Obligaţia de a face. Decizia nr. 720/2014. Curtea de Apel BRAŞOV
| Comentarii |
|
Decizia nr. 720/2014 pronunțată de Curtea de Apel BRAŞOV la data de 28-02-2014 în dosarul nr. 3998/62/2013
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL B.
SECȚIA C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Decizia nr. 720/R Dosar nr._
Ședința publică din data de 28 februarie 2014
Completul constituit din:
Președinte: M. F. - judecător
M. I. M. - judecător
M. C. - judecător
G. P. - grefier
Pe rol fiind soluționarea recursului declarat de reclamanta .. împotriva sentinței civile nr. 5319/CA/30 octombrie 2013 pronunțată de Tribunalul B. - secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal - în dosarul nr._ având ca obiect „obligația de a face”.
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă avocat A. C. pentru recurenta reclamantă .., lipsă fiind intimata pârâtă Instituția P. Județului B. – Serviciul Public Comunitar Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor B..
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de grefierul de ședință, după care:
Instanța constată că recursul promovat de recurenta reclamantă .. este declarat și motivat în termenul prevăzut de lege, potrivit dispozițiilor art. 485-487 din Noul Cod de procedură civilă și este legal timbrat cu taxă judiciară de timbru de 12 lei, achitată conform chitanței nr._ din data de 05.12.2013 și cu timbru judiciar de 0,15 lei, anulate de instanță la dosar.
Avocat A. C. depune la dosar înscrisuri în susținerea recursului, respectiv Ordonanța Curții de Justiție a Uniunii Europene din data de 03 februarie 2014 și Încheierea pronunțată de Curtea de Apel București la data de 13 martie 2013, prin care s-a dispus sesizarea Curții de Justiție a Uniunii Europene.
Întrebată fiind, avocat A. C. pentru recurenta reclamantă .. învederează instanței că nu mai are alte cereri de formulat și nici alte probe de administrat.
Nemaifiind alte cereri de formulat și alte incidente de soluționat, instanța, în baza art. 392 din Noul cod de procedură civilă, deschide dezbaterile asupra recursului și acordă cuvântul părții prezente.
Reprezentanta convențională a recurentei reclamante solicită instanței admiterea recursului așa cum a fost formulat și modificarea în tot a sentinței recurate, cu consecința admiterii cererii de chemare în judecată așa cum a fost formulată, având în vedere și Ordonanța CJUE din data de 03 februarie 2014 prin care s-a constatat că dispozițiile OUG nr. 9/2012 contravin prevederilor comunitare, fără cheltuieli de judecată.
Instanța reține cauza în pronunțare.
CURTEA
Deliberând asupra recursului de față, constată:
P. sentința civilă nr. 5319/CA/30.10.2013 a Tribunalului B. – Secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a fost respinsă acțiunea formulată de reclamanta . B. în contradictoriu cu pârâta Instituția P. B. – Serviciul Public Comunitar Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Autovehiculelor.
Împotriva acestei hotărâri, reclamanta . B. a declarat recurs, în termenul legal, prin care a solicitat admiterea recursului, modificarea în totalitate a sentinței și admiterea acțiunii, cu cheltuieli de judecată.
În motivare, a arătat că, în mod greșit, prima instanță a înlăturat apărările sale referitoare la caracterul contrar dreptului comunitar al taxei de emisii poluante instituită de Legea nr. 9/2012.
Recurentul a arătat că regimul discriminatoriu, contrar art. 110 TFUE, continuă să existe și în forma Legii nr. 9/2012, după data de 01.01.2013. În plus, a mai arătat că, ulterior, Legea nr. 9/2012 a fost abrogată de dispozițiile OUG nr. 9/2013.
Recurenta a arătat că, în urma suspendării aplicării dispozițiilor art. 4 alin. 2 din Legea nr. 9/2012, contrar celor reținute de instanța de fond, acest act normativ menține un regim de impozitare care descurajează înmatricularea în România a unor autovehicule de ocazie cumpărate din alte state membre și care se caracterizează printr-o uzură și o vechime importante, în timp ce vehiculele similare puse în vânzare pe piața națională a vehiculelor de ocazie nu sunt în nici un fel grevate de o asemenea sarcină fiscală.
P. urmare, în opinia recurentei, prima instanță trebuia să dea întâietate prevederilor comunitare, lăsând inaplicabil dreptul intern incompatibil cu legislația națională.
În drept a fost invocată aplicarea art. 488 pct. 8 și art. 496 alin. 1 și 2 c.pr.civ.
Cererea de recurs a fost legal timbrată cu taxă judiciară de timbru în valoare de 2 lei și timbru judiciar în valoare de 0,15 lei.
Intimata Instituția P. B. – Serviciul Public Comunitar Regim Permise De Conducere și Înmatriculare a Autovehiculelor, prin întâmpinare (filele 19-21), a solicitat respingerea recursului declarat de reclamanta . B..
În susținerea acestei poziții procesuale a arătat că Legea nr. 9/2012, în forma în vigoare după data de 01.01.2013 nu cuprinde dispoziții contrare TFUE, deoarece obligația de înmatriculare subzistă pentru „primul proprietar în România” sau cu ocazia „primei transcrieri a dreptului de proprietate în România”, fără a se face vreo diferențiere prin raportare la țara de origine a vehiculului sau la cetățenia proprietarului acestuia.
În plus, în opinia intimatei, dispozițiile Legii nr. 9/2012 nu favorizează nici producția internă și nu încalcă nici principiile liberei circulații a produselor comunitare, aspectele discriminatorii stabilite de CJUE în spețele invocate de recurent vizând doar OUG nr. 50/2008 și formele sale ulterioare.
Părțile nu au mai solicitat administrarea altor probe în recurs.
Analizând actele și lucrările dosarului, prin prisma dispozițiilor art. 488 pct.8 cod procedură civilă și recursul declarat de reclamanta . B., Curtea constată că acesta este neîntemeiat.
Motivul de recurs invocat de recurenta reclamantă – înlăturarea de către instanța de fond a susținerilor sale referitoare la caracterul discriminatoriu al dispozițiilor Legii nr. 9/2012 prin raportare la art. 110 TFUE – se încadrează în dispozițiile art. 488 pct. 8 cod procedură civilă, dar nu este fondat.
Astfel, Curtea reține că, la data de 21.02.2013, recurenta reclamantă . B. s-a adresat intimatei pârâte Instituția P. – Serviciul Public Comunitar Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor B. cu o cerere prin care a solicitat înmatricularea a 11 autovehicule, înmatriculate anterior în UE, second-hand, fără plata taxei de emisii poluante (filele 8-9), iar la această cerere a primit răspunsul de la fila 4 dosar fond, în sensul că nu se poate înmatricula autovehiculul fără depunerea tuturor documentelor precizate în dispozițiile OMAI 1501/2006 și ale Legii nr. 9/2012. Ulterior, la data de 04.04.2013 reclamanta a reiterat cererea, dar a primit același răspuns (filele 6-7, 11).
P. urmare, prima instanță, în mod legal și temeinic a avut în vedere, la analiza caracterului nejustificat al refuzului de înmatriculare fără plata taxei de emisii poluante, legislația în vigoare la data nașterii raportului juridic de drept administrativ dedus judecății, respectiv data cererii adresată de recurenta reclamantă autorității publice – 21.02.2013, în virtutea principiului neretroactivității legii civile noi, deci Legea nr. 9/2012, fără a avea în vedere dispozițiile OUG nr. 1/2012, act normativ ce a avut aplicabilitate numai pe perioada 03.02._12. Dispoziția de suspendare invocată de recurenta - pârâtă – OUG nr. 1/2012 – și-a încetat aplicabilitatea la data de 01.01.2013, astfel că, în mod corect nu a fost avută în vedere de către instanța de fond.
De asemenea, nici prevederile OUG nr. 9/2013 care instituie timbrul de mediu, invocate de către recurenta reclamantă, nu au relevanță în cauză, deoarece acest act normativ este ulterior raportului juridic dedus judecății (născut la data de 21.02.2013 conform celor reținute mai sus) și nu poate retroactiva, prin prisma art. 15 din Constituție.
Curtea va mai reține că principiul priorității dreptului comunitar în raport cu legislația națională, invocat de către recurenta reclamantă, este un principiu consacrat la nivel constituțional – art. 148 Constituție și a fost avut în vedere de instanța de fond, care a analizat prevederile Legii nr. 9/2012 prin prisma art. 110 TFUE.
Referitor la taxele legate de faptul înmatriculării într-un stat membru UE, Curtea reține că în cauzele C-402/09 (T.) și C-263/10 (N.), CJUE a stabilit că „articolul 110 TFUE trebuie interpretat în sensul că se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație în statul membru menționat a unor vehicule de ocazie cumpărate din alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională”.
P. urmare, la determinarea caracterului discriminatoriu al unei taxe aplicate autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în România trebuie analizat, prin raportare la această concluzie a CJUE, dacă legiuitorul face o distincție referitoare la această taxă în funcție de proveniența autovehiculelor – din parcul auto național sau din parcul auto al unui alt stat membru UE.
Or, prin dispozițiile art. 4 alin. 1 și 2 din Legea nr. 9/2012 se stabilește obligația plății acestei taxe de emisii poluante la momentul înscrierii în circulație de către primul proprietar, indiferent dacă e vorba de un autovehicul nou sau unul rulat, înmatriculat anterior în UE, la momentul „repunerii în circulație a unui autovehicul după încetarea unei exceptări sau scutiri prevăzute la art. 3 și 8”, la momentul „reintroducerii în parcul auto național a unui autovehicul, în cazul în care, la momentul scoaterii sale din parcul auto național, i s-a restituit proprietarului plătitor valoarea reziduală a taxei, în conformitate cu prevederile art. 7” și, inclusiv „cu ocazia primei transcrieri a dreptului de proprietate, în România, asupra unui autovehicul rulat și pentru care nu a fost achitată taxa”.
P. urmare, prin instituirea acestei obligații de achitare a taxei de emisii poluante și cu ocazia primei transcrieri a dreptului de proprietate în România a unui autovehicul rulat, se creează egalitate de tratament între vehiculele rulate existente în parcul auto național și cele rulate importate din alte state membre UE, taxa aplicându-se, deopotrivă, indiferent de originea lor, cu respectarea interdicției stabilite de art. 110 TFUE, astfel cum corect a reținut și prima instanță.
În acest mod, ambele categorii de vehicule sunt supuse aceluiași nivel de taxare, iar cumpărătorul național nu mai este orientat, cu precădere spre vehiculele din parcul național (anterior nesupuse vreunei taxări), ci are libertatea de a alege un vehicul, indiferent de origine lui, taxele legate de formalitățile de înmatriculare fiind identice.
Curtea constată că această opinie este confirmată în prezent de pct. 30 și 31 din Ordonanța CJUE din data de 03.02.2014 pronunțată în cauzele conexe C-97/13 și C-214/13 în care se reține că „Legea nr. 9/2012 prezenta o diferență esențială în raport cu OUG nr._, în măsura în care această lege prevedea, la articolul 4 alineatul (2), că
taxa pe poluare era datorată începând din acel moment și cu ocazia primei vânzări
pe piața națională a unor autovehicule de ocazie deja înmatriculate în România și
cărora nu li se aplicase încă această taxă” și că „trebuie să se constate însă că OUG nr. 1/2012 a privat articolul 4 alineatul (2) menționat de efectele sale până la 1 ianuarie 2013. Rezultă că regimul de impozitare în vigoare la data faptelor aflate la originea litigiilor principale (ianuarie 2012, respectiv mai 2012) avea, asemenea celui instituit prin OUG nr. 50/2008, un efect descurajator în ceea ce privește înmatricularea unor autovehicule de ocazie cumpărate în alte state membre decât România și caracterizate printr-o vechime și o uzură importante, în timp ce vehiculele similare puse în vânzare pe piața națională a vehiculelor de ocazie nu erau în niciun fel grevate de o asemenea sarcină fiscală”.
Pentru toate aceste considerente, constatând incidența art. 496 cod procedură civilă, Curtea va respinge recursul declarat de reclamanta . B. împotriva sentinței civile nr. 5319/CA/30.10.2013 a Tribunalului B. - Secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, pe care o va menține.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul formulat de reclamanta . B. împotriva sentinței civile nr. 5319/CA/30.10.2013 a Tribunalului B. - Secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, pe care o menține.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică azi, 28.02.2014.
Președinte Judecător Judecător
M. FilipMaria I. MihaiMirela C.
Grefier
G. P.
Red. MIM/04.03.2014
Tehnored. G.P/04.03.2014 /4ex
Jud Fond: A.V.
| ← Obligaţia de a face. Decizia nr. 740/2014. Curtea de Apel BRAŞOV | Pretentii. Decizia nr. 2008/2014. Curtea de Apel BRAŞOV → |
|---|
