Pretentii. Decizia nr. 780/2014. Curtea de Apel BRAŞOV
| Comentarii |
|
Decizia nr. 780/2014 pronunțată de Curtea de Apel BRAŞOV la data de 05-03-2014 în dosarul nr. 1596/119/2013
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL B.
Secția C. administrativ și fiscal
DECIZIA NR. 780/R DOSAR NR._
Ședința publică din 5 martie 2014
Completul constituit din:
Președinte - M. R. - judecător
- I. Ț. - judecător
- L. P. - judecător
- M. C. - grefier
Pe rol fiind soluționarea recursului declarat de pârâta Administrația Județeană a Finanțelor Publice C. împotriva sentinței civile nr. 2553 din 18 octombrie 2013 pronunțată de Tribunalul C. - Secția civilă în dosarul nr._, având ca obiect „pretenții”.
La apelul nominal făcut în ședință publică, s-a constatat lipsa părților.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Instanța constată că recursul este declarat și motivat în termenul prevăzut de lege, potrivit dispozițiilor art. 485-487 din Noul Cod de procedură civilă și este scutit de plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar conform prevederilor art. 17 din Legea nr. 146/1997.
Având în vedere că s-a solicitat judecarea cauzei și în lipsă potrivit dispozițiilor art. 411 alin.1 pct.2 din Noul Cod de Procedură Civilă, în baza actelor și lucrărilor dosarului, instanța rămâne în pronunțare asupra recursului dedus judecății.
CURTEA,
Prin sentința civilă nr.2553/18.10/2013 pronunțată de Tribunalul C. - Secția civilă în dosar nr._ s-a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei invocată prin întâmpinare; s-a admis în parte acțiunea formulată de partea reclamantă D. R. B. în contradictoriu cu pârâta Administrația Județeană a Finanțelor Publice C. (succesoare a AFP S. G.); s-a admis cererea de chemare în garanție formulată de pârâtă împotriva chematei în garanție Administrația F. pentru Mediu; a fost obligată pârâta la plata către partea reclamantă a sumei de 5545,00 lei cu titlu de - restituire taxă de poluare plătită potrivit chitanței nr. ts4b_/27.02.2009 precum și la plata dobânzii fiscale aferente sumei de mai sus, începând cu data formulării cererii de restituire 17.01.2013 și până la data restituirii efective precum și la plata sumei de 189,3 lei cu titlu de cheltuieli de judecată; a fost obligată chemata în garanție Administrația F. pentru Mediu la plata către pârâtă a sumei de 5545,00 lei cu titlu de - restituire taxă de poluare plătită potrivit chitanței nr. ts4b_/27.02.2009 precum și la plata dobânzii fiscale aferente sumei de mai sus, începând cu data formulării cererii de restituire 17.01.2013 și până la data restituirii efective precum și la plata sumei de 189,3 lei cu titlu de cheltuieli de judecată drept consecință a admiterii cererii de chemare in garanție.
Împotriva acestei sentințe a formulat recurs recurenta Administrația Județeană a Finanțelor Publice C., hotărârea fiind criticată sub aspectul nelegalității, solicitându-se admiterea căii de atac și casarea sentinței în sensul respingerii acțiunii.
În susținerea recursului, au fost invocate următoarele critici:
Instanța de fond a respins în mod neîntemeiat excepția lipsei calității procesuale pasive a organului fiscal.
În acest sens, s-a arătat că raportul juridic de drept administrativ se leagă în mod valabil între autoritatea emitentă a actului administrativ și persoana vătămată prin acel act. Prin cererea de chemare în judecată reclamantul a contestat legalitatea taxei de poluare instituită prin OUG nr 50/2008, fără să conteste și modul de calcul a acestei taxe. În opinia recurentei, în acest fel, reclamantul care nu contestă corectitudinea modului de calcul al taxei de poluare nu poate chema în judecată organul fiscal întrucât aceasta nu are calitate procesuală pasivă.
Taxa pe poluare se calculează de către autoritatea fiscală competentă potrivit formularului prevăzut de lege, pe baza documentelor din care rezultă elementele de calcul al taxei, prevăzute de normele metodologice de aplicare a O.U.G. nr. 50/2008, depuse de contribuabil, dar cuantumul rezultat se va plăti de către acesta într-un cont distinct deschis la unitățile Trezoreriei Statului pe numele Administrației F. pentru Mediu. Se poate constata în mod clar că organul fiscal a prestat doar un serviciu public intermediar, prin calcularea și virarea acestor sume beneficiarului, Administrația F. pentru Mediu.
Criticile aduse au privit și fondul cauzei, arătându-se următoarele:
O.U.G. nr. 50/2008 stabilește în mod clar cadrul legal al taxei pe poluare și anume taxa de poluare ține cont de norma de poluare, emisiile de dioxid de carbon și vechimea autovehiculului.
Se mai arată că în cazul în care unele soluții legislative nu au în vedere dispozițiile comunitare, neasigurând compatibilitatea cu acestea, autoritățile competente pot avea inițiative legislative pentru modificarea sau completarea actelor normative interne ale căror dispoziții nu sunt concordante cu Tratatele la care România este parte.
Nu se poate admite că prevederile O.U.G. nr. 50/2008 ar încălca dispozițiile comunitare, întrucât legislația română prevede plata, în cazul în care este vorba despre aceleași specificații tehnice, a unei taxe de poluare în același cuantum, indiferent dacă se aplică la autoturismele/ autovehiculele din producția internă sau din cele produse în spațiul comunitar.
Legislația europeană nu interzice instituirea taxei, ci doar prevede că nivelul acesteia sa nu fie mai mare decât al taxelor care se aplica, direct sau indirect, produselor interne similare.
Dispozițiile art. 110 paragraful 1 din Tratat nu sunt incidente în cauză întrucât, pe de o parte nu este vorba despre "impozite interne mai mari decât cele care se aplică, direct sau indirect, produselor naționale similare", iar pe de alta parte, nu este vorba despre un regim fiscal discriminatoriu, întrucât obligația plății taxei pe poluare există pentru toate autoturismele/autovehiculele, indiferent de țară de proveniență a acestora, nefiind deci în prezența unei îngrădiri a liberei circulații a mărfurilor, principiu statuat în Tratatul Comunității Europene.
S-a mai criticat soluția sub aspectul acordării dobânzii fiscale .
Analizând actele și lucrările dosarului prin prisma motivelor de recurs invocate Curtea constată că recursul formulat este neîntemeiat, pentru următoarele considerente:
Reclamantul a solicitat Administrației Finanțelor Publice S. G., restituirea unei sume reprezentând contravaloarea unei taxe de poluare achitată pentru înmatricularea unui autoturism second-hand înmatriculat pentru prima dată într-un stat membru UE.
Refuzul de restituire nu poate fi confundat cu refuzul de soluționare a unei cereri, și, în măsura în care reclamantul se afla în termenul de prescripție al solicitării unei sume apreciată de acesta ca nedatorată, era îndreptățit să procedeze în acest sens. Reclamantul nu a înțeles să critice, pe calea unei plângeri prealabile, modul de calcul al taxelor de poluare, ci și-a exprimat poziția de a solicita restituirea unei sume apreciată drept nelegală și neconformă cu dreptul comunitar.
În acest context acțiunea este admisibilă, iar criticile privind acest aspect nefondate. În speță obiectul acțiunii îl constituie cererea de restituire a unei taxe pe care reclamantul consideră că a plătit-o pe nedrept, iar o asemenea acțiune este admisibilă, încadrându-se în dispozițiile art.8 alin.1 din Legea nr.554/2004.
Totodată, critica privind respingerea excepției lipsei calității procesuale pasive a organului fiscal este nefondată întrucât raportul juridic s-a stabilit între reclamant și pârâtă prin prisma obligațiilor acesteia din urmă de a calcula și încasa taxa pe poluare.
Urmează a se supune analizei caracterul justificat sau nu al refuzului de restituire a sumei solicitate.
În primul rând, se impune a se preciza că preeminența dreptului comunitar este consacrată prin Constituție, iar punerea în aplicare a obligațiilor ce decurg din dreptul comunitar se reflectă atât în obligația de cooperare loială cât și în autonomia instituțională și procedurală a statelor membre. Această autonomie are la bază principiul efectivității care vizează împiedicarea ca o dispoziție procedurală națională să facă imposibilă sau excesiv de dificilă aplicarea dreptului comunitar. În acest context se impune a se mai preciza ca Tratatul instituind Comunitatea Europeana se bucură de aplicabilitate directa in dreptul intern al unui stat membru, astfel că judecătorul național este obligat să îl aplice cu prioritate față de reglementări naționale contrare indiferent de caracterul acestora general sau special.
Dincolo de modul în care codul fiscal a fost modificat și de respectarea dispozițiilor legale ce reglementează maniera de modificare a acestei legi prin O.U.G. nr. 50/2008, noua taxă introdusă prin acest act normativ, denumită „taxă de poluare”, are o sferă de aplicabilitate restrânsă și taxează poluarea produsă de autoturismele înmatriculate în România după data de 1 iulie 2008, potrivit criteriilor alese pentru determinarea acestei taxe.
Această taxă de poluare are un caracter discriminatoriu, ea aplicându-se diferit unor situații juridice identice, fără a exista vreo justificare obiectiva pentru acest lucru. Astfel, în urma comparării situației juridice a unei persoane care deține un autoturism înmatriculat în România în anul 2006 și situația juridică a unei persoane care înmatriculează un autoturism identic în România după data de 1 iulie 2008, se constată că ambele autoturisme circulă în România și, este evident că, în principiu, având aceleași caracteristici, ambele poluează în egală măsură. Potrivit OUG nr. 50/2008 însă, principiul “poluatorul plătește” este aplicat doar în cazul autoturismului înmatriculat după 1 iulie 2008, al cărui proprietar datorează taxa de poluare. În schimb, deși autoturismul său poluează, proprietarul autoturismului înmatriculat în 2006 nu plătește nimic.
Această taxă de poluare este percepută cu ocazia primei înmatriculări a unui autoturism sau autovehicul pe teritoriul României și prezintă cu privire la autovehiculele sau autoturismele second-hand provenind dintr-un alt stat membru, un caracter fiscal, aparținând regimului general de redevențe interne asupra mărfurilor. Ca urmare, această situație trebuie analizată prin prisma dispozițiilor art. 110 din TFUE care interzice impunerea asupra produselor din alte state membre, a unor taxe superioare celor care se aplică produselor naționale similare precum și a taxelor interne de natură să protejeze indirect alte produse.
Astfel cum se arată în jurisprudența CJCE, articolul 110 TFUE vizează asigurarea liberei circulații a mărfurilor între statele membre, în condiții concurențiale normale, prin eliminarea tuturor formelor de protecție, putând rezulta din aplicarea de impozitări interne discriminatorii produselor originare din alte state membre. S-a mai arătat că acest text trebuie, de asemenea, să garanteze neutralitatea perfectă a impozitărilor interne cu privire la concurența dintre produsele naționale și produsele importate.
Mai mult decât atât, prin instituirea acestei taxe s-a creat o situație discriminatorie între persoanele care își achiziționează autoturisme rulate aduse din import și persoanele care își achiziționează autoturisme rulate din România, în sensul că aceștia din urmă sunt scutiți de plata acestei taxe, beneficiind astfel de o situație avantajoasă.
În concluzie, raportat la ceea ce înseamnă „impunere internă de taxe” ca sintagmă folosită în cuprinsul art. 110 TFUE, respectiv interzicerea în comerțul dintre statele membre, a tuturor taxelor vamale și a tuturor taxelor având efect echivalent, prin O.U.G. nr. 50/2008 se impune, în cazul autoturismelor și autovehicule second-hand importate provenind din state membre UE, o taxa care nu se aplică și produselor similare indigene, fapt ce conduce la modificarea prețurilor de cost ale primelor autoturisme și autovehicule și la producerea aceluiași efect restrictiv asupra liberei circulații a mărfurilor precum o taxă vamală.
Fiind vorba despre un autoturism sau autovehicul second-hand, acesta a fost supus normelor prevăzute în țara de origine cu ocazia înmatriculării, astfel că, raportat si la rațiunea impunerii taxei de poluare bazată pe principiul „poluatorul plătește”, nu poate fi decât aplicarea unor taxe similare fără deosebire între cele de import și cele indigene, neputând fi primite apărările primului recurent privind jurisprudența CJCE ce vizează taxe percepute cu titlu de impozit.
Aceste considerente sunt susținute, din perspectiva neconformității taxei pe poluare instituită de O.U.G. nr. 50/2008, și de Hotărârea CJUE pronunțată în cauza C-402/09, T., prin care se reține că art. 110 TFUE are drept obiectiv asigurarea liberei circulații a mărfurilor între statele membre în condiții normale de concurență, fapt ce vizează eliminarea oricărei forme de protecție care poate să decurgă din aplicarea unor impozite interne discriminatorii față de produsele provenind din alte state membre.
Chiar dacă nu sunt întrunite condițiile unei discriminări directe, un impozit intern poate fi indirect discriminatoriu din cauza efectelor sale.
Ca urmare, pe baza principiilor rezultate din jurisprudența sa, Curtea a analizat neutralitatea taxei. Astfel, referitor la această neutralitate în privința vehiculelor de ocazie importate și a vehiculelor de ocazie similare înmatriculate anterior pe teritoriul național și supuse, cu ocazia acelei înmatriculări, aceleiași taxe, s-a concluzionat că un sistem precum cel instituit de O.U.G. nr. 50/2008, care ia în considerare, la calcularea taxei de înmatriculare, deprecierea autovehiculului prin utilizarea unor sisteme forfetare, detaliate și fundamentate din punct de vedere statistic, bazate pe elemente referitoare la vechimea și la rulajul mediul anual real ale acestui vehicul, la care se poate adăuga, la cererea contribuabilului și pe cheltuiala acestuia, realizarea unei expertize cu privire la starea generală a vehiculului menționat și a dotărilor sale, asigură că această taxă, atunci când este aplicată vehiculelor de ocazie importate, nu depășește valoarea reziduală a taxei menționate încorporată în valoarea vehiculelor de ocazie similare care au fost înmatriculate anterior pe teritoriul național și care au fost supuse, cu ocazia acelei înmatriculări, taxei prevăzute de O.U.G. nr. 50/2008.
În privința autovehiculelor de ocazie importate și a vehiculelor de ocazie similare înmatriculate pe teritoriul național anterior instituirii taxei menționate, referitor la neutralitatea taxei, s-a reținut că art. 110 TFUE obligă fiecare stat membru să aleagă taxele aplicate autovehiculelor și să le stabilească regimul, astfel încât acestea să nu aibă ca efect favorizarea vânzării vehiculelor de ocazie naționale și descurajarea, în acest mod, a importului de vehicule de ocazie similare. În acest sens, Curții i-a rezultat fără echivoc că reglementarea menționată are ca efect descurajarea importării și punerii în circulație în România, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre.
În cauza menționată, Curtea a stabilit că art. 110 TFUE trebuie interpretat în sensul că se opune ca un stat membru să instituie o taxă de poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație, în statul membru menționat, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură pe piața națională.
Hotărârilor C-402/09 T., C-29/11 Sfichi și C-30/11 I., i s-a alăturat cauza N. în care s-au pus în discuție variantele taxei de poluare aplicabile în perioada 15 decembrie 2008-31 decembrie 2010.
Totodată, este important de menționat faptul că s-a respins cererea Statului Român de limitare a efectelor în timp a hotărârii Curții, ceea ce înseamnă că hotărârea N. ( ca de altfel și hotărârea T. ) se aplică retroactiv și lipsesc de temei juridic prelevarea taxei de poluare în perioada 1 iulie 2008 – 31 decembrie 2010.
Potrivit concluziei CJUE din această cauză, articolul 110 TFUE trebuie interpretat în sensul că se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație în statul membru menționat a unor vehicule de ocazie cumpărate din alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională.”
Tot în această hotărâre, Curtea europeană a mai reținut că, subsecvent pronunțării hotărârii în afacerea T., Guvernul român nu a susținut că ar exista o diferență relevantă între varianta inițială a taxei de poluare reglementate de O.U.G. nr. 50/2008 și variantele ulterioare (par. 27) și că această concluzie contrazice pozițiile iraționale constant exprimate de Guvern, de ministrul mediului, de șeful Fiscului și de toate administrațiile fiscale din România, în contradicție chiar și cu avertismentele legale ale Ministerului de Justiție, care la nivel național pretindeau și pretind în continuare faptul că variantele ulterioare datei de 15 decembrie 2008 sunt conforme cu dreptul european.
Pe de altă parte, în par. 28 al hotărârii, Curtea a reiterat faptul că taxa de poluare nu este compatibilă cu principiul “poluatorul plătește” și a sugerat din nou Guvernului român că taxa percepută cu ocazia primei înmatriculări trebuie eliminată, ea putând fi eventual înlocuită cu o taxă anuală de poluare, aplicabilă tuturor autoturismelor care circulă pe teritoriul național.
Pentru toate aceste considerente, criticile privind neaplicarea în cauză a dispozițiilor art. 110 TFUE și, ca urmare a conformității taxei de poluare instituită prin O.U.G. nr. 50/2008 cu acestea, au fost respinse.
Se impune a se mai preciza, față de motivele de recurs privind obligarea la plata dobânzii, că în cauză este aplicabilă procedura de acordare a dobânzilor cuvenite contribuabililor pentru sumele restituite sau rambursate cu depășirea termenului legal prevăzută de Ordinul MFP nr. 1899/2004 ( Cap 2 pct. 1 ) și art. 124 cod procedură fiscală. Fiind vorba despre o taxă nedatorată, reclamanta are dreptul la restituirea prejudiciului suferit prin aplicarea dobânzii la suma restituită începând cu data punerii în întârziere a pârâtei respective data formulării cererii de restituire.
De asemenea, prima instanță a dat relevanță dispozițiilor art. 451 cod procedură civilă, apărările formulate de recurenta pârâtă privind obligarea la plata cheltuielilor de judecată neputând fi primite întrucât acțiunea a fost admisă în contradictoriu cu aceasta și, ca urmare a căzut în pretenții.
În considerarea celor expuse mai sus, Curtea, în baza art. 498 cod procedură civilă, va respinge recursul formulat și va menține hotărârea.
Fără cheltuieli de judecată în recurs.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul formulat de recurenta Administrației Județeană a Finanțelor Publice C. împotriva sentinței civile nr. 2553/18.10.2013 pronunțată de Tribunalul C. - Secția civilă pe care o menține.
Fără cheltuieli de judecată în recurs.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi 05.03.2014.
Președinte, Judecător, Judecător,
M. R. I. Ț. L. P.
Grefier,
M. C.
Red. I.Ț./ 5.03.2014
Tehnored.: M. C./ 10.03.2014 / - 5 ex.
Jud. fond: A. D. B.
| ← Comunicare informaţii de interes public. Legea Nr.544/2001.... | Pretentii. Decizia nr. 759/2014. Curtea de Apel BRAŞOV → |
|---|
