Pretentii. Decizia nr. 890/2014. Curtea de Apel BRAŞOV
| Comentarii |
|
Decizia nr. 890/2014 pronunțată de Curtea de Apel BRAŞOV la data de 14-03-2014 în dosarul nr. 616/62/2013
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL B.
SECȚIA C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Decizia nr.890/R Dosar nr._
Ședința publică din data de 14 martie 2014
Completul constituit din:
Președinte: M. F.
Judecător: M. I. M.
Judecător: M. C.
Grefier: E. Bernád
Pe rol fiind soluționarea recursului declarat de reclamantul P. P. - Întreprindere Individuală - împotriva sentinței civile nr.62/CA/13.01.2014 pronunțată de Tribunalul B. – Secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal -, în dosarul nr._, având ca obiect „pretenții”.
La apelul nominal făcut în ședința publică se constată lipsa părților.
Procedura de citare legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care:
Recursul promovat de recurentul reclamant P. P. -Întreprindere Individuală - este declarat și motivat în termenul prevăzut de lege, potrivit dispozițiilor art.301-303 Cod procedură civilă și este timbrat cu suma de 19,5 lei reprezentând taxă judiciară de timbru achitată conform dovezilor depuse la dosar și timbru judiciar în valoare de 0,15 lei. În conformitate cu dispozițiile art. 242 alin.2 cod procedură civilă s-a solicitat judecarea cauzei și în lipsă.
Intimata pârâtă Administrația Județeană a Finanțelor Publice B. a depus la dosar, prin serviciul de registratură al instanței, în trei exemplare, întâmpinare, din care un exemplar a fost comunicat recurentului reclamant P. P.– Întreprindere Individuală-, conform dovezii de comunicare aflată la fila 23 din dosar.
Instanța constată că, prin întâmpinarea formulată de intimata pârâtă Administrația Județeană a Finanțelor Publice B. nu au fost invocate excepții de ordine publică și nici alte cereri, sens în care apreciază că nu mai este necesară comunicarea exemplarelor intimatului-chemat în garanție Administrația F. pentru Mediu.
Având în vedere că s-a solicitat judecarea în lipsă, în conformitate cu dispozițiile art. 242 alin.2 Cod procedură civilă, instanța, față de actele și lucrările dosarului, rămâne în pronunțare.
CURTEA:
Deliberând asupra recursului de față, constată:
Prin sentința civilă nr. 62/CA/13.01.2014 pronunțată de Tribunalul B. – Secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a fost respinsă ca nefondată acțiunea formulată de reclamantul P. P. – Întreprindere individuală în contradictoriu cu pârâta Administrația Județeană a Finanțelor Publice B.. Totodată a fost respinsă ca neîntemeiată cererea de chemare în garanție formulată de pârâta Administrația Județeană a Finanțelor Publice B. împotriva chematei în garanție Administrația F. Pentru Mediu.
Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut că, în fapt, reclamantul P. P. - Întreprindere individuală a achitat la data de 03.01.2013 (fila 16) taxa de emisii poluante conform chitanței . nr._ în sumă de 2.809 lei pentru înmatricularea autovehiculului proprietatea sa, marca Citroen, țara de proveniență Franța, înmatriculat în anul 2008, second-hand, iar, ulterior, la data de 04.01.2013 a solicitat restituirea acestei sume, cerere care nu a fost soluționată favorabil.
Prin urmare, tribunalul a analizat dacă refuzul de soluționare a cererii reclamantului de către pârâtă i-a produs acestuia o vătămare a unui drept al său sau al unui interes legitim, în condițiile art. 1 din Legea nr. 554/2004, modificată, prin prisma art. 110 TFUE invocat în cererea de chemare în judecată.
Legislația ce a fost avută în vedere de tribunal la analiza caracterului justificat/nejustificat al refuzului autorității publice pârâte a fost cea în vigoare la data nașterii raportului juridic de drept administrativ dedus judecății, respectiv data cererii adresate de reclamant autorității publice – în luna ianuarie 2013, în virtutea principiului neretroactivității legii civile noi, deci Legea nr. 9/2012, fără a avea în vedere dispozițiile OUG nr. 1/2012, act normativ ce a avut aplicabilitate numai pe perioada 03.02._13.
În drept, în raport cu dispozițiile art. 148 din Constituția României, tribunalul a mai constatat că are obligația aplicării cu prioritate a dreptului comunitar, în raport cu dreptul intern, începând cu data dobândirii de către Statul Român a calității de membru al Uniunii Europene – 01.01.2007, astfel că a analizat compatibilitatea reglementărilor naționale în materie cu legislația comunitară.
Tribunalul a mai reținut că dispozițiile art. 110 par. 1 din TFUE prevăd că nici un stat membru nu aplică, direct sau indirect, produselor altor state membre, impozite interne de orice natură, mai mari decât cele care se aplică, direct sau indirect, produselor naționale similare, iar dispozițiile par. 2 din același articol stabilesc faptul că nici un stat membru nu supune produsele provenind din alte state membre unor impozite interne de natură să protejeze indirect alte produse.
Tribunalul a mai constatat că prin soluția pronunțată în cauza C-402/09, fiind sesizată în legătură cu interpretarea art. 110 din TFUE prin raportare la dispozițiile OUG nr. 50/2008, CJUE a stabilit că „articolul 110 TFUE trebuie interpretat în sensul că se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație, în statul membru menționat, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională”.
S-a mai reținut că prin hotărârea pronunțată în cauza C-263/10 (N.), CJUE a reținut că toate versiunile de modificare a OUG nr. 50/2008 mențin un regim de impozitare care descurajează înmatricularea în România a unor autovehicule de ocazie cumpărate din alte state membre și care se caracterizează printr-o uzură și o vechime importante, în timp ce vehiculele similare puse în vânzare pe piața națională a vehiculelor de ocazie nu sunt în nici un fel grevate de o asemenea sarcină fiscală.
CJUE a arătat în cauza N. că „obiectivul de protecție a mediului (…) ar putea fi realizat mai complet și mai coerent aplicând taxa de poluare oricărui vehicul pus în circulație în România”.
Tribunalul a constatat ulterior că prin Legea nr. 9/2012 s-a încercat respectarea recomandărilor CJUE, desprinse din cauzele C-402/09 și C-263/10 în sensul că, prin art. 4 al. 2, s-a instituit obligația de plată a taxei pentru emisiile poluante și cu ocazia primei transcrieri a dreptului de proprietate, în România, asupra unui autovehicul rulat și pentru care nu a fost achitată taxa specială pentru autoturisme și autovehicule, conform dispozițiilor din Legea nr. 571/2003 privind Codul Fiscal sau taxa de poluare pentru autovehicule și care nu face parte din categoria autovehiculelor exceptate sau scutite de la plata acestor taxe, potrivit reglementărilor legale în vigoare la momentul înmatriculării, astfel că prin dispozițiile art. 4 al. 2 din Legea nr. 9/2012, în vigoare din data de 13.01.2012, se elimină regimul fiscal discriminatoriu constatat de CJUE prin soluțiile pronunțate în cauzele menționate.
Prima instanță a mai arătat că prin OUG nr. 1/2012 dispozițiile art. 4 al. 2 au fost suspendate începând cu data intrării în vigoare a acestui act normativ – 03.02.2012 până la 31.12.2012, iar această suspendare a aplicării Legii nr. 9/2012 a dus la menținerea discriminării constatate de jurisprudența CJUE, act normativ care a încetat să producă efecte la data de 01.01.2013.
Tribunalul a concluzionat că, după data de 01.01.2013, legea aplicabilă raportului juridic de drept administrativ dedus judecății este Legea nr. 9/2012, care, așa cum s-a arătat anterior a eliminat regimul fiscal discriminatoriu existent anterior și, față de aceste considerente, a constatat că normele care instituie taxa pentru emisii poluante prevăzute de Legea nr. 9/2012 nu sunt în contradicție cu dreptul european, iar refuzul pârâtei este unul justificat, astfel că acțiunea reclamantului a fost respinsă.
Împotriva acestei hotărâri, a declarat recurs, în termenul legal, reclamantul P. P. - Întreprindere individuală- prin care a solicitat admiterea recursului, casarea în totalitate a sentinței și admiterea acțiunii.
În motivare, a arătat că în mod greșit prima instanță a înlăturat apărările sale referitoare la caracterul contrar dreptului comunitar al taxei de emisii poluante instituită de Legea nr. 9/2012.
Recurentul a arătat că regimul discriminatoriu, contrar art. 110 TFUE, continuă să existe și în forma actuală a Legii nr. 9/2012 în cel puțin trei situații.
Prima este dată de faptul că nici Legea nr. 9/2012, nici normele de aplicare a acesteia nu reglementează situația autovehiculelor pentru care nu s-a plătit taxa specială pentru autoturisme sau taxa de poluare sau s-a recuperat specială pentru autoturisme/taxa de poluare/taxa de emisii poluante.
O a doua situație de discriminare invocată de recurentă se referă la anumite categorii de vehicule înmatriculate anterior anului 2007 în România și pentru care nu se plătește taxa deoarece au fost scutite de la plata taxei la data înmatriculării.
Cea de-a treia situație de discriminare se referă la autovehiculele față de care s-a dispus pe cale judecătorească restituirea taxei de primă înmatriculare, de poluare sau de emisii poluante.
Recurentul a arătat că regimul discriminatoriu, contrar art. 110 TFUE, continuă să existe și în forma Legii nr. 9/2012, în vigoare după data de 01.01.2013, deoarece taxa de emisii poluante, impusă pentru prima transcriere, încalcă și atributele conferite de dreptul său de proprietate și, implicit, art. 44 din Constituție.
Cererea de recurs a fost motivată prin raportare la prevederile art. 20 din Legea nr. 554/2004.
Intimata pârâtă AJFP B., prin întâmpinare (fila 12), a solicitat respingerea recursului reclamantului.
În motivarea acestei poziții procesuale a arătat, în esență, că în mod legal prima instanță a constatat că dispozițiile Legii nr. 9/2012 nu sunt contrare legislației comunitare.
Analizând actele și lucrările dosarului, prin prisma dispozițiilor art. 488 pct.8 cod procedură civilă și recursul declarat de reclamantul P. P. - Întreprindere individuală, Curtea constată că acesta este neîntemeiat.
Motivul de recurs invocat de recurentul reclamant – înlăturarea de către instanța de fond a susținerilor sale referitoare la caracterul discriminatoriu al dispozițiilor Legii nr. 9/2012 prin raportare la art. 110 TFUE – se încadrează în dispozițiile art. 304 pct. 9 cod procedură civilă, dar nu este fondat.
Astfel, în cauzele C-402/09 și C-263/10, CJUE a stabilit că „articolul 110 TFUE trebuie interpretat în sensul că se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație în statul membru menționat a unor vehicule de ocazie cumpărate din alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională”.
Prin urmare, la determinarea caracterului discriminatoriu al unei taxe aplicate autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în România trebuie analizat, prin raportare la această concluzie a CJUE, dacă legiuitorul face o distincție referitoare la această taxă în funcție de proveniența autovehiculelor – din parcul auto național sau din parcul auto al unui alt stat membru UE.
Or, prin dispozițiile art. 4 alin. 1 și 2 din Legea nr. 9/2012 se stabilește obligația plății acestei taxe de emisii poluante la momentul înscrierii în circulație de către primul proprietar, indiferent dacă e vorba de un autovehicul nou sau unul rulat, înmatriculat anterior în UE, la momentul „repunerii în circulație a unui autovehicul după încetarea unei exceptări sau scutiri prevăzute la art. 3 și 8”, la momentul „reintroducerii în parcul auto național a unui autovehicul, în cazul în care, la momentul scoaterii sale din parcul auto național, i s-a restituit proprietarului plătitor valoarea reziduală a taxei, în conformitate cu prevederile art. 7” și inclusiv „cu ocazia primei transcrieri a dreptului de proprietate, în România, asupra unui autovehicul rulat și pentru care nu a fost achitată taxa”.
Prin urmare, în mod corect a reținut tribunalul că prin instituirea acestei obligații de achitare a taxei de emisii poluante și cu ocazia primei transcrieri a dreptului de proprietate în România a unui autovehicul rulat, se creează egalitate de tratament între vehiculele rulate existente în parcul auto național și cele rulate importate din alte state membre UE, taxa aplicându-se, deopotrivă, indiferent de originea lor, cu respectarea interdicției stabilite de art. 110 TFUE. În acest mod, ambele categorii de vehicule sunt supuse aceluiași nivel de taxare, iar cumpărătorul național nu mai este orientat, cu precădere, spre vehiculele din parcul național (anterior nesupuse vreunei taxări), ci are libertatea de a alege un vehicul, indiferent de origine lui, taxele legate de formalitățile de înmatriculare fiind identice.
Curtea constată că această opinie a sa este confirmată de pct. 30 din Ordonanța CJUE din data de 03.02.2014 pronunțată în cauzele conexe C-97/13 și C-214/13 în care se reține că „Legea nr. 9/2012 prezenta o diferență esențială în raport cu OUG nr. 50/2008, în măsura în care această lege prevedea, la art. 4 alin. 2, că taxa pe poluare era datorată începând din acel moment și cu ocazia primei vânzări pe piața națională a unor autovehicule de ocazie deja înmatriculate în România și cărora nu li se aplicase încă această taxă”.
Nu poate fi reținută susținerea recurentului că se încalcă dispozițiile art. 110 TFUE deoarece legea nu prevede obligația de plată a taxei în situația autovehiculelor pentru care nu s-a plătit taxa de emisii poluante sau s-a recuperat taxa de emisii poluante.
În opinia Curții, această situație este reglementată de art. 4 alin. 2 și nu se poate admite interpretarea recurentului că această situație reprezintă situația autovehiculelor „exceptate sau scutite de la plata acestor taxe (taxa specială și taxa de poluare), potrivit reglementărilor legale în vigoare la momentul înmatriculării”, deoarece pentru vehiculele respective nu a existat o scutire legală de la plata taxei de emisii poluante, ci instanța de judecată a constatat că în intervalul 13.01._12 Legea nr. 9/2012 a fost contrară art. 110 TFUE.
Nu poate fi reținută nici susținerea recurentului că discriminarea continuă să existe față de anumite categorii de vehicule înmatriculate anterior anului 2007 în România și pentru care nu se plătește taxa deoarece au fost scutite de la plata taxei la data înmatriculării, deoarece situațiile de scutire sunt strict determinate de lege, de regulă în considerarea persoanei proprietarului acestora și nu influențează potențialii cumpărători de autovehicule spre cele din parcul auto național, în detrimentul celor aduse din spațiul UE.
Nu poate fi reținută nici susținerea recurentului că discriminarea continuă să existe atât față de autovehiculele față de care s-a dispus pe cale judecătorească restituirea taxei de primă înmatriculare, de poluare sau de emisii poluante.
Această susținere nu ține cont de aplicarea în timp a legii și de faptul că aceste vehiculele față de care s-a dispus, pe cale judecătorească, restituirea taxelor, intră în categoria reglementată de art. 4 alin. 2 din lege – autovehicule pentru care „nu s-a achitat” taxa specială sau taxa de poluare.
În ceea ce privește susținerea recurentului reclamant referitoare la îngrădirea dreptului său de proprietate, Curtea reține că această susținere nu poate face obiectul analizei prin prisma art. 110 TFUE.
În plus, Curtea reține că stabilirea nivelului taxelor și impozitelor interne, altele decât cele pentru care există reglementări comunitare comune, este un atribut al puterii legislative, recunoscut de CJUE, care nu poate fi cenzurat de către instanța de judecată.
Pentru toate aceste considerente, constatând incidența art. 496 cod procedură civilă, Curtea va respinge recursul declarat de reclamantul P. P. - Întreprindere individuală împotriva sentinței civile nr. 62/CA/13.01.2014 pronunțată de Tribunalul B. - Secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal pe care o va menține.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul formulat de reclamantul P. P. - Întreprindere individuală împotriva sentinței civile nr. 62/CA/13.01.2014 pronunțată de Tribunalul B. – Secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal pe care o menține.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 14.03.2014.
Președinte Judecător Judecător
M. F. M. I. MihaiMirela C.
Grefier,
E. Bernád
Red. MIM /14.03.2014
Tehnored.EB/19.03.2014-2 ex
Jud. fond.M.O.
| ← Obligaţia de a face. Decizia nr. 2071/2014. Curtea de Apel BRAŞOV | Pretentii. Hotărâre din 21-11-2014, Curtea de Apel BRAŞOV → |
|---|
