Pretentii. Decizia nr. 86/2014. Curtea de Apel BRAŞOV
| Comentarii |
|
Decizia nr. 86/2014 pronunțată de Curtea de Apel BRAŞOV la data de 14-01-2014 în dosarul nr. 94/62/2013
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL B.
SECȚIA C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Decizia nr. 86/R Dosar nr._
Ședința publică din data de 14 ianuarie 2014
Completul constituit din:
Președinte: R. Grațiela M.
Judecător: C. E. C.
Judecător: Lorența B.
Grefier: E. Bernád
Pe rol fiind soluționarea recursului declarat de Direcția G. Regională a Finanțelor Publice B. pentru pârâta Administrația Județeană a Finanțelor Publice B. – Serviciul Fiscal Orășenesc C. împotriva sentinței civile nr. 4725/CA/02.10.2013 pronunțată de Tribunalul B. - secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal -, în dosarul nr._ având ca obiect „pretenții”.
La apelul nominal făcut în ședință publică se constată lipsa părților.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, după care:
Recursul promovat de recurenta G. Regională a Finanțelor Publice B. pentru pârâta Administrația Județeană a Finanțelor Publice B. – Serviciul Fiscal Orășenesc C. este declarat și motivat în termenul prevăzut de lege, potrivit dispozițiilor art.301-303 Cod procedură civilă și este scutit de la plata taxei judiciare de timbru și timbru judiciar potrivit dispozițiilor art. 17 din Legea nr.146/1997. În conformitate cu dispozițiile art. 242 alin.2 cod procedură civilă s-a solicitat judecarea cauzei și în lipsă.
Intimata-reclamantă H. I. a transmis prin fax, într-un singur exemplar, concluzii scrise la care a anexat împuternicirea avocațială precum și chitanța . nr. 53/06.06.2014 reprezentând dovada achitării onorariului de avocat în sumă de 1.000 de lei.
Instanța constată că potrivit dispozițiilor HG nr. 520/2013, OUG. nr. 74/2013 și Ordinului nr. 2211/2013 pentru aprobarea competenței teritoriale de administrare pârâta Administrația Finanțelor Publice C. este subrogată în drepturi și obligații de către Serviciul Fiscal Orășenesc C. instituție care funcționează în subordinea Administrației Județene a Finanțelor Publice B., calitate de reprezentant având prin Direcția G. Regională a Finanțelor Publice B. în locul Direcției Generale a Finanțelor Publice B..
Având în vedere că s-a solicitat judecarea în lipsă, în conformitate cu dispozițiile art. 242 alin.2 Cod procedură civilă, instanța, față de actele și lucrările dosarului, rămâne în pronunțare.
CURTEA
Asupra recursului de față, constată că:
Prin sentința civilă nr. 4725/CA/2 octombrie 2013, pronunțată de Tribunalul B. –secția a II-a civilă, de contencios administrativ în dosarul nr._, s-a admis acțiunea formulată de reclamanta H. I. în contradictoriu cu pârâta Administrația Finanțelor Publice C. și în consecință:
Pârâta a fost obligată să plătească reclamantului suma de 3.134 lei achitată cu titlu de taxă de poluare și dobânda legală aferentă, începând cu data de 27.12.2012 și până la data plății precum și 539,3 lei, cheltuieli de judecată.
S-a admis cererea de chemare în garanție formulată de pârâtă în contradictoriu cu Administrația F. pentru Mediu și, în consecință, a fost obligată la plata sumei de 3.134 lei și dobânda legală aferentă.
Pentru a pronunța această soluție, instanța de fond a reținut următoarele considerente:
Pe fondul cauzei, în raport cu dispozițiile art. 148 din Constituția României, tribunalul a constatat că are obligația aplicării cu prioritate a dreptului comunitar, în raport cu dreptul intern, începând cu data dobândirii de către Statul Român a calității de membru al Uniunii Europene – 01.01.2007, astfel că a analizat compatibilitatea reglementărilor naționale în materie cu legislația comunitară.
Potrivit art. 110 din TFUE (fostul art. 90 TCE) „Niciun stat membru nu aplică, direct sau indirect, produselor altor state membre impozite interne de orice natură mai mari decât cele care se aplică, direct sau indirect, produselor naționale similare. De asemenea, niciun stat membru nu aplică produselor altor state membre impozite interne de natură să protejeze indirect alte sectoare de producție.”
Prin soluția pronunțată în cauza T. - C-402/09, fiind sesizată în legătură cu interpretarea art. 110 din TFUE prin raportare la dispozițiile OUG 50/2008, CJUE a stabilit că „articolul 110 TFUE trebuie interpretat în sensul că se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație, în statul membru menționat, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională”.
Față de cele stabilite de CJUE prin această decizie, instanța a constatat că prin instituirea dispozițiilor prevăzute de art. 4 din OUG 50/2008 se introduce un regim fiscal discriminatoriu, atâta vreme cât taxa de poluare, prin valoarea sa și prin faptul că nu este percepută în cazul reînmatriculării unui autovehicul deja înmatriculat în România este astfel stabilită încât descurajează punerea în circulație, în România, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională.
Deși Cauza C-402/09 vizează OUG nr. 50/2008 într-o formă în vigoare înainte ca reclamantul să fi achitat taxa de poluare, instanța constată că motivele care au determinat Curtea să pronunțe soluția în cauza T. subzistă, deoarece taxa de poluare, prin valoarea ei ridicată, descurajează cumpărarea unor vehicule de ocazie cu aceeași vechime și uzură ca și cele aflate deja pe piața națională.
Această opinie a instanței este confirmată și de soluția pronunțată de CJUE în Cauza C-263/2010 (N.) care a constatat că nu sunt conforme dreptului comunitar nici modificările ulterioare ale OUG nr. 50/2008.
Pentru toate aceste considerente, constatând că OUG nr. 50/2008 în varianta modificată succesiv, nu este conformă cu art. 110 TFUE, instanța a admis acțiunea promovată de către reclamant, a obligat pârâta la restituirea taxei încasate cu încălcarea normelor comunitare.
A fost admisă și cererea privind obligarea pârâtei la plata dobânzii legale aferente sumei plătite cu titlu de taxă de poluare potrivit art.1088 cod civil, dobândă ce a fost acordată de la data formulării cererii de restituire.
Cu privire la cererea de chemare în garanție, având în vedere dispozițiile art. 60 Cod Procedură Civilă și faptul că cea care beneficiază de taxa de poluare este Administrația F. pentru Mediu, a fost admisă cererea și a fost obligată Administrația F. pentru Mediu să plătească pârâtei suma la care a fost obligată plus dobânda legală.
În temeiul art. 274 Cod procedură civilă, s-a dispus obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată avansate în cauză de reclamant.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs, în termen legal recurenta Direcția G. Regională a Finanțelor Publice B. pentru Administrația Județeană a Finanțelor Publice B. – Serviciul Fiscal Orășenesc C. solicitând admiterea recursului, modificarea sentinței atacate în sensul respingerii acțiunii.
În motivare recurenta a arătat că nu sunt îndeplinite situațiile prevăzute de art. 8 alin. 1, art. 10 alin. 7, art. 11 din OUG nr. 50/2008.
Recurenta a precizat că pentru a avea posibilitatea înmatriculării autoturismului achiziționat reclamantul avea obligația achitării taxei de poluare. Prevederile OUG nr. 50/2008 au caracter imperativ.
Recurenta a susținut că solicitarea ulterioară de restituire a taxei de poluare nu este întemeiată și nu are un suport legal, nefiind îndeplinite condițiile expres și limitativ prevăzute de art. 117 din OG nr. 92/2003 pentru a se dispune restituirea taxei de poluare, organele fiscale neputând deroga de la aceste dispoziții legale.
Recurenta a mai arătat că formula de calcul a taxei de poluare instituită prin OUG nr. 50/2008 a fost acceptată de Comisia Europeană. De altfel această taxă se aplică în 16 state ale Uniunii Europene.
Recurenta a învederat că la data de 13.01.2012 a intrat în vigoare Legea nr. 9/2012 care a abrogat OUG nr. 50/2008. Potrivit art. 12 alin. 1 și 2 din Legea nr. 9/2012 legiuitorul a reglementat procedura de restituire a sumelor reprezentând diferența dintre taxa plătită potrivit prevederilor OUG nr. 50/2008 și taxa rezultată din aplicarea Legii nr. 9/2012.
Recurenta a criticat obligarea sa la dobânzii legale și a cheltuielilor de judecată, susținând că organul fiscal a respectat dispozițiile legale în vigoare și că plata a fost efectuată în mod benevol.
Intimata H. I. a depus la dosar concluzii scrise prin care solicitat respingerea recursului și obligarea recurentei la plata cheltuielilor de judecată.
Examinând cauza prin prisma motivelor invocate și a dispozițiilor art.3041 Cod procedură civilă, instanța de control judiciar constată că recursul promovat împotriva sentinței civile nr. 4725/CA/2 octombrie 2013 a Tribunalului B. este nefondat.
În primul rând se impune a se preciza că în speță suma a cărei restituire s-a solicitat prin cererea de chemare în judecată a fost achitată cu titlu de taxă pentru emisiile poluante.
Prin OUG nr. 1/2012 s-a dispus suspendarea până la 01.01.2013 a dispozițiilor art. 4 al 2 din Legea nr. 9/2012.
De asemenea, conform art. 1 din OUG nr. 1/2012, „1) Contribuabilii care au achitat taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule ca urmare a primei transcrieri a dreptului de proprietate, în conformitate cu prevederile art. 4 alin. (2) din Legea nr. 9/2012, în perioada cuprinsă între data intrării în vigoare a acestei legi și data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență, pot solicita restituirea acesteia. (2) Sumele prevăzute la alin. (1) se restituie la cererea contribuabilului, adresată organului fiscal competent, în conformitate cu prevederile Ordonanței Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, republicată, cu modificările și completările ulterioare, care se aplică în mod corespunzător, cu excepția prevederilor art. 124 din respectiva ordonanță. (3) Sumele se restituie în termenul de prescripție prevăzut de art. 135 din Ordonanța Guvernului nr. 92/2003, republicată, cu modificările și completările ulterioare.”
Se impune a se analiza natura juridică a sumei achitată cu titlu de taxă pentru emisii poluante și solicitată a fi restituită.
Preeminenta dreptului comunitar este consacrată prin Constituție, iar punerea în aplicare a obligațiilor ce decurg din dreptul comunitar se reflectă atât în obligația de cooperare loială cât și în autonomia instituțională și procedurală a statelor membre. Această autonomie are la bază principiul efectivității care vizează împiedicarea ca o dispoziție procedurală națională să facă imposibilă sau excesiv de dificilă aplicarea dreptului comunitar. În acest context se impune a se mai preciza ca Tratatul instituind Comunitatea Europeana se bucură de aplicabilitate directa in dreptul intern al unui stat membru, astfel că judecătorul național este obligat să îl aplice cu prioritate față de reglementări naționale contrare indiferent de caracterul acestora general sau special.
Dincolo de modul în care codul fiscal a fost modificat și de respectarea dispozițiilor legale ce reglementează maniera de modificare a acestei legi prin Legea nr. 9/2012, noua taxă introdusă prin acest act normativ, denumită „ taxă pentru emisii poluante”, are o sferă de aplicabilitate restrânsă și taxează poluarea produsă de autoturismele înmatriculate în România după data de 1 ianuarie 2012, potrivit criteriilor alese pentru determinarea acestei taxe.
Această taxă pentru emisii poluante are un caracter discriminatoriu, ea aplicându-se diferit unor situații juridice identice, fără a exista vreo justificare obiectiva pentru acest lucru. Astfel, în urma comparării situației juridice a unei persoane care deține un autoturism înmatriculat în România în anul 2006 și situația juridică a unei persoane care înmatriculează un autoturism identic în România după data de 1 ianuarie 2012, se constată că ambele autoturisme circulă în România și, este evident că, în principiu, având aceleași caracteristici, ambele poluează în egală măsură. Această taxă pentru emisii poluante este percepută cu ocazia primei înmatriculări a unui autoturism sau autovehicul pe teritoriul României și prezintă cu privire la autovehiculele sau autoturismele second hand provenind dintr-un alt stat membru, un caracter fiscal, aparținând regimului general de redevențe interne asupra mărfurilor. Ca urmare, această situație trebuie analizată prin prisma dispozițiilor art. 110 din TFUE care interzice impunerea asupra produselor din alte state membre, a unor taxe superioare celor care se aplică produselor naționale similare precum și a taxelor interne de natură să protejeze indirect alte produse.
Astfel cum se arată în jurisprudența CJCE, articolul 110 TFUE vizează asigurarea liberei circulații a mărfurilor între statele membre, în condiții concurențiale normale, prin eliminarea tuturor formelor de protecție, putând rezulta din aplicarea de impozitări interne discriminatorii produselor originare din alte state membre. S-a mai arătat că acest text trebuie, de asemenea, să garanteze neutralitatea perfectă a impozitărilor interne cu privire la concurența dintre produsele naționale și produsele importate.
Mai mult decât atât, prin instituirea acestei taxe s-a creat o situație discriminatorie între persoanele care își achiziționează autoturisme rulate aduse din import și persoanele care își achiziționează autoturisme rulate din România, în sensul că aceștia din urmă sunt scutiți de plata acestei taxe, beneficiind astfel de o situație avantajoasă.
În concluzie, raportat la ceea ce înseamnă „impunere internă de taxe” ca sintagmă folosită în cuprinsul art. 110 TFUE, respectiv interzicerea în comerțul dintre statele membre, a tuturor taxelor vamale și a tuturor taxelor având efect echivalent, prin Legea nr. 9/2012 se impune, în cazul autoturismelor și autovehicule second hand importate provenind sin state membre UE, o taxa care nu se aplică și produselor similare indigene, fapt ce conduce la modificarea prețurilor de cost ale primelor autoturisme și autovehicule și la producerea aceluiași efect restrictiv asupra liberei circulații a mărfurilor precum o taxă vamală.
Fiind vorba despre un autoturism sau autovehicul second hand, acesta a fost supus normelor prevăzute în țara de origine cu ocazia înmatriculării, astfel că nu poate fi decât aplicarea unor taxe similare fără deosebire între cele de import și cele indigene, neputând fi primite apărările primului recurent privind jurisprudența CJCE ce vizează taxe percepute cu titlu de impozit.
Aceste considerente sunt susținute, din perspectiva neconformității taxei pentru emisii poluante și de Hotărârea CJUE pronunțată în cauza C-402/09, T., prin care se reține că art. 110 TFUE are drept obiectiv asigurarea liberei circulații a mărfurilor între statele membre în condiții normale de concurență, fapt ce vizează eliminarea oricărei forme de protecție care poate să decurgă din aplicarea unor impozite interne discriminatorii față de produsele provenind din alte state membre.
Chiar dacă nu sunt întrunite condițiile unei discriminări directe, un impozit intern poate fi indirect discriminatoriu din cauza efectelor sale.
Ca urmare, pe baza principiilor rezultate din jurisprudența sa, Curtea a analizat neutralitatea taxei pe poluare. Astfel, referitor la această neutralitate în privința vehiculelor de ocazie importate și a vehiculelor de ocazie similare înmatriculate anterior pe teritoriul național și supuse, cu ocazia acelei înmatriculări, aceleiași taxe, s-a concluzionat că un sistem precum cel instituit de OUG nr. 50/2008, care ia în considerare, la calcularea taxei de înmatriculare, deprecierea autovehiculului prin utilizarea unor sisteme forfetare, detaliate și fundamentate din punct de vedere statistic, bazate pe elemente referitoare la vechimea și la rulajul mediul anual real ale acestui vehicul, la care se poate adăuga, la cererea contribuabilului și pe cheltuiala acestuia, realizarea unei expertize cu privire la starea generală a vehiculului menționat și a dotărilor sale, asigură că această taxă, atunci când este aplicată vehiculelor de ocazie importate, nu depășește valoarea reziduală a taxei menționate încorporată în valoarea vehiculelor de ocazie similare care au fost înmatriculate anterior pe teritoriul național și care au fost supuse, cu ocazia acelei înmatriculări, taxei prevăzute de OUG nr. 50/2008.
În privința autovehiculelor de ocazie importate și a vehiculelor de ocazie similare înmatriculate pe teritoriul național anterior instituirii taxei menționate, referitor la neutralitatea taxei, s-a reținut că art. 110 TFUE obligă fiecare stat membru să aleagă taxele aplicate autovehiculelor și să le stabilească regimul, astfel încât acestea să nu aibă ca efect favorizarea vânzării vehiculelor de ocazie naționale și descurajarea, în acest mod, a importului de vehicule de ocazie similare. În acest sens, Curții i-a rezultat fără echivoc că reglementarea menționată are ca efect descurajarea importării și punerii în circulație în România, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre.
În cauza menționată, Curtea a stabilit că art. 110 TFUE trebuie interpretat în sensul că se opune ca un stat membru să instituie o taxă de poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație, în statul membru menționat, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură pe piața națională.
Hotărârilor C-402/09 T., C-29/11 Sfichi și C-30/11 I., li s-a alăturat cauza N. în care s-au pus în discuție variantele taxei de poluare aplicabile în perioada 15 decembrie 2008-31 decembrie 2010.
Potrivit concluziei CJUE din această cauză, articolul 110 TFUE trebuie interpretat în sensul că se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație în statul membru menționat a unor vehicule de ocazie cumpărate din alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională.”
În consecință, în cauză este vorba despre o sumă încasată cu încălcarea normelor comunitare, fiind vorba despre o plată nedatorată, solicitată a fi restituită în condițiile art. 117 lit. d cod procedură civilă. Conform OMFP nr. 1899/2004, reclamantul s-a adresat organului fiscal cu o cerere de restituire și, în termenul de prescripție, s-a adresat instanței în vederea obligării organului fiscal la restituirea sumei.
Criticile recurentei privind obligarea sa la plata dobânzii legale și a datei de la care acestea se calculează sunt neîntemeiate, instanța de fond aplicând în mod corect principiul reparării integrale a prejudiciului cauzat.
Criticile recurentei privind obligarea sa la plata cheltuielilor de judecată sunt nefondate, instanța de fond aplicând în mod corect dispozițiile art. 274 Cod procedură civilă, prezentul litigiu fiind determinat de refuzul pârâtei de a restitui taxa pentru emisiile poluante.
Pentru aceste considerente, în temeiul art. 312 alin. 1 Cod procedură civilă, Curtea va respinge recursul declarat de recurenta Direcția G. Regională a Finanțelor Publice B. pentru Administrația Județeană a Finanțelor Publice B. – Serviciul fiscal Orășenesc C. împotriva sentinței civile nr. 4725/CA/2 octombrie 2013 a Tribunalului B..
În temeiul art. 274 alin. 1 și 3 Cod procedură civilă va obliga recurenta să plătească intimatei H. I. suma de 300 lei cu titlu de cheltuieli de judecată parțiale în recurs, având în vedere dificultatea cauzei și munca efectuată de avocat, constând în formularea concluziilor scrise.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de recurenta Direcția G. Regională a Finanțelor Publice B. pentru Administrația Județeană a Finanțelor Publice B. – Serviciul fiscal Orășenesc C. împotriva sentinței civile nr. 4725/CA/2 octombrie 2013 pronunțată de Tribunalul B. – secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, în dosarul nr._ .
Obligă recurenta să plătească intimatei H. I. suma de 300 lei cu titlu de cheltuieli de judecată parțiale în recurs.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 14 ianuarie 2014.
Președinte Judecător Judecător
R. Grațiela M. C. E. C. Lorența B.
Grefier,
E. Bernád
Red. C.E.C /14.01.2014
Tehnored. E.B./20.01.2014- 2 ex
Jud. fond. T. Vârceoroveanu
| ← Pretentii. Decizia nr. 2370/2014. Curtea de Apel BRAŞOV | Pretentii. Decizia nr. 1616/2014. Curtea de Apel BRAŞOV → |
|---|
