru pârâta Administrația Județeană Finanțelor Publice B. – Serviciul Fiscal Orășenesc C. (fosta Administrației Finanțelor Publice C.) împotriva sentinței civile nr. 6072/CA/03.12.2013 a Tribunalului B. – Secția a II-a, contencios administrativ și fiscal pe care o modifică în totalitate și, în consecință:
Respinge acțiunea formulată de reclamantul N. N. S. în contradictoriu cu pârâta Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice B. pentru Administrația Județeană Finanțelor Publice B. – Serviciul Fiscal Orășenesc C. (fosta Administrației Finanțelor Publice C.).
Respinge cererea de chemare în garanție formulată de pârâta Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice B. pentru Administrația Județeană Finanțelor Publice B. – Serviciul Fiscal Orășenesc C. (fosta Administrației Finanțelor Publice C.) împotriva chematei în garanție Administrația F. Pentru Mediu.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 28.02.2014.
Președinte Judecător Judecător
M. FilipMaria I. MihaiMirela C.
Grefier
G. P.
Red. MC/28.02.2014
Tehnored. G.P/04.03.2014 /2ex
Jud Fond: I.B.
| ← Pretentii. Decizia nr. 1987/2014. Curtea de Apel BRAŞOV | Obligaţia de a face. Decizia nr. 154/2014. Curtea de Apel BRAŞOV → |
|---|
