Contestaţie act administrativ fiscal. Decizia nr. 2307/2014. Curtea de Apel BRAŞOV
| Comentarii |
|
Decizia nr. 2307/2014 pronunțată de Curtea de Apel BRAŞOV la data de 09-10-2014 în dosarul nr. 1392/119/2013
ROMANIA
CURTEA DE APEL BRASOV
Secția de C. Administrativ și Fiscal
Decizia nr. 2307/R Dosar Nr._
Ședința publică de la 09 octombrie 2014
Completul compus din:
PREȘEDINTE A. G. S.
Judecător D. M. S.
Judecător O. M. B.
Grefier R. P.
Pentru astăzi fiind amânată pronunțarea asupra recursului declarat de reclamantul P. C. împotriva sentinței civile nr. 407/1.04.2014 pronunțată de Tribunalul C. în dosarul nr._ , având ca obiect contestație act administrativ fiscal.
La apelul nominal făcut în ședință publică, la pronunțare, se constată lipsa părților.
Procedura îndeplinită.
Dezbaterile în cauza de față au avut loc în ședința publică din data de 02 octombrie 2014, când părțile prezente au pus concluzii în sensul celor consemnate în încheierea de ședință din aceea zi, care face parte integrantă din prezenta decizie.
Instanța, din lipsă de timp pentru deliberare, a amânat pronunțarea pentru data de 09 octombrie 2014.
CURTEA :
Asupra recursului de față:
Prin sentința civilă nr. 407/1.04.2014 Tribunalul C. – Secția civilă a respins excepția lipsei calității procesuale active, invocată prin întâmpinare de pârât.
A respins contestația formulată și modificată de reclamantul P. C. în contradictoriu cu pârâtul Inspectoratul de Poliție al Județului C. având ca obiect anularea adresei nr. 165.276 din data de 10.01.2012, a referatului nr. 165.276/10.01.2012 și a raportului nr._/14.02.2013. Fără cheltuieli de judecată.
Împotriva acestei hotărâri a formulat recurs reclamantul P. C. solicitând modificarea sentinței atacate în sensul admiterii acțiunii.
În motivarea recursului au fost reluate apărările formulate în cuprinsul întâmpinării și s-au mai precizat următoarele:
Este inadmisibil să piardă un drept de care se bucură de atâta timp pe care la exercitat responsabil și cu bună credință din anul 1999 de când are permis de port armă și este dotat cu armă de foc, nu a avut nici o abatere, sancțiune sau alte incidente, chiar și minore de orice fel în exercitarea atribuțiilor de serviciu. Recurentul reclamant a mai arătat că a fost și este un angajat exemplar. În ciuda acestor aspecte a fost declarat un pericol pentru ordinea publică, siguranța națională, viața și integritatea corporală a persoanelor, contrar datelor și informațiilor existente la organele competente.
A arătat că luarea deciziei de către instanță nu trebuia să se bazeze pe declarațiile tendențioase dictate de polițist acestuia, ci trebuia să se facă pe baza datelor reale și în urma verificării comportamentului real al reclamantului și nu pe baza unor formulări greșite și tendențioase ale unor declarații scrise după dictare, motiv pentru care a apreciat că respingerea acțiunii și menținerea retragerii avizului de port armă este una nelegală și neîntemeiată.
A mai arătat că instanța de fond a administrat o . probe, care fără excepții, sunt în favoarea reclamantului și totuși la luarea hotărârii nu s-a ținut cont de nici una dintre ele. Nu s-a ținut cont de faptul că timp de 15 ani de când posedă aviz de port armă nu a avut nici un comportament negativ, a corespuns cerințelor și exigențelor legale de a avea port armă, locul de muncă și colegii au adus aprecieri absolut pozitive, conflictul ce a generat discuția s-a stins și cazul a fost clasat de Poliția C., incidentul minor de unde se trage prezenta cauză având loc de peste un an și jumătate timp în care nu a avut nici un fel de abateri în comportament iar expertiza medico-legală complexă a evidențiat faptul că întrunește toate condițiile intelectuale, psihice și de sănătate să dețină port armă. Instanța a administrat toate probele pertinente și utile ale cauzei, fiind supus internărilor medicale și pus să suporte cheltuieli substanțiale ca în final să se analizeze doar actele poliției pe baza cărora s-a luat decizia abuzivă și unilaterală, fără să se valorifice celelalte probe. În felul în care s-a analizat cauza nu era necesară administrarea probelor, ci la primul termen instanța putea trage concluzia în sensul că poliția a luat o măsură legală, cu toate că dosarul conține probe certe din care rezultă că măsura luată împotriva reclamantului apare ca una pripită și excesivă.
În drept au fost invocate art. 20 din Legea 554/2004.
Analizând actele și lucrările dosarului prin prisma motivelor de recurs invocate și a dispozițiilor art. 496 Cod procedură civilă, Curtea constată că recursul formulat este neîntemeiat pentru următoarele considerente:
Prima instanță a fost învestită cu o cerere de anulare a unei decizii vizând aplicarea sancțiunilor specifice prevăzute de Legea 295/2004 privind regimul armelor și al munițiilor, respectiv anularea avizului de port armă.
Acțiunea introductivă a fost respinsă, reținându-se că în mod corect pârâta intimată a procedat la anularea avizului, întrucât titularul său nu mai îndeplinește condiția prevăzută de art. 14 lit. f din Lege, respectiv aceea de a nu prezinta pericol pentru ordinea publică, siguranța națională, viața și integritatea corporală a persoanelor, conform datelor și informațiilor existente la organele competente.
Recurentul a susținut că prima instanță a făcut o greșită aplicare a normelor de drept material, întrucât incidentul care a condus la sancțiunea aplicată nu era de natură să caracterizeze o stare de pericol pentru ordinea publică, așa cum cere prevederea legală incidentă în speță.
Curtea reține că potrivit dispozițiilor art. 14 al. 1 lit. f din Legea 295/2004 o condiție pentru acordarea autorizației de procurare a armelor letale este aceea ca solicitantul nu prezinte pericol pentru ordinea publică, siguranța națională, viața și integritatea corporală a persoanelor, conform datelor și informațiilor existente la organele competente, iar potrivit art. 28 din Lege anularea dreptului de deținere a armelor are loc, între altele, atunci când titularul nu mai îndeplinește condițiile prevăzute la 14 al. 1 lit. f .
Contrar susținerilor recurentului, Curtea constată că probatoriul amplu administrat în cauză face dovada ipotezei prevăzute de lege, respectiv că recurentul, prin comportamentul său prezintă o stare de pericol pentru ordinea publică, viața și integritatea corporală a persoanelor.
Astfel, recurentul, pe fondul unei stări nervoase exacerbate a afirmat în fața unui lucrător de poliție că va folosi armamentul pentru a rezolva o situație conflictuală personală.
Din interpretarea textelor de lege citate anterior, Curtea reține că dovada condițiilor prevăzute de lege se face „conform datelor și informațiilor existente la organele competente”. Ori, tocmai în fața organelor competente recurentul a avut un comportament de natură să contureze starea de pericol pentru ordinea publică, viața și integritatea corporală a persoanelor.
Susținerile recurentului în sensul că cele consemnate de el însuși olograf nu corespund realității, fiind dictate de către polițist nu pot fi reținute ca atare de către instanță.
În consecință, criticile aduse în recurs nu sunt în măsură să înlăture considerentele primei instanțe, în mod corect fiind respinsă acțiunea formulată.
Pentru toate aceste considerente, Curtea, în baza art. 496 Cod procedură civilă, va respinge recursul formulat.
Pentru aceste motive
În numele legii
DECIDE :
Respinge recursul declarat de recurentul P. C. împotriva sentinței civile nr. 407/01.04.2014 pronunțată de Tribunalul C., pe care o menține.
Fără cheltuieli de judecată.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică azi, 9.10. 2014.
Președinte Judecător Judecător
A. G. S. D. M. S. O. M. B.
Grefier
R. P.
Red. O.M.B./22.10.2014
Dact.R.P./22.10.2014
Jud. Fond: I.A.V.
4 ex.
| ← Pretentii. Decizia nr. 1579/2014. Curtea de Apel BRAŞOV | Obligaţia de a face. Decizia nr. 595/2014. Curtea de Apel BRAŞOV → |
|---|
