Contestaţie act administrativ fiscal. Decizia nr. 1278/2014. Curtea de Apel BRAŞOV
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1278/2014 pronunțată de Curtea de Apel BRAŞOV la data de 11-04-2014 în dosarul nr. 620/119/2013
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL B.
SECȚIA C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Decizia nr. 1278/R Dosar nr._
Ședința publică din data de 11 aprilie 2014
Completul constituit din:
Președinte: M. I. M.
Judecător: M. C.
Judecător: M. F.
Grefier: E. Bernád
Pe rol fiind soluționarea recursurilor declarate de reclamanta P. N. și pârâta Agenția Națională pentru Plăți și Inspecție Socială C. împotriva sentinței civile nr.169/13.02.2014 pronunțată de Tribunalul C. - secția civilă -, în dosarul nr._ având ca obiect „contestație act administrativ fiscal ”.
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă consilier juridic F. Ciodaru pentru recurenta pârâtă Agenția Națională pentru Plăți și Inspecție Socială C., lipsă fiind recurenta reclamantă P. N..
Procedura de citare legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care:
Recursurile promovate de recurenta reclamantă P. N. și de recurenta pârâtă Agenția Națională pentru Plăți și Inspecție Socială C. sunt declarate și motivate în termenul prevăzut de lege, potrivit dispozițiilor art.301-303 Cod procedură civilă și sunt scutite de la plata taxei judiciare de timbru și timbru judiciar potrivit dispozițiilor art. 15 lit. e din Legea nr.146/1997. În conformitate cu dispozițiile art. 242 alin.2 cod procedură civilă s-a solicitat judecarea cauzei și în lipsă.
Consilier juridic F. Ciodaru depune la dosar, în ședință publică, delegație de reprezentare a intereselor recurentei pârâte Agenția Națională pentru Plăți și Inspecție Socială C..
Având cuvântul, consilier juridic F. Ciodaru Pentru reiterează cele susținute în cuprinsul cererii de recurs, în sensul că solicită instanței să emită o adresă către Administrația Județeană a Finanțelor Publice C. pentru a se afla dacă în lunile ianuarie și februarie 2010 recurenta reclamantă P. N. a realizat venituri de natură fiscală.
Din analiza actelor de la dosar, instanța constată că în fața instanței de fond recurenta reclamantă P. N. a depus două adeverințe anexate cererii de chemare în judecată care au fost emise societatea comercială cu care aceasta a avut încheiat un contract. Ulterior, la solicitarea instanței (fila 55 dosar de fond) s-a mai depus o adresă de cel care a arhivat aceste sume încasate de către recurenta reclamantă prin care a evidențiat care a fost venitul realizat al recurentei reclamante, care a fost impozitul reținut, perioada pentru care a fost realizat venitul respectiv și data la care acel venit a fost achitat.
Întrebat fiind de către instanță care ar fi relevanța emiterii unei adrese către Administrația Județeană a Finanțelor Publice C., consilier juridic F. Ciodaru susține că începând cu luna ianuarie 2010 și până la sfârșitul anului recurenta reclamantă P. N. a realizat venituri de natură fiscală fapt dovedit prin adeverința depusă la dosar. Mai mult decât atât nu există un document emis de către Administrația Județeană a Finanțelor Publice C. care să justifice ceea ce susține recurenta reclamantă și prin urmare se impune clarificarea situației.
În ceea ce privește cererea în probațiune formulată de către recurenta pârâtă, instanța constată că aceasta este o probă admisibilă prin prisma prevederilor art. 305 cod procedură civilă deoarece este o probă cu înscrisuri. Însă, având în vedere criteriile prevăzute de art. 307 din codul de procedură civilă, instanța de recurs constată că proba solicitată nu este utilă pentru soluționarea cauzei întrucât raporturile în urma cărora recurenta reclamantă a încasat veniturile au fost declarate cu societatea de asigurare-reasigurare . care, la dosarul de fond, a comunicat atât prin adeverințele de la filele 8 și 9 dosar cât și prin adresa de la fila 55 din dosar, solicitate de instanța de fond, aspectele referitoare la perioada pentru care au fost realizate veniturile respective și data efectivă a acestor plăți.
Mai mult decât atât, la fila 10 din dosar Administrația Finanțelor Publice S. G. (în prezent Administrația Județeană a Finanțelor Publice C.) a depus o adeverință de venit pe anul 2010, în ceea ce privește veniturile realizate de către recurenta relamantă P. N. în anul fiscal respectiv.
Față de toate aspectele invocate și constatate, instanța respinge cererea formulată de recurenta pârâtă Agenția Națională pentru Plăți și Inspecție Socială C. ca nefiind utilă soluționării cauzei.
Întrebat fiind de către instanță, consilier juridic F. Codaru susține că nu mai are alte cereri de formulat și alte probe de administrat.
Nemaifiind alte cereri de formulat și probe de administrat, instanța constatând cercetarea judecătorească încheiată, în baza art.150 coroborat cu art.316 Cod procedură civilă, acordă cuvântul asupra cererii de recurs.
Consilier juridic F. Codaru solicită respingere recursului formulat de recurenta-reclamantă ca nefondat, întrucât instanța de fond a constatat în mod cert că aceasta a realizat venituri de natură fiscală ceea ce contravine dispozițiilor prevăzute de Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 994/1998 lege aplicabilă în momentul când aceasta a dobândit drepturile prevăzute.
În ceea ce privește recursul declarat de recurenta pârâtă Agenția Națională pentru Plăți și Inspecție Socială C. consilier juridic F. Ciodaru solicită admiterea în parte a acestuia, în sensul în care recurenta pârâtă consideră că recurenta reclamantă a realizat venituri în perioada ianuarie-decembrie 2010. În acest sens consideră că actele administrative emise de recurenta pârâtă sunt legale și temeinicie și prin urmare solicită admiterea recursului formulat, fără cheltuieli de judecată.
Față de actele și lucrările dosarului, precum și față de motivele de recurs, instanța rămâne în pronunțare.
CURTEA:
Asupra recursurilor de față:
Prin sentința civilă nr. 169/13.02.2014 Tribunalul C. a admis în parte cererea formulată de reclamanta P. N. în contradictoriu cu pârâta Agenția Județeană pentru Plăți și Inspecție Socială C. și în consecință:
- a dispus anularea în parte a Deciziei nr. 333/07.01.2013 emisă de pârâtă în sensul că a admis în parte contestația formulată de partea reclamantă împotriva Deciziei nr._ din 29 octombrie 2012 și a constatat că debitul în sumă de 2107,39 lei a fost constituit nelegal în sarcina reclamantei;
- a menținut obligația reclamantei de plată a debitului de 10.749,61 lei.
Prima instanță a constatat că prin cererea formulată și înregistrată la sediul său sub nr. de mai sus, reclamanta P. N. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Agenția Județeană pentru Plăți și Inspecție Socială C. anularea Deciziei nr. 333/07.01.2013 emisă de pârâtă, prin care s-a respins contestația reclamantei formulată împotriva Deciziei nr._/29.10.2012.
În motivarea cererii reclamanta a arătat că prin decizia contestată s-a constituit debitul de 12.857 lei presupus a fi plătită necuvenit acesteia cu titlu de indemnizație pentru creșterea copilului.
În opinia sa, decizia nu motivează acest debit ci face doar trimitere la actele normative aplicate.
Ulterior, reclamanta a aflat că debitul s-a constituit din încălcarea interdicției realizării veniturilor supuse impozitului pe profit, însă arată că în perioada de referință a încasat comisioane ca urmare a derulării unui contract de mandat încheiat cu . aceste venituri nu se încadrează în categoria veniturilor profesionale supuse impozitului pe venit.
Veniturile ocazionale aferente anului 2010, sunt rezultatul asigurărilor efectuate pentru bunurile angajaților unor firme aparținând familiei acesteia.
A formulat întâmpinare în cauză pârâta Agenția Județeană pentru Plăți și Inspecție Socială C. solicitând respingerea cererii ca nefondată.
S-a arătat că în perioada 01.01._10 reclamanta a realizat venituri din activitatea de agent de asigurări, veniturile astfel obținute sunt supuse impozitului pe venit potrivit Legii 571/2003, încălcând astfel art. 14 din OUG 148/2005.
Din actele și lucrările dosarului instanța a reținut următoarele:
Prin Decizia nr._/11.01.2010 emisă de AJPS C. s-a dispus plata indemnizației pentru creșterea copilului în sumă de 1157 lei lunar în favoarea reclamantei P. N., în calitate de reprezentant legal al minorului P. P., începând cu data de 01.01.2010 (f.75)
Prin Decizia nr._/29.10.2012 emisă de pârâta Agenția Județeană pentru Plăți și Inspecție Socială C. s-a decis constituirea debitului și recuperarea sumei de 12.857 lei reprezentând indemnizația pentru creșterea copilului 0-2 ani plătită necuvenit reclamantei P. N..
Pentru aceasta s-au avut în vedere prev. OUG nr. 148/2005 privind susținerea familiei în vederea creșterii copilului, normele metodologice de aplicare a acestui act normativ (HG nr. 1025/2006) –f.7.
S-a avut în vedere totodată și adeverința nr.6475/03.05.2012 emisă de Astra Asigurări SA din care rezultă că reclamanta, agent de asigurare în temeiul contractului de mandat nr. 2448/2007 încheiat cu . SA, a realizat în perioada 01.01._10 venituri lunare (venit brut total 2.992,76 lei, venit net 2.691,68 lei, impozitul perceput în cuantum de 10% fiind 299,08 lei) –f.8
Împotriva acestei decizii reclamanta a formulat contestație ce a fost respinsă ca nefondată prin Decizia nr. 333/07.08.2013- f.6.
În considerentele acestei Decizii s-a reținut că reclamanta, în perioada în care a beneficiat de indemnizația legală și s-a aflat în concediu pentru creșterea copilului în vârstă de până la doi ani – respectiv 01.01._10 – a realizat venituri din activități profesionale supuse impozitului pe venit potrivit Legii 571/2003, încălcând astfel dispozițiile art. 14 din OUG 148/2005 (f.6).
S-a depus la dosarul cauzei de către reclamantă adeverința nr. 6869/07.02.2013 din care rezultă că reclamanta, în calitate de agent de asigurare, a realizat în perioada 01.01._10 venituri lunare, în total venitul brut fiind de 2070,57 lei, venitul net fiind de 1863,51 lei iar impozitul perceput fiind de 207,06 lei (f.9)
La solicitarea instanței Societatea Astra Asigurări a comunicat adeverința nr. 7094/07.01.2014 din care rezultă că reclamanta - în calitate de agent de asigurare în baza contractului nr. 2448/15.11.2007 - a obținut în perioada februarie - decembrie 2010 venit brut în sumă de 2070,57 lei (venit net 1863,51 lei și impozit 10% în sumă de 207,44 lei), data începerii realizării venitului fiind 23.02.2010. –f.55.
Din adeverința de venit pe anul 2010 emisă de Administrația Finanțelor Publice Sf. G. rezultă că potrivit deciziei de impunere anuală nr._/19.07.2011 reclamanta a realizat venituri impozabile în baza contractului de agent de asigurări în sumă de 2070 lei și din dobânzi în sumă de 437 lei.(f.10).
Prin acțiune dar și pe parcursul judecării cauzei, reclamanta, prin reprezentant, a arătat că suma de 2070 lei reprezintă într-adevăr venituri realizate în cursul anului 2010 din încheierea unor contracte de asigurare pentru bunurile și angajații unor firme aparținând familiei acesteia (f.4 și încheierea din data de 02.12.2013 a Tribunalului C.) și a arătat că acestea nu se încadrează în categoria veniturilor din activități profesionale supuse impozitului pe venit și care impun suspendarea plății indemnizației pentru creșterea copilului.
În drept, instanța a constatat că, potrivit art. 46 din Legea 571/2003 ,,(1) Veniturile din activități independente cuprind veniturile comerciale, veniturile din profesii libere și veniturile din drepturi de proprietate intelectuală, realizate în mod individual și/sau într-o formă de asociere, inclusiv din activități adiacente. (2) Sunt considerate venituri comerciale veniturile din fapte de comerț ale contribuabililor, din prestări de servicii, altele decât cele prevăzute la alin. (3), precum și din practicarea unei meserii.(3) Constituie venituri din profesii libere veniturile obținute din exercitarea profesiilor medicale, de avocat, notar, auditor financiar, consultant fiscal, expert contabil, contabil autorizat, consultant de plasament în valori mobiliare, arhitect sau a altor profesii reglementate, desfășurate în mod independent, în condițiile legii.
Art. 52 alin. 1 lit.b din același act normativ: ,,pentru următoarele venituri, plătitorii persoane juridice sau alte entități care au obligația de a conduce evidență contabilă au obligația de a calcula, de a reține și de a vira impozit prin reținere la sursă, reprezentând plăți anticipate, din veniturile plătite: b) venituri din activități desfășurate în baza contractelor/convențiilor civile încheiate potrivit Codului civil, precum și a contractelor de agent. Fac excepție veniturile din activități desfășurate în baza contractelor/convențiilor civile încheiate potrivit Codului civil obținute de contribuabilii care desfășoară activități economice în mod independent sau exercită profesii libere și sunt înregistrați fiscal potrivit legislației în materie”.
Așadar veniturile obținute de reclamantă în calitate de agent de asigurare, în baza contractului nr. 2448/15.11.2007, în perioada februarie-decembrie 2010, sunt supuse impozitului pe venit potrivit Legii 571/2003, neîncadrându-se în situațiile de excepție prevăzute limitativ de lege.
De altfel, astfel cum rezultă din adeverințele emise de Astra Asigurări, impozitul pe venitul brut a fost 10%, respectiv suma de 207,44 lei.
Potrivit prevederilor art. 12 alin. 2 și 2/1 din OUG 148/2005 ,,plata indemnizației prevăzute la art. 1 alin. (1), respectiv la art. 2, se suspendă începând cu ziua următoare celei în care beneficiarul realizează venituri profesionale supuse impozitului pe venit potrivit prevederilor Legii nr. 571/2003, cu modificările și completările ulterioare. Plata indemnizației pentru creșterea copilului nu se suspendă în situația în care beneficiarii acestei indemnizații primesc diverse sume în baza legii, contractului colectiv de muncă sau a contractului individual de muncă, acordate în perioada concediului pentru creșterea copilului, altele decât cele rezultate din desfășurarea efectivă a unei activități profesionale.”
În acesta condiții s-a dovedit în speță că reclamanta a obținut venituri supuse impozitului pe venit începând cu data de 23.02.2010 (nu cu data de 01.01.2010 așa cum s-a menționat în Decizia contestată) din desfășurarea activității de agent de asigurări – aspect recunoscut de reclamantă chiar prin cererea introductivă iar împrejurarea că veniturile obținute sunt rezultatul asigurării bunurilor și angajaților firmelor aparținând familiei acesteia nu are relevanță în cauză.
Instanța de fond a constatat că sunt incidente dispozițiile art. 14 din OUG 148/2005 și art. 21 din același act normativ conf. cărora ,,(1) Sumele încasate necuvenit se recuperează de la beneficiarii acestora, pe baza deciziei emise de directorul executiv al direcției teritoriale, cu respectarea termenului general de prescripție”.
Prin Decizia nr._/11.01.2010 s-a dispus plata indemnizației pentru creșterea copilului în sumă de 1157 lei lunar, începând cu data de 01.01.2010 (f.75) și cum, potrivit art. 10 alin. 3 din OUG 148/2005, pentru fracțiunile de lună, cuantumul drepturilor prevăzute de ordonanța de urgență se stabilește proporțional, în funcție de numărul zilelor calendaristice din luna respectivă pentru care acestea se cuvin și se acordă, rezultă că reclamanta nu trebuie să restituie indemnizația aferentă perioadei 01.01._10.
Sub acest aspect decizia contestată este nelegală deoarece s-a impus reclamantei obligația de a restitui integral suma primită pentru lunile ianuarie și februarie 2010, împrejurare ce rezultă atât din Decizie cât și din modul de calcul al sumei datorate, evidențiat în notele depuse de partea pârâtă la dosar (f.57-59).
În consecință, față de cele arătate s-a admis în parte cererea formulată de reclamanta P. N. în contradictoriu cu pârâta Agenția Județeană pentru Plăți și Inspecție Socială C. și s-a dispus anularea în parte a Deciziei nr. 333/07.01.2013 emisă de pârâtă, constatându-se că în mod nelegal s-a respins integral contestația reclamantei formulată împotriva Deciziei nr._/29.10.2012.
Împotriva acestei soluții au declarat recurs, înlăuntrul termenului legal consacrat în acest scop, atât reclamanta ce solicită modificarea ei în parte în sensul admiterii în tot a acțiunii introductive, cât și pârâta Agenția Județeană pentru Plăți și Inspecție Socială C. care, în replică, solicită menținerea actelor administrative atacate ca legale și întemeiate.
Dacă recurenta reclamantă susține că veniturile încasate în intervalul 01.01._10, provenite din comisioanele încasate, nu se încadrează în categoria „veniturilor profesionale” supuse impozitului pe venit potrivit prevederilor Codului fiscal, fiind venituri cu caracter ocazional, și nu venituri din salarii, din activități independente sau din activități agricole, recurenta pârâtă învederează că în raport de prevederile art. 46 din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal ocupația de agent de asigurări se include în categoria „altor profesii reglementate, desfășurate în mod independent în condițiile legii”, aceasta anexând un înscris ce atestă faptul realizării de către reclamantă a unor venituri supuse impozitării inclusiv în lunile ianuarie și februarie 2010.
Totodată, în timp ce recurenta reclamantă susține că hotărârea atacată nu cuprinde motivele de fapt și de drept care au format convingerea primei instanțe, precum și cele pentru care i s-au înlăturat cererile sau susținerile, fiind practic o hotărâre lipsită de temei legal, recurenta pârâtă arată că motivarea sentinței este clară, precisă și necontradictorie, din cuprinsul său rezultând justețea soluției pronunțate.
Curtea, analizând hotărârea atacată prin prisma dipoz. art. 304 și art. 304/1 Cod proc. civilă, reține că reclamanta P. N., în intervalul ianuarie-decembrie 2010, deși se afla în concediul pentru creșterea minorului, obținând indemnizația aferentă, a realizat venituri și în calitate de agent de asigurare, venituri supuse impozitului pe venit potrivit dispoz. Legii nr. 571/2003, nesocotind astfel dispozițiile art. 14 din OUG nr. 148/2005. Mai precis, prin Decizia nr._/11.01.2010 emisă de AJPS C. s-a dispus plata indemnizației pentru creșterea copilului în sumă de 1157 lei lunar în favoarea reclamantei P. N., în calitate de reprezentant legal al minorului P. P., începând cu data de 01.01.2010.Ulterior, prin Decizia nr. nr._/29.10.2012 emisă de pârâta Agenția Județeană pentru Plăți și Inspecție Socială C. s-a decis constituirea debitului și recuperarea sumei de 12.857 lei reprezentând indemnizația pentru creșterea copilului 0-2 ani plătită necuvenit reclamantei P. N..
Constatând că prin venituri profesionale se înțeleg veniturile din salarii, veniturile din activități independente ori veniturile din activități agricole, așa cum sunt definite de Legea nr. 571/200 (art 1 punct 3. din OUG nr. 148/2005), sesizând că veniturile din profesii libere sunt veniturile obținute din exercitarea profesiilor medicale, de avocat, notar auditor financiar, consultant fiscal…. sau a altor profesii desfășurate în mod independent, în condițiile legii, văzând că printre criteriile care definesc preponderent existența unei activități independente sunt libera alegere a desfășurării activității, a programului de lucru și a locului de desfășurare a activității, derularea ei pentru mai mulți clienți, observând că sunt venituri din profesii libere și veniturile din activități desfășurate în mod independent, în condițiile legii, ca profesii reglementate, inclusiv în cazul în care activitatea este desfășurată pe bază de contract, observând că în raport de dispoz. art. 52 alin. 1 lit. b din legea nr. 571/2003 pentru veniturile din activități desfășurate pe baza contractelor/convențiilor civile și a contractelor de agent, plătitorii persoane juridice sau alte entități, au obligația de a vira impozitul aferent, Curtea apreciază că printre profesiile reglementate de lege se regăsește și ocupația de agent de asigurări. Or, reclamanta în baza contractului cu nr. 2448/15.11.2007 a figurat ca agent de asigurare în cadrul . SA, inclusiv în perioada 01.01.- 31.12. 2010, obținând veniturile lunare brute și nete comunicate de societatea de asigurare. Prin urmare, pentru a ne afla sub incidența dispozițiilor art. 52 lit. b din Legea nr. 571/2003 care instituie o excepție de la regula virării impozitului pe venit, reclamanta ar fi trebuit să fie înregistrată fiscal ca desfășurând activitate economică în mod independent, ceea ce nu s-a întâmplat.
Curtea, reținând că potrivit celor inserate în cuprinsul art. 12 (2) din ordonanța amintită „plata indemnizației pentru creșterea copilului se suspendă începând cu ziua următoare celei în care beneficiarul realizează venituri profesionale supuse impozitului pe venit potrivit prevederilor Legii nr. 571/2003, cu modificările și completările ulterioare”, observând că în speță reclamanta nu a comunicat în scris primăriei orice modificare intervenită în situația sa, de natură să determine încetarea sau suspendarea plății drepturilor acordate, constatând că aceasta a obținut, pe lângă indemnizația pentru creșterea copilului încasată, și alte venituri supuse impozitului pe venit începând nu cu data de 23.02.2010 ci cu data de 01.01.2010, în baza contractului de agent ,apreciază că prima instanță a procedat greșit în momentul în care a dedus că pentru lunile ianuarie și februarie a anului 2010 reclamanta nu datorează debitul stabilit de autoritatea pârâtă câtă vreme ea practic a realizat venituri pe întreaga perioadă supusă impozitării, dată fiind adeverința cu nr. 6475/03.05.2012 eliberată de . ce certifică veniturile lunare încasate pe lunile ianuarie-decembrie 2010 și adeverința de venit pe anul 2010 emisă de AFP S. G., potrivit cărora reclamanta a realizat pe anul 2010 un venit impozabil anual în sumă de 2070 lei, identic cu cel menționat de societatea de asigurare. Nu prezintă relevanță momentul plății unui venit ci intervalul de timp pentru care el se datorează. Raportând sentința atacată la motivele expuse în cuprinsul cererii de recurs, Curtea constată că nu suntem în ipoteza lipsei motivării unei hotărâri sau a unei motivări insuficiente, câtă vreme prima instanță a arătat în cadrul sentinței motivele de fapt și de drept care i-au format convingerea și motivele pentru care a înlăturat susținerile reclamantei.
Prin urmare, sesizând că veniturile obținute de la societatea de asigurare nu sunt venituri neimpozabile, constatând că prima instanță nu a aplicat un text de lege străin situației de fapt, nu a extins norma juridică dincolo de ipotezele la care ea se aplică, după cum nu a pronunțat o hotărâre care să nu cuprindă motivele pe care se sprijină, făcând aplicațiunea dispozițiilor art. 312 alin. 1 și 3 din Codul de procedură civilă, Curtea admite recursul pârâtei și modifică în parte sentința atacată în sensul respingerii în totalitate a cererii dedusă judecății, respingând ca nefondat recursul reclamantei funcție de prevederile art. 312 alin.1 Cod procedură civilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de recurenta Agenția Județeană pentru Plăți și Inspecție Socială C. împotriva sentinței civile nr. 169/13.02.2014 pronunțată de Tribunalul C. pe care o modifică în parte în sensul că respinge în totalitate acțiunea introductivă formulată de reclamanta P. N. în contradictoriu cu pârâta Agenția Județeană pentru Plăți și Inspecție Socială C..
Respinge ca nefondat recursul declarat de recurenta reclamantă P. N. împotriva aceleiași sentințe civile.
Fără cheltuieli de judecată în recurs.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi 11.04.2014.
Președinte, Judecător, Judecător,
M. I. M. M. C. M. F.
Grefier,
E. Bernád
Red. MF/11.04.2014
Tehnored. EB/18.04.2014- 2 ex
Jud. fond. M.D.V.
| ← Pretentii. Decizia nr. 483/2014. Curtea de Apel BRAŞOV | Refuz acordare drepturi persecutaţi politic D.L nr. 118/1990.... → |
|---|
