Obligaţia de a face. Decizia nr. 740/2014. Curtea de Apel BRAŞOV

Decizia nr. 740/2014 pronunțată de Curtea de Apel BRAŞOV la data de 28-02-2014 în dosarul nr. 13488/62/2012

Dosar nr._

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL B.

SECȚIA C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

DECIZIA Nr. 740/R

Ședința publică din data de 28 februarie 2014

Completul constituit din:

Președinte: Lorența B. - judecător

R. Grațiela M. - judecător

C. E. C. - judecător

T. M. - grefier

Pentru astăzi fiind amânată pronunțarea asupra recursului declarat de recurentul chemat în garanție M. EDUCAȚIEI NAȚIONALE (fost M.E.C.T.S.) împotriva sentinței civile nr. 5322/CA din 30.10.2013, pronunțată de Tribunalul B. – Secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal în dosarul cu nr._, având ca obiect „obligația de a face”.

La apelul nominal făcut în ședință publică, la pronunțare, se constată lipsa părților.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

Dezbaterile în cauza de față au avut loc în ședința publică din 25 februarie 2014, potrivit încheierii de ședință din acea zi, ce face parte integrantă din prezenta hotărâre.

Instanța, în vederea deliberării, a amânat pronunțarea pentru data de 28 februarie 2014.

CURTEA,

Constată că prin sentința civilă nr. 5322/CA din 30.10.2013, pronunțată de Tribunalul B. – Secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal s-a admis în parte acțiunea formulată de reclamantul P. A. în contradictoriu cu pârâții U. S. HARET și M. EDUCAȚIEI NAȚIONALE și, în consecință: pârâta U. S. Haret a fost obligată să elibereze reclamantului Diploma de licență și suplimentul de diplomă, urmare a absolvirii cursurilor Facultății de Psihologie Pedagogie din B., Specializarea Psihologie, din cadrul Universității S. Haret, promoția 2009 și a susținerii și promovării examenului de licență în sesiunea iulie 2009; pârâta U. S. Haret a fost obligată să plătească reclamanților suma de 104,3 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată; s-au respins restul pretențiilor; s-a admis în parte cererea de chemare în garanție formulată de pârâta U. S. HARET București în contradictoriu cu M. EDUCAȚIEI NAȚIONALE și, în consecință: chematul în garanție a fost obligat să aprobe tipărirea formularului tipizat constând în Diplomă de Licență și suplimentul la diplomă pentru reclamant; chematul în garanție a fost obligat să plătească pârâtei suma de 104,3 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată: s-au respins restul pretențiilor pârâtei față de chematul în garanție.

Pentru a pronunța acestă soluție instanța de fond a reținut următoarele considerente:

Reclamantul Pitis A. este absolvent al Facultății de Psihologie din B., specializarea Psihologie, din cadrul Universității S. Haret, ciclul I – studii universitare de licență (sistem Bologna), promoția 2009, forma de învățământ FR (frecvență redusă). Aceasta a promovat examenul de licență, pârâta Universitate S. Haret eliberându-i în acest sens adeverința nr. 709/25.07.2009 (f.19 dosar Tribunal).

Ulterior, reclamantul a solicitat pârâtei să-i elibereze diploma de licență și suplimentul de diplomă, la care a primit adresa-răspuns nr.9731/10.07.2012, în sensul că a întreprins demersurile necesare pentru obținerea de la ministerul Educației, Tineretului, Cercetării și Sportului, a aprobărilor legale pentru tipărirea formularelor de diplomă de licență pentru absolvenții promoției 2009, că respectiva comandă nu a fost onorată decât parțial, iar în momentul în care va primi formularele de diplomă de licență, se va completa neîntârziat un formulat pentru reclamantă, ca absolvent al Universității (f.6-7 dosar Tribunal).

Prin adresa nr.6019/19.12.2012 Agenția Română de asigurare a Calității în Învățământul Superior – ARACIS a arătat că specializarea Psihologie din cadrul Facultății de Psihologie Pedagogie din B. a USH București este acreditată la forma de învățământ cu frecvență (ZI), cu 180 de credite în perioada 2006-2009 (f.87 dosar Tribunal).

Instanța de fond a reținut că cererea reclamantei de obligare a pârâtei U. S. Haret la eliberarea diplomei de licență și suplimentului de diplomă este fondată, pe de o parte deoarece această pârâtă nu a negat dreptul reclamantei și nici actul prin care a recunoscut acesteia calitatea de licențiată în psihologie, iar adeverința eliberată, menționată mai sus nu a fost anulată și nu s-a solicitat în instanță, nici de pârâtă, nici de către chematul în garanție MECTS anularea acestora și nici analizarea criteriilor de obținere a acestora.

Pe de altă parte, instanța de fond a reținut că obligația pârâtei U. S. Haret este corelativă, interdependentă de aprobarea tipizării formularelor tipizate pentru diplomele de licență de către pârâtul MECTS, astfel încât obligația pârâtei nu poate fi îndeplinită decât în măsura în care chematul în garanție ar fi obligat să aprobe tipizarea formularelor de diplomă de licență pentru reclamantă.

Cu privire la apărările chematului în garanție MECTS cu privire la necesitatea acreditării provizorii de către pârâta U. S. Haret pentru forma de învățământ cu frecvență redusă (FR), urmată de reclamantă, instanța de fond a reținut că potrivit dispozițiilor art.60 alin.1 din Legea nr.84/1995 „Activitatea didactică se poate organiza în următoarele forme: de zi, seral, cu frecvență redusă și la distanță. Formele de învățământ seral, cu frecvență redusă și la distanță pot fi organizate de instituțiile de învățământ superior care au cursuri de zi.”

Dispozițiile art.11 din HG nr.1011/2001 privind organizarea și funcționarea învățământului la distanță și a învățământului cu frecvență redusă în instituțiile de învățământ superior prevăd faptul că “În învățământul superior și la forma de învățământ la distanță sau de învățământ cu frecvență redusă funcționează sistemul de credite transferabile în aceleași condiții cu cele prevăzute pentru forma de zi.”, iar la art.14: “Diplomele și certificatele de studii sunt eliberate absolvenților care au parcurs programe în sistem de învățământ la distanță sau de învățământ cu frecvență redusă de către instituțiile de învățământ superior acreditate, în conformitate cu Regulamentul actelor de studii.”

În niciuna din aceste dispoziții legale nu se menționează vreo condiție suplimentară pentru desfășurarea cursurilor cu frecvență redusă sau la distanță, cu excepția faptului ca respectiva facultate să fie acreditată pentru forma de învățământ „la zi”, condiție pe care pârâta o îndeplinește în cauză, conform adresei emise de ARACIS, descrisă mai sus.

De asemenea, acreditarea Facultății de Psihologie și Pedagogie B. din cadrul USH rezultă și din înscrierea acesteia la pct.B.6 din Anexa 1 la HG nr.916/2005 privind structurile instituțiilor de învățământ superior acreditate sau autorizate să funcționeze provizoriu și a specializărilor din domeniile studiilor universitare de licență, începând cu anul universitar 2005/2006.

În ceea ce privește dispozițiile art.17 din HG nr.1011/2001, care fac trimitere la procedura de evaluare academică a programelor de învățământ la distanță sau de învățământ cu frecvență redusă, care se realizează conform Legii nr. 88/1993, republicată, instanța reține că în culpa se află chematul în garanție MECTS, instituție care avea potrivit Legii nr. 442/2003, Legii nr. 88/1993, Legii nr. 84/1995, OUG nr. 75/2005 aprobată prin Legea nr. 87/2006, Ordinului nr. 3404/2006 și HG nr. 366/2007, atribuții de control și de cenzură a activității desfășurate și organizate de către pârâta USH, având pârghiile necesare stopării unor eventuale organizări ale formei de învățământ de la distanță sau cu frecvență redusă, în situațiile în care ar fi constatat că aceasta nu este în concordanță cu prevederile legale.

Aceasta cu atât mai mult cu cât pârâta U. S. Haret a informat în mod public că are acreditare sau autorizare pentru toate specializările din cadrul facultăților sale, inclusiv pentru forma de învățământ cu frecvență redusă, iar în Regulamentul de organizare și funcționare al Universității se precizează în mod expres că aceasta organizează și forma de învățământ cu frecvență redusă (FR).

Or, câtă vreme pârâtul MECTS nu a pus în discuție și invocat anterior legalitatea formei de învățământ cu frecvență redusă, nereacționând în nici un fel, în sensul interzicerii funcționării și organizării acesteia, instanța de fond a reținut că atitudinea chematului în garanție MECTS nu poate avea repercusiuni asupra situației reclamantei.

Instanța de fond a reținut și că reclamantul a susținut examenul de licență în iulie 2009, iar OG nr.10/2009 a fost publicată în Monitorul Oficial al României ulterior, la data de 20.08.2009, astfel încât acest act normativ nu îi este opozabil, neretroactivând.

În raport de prevederile art. 7 și 38 din OMECT nr.2284/2007 și OMECT nr. 4022/2008, ținând seama că, pentru tipărirea și difuzarea către pârâta U. S. Haret a formularelor în discuție de către ROMDIAC S.A. este necesară aprobarea chematului în garanție MECTS, luând în considerare că reclamanta are dreptul la eliberarea diplomei de licență și suplimentului de diplomă, instanța de fond a admis cererea de chemare în garanție cu privire la obligarea acestuia la aprobarea tipăririi formularelor tipizate constând în Diplomă de Licență și suplimentul la diplomă pentru reclamantă.

Cu privire la solicitarea pârâtei U. S. Haret de a fi obligat chematul în garanție MECTS la aprobarea tipizării formularelor tipizate constând în diploma de licență și suplimentul diplomei de licență, sub sancțiunea prevăzută de art.24 alin.2 din Legea nr.554/2004, în cuantum de 50 lei pe zi de întârziere începând cu cea de a 30 – a zi de la rămânerea irevocabilă a hotărârii, instanța reține că, potrivit art. 25 alin. 1, din Legea nr.554/2004, sancțiunea se acordă de instanța de executare, la cererea reclamantului, în cazul în care se refuză executarea, cererea fiind prematură în prezent.

Pentru toate aceste considerente de fapt și de drept și în temeiul art.18 din Legea nr.554/2004 s-a admis acțiunea principală în tot și cererea de chemare în garanție în parte.

Cheltuielile de judecată avansate de reclamantă, constând în onorariu de avocat, s-au acordat în baza art. 274 Cod procedură civilă.

Împotriva acestei hotărâri a formulat recurs chematul în garanție M. Educației Naționale care a solicitat admiterea căii de atac și modificarea sentinței civile în sensul respingerii acțiunii și a cererii de chemare în garanție. Criticile aduse au constat în următoarele:

1. Invocând dispozițiile art. 304 pct. 9 din codul de procedură civilă, recurentul susține că prima instanță a admis în mod greșit cererea de chemare în garanție a Ministerului Educației Naționale.

În acest sens, s-a arătat că admiterea cererii de chemare în garanție este neîntemeiată întrucât între MEN și U. S. Haret nu există un raport juridic care ar putea determina admiterea unei astfel de cereri.

Formularele diplomelor nu se eliberează oricui și oricând, instituția de învățământ superior care solicită un anumit număr de exemplare trebuind să facă dovada că a înmatriculat studenții la formele de învățământ acreditate, autorizate să funcționeze provizoriu.

Potrivit Legii nr. 288/2004, durata ciclurilor de studii pe domenii și specializări, se stabilește de M. Educației și cercetării la propunerea Consiliului Național al Rectorilor și se aprobă prin hotărâre a Guvernului.

U. S. Haret a solicitat ministerului eliberarea avizului pentru ridicarea formularelor tipizate de la ROMDIDACT SA – Companie de Material Didactic, pentru absolvenții din anii 2008, 2009 și 2010.

MEN și-a îndeplinit obligațiile ce-i reveneau relativ la emiterea avizului în vederea achiziționării tipizatelor de către U. S. Haret. Dacă aceste tipizate nu au fost gestionate corespunzător, în conformitate cu prevederile legale, nu este culpa MEN.

Raportându-se la dispozițiile art. 2 din Legea nr. 288/2004 potrivit cu care „organizarea fiecărui ciclu de studii este de competența instituțiilor de învățământ superior, cu aprobarea Ministerului Educației și Cercetării”, recurentul susține că obligarea MEN la a aproba tipărirea formularelor tipizate constând în diplomă de licență și supliment la diplomă pentru reclamanta care nu a urmat o formă de învățământ acreditată/autorizată să funcționeze provizoriu excede cadrului legal. Se poate vorbi de un drept dacă o persoană a urmat cursurile organizate conform prevederilor legale ale unei instituții de învățământ superior și ulterior finalizării i s-a refuzat eliberarea diplomei de licență.

Referindu-se la art. 29 din OUG nr. 75/2005, s-a susținut că instituția de învățământ superior are dreptul de a organiza admiterea la studii dacă este autorizat să funcționeze provizoriu. La momentul înscrierii la studii a reclamantei, U. S. Haret nu era autorizată să funcționeze provizoriu pentru forma de învățământ urmată de reclamantă, aspect ignora de către instanța de fond.

Motivarea instanței de fond legată de adeverințele emise de absolvenții USH nu reprezintă o justificare legală și pertinentă pentru eliberarea actelor de studii. Adeverințele sunt emise în primul rând de instituția care a organizat procesul de învățământ, au un termen de valabilitate limitat și nu reprezintă înscrisuri opozabile MEN.

Instituțiile de învățământ superior au dreptul să solicite MECTS formulare tipizate pentru absolvenții săi, dar MECTS are dreptul de a analiza dacă instituția de învățământ superior a organizat în mod temeinic și legal procesul de învățământ.

2. S-a mai invocat faptul că hotărârea atacată a fost dată cu încălcarea atribuțiilor judecătorești ( art. 304 pct. 4 cod procedură civilă ).

În acest sens s-a arătat că actele de studii pot fi eliberate doar pentru acei absolvenți care au promovat examenele de licență și au urmat o specializare la o formă de învățământ acreditată sau autorizată să funcționeze provizoriu conform legislației în vigoare la momentul înscrierii în anul I de facultate.

USH a solicitat anularea HG nr. 676/2007 și HG nr. 635/2008, acțiunea fiind respinsă de ÎCCJ.

În cazul USH, specializările/programele de studii de la forma de învățământ la distanță au fost organizate și desfășurate fără respectarea dispozițiilor legale, neparcurgându-se procedura prevăzută de legiuitor în vederea desfășurării procesului de învățământ.

O lecturare a HG nr. 410/2002, HG nr. 940/2004, HG nr. 1609/2004 și a HG nr. 676/2007 în paralel cu cea a adeverințelor de studii ale reclamanților din care să reiasă forma de învățământ, erau suficiente pentru corecta dezlegare a pricinii.

3. De asemenea, s-a criticat obligarea MEN la plata cheltuielilor de judecată către U. S. Haret întrucât M. nu se află în culpă procesuală față de pârâtă, nefiind ținut de vreo prevedere legală care să ducă la îndeplinire obligațiile instituției de învățământ superior.

Intimata pârâtă U. S. Haret a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului.

Analizând actele și lucrările dosarului prin prisma motivelor de recurs invocate și a dispozițiilor art. 304/1 cod procedură civilă, Curtea constată următoarele:

Reclamantul P. A. s-a adresat instanței de fond solicitând, în contradictoriu cu pârâta U. „S. Haret” la eliberarea diplomei de licență, arătând că a absolvit studiile universitare ale Facultății de Psihologie Pedagogie din B., specializarea Psihologie din cadrul Universității S. Haret, în perioada 2006-2009 și a susținut și promovat examenul de licență în sesiunea iulie 2009, fiindu-i eliberată în acest sens adeverință.

Termenul de valabilitate al acestor adeverințe este, potrivit art. 38 din Regulamentul privind regimul actelor de studii din sistemul de învățământ superior, aprobat prin Ordinul Ministerului Educației, Cercetării și Tineretului nr. 2284/2007, de maxim 12 luni.

Intimata pârâtă avea obligația de a efectua demersurile necesare ca în acest interval de 12 luni să obțină avizele necesare și să completeze actele de studii care să ateste absolvirea de către reclamantă a studiilor, respectiv diploma de licență și suplimentul la diplomă.

Cererile formulate de universitate și adresate intimatului chemat în garanție M. Educației Naționale sunt ulterioare datei la care reclamantul a absolvit studiile, respectiv nr. 385/06.04.2009, nr. 769/25.08.2009, nr. 31/01.06.2010, nr. 557/12.10.2010, nr. 569/18.10.2009, nr. 573/26.10.2009 și nr. 1054/03.02.2011.

Prin adresele nr._/F/25.10.2010 ( urmare a adresei nr. 557/12.10.2010 a USH ), nr._/21.11.2010 ( urmare a adresei nr. 573/26.10.2009 a USH ) și nr._/21.06.2010 (urmare a adresei nr. 31/01.06.2010 a USH ), intimatul chemat în garanție M. Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului ( în prezent M. Educației Naționale ) a avizat achiziționarea de formulare tipizate pentru actele de studii destinate absolvenților de la . de material didactic.

Criticile aduse în recurs de către M. Educației Naționale conțin, pe de o parte, susținerea că această instituție și-a îndeplinit obligațiile ce-i reveneau relativ la emiterea avizului în vederea achiziționării tipizatelor de către USH, iar pe de altă parte susținerea potrivit cu care USH nu are dreptul să elibereze acte de studii pentru absolvenții unor programe de studii și forme de învățământ neautorizate/neacreditate.

Însă, actul prin care s-a recunoscut de către USH intimatului reclamant, calitatea de licențiată în psihologie, nu a fost atacat sau revocat, astfel că titularul adeverinței este îndreptățit să facă demersurile necesare pentru obținerea diplomei de licență.

Totodată, în ciuda susținerilor din recurs, M. Educației Naționale nu a făcut dovada vreunui demers legal prin care să solicite anularea vreunei adeverințe emisă de USH, dovada vreunui control efectuat cu privire la activitatea acestei universități, simplele afirmații potrivit cu care universitatea a organizat și cursuri neacreditate/neuatorizate neconducând de plano la concluzia că toate solicitările de avizare a tipizatelor ar fi fără suport legal. De altfel, la dosar există dovada faptului că M. a avizat un număr mare de astfel de tipizate destinate diplomelor de licență pentru anul 2009, la solicitarea Universității S. Haret.

Pe de o parte, U. S. Haret are obligația ca, ulterior eliberării către reclamantă a adeverinței de studii ce atestă absolvirea Facultății de Psihologie Pedagogie, susținerea și promovarea examenului de licență în sesiunea iulie 2009, precum și dobândirea titlului de licențiat în psihologie, să elibereze și diploma de licență, iar pe de altă parte, obligația nu poate fi dusă la îndeplinire întrucât chematul în garanție MEN nu asigură tipărirea formularea tipizate. Acest raport juridic conduce la incidența în cauză a instituției chemării în garanție, astfel cum în mod corect a reținut și prima instanță.

M. Educației Naționale pune sub semnul întrebării activitatea Universității S. Haret în general și nu cu referire la studiile efectuate de intimatul reclamant care solicită eliberarea diplomei de licență. Obiectul prezentei cauze îl constituie chiar eliberarea unei diplome de licență și nu legalitatea activității în ansamblu a unei universități, în condițiile în care, chiar pentru anul 2009, la dosar există dovada avizării achiziționării a 26.600 de formulare tipizate pentru diplome de licență de către USH pentru anul 2009.

Este astfel întemeiată cererea de chemare în garanție formulată de intimata pârâtă Universtatea S. Haret întrucât în acest mod se asigură efectiv punerea în executare a obligației acesteia de a elibera reclamantei diploma de licență. În cauză există o interdependență între cele două obligații menționate în cererea de chemare în judecată și în cererea de chemare în garanție, în raport de competența fiecărei autorități.

Admiterea cererii de chemare în garanție a condus în mod justificat și la suportarea de către chematul în garanție a cheltuielilor de judecată, în condițiile art. 60 cod procedură civilă.

Criticile aduse în recurs nu sunt în măsură să conducă la modificarea soluției date de prima instanță cererii de chemare în judecată și cererii de chemare în garanție, neaducându-se argumente prin care să se înlăture dreptul intimatei reclamante la obținerea diplomei de licență și a suplimentului la diplomă.

Pentru toate aceste considerente, Curtea va respinge recursul formulat de M. Educației naționale.

Va face aplicarea art. 274 cod procedură civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII,

DECIDE:

Respinge recursul formulat de chematul în garanție M. Educației Naționale împotriva sentinței civile nr. 5322/CA/30.10.2013 pronunțată de Tribunalul B. - Secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal în dosarul nr._ .

Obligă recurentul M. Educației Naționale la plata către intimatul P. A. a sumei de 100 lei și la plata către intimata U. S. Haret a sumei de 620 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată în recurs.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, azi 28.02.2014.

Președinte, Judecător, Judecător,

Lorența B. R. Grațiela M. C. E. C.

Grefier,

T. M.

Red.: LB/28.02.2014

Tehnored.: TM/11.03.2014/2 ex.

Jud.fond: A.V.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Obligaţia de a face. Decizia nr. 740/2014. Curtea de Apel BRAŞOV