Pretentii. Decizia nr. 590/2014. Curtea de Apel BRAŞOV
| Comentarii |
|
Decizia nr. 590/2014 pronunțată de Curtea de Apel BRAŞOV la data de 21-02-2014 în dosarul nr. 414/62/2013
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL B.
SECȚIA C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Decizia nr.590/R Dosar nr._
Ședința publică din data de 21 februarie 2014
Completul compus din:
PREȘEDINTE: M. C. – judecător
Judecător: M. F.
Judecător: M. I. M.
Grefier: M. F.
Pe rol fiind soluționarea recursului declarat de pârâta Administrația Județeană a Finanțelor Publice B. (fosta Administrației Finanțelor Publice B.) împotriva sentinței civile nr. 5559/CA/12.11.2013 pronunțată de Tribunalul B. - Secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal - în dosarul nr._, având ca obiect „pretenții”.
La apelul nominal făcut în ședință publică se constată lipsa părților.
Procedura de citare legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, după care:
Instanța constată că recursul formulat de pârâta Administrația Județeană a Finanțelor Publice B. (fosta Administrației Finanțelor Publice B.) este declarat și motivat în termenele și în condițiile prevăzute de art.301-303 Cod procedură civilă și este scutit de la plata taxei judiciare de timbru și timbru judiciar potrivit dispozițiilor art. 17 din Legea nr.146/1997.
Văzând că s-a solicitat judecarea cauzei și în lipsă potrivit dispozițiilor art. 242 alin. 2 Cod procedură civilă, în baza actelor existente la dosar, instanța rămâne în pronunțare asupra recursului dedus judecății.
CURTEA:
Deliberând asupra recursului de față, constată:
Prin sentința civilă nr. 5559/CA/12.11.2013 pronunțată de Tribunalul B. – Secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a fost admisă acțiunea formulată de reclamantul C. N. în contradictoriu cu pârâta Administrația Județeană a Finanțelor Publice B. și, în consecință, a fost obligată pârâta la restituirea către reclamant a sumei de 1.774 lei achitată cu titlu de taxă de poluare și dobânda legală aferentă calculată de la data de 22.11.2012 și până la data plății efective, precum și suma de 739,3 lei cu titlu de cheltuieli de judecată. Totodată, a fost admisă cererea de chemare în garanție formulată de pârâta Administrația Județeană a Finanțelor Publice B. în contradictoriu cu Administrația F. pentru Mediu, chemata în garanție fiind obligată la plata către pârâta Administrația Județeană a Finanțelor Publice B. a sumei de 1.774 lei achitată cu titlu de taxă de poluare și suma de 739,3 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această hotărâre, tribunalul a reținut că reclamantul a achitat cu chitanța . nr._/11.11.2010, taxa de poluare pentru autovehiculul marca RENAULT MEGANE, achiziționat din Franța, cu nr. de identificare VF1BA0F0F15876437, având ca dată a primei înmatriculări – 10.01.1997 și solicitând restituirea acestei taxe prin cererea nr._/22.11.2012, a primit răspuns nefavorabil, pârâta comunicându-i în acest sens adresa nr._/07.01.2013.
În raport cu dispozițiile art. 148 din Constituția României, tribunalul a constatat că are obligația aplicării cu prioritate a dreptului comunitar, în raport cu dreptul intern, începând cu data dobândirii de către Statul Român a calității de membru al Uniunii Europene – 01.01.2007, astfel că urmează a analiza compatibilitatea reglementărilor naționale în materie cu legislația comunitară.
Cu privire la legislația națională, tribunalul a avut în vedere că taxa de poluare a fost instituită prin OUG nr. 50/2008, care a intrat în vigoare la data de 1.07.2008. Această ordonanță a abrogat prevederile din Codul fiscal referitoare la taxa de primă înmatriculare a autovehiculelor – art. 214 din Legea nr. 571/2003.
OUG nr. 50/2008 a suferit mai multe modificări după . special cu privire la cuantumul taxei, după cum urmează:
1. prin OUG nr. 208/4.12.2008, în vigoare la data de 8 decembrie 2008;
2. prin OUG nr. 218/10.12.2008, în vigoare la data de 11 decembrie 2008;
3. prin OUG nr. 7/18.02.2009, în vigoare la data de 19 februarie 2009;
4. prin art. 35 din Legea nr. 329/5.11.2009, în vigoare la 12 noiembrie 2009.
5. prin OUG nr. 117/2009, în vigoare la data de 30 decembrie 2009;
6. prin OUG nr. 118/2010, în vigoare la data de 1 ianuarie 2011;
Taxa de poluare a fost abrogată prin Legea nr. 9/2012, în vigoare la data de 13.01.2012, care a fost modificată prin OUG nr. 1/2012, în vigoare la data de 03.02.2012.
La data plății taxei de către reclamant erau în vigoare dispozițiile OUG nr. 50/2008 în varianta modificată succesiv, ultima modificare fiind prin OUG nr. 117/2009, ca urmare, această formă urmează a fi analizată din perspectiva compatibilității cu dispozițiile comunitate.
Tribunalul a mai reținut că dispozițiile art. 110 par. 1 din TFUE prevăd că nici un stat membru nu aplică, direct sau indirect, produselor altor state membre, impozite interne de orice natură, mai mari decât cele care se aplică, direct sau indirect, produselor naționale similare. De asemenea, dispozițiile par. 2 din același articol stabilesc faptul că nici un stat membru nu supune produsele provenind din alte state membre unor impozite interne de natură să protejeze indirect alte produse.
Cu privire la aplicabilitatea dispozițiilor Tratatului, tribunalul a constatat că, în cauză, dispozițiile din dreptul comunitar se aplică cu prioritate față de dreptul național, în lumina principiilor preeminenței și supremației dreptului comunitar, consacrate și de practica CJUE prin hotărârile date in cauzele C./Enel și Simmenthal.
Prin soluția pronunțată în cauza C-402/09, fiind sesizată în legătură cu interpretarea art. 110 din TFUE prin raportare la dispozițiile OUG 50/2008, CJUE a stabilit că „articolul 110 TFUE trebuie interpretat în sensul că se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație, în statul membru menționat, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională”.
Față de cele stabilite de CJUE prin speța menționată, tribunalul a constatat că prin instituirea dispozițiilor prevăzute de art. 4 din OUG 50/2008 se introduce un regim fiscal discriminatoriu, atâta vreme cât taxa de poluare, prin valoarea sa și prin faptul că nu este percepută în cazul reînmatriculării unui autovehicul deja înmatriculat în România este astfel stabilită încât descurajează punerea în circulație, în România, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională.
Deși Cauza C-402/09 vizează OUG nr. 50/2008 într-o formă în vigoare înainte ca reclamantul să fi achitat taxa de poluare, instanța de fond a constatat că motivele care au determinat Curtea să pronunțe soluția în cauza T. subzistă, deoarece taxa de poluare, prin valoarea ei ridicată, descurajează cumpărarea unor vehicule de ocazie cu aceeași vechime și uzură ca și cele aflate deja pe piața națională.
Tribunalul a admis și cererea privind obligarea pârâtei la actualizarea debitului cu dobânda legală aferentă sumei plătite cu titlu de taxă de poluare, de la data cererii de restituire, 22.11.2012 și până la data plății efective, astfel cum a solicitat reclamantul.
Cu privire la cererea de chemare în garanție formulată de pârâtă, având în vedere dispozițiile art. 60 Cod Procedură Civilă și faptul că cea care beneficiază de taxa de poluare este Administrația F. pentru Mediu, aceasta a fost admisă de tribunal.
Împotriva acestei hotărâri, pârâta Administrația Județeană a Finanțelor Publice B. a declarat recurs, în termenul legal, prin care a solicitat admiterea căii de atac, modificarea în tot a sentinței și respingerea acțiunii ca neîntemeiată. Criticile aduse au netemeinicia și nelegalitatea sentinței civile atacate.
A mai susținut că în mod greșit a reținut prima instanță că în speță există un refuz nejustificat de restituire și că plata taxei s-a efectuat în temeiul unui act normativ în vigoare la momentul plății, OUG nr. 50/2008, act normativ care, contrar celor reținute prin sentința recurată, nu este contrar art. 90 TCE și nu a fost declarat astfel.
Cu privire la dobânda acordată, recurenta a arătat că soluția instanței de fond este greșită deoarece taxa a fost încasată în baza unor acte normative cu putere de lege, în vigoare, plata efectuată fiind una benevolă și fără o culpă a organului fiscal. Recurenta a mai susținut că, în situația în care se va reține că datorează dobânzi, acestea nu se pot acorda decât de la data cererii de chemare în judecată, conform prevederilor art. 1088 din Cod civil.
Recurenta a invocat și greșita reține a culpei sale procesuale, susținând că obligarea sa la plata cheltuielilor de judecată este greșită, prin raportare la art. 274 c.pr.civ., plata taxei fiind una voluntară. În plus, a apreciat că este exagerat de mare și cuantumul acestora, prin raportare la complexitatea redusă a cauzei.
Cererea de recurs este scutită de obligația de plată a taxei judiciare de timbru conform art. 17 din Legea nr. 146/1997, modificată.
Intimatul – reclamant, deși legal citat nu a formulat întâmpinare conform art. 308 alin. 2 c.pr.civ.
Părțile nu au mai solicitat administrarea altor probe noi în recurs.
Analizând actele și lucrările dosarului prin prisma motivelor de recurs invocate și a dispozițiilor art. 304/1 cod procedură civilă, Curtea constată următoarele:
Intimatul reclamant a solicitat Administrației Finanțelor Publice B. (devenită Administrația Județeană a Finanțelor Publice B.) restituirea unei sume reprezentând contravaloarea unei taxe de poluare achitată la data de 11.11.2010 în temeiul OUG nr. 50/2008, în vederea înmatriculării unui autoturism second-hand înmatriculat anterior într-un stat membru UE, cerere formulată în condițiile art. 1 și 8 din Legea nr. 554/2004 și care nu a fost soluționată favorabil.
Intimatul reclamant nu a înțeles să critice, pe calea unei plângeri prealabile, modul de calcul al taxei, ci și-a exprimat poziția de a solicita restituirea unei sume apreciată drept nelegală și neconformă cu dreptul comunitar. În acest context acțiunea este admisibilă, iar criticile recurentei privind acest aspect nefondate.
Obiectul acțiunii în contencios administrativ îl constituie analiza caracterului justificat sau nu al refuzului de restituire a unei taxe pe care intimatul reclamant o consideră contrară dreptului comunitar, iar o asemenea acțiune este admisibilă, încadrându-se în dispozițiile art. 8 alin. 1 din Legea nr. 554/2004 raportat la art. 2 lit. i din același act normativ.
De asemenea, reclamantul a solicitat restituirea taxei de poluare, conform art. 1 și 8 din Legea nr.554/2004, prin cererea adresată pârâtei anterior promovării acțiunii, depusă la dosar (fila 15 dosar fond).
De altfel, prin decizia nr. 24/2011 pronunțată de ÎCCJ în procedura recursului în interesul legii, s-a stabilit că „procedura de contestare prevăzută de art. 7 din OUG nr. 50/2008 raportat la art. 205-218 din Codul de procedură fiscală nu se aplică în cazul cererilor de restituire a taxei de poluare întemeiate pe dispozițiile art. 117 alin. 1 lit. d din același cod”.
Prin urmare, din chiar dispozitivul acestei decizii, rezultă că trebuie să existe o cerere de restituire formulată de persoana interesată, în condițiile art. 117 alin. 1 lit. d c. pr. fiscală, cerere care se depune la organul fiscal ce a încasat taxa a cărei restituire se solicită, acțiunea promovată în fața instanței de contencios administrativ, în condițiile art. 1 și 8 din legea nr. 554/2004 având menirea de a verifica legalitatea refuzului de restituire, în cazul în care cererea nu este admisă.
Recurenta a mai invocat ca motive de recurs, pe de o parte, inaplicabilitatea dreptului comunitar, iar, subsecvent acestei apărări, compatibilitatea acestei taxe cu normele comunitare, dar aceste susțineri nu sunt fondate.
Astfel, preeminența dreptului comunitar este consacrată prin Constituție, iar punerea în aplicare a obligațiilor ce decurg din dreptul comunitar se reflectă atât în obligația de cooperare loială cât și în autonomia instituțională și procedurală a statelor membre. Această autonomie are la bază principiul efectivității care vizează împiedicarea ca o dispoziție procedurală națională să facă imposibilă sau excesiv de dificilă aplicarea dreptului comunitar.
În acest context se impune a se mai preciza ca TFUE se bucură de aplicabilitate directă în dreptul intern al unui stat membru, astfel că judecătorul național este obligat să îl aplice cu prioritate față de reglementări naționale contrare indiferent de caracterul acestora general sau special.
Referitor la neconformitatea taxei pe poluare instituită de OUG nr. 50/2008, în varianta de la data achitării taxei de poluare – 11.11.2010 (aceasta fiind aplicabilă raportului juridic dedus judecății), aceasta a fost constatată inițial prin Hotărârea CJUE pronunțată în cauza C-402/09 (T.), prin care se reține că art. 110 TFUE are drept obiectiv asigurarea liberei circulații a mărfurilor între statele membre în condiții normale de concurență, fapt ce vizează eliminarea oricărei forme de protecție care poate să decurgă din aplicarea unor impozite interne discriminatorii față de produsele provenind din alte state membre.
Chiar dacă nu sunt întrunite condițiile unei discriminări directe, un impozit intern poate fi indirect discriminatoriu din cauza efectelor sale și, ca urmare, pe baza principiilor rezultate din jurisprudența sa, Curtea a analizat neutralitatea taxei. Astfel, referitor la această neutralitate în privința vehiculelor de ocazie importate și a vehiculelor de ocazie similare înmatriculate anterior pe teritoriul național și supuse, cu ocazia acelei înmatriculări, aceleiași taxe, s-a concluzionat că un sistem precum cel instituit de OUG nr. 50/2008, care ia în considerare, la calcularea taxei de înmatriculare, deprecierea autovehiculului prin utilizarea unor sisteme forfetare, detaliate și fundamentate din punct de vedere statistic, bazate pe elemente referitoare la vechimea și la rulajul mediul anual real ale acestui vehicul, la care se poate adăuga, la cererea contribuabilului și pe cheltuiala acestuia, realizarea unei expertize cu privire la starea generală a vehiculului menționat și a dotărilor sale, asigură că această taxă, atunci când este aplicată vehiculelor de ocazie importate, nu depășește valoarea reziduală a taxei menționate încorporată în valoarea vehiculelor de ocazie similare care au fost înmatriculate anterior pe teritoriul național și care au fost supuse, cu ocazia acelei înmatriculări, taxei prevăzute de OUG nr. 50/2008.
În privința autovehiculelor de ocazie importate și a vehiculelor de ocazie similare înmatriculate pe teritoriul național anterior instituirii taxei menționate, referitor la neutralitatea taxei, s-a reținut că art. 110 TFUE obligă fiecare stat membru să aleagă taxele aplicate autovehiculelor și să le stabilească regimul, astfel încât acestea să nu aibă ca efect favorizarea vânzării vehiculelor de ocazie naționale și descurajarea, în acest mod, a importului de vehicule de ocazie similare. În acest sens, CJUE a reținut, fără echivoc, că reglementarea menționată are ca efect descurajarea importării și punerii în circulație în România, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, reținând că „articolul 110 TFUE trebuie interpretat în sensul că se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație, în statul membru menționat, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională”.
Deși Cauza C-402/09 vizează OUG nr. 50/2008 într-o formă în vigoare înainte ca reclamantul să fi achitat taxa de poluare, Curtea constatată că motivele care au determinat CJUE să pronunțe soluția în cauza T. subzistă, deoarece taxa de poluare, prin valoarea ei ridicată, descurajează cumpărarea unor vehicule de ocazie cu aceeași vechime și uzură ca și cele aflate deja pe piața națională, această opinie fiind confirmată și de soluția pronunțată de CJUE în Cauza C-263/2010 (N.), prin care s-a constatat că nu sunt conforme dreptului comunitar nici modificările ulterioare ale OUG nr. 50/2008 în perioada 1 iulie 2008 – 31 decembrie 2010.
Totodată, este important de menționat faptul că s-a respins cererea Statului Român de limitare a efectelor în timp a hotărârii Curții, ceea ce înseamnă că hotărârea C-402/09 (T.) – (ca de altfel și hotărârea C-263/2010 - N.) se aplică retroactiv și lipsesc de temei juridic prelevarea taxei de poluare în perioada 1 iulie 2008 – 31 decembrie 2010.
Curtea reține că taxa de poluare ce face obiectul prezentei cauze a fost încasată în baza legislației în vigoare după data de 1 iulie 2008 și care a fost apreciată ca fiind contrară normelor comunitare, iar într-o atare ipoteză, se aplică principiul conform căruia când un stat membru UE a impus sau aprobat o taxă contrară dreptului comunitar este obligat să restituie taxa percepută prin încălcarea acestuia. Din această perspectivă reclamantul are dreptul la restituirea integrală a taxei de poluare încasată în temeiul unor dispoziții legale interne contrare normelor comunitare.
În astfel de situații Curtea de Justiție a decis că statele membre trebuie să asigure rambursarea taxelor colectate cu încălcarea prevederilor art. 110 TFUE (fostul art. 90 TCE), cu respectarea principiilor ce guvernează autonomia procedurală și îmbogățirea fără justă cauză. Din această perspectivă, nu se poate reține justificat că Statul Român are un temei legal de reținere a unei părți din taxa încasată ilegal anterior datei de 12 ianuarie 2012 pe care să o compenseze în parte cu o altă taxă ce urmează a fi percepută în temeiul unui alt act normativ adoptat ulterior raportului juridic de drept material fiscal în baza căruia s-a încasat nelegal taxa de poluare.
Pentru toate aceste considerente, criticile recurentei privind neaplicarea în cauză a dispozițiilor art. 110 TFUE și, ca urmare, a conformității taxei de poluare instituită prin OUG nr. 50/2008 cu acestea, vor fi respinse.
Se impune a se mai preciza că în mod corect prima instanță a acordat dobânda legală, întrucât, fiind vorba despre o taxă nedatorată, reclamantul are dreptul la repararea prejudiciului suferit, în condițiile art. 1082 raportat la art. 1084 cod civil (anterior, aplicabil conform art. 3 din legea nr. 71/2011, raportul juridic fiind determinat de momentul plății taxei a cărei restituire se solicită).
Cu privire la condiția culpei, aceasta rezultă din încasarea unei taxe care, așa cum s-a arătat mai sus, încalcă normele de drept comunitare. Chiar dacă instituția recurentă a procedat la încasarea acestei taxe în temeiul unui act normativ intern, răspunderea sa intervine în calitate de reprezentantă a Statului Român, calitate în care a și emis decizia de calcul a taxei de poluare și a încasat taxa.
În ceea ce privește data acordării dobânzii, față de hotărârea pronunțată de CJUE în cauza C-565/11 (M. I.) din data de 18.04.2013, prin care s-a stabilit că „dreptul uniunii trebuie interpretat în sensul că, în cazul perceperii de către un stat membru a unei taxe incompatibile cu dreptul Uniunii, în speță articolul 110 TFUE, acest stat este obligat să restituie cuantumul acestei taxe și să plătească dobânzile aferente cuantumului acesteia începând de la data plății sale de către contribuabil”, Curtea reține că dobânda este datorată de pârâtă chiar de la data încasării taxei, însă față de principiul disponibilității ce guvernează procesul civil, în mod corect a fosta acordată numai de la data cererii de chemare în judecată, astfel cum reclamantul a solicitat prin acțiune.
Cu privire la cheltuielile de judecată, Curtea constată că acestea au fost legal stabilite în sarcina părții care are culpă procesuală – pârâta, conform art. 274 Cod procedură civilă, aceasta refuzând nejustificat restituirea taxei pe cale administrativă, astfel cum reclamantul i-a solicitat anterior promovării cererii de chemare în judecată, în condițiile în care caracterul contrar dreptului comunitar al acestor taxe de poluare a fost stabilit prin nenumărate hotărâri judecătorești și prin hotărârile CJUE arătate anterior. Sub aspectul cuantumului acestora, Curtea reține că acesta corespunde complexității litigiului și muncii prestate efectiv de apărătorul ales al reclamantului.
Raportat acestor considerente rezultă că soluția primei instanțe de admitere a acțiunii și obligare a pârâtei la restituirea taxei de poluare este întemeiată, astfel încât în baza art. 312 alin. 1 Cod procedură civilă, Curtea va respinge recursul formulat de pârâta AJFP B. (fosta Administrației Finanțelor Publice B.) împotriva sentinței civile nr. 5559/CA/12.11.2013 pronunțată de Tribunalul B. - Secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, menținându-se ca temeinice și legale dispozițiile instanței de fond.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII,
DECIDE:
Respinge recursul formulat de pârâta Administrația Județeană a Finanțelor Publice B. (fosta Administrației Finanțelor Publice B.) împotriva sentinței civile nr. 5559/CA/12.11.2013 pronunțată de Tribunalul B. - Secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, pe care o menține.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 21.02.2014.
Președinte Judecător, Judecător
Pt.M. C., aflată în concediu, M. FilipMaria I. M.
semnează Președintele Instanței N. Țînț
Grefier,
M. F.
Red.: M.I.M./21.02.2014
Tehnored.: M.F./ 06.03.2014/ 2 ex.
Jud. fond :S.Ș.M.
| ← Anulare act de control taxe şi impozite. Decizia nr. 2310/2014.... | Anulare act de control taxe şi impozite. Sentința nr.... → |
|---|
