Pretentii. Decizia nr. 1579/2014. Curtea de Apel BRAŞOV
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1579/2014 pronunțată de Curtea de Apel BRAŞOV la data de 14-05-2014 în dosarul nr. 1160/62/2013
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL B.
SECȚIA C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIA Nr. 1579/R
Ședința publică de la 14 Mai 2014
Completul compus din:
PREȘEDINTE L. P.
Judecător M. R.
Judecător I. Ț.
Grefier M. D.
Pe rol fiind soluționarea recursului declarat de pârâta Administrația Județeană a Finanțelor Publice B. împotriva sentinței civile nr. 284/CA din 21.01.2014 pronunțată de Tribunalul B. – secția a II-a civilă de contencios administrativ și fiscal în dosarul nr._, având ca obiect „pretenții”.
La apelul nominal făcut în ședința publică, se constată lipsa părților.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care:
Se constată că intimatul reclamant M. M. a depus prin serviciul registratură note de ședință însoțită de împuternicire avocațială și chitanța reprezentând onorariu avocațial, în cuprinsul cărora solicită respingerea recursului ca netemeinic și nelegal și menținerea sentinței atacate.
Recursul promovat de recurenta pârâtă Administrația Județeană a Finanțelor Publice B. este declarat și motivat în termen legal prevăzut de dispozițiile art.301 și 303 Cod procedură civilă și este scutit de la plata taxei judiciare de timbru și timbru judiciar potrivit dispozițiilor art. 17 din Legea nr. 146/1997. În cuprinsul cererii de recurs s-a solicitat judecarea cauzei și în lipsă potrivit dispozițiilor art.242 alin.2 Cod procedură civilă.
Se constată că intimatul reclamant M. M. și intimata chemată în garanție Administrația F. pentru Mediu nu au depus la dosar întâmpinări.
Față de actele și lucrările dosarului, precum și față de motivele de recurs, instanța rămâne în pronunțare.
CURTEA,
Asupra recursului de față,
Constată că prin sentința civilă nr. 284/CA din 21.01.2014 Tribunalul B. – secția a II-a civilă de contencios administrativ și fiscal a admis acțiunea formulată de reclamantul M. M. în contradictoriu cu pârâta ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE B. și, în consecință: a obligat pârâta ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE B. să plătească reclamantului suma de 2832 lei achitată cu titlu de taxă pentru emisii poluante și dobânda legală calculată de la data de 24.10.2012 și până la data plății efective, a obligat pârâta ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE B. să plătească reclamantului suma de 510,64 lei cheltuieli de judecată, a admis cererea de chemare în garanție formulată de pârâta ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE B. în contradictoriu cu ADMINISTRAȚIA F. PENTRU MEDIU și, in consecință: a obligat chemata in garanție să plătească pârâtei ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE B. suma de 2832 lei achitată cu titlu de taxă pentru emisii poluante și dobânda legală calculată de la data de 24.10.2012 și până la data plății efective.
Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut următoarele considerente:
Prin cererea de chemare de judecare formulată de reclamantul M. M. s-a solicitat obligarea pârâtei ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE B. la restituirea taxei de poluare încasată nelegal pentru un autoturism înmatriculat pentru prima data într-un stat membru al Uniunii Europene și reînmatriculat în România.
Conform dispozițiilor art. 4 din OUG 50/2008, obligația de plată a taxei de poluare intervine cu ocazia primei înmatriculări a unui autovehicul în România sau la repunerea în circulație a unui autovehicul după încetarea unei exceptări sau scutiri dintre cele la care face referire art. 3 și 9.
Dispozițiile art. 90 par. 1 din Tratatul Instituind Comunitatea Europeană prevăd că nici un stat membru nu aplică, direct sau indirect, produselor altor state membre, impozite interne de orice natură, mai mari decât cele care se aplică, direct sau indirect, produselor naționale similare.
Rostul reglementării instituite prin dispozițiile art. 90 par. 1 este de a interzice discriminarea fiscală între produsele importate și cele similare autohtone. Cu toate acestea, in România nu se percepe nici un fel de taxă pentru autoturismele produse in țară sau in străinătate, dar care sunt deja înmatriculate in România.
Principiile enunțate sunt garantate și de dispozițiile art. 148 din Constituția României, potrivit cărora, urmare a aderării, prevederile tratatelor constitutive ale Uniunii Europene, precum și celelalte reglementări comunitare cu caracter obligatoriu, au prioritate față de dispozițiile contrare ale legii interne, cu respectarea prevederilor actului de aderare iar Parlamentul, Președintele României, Guvernul și autoritatea judecătorească garantează aducerea la îndeplinire a obligațiilor rezultate din actul aderării și din prevederile alineatului
România și-a asumat obligația de a respecta dispozițiile tratatelor originare ale Comunității, dinainte de aderare, prin Legea Nr. 157/2005, de ratificare a Tratatului de aderare a României și Bulgariei la Uniunea Europeană.
Instanța de fond a constatat că în România taxa în discuție nu este percepută pentru autoturisme deja înmatriculate in România, stat comunitar începând de la 1 ianuarie 2007, fiind percepută numai pentru autoturismele înmatriculate în celelalte state comunitare, și reînmatriculate în România, după aducerea acestora în țară.
În aceste condiții, prin instituirea dispozițiilor prevăzute de art. 4 din OUG 50/2008, se introduce un regim juridic fiscal discriminatoriu pentru autovehiculele aduse în România din Comunitatea Europeană în scopul reînmatriculării lor în România, în situația în care acestea au fost deja înmatriculate în țara de proveniență, în timp ce pentru reînmatricularea autovehiculelor înmatriculate deja în România, taxa nu este percepută. Se aduce atingere în acest mod prevederilor art. 90 par.1 din Tratat, prevederi față de care instanța apreciază că dispozițiile art. 4 din OUG 50/2008 sunt contrare, taxa achitată de reclamantul a fost încasată cu încălcarea dispozițiilor art. 90 din Tratat fiind necesară restituirea ei.
Reclamantul s-a adresat pârâtei pentru a obține restituirea taxei plătite, cerere care nu i-a fost soluționată. Suntem astfel în acest fel în prezența unui refuz nejustificat de restituire, având în vedere dispozițiile dreptului comunitar susindicat.
Împrejurarea că reclamantul a achitat voluntar taxa este lipsită de relevanță juridică, deoarece înmatricularea autoturismului era condiționată de efectuarea acestei plăți, în caz contrar, reclamantul neputând folosi un bun pe în proprietate personală.
Într-un astfel de caz, se aplică principiul conform căruia când un stat membru a impus sau aprobat o taxă contrară dreptului comunitar este obligat să restituie taxa percepută prin încălcarea acestuia.
În aceste condiții reclamantul are dreptul la restituirea integrală a taxei speciale încasată în temeiul unor dispoziții legale contrare normelor comunitare.
În astfel de situații, Curtea de Justiție Europeană a decis că statele membre trebuie să asigure rambursarea taxelor colectate cu încălcarea prevederilor art. 90 din Tratat, cu respectarea principiilor ce guvernează autonomia procedurală și îmbogățirea fără justă cauză. Față de aceste considerente acțiunea reclamantul M. M. a fost admisă față de pârâta ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE B. care a fost obligată la restituirea taxei de poluare în litigiu.
Petitul referitor la dobândă este fondat. Pârâta a fost obligată la plata dobânzii aferente sumei plătite cu titlu de taxă pentru emisii poluante, începând cu data achitării, având în vedere hotărârea pronunțată de CJUE în cauza C-565/2011 și dispozițiile art. 1522 NCC. Dobânda a fost acordată până la data restituirii sumei, fiind de natură să acopere beneficiul nerealizat de reclamant.
Cererea de chemare în garanție formulată de pârâta ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE B. a fost admisă și a fost obligată chemata în garanție ADMINISTRAȚIA F. PENTRU MEDIU să plătească pârâtei suma la care a fost obligată, plus dobânda legală, având în vedere dispozițiile art. 60 Cod de procedură civilă și faptul că cea care beneficiază de taxa de poluare este chemata în garanție, așa cum prevede în dispozițiile art. 1 din OUG nr. 50/2008.
În temeiul art. 274 Cod de procedură civilă, s-a dispus obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată avansate în cauză de reclamant, constând în taxa de timbru, timbru judiciar și onorariu de avocat.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâta Administrația Județeană a Finanțelor Publice B. și în dezvoltarea motivelor de recurs a arătat în esență că instanța interpretează greșit dispozițiile legii și ale art. 110 par.1 din Tratatul Comunității Europene. Nu există baza legală pentru restituirea sumei iar din art. 117 OG nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală rezultă care sunt situațiile în care se restituie la cerere sume, situația din speța de față neîncadrându-se în acest text. Organele fiscale au încasat taxa în baza legii.
Examinând hotărârea atacată, motivele de recurs invocate și prevăzute de art. 304 pct 9 și art. 304 indice 1 Cod procedură civilă, probele administrate în cauză, se constată următoarele:
Reclamantul a achiziționat din Franța, stat membru UE, un autoturism Ford, înmatriculat pentru prima dată în acea țară și a făcut dovada plății taxei de poluare, la data de 10.10.2012, cu ocazia înmatriculării acestuia în România.
Organele fiscale au procedat conform legii naționale atunci când au stabilit și încasat taxa de poluare. Ele nu fac interpretări cu privire la aplicarea sau nu a dreptului comunitar și, în realitate, este imputabil legiuitorului faptul că nu pune de acord legislația internă cu dreptul comunitar.
Instanța este sesizată să observe dacă în speță se încalcă dreptul comunitar și constată se pune în discuție însăși norma de drept național aplicată de organele fiscale, fiind învestită cu examinarea conformității ei cu dreptul UE.
Dreptul comunitar se aplică direct și nu depinde de îndeplinirea unor proceduri interne prevăzute de legea națională. Principiul supremației dreptului UE este reglementat în însăși legea fundamentală a statului – Constituția. Instanțele naționale trebuie să asigure eficiența practică a acestuia.
Instanța de recurs constată faptul că Curtea Europeană de Justiție a dezvoltat constant conceptul de „efectivitate a dreptului comunitar”, respectiv a dreptului UE ca principiu de drept și a accentuat principiul protecției judiciare efective ca drept fundamental, având ca temei juridic Convenția europeană a drepturilor omului și a libertăților fundamentale. De altfel, Curtea a introdus și principiul răspunderii statului de a plăti despăgubiri pentru încălcarea dreptului UE.
Cauza de față este o cauză tipică de recuperare a unei taxe imputate cu încălcarea dreptului UE. Instanța a analizat condițiile efectivității și echivalenței și a decis că norma de drept națională în cazul taxei de poluare subminează exercitarea unui drept UE. Prevederea națională care guvernează aplicarea acestei taxe se examinează ținând seamă de circumstanțele specifice, de scopul ei real.
Conform Legii nr 9/2012, în temeiul căreia a fost plătită taxa pentru emisii poluante, obligația de plată a taxei intervine cu ocazia primei transcrieri a dreptului de proprietate, in România, asupra unui autovehicul rulat si pentru care nu a fost achitata taxa speciala pentru autoturisme si autovehicule, conform Legii nr. 571/2003, cu modificările si completările ulterioare, sau taxa pe poluare pentru autovehicule si care nu face parte din categoria autovehiculelor exceptate sau scutite de la plata acestor taxe, potrivit reglementarilor legale in vigoare la momentul înmatriculării.
Prin OUG nr 1/2012 aceste dispoziții s-au suspendat până la 1.01.2013. Ca urmare, taxa pentru emisii poluante nu este datorată pentru toate autoturismele pentru care se schimbă proprietarul.
Se constată că în speța de față legea națională conduce la o discriminare indirectă, care nu poate fi înlăturată decât prin aplicarea directă a dreptului UE.
Curtea constată că tribunalul nu și-a depășit atribuțiile date prin lege, ci a aplicat conform legea, incidente în cauză fiind dispozițiile art.148 din Constituția României și art 110 art 1 din Tratatul de funcționare a Uniunii europene (fost art 90 alin1 din TCE), care stabilește că „Niciun stat membru nu aplică, direct sau indirect, produselor altor state membre impozite interne de orice natură mai mari decât cele care se aplică, direct sau indirect, produselor naționale similare. De asemenea, niciun stat membru nu aplică produselor altor state membre impozite interne de natură să protejeze indirect alte sectoare de producție”.
Aceste dispoziții se referă la impozitele și taxele interne care impun o sarcină fiscală mai consistentă produselor provenite din alte state membre, în comparație cu produsele interne. De asemenea, scopul general al normei de drept este acela de a asigura libera circulație a mărfurilor.
În jurisprudența referitoare la art. 90 din Tratatul CE, Curtea de Justiție Europeană a explicat care sunt condițiile în care se poate reține aplicarea acestui text: trebuie să existe o discriminare între produsele naționale și produsele importate; trebuie să existe o similitudine sau un „raport de concurență” între produsele importate vizate de taxă și produsele interne favorizate; prelevarea fiscală națională trebuie să diminueze sau să fie susceptibilă să diminueze, chiar și potențial, consumul produselor importate, influențând astfel alegerea consumatorilor.
În concluzie, atunci când produsele interne și produsele importate se află într-un raport de concurență, iar prin efectul unei norme fiscale naționale se creează o discriminare, chiar și indirectă, între acestea, astfel încât consumatorii sunt descurajați să aleagă produsele importate, art. 90 este aplicabil, iar norma fiscală națională contrară art. 90 trebuie înlăturată de la aplicare
Faptul că se protejează producția internă reiese explicit din Legea nr 9/2012, în forma în vigoare la data plății taxei, care este contrară art. 90 din Tratatul CE (în prezent art. 110 din Tratatul de Funcționare al UE), întrucât este destinată să diminueze introducerea în România a unor autoturisme second-hand deja înmatriculate într-un alt stat membru, precum cel pentru care s-a achitat taxa de poluare în acest litigiu, favorizând astfel vânzarea autoturismelor second-hand înmatriculate în România și, mai recent, vânzarea autoturismelor noi produse în România.
Pentru acest motiv, aceste dispoziții legale sunt incompatibile cu art. 110 din TFUE, astfel încât încasarea taxei de poluare apare ca fiind lipsită de temei legal (deoarece o dispoziție fiscală națională incompatibilă cu o dispoziție de drept UE nu poate produce niciun fel de efecte juridice, de la data edictării ei).
Curtea Europeană de Justiție a observat că dreptul comunitar nu restrânge libertatea fiecărui stat membru de a construi un sistem fiscal care face diferențieri între anumite produse, chiar dacă este vorba de produse similare în sensul art. 90 par.1 din Tratatul instituind Comunitatea Europeană, pe baza unor criterii obiective. Totuși, o asemenea diferențiere este compatibilă cu dreptul comunitar numai dacă urmărește obiective care sunt ele însele compatibile cu cerințele Tratatului și ale legislației comunitare secundare și dacă regulile în cauză sunt de natură să evite orice formă de discriminare, directă sau indirectă, îndreptată împotriva importurilor din alte state membre sau orice altă formă de protecție a produselor naționale concurente.
Curtea de Justiție a Uniunii Europene s-a pronunțat anterior în cauzele C 402/2009 – T. și C263/2010 - N., conchizând că articolul 110 TFUE trebuie interpretat în sensul că se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație, în statul membru menționat, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională.
Instanța constată deci că aplicarea acestei taxe trebuie să se conformeze dreptului UE, iar în cazul în care aceasta încalcă dispozițiile comunitare este înlăturată de drept.
Restituirea taxei încasate nelegal se realizează ca urmare a aplicării art.117 alin.1 lit d din OG nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală întrucât nu exista temei juridic pentru încasarea ei, față de considerentele expuse.
Recursul se constată a fi nefondat, pentru aceste considerente, și urmează a fi respins potrivit art. 312 alin 1 Cod procedură civilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de pârâta Administrația Județeană a Finanțelor Publice B. împotriva sentinței civile nr 284/CA/21.01.2014 pronunțată de Tribunalul B..
Obligă pârâta recurentă să plătească intimatului reclamant suma de 200 lei cheltuieli de judecată în recurs.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 14.05.2014.
Președinte, L. P. | Judecător, M. R. | Judecător, I. Ț. |
Grefier, M. D. |
Red: MR/22.05.2014
Dact: MD/ 22.05.2014/2 ex.
Jud.fond: I.B.
| ← Pretentii. Decizia nr. 1329/2014. Curtea de Apel BRAŞOV | Contestaţie act administrativ fiscal. Decizia nr. 2307/2014.... → |
|---|
