Pretentii. Decizia nr. 1030/2014. Curtea de Apel BRAŞOV
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1030/2014 pronunțată de Curtea de Apel BRAŞOV la data de 25-03-2014 în dosarul nr. 3619/62/2013
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL B.
SECȚIA C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIA Nr. 1030/R
Ședința publică de la 25 Martie 2014
Completul compus din:
PREȘEDINTE R. Grațiela M.
Judecător M. I. M.
Judecător S. P. G.
Grefier M. D.
Pe rol fiind judecarea recursului declarat de Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice B. pentru pârâta Administrația Județeană a Finanțelor Publice B. – Serviciul Fiscal Orășenesc V. împotriva sentinței civile nr. 4856/CA din 09.10.2013, pronunțată de Tribunalul B. – Secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal în dosarul nr._, având ca obiect „pretenții”.
La apelul nominal făcut în ședință publică se constată lipsa părților.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier după care:
Instanța constată că în prezenta cauză a fost efectuată procedura prealabilă prevăzută de art. 194 – 201 din NCPCIV.
Se constată că prin serviciul registratură intimata reclamantă M. G. a răspuns instanței și a depus la dosar înscrisurile solicitate reprezentând decizia de calcul și dovada achitării taxei pe emisiile poluante pentru autovehiculul achiziționat.
Recurenta Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice B. pentru pârâta Administrația Județeană a Finanțelor Publice B. – Serviciul fiscal orășenesc V. a depus înscrisurile solicitate de instanță cu privire la autoturismul achiziționat de reclamanta M. G..
Față de actele și lucrările dosarului, având în vedere că s-a solicitat judecarea cauzei și în lipsă, în conformitate cu dispozițiile art. 411 alin. 1 pct. 2 teza a –II-a din NCPCIV, instanța rămâne în pronunțare.
CURTEA,
Asupra recursului de față,
Constată că prin sentința civilă nr. 4856/CA din 09.10.2013 pronunțată de Tribunalul B. - Secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal s-a admis acțiunea în contencios administrativ formulată și precizată de reclamanta M. G., în contradictoriu cu pârâta ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE și în consecință: pârâta a fost obligată să restituie reclamantei suma de 2690 lei reprezentând taxă de emisii poluante, sumă ce urmează a fi actualizată cu dobânda legală de la data formulării cererii de restituire 26.03.2013 și până la data plății efective, s-a admis cererea de chemare în garanție a Administrației F. Pentru Mediu formulată de pârâta Administrația Finanțelor Publice V. și în consecință: chemata în garanție a fost obligată să restituie pârâtei suma de 2690 lei reprezentând taxă de emisii poluante, sumă ce urmează a fi actualizată cu dobânda legală de la data formulării cererii de restituire 26.03.2013 și până la data plății efective.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs, în termen AJFP B.-SERVICIUL FISCAL ORĂȘENESC V. prin Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice B. solicitând admiterea recursului, modificarea sentinței atacate în sensul respingerii acțiunii.
Criticile formulate în recurs au vizat următoarele aspecte:
1. Instanța a acordat ceea ce nu s-a cerut, respectiv taxa de emisii poluante actualizată cu dobânda legală cu toate că reclamanta a cerut doar acordarea dobânzii legale, iar actualizarea reprezintă aducerea la zi a creanței pe baza indicelui de inflație.
2. Cererea este inadmisibilă câtă vreme cererea de restituire s-a făcut la 28.03.2013 când erau în vigoare dispozițiile OUG 9/2013 și raportat la care reclamanta avea posibilitatea restituirii doar a diferenței dintre suma achitată și taxa calculată potrivit noii legi.
3. Pe fondul cauzei s-a arătat că pentru a avea posibilitatea înmatriculării autoturismului achiziționat, reclamanta avea obligația achitării taxei de emisii poluante în România, potrivit dispozițiilor Legii nr. 9/2012, act normativ în vigoare la data înmatriculării și care nu a fost declarat neconstituțional, fiind adoptat în baza Regulamentelor și directivelor Parlamentului și ale Consiliului European, acestea stabilind un caracter unitar și echitabil al taxării, indiferent de origine autovehiculelor.
Recurenta a mai invocat că prin Legea nr. 9/2012 se instituie o procedură de restituire pentru diferența dintre taxa de poluare achitată și taxa de emisii poluante datorată conform noii legi.
Recurenta a mai arătat că taxa de emisii poluante instituită prin Legea nr. 9/2012, are la bază criterii obiective, luându-se în calcul și deprecierea autoturismului, conform coeficienților descriși la anexa 4 din lege, cuantumul taxei fiind același, indiferent dacă este vorba de un vehicul care se înmatriculează pentru prima dată în România sau dacă a fost înmatriculat anterior, fără plata taxei speciale sau a taxei de poluare și se transcrie dreptul de proprietate.
Se mai arată cu referire la aplicabilitatea art. 148 din Constituția României că legile cadru sunt obligatorii pentru statele membre în privința rezultatului însă autoritățile naționale au competența de a alege forma și mijloacele prin care dispozițiile legilor cadru devin obligatorii pentru fiecare stat membru în parte.
Recurenta a susținut că Legea nr. 9/2012 prevede plata, în cazul în care suntem în prezența acelorași specificații tehnice, a unei taxe în același cuantum indiferent dacă se aplică la autovehicule din producția internă sau din cele produse în spațiul comunitar.
Prin cererea de recurs s-a concluzionat că taxa pentru emisii poluante plătită potrivit Legii nr. 9/2012 se aplică unitar, indiferent de țara de proveniență a autovehiculului, nefiind încălcate prevederile art. 110 din TCUE.
4. recurenta a criticat sentința de fond și sub aspectul acordării dobânzii legale, apreciind că aceasta nu trebuie acordată deoarece potrivit normelor metodologice la Legea nr.9/2012 taxa nu are un termen legal de plată, fiind achitată benevol și astfel nefiind purtătoare de dobândă, respectând principiul echității.
În drept, cererea de recurs a fost întemeiată pe dispozițiile art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă anterior.
Cererea de recurs este scutită de obligația de plată a taxei judiciare de timbru conform art. 17 din Legea nr. 146/1997, modificată.
Intimata – reclamantă, deși legal citată nu a formulat întâmpinare însă a formulat prin avocat concluzii orale solicitând respingerea recursului și cheltuieli de judecată.
Părțile nu au mai solicitat administrarea altor probe noi în recurs.
Analizând actele și lucrările dosarului, prin prisma dispozițiilor art. 488 NCPCIV și recursul declarat, Curtea constată că acesta este neîntemeiat.
Reclamantul a solicitat Administrației Finanțelor Publice competente, restituirea unei sume reprezentând contravaloarea unei taxe de emisii poluante achitată la data de 30.10.2012, pentru înmatricularea unui autoturism second-hand înmatriculat pentru prima dată într-un stat membru UE, cererea nefiind soluționată favorabil, astfel că prin prezenta cerere de chemare în judecată, formulată în condițiile art. 1 și 8 din Legea nr. 554/2004, tribunalul, ca instanță de contencios administrativ, a fost învestit cu analiza caracterului justificat sau nu al refuzului de restituire a sumei solicitate.
Prima critică de recurs, constând în acordarea a altceva decât ceea ce s-a cerut se încadrează în dispozițiile art. 488 pct. 8 și nu pct. 4 NCPCIV însă nu sunt întemeiate, instanța acordând exclusiv dobânda legală așa cum s-a solicitat prin cererea principală fără a dispune și actualizarea sumei cu indicele de inflație cerere care într-adevăr nu s-a formulat.
Cât privește excepția inadmisibilității cererii de restituire întrucât reclamantul ar fi fost îndrituit doar la diferența prevăzută prin OUG 9/2013, Curtea reține că în mod corect instanța de fond a calificat această excepție drept apărare de fond, pe care a înlăturat-o în raport de obiectul cererii, respectiv refuz justificat sau nejustificat de restituire a taxei, reținând în mod just că raportul juridic dedus judecății este guvernat de legea în vigoare la data achitării taxei și nu de data formulării cererii de restituire.
Recurenta a mai invocat ca motive de recurs, pe de o parte, inaplicabilitatea dreptului comunitar, iar, subsecvent acestei apărări, compatibilitatea acestei taxe de emisii poluante cu normele comunitare, dar aceste susțineri nu sunt fondate.
Astfel, preeminența dreptului comunitar este consacrată prin Constituție, iar punerea în aplicare a obligațiilor ce decurg din dreptul comunitar se reflectă atât în obligația de cooperare loială cât și în autonomia instituțională și procedurală a statelor membre. Această autonomie are la bază principiul efectivității care vizează împiedicarea ca o dispoziție procedurală națională să facă imposibilă sau excesiv de dificilă aplicarea dreptului comunitar.
În acest context se impune a se mai preciza ca TFUE se bucură de aplicabilitate directă în dreptul intern al unui stat membru, astfel că judecătorul național este obligat să îl aplice cu prioritate față de reglementări naționale contrare indiferent de caracterul acestora general sau special.
Se reține că în speță raportat la data achitării taxei, aplicabile sunt dispozițiile legii nr. 9/2012.
Referitor la compatibilitatea taxei de emisii poluante instituită de Legea nr. 9/2012, modificată, în forma în vigoare la data achitării taxei (aceasta fiind aplicabilă raportului juridic dedus judecății), Curtea constată că aceasta nu este compatibilă cu dispozițiile art. 110 TFUE.
Astfel, Legea nr. 9/2012 care a instituit obligația de plată a taxei pentru emisii poluante a abrogat OUG nr. 50/2008 care reglementa taxa de poluare.
Cu privire la acest ultim act normativ – OUG nr. 50/2008 instanța de recurs constată că prin Hotărârea CJUE pronunțată în cauza C-402/09 (T.), s-a reținut că această taxă de poluare nu este compatibilă cu art. 110 TFUE.
Art. 110 TFUE are drept obiectiv asigurarea liberei circulații a mărfurilor între statele membre în condiții normale de concurență, fapt ce vizează eliminarea oricărei forme de protecție care poate să decurgă din aplicarea unor impozite interne discriminatorii față de produsele provenind din alte state membre, deoarece, chiar dacă nu sunt întrunite condițiile unei discriminări directe, un impozit intern poate fi indirect discriminatoriu din cauza efectelor sale și, ca urmare, pe baza principiilor rezultate din jurisprudența sa, CJUE a analizat neutralitatea acestei taxe.
Astfel, referitor la această neutralitate în privința vehiculelor de ocazie importate și a vehiculelor de ocazie similare înmatriculate anterior pe teritoriul național și supuse, cu ocazia acelei înmatriculări, aceleiași taxe, s-a concluzionat că un sistem precum cel instituit de OUG nr. 50/2008, care ia în considerare, la calcularea taxei de înmatriculare, deprecierea autovehiculului prin utilizarea unor sisteme forfetare, detaliate și fundamentate din punct de vedere statistic, bazate pe elemente referitoare la vechimea și la rulajul mediul anual real ale acestui vehicul, la care se poate adăuga, la cererea contribuabilului și pe cheltuiala acestuia, realizarea unei expertize cu privire la starea generală a vehiculului menționat și a dotărilor sale, asigură că această taxă, atunci când este aplicată vehiculelor de ocazie importate, nu depășește valoarea reziduală a taxei menționate încorporată în valoarea vehiculelor de ocazie similare care au fost înmatriculate anterior pe teritoriul național și care au fost supuse, cu ocazia acelei înmatriculări, taxei prevăzute de OUG nr. 50/2008.
Cu toate acestea, în privința autovehiculelor de ocazie importate și a vehiculelor de ocazie similare înmatriculate deja pe teritoriul național anterior instituirii taxei menționate, referitor la neutralitatea taxei, s-a reținut că art. 110 TFUE obligă fiecare stat membru să aleagă taxele aplicate autovehiculelor și să le stabilească regimul, astfel încât acestea să nu aibă ca efect favorizarea vânzării vehiculelor de ocazie naționale și descurajarea, în acest mod, a importului de vehicule de ocazie similare.
În acest sens, CJUE a reținut, fără echivoc, că OUG nr. 50/2008, cu modificările ulterioare, are ca efect descurajarea importării și punerii în circulație în România, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, reținând că „articolul 110 TFUE trebuie interpretat în sensul că se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație, în statul membru menționat, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională”.
După pronunțarea acestei hotărârilor în cauzele C-402/09 și C-263/10 a fost adoptată Legea nr. 9/2012 (în vigoare la data de 13.01.2012) care la art. 4 al. 2 a instituit obligația de plată a taxei pentru emisiile poluante și cu ocazia primei transcrieri a dreptului de proprietate, în România, asupra unui autovehicul rulat și pentru care nu a fost achitată taxa specială pentru autoturisme și autovehicule, conform Legii nr. 571/2003 privind Codul Fiscal sau taxa de poluare pentru autovehicule și care nu face parte din categoria autovehiculelor exceptate sau scutite de la plata acestor taxe, potrivit reglementărilor legale în vigoare la momentul înmatriculării.
Prin urmare, prin dispozițiile art. 4 al. 2 din Legea nr. 9/2012, introducându-se obligația de plată a taxei de emisii poluante și pentru vehiculele deja înmatriculate în România și pentru care nu s-a achitat taxa specială reglementată de Legea nr. 571/2003 privind Codul Fiscal (în perioada 01.01._08) sau taxa de poluare pentru autovehicule (01.07._12) s-a eliminat regimului fiscal discriminatoriu constatat de CJUE prin soluțiile pronunțate în cauzele menționate.
Însă, prin suspendarea dispozițiilor art. 4 al. 2, respectiv prin dispoziția de restituire integrală a sumelor deja achitate cu titlu de taxe de emisii poluante în intervalul 13.01._12, măsuri adoptate prin art. 1 și 2 din OUG nr. 1/2012, Curtea constată că s-a revenit practic la regimul fiscal discriminatoriu între autovehiculele deja înmatriculate în România și care nu au fost supuse unei taxe cu ocazia primei lor înmatriculări și cele de ocazie cumpărate din alte state membre, fiind descurajată punerea în circulație, în România, a acestora din urmă.
Pentru toate aceste considerente, criticile privind neaplicarea în cauză a dispozițiilor art. 110 TFUE și, ca urmare, a conformității taxei de emisii poluante instituită prin Legea nr. 9/2012, astfel cum a fost suspendată prin OUG nr. 1/2012, cu acestea, vor fi respinse.
În ce privește dobânda legală acordată instanța de fond a aplicat în mod corect principiul reparării integrale a prejudiciului cauzat.
În legătură cu daunele interese este de remarcat că tribunalul a acordat dobânda legală, întrucât, fiind vorba despre o taxă nedatorată, reclamantul are dreptul la repararea prejudiciului suferit, în condițiile art. 1530 -1531 din noul cod civil (aplicabil conform art. 5 din legea nr. 71/2011, raportul juridic fiind determinat de momentul plății taxei a cărei restituire se solicită), raportul juridic fiind determinat de momentul plății taxei a cărei restituire se solicită). Cu privire la condiția culpei, aceasta rezultă din încasarea unei taxe care, așa cum s-a arătat mai sus, încalcă normele de drept comunitare.
Chiar dacă instituția recurentă a procedat la încasarea acestei taxe în temeiul unui act normativ intern, răspunderea sa intervine în calitate de reprezentantă a Statului Român, calitate în care a și emis decizia de calcul a taxei de poluare și a încasat taxa. În ceea ce privește data acordării dobânzii, față de hotărârea pronunțată de CJUE în cauza C-565/11 (M. I.) din data de 18.04.2013, prin care s-a stabilit că „dreptul uniunii trebuie interpretat în sensul că, în cazul perceperii de către un stat membru a unei taxe incompatibile cu dreptul Uniunii, în speță articolul 110 TFUE, acest stat este obligat să restituie cuantumul acestei taxe și să plătească dobânzile aferente cuantumului acesteia începând de la data plății sale de către contribuabil”, Curtea reține că dobânda este datorată de pârâtă chiar de la data încasării taxei, în cauză fiind acordată de la data cererii de restituire conform principiului disponibilității.
Concluzionând, toate criticile formulate de recurentă se încadrează în motivul de recurs prevăzut de art. 488 pct.8 NCPCIV, încadrarea fiind făcută în condițiile art. 489 alin.2 NCPCIV., însă nu sunt întemeiate.
Raportat la aceste considerente rezultă că soluția primei instanțe de admitere a acțiunii și obligare a pârâtei la restituirea taxei de poluare este întemeiată, astfel încât în baza art. 496 NCPCIV, Curtea va respinge recursul formulat de pârâta, menținându-se ca temeinice și legale dispozițiile instanței de fond în sensul celor ce urmează.
Se va lua act că nu s-au cerut cheltuieli de judecată în recurs.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul formulat de recurenta AJFP B.-SERVICIUL FISCAL ORĂȘENESC V. prin Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice B. împotriva sentinței civile nr. 4856/CA/09.10.2013 pronunțată de Tribunalul B. - Secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal.
Ia act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată în recurs.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 25.03.2014.
Președinte, R. Grațiela M. | Judecător, M. I. M. | Judecător, S. P. G. |
Grefier, M. D. |
Red: RMG/26.03.2014
Dact: MD/27.03.2014 - 5 ex.
Jud.fond: A.V.
M.D. 26 Martie 2014
| ← Pretentii. Decizia nr. 460/2014. Curtea de Apel BRAŞOV | Comunicare informaţii de interes public. Legea Nr.544/2001.... → |
|---|
