Obligaţia de a face. Decizia nr. 1926/2014. Curtea de Apel BRAŞOV
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1926/2014 pronunțată de Curtea de Apel BRAŞOV la data de 26-06-2014 în dosarul nr. 1037/64/2011*
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL B.
SECȚIA C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Decizia nr. 1926 /RDosar nr._
Ședința publică din data de 26 iunie 2014
Completul constituit din:
Președinte: - A. G. S. - judecător
- M. F. - judecător
- M. R. - judecător
- M. C. - grefier
Pe rol fiind soluționarea recursului declarat de reclamantul C. N. împotriva sentinței civile nr. 59/CA din 21.03.2012 pronunțată de Curtea de Apel B. - Secția de contencios administrativ și fiscal în dosarul nr._, având ca obiect „obligația de a face”, cauză trimisă spre soluționare pe cale administrativă de către Înalta Curte de Casație și Justiție în temeiul Legii nr. 2/2013.
La apelul nominal făcut în ședința publică, se constată lipsa părților.
Procedura este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează că pricina a fost suspendată la data de 23.05.2013, în temeiul art. 242 alin.1 pct.2 Cod procedură civilă.
La data de 26.05.2014, din oficiu, instanța a dispus repunerea pe rol a cauzei în vederea discutării perimării cererii de recurs, acordând termen la judecată la data de 26 iunie 2014, cu citarea părților.
Instanța constată că de la data suspendării 23.05.2013 și până în prezent părțile nu au făcut acte întreruptive sau suspensive ale cursului perimării.
În baza actelor existente la dosar instanța rămâne în pronunțare.
CURTEA
Constată că prin sentința civilă nr. 59/F/21.03.2014 pronunțată de Curtea de Apel B. - Secția de contencios administrativ și fiscal în dosarul nr._ s-a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei C. P. a Revoluționarilor din Decembrie 1989.
S-a respins acțiunea formulată de reclamantul C. N. în contradictoriu cu pârâții C. P. a Revoluționarilor din Decembrie 1989 și S. de S. pentru Problemele Revoluționarilor din Decembrie 1989 având ca obiect obligarea pârâtei C. P. a Revoluționarilor din Decembrie 1989 să acorde reclamantului avizul favorabil pentru calitatea Remarcat și obligarea S. de S. pentru Problemele Revoluționarilor din Decembrie 1989 la preschimbarea certificatului de luptător, eliberarea noului tip de certificat, legitimația aferentă, cele 12 bilete gratuite clasa I pe calea ferată, cartela Metrorex și adeverința pentru Casa Teritorială de Pensii.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamantul C. N., ce a format obiectul dosarului nr._ al Înaltei Curți de Casație și Justiție.
Prin încheierea de ședință din 25.02.2013 pronunțată de ÎCCJ s-a dispus, în temeiul dispozițiilor art. XXIII alin.2 și 4 din Legea nr. 2/2013, scoaterea cauzei de pe rol și trimiterea dosarului la Curtea de Apel B. - Secția de contencios administrativ și fiscal, instanță devenită competentă să îl soluționeze.
Recursul nu este motivat în fapt și în drept.
În cauză a fost întocmită dare de seamă asupra actelor de procedură în legătură cu perimarea, din care rezultă că ultimul act de procedură a fost îndeplinit la data de 23 mai 2013, când instanța a dispus, în baza art.242 alin.1 pct.2 Cod procedură civilă, suspendarea judecării cauzei.
Dosarul a fost trimis în arhivă spre conservare, urmând a fi repus pe rol la stăruința părții interesate ori alte dispoziții ale instanței.
Potrivit art. 248 alin. 1 Cod procedură civilă, orice cerere de chemare în judecată, contestație, apel, recurs, revizuire și orice altă cerere de reformare sau de revocare, în materie de contencios administrativ, se perimă de drept, dacă a rămas în nelucrare din vina părții timp de un an.
Excepția de perimare este o excepție de procedură absolută și peremptorie – putând să fie invocată și de instanță din oficiu, în baza art. 252 Cod procedură civilă.
În speță, recursul a rămas în nelucrare mai mult de un an, iar rămânerea în nelucrare s-a datorat culpei părților.
Cum în cauză nu s-au îndeplinit acte de procedură de natură a întrerupe sau suspenda perimarea, potrivit prevederilor art. 252 alin.1 Cod procedură civilă, instanța urmează a constata perimarea recursului formulat de reclamantul C. N. împotriva sentinței civile nr. 59/CA din 21.03.2012 pronunțată de Curtea de Apel B. - Secția de contencios administrativ și fiscal în dosarul nr._ .
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Constată perimarea recursului declarat de reclamantul C. N. împotriva sentinței civile nr. 59/F din 21 martie 2012 pronunțată de Curtea de Apel B.- Secția de contencios administrativ și fiscal, în dosarul nr._ .
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 26.06.2014.
Președinte, Judecător, Judecător,
A. G. S. M. F. M. R.
Grefier,
M. C.
Red. A.G.S. /26.06.2014
Tehnored: M.C./ 26.06.2014/-2 ex
Jud. fond: L. B.
| ← Pretentii. Decizia nr. 2247/2014. Curtea de Apel BRAŞOV | Pretentii. Decizia nr. 2253/2014. Curtea de Apel BRAŞOV → |
|---|








