Pretentii. Decizia nr. 163/2014. Curtea de Apel BRAŞOV
| Comentarii |
|
Decizia nr. 163/2014 pronunțată de Curtea de Apel BRAŞOV la data de 21-01-2014 în dosarul nr. 927/119/2013
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL B.
SECȚIA C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIA Nr. 163/R
Ședința publică de la 21 Ianuarie 2014
Completul compus din:
PREȘEDINTE R. Grațiela M.
Judecător C. E. C.
Judecător I. Ț.
Grefier M. D.
Pe rol fiind soluționarea recursului declarat de pârâta Administrația Județeană a Finanțelor Publice C. succesoare în drepturi și obligații a Administrației Finanțelor Publice Sf.G. împotriva sentinței civile nr. 2005 din 18.06.2013 pronunțată de Tribunalul C. - secția civilă în dosarul nr._, având ca obiect „pretenții”.
La apelul nominal făcut în ședința publică, se constată lipsa părților.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care:
Recursul promovat de pârâta Administrația Județeană a Finanțelor Publice C. succesoare în drepturi și obligații a Administrației Finanțelor Publice Sf.G. este declarat și motivat în termenele și condițiile prevăzute de art.485 și 487 NCpc și este scutit de la plata taxei judiciare de timbru și timbru judiciar potrivit dispozițiilor art. 17 din Legea nr. 146/1997. În cuprinsul cererii de recurs s-a solicitat judecarea cauzei și în lipsă.
Intimata reclamantă C. M. și intimata chemată în garanție Administrația F. pentru Mediu nu au depus la dosar întâmpinări.
Față de actele și lucrările dosarului, precum și față de motivele de recurs, instanța rămâne în pronunțare.
CURTEA,
Prin sentința civilă nr. 2005 din 18.06.2013 pronunțată de Tribunalul C. - secția civilă în dosarul nr._ s-a admis acțiunea formulată de reclamanta C. M., în contradictoriu cu pârâta Administrația Finanțelor Publice Sf. G., și în consecință: pârâta Administrația Finanțelor Publice Sf. G. a fost obligată la plata către partea reclamantă a sumei de 595,00 lei cu titlu de restituire taxă pentru emisii poluante, plătită potrivit chitanței nr._/2012 și la plata dobânzii legale prev. de OG 13/2011 aferentă sumei de mai sus, începând cu data formulării cererii de restituire – 05.12.2012 - și până la data plății; pârâta a fost obligată la plata către partea reclamantă a sumei de 39,3 lei cu titlu de cheltuieli de judecată; s-a admis cererea de chemare in garanție formulată de pârâta Administrația Finanțelor Publice Sf. G. împotriva chematei in garanție Administrația F. Pentru Mediu București, și, în consecință: chemata in garanție Administrația F. Pentru Mediu a fost obligată la plata către pârâta Administrația Finanțelor Publice Sf. G. a sumei de 595,00 lei cu titlu de restituire taxă pentru emisii poluante precum și la plata dobânzii legale prev. de OG 13/2011 aferentă sumei de mai sus, începând cu data de 05.12.2012 și până la data plății - drept consecință a admiterii cererii de chemare in garanție; chemata în garanție a fost obligată la plata către pârâtă a sumei de 39,3 lei ce reprezintă cheltuieli de judecată achitate de aceasta din urmă către partea reclamantă.
Pentru a pronunța această soluție, prima instanță a reținut următoarele considerente:
Partea reclamantă a achiziționat autoturismul Ford din UE și a achitat la Trezorerie suma indicată în petitul acțiunii, sumă reprezentând taxa pentru emisii poluante, plata fiind efectuată potrivit chitanței depusă in copie la dosarul cauzei.
S-a reținut că partea reclamantă a solicitat restituirea acestei taxe, cererea fiind înregistrată la Trezoreria care a încasat taxa, instituție care a refuzat restituirea integrală a acesteia astfel cum rezultă din adresa depusă la dosar sens în care, în condițiile în care taxa nu a fost restituită a fost formulata prezenta acțiune în justiție.
În soluționarea pe fond a cererii având că obiectrestituirea taxei instanța de fond a avut în vedere că la data de 25 04.2005 a fost semnat la Luxemburg Tratatul de Aderare a Bulgariei și a României la Uniunea Europeană, cele două state devenind astfel părți la Tratatele în vigoare pe care se întemeiază Uniunea, actul de aderare conținând dispoziții detaliate referitoare la modul de aplicare a diverselor convenții și acorduri internaționale la care comunitatea este parte, dispoziții de adaptare a tratatelor, inclusiv din punct de vedere instituțional, precum și măsuri tranzitorii privind diferitele domenii de activitate.
În consecință, ca urmare a dobândirii de către Statul R. a statutului ce membru al Uniunii Europene și de parte în Tratatele Uniunii, instanța de fond a avut în vedere că în speță sunt incidente dispozițiile art. 148 din Constituția României din care rezultă că, urmare a aderării, prevederile tratatelor constitutive ale Uniunii Europene precum și celelalte reglementări comunitare au caracter obligatoriu față de dispozițiile legale interne.
Față de motivele invocate de reclamant prin cererea de chemare în judecată, instanța de fond a avut în vedere că aspectul esențial ce trebuie stabilit în cauză îl constituie legalitatea taxei pentru emisii poluante a cărei restituire se solicită, respectiv compatibilitatea actului normativ în baza căruia a fost achitată această taxă – Legea nr. 9/2012 - cu normele comunitare.
Autovehiculul pentru care a fost achitată taxa este un autovehicul de ocazie, second hand, astfel că se impune analiza regimului de plată a taxei cu privire la autovehicule second hand..
Taxa a fost achitată în temeiul dispozițiilor art. 4 alin. 2 din Legea nr. 9/2012, publicată in Monitorul Oficial, Partea I nr. 17 din 10 ianuarie 2012, potrivit cărora ,, obligația de plată a taxei intervine si cu ocazia primei transcrieri a dreptului de proprietate, in România, asupra unui autovehicul rulat si pentru care nu a fost achitata taxa speciala pentru autoturisme si autovehicule, conform Legii nr. 571/2003, cu modificările si completările ulterioare, sau taxa pe poluare pentru autovehicule si care nu face parte din categoria autovehiculelor exceptate sau scutite de la plata acestor taxe, potrivit reglementarilor legale in vigoare la momentul înmatriculării”.
Prin OUG 1/2012 publicată in Monitorul Oficial, Partea I nr. 79 din 31 ianuarie 2012 s-a suspendat aplicarea unor dispoziții ale Legii nr. 9/2012 privind taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule, precum și pentru restituirea taxei achitate in conformitate cu prevederile art. 4 alin. (2) din lege: art. 1 ,,începând cu data intrării in vigoare a prezentei ordonanțe de urgenta aplicarea dispozițiilor art. 2 lit. i), ale art. 4 alin (2) si a celor privind prima transcriere a dreptului de proprietate ale art. 5 alin (1) din Legea nr. 9/2012 privind taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule, publicata in Monitorul Oficial Partea I nr. 17 din 10 ianuarie 2012, se suspenda pana la 1 ianuarie 2013”.
În acest fel s-a creat o diferență de tratament fiscal între situația în care s-a dobândit dreptul de proprietate asupra unui autovehicul de către primul proprietar din România și care este obligat să achite taxa prev. de art. 4 alin. 1 lit.a din legea 9/2012 și situația în care se solicită pentru prima oară transcrierea dreptului de proprietate, in România, asupra unui autovehicul rulat pentru care nu a fost achitata taxa specială pentru autoturisme și autovehicule, conform Legii nr. 571/2003.
Această diferență de tratament fiscal apare tocmai suspendării prev. din Legea 9/2012 care impuneau plata taxei în toate situațiile în care se dobândea dreptul de proprietate asupra autovehiculelor.
În cazul de față, taxa pentru emisii poluante a fost achitată de către reclamant în perioada în care prevederile art. 4 din legea 9/2012 erau suspendate prin OUG 1/2012 și ca urmare nu pentru toate autovehiculele - provenind din România sau din UE - se achita taxa pentru emisii poluante la schimbarea proprietarului.
Actul normativ în temeiul căruia a fost achitată taxa nu este compatibil cu normele comunitare: articolul 110 TFUE – care se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație, în statul membru menționat, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională.
Legea 9/2012, în varianta în vigoare la data achitării taxei de către reclamant, face diferențiere de regim între bunuri similare
În consecință, taxa percepută de statul român părții reclamante reprezintă o taxă instituia de legislația internă neconformă art. 90(110) din TCE.
Față de cele arătate se, instanța de fond a constatat că prezenta acțiune este întemeiată, sens în care pârâta a fost obligată la restituirea către reclamant a taxei achitate de acesta.
În ceea ce privește plata dobânzii legale instanța de fond a avut în vedere că dobânda reprezintă contravaloarea prejudiciului suferit de creditor că urmare a neexecutării sau executării cu întârziere a obligației, cuantificarea acesteia putând avea loc prin convenția parților sau în mod legal, prin voința legiuitorului, iar în condițiile în care în speță prima ipoteză este exclusă, cuantificarea prejudiciului încercat de partea care a efectuat plata taxei pe care nu o datora poate avea loc doar prin raportare la dobânda legală – astfel că cererea de acordare a dobânzii legale este întemeiată.
S-a dispus plata dobânzii legale de la data formulării cererii de restituire, așa cum s-a solicitat.
În ceea ce privește cererea de chemare în garanție formulată de pârâta Administrația Finanțelor Publice, instanța de fond a avut în vedere că potrivit disp.art. 60 Cod procedură civilă ,,partea poate să cheme în garanție o altă persoană împotriva căreia ar putea să se îndrepte în cazul când ar cădea în pretențiuni cu o cerere în garanție sau în despăgubire”.
Totodată instanța de fond a avut în vedere că potrivit disp. art. 1 alin.2 din Legea 9/2011–,,taxa se face venit la bugetul fondului pentru mediu și se gestionează de Administrația F. pentru Mediu…”
Prin prisma celor de mai sus, având în vedere pe de o parte faptul că cererea principală a fost admisă, iar pe de alta parte faptul că partea chemată în garanție a fost cea îndreptățită să dispună de suma achitata cu titlu de taxă, suma fiind virată în contul părții chemate în garanție după ce a fost calculată și încasată de către partea pârâtă, instanța de fond a admis cererea de chemare în garanție formulată dispunându-se obligarea chematei in garanție la plata către pârâte a sumelor ce fac obiectul cererii de chemare în judecată.
În sensul celor de mai sus, în ceea ce privește plata dobânzii legale instanța de fond a avut în vedere că cererea de chemare în garanție reprezintă cererea „în despăgubire” – în terminologia Codului de procedură civilă pe care parte o formulează împotriva unui terț pentru ipoteza în care aceasta ar cădea în pretenții, astfel că în speță partea chemată în garanție a fost obligată la plata dobânzii legale în suma pe care la rândul său pârâta a fost obligată să o plătească părții reclamante.
Conform art. 274 Cod procedură civilă, față de soluția de admitere a acțiunii principale, instanța de fond a dispus obligarea pârâtei care a căzut în pretenții și se află prin urmare în culpă procesuală la plata cheltuielilor de judecată către partea reclamantă, constând în taxa de timbru si timbrul judiciar, conform chitanței depuse la dosar.
În ceea ce privește cererea pârâtei Administrația Finanțelor Publice de obligare a chematei în garanție la plata cheltuielilor de judecată, instanța de fond a avut în vedere că pârâta Administrația F. Pentru Mediu datorează pârâtei Administrația Finanțelor Publice cheltuielile de judecată pe care aceasta din urmă le achită părții reclamante.
Împotriva acestei sentințe a formulat recurs recurenta Administrației Finanțelor Publice S. G., hotărârea fiind criticată sub aspectul nelegalității .
În susținerea recursului, au fost invocate următoarele critici:
O.U.G. nr. 50/2008 stabilește în mod clar cadrul legal al taxei pe poluare și anume taxa de poluare ține cont de norma de poluare, emisiile de dioxid de carbon și vechimea autovehiculului.
Se mai arată că în cazul în care unele soluții legislative nu au în vedere dispozițiile comunitare, neasigurând compatibilitatea cu acestea, autoritățile competente pot avea inițiative legislative pentru modificarea sau completarea actelor normative interne ale căror dispoziții nu sunt concordante cu Tratatele la care România este parte.
Nu se poate admite că prevederile O.U.G. nr. 50/2008 ar încălca dispozițiile comunitare, întrucât legislația română prevede plata, în cazul în care este vorba despre aceleași specificații tehnice, a unei taxe de poluare în același cuantum, indiferent dacă se aplică la autoturismele/ autovehiculele din producția internă sau din cele produse în spațiul comunitar.
Legislația europeană nu interzice instituirea taxei, ci doar prevede că nivelul acesteia sa nu fie mai mare decât al taxelor care se aplica, direct sau indirect, produselor interne similare.
Dispozițiile art. 110 paragraful 1 din Tratat nu sunt incidente în cauză întrucât, pe de o parte nu este vorba despre "impozite interne mai mari decât cele care se aplică, direct sau indirect, produselor naționale similare", iar pe de alta parte, nu este vorba despre un regim fiscal discriminatoriu, întrucât obligația plății taxei pe poluare există pentru toate autoturismele/autovehiculele, indiferent de țară de proveniență a acestora, nefiind deci în prezența unei îngrădiri a liberei circulații a mărfurilor, principiu statuat în Tratatul Comunității Europene.
A mai fost criticat modul de soluționare a cererii de chemare în garanție.
Analizând actele și lucrările dosarului prin prisma motivelor de recurs invocate și a dispozițiilor art 304/1 cod procedură civilă, Curtea reține următoarele:
Reclamantul a solicitat Administrației Finanțelor Publice S. G., restituirea unei sume reprezentând contravaloarea unei taxe de poluare achitată pentru înmatricularea unui autoturism second-hand înmatriculat pentru prima dată într-un stat membru UE.
Refuzul de restituire nu poate fi confundat cu refuzul de soluționare a unei cereri, și, în măsura în care reclamanta se afla în termenul de prescripție al solicitării unei sume apreciată de acesta ca nedatorată, era îndreptățită să procedeze în acest sens. Reclamantul nu a înțeles să critice, pe calea unei plângeri prealabile, modul de calcul al taxelor de poluare, ci și-a exprimat poziția de a solicita restituirea unei sume apreciată drept nelegală și neconformă cu dreptul comunitar.
În acest context acțiunea este admisibilă, iar criticile privind acest aspect nefondate. În speță obiectul acțiunii îl constituie cererea de restituire a unei taxe pe care reclamantul consideră că a plătit-o pe nedrept, iar o asemenea acțiune este admisibilă, încadrându-se în dispozițiile art.8 alin.1 din Legea nr.554/2004.
De asemenea, reclamantul a efectuat procedura prealabilă cu privire la restituirea taxei de poluare, prevăzută de art.7 alin.1 din Legea nr.554/2004, prin adresa depusă la dosar.
Urmează a se supune analizei caracterul justificat sau nu al refuzului de restituire a sumei solicitate.
În primul rând, se impune a se preciza că preeminența dreptului comunitar este consacrată prin Constituție, iar punerea în aplicare a obligațiilor ce decurg din dreptul comunitar se reflectă atât în obligația de cooperare loială cât și în autonomia instituțională și procedurală a statelor membre. Această autonomie are la bază principiul efectivității care vizează împiedicarea ca o dispoziție procedurală națională să facă imposibilă sau excesiv de dificilă aplicarea dreptului comunitar. În acest context se impune a se mai preciza ca Tratatul instituind Comunitatea Europeana se bucură de aplicabilitate directa in dreptul intern al unui stat membru, astfel că judecătorul național este obligat să îl aplice cu prioritate față de reglementări naționale contrare indiferent de caracterul acestora general sau special.
Dincolo de modul în care codul fiscal a fost modificat și de respectarea dispozițiilor legale ce reglementează maniera de modificare a acestei legi prin OUG nr 50/2008, noua taxa introdusa prin acest act normativ, denumită „taxă de poluare”, are o sferă de aplicabilitate restrânsă și taxează poluarea produsă de autoturismele înmatriculate în România după data de 1 iulie 2008, potrivit criteriilor alese pentru determinarea acestei taxe.
Această taxă de poluare are un caracter discriminatoriu, ea aplicându-se diferit unor situații juridice identice, fără a exista vreo justificare obiectiva pentru acest lucru. Astfel, în urma comparării situației juridice a unei persoane care deține un autoturism înmatriculat în România în anul 2006 și situația juridică a unei persoane care înmatriculează un autoturism identic în România după data de 1 iulie 2008, se constată că ambele autoturisme circulă în România și, este evident că, în principiu, având aceleași caracteristici, ambele poluează în egală măsură. Potrivit OUG nr. 50/2008 însă, principiul “poluatorul plătește” este aplicat doar în cazul autoturismului înmatriculat după 1 iulie 2008, al cărui proprietar datorează taxa de poluare. În schimb, deși autoturismul său poluează, proprietarul autoturismului înmatriculat în 2006 nu plătește nimic.
Această taxă de poluare este percepută cu ocazia primei înmatriculări a unui autoturism sau autovehicul pe teritoriul României și prezintă cu privire la autovehiculele sau autoturismele second hand provenind dintr-un alt stat membru, un caracter fiscal, aparținând regimului general de redevențe interne asupra mărfurilor. Ca urmare, această situație trebuie analizată prin prisma dispozițiilor art 110 din TFUE care interzice impunerea asupra produselor din alte state membre, a unor taxe superioare celor care se aplică produselor naționale similare precum și a taxelor interne de natură să protejeze indirect alte produse.
Astfel cum se arată în jurisprudența CJCE, articolul 110 TFUE vizează asigurarea liberei circulații a mărfurilor între statele membre, în condiții concurențiale normale, prin eliminarea tuturor formelor de protecție, putând rezulta din aplicarea de impozitări interne discriminatorii produselor originare din alte state membre. S-a mai arătat că acest text trebuie, de asemenea, să garanteze neutralitatea perfectă a impozitărilor interne cu privire la concurența dintre produsele naționale și produsele importate.
Mai mult decât atât, prin instituirea acestei taxe s-a creat o situație discriminatorie între persoanele care își achiziționează autoturisme rulate aduse din import și persoanele care își achiziționează autoturisme rulate din România, în sensul că aceștia din urmă sunt scutiți de plata acestei taxe, beneficiind astfel de o situație avantajoasă.
În concluzie, raportat la ceea ce înseamnă „impunere internă de taxe” ca sintagmă folosită în cuprinsul art 110 TFUE, respectiv interzicerea în comerțul dintre statele membre, a tuturor taxelor vamale și a tuturor taxelor având efect echivalent, prin OUG nr 50/2008 se impune, în cazul autoturismelor și autovehicule second hand importate provenind din state membre UE, o taxa care nu se aplică și produselor similare indigene, fapt ce conduce la modificarea prețurilor de cost ale primelor autoturisme și autovehicule și la producerea aceluiași efect restrictiv asupra liberei circulații a mărfurilor precum o taxă vamală.
Fiind vorba despre un autoturism sau autovehicul second hand, acesta a fost supus normelor prevăzute în țara de origine cu ocazia înmatriculării, astfel că, raportat si la rațiunea impunerii taxei de poluare bazată pe principiul „poluatorul plătește”, nu poate fi decât aplicarea unor taxe similare fără deosebire între cele de import și cele indigene, neputând fi primite apărările primului recurent privind jurisprudența CJCE ce vizează taxe percepute cu titlu de impozit.
Aceste considerente sunt susținute, din perspectiva neconformității taxei pe poluare instituită de OUG nr 50/2008, și de Hotărârea CJUE pronunțată în cauza C-402/09, T., prin care S-a reținut că art 110 TFUE are drept obiectiv asigurarea liberei circulații a mărfurilor între statele membre în condiții normale de concurență, fapt ce vizează eliminarea oricărei forme de protecție care poate să decurgă din aplicarea unor impozite interne discriminatorii față de produsele provenind din alte state membre.
Chiar dacă nu sunt întrunite condițiile unei discriminări directe, un impozit intern poate fi indirect discriminatoriu din cauza efectelor sale.
Ca urmare, pe baza principiilor rezultate din jurisprudența sa, Curtea a analizat neutralitatea taxei. Astfel, referitor la această neutralitate în privința vehiculelor de ocazie importate și a vehiculelor de ocazie similare înmatriculate anterior pe teritoriul național și supuse, cu ocazia acelei înmatriculări, aceleiași taxe, s-a concluzionat că un sistem precum cel instituit de OUG nr 50/2008, care ia în considerare, la calcularea taxei de înmatriculare, deprecierea autovehiculului prin utilizarea unor sisteme forfetare, detaliate și fundamentate din punct de vedere statistic, bazate pe elemente referitoare la vechimea și la rulajul mediul anual real ale acestui vehicul, la care se poate adăuga, la cererea contribuabilului și pe cheltuiala acestuia, realizarea unei expertize cu privire la starea generală a vehiculului menționat și a dotărilor sale, asigură că această taxă, atunci când este aplicată vehiculelor de ocazie importate, nu depășește valoarea reziduală a taxei menționate încorporată în valoarea vehiculelor de ocazie similare care au fost înmatriculate anterior pe teritoriul național și care au fost supuse, cu ocazia acelei înmatriculări, taxei prevăzute de OUG nr 50/2008.
În privința autovehiculelor de ocazie importate și a vehiculelor de ocazie similare înmatriculate pe teritoriul național anterior instituirii taxei menționate, referitor la neutralitatea taxei, s-a reținut că art 110 TFUE obligă fiecare stat membru să aleagă taxele aplicate autovehiculelor și să le stabilească regimul, astfel încât acestea să nu aibă ca efect favorizarea vânzării vehiculelor de ocazie naționale și descurajarea, în acest mod, a importului de vehicule de ocazie similare. În acest sens, Curții i-a rezultat fără echivoc că reglementarea menționată are ca efect descurajarea importării și punerii în circulație în România, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre.
În cauza menționată, Curtea a stabilit că art 110 TFUE trebuie interpretat în sensul că se opune ca un stat membru să instituie o taxă de poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație, în statul membru menționat, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură pe piața națională.
Hotărârilor C-402/09 T., C-29/11 Sfichi și C-30/11 I., i s-a alăturat cauza N. în care s-au pus în discuție variantele taxei de poluare aplicabile în perioada 15 decembrie 2008-31 decembrie 2010.
Totodată, este important de menționat faptul că s-a respins cererea Statului Român de limitare a efectelor în timp a hotărârii Curții, ceea ce înseamnă că hotărârea N. ( ca de altfel și hotărârea T. ) se aplică retroactiv și lipsesc de temei juridic prelevarea taxei de poluare în perioada 1 iulie 2008 – 31 decembrie 2010.
Potrivit concluziei CJUE din această cauză, articolul 110 TFUE trebuie interpretat în sensul că se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație în statul membru menționat a unor vehicule de ocazie cumpărate din alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională.”
Tot în această hotărâre, Curtea europeană a mai reținut că, subsecvent pronunțării hotărârii în afacerea T., Guvernul român nu a susținut că ar exista o diferență relevantă între varianta inițială a taxei de poluare reglementate de O.U.G. nr. 50/2008 și variantele ulterioare (par. 27) și că această concluzie contrazice pozițiile iraționale constant exprimate de Guvern, de ministrul mediului, de șeful Fiscului și de toate administrațiile fiscale din România, în contradicție chiar și cu avertismentele legale ale Ministerului de Justiție, care la nivel național pretindeau și pretind în continuare faptul că variantele ulterioare datei de 15 decembrie 2008 sunt conforme cu dreptul european.
Pe de altă parte, în par. 28 al hotărârii, Curtea a reiterat faptul că taxa de poluare nu este compatibilă cu principiul “poluatorul plătește” și a sugerat din nou Guvernului român că taxa percepută cu ocazia primei înmatriculări trebuie eliminată, ea putând fi eventual înlocuită cu o taxă anuală de poluare, aplicabilă tuturor autoturismelor care circulă pe teritoriul național.
Pentru toate aceste considerente, criticile privind neaplicarea în cauză a dispozițiilor art 110 TFUE și, ca urmare a conformității taxei de poluare instituită prin OUG nr 50/2008 cu acestea, au fost respinse.
Totodată, în mod corect prima instanță a făcut aplicarea art 1082 rap la art 1084 cod civil, întrucât, fiind vorba despre o taxă nedatorată, reclamantul are dreptul la repararea prejudiciului suferit prin aplicarea dobânzii legale la suma restituită. În ceea ce privește data acordării dobânzii legale, aceasta este data punerii în întârziere a pârâtei care este data când s-a solicitat restituirea sumei.
În ceea ce privește motivul invocat privind obligarea Administrației F. pentru Mediu să o despăgubească pe recurentă cu sumele solicitate de intimat, acesta este lipsit de obiect în condițiile în care prin sentința recurată Administrația F. pentru Mediu a fost obligată să plătească recurentei taxa de poluare și dobânda la care recurenta a fost obligată în favoarea intimatei.
În considerarea celor expuse mai sus, Curtea, în baza art 498 Cod procedură civilă va respinge recursul formulat de recurenta pârâtă .
Fără cheltuieli de judecată în recurs.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul formulat de recurenta pârâtă Administrația Finanțelor Publice S. G. (în prezent Administrația Județeană a Finanțelor Publice C.) împotriva sentinței civile nr. 2005/18.06.2013 pronunțată de Tribunalul C. - Secția civilă pe care o menține.
Fără cheltuieli de judecată în recurs.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi 21.01.2014.
Președinte, R. Grațiela M. | Judecător, C. E. C. | Judecător, I. Ț. |
Grefier, M. D. |
Red: IT/21.01.2014
Dact: MD/27.01.2014 - 5 ex.
Jud.fond: M.D.V.
M.D. 21 Ianuarie 2014
| ← Anulare act administrativ. Decizia nr. 2167/2014. Curtea de Apel... | Pretentii. Decizia nr. 2004/2014. Curtea de Apel BRAŞOV → |
|---|
