Pretentii. Decizia nr. 1688/2014. Curtea de Apel BRAŞOV
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1688/2014 pronunțată de Curtea de Apel BRAŞOV la data de 28-05-2014 în dosarul nr. 919/62/2013
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL B.
SECȚIA C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Decizia civilă nr.1688/RDosar nr._
Ședința publică din data de 28 mai 2014
Completul compus din:
PREȘEDINTE: M. R.
Judecător: I. Ț.
Judecător: L. P.
Grefier: M. F.
Pe rol fiind soluționarea recursului declarat de Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice B. pentru Administrația Județeană a Finanțelor Publice B. – pârât Serviciul Fiscal Municipal F. împotriva sentinței civile nr.571/CA/5.02.2014, pronunțată de Tribunalul B. – Secția a – II – a Civilă, de C. Administrativ și Fiscal în dosarul nr._, având ca obiect „pretenții”.
La apelul nominal făcut în ședință publică s-a constatat lipsa părților.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care:
Instanța constată că recursul formulat de Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice B. pentru Administrația Județeană a Finanțelor Publice B. – pârât Serviciul Fiscal Municipal F. este declarat și motivat în termenele prevăzute de art. 301 și 303 Cod procedură civilă și este scutit de la plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar conform prevederilor art. 17 din Legea nr. 146/1997.
Văzând că s-a solicitat judecarea cauzei și în lipsă potrivit dispozițiilor art. 242 alin. 2 Cod procedură civilă, în baza actelor existente la dosar, instanța rămâne în pronunțare asupra recursului dedus judecății.
CURTEA:
Asupra recursului de față:
Constată că, prin sentința civilă nr.571/CA/5.02.2014, Tribunalul B. – Secția a – II – a Civilă, de C. Administrativ și Fiscal în dosarul nr._ a respins excepția prescripției dreptului la acțiune invocată de pârâta AJFP B. – Serviciul Fiscal Municipal F..
A admis acțiunea formulată de reclamantul T. M. în contradictoriu cu pârâta AJFP B. – Serviciul Fiscal Municipal F. și a obligat pârâta să restituie reclamantului suma de 3399 lei reprezentând diferența taxei de primă înmatriculare achitată și să plătească dobânda legală calculată la suma de mai sus începând cu data de 10.01.2013 și până la data plății efective.
A obligat pârâta să plătească reclamantului suma de 39,30 lei reprezentând cheltuieli de judecată.
Prima instanță a reținut că excepția prescripției dreptului la acțiune invocată de pârâta AJFP B. – Serviciul Fiscal Municipal F. este neîntemeiată reținându-se că în speță termenul de prescripție al dreptului de a cere restituirea taxei de primă înmatriculare este cel de 5 ani prevăzut de art.135 din OG nr.92/2003
Pe fond s-a constatat că conform dispozițiilor art. 214 ind. 1 – 214 ind. 3 din Legea nr.571/2003, taxa specială pentru autoturisme și autovehicule se plătește cu ocazia primei înmatriculări în România, de către persoana fizică sau juridică ce face înmatricularea, atât pentru autoturisme și autovehicule noi, cât și pentru cele rulate, aduse din import, din state comunitare sau din alte state.
Dispozițiile art. 90 par. 1 din Tratatul Instituind Comunitatea Europeană prevăd că nici un stat membru nu aplică, direct sau indirect, produselor altor state membre, impozite interne de orice natură, mai mari decât cele care se aplică, direct sau indirect, produselor naționale similare.
Hotărârea CEJ dată în cauza Weigel vs. Finanzlandesdirektion für Vorarlberg (C-387/01) în 2004 a stabilit că obiectul reglementării comunitare este asigurarea liberei circulații a mărfurilor între statele comunitare în condiții normale de concurență, prin eliminarea oricărei forme de protecție care decurge din aplicarea de impozite interne discriminatorii față de produsele provenind din statele membre.
Rostul reglementării instituite prin dispozițiile art. 90 par. 1 este de a interzice discriminarea fiscală între produsele importate și cele similare autohtone. Cu toate acestea, în România nu se percepe nici un fel de taxă pentru autoturismele produse în țară sau în străinătate, dar care sunt deja înmatriculate în România.
Deși pârâta invocă neaplicarea dispozițiilor Tratatului, instanța constată că, în cauză, dispozițiile din dreptul comunitar se aplică cu prioritate față de dreptul național, în lumina principiilor preeminenței și supremației dreptului comunitar, consacrate și de practica CEJ prin hotărârile date în cauzele C./Enel și Simmenthal.
Principiile enunțate sunt garantate și de dispozițiile art. 148 din Constituția României, potrivit cărora, ca urmare a aderării, prevederile tratatelor constitutive ale Uniunii Europene, precum și celelalte reglementări comunitare cu caracter obligatoriu, au prioritate față de dispozițiile contrare ale legii interne, cu respectarea prevederilor actului de aderare iar Parlamentul, Președintele României, Guvernul și autoritatea judecătorească garantează aducerea la îndeplinire a obligațiilor rezultate din actul aderării și din prevederile alin 2.
România și-a asumat obligația de a respecta dispozițiile tratatelor originare ale Comunității, dinainte de aderare, prin Legea nr.157/2005, de ratificare a Tratatului de aderare a României și Bulgariei la Uniunea Europeană.
Revenind la reglementarea internă, instanța constată că taxa specială pentru autoturisme și autovehicule a fost introdusă în Codul Fiscal prin Legea nr.343/2006 sub forma unui nou impozit, cu aplicabilitate de la 1 ianuarie 2007, inițial pentru toate autovehiculele, iar după modificarea Legii nr.343/2006, prin OUG nr.110/2006, a fost restrânsă la toate autoturismele și autovehiculele, inclusiv cele comerciale, prevăzându-se categorii de persoane exceptate (cele cu handicap, misiuni diplomatice etc.), cât și scutiri de la plata taxei (în cazul vehiculelor istorice, etc.). Această taxă specială se datorează cu ocazia primei înmatriculări în România a unui autoturism sau autovehicul comercial, dintre cele enumerate de art. 214 ind. 1 Cod Fiscal.
De reținut este faptul că taxa în discuție nu este percepută pentru autoturisme deja înmatriculate în România, stat comunitar începând de la 1 ianuarie 2007, fiind percepută numai pentru autoturismele înmatriculate în celelalte state comunitare, și reînmatriculate în România, după aducerea acestora în țară.
În aceste condiții, prin instituirea dispozițiilor prevăzute de art. 214 ind. 1 din Codul Fiscal, se introduce un regim juridic fiscal discriminatoriu pentru autovehiculele aduse în România din Comunitatea Europeană în scopul reînmatriculării lor în România, în situația în care acestea au fost deja înmatriculate în țara de proveniență, în timp ce pentru reînmatricularea autovehiculelor înmatriculate deja în România, taxa nu este percepută. Se aduce atingere în acest mod prevederilor art. 90 (1 ) din Tratat, prevederi care au efect direct și în lumina cărora instanța apreciază că dispozițiile art. 214 ind. 1 – 214 ind. 3 din Codul Fiscal fiind contrare, taxa achitată de reclamant a fost încasată cu încălcarea dispozițiilor art. 90 din Tratat fiind necesară restituirea ei. Achitarea voluntară a taxei de reclamant este lipsită de relevanță juridică, deoarece înmatricularea autoturismului era condiționată de efectuarea acestei plăți, întrucât, în caz contrar, reclamantul nu ar fi putut folosi un bun pe care-l are în proprietate.
Reclamantul s-a adresat pârâtei pentru a obține restituirea taxei plătite, cerere care i-a fost respinsă. Ne aflăm în acest fel în prezența unui refuz nejustificat de restituire, având în vedere dispozițiile dreptului comunitar la care am făcut referire anterior.
În prezent, prin dispozițiile O.U.G. nr.50/2008 au fost abrogate art. 214 ind. 1 din Legea nr.571/2003 privind Codul Fiscal.
Cu referire la incidența la speță a prevederilor OUG nr. 50/2008 instanța reține că potrivit dispozițiilor art. 11 din acest act normativ taxa rezultată ca diferență între suma achitată de contribuabil în perioada 1 ianuarie 2007-30 iunie 2008, cu titlu de taxă specială pentru autoturisme și autovehicule, și cuantumul rezultat din aplicarea prezentelor prevederi privind taxa pe poluare pentru autovehicule se restituie pe baza procedurii stabilite în normele metodologice de aplicare a prezentei ordonanțe de urgență. Aceste norme au fost aprobate prin HG nr.686/2008.
Instanța reține că taxa specială ce face obiectul prezentei cauze a fost încasată în baza legislației fiscale interne în vigoare anterior datei de 1 iulie 2008 și care a fost apreciată ca fiind contrară normelor comunitare. Într-o atare ipoteză, se aplică principiul conform căruia când un stat membru a impus sau aprobat o taxă contrară dreptului comunitar este obligat să restituie taxa percepută prin încălcarea acestuia.
Din această perspectivă reclamantul are dreptul la restituirea integrală a taxei speciale încasată în temeiul unor dispoziții legale contrare normelor comunitare.
În astfel de situații Curtea de Justiție a decis că statele membre trebuie să asigure rambursarea taxelor colectate cu încălcarea prevederilor art. 90 din Tratat, cu respectarea principiilor ce guvernează autonomia procedurală și îmbogățirea fără justă cauză. Din această perspectivă, nu se poate reține justificat că Statul Român are un temei legal de reținere a unei părți din taxa încasată ilegal anterior datei de 1 iulie 2008 pe care să o compenseze în parte cu o altă taxă ce urmează a fi percepută în temeiul unui alt act normativ adoptat ulterior raportului juridic de drept material fiscal în baza căruia s-a încasat nelegal taxa specială.
Instanța mai reține, în context, că noua taxă instituită de OUG nr. 50/2008 este stabilită pe alte principii decât taxa specială anterioară are alt mod de calcul și altă destinație.
Față de argumentele expuse, constatând achitarea unei taxe nedatorate, în temeiul dispozițiilor art. 214 ind. 1, 214 ind. 3 Cod fiscal care încalcă dispozițiile art. 90 1 din Tratat, instanța a admis cererea privind restituirea diferenței sumei plătite cu titlu de taxă de primă înmatriculare, obligând pârâta să procedeze în acest sens.
În vederea reparării integrale a prejudiciului instanța a obligat pârâta la plata dobânzii legale calculată la suma de 3399 lei începând cu data formulării cererii de restituire și până la data plății efective.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice B. pentru Administrația Județeană a Finanțelor Publice B. – pârât Serviciul Fiscal Municipal F..
În esență, în dezvoltarea motivelor de recurs s-a arătat că instanța interpretează greșit dispozițiile art 214 indice 1 Legea nr 571/2003 privind Codul fiscal și ale art. 90 par.1 din Tratatul Comunității Europene. Nu există baza legală pentru restituirea sumei iar din art. 117 OG nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală rezultă care sunt situațiile în care se restituie la cerere sume, situația din speța de față neîncadrându-se în acest text. Organele fiscale au încasat taxa în baza legii.
Examinând hotărârea atacată, motivele de recurs invocate și prevăzute de art. 304 pct 9 și art. 304 indice 1 Cod procedură civilă, probele administrate în cauză, se constată următoarele:
Reclamantul a achiziționat din Germania, stat membru UE, un autoturism Ford, înmatriculat pentru prima dată în acea țară și a făcut dovada plății taxei de primă înmatriculare cu ocazia înmatriculării acestuia în România, la data de 5.03.2008.
Organele fiscale au procedat conform legii naționale atunci când au stabilit și încasat taxa de poluare. Ele nu fac interpretări cu privire la aplicarea sau nu a dreptului comunitar și, în realitate, este imputabil legiuitorului faptul că nu pune de acord legislația internă cu dreptul comunitar.
Instanța este sesizată să observe dacă în speță se încalcă dreptul comunitar și constată se pune în discuție însăși norma de drept național aplicată de organele fiscale fiind învestită cu examinarea conformității ei cu dreptul comunitar.
Dreptul comunitar se aplică direct și nu depinde de îndeplinirea unor proceduri interne prevăzute de legea națională.
Pe fondul cauzei se constată că principiul supremației dreptului comunitar este reglementat în însăși legea fundamentală a statului – Constituția. Instanțele naționale trebuie să asigure eficiența practică a acestuia.
Instanța de recurs constată faptul că Curtea Europeană de Justiție a dezvoltat constant conceptul de „efectivitate a dreptului comunitar” ca principiu de drept și a accentuat principiul protecției judiciare efective ca drept fundamental, având ca temei juridic Convenția europeană a drepturilor omului și a libertăților fundamentale. De altfel, Curtea a introdus și principiul răspunderii statului de a plăti despăgubiri pentru încălcarea dreptului comunitar.
Cauza de față este o cauză tipică de recuperare a unei taxe imputate cu încălcarea dreptului comunitar. Instanța a analizat condițiile efectivității și echivalenței și a decis că norma de drept națională în cazul taxei de poluare subminează exercitarea unui drept comunitar. Prevederea națională care guvernează aplicarea acestei taxe se examinează ținând seamă de circumstanțele specifice, de scopul ei real.
Conform art. 214 indice 1 din Legea nr.571/2003 privind Codul Fiscal obligația de plată a taxei intervine cu ocazia primei înmatriculări a unui autovehicul în România fără ca textul să facă distincția între autoturismele produse în România și cele în afara ei sau pentru autoturismele noi și cele second hand, deja înmatriculate în state membre UE. Taxa este datorată numai pentru autoturismele pentru care se face prima înmatriculare în România nu și pentru cele aflate deja în circulație.
Se constată însă că în speța de față legea națională conține o discriminare care nu poate fi înlăturată decât prin aplicarea directă a dreptului comunitar.
Față de criticile aduse în recurs, curtea constată că tribunalul nu și-a depășit atribuțiile date prin lege, ci, dimpotrivă, a aplicat conform legea, incidente în cauză fiind dispozițiile art.148 din Constituția României, și art. 90 paragraf 1 și 2 din Tratatul de Instituirea Comunității Europene – în prezent art 110 art 1 din Tratatul de funcționare a Uniunii europene, care stabilește că „Niciun stat membru nu aplică, direct sau indirect, produselor altor state membre impozite interne de orice natură mai mari decât cele care se aplică, direct sau indirect, produselor naționale similare. De asemenea, niciun stat membru nu aplică produselor altor state membre impozite interne de natură să protejeze indirect alte sectoare de producție”.
Aceste dispoziții se referă la impozitele și taxele interne care impun o sarcină fiscală mai consistentă produselor provenite din alte state membre, în comparație cu produsele interne. De asemenea, scopul general al normei de drept este acela de a asigura libera circulație a mărfurilor.
În jurisprudența referitoare la art. 90 din Tratatul CE, Curtea de Justiție Europeană a explicat care sunt condițiile în care se poate reține aplicarea acestui text: trebuie să existe o discriminare între produsele naționale și produsele importate; trebuie să existe o similitudine sau un „raport de concurență” între produsele importate vizate de taxă și produsele interne favorizate; prelevarea fiscală națională trebuie să diminueze sau să fie susceptibilă să diminueze, chiar și potențial, consumul produselor importate, influențând astfel alegerea consumatorilor.
În concluzie, atunci când produsele interne și produsele importate se află într-un raport de concurență, iar prin efectul unei norme fiscale naționale se creează o discriminare, chiar și indirectă, între acestea, astfel încât consumatorii sunt descurajați să aleagă produsele importate, art. 90 este aplicabil, iar norma fiscală națională contrară art. 90 trebuie înlăturată de la aplicare
Faptul că se protejează producția internă reiese explicit din art 214 indice 1 din Legea nr.571/2003 privind Codul Fiscal
Art 214 indice 1 din Legea nr.571/2003 privind Codul Fiscal este contrar art. 90 din Tratatul CE (în prezent art. 110 din TFUE), întrucât este destinat să diminueze introducerea în România a unor autoturisme second-hand deja înmatriculate într-un alt stat membru, precum cel pentru care s-a achitat taxa de poluare în acest litigiu, favorizând astfel vânzarea autoturismelor second-hand înmatriculate în România și, mai recent, vânzarea autoturismelor noi produse în România.
Pentru acest motiv, dispozițiile criticate sunt incompatibile cu art. 90 din Tratatul CE, astfel încât încasarea taxei de poluare apare ca fiind lipsită de temei legal (deoarece o dispoziție fiscală națională incompatibilă cu o dispoziție comunitară nu poate produce niciun fel de efecte juridice, de la data edictării ei).
Curtea Europeană de Justiție a observat că dreptul comunitar nu restrânge libertatea fiecărui stat membru de a construi un sistem fiscal care face diferențieri între anumite produse, chiar dacă este vorba de produse similare în sensul art. 90 par.1 din Tratatul instituind Comunitatea Europeană, pe baza unor criterii obiective. Totuși, o asemenea diferențiere este compatibilă cu dreptul comunitar numai dacă urmărește obiective care sunt ele însele compatibile cu cerințele Tratatului și ale legislației comunitare secundare și dacă regulile în cauză sunt de natură să evite orice formă de discriminare, directă sau indirectă, îndreptată împotriva importurilor din alte state membre sau orice altă formă de protecție a produselor naționale concurente.
În același timp, se constată că de la pronunțarea hotărârii atacate până la examinarea recursului Curtea de Justiție a Uniunii Europene s-a pronunțat în cauzele C 402/2009 – T. și C263/2010 - N., conchizând că articolul 110 TFUE trebuie interpretat în sensul că se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație, în statul membru menționat, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională.
Instanța constată că instituirea acestei taxe trebuie să se conformeze dreptului comunitar, iar în cazul în care aceasta încalcă dispozițiile comunitare este înlăturată de drept.
Restituirea taxei încasate nelegal se realizează ca urmare a aplicării art.117 alin.1 lit d din OG nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală întrucât nu exista temei juridic pentru încasarea ei, față de considerentele expuse.
Recursul se constată a fi nefondat, pentru considerentele expuse, și urmează a fi respins potrivit art. 312 alin 1 Cod procedură civilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
DECIDE:
Respinge recursul declarat de Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice B. pentru Administrația Județeană a Finanțelor Publice B. – pârât Serviciul Fiscal Municipal F. împotriva sentinței civile nr.571/CA/5.02.2014 pronunțată de Tribunalul B..
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 28.05.2014.
Președinte,Judecător,Judecător,
R. MirenaIoana TărmureLaura P.
Grefier,
M. F.
Red. M.R../24.06.2014
Tehnored.M.F./24.06.2014/ ex.2
Jud.fond:D.U.
| ← Pretentii. Decizia nr. 221/2014. Curtea de Apel BRAŞOV | Pretentii. Decizia nr. 1685/2014. Curtea de Apel BRAŞOV → |
|---|
