Pretentii. Decizia nr. 1995/2014. Curtea de Apel BRAŞOV
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1995/2014 pronunțată de Curtea de Apel BRAŞOV la data de 04-09-2014 în dosarul nr. 6117/62/2013
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL B.
SECȚIA C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIA NR. 1995/RDOSAR NR._
Ședința publică de la 04 septembrie 2014
Completul constituit din:
PREȘEDINTE O.-M. B.
Judecător D.-M. S.
Judecător A.-G. S.
Grefier T. M.
Pe rol fiind judecarea recursului declarat de recurentul-reclamant A. M. I. împotriva sentinței civile nr. 559/CA din 05.02.2014 pronunțată de Tribunalul B.– Secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, în dosarul nr._, având ca obiect „pretenții”.
La apelul nominal făcut în ședința publică, se constată lipsa părților.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care:
Având în vedere că recurentul-reclamant Andrican M. I. nu a făcut dovada că la cererea de recurs a fost atașată împuternicirea avocațială, deși recurentul reclamant a fost citat cu această mențiune, așa cum rezultă din adresa comunicată la data de 17 martie 2014, aflată la fila 13 din dosar, văzând dispozițiile art. 486 alin. 2 și 3 Cod procedură civilă, instanța, din oficiu, invocă excepția nulității recursului și rămâne în pronunțare asupra acestei excepții.
În deliberare,
CURTEA,
Analizând cu prioritate excepția nulității recursului, Curtea reține următoarele:
Cererea de recurs a fost redactată de avocatul care a susținut acțiunea în fața instanței de fond, la dosarul tribunalului fiind depusă împuternicirea avocațială.
Potrivit art. 486 al. 2 și 3 Cod procedură civilă la cererea de recurs se va atașa împuternicirea avocațială, sub sancțiunea nulității, rămânând însă aplicabile dispozițiile art. 87 al. 2 Cod procedură civilă, potrivit cărora avocatul care a reprezentat partea la judecarea procesului poate, chiar fără mandat să introducă orice cale de atac împotriva hotărârii pronunțate, însă susținerea căii de atac se poate face numai în temeiul unei noi împuterniciri.
Așadar cererea de recurs nu este nulă, întrucât a fost introdusă de avocatul care a reprezentat partea la judecarea procesului.
Pentru aceste considerente excepția nulității urmează a fi respinsă.
Cu privire la recursul declarat, Curtea reține că prin sentința civilă nr. 559/CA din 05.02.2014, Tribunalul B. – Secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a respins cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul A. M. – I. în contradictoriu cu pârâta Administrația Județeană a Finanțelor Publice B. (fosta Administrația Finanțelor Publice a Municipiului B.); a respins cererea de chemare în garanție formulată de pârâta Administrația Județeană a Finanțelor Publice B. (fosta Administrația Finanțelor Publice a Municipiului B.) în contradictoriu cu chemata în garanție Administrația F. Pentru Mediu București, ca rămasă fără obiect.
Împotriva acestei hotărâri a formulat recurs reclamantul A. M. I. solicitând casarea acesteia în sensul admiterii acțiunii.
În susținerea căii de atac, au fost invocate următoarele critici și considerente:
Recurentul arată că a în mod evident prin adoptarea OUG. nr. 9/2013 s-au încălcat principiile liberei circulații a mărfurilor, neutralității impozitării interne și s-a creat o discriminare la momentul înmatriculării între produsele provenite din alte state membre ale comunității europene și produsele de pe piața internă, fiind nerespectate prevederile art. 90 din Tratatul Uniunii Europene (art. 110 TFUE). Scopul art. 110 TFUE este acela de a împiedica periclitarea obiectivelor art. 28-30 TFUE prin taxarea internă discriminatorie.
Potrivit jurisprudenței CJUE, interdicția prevăzută la articolul 110 TFUE trebuie să se aplice de fiecare data când un impozit fiscal este de natură să descurajeze importul de bunuri provenind din alte state membre favorizând produsele naționale.
Articolul art. 110 TFUE trebuie interpretat în sensul că statelor membre nu le este permis să instituie noi taxe care au ca obiect sau ca efect descurajarea vânzării de produse importate în favoarea vânzării de produse similare disponibile pe piața națională și introduse pe această piață înainte de . taxelor menționate.
Se consideră că, în mod aparent, prin adoptarea OUG nr. 9/2013 este înlăturată discriminarea la momentul înmatriculării între produsele provenite din alte state membre ale comunității europene și produsele de pe piața internă deoarece, în realitate, aplicarea unor taxe cu titulatura de timbru de mediu în cuantumuri destul de însemnate pentru cele achiziționate second-hand dintr-un alt stat membru al Uniunii Europene conduce în mod evident la diminuarea livrărilor intracomunitare de autovehicule și încurajarea producției interne de astfel de bunuri și achiziționarea lor, o asemenea măsura intrând în categoria celor cu efecte restrictive din punct de vedere cantitativ.
Pornind de la ideea că Uniunea Europeană dorește liberalizarea piețelor si înlăturarea oricăror obstacole în calea liberei circulații a mărfurilor, ținând cont de contextul economico-social, de amploarea pieței auto din România, tendința cetățenilor români de a achiziționa autovehicule second-hand din alte state membre ale spațiului intracomunitar deoarece se realizează egalitatea între preț si calitate, se consideră că prin actuala reglementare s-au impus măsuri cu caracter restrictiv din punct de vedere cantitativ, măsuri interzise de legislația comunitară.
Prin urmare, și în forma actuală legislativă, respectiv OUG nr. 9/2013, stabilește indirect pentru produsele provenind din Uniunea Europeană, impuneri interne superioare celor stabilite pentru produsele naționale similare. Reglementată în acest mod, timbrul de mediu diminuează sau este destinată să diminueze introducerea în România a unor autovehicule second-hand deja înmatriculate într-un alt stat membru al Uniunii Europene, cumpărătorii fiind orientați din punct de vedere fiscal să achiziționeze autovehicule noi produse în România.
Ca atare, și actualul act normativ este contrar art. 90 din Tratatul de Instituire a Comunității Europene, întrucât este destinat să facă mai puțin atractivă opțiunea de a introduce în România autovehicule second-hand deja înmatriculate într-un alt stat membru UE, favorizând astfel achiziționarea autovehiculelor noi produse în România.
Prin urmare, există o încălcare a art. 110 TFUE, dacă cuantumul taxei de înmatriculare aplicate vehiculelor de ocazie importate depășește valoarea reziduală a acesteia încorporată în valoarea vehiculelor de ocazie similare deja înmatriculate pe piața națională, aceasta ar putea avea ca efect favorizarea vânzării vehiculelor de ocazie naționale și descurajarea în acest mod a importului de vehicule de ocazie similare.
Chestiune ce este aplicabila si in speța de față.
Este adevărat ca timbrul de mediu există la nivelul întregii Uniunii Europene, însă valoarea lui este una simbolică, ce nu depășește câteva sute de euro, spre deosebire de timbrul de mediu din România care prevede sume imense pentru anumite categorii de mașini, creând astfel un blocaj în piața auto.
În cauză, autoturismul pe care recurentul reclamant dorește să îl înmatriculez, a fost achiziționat pentru suma de 2200 Euro (aproximativ 8500 lei).
Iar timbrul de mediu pe care autoritățile române l-au obligat să îl plătească pentru înmatricularea mașinii a fost de 5547 lei, aproape valoarea autoturismului.
Reglementat în aceasta manieră, timbrul de mediu reprezintă un adevărat obstacol în calea schimburilor intracomunitare.
Timbrul de mediu prevăzut de OUG nr. 9/2013 este astfel destinat să îndrume cumpărătorul să achiziționeze un anumit tip de autoturism și să condiționeze folosința lui prin restricționarea înmatriculării deși acesta a fost înmatriculat anterior într-un alt stat membru UE.
Recursul a fost legal timbrat.
Față de recursul declarat în cauză, intimatele au formulat întâmpinare prin care au solicitat respingerea recursului.
Analizând actele și lucrările dosarului prin prisma motivelor de recurs invocate și a dispozițiilor art. 498 Cod procedură civilă, Curtea constată că recursul formulat este neîntemeiat, pentru următoarele considerente:
În primul rând se constată că instanța de fond în mod corect a apreciat că recurentul reclamant are obligația achitării timbrului pentru mediu, dispozițiile O.U.G. nr. 9/2013 fiind aplicabile.
Față de prevederile art. 4 alin.2 și art. 2 lit.i din OUG 9/2013, se constată că pentru toate transferurile de autovehicule rulate care au loc după data de 15 martie 2013 (data intrării în vigoare a OUG 9/2013) se achită timbrul în cazul în care o astfel de taxă nu a fost deja plătită, aceasta fiind și situația reclamantului.
Curtea reține că în cauzele C-402/09 și C-263/10 CJUE a stabilit că „articolul 110 TFUE trebuie interpretat în sensul că se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație în statul membru menționat a unor vehicule de ocazie cumpărate din alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională”.
Prin urmare, la determinarea caracterului discriminatoriu al unei taxe aplicate autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în România trebuie analizat, prin raportare la această concluzie a CJUE, dacă legiuitorul face o distincție referitoare la această taxă în funcție de proveniența autovehiculelor – din parcul auto național sau din parcul auto al unui alt stat membru UE.
Or, dispozițiile art. 4 alin. 1 și 2 din Legea nr. 9/2012 stabilesc obligația plății acestei taxe la momentul înscrierii în circulație de către primul proprietar, indiferent dacă e vorba de un autovehicul nou sau unul rulat, înmatriculat anterior în UE, la momentul „repunerii în circulație a unui autovehicul după încetarea unei exceptări sau scutiri prevăzute la art. 3 și 8”, la momentul „reintroducerii în parcul auto național a unui autovehicul, în cazul în care, la momentul scoaterii sale din parcul auto național, i s-a restituit proprietarului plătitor valoarea reziduală a taxei, în conformitate cu prevederile art. 7” și inclusiv „cu ocazia primei transcrieri a dreptului de proprietate, în România, asupra unui autovehicul rulat și pentru care nu a fost achitată taxa”.
Prin urmare, prin instituirea acestei obligații de achitare a timbrului de mediu și cu ocazia primei transcrieri a dreptului de proprietate în România a unui autovehicul rulat, se creează egalitate de tratament între vehiculele rulate existente în parcul auto național și cele rulate importate din alte state membre UE, taxa aplicându-se, deopotrivă, indiferent de originea lor, cu respectarea interdicției stabilite de art. 110 TFUE. În acest mod, ambele categorii de vehicule sunt supuse aceluiași nivel de taxare, iar cumpărătorul național nu mai este orientat, cu precădere spre vehiculele din parcul național (anterior nesupuse vreunei taxări), ci are libertatea de a alege un vehicul, indiferent de origine lui, taxele legate de formalitățile de înmatriculare fiind identice.
Nu poate fi reținută susținerea recurentului că se încalcă dispozițiile art. 110 TFUE deoarece legea nu prevede obligația de plată a taxei și pentru autovehiculele care se află deja înscrise în circulație și pentru care nu intervine nici una din situațiile reglementate de art. 4 din lege, dar care continuă să circule și să emită noxe.
A reține această susținere ar însemna a accepta că legiuitorul național este limitat în a stabili taxe fiscale viitoare, or, această interdicție nu este prevăzută de nici o normă comunitară, libertatea de instituire a taxelor și impozitelor naționale fiind una recunoscută de CJUE în jurisprudența sa, inclusiv în cauzele arătate anterior.
În plus, această susținere nu respectă nici principiul neretroactivității legii, deoarece ar presupune modificarea regimului de înmatriculare al vehiculelor deja înmatriculate, ipoteză care nu poate fi acceptată, deoarece ar fi neconstituțională, contrară art. 15 din Constituție.
Totodată nu a fost dovedită încălcarea altor prevederi comunitare sau naționale.
În considerarea celor expuse mai sus, Curtea, în baza art. 496 cod procedură civilă, va respinge recursul formulat și va menține hotărârea atacată.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
DECIDE:
Respinge excepția nulității recursului.
Respinge recursul declarat de recurentul A. M.-I. împotriva sentinței civile nr. 559/CA/05.02.2014 pronunțată de Tribunalul B., Secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, pe care o menține.
Fără cheltuieli de judecată.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică azi, 04.09.2014.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
O.-M. B. D.-M. S. A.-G. S.
GREFIER,
T. M.
Red.: OMB/09.09.2014
Tehnored.: TM /16.09.2014/5 ex.
Jud.fond: M.Z.
| ← Pretentii. Decizia nr. 730/2014. Curtea de Apel BRAŞOV | Litigiu cu funcţionari publici. Legea Nr.188/1999. Decizia nr.... → |
|---|
