Obligaţia de a face. Hotărâre din 31-01-2014, Curtea de Apel BRAŞOV
| Comentarii |
|
Hotărâre pronunțată de Curtea de Apel BRAŞOV la data de 31-01-2014 în dosarul nr. 2049/62/2013
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL B.
SECȚIA C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Decizia nr. 328/R Dosar nr._
Ședința publică din data de 31 ianuarie 2014
Completul constituit din:
Președinte: M. C.
Judecător: M. F.
Judecător: M. I. M.
Grefier: E. Bernád
Pe rol fiind soluționarea recursului declarat de reclamantul I. S. împotriva sentinței civile nr.4147/CA/10.09.2013 pronunțată de Tribunalul B.-secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal- în dosarul nr._, având ca obiect „obligația de a face”.
La apelul nominal făcut în ședință publică se constată lipsa părților.
Procedura de citare legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, după care:
Instanța constată că recursul formulat de recurentul-reclamant I. S. este declarat și motivat în termenele și condițiile prevăzute de art.485 - 487 din noul cod de procedură civilă și este timbrat cu suma de 2 lei reprezentând taxă judiciară de timbru și cu timbru judiciar în valoare de 0,15 lei. Totodată constată că recursul a fost declarat prin reprezentant convențional astfel cum prevăd dispozițiile art. 13 din noul cod de procedură civilă.
Față de dispozițiile art. 485 raportat la art. 238 din noul cod de procedură civilă instanța estimează durata procesului la 60 de zile.
Având în vedere că s-a solicitat judecarea în lipsă, în conformitate cu dispozițiile art. 223 noul cod de procedură civilă, instanța, față de actele și lucrările dosarului, rămâne în pronunțare.
CURTEA:
Deliberând asupra recursului de față, constată:
Prin sentința civilă nr. 4147/CA/10.09.2013 a Tribunalului B. - Secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a fost respinsă acțiunea formulată de reclamantul I. S. în contradictoriu cu pârâta INSTITUȚIA P. B. – SERVICIUL PUBLIC COMUNITAR REGIM PERMISE DE CONDUCERE ȘI ÎNMATRICULARE A AUTOVEHICULELOR.
Împotriva acestei hotărâri, reclamantul I. S. a declarat recurs, în termenul legal, prin care a solicitat admiterea recursului, modificarea în totalitate a sentinței și admiterea acțiunii, cu cheltuieli de judecată.
În motivare, a arătat că în mod greșit prima instanță a înlăturat apărările sale referitoare la caracterul contrar dreptului comunitar al taxei de emisii poluante instituită de Legea nr. 9/2012.
Recurentul a arătat că Legea nr. 9/2012, chiar și după data de 01.01.2013, este discriminatorie și contrară art. 110 TFUE, în ceea ce privește anumite categorii de vehicule înmatriculate în România și pentru care nu se plătește taxa.
Recurentul a arătat că regimul discriminatoriu continuă să existe și în forma actuală a Legii nr. 9/2012 prin aceea că legea nu prevede obligația de plată a taxei și pentru autovehiculele care se află deja înscrise în circulație și pentru care nu intervine nici una din situațiile reglementate de art. 4 din lege, dar care continuă să circule și să emită noxe.
Cererea de recurs a fost motivată prin raportare la prevederile art. 483 și 488 pct. 8 cod procedură civilă, Legea nr. 9/2012, Legea nr. 554/2004 și a fost legal timbrată cu taxă judiciară de timbru în valoare de 2 lei și timbru judiciar în valoare de 0,15 lei.
Intimata INSTITUȚIA P. C. – SERVICIUL PUBLIC COMUNITAR REGIM PERMISE DE CONDUCERE ȘI ÎNMATRICULARE A AUTOVEHICULELOR, prin întâmpinare (filele 14-17), a solicitat respingerea recursului declarat de reclamantul I. S..
În susținerea acestei poziții procesuale a arătat că Legea nr. 9/2012 a fost abrogată de OUG nr. 9/2013, act normativ care este compatibil cu normele comunitare.
Intimata pârâtă a mai arătat Legea nr. 9/2012, în forma în vigoare după data de 01.01.2013 nu cuprinde dispoziții contrare TFUE, deoarece obligația de înmatriculare subzistă pentru „primul proprietar în România” sau cu ocazia „primei transcrieri a dreptului de proprietate în România”, fără a se face vreo diferențiere prin raportare la țara de origine a vehiculului sau la cetățenia proprietarului acestuia.
În plus, în opinia intimatei, dispozițiile Legii nr. 9/2012 nu favorizează nici producția internă și nu încalcă nici principiile liberei circulații a produselor comunitare, aspectele discriminatorii stabilite de CJUE în spețele invocate de recurent vizând doar OUG nr. 50/2008 și formele sale ulterioare.
Părțile nu au mai solicitat administrarea altor probe în recurs.
Analizând actele și lucrările dosarului, prin prisma dispozițiilor art. 488 pct.8 cod procedură civilă și recursul declarat de reclamantul I. S., Curtea constată că acesta este neîntemeiat.
Motivul de recurs invocat de recurentul reclamant – înlăturarea de către instanța de fond a susținerilor sale referitoare la caracterul discriminatoriu al dispozițiilor Legii nr. 9/2012 prin raportare la art. 110 TFUE – se încadrează în dispozițiile art. 488 pct. 8 cod procedură civilă, dar nu este fondat.
Astfel, în cauzele C-402/09 și C-263/10 CJUE a stabilit că „articolul 110 TFUE trebuie interpretat în sensul că se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație în statul membru menționat a unor vehicule de ocazie cumpărate din alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională”.
Prin urmare, la determinarea caracterului discriminatoriu al unei taxe aplicate autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în România trebuie analizat, prin raportare la această concluzie a CJUE, dacă legiuitorul face o distincție referitoare la această taxă în funcție de proveniența autovehiculelor – din parcul auto național sau din parcul auto al unui alt stat membru UE.
Or, prin dispozițiile art. 4 alin. 1 și 2 din Legea nr. 9/2012 se stabilește obligația plății acestei taxe de emisii poluante la momentul înscrierii în circulație de către primul proprietar, indiferent dacă e vorba de un autovehicul nou sau unul rulat, înmatriculat anterior în UE, la momentul „repunerii în circulație a unui autovehicul după încetarea unei exceptări sau scutiri prevăzute la art. 3 și 8”, la momentul „reintroducerii în parcul auto național a unui autovehicul, în cazul în care, la momentul scoaterii sale din parcul auto național, i s-a restituit proprietarului plătitor valoarea reziduală a taxei, în conformitate cu prevederile art. 7” și inclusiv „cu ocazia primei transcrieri a dreptului de proprietate, în România, asupra unui autovehicul rulat și pentru care nu a fost achitată taxa”.
Prin urmare, prin instituirea acestei obligații de achitare a taxei de emisii poluante și cu ocazia primei transcrieri a dreptului de proprietate în România a unui autovehicul rulat, se creează egalitate de tratament între vehiculele rulate existente în parcul auto național și cele rulate importate din alte state membre UE, taxa aplicându-se, deopotrivă, indiferent de originea lor, cu respectarea interdicției stabilite de art. 110 TFUE. În acest mod, ambele categorii de vehicule sunt supuse aceluiași nivel de taxare, iar cumpărătorul național nu mai este orientat, cu precădere spre vehiculele din parcul național (anterior nesupuse vreunei taxări), ci are libertatea de a alege un vehicul, indiferent de origine lui, taxele legate de formalitățile de înmatriculare fiind identice.
Nu poate fi reținută susținerea recurentului că se încalcă dispozițiile art. 110 TFUE deoarece legea nu prevede obligația de plată a taxei și pentru autovehiculele care se află deja înscrise în circulație și pentru care nu intervine nici una din situațiile reglementate de art. 4 din lege, dar care continuă să circule și să emită noxe.
A reține această susținere ar însemna a accepta că legiuitorul național este limitat în a stabili taxe fiscale viitoare, or, această interdicție nu este prevăzută de nici o normă comunitară, libertatea de instituire a taxelor și impozitelor naționale fiind una recunoscută de CJUE în jurisprudența sa, inclusiv în cauzele arătate anterior.
În plus, această susținere nu respectă nici principiul neretroactivității legii, deoarece ar presupune modificarea regimului de înmatriculare al vehiculelor deja înmatriculate, ipoteză care nu poate fi acceptată, deoarece ar fi neconstituțională, contrară art. 15 din Constituție.
Pentru toate aceste considerente, constatând incidența art. 496 cod procedură civilă, Curtea va respinge recursul declarat de reclamantul I. S. împotriva sentinței civile nr. 4147/CA/10.09.2013 a Tribunalului B. - Secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul formulat de reclamantul I. S. împotriva sentinței civile nr. 4147/CA/10.09.2013 a Tribunalului B. - Secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, pe care o menține.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică azi, 31.01.2014.
Președinte Judecător Judecător
M. C. M. F. M. I. M.
Grefier,
E. Bernád
Red. MIM/31.01.2014
Tehnored. EB/07.02.2014- 2 ex
Jud.fond. S.Ș.M.
| ← Pretentii. Decizia nr. 57/2014. Curtea de Apel BRAŞOV | Pretentii. Decizia nr. 84/2014. Curtea de Apel BRAŞOV → |
|---|
