Pretentii. Decizia nr. 84/2014. Curtea de Apel BRAŞOV
| Comentarii |
|
Decizia nr. 84/2014 pronunțată de Curtea de Apel BRAŞOV la data de 14-01-2014 în dosarul nr. 335/62/2013
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL B.
SECȚIA C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Decizia nr. 84/R Dosar nr._
Ședința publică din data de 14 ianuarie 2014
Completul constituit din:
Președinte: R. Grațiela M.
Judecător: C. E. C.
Judecător: Lorența B.
Grefier: E. Bernád
Pe rol fiind soluționarea recursului declarat de Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice B. pentru pârâta Administrația Județeană a Finanțelor Publice B. – Serviciul Fiscal Orășenesc Zărnești împotriva sentinței civile nr. 5226/CA/28.10.2013 pronunțată de Tribunalul B. - secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal -, în dosarul nr._ având ca obiect „pretenții”.
La apelul nominal făcut în ședință publică se constată lipsa părților.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, după care:
Recursul promovat de recurenta Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice B. pentru pârâta Administrația Județeană a Finanțelor Publice B. – Serviciul Fiscal Municipal F. este declarat și motivat în termenul prevăzut de lege, potrivit dispozițiilor art.301-303 Cod procedură civilă și este scutit de la plata taxei judiciare de timbru și timbru judiciar potrivit dispozițiilor art. 17 din Legea nr.146/1997. În conformitate cu dispozițiile art. 242 alin.2 cod procedură civilă s-a solicitat judecarea cauzei și în lipsă.
Instanța constată că potrivit dispozițiilor HG nr. 520/2013, OUG. nr. 74/2013 și Ordinului nr. 2211/2013 pentru aprobarea competenței teritoriale de administrare pârâta Administrația Finanțelor Publice Zărnești este subrogată în drepturi și obligații de către Serviciul Fiscal Orășenesc Zărnești instituție care funcționează în subordinea Administrației Județene a Finanțelor Publice B., calitate de reprezentant având Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice B. în locul Direcției Generale a Finanțelor Publice B..
Având în vedere că s-a solicitat judecarea în lipsă, în conformitate cu dispozițiile art. 242 alin.2 Cod procedură civilă, instanța, față de actele și lucrările dosarului, rămâne în pronunțare.
CURTEA
Asupra recursului de față, constată că:
Prin sentința civilă nr. 5226/CA/28.10.2013 pronunțată de Tribunalul B. - Secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal s-a respins excepția inadmisibilității acțiunii, invocată de pârâtă.
S-a admis acțiunea formulată de reclamantul R. I. în contradictoriu cu pârâta Administrația Județeană a Finanțelor Publice B. – Serviciul Financiar Orășenesc Zărnești și, în consecință:
Pârâta a fost obligat să achite reclamantului suma de 3.260 lei și dobânda legală aferentă începând cu data de 21/12/12 și până la data achitării efective.
S-a admis cererea de chemare în garanție formulată de pârâtă în contradictoriu cu Administrația F. pentru Mediu și, în consecință:
Chemata în garanție a fost obligată să achite pârâtei suma de 3.260 lei și dobânda legală aferentă.
Fără cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această soluție, instanța de fond a reținut următoarele considerente:
Excepția inadmisibilității a fost nefondată și a fost respinsă. Apariția Legii nr. 9/2012 nu conduce, ab initio, la respingerea acțiunii deoarece ar însemna să se încalce dreptul de acces la o instanță.
Pe fond, instanța a reținut că, la data de_, prin chitanța . nr._, reclamantul a achitat o taxă de poluare în sumă de 3.260 lei, pentru înmatricularea unui autoturism marca Opel Astra, înmatriculat pentru prima dată în anul 1997 în Germania (f10) stat membru UE.
După achitarea taxei, la data de_ reclamantul a solicitat restituirea taxei.
Pârâta a refuzat restituirea prin emiterea adresei nr._/02.12.12 (fila 5). Deși, sub aspect formal, soluționarea plângerii prealabile s-a făcut prin emiterea unei adrese, prin conținut adresa emisă de pârâtă îmbracă forma unui act administrativ și instanța de fond a analizat dacă refuzul de restituire al taxei a fost sau nu unul justificat, cf. art. 2 lit. I din LCA.
Potrivit dispozițiilor art. 4 din OUG 50/2008, obligația de plată a taxei de poluare intervine cu ocazia primei înmatriculări a unui autovehicul în România sau la repunerea în circulație a unui autovehicul după încetarea unei exceptări sau scutiri dintre cele la care face referire art. 3 și 9.
Dispozițiile art. 110 par. 1 din TFUE prevăd că niciun stat membru nu aplică, direct sau indirect, produselor altor state membre, impozite interne de orice natură, mai mari decât cele care se aplică, direct sau indirect, produselor naționale similare. De asemenea, dispozițiile par. 2 din același articol stabilesc faptul că niciun stat membru nu supune produsele provenind din alte state membre unor impozite interne de natură să protejeze indirect alte produse.
Cu privire la aplicabilitatea dispozițiilor Tratatului, instanța a constatat că, în cauză, dispozițiile din dreptul comunitar se aplică cu prioritate față de dreptul național, în lumina principiilor preeminenței și supremației dreptului comunitar, consacrate și de practica CJUE prin hotărârile date în cauzele C./Enel și Simmenthal.
Prin soluția pronunțată în cauza C-402/09, fiind sesizată în legătură cu interpretarea art. 110 din TFUE prin raportare la dispozițiile OUG 50/2008, CJUE a stabilit că „articolul 110 TFUE trebuie interpretat în sensul că se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație, în statul membru menționat, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională”.
Față de cele stabilite de CJUE prin speța menționată, instanța a constatat că prin instituirea dispozițiilor prevăzute de art. 4 din OUG 50/2008 se introduce un regim fiscal discriminatoriu, atâta vreme cât taxa de poluare, prin valoarea sa și prin faptul că nu este percepută în cazul reînmatriculării unui autovehicul deja înmatriculat în România este astfel stabilită încât descurajează punerea în circulație, în România, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională. Este vorba, așadar, de o discriminare indirectă.
Deși Cauza C-402/09 vizează Ordonanța de urgență 50/2008 într-o formă în vigoare înainte ca reclamantul să fi achitat taxa de poluare și deși modificările care au intervenit ne-ar putea determina să credem că Statul Român a eliminat aspectele care au determinat CJUE să aprecieze că normele care stabilesc taxa în discuție nu sunt conforme dreptului european, instanța constată că motivele care au determinat Curtea să pronunțe soluția în cauza T. subzistă atâta vreme cât taxa de poluare, prin valoarea ei ridicată, descurajează cumpărarea unor vehicule de ocazie cu aceeași vechime și uzură ca și cele aflate deja pe piața națională.
De altfel, prin soluția pronunțată în cauza N., C-263/10, CJUE a confirmat, o dată în plus, că și modificările aduse OUG 50/2008, nu sunt conforme normelor dreptului european.
Într-o atare ipoteză, se aplică principiul conform căruia când un stat membru a impus sau aprobat o taxă contrară dreptului comunitar este obligat să restituie taxa percepută prin încălcarea acestuia.
Din această perspectivă reclamantul avea dreptul la restituirea taxei de poluare, pârâta fiind obligată în acest sens.
Instanța a avut în vedere și faptul că, în astfel de situații, Curtea de Justiție a decis că statele membre trebuie să asigure rambursarea taxelor colectate cu încălcarea prevederilor art. 110 ( fost 90) din Tratat, cu respectarea principiilor ce guvernează autonomia procedurală și îmbogățirea fără justă cauză.
Cu privire la Legea nr. 9/2012, față de data la care s-a născut raportul de drept contencios între părți, dată anterioară momentului intrării în vigoare a actului normativ menționat și văzând și principiul neretroactivității, instanța a constatat că acest act normativ nu este incident în prezenta cauză.
De altfel, și dacă s-ar considera că acest act normativ este incident, instanța, având în vedere cele reținute de CJUE prin cauzele C-402/09 și C-263/10 și faptul că prin OUG 1/2012 s-au suspendat dispozițiile art. 4 al. 2 din Leg. 9/2012, a constatat că regimul fiscal discriminatoriu, la care Curtea face referire prin cauzele menționate, a subzistat.
Petitul care vizează dobânda a fost fondat. Astfel, pârâta a fost obligată și la plata dobânzii legale aferente sumei plătite cu titlu de taxă de poluare, începând cu data formulării cererii de restituire - ca moment care marchează punerea în întârziere a pârâtei cf. art. 1079 cod civil - și până la data achitării efective, dobânda fiind de natură să acopere beneficiul nerealizat de reclamant.
Cu privire la cererea de chemare în garanție formulată de pârâtă, având în vedere dispozițiile art. 60 Cod Procedură Civilă și faptul că cea care beneficiază de taxa de poluare este Administrația F. pentru Mediu, a fost admisă cererea și a fost obligată Administrația F. pentru Mediu să plătească pârâtei suma arătată în dispozitivul sentinței.
Instanța de fond a luat act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs recurenta Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice B. pentru Administrația Județeană a Finanțelor Publice B. - Serviciul Fiscal Orășenesc Zărnești care a criticat-o sub aspectul netemeiniciei și nelegalității arătând că prima instanță a aplicat greșit legea, invocând următoarele:
În opinia recurentei, pentru a se pronunța in sensul admiterii acțiunii promovate de reclamant în contradictoriu cu Administrația Finanțelor Publice Zărnești, instanța de fond în mod greșit a apreciat că taxa pe poluare achitată de reclamant nu ar fi fost datorata, fiind încasată de pârâtă cu încălcarea dispozițiilor art.110 din Tratatul CE. De asemenea, instanța de fond în mod eronat a apreciat ca fiind temeinică și justificată cererea intimatului reclamant de restituire a sumei achitată cu titlul de taxa pe poluare.
S-a mai arătat că potrivit comunicatului emis de Comisia pentru Petiții din cadrul Parlamentului European, în urma adoptării OUG 117/2009, prin care se elimină scutirile la plata taxei pe poluare acordate prin OUG 218/2008, normele României în materie de taxa de poluare pentru autovehicule "par sa fie conforme dreptului UE".
Forul european cu atribuțiuni directe în verificare modului în care statele membre UE respectă prevederile art. 90 din Tratatul CE a statuat ca în prezent România respectă în materie de taxă pe poluare pentru autovehicule normele UE, inclusiv normele cuprinse în tratatul amintit.
Pentru punerea de acord a dispozițiilor OUG nr. 218/ 2008 privind modificarea OUG nr. 50/2008,cu prevederile art.110 TFUE a fost adoptată OUG nr. 117/2009.
S-a mai făcut referire la considerentele deciziei nr. 225/R/10.02.2011 pronunțată de Curtea de Apei B. în dosarul nr._ și la faptul că prin Hotărârea Curții Europene de Justiție din 7 aprilie 2011, care se refera la cauza T. si are ca obiect prevederile OUG nr.50/2008, în forma sa inițiala, Curtea Europeană de Justiție nu se pronunță asupra legalității actului normativ, ci dă o interpretare prevederilor referitoare la art.110 din Tratatul de Funcționare al Uniunii Europene, în sensul că un stat membru nu trebuie să instituie o taxa pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei înmatriculări dacă acea taxă descurajează punerea în circulație în statul membru respectiv a unor autovehicule de ocazie cumpărate în alte state membre. Forma actuală a OUG din decembrie 2010 a fost finalizată cu sprijinul și în urma unor consultări permanente cu experții Comisiei Europene. De altfel, acordul asupra actualului conținut al OUG rezultă și din prevederile art.31 al hotărârii Curții Europene de Justiție. În prezent, această taxă se percepe pentru toate autovehiculele, la prima înmatriculare în România, indiferent de proveniența lor și de cetățenia și naționalitatea proprietarilor.
Conform art.51 al Hotărârii Curții Europene de Justiție, după . modificărilor OUG nr.50/2008, acestea nu pot fi aplicate retroactiv și astfel nu pot avea caracter discriminatoriu între situațiile constituite anterior și cele care sunt posterioare intrării în vigoare a acestui act normativ.
Recurenta susține că solicitarea ulterioară de restituire a taxei nu este întemeiată și nu are un suport legal, întrucât legiuitorul nu reglementează posibilitatea restituirii acesteia.
Potrivit OUG nr. 50/2008 se instituie o taxă plătibilă cu ocazia primei înmatriculări în România a unui autoturism, indiferent de vechime și de țara în care a fost fabricat, întrucât contribuie suplimentar la poluarea mediului, acesta fiind de altfel și indicatorul în funcție de care se calculează respectiva taxă. Prin introducerea acestei metodologii de calcul s-a avut în vedere eliminarea reglementarilor existente înainte de 1 ianuarie 2007, fiind necesare noi reglementari prin care să se evite introducerea în țară a unui număr foarte mare de autoturisme cu un nivel ridicat de poluare, cu consecința transformării în deșeuri a acestora în scurt timp, ceea ce ar fi atras costuri importante cu reciclarea.
Potrivit art. 1-33 din Legea nr. 157/2005 privind ratificarea Tratatului de aderare la Uniunea Europeana, legea cadru europeana este un act legislativ care obligă orice stat membru destinatar în ceea ce privește rezultatul care trebuie obținut, lăsând în același timp autorităților naționale competența în ceea ce privește alegerea formei și a mijloacelor.
Potrivit Directivei a șasea (77/388/CEE) a Consiliului Comunităților Europene privind armonizarea legislațiilor statelor membre se arată că dispozițiile prezentei directive "nu împiedica nici un stat membru sa mențină sau sa introducă orice impozite și taxe care nu pot fi caracterizate ca impozit pe cifra de afaceri”. Mai mult, principiul conform căruia poluatorul plătește este acceptat la nivelul Uniunii Europene, fiind practicat în 16 state.
Prin dispozițiile OUG nr. 50/2008 au fost înlocuite prevederile din Codul de procedura fiscala cu referire la taxa de prima înmatriculare, prevederile OUG nr. 50/2008 fiind respectate de către reclamant la data înmatriculării autoturismului in România.
Coroborând prevederile OUG 50/2008 cu prevederile art.117 din OG nr.92/2003 privind Codul de procedura fiscala se observă că organele fiscale au posibilitatea restituirii la cerere către debitori numai a anumitor sume de bani expres reglementate, astfel că legiuitorul nu a stabilit posibilitatea restituirii taxei de poluare, organele fiscale neputând deroga de la aceste prevederi.
Întrucât refuzul organului fiscal de a restitui taxa de poluare iși are fundamentul . lege cu caracter imperativ, nu poate fi reținuta culpa procesuală a organului fiscal care nu poate fi obligat nici la plata cheltuielilor de judecată.
Nu au fost declanșate nici un fel de proceduri împotriva României privitor la taxa pe poluare, formula de calcul a taxei de poluare instituită prin OUG 50/2008, care a intrat în vigoare din luna iulie 2008, fiind acceptată de către Comisia Europeană.
In Infograma nr. 5899/26.06.2008 transmisă de Reprezentanța Permanentă a României pe lângă U.E. - Bruxelles, se arată că expertul D.G. TAXUD a menționat că prevederile proiectului de norme metodologice privind taxa pe poluare pentru autovehicule, transmis Comisiei în data de 25.06.2008 ( forma în care a fost aprobată de Guvernul României ) sunt conforme cu criteriile europene.
Recurenta a arătat că, începând cu data de 13.01.2012 a intrat în vigoare Legea nr 9/2012 privind taxa pentru emisiile poluante provenind de la autovehicule, lege prin care s-a abrogate OUG nr 50/2008 și HG nr 686/2008. Prin art 12 din Legea nr 9/2012, se instituie temei al restituirii diferenței dintre suma achitată de contribuabil în perioada 01.07._12 cu titlu de taxă pe poluare și cuantumul rezultat prin aplicarea legii menționate.
Cu referire la obligarea pârâtei la plata dobânzii legale, s-a arătat că sumele solicitate cu acest titlu nu sunt datorate având în vedere faptul că reclamantul nu a fost lipsit în mod nelegal de suma achitată, întrucât aceasta este stabilită printr-un act normativ cu aplicare de la 01.07.2008 și reprezintă o condiție pentru prima înmatriculare a unui autoturism in România, acesta efectuând plata în mod benevol. Încasarea taxei de poluare s-a făcut în temeiul O.U.G nr. 50/2008, în cauză neputând fi reținuta culpa procesuala a pârâtei.
AFP Zărnești a încasat taxa pe poluare în temeiul unor prevederi legale în vigoare, iar această instituție nu este autoritate legală competentă să analizeze dacă aceste dispoziții contravin prevederilor comunitare.
Analizând actele și lucrările dosarului prin prisma motivelor de recurs invocate și a dispozițiilor art 304/1 cod procedură civilă, Curtea constată următoarele:
Raportat la motivele de recurs invocate de recurentă se constată că această instituție a dat o altă interpretare istoricului stării de fapt.
Astfel, la data de 21.12.2012, reclamantul R. I. a solicitat Administrației Finanțelor Publice Zărnești restituirea unei sume reprezentând contravaloarea unei taxe de poluare achitată în vederea înmatriculării unui autoturism second-hand achiziționat din Germania, stat comunitar unde a fost înmatriculat pentru prima dată.
Refuzul de restituire nu poate fi confundat cu refuzul de soluționare a unei cereri, și, în măsura în care reclamantul se afla în termenul de prescripție al solicitării unei sume apreciată de acesta ca nedatorată, era îndreptățit să procedeze în acest sens.
În primul rând, se impune a se analiza natura juridică a sumei achitată cu titlu de taxă pe poluare și solicitată a fi restituită.
Preeminența dreptului comunitar este consacrată prin Constituție, iar punerea în aplicare a obligațiilor ce decurg din dreptul comunitar se reflectă atât în obligația de cooperare loială cât și în autonomia instituțională și procedurală a statelor membre. Această autonomie are la bază principiul efectivității care vizează împiedicarea ca o dispoziție procedurală națională să facă imposibilă sau excesiv de dificilă aplicarea dreptului comunitar. În acest context se impune a se mai preciza ca Tratatul instituind Comunitatea Europeana se bucură de aplicabilitate directa in dreptul intern al unui stat membru, astfel că judecătorul național este obligat să îl aplice cu prioritate față de reglementări naționale contrare indiferent de caracterul acestora general sau special.
Dincolo de modul în care codul fiscal a fost modificat și de respectarea dispozițiilor legale ce reglementează maniera de modificare a acestei legi prin OUG nr 50/2008, noua taxa introdusa prin acest act normativ, denumită „ taxă de poluare ”, are o sferă de aplicabilitate restrânsă și taxează poluarea produsă de autoturismele înmatriculate în România după data de 1 iulie 2008, potrivit criteriilor alese pentru determinarea acestei taxe.
Această taxă de poluare are un caracter discriminatoriu, ea aplicându-se diferit unor situații juridice identice, fără a exista vreo justificare obiectiva pentru acest lucru. Astfel, în urma comparării situației juridice a unei persoane care deține un autoturism înmatriculat în România în anul 2006 și situația juridică a unei persoane care înmatriculează un autoturism identic în România după data de 1 iulie 2008, se constată că ambele autoturisme circulă în România și, este evident că, în principiu, având aceleași caracteristici, ambele poluează în egală măsură. Potrivit OUG nr. 50/2008 însă, principiul “poluatorul plătește” este aplicat doar în cazul autoturismului înmatriculat după 1 iulie 2008, al cărui proprietar datorează taxa de poluare. În schimb, deși autoturismul său poluează, proprietarul autoturismului înmatriculat în 2006 nu plătește nimic.
Această taxă de poluare este percepută cu ocazia primei înmatriculări a unui autoturism sau autovehicul pe teritoriul României și prezintă cu privire la autovehiculele sau autoturismele second hand provenind dintr-un alt stat membru, un caracter fiscal, aparținând regimului general de redevențe interne asupra mărfurilor. Ca urmare, această situație trebuie analizată prin prisma dispozițiilor art 90 din TCE care interzice impunerea asupra produselor din alte state membre, a unor taxe superioare celor care se aplică produselor naționale similare precum și a taxelor interne de natură să protejeze indirect alte produse.
Apărările recurentei pârâte privind modificările aduse în planul acestei taxe impusă ca o condiție a primei înmatriculări în România care vizează conformitatea cu dreptul comunitar nu au în vedere faptul că există în continuare situații similare ale autoturismelor sau autovehiculelor de proveniență diferită, respectiv România sau state membre UE, care primesc prin OUG nr 50/2008 regimuri juridice diferite sub aspectul obligării sau nu la plata taxei de poluare.
Astfel cum se arată în jurisprudența CEJ, articolul 90 TCE ( art 110 TFUE ) vizează asigurarea liberei circulații a mărfurilor între statele membre, în condiții concurențiale normale, prin eliminarea tuturor formelor de protecție, putând rezulta din aplicarea de impozitări interne discriminatorii produselor originare din alte state membre. S-a mai arătat că acest text trebuie, de asemenea, să garanteze neutralitatea perfectă a impozitărilor interne cu privire la concurența dintre produsele naționale și produsele importate.
Mai mult decât atât, prin instituirea acestei taxe s-a creat o situație discriminatorie între persoanele care își achiziționează autoturisme rulate aduse din import și persoanele care își achiziționează autoturisme rulate din România, în sensul că aceștia din urmă sunt scutiți de plata acestei taxe, beneficiind astfel de o situație avantajoasă.
În concluzie, raportat la ceea ce înseamnă „impunere internă de taxe” ca sintagmă folosită în cuprinsul art 90 TCE ( art 110 TFUE ), respectiv interzicerea în comerțul dintre statele membre, a tuturor taxelor vamale și a tuturor taxelor având efect echivalent, prin OUG nr 50/2008 se impune, în cazul autoturismelor și autovehicule second hand importate provenind sin state membre UE, o taxa care nu se aplică și produselor similare indigene, fapt ce conduce la modificarea prețurilor de cost ale primelor autoturisme și autovehicule și la producerea aceluiași efect restrictiv asupra liberei circulații a mărfurilor precum o taxă vamală.
Fiind vorba despre un autoturism sau autovehicul second hand, acesta a fost supus normelor prevăzute în țara de origine cu ocazia înmatriculării, astfel că, raportat si la rațiunea impunerii taxei de poluare bazată pe principiul „poluatorul plătește”, nu poate fi decât aplicarea unor taxe similare fără deosebire între cele de import și cele indigene, neputând fi primite apărările primului recurent privind jurisprudența CEJ ce vizează taxe percepute cu titlu de impozit.
Aceste considerente sunt susținute, din perspectiva neconformității taxei pe poluare instituită de OUG nr 50/2008, și de Hotărârea CJUE pronunțată în cauza C-402/09, T., prin care se reține că art 110 TFUE are drept obiectiv asigurarea liberei circulații a mărfurilor între statele membre în condiții normale de concurență, fapt ce vizează eliminarea oricărei forme de protecție care poate să decurgă din aplicarea unor impozite interne discriminatorii față de produsele provenind din alte state membre.
Chiar dacă nu sunt întrunite condițiile unei discriminări directe, un impozit intern poate fi indirect discriminatoriu din cauza efectelor sale.
Ca urmare, pe baza principiilor rezultate din jurisprudența sa, Curtea a analizat neutralitatea taxei. Astfel, referitor la această neutralitate în privința vehiculelor de ocazie importate și a vehiculelor de ocazie similare înmatriculate anterior pe teritoriul național și supuse, cu ocazia acelei înmatriculări, aceleiași taxe, s-a concluzionat că un sistem precum cel instituit de OUG nr 50/2008, care ia în considerare, la calcularea taxei de înmatriculare, deprecierea autovehiculului prin utilizarea unor sisteme forfetare, detaliate și fundamentate din punct de vedere statistic, bazate pe elemente referitoare la vechimea și la rulajul mediul anual real ale acestui vehicul, la care se poate adăuga, la cererea contribuabilului și pe cheltuiala acestuia, realizarea unei expertize cu privire la starea generală a vehiculului menționat și a dotărilor sale, asigură că această taxă, atunci când este aplicată vehiculelor de ocazie importate, nu depășește valoarea reziduală a taxei menționate încorporată în valoarea vehiculelor de ocazie similare care au fost înmatriculate anterior pe teritoriul național și care au fost supuse, cu ocazia acelei înmatriculări, taxei prevăzute de OUG nr 50/2008.
În privința autovehiculelor de ocazie importate și a vehiculelor de ocazie similare înmatriculate pe teritoriul național anterior instituirii taxei menționate, referitor la neutralitatea taxei, s-a reținut că art 110 TFUE obligă fiecare stat membru să aleagă taxele aplicate autovehiculelor și să le stabilească regimul, astfel încât acestea să nu aibă ca efect favorizarea vânzării vehiculelor de ocazie naționale și descurajarea, în acest mod, a importului de vehicule de ocazie similare. În acest sens, Curții i-a rezultat fără echivoc că reglementarea menționată are ca efect descurajarea importării și punerii în circulație în România, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre.
În cauza menționată, Curtea a stabilit că art 110 TFUE trebuie interpretat în sensul că se opune ca un stat membru să instituie o taxă de poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație, în statul membru menționat, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură pe piața națională.
Hotărârilor C-402/09 T., C-29/11 Sfichi și C-30/11 I., i s-a alăturat cauza N. în care s-au pus în discuție variantele taxei de poluare aplicabile în perioada 15 decembrie 2008-31 decembrie 2010.
Totodată, este important de menționat faptul că s-a respins cererea Statului Român de limitare a efectelor în timp a hotărârii Curții, ceea ce înseamnă că hotărârea N. ( ca de altfel și hotărârea T. ) se aplică retroactiv și lipsesc de temei juridic prelevarea taxei de poluare în perioada 1 iulie 2008 – 31 decembrie 2010.
Potrivit concluziei CJUE din această cauză, articolul 110 TFUE trebuie interpretat în sensul că se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație în statul membru menționat a unor vehicule de ocazie cumpărate din alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională.”
Tot în această hotărâre, Curtea europeană a mai reținut că, subsecvent pronunțării hotărârii în afacerea T., Guvernul român nu a susținut că ar exista o diferență relevantă între varianta inițială a taxei de poluare reglementate de O.U.G. nr. 50/2008 și variantele ulterioare (par. 27) și că această concluzie contrazice pozițiile iraționale constant exprimate de Guvern, de ministrul mediului, de șeful Fiscului și de toate administrațiile fiscale din România, în contradicție chiar și cu avertismentele legale ale Ministerului de Justiție, care la nivel național pretindeau și pretind în continuare faptul că variantele ulterioare datei de 15 decembrie 2008 sunt conforme cu dreptul european.
Pe de altă parte, în par. 28 al hotărârii, Curtea a reiterat faptul că taxa de poluare nu este compatibilă cu principiul “poluatorul plătește” și a sugerat din nou Guvernului român că taxa percepută cu ocazia primei înmatriculări trebuie eliminată, ea putând fi eventual înlocuită cu o taxă anuală de poluare, aplicabilă tuturor autoturismelor care circulă pe teritoriul național.
Pentru toate aceste considerente, criticile privind neaplicarea în cauză a dispozițiilor art 110 TFUE și, ca urmare a conformității taxei de poluare instituită prin OUG nr 50/2008 cu acestea, vor fi respinse.
În consecință, în cauză este vorba despre o sumă încasată cu încălcarea normelor comunitare, fiind vorba despre o plată nedatorată, solicitată a fi restituită în condițiile art 117 lit d cod procedură civilă. Conform OMFP nr 1899/2004, reclamantul s-a adresat organului fiscal cu o cerere de restituire și, în termenul de prescripție, s-a adresat instanței în vederea obligării organului fiscal la restituirea sumei.
Se impune a se mai preciza, față de motivele de recurs privind obligarea la plata dobânzii legale, că în cauză este aplicabilă procedura de acordare a dobânzilor cuvenite contribuabililor pentru sumele restituite sau rambursate cu depășirea termenului legal prevăzută de Ordinul MFP nr 1899/2004 ( Cap 2 pct 1 ) și art 124 cod procedură fiscală. Întrucât dobânda legală este mai mică decât cea fiscală, este admisibilă acordarea dobânzii legale, în mod corect prima instanță făcând astfel aplicarea art 1082 rap la art 1084 cod civil. Fiind vorba despre o taxă nedatorată, reclamantul are dreptul la restituirea prejudiciului suferit prin aplicarea dobânzii legale la suma restituită începând cu data punerii în întârziere a pârâtei.
În mod corect prima instanță a constatat îndeplinite condițiile prevăzute de art. 60 și 61 cod procedură civilă și față de dispozițiile art. 1 OUG nr. 50/2008 privind titularul bugetului la care se face venit suma încasată cu titlu de taxă de poluare.
În considerarea celor expuse mai sus, Curtea, în baza art. 312 al 1 cod procedură civilă va respinge ca nefondat recursul formulat.
Fără cheltuieli de judecată în recurs.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul formulat de recurenta Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice B. pentru Administrația Județeană a Finanțelor Publice B. - Serviciul Fiscal Orășenesc Zărnești, împotriva sentinței civile nr.5226/CA/28.10.2013 pronunțată de Tribunalul B.-Secția a II-a civilă și de contencios administrativ și fiscal în dosarul nr._ .
Fără cheltuieli de judecată în recurs.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi 14.01.2014.
Președinte Judecător Judecător
R. Grațiela M. C. E. C. Lorența B.
Grefier,
E. Bernád
Red. LB/14.01.2014
Tehnored. E.B./20.01.2014- 2 ex
Jud. fond. M.O.
| ← Obligaţia de a face. Hotărâre din 31-01-2014, Curtea de Apel... | Anulare act de control taxe şi impozite. Decizia nr. 1139/2014.... → |
|---|
