Pretentii. Decizia nr. 460/2014. Curtea de Apel BRAŞOV
| Comentarii |
|
Decizia nr. 460/2014 pronunțată de Curtea de Apel BRAŞOV la data de 14-02-2014 în dosarul nr. 1709/119/2013
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL B.
SECȚIA C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Decizia nr. 460/R Dosar nr._
Ședința publică din data de 14 februarie 2014
Completul constituit din:
Președinte: M.-I. M.
Judecător: M. C.
Judecător: M. F.
Grefier: E. Bernád
Pe rol fiind soluționarea recursului declarat de pârâta Administrația Județeană a Finanțelor Publice C. împotriva sentinței civile nr. 2527/17.10.2013 pronunțată de Tribunalul C.-secția a civilă-, în dosarul nr_ având ca obiect „pretenții”.
La apelul nominal făcut în ședința publică se constată lipsa părților.
Procedura de citare legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care:
Instanța constată că recursul formulat de recurenta pârâtă Administrația Județeană a Finanțelor Publice C. este declarat și motivat în termenele și condițiile prevăzute de art.485 - 487 din noul cod de procedură civilă și este scutit de la plata taxei judiciare de timbru și timbru judiciar potrivit dispozițiilor art. 17 din Legea nr.146/1997. În conformitate cu dispozițiile art. 223 din noul cod de procedură civilă s-a solicitat judecarea cauzei și în lipsă.
Față de dispozițiile art. 485 raportat la art. 238 din noul cod de procedură civilă instanța estimează durata procesului la 60 de zile.
Având în vedere că s-a solicitat judecarea în lipsă, în conformitate cu dispozițiile art. 223 noul cod de procedură civilă, instanța, față de actele și lucrările dosarului, rămâne în pronunțare.
CURTEA:
Deliberând asupra recursului de față, constată:
Prin sentința civilă nr. 2527/17.10.2013 pronunțată de Tribunalul C. - Secția civilă a fost respinsă excepția lipsei calității procesuale invocată de pârâtă și a fost admisă în parte acțiunea în contencios administrativ intentată de partea reclamantă M. P. în contradictoriu cu pârâta Administrația județeană a Finanțelor Publice C. (fosta Administrația Finanțelor Publice S. G.), precum și cererea de chemare în garanție a Administrației F. pentru Mediu București și, în consecință, chemata în garanție Administrația F. pentru Mediu București a fost obligată să remită pârâtei suma de 2688 lei precum și dobânda legală aferentă sumei de mai sus, începând cu data formulării cererii de restituire-11.04.2013 și până la data plății, iar pârâta AJFP C. a fost obligată să restituie reclamantei suma de 2688 lei cu titlu de taxă pe poluare pentru autovehicule precum și dobânda legală aferentă sumei de mai sus, începând cu data formulării cererii de restituire-11.04.2013.
Împotriva acestei sentințe a formulat recurs în baza dispoz art 488 alin 1 pct.8 Cod Procedură Civilă Administrația Județeană a Finanțelor Publice C., hotărârea fiind criticată sub aspectul nelegalității, solicitându-se admiterea căii de atac și modificarea în totalitate a sentinței în sensul respingerii acțiunii.
În susținerea recursului, au fost invocate următoarele critici:
S-a respins în mod neîntemeiat excepția lipsei calității procesuale pasive a Administrației Finanțelor Publice C..
În acest sens, s-a arătat că raportul juridic de drept administrativ se leagă în mod valabil între autoritatea emitentă a actului administrativ și persoana vătămată prin acel act. Prin cererea de chemare în judecată reclamantul a contestat legalitatea taxei de poluare instituită prin Legea 9/2012, fără să conteste și modul de calcul a acestei taxe. În opinia recurentei, în acest fel, reclamantul care nu contestă corectitudinea modului de calcul al taxei de poluare nu poate chema în judecată AFP C. întrucât aceasta nu are calitate procesuală pasivă.
Taxa pe poluare se calculează de către autoritatea fiscală competentă potrivit formularului prevăzut de lege, pe baza documentelor din care rezultă elementele de calcul al taxei, dar cuantumul rezultat se va plăti de către acesta într-un cont distinct deschis la unitățile Trezoreriei Statului pe numele Administrației F. pentru Mediu. Se poate constata în mod clar că organul fiscal a prestat doar un serviciu public intermediar, prin calcularea și virarea acestor sume beneficiarului, Administrația F. pentru Mediu.
Codul de procedură fiscală reglementează în mod clar procedura care se va aplica cererilor de restituire a unor sume de la bugetul de stat, fiind instituite în acest sens norme imperative și exprese în materie. Restituirea de sume de la buget la cererea contribuabililor se face în condițiile art, 117 din OG nr. 92/2003, condiții care nu sunt îndeplinite de către reclamant la data formulării cererii de restituire.
De asemenea restituirea și rambursarea sumelor de la buget precum și acordarea dobânzilor cuvenite se face în conformitate cu procedura aprobată prin Ordin M.F.P. nr. 1899/2004.
Recurenta a mai arătat că soluția instanței de fond în sensul respingerii excepției inadmisibilității este eronată, deoarece consideră că nu suntem în prezența contenciosului administrativ întrucât în speță nu există un act administrativ, iar, pe de altă parte, reclamantul nu a parcurs procedura administrativă prealabilă.
Criticile aduse au privit și fondul cauzei, arătându-se următoarele:
Din analiza dispozițiilor art. I - 33 din Legea nr. 157/2005 pentru ratificarea tratatului privind aderarea României la Uniunea Europeană și art. 148 al 2 din Constituția României rezultă faptul că legile cadru sunt obligatorii pentru statele membre în privința rezultatului, însă autoritățile naționale au competența de a alege forma și mijloacele prin care dispozițiile legilor cadru devin obligatorii fiecărei stat membru în parte.
În opinia recurentei, prevederile Legii nr. 9/2012, sub imperiul cărora a fosta achitată taxa solicitată a fi restituită de către reclamantă, nu sunt contrare legislației UE, aceasta respectând principiile stabilite de CJUE în cauza T., legea nouă fiind bazată pe principiul „poluatorul plătește”, fiind datorată atât de vehiculele noi, cât și de cele deja înmatriculate în România.
Prin urmare, existența taxei de emisii poluante reglementată de Legea nr. 9/2012 nu este contrară dispozițiilor comunitare, nefiind deci motiv temeinic pentru a dispune restituirea sumei plătite cu titlu de taxă de poluare.
Cererea de recurs este scutită de obligația de plată a taxei judiciare de timbru conform art. 17 din Legea nr. 146/1997, modificată.
Intimatul – reclamant, deși legal citat nu a formulat întâmpinare conform art. 494 rap. La art 201 alin 2 Cod Procedură Civilă.
Părțile nu au mai solicitat administrarea altor probe noi în recurs.
Analizând actele și lucrările dosarului prin prisma motivelor de recurs invocate și a dispozițiilor art. 488 cod procedură civilă, Curtea constată că recursul formulat este neîntemeiat, pentru următoarele considerente:
Reclamantul a solicitat Administrației Finanțelor Publice Sf. G., restituirea unei sume reprezentând contravaloarea unei taxe de emisii poluante achitată pentru înmatricularea unui autoturism second-hand înmatriculat pentru prima dată într-un stat membru UE, cererea nefiind soluționată favorabil, astfel că prin prezenta cerere de chemare în judecată, formulată în condițiile art. 1 și 8 din Legea nr. 554/2004, tribunalul, ca instanță de contencios administrativ, a fost învestit cu analiza caracterului justificat sau nu al refuzului de restituire a sumei solicitate.
ReclamantUL nu a înțeles să critice, pe calea unei plângeri prealabile, modul de calcul al taxelor de poluare, ci și-a exprimat poziția de a solicita restituirea unei sume apreciată drept nelegală și neconformă cu dreptul comunitar.
În acest context acțiunea este admisibilă, iar criticile privind acest aspect nefondate.
Obiectul acțiunii în contencios administrativ îl constituie analiza caracterului justificat sau nu al refuzului de restituire a unei taxe pe care reclamantul consideră contrară dreptului comunitar, iar o asemenea acțiune este admisibilă, încadrându-se în dispozițiile art. 8 alin. 1 din Legea nr. 554/2004 raportat la art. 2 lit. i din același act normativ.
De asemenea, reclamantul a efectuat procedura prealabilă cu privire la restituirea taxei de poluare, prevăzută de art. 7 alin. 1 din Legea nr.554/2004, prin cererea de restituire adresată pârâtei anterior promovării acțiunii, depusă la dosar.
Totodată, critica privind respingerea excepției lipsei calității procesuale pasive a AFP Sf. G. este nefondată întrucât raportul juridic s-a stabilit între reclamant și pârâtă prin prisma obligațiilor acesteia din urmă de a calcula și încasa taxa pe poluare.
Recurenta a mai invocat ca motive de recurs, pe de o parte, inaplicabilitatea dreptului comunitar, iar, subsecvent acestei apărări, compatibilitatea acestei taxe de emisii poluante cu normele comunitare, dar aceste susțineri nu sunt fondate.
Astfel, preeminența dreptului comunitar este consacrată prin Constituție, iar punerea în aplicare a obligațiilor ce decurg din dreptul comunitar se reflectă atât în obligația de cooperare loială cât și în autonomia instituțională și procedurală a statelor membre. Această autonomie are la bază principiul efectivității care vizează împiedicarea ca o dispoziție procedurală națională să facă imposibilă sau excesiv de dificilă aplicarea dreptului comunitar.
În acest context se impune a se mai preciza ca TFUE se bucură de aplicabilitate directă în dreptul intern al unui stat membru, astfel că judecătorul național este obligat să îl aplice cu prioritate față de reglementări naționale contrare indiferent de caracterul acestora general sau special.
Referitor la compatibilitatea taxei de emisii poluante instituită de Legea nr. 9/2012, modificată, în forma în vigoare la data de 04.10.2012 – data achitării taxei (aceasta fiind aplicabilă raportului juridic dedus judecății), Curtea constată că aceasta nu este compatibilă cu dispozițiile art. 110 TFUE.
Astfel, Legea nr. 9/2012 care a instituit obligația de plată a taxei pentru emisii poluante a abrogat OUG nr. 50/2008 care reglementa taxa de poluare.
Cu privire la acest ultim act normativ – OUG nr. 50/2008 instanța de recurs constată că prin Hotărârea CJUE pronunțată în cauza C-402/09 (T.), s-a reținut că această taxă de poluare nu este compatibilă cu art. 110 TFUE.
Art. 110 TFUE are drept obiectiv asigurarea liberei circulații a mărfurilor între statele membre în condiții normale de concurență, fapt ce vizează eliminarea oricărei forme de protecție care poate să decurgă din aplicarea unor impozite interne discriminatorii față de produsele provenind din alte state membre, deoarece, chiar dacă nu sunt întrunite condițiile unei discriminări directe, un impozit intern poate fi indirect discriminatoriu din cauza efectelor sale și, ca urmare, pe baza principiilor rezultate din jurisprudența sa, CJUE a analizat neutralitatea acestei taxe.
Astfel, referitor la această neutralitate în privința vehiculelor de ocazie importate și a vehiculelor de ocazie similare înmatriculate anterior pe teritoriul național și supuse, cu ocazia acelei înmatriculări, aceleiași taxe, s-a concluzionat că un sistem precum cel instituit de OUG nr. 50/2008, care ia în considerare, la calcularea taxei de înmatriculare, deprecierea autovehiculului prin utilizarea unor sisteme forfetare, detaliate și fundamentate din punct de vedere statistic, bazate pe elemente referitoare la vechimea și la rulajul mediul anual real ale acestui vehicul, la care se poate adăuga, la cererea contribuabilului și pe cheltuiala acestuia, realizarea unei expertize cu privire la starea generală a vehiculului menționat și a dotărilor sale, asigură că această taxă, atunci când este aplicată vehiculelor de ocazie importate, nu depășește valoarea reziduală a taxei menționate încorporată în valoarea vehiculelor de ocazie similare care au fost înmatriculate anterior pe teritoriul național și care au fost supuse, cu ocazia acelei înmatriculări, taxei prevăzute de OUG nr. 50/2008.
Cu toate acestea, în privința autovehiculelor de ocazie importate și a vehiculelor de ocazie similare înmatriculate deja pe teritoriul național anterior instituirii taxei menționate, referitor la neutralitatea taxei, s-a reținut că art. 110 TFUE obligă fiecare stat membru să aleagă taxele aplicate autovehiculelor și să le stabilească regimul, astfel încât acestea să nu aibă ca efect favorizarea vânzării vehiculelor de ocazie naționale și descurajarea, în acest mod, a importului de vehicule de ocazie similare.
În acest sens, CJUE a reținut, fără echivoc, că OUG nr. 50/2008, cu modificările ulterioare, are ca efect descurajarea importării și punerii în circulație în România, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, reținând că „articolul 110 TFUE trebuie interpretat în sensul că se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație, în statul membru menționat, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională”.
După pronunțarea acestei hotărârilor în cauzele C-402/09 și C-263/10 a fost adoptată Legea nr. 9/2012 (în vigoare la data de 13.01.2013) care la art. 4 al. 2 a instituit obligația de plată a taxei pentru emisiile poluante și cu ocazia primei transcrieri a dreptului de proprietate, în România, asupra unui autovehicul rulat și pentru care nu a fost achitată taxa specială pentru autoturisme și autovehicule, conform Legii nr. 571/2003 privind Codul Fiscal sau taxa de poluare pentru autovehicule și care nu face parte din categoria autovehiculelor exceptate sau scutite de la plata acestor taxe, potrivit reglementărilor legale în vigoare la momentul înmatriculării.
Prin urmare, prin dispozițiile art. 4 al. 2 din Legea nr. 9/2012, introducându-se obligația de plată a taxei de emisii poluante și pentru vehiculele deja înmatriculate în România și pentru care nu s-a achitat taxa specială reglementată de Legea nr. 571/2003 privind Codul Fiscal (în perioada 01.01._08) sau taxa de poluare pentru autovehicule (01.07._12) s-a eliminat regimului fiscal discriminatoriu constatat de CJUE prin soluțiile pronunțate în cauzele menționate.
Însă, prin suspendarea dispozițiilor art. 4 al. 2, respectiv prin dispoziția de restituire integrală a sumelor deja achitate cu titlu de taxe de emisii poluante în intervalul 13.01._12, măsuri adoptate prin art. 1 și 2 din OUG nr. 1/2012, Curtea constată că s-a revenit practic la regimul fiscal discriminatoriu între autovehiculele deja înmatriculate în România și care nu au fost supuse unei taxe cu ocazia primei lor înmatriculări și cele de ocazie cumpărate din alte state membre, fiind descurajată punerea în circulație, în România, a acestora din urmă.
Curtea constată că această opinie a sa este confirmată în prezent de pct. 30 și 31 din Ordonanța CJUE din data de 03.02.2014 pronunțată în cauzele conexe C-97/13 și C-214/13 în care se reține că „Legea nr. 9/2012 prezentă o diferență esențială în raport cu OUG nr._, în măsura în care această lege prevedea, la articolul 4 alineatul (2), că
taxa pe poluare era datorată începând din acel moment și cu ocazia primei vânzări
pe piața națională a unor autovehicule de ocazie deja înmatriculate în România și
cărora nu li se aplicase încă această taxă” și că „trebuie să se constate, însă, că OUG nr. 1/2012 a privat articolul 4 alineatul (2) menționat de efectele sale până la 1 ianuarie 2013. Rezultă că regimul de impozitare în vigoare la data faptelor aflate la originea litigiilor principale (ianuarie 2012, respectiv mai 2012) avea, asemenea celui instituit prin OUG nr. 50/2008, un efect descurajator în ceea ce privește înmatricularea unor autovehicule de ocazie cumpărate în alte state membre decât România și caracterizate printr-o vechime și o uzură importante, în timp ce vehiculele similare puse în vânzare pe piața națională a vehiculelor de ocazie nu erau în niciun fel grevate de o asemenea sarcină fiscală”.
Pentru toate aceste considerente, criticile privind neaplicarea în cauză a dispozițiilor art. 110 TFUE și, ca urmare, a conformității taxei de emisii poluante instituită prin Legea nr. 9/2012 astfel cum a fost suspendată prin OUG nr. 1/2012 cu acestea, vor fi respinse.
Se impune a se mai preciza că prima instanță a acordat dobânda legală numai de la data cererii de restituire, reținând că, fiind vorba despre o taxă nedatorată, reclamanta are dreptul la repararea prejudiciului suferit, în condițiile art. 1521 c.civ. (nou, în vigoare la 01.10.2011, raportul juridic fiind determinat de momentul plății taxei a cărei restituire se solicită).
În ceea ce privește data acordării dobânzii, criticată de recurentă, față de hotărârea pronunțată de CJUE în cauza C-565/11 (M. I.) din data de 18.04.2013, prin care s-a stabilit că „dreptul uniunii trebuie interpretat în sensul că, în cazul perceperii de către un stat membru a unei taxe incompatibile cu dreptul Uniunii, în speță articolul 110 TFUE, acest stat este obligat să restituie cuantumul acestei taxe și să plătească dobânzile aferente cuantumului acesteia începând de la data plății sale de către contribuabil”, Curtea reține că dobânda este datorată de pârâtă chiar de la data încasării taxei.
Raportat la aceste considerente, în baza art. 496 Cod procedură civilă, Curtea va respinge recursul formulat de Administrația Județeană a Finanțelor Publice C.- împotriva sentinței civile nr. 2527/17.10.2013 pronunțată de Tribunalul C. - Secția civilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de pârâta Administrația Județeană A Finanțelor Publice C. împotriva sentinței civile nr. 2527/17.10.2013, pronunțată de Tribunalul C. -secția civilă, pe care o menține.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică azi, 14.02.2014.
Președinte Judecător Judecător
M.-I. M. M. C. M. F.
Grefier,
E. Bernád
Red. MC/14.02.2014
Tehnored.EB/25.02.2014-2 ex
Jud. fond. C.A.
| ← Anulare act administrativ. Decizia nr. 1946/2014. Curtea de Apel... | Pretentii. Decizia nr. 1030/2014. Curtea de Apel BRAŞOV → |
|---|
