Pretentii. Decizia nr. 1616/2014. Curtea de Apel BRAŞOV
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1616/2014 pronunțată de Curtea de Apel BRAŞOV la data de 16-05-2014 în dosarul nr. 1903/119/2013
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL B.
SECȚIA C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Decizia nr.1616 /R Dosar nr._
Ședința publică din data de 16 Mai 2014
Completul constituit din:
Președinte: M. C. - judecător
M. F. - judecător
M. I. M. - judecător
C. R. - grefier
Pe rol fiind soluționarea recursului declarat de pârâta Administrația Județeană a Finanțelor Publice C. pentru Serviciul Fiscal Municipal Târgu S. împotriva sentinței civile nr. 51/21.01.2014 pronunțată de Tribunalul C.– Secția civilă, în dosarul nr._, având ca obiect „pretenții”.
La apelul nominal făcut în ședința publică se constată lipsa părților.
Procedura de citare îndeplinită.
Recursul formulat de recurenta pârâtă Administrația Județeană a Finanțelor Publice C. pentru Serviciul Fiscal Municipal Târgu S. este declarat și motivat în termenele și în condițiile prevăzute de art. 485 - 487 N.C.pr.civ. raportat la dispozițiile art. 20 din Legea nr.554/2004, este scutit de la plata taxei judiciare de timbru și timbru judiciar, potrivit dispozițiilor art. 30 din OUG 80/2013 și a fost declarat prin consilier juridic Panczel K., cu delegație la fila 9 în dosar, astfel cum prevăd dispozițiile art. 13 alin.2 N.C.pr.civ. și art. 486 N.C.pr.civ.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Potrivit art. 238 N.C.pr.civ. instanța estimează durata procesului la o lună și două săptămâni.
Față de actele și lucrările dosarului, având în vedere că s-a solicitat judecarea cauzei și în lipsă (fila 8 din dosar), în conformitate cu dispozițiile art. 223 alin. 3 raportat la art. 411 alin. 1 pct. 2 teza a II-a din Noul Cod de procedură civilă, instanța rămâne în pronunțare asupra recursului declarat.
CURTEA,
Deliberând asupra recursului de față, constată:
Prin sentința civilă nr. 51/21.01.2013 pronunțată de Tribunalul C. – Secția civilă a fost respinsă excepția inadmisibilității acțiunii și a fost admisă acțiunea formulată de reclamantul GASPOR Z. în contradictoriu cu pârâtul SERVICIUL FISCAL MUNICIPAL TG. S. și cererea de chemare în garanție formulată de pârâtul SERVICIUL FISCAL MUNICIPAL TG. S. împotriva chematei în garanție ADMINISTRAȚIA F. PENTRU MEDIU și, în consecință, pârâtul SERVICIUL FISCAL MUNICIPAL TG. S. a fost obligată la plata către reclamant a sumei de 2196 lei cu titlu de restituire taxă de emisii poluante plătită potrivit chitanței nr. TS8_/03.05.2012, la plata dobânzii fiscale de la data de 03.05.2012, precum și la plata sumei de 220 lei cu titlu de cheltuieli de judecată, iar pârâta-chemată în garanție ADMINISTRATIA F. PENTRU MEDIU a fost obligată să procedeze la virarea către pârâtul SERVICIUL FISCAL MUNICIPAL TG. S. a sumei de 2196 lei cu titlu de restituire taxă de emisii poluante plătită potrivit chitanței nr. TS8_/03.05.2012, la plata dobânzii fiscale de la data de 03.05.2012, precum și la plata sumei de 220 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Împotriva acestei sentințe a formulat recurs Administrația Județeană a Finanțelor Publice C., hotărârea fiind criticată sub aspectul nelegalității potrivit art 488 pct.8 Cod Procedură Civilă, solicitându-se admiterea căii de atac și modificarea sentinței în sensul respingerii acțiunii.
Recurenta a susținut că instanța de fond a respins în mod neîntemeiat excepția inadmisibilității, deoarece consideră că nu suntem în prezența contenciosului administrativ întrucât în speță nu există un act administrativ, iar, pe de altă parte, reclamantul nu a parcurs procedura administrativă prealabilă.
Criticile aduse au privit și fondul cauzei, arătându-se următoarele:
Din analiza dispozițiilor art. I - 33 din Legea nr. 157/2005 pentru ratificarea tratatului privind aderarea României la Uniunea Europeană și art. 148 al 2 din Constituția României rezultă faptul că legile cadru sunt obligatorii pentru statele membre în privința rezultatului, însă autoritățile naționale au competența de a alege forma și mijloacele prin care dispozițiile legilor cadru devin obligatorii fiecărei stat membru în parte.
Recurenta a invocat faptul că prevederile Legii nr. 9/2012, sub imperiul cărora a fosta achitată taxa solicitată a fi restituită de către reclamant, nu sunt contrare legislației UE, aceasta respectând principiile stabilite de CJUE în cauza T., legea nouă fiind bazată pe principiul „poluatorul plătește”, fiind datorată atât de vehiculele noi, cât și de cele deja înmatriculate în România.
Prin urmare, existența taxei de emisii poluante reglementată de Legea nr. 9/2012 nu este contrară dispozițiilor comunitare, nefiind deci motiv temeinic pentru a dispune restituirea sumei plătite cu titlu de taxă de poluare.
Recurenta a criticat și acordarea în cauză a dobânzii fiscale, motivat de faptul că această sumă nu este debitată în evidențele de plătitor ale organului fiscal, suma nu este evidențiată ca o datorie a organului fiscal și nu este stabilit un termen de plată pentru aceasta., astfel ca organul fiscal să poată determina majorări conform art. 120 alin. 1 și 7 din c.pr.fiscală.
Cererea de recurs este scutită de obligația de plată a taxei judiciare de timbru conform art. 17 din Legea nr. 146/1997, modificată.
Intimatul – reclamant, deși legal citat nu a formulat întâmpinare conform art. 496 rap la aer 471 alin 5 Cod Procedură Civilă.
Părțile nu au mai solicitat administrarea altor probe noi în recurs.
Analizând actele și lucrările dosarului prin prisma motivelor de recurs invocate și a dispozițiilor art. 488 pct.8 cod procedură civilă, Curtea constată că recursul formulat este neîntemeiat, pentru următoarele considerente:
Reclamantul a solicitat Administrației Finanțelor Publice Tg S., restituirea unei sume reprezentând contravaloarea unei taxe de emisii poluante achitată pentru înmatricularea unui autoturism second-hand înmatriculat pentru prima dată într-un stat membru UE, cererea nefiind soluționată favorabil, astfel că prin prezenta cerere de chemare în judecată, formulată în condițiile art. 1 și 8 din Legea nr. 554/2004, tribunalul, ca instanță de contencios administrativ, a fost învestit cu analiza caracterului justificat sau nu al refuzului de restituire a sumei solicitate.
Reclamantul nu a înțeles să critice, pe calea unei plângeri prealabile, modul de calcul al taxelor de poluare, ci și-a exprimat poziția de a solicita restituirea unei sume apreciată drept nelegală și neconformă cu dreptul comunitar.
În acest context acțiunea este admisibilă, iar criticile privind acest aspect nefondate.
Obiectul acțiunii în contencios administrativ îl constituie analiza caracterului justificat sau nu al refuzului de restituire a unei taxe pe care reclamantul consideră contrară dreptului comunitar, iar o asemenea acțiune este admisibilă, încadrându-se în dispozițiile art. 8 alin. 1 din Legea nr. 554/2004 raportat la art. 2 lit. i din același act normativ.
De asemenea, reclamantul a efectuat procedura prealabilă cu privire la restituirea taxei de poluare, prevăzută de art. 7 alin. 1 din Legea nr.554/2004, prin cererea de restituire adresată pârâtei anterior promovării acțiunii, depusă la dosar.
Recurenta a mai invocat ca motive de recurs, pe de o parte, inaplicabilitatea dreptului comunitar, iar, subsecvent acestei apărări, compatibilitatea acestei taxe de emisii poluante cu normele comunitare, dar aceste susțineri nu sunt fondate.
Astfel, preeminența dreptului comunitar este consacrată prin Constituție, iar punerea în aplicare a obligațiilor ce decurg din dreptul comunitar se reflectă atât în obligația de cooperare loială cât și în autonomia instituțională și procedurală a statelor membre. Această autonomie are la bază principiul efectivității care vizează împiedicarea ca o dispoziție procedurală națională să facă imposibilă sau excesiv de dificilă aplicarea dreptului comunitar.
În acest context se impune a se mai preciza ca TFUE se bucură de aplicabilitate directă în dreptul intern al unui stat membru, astfel că judecătorul național este obligat să îl aplice cu prioritate față de reglementări naționale contrare indiferent de caracterul acestora general sau special.
Referitor la compatibilitatea taxei de emisii poluante instituită de Legea nr. 9/2012, modificată, în forma în vigoare la data de 03.05.2012 – data achitării taxei (aceasta fiind aplicabilă raportului juridic dedus judecății), Curtea constată că aceasta nu este compatibilă cu dispozițiile art. 110 TFUE.
Astfel, Legea nr. 9/2012 care a instituit obligația de plată a taxei pentru emisii poluante a abrogat OUG nr. 50/2008 care reglementa taxa de poluare.
Cu privire la acest ultim act normativ – OUG nr. 50/2008 instanța de recurs constată că prin Hotărârea CJUE pronunțată în cauza C-402/09 (T.), s-a reținut că această taxă de poluare nu este compatibilă cu art. 110 TFUE.
Art. 110 TFUE are drept obiectiv asigurarea liberei circulații a mărfurilor între statele membre în condiții normale de concurență, fapt ce vizează eliminarea oricărei forme de protecție care poate să decurgă din aplicarea unor impozite interne discriminatorii față de produsele provenind din alte state membre, deoarece, chiar dacă nu sunt întrunite condițiile unei discriminări directe, un impozit intern poate fi indirect discriminatoriu din cauza efectelor sale și, ca urmare, pe baza principiilor rezultate din jurisprudența sa, CJUE a analizat neutralitatea acestei taxe.
Astfel, referitor la această neutralitate în privința vehiculelor de ocazie importate și a vehiculelor de ocazie similare înmatriculate anterior pe teritoriul național și supuse, cu ocazia acelei înmatriculări, aceleiași taxe, s-a concluzionat că un sistem precum cel instituit de OUG nr. 50/2008, care ia în considerare, la calcularea taxei de înmatriculare, deprecierea autovehiculului prin utilizarea unor sisteme forfetare, detaliate și fundamentate din punct de vedere statistic, bazate pe elemente referitoare la vechimea și la rulajul mediul anual real ale acestui vehicul, la care se poate adăuga, la cererea contribuabilului și pe cheltuiala acestuia, realizarea unei expertize cu privire la starea generală a vehiculului menționat și a dotărilor sale, asigură că această taxă, atunci când este aplicată vehiculelor de ocazie importate, nu depășește valoarea reziduală a taxei menționate încorporată în valoarea vehiculelor de ocazie similare care au fost înmatriculate anterior pe teritoriul național și care au fost supuse, cu ocazia acelei înmatriculări, taxei prevăzute de OUG nr. 50/2008.
Cu toate acestea, în privința autovehiculelor de ocazie importate și a vehiculelor de ocazie similare înmatriculate deja pe teritoriul național anterior instituirii taxei menționate, referitor la neutralitatea taxei, s-a reținut că art. 110 TFUE obligă fiecare stat membru să aleagă taxele aplicate autovehiculelor și să le stabilească regimul, astfel încât acestea să nu aibă ca efect favorizarea vânzării vehiculelor de ocazie naționale și descurajarea, în acest mod, a importului de vehicule de ocazie similare.
În acest sens, CJUE a reținut, fără echivoc, că OUG nr. 50/2008, cu modificările ulterioare, are ca efect descurajarea importării și punerii în circulație în România, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, reținând că „articolul 110 TFUE trebuie interpretat în sensul că se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație, în statul membru menționat, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională”.
După pronunțarea acestei hotărârilor în cauzele C-402/09 și C-263/10 a fost adoptată Legea nr. 9/2012 (în vigoare la data de 13.01.2013) care la art. 4 al. 2 a instituit obligația de plată a taxei pentru emisiile poluante și cu ocazia primei transcrieri a dreptului de proprietate, în România, asupra unui autovehicul rulat și pentru care nu a fost achitată taxa specială pentru autoturisme și autovehicule, conform Legii nr. 571/2003 privind Codul Fiscal sau taxa de poluare pentru autovehicule și care nu face parte din categoria autovehiculelor exceptate sau scutite de la plata acestor taxe, potrivit reglementărilor legale în vigoare la momentul înmatriculării.
Prin urmare, prin dispozițiile art. 4 al. 2 din Legea nr. 9/2012, introducându-se obligația de plată a taxei de emisii poluante și pentru vehiculele deja înmatriculate în România și pentru care nu s-a achitat taxa specială reglementată de Legea nr. 571/2003 privind Codul Fiscal (în perioada 01.01._08) sau taxa de poluare pentru autovehicule (01.07._12) s-a eliminat regimului fiscal discriminatoriu constatat de CJUE prin soluțiile pronunțate în cauzele menționate.
Însă, prin suspendarea dispozițiilor art. 4 al. 2, respectiv prin dispoziția de restituire integrală a sumelor deja achitate cu titlu de taxe de emisii poluante în intervalul 13.01._12, măsuri adoptate prin art. 1 și 2 din OUG nr. 1/2012, Curtea constată că s-a revenit practic la regimul fiscal discriminatoriu între autovehiculele deja înmatriculate în România și care nu au fost supuse unei taxe cu ocazia primei lor înmatriculări și cele de ocazie cumpărate din alte state membre, fiind descurajată punerea în circulație, în România, a acestora din urmă.
Pentru toate aceste considerente, criticile privind neaplicarea în cauză a dispozițiilor art. 110 TFUE și, ca urmare, a conformității taxei de emisii poluante instituită prin Legea nr. 9/2012 astfel cum a fost suspendată prin OUG nr. 1/2012 cu acestea, vor fi respinse.
Se impune a se mai preciza că prima instanță a acordat dobânda fiscală de la data plății, reținând că, fiind vorba despre o taxă nedatorată, reclamantul are dreptul la repararea prejudiciului suferit, în condițiile art. 124 C.pr.fiscală.
Cu privire la condiția culpei, aceasta rezultă din încasarea unei taxe care, așa cum s-a arătat mai sus, încalcă normele de drept comunitare. Chiar dacă instituția recurentă a procedat la încasarea acestei taxe în temeiul unui act normativ intern, răspunderea sa intervine în calitate de reprezentantă a Statului Român, calitate în care a și emis decizia de calcul a taxei de emisii poluante și a încasat taxa.
În ceea ce privește data acordării dobânzii, față de hotărârea pronunțată de CJUE în cauza C-565/11 (M. I.) din data de 18.04.2013, prin care s-a stabilit că „dreptul uniunii trebuie interpretat în sensul că, în cazul perceperii de către un stat membru a unei taxe incompatibile cu dreptul Uniunii, în speță articolul 110 TFUE, acest stat este obligat să restituie cuantumul acestei taxe și să plătească dobânzile aferente cuantumului acesteia începând de la data plății sale de către contribuabil”, Curtea reține că dobânda este datorată de pârâtă chiar de la data încasării taxei, așa încât în mod corect a fosta acordată de la această dată.
Pentru toate aceste considerente, criticile privind neaplicarea în cauză a dispozițiilor art. 110 TFUE și, ca urmare, a conformității taxei de emisii poluante instituită prin Legea nr. 9/2012 astfel cum a fost suspendată prin OUG nr. 1/2012 cu acestea, vor fi respinse,urmând ca, în baza art. 496 Cod procedură civilă, să fie respins recursul formulat de Administrația Județeană a Finanțelor Publice C. pentru pârâtul Serviciul Fiscal Municipal Târgu S. împotriva sentinței civile nr. 51/21.01.2014 pronunțată de Tribunalul C. - Secția civilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul formulat de pârâta Administrația Județeană a Finanțelor Publice C. - Serviciul Fiscal Municipal Târgu S. împotriva sentinței civile nr. 51/21.01.2014 pronunțată de Tribunalul C. - Secția civilă, pe care o menține.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică azi, 16.05.2014.
Președinte Judecător Judecător
M. C. M. F. M. I. M.
Grefier
C. R.
Red./M.C/22.05.2014
Tehnored/CR/22.05.2014 /5 ex.
Jud. fond. I.A. V.
| ← Pretentii. Decizia nr. 86/2014. Curtea de Apel BRAŞOV | Pretentii. Decizia nr. 482/2014. Curtea de Apel BRAŞOV → |
|---|
