Pretentii. Decizia nr. 921/2014. Curtea de Apel BRAŞOV
| Comentarii |
|
Decizia nr. 921/2014 pronunțată de Curtea de Apel BRAŞOV la data de 18-03-2014 în dosarul nr. 1618/62/2013
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL B.
SECȚIA C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Decizia nr.921/R Dosar nr._
Ședința publică din data de 18 martie 2014
Completul constituit din:
Președinte: S. G. - judecător
R. Grațiela M. - judecător
M. C. - judecător
T. S. - grefier
Pe rol fiind soluționarea recursului declarat de recurenta Administrația Județeană a Finanțelor Publice B. - Serviciul Fiscal Orășenesc Râșnov prin Direcția G. Regională a Finanțelor Publice B. împotriva sentinței civile nr.183/CA din 15.01.2014, pronunțată de Tribunalul B. – secția a-II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal în dosarul nr._, având ca obiect „pretenții”.
La apelul nominal făcut în ședință publică se constată lipsa părților.Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care:
Se constată că recursul formulat de recurenta pârâtă Administrația Județeană a Finanțelor Publice B. - Serviciul Fiscal Orășenesc Râșnov prin Direcția G. Regională a Finanțelor Publice B. este declarat și motivat în termenul legal, potrivit dispozițiilor art.301-303 Cod procedură civilă și este scutit de la plata taxei judiciare de timbru și timbru judiciar conform dispozițiilor art.17 din Legea nr. 146/1997.
De asemenea, se constată că s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă în conformitate cu dispozițiile art. 242 alin.2 Cod procedură civilă.
Se constată că s-a depus la dosar prin serviciul registratură al instanței, întâmpinare formulată de intimatul reclamant C. R. în cuprinsul căreia solicită respingerea recursului și menținerea sentinței instanței de fond ca temeinică și legală. Față de actele și lucrările dosarului, precum și față de motivele de recurs, instanța rămâne în pronunțare.
CURTEA
Prin sentința nr. 183/CA din 15.01.2014 pronunțată de Tribunalul B. - Secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal s-a admis acțiunea în contencios administrativ formulată de reclamantul C. R. în contradictoriu cu pârâta ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE RÂȘNOV, și în consecință:
Pârâta a fost obligată să restituie reclamantului suma de 6706 lei reprezentând taxă de poluare, sumă ce a fost actualizată cu dobânda legală de la data formulării cererii de restituire 29.01.2013 și până la data plății efective .
Pârâta a fost obligată să plătească reclamantei suma de 709,3 lei, reprezentând cheltuieli de judecată.
S-a admis cererea de chemare în garanție a Administrației F. Pentru Mediu formulată de pârâta Administrația Finanțelor Publice Râșnov și în consecință:
Chemata în garanție a fost obligată să restituie pârâtei suma de 6706 lei reprezentând taxă de poluare, sumă ce a fost actualizată cu dobânda legală de la data formulării cererii de restituire 29.01.2013 și până la data plății efective.
Pentru a pronunța această soluție, instanța de fond a reținut următoarele considerente:
Conform dispozițiilor art. 4 din OUG 50/2008, obligația de plată a taxei de poluare intervine cu ocazia primei înmatriculări a unui autovehicul în România sau la repunerea în circulație a unui autovehicul după încetarea unei exceptări sau scutiri dintre cele la care face referire art. 3 și 9.
Dispozițiile art. 110 par. 1 din TFUE prevăd că nici un stat membru nu aplică, direct sau indirect, produselor altor state membre, impozite interne de orice natură, mai mari decât cele care se aplică, direct sau indirect, produselor naționale similare. De asemenea, dispozițiile par. 2 din același articol stabilesc faptul că nici un stat membru nu supune produsele provenind din alte state membre unor impozite interne de natură să protejeze indirect alte produse.
Instanța de fond a reținut că, în cauză, dispozițiile din dreptul comunitar se aplică cu prioritate față de dreptul național, în lumina principiilor preeminenței și supremației dreptului comunitar.
Prin soluția pronunțată în cauza C-402/09, fiind sesizată în legătură cu interpretarea art. 110 din TFUE prin raportare la dispozițiile OUG 50/2008, CJUE a stabilit că „articolul 110 TFUE trebuie interpretat în sensul că se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație, în statul membru menționat, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională”.
Față de cele stabilite de CJUE prin speța menționată, instanța de fond a constatat că prin instituirea dispozițiilor prevăzute de art. 4 din OUG 50/2008 se introduce un regim fiscal discriminatoriu, atâta vreme cât taxa de poluare, prin valoarea sa și prin faptul că nu este percepută în cazul reînmatriculării unui autovehicul deja înmatriculat în România este astfel stabilită încât descurajează punerea în circulație, în România, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională. Este vorba, așadar, de o discriminare indirectă.
Într-o atare ipoteză, se aplică principiul conform căruia când un stat membru a impus sau aprobat o taxă contrară dreptului comunitar este obligat să restituie taxa percepută prin încălcarea acestuia.
Din această perspectivă, refuzul pârâtei de restituire este nefondat, instanța de fond apreciind ca reclamantul are dreptul la restituirea integrală a taxei speciale încasate în temeiul unor dispoziții legale contrare normelor comunitare, prin urmare acțiunea sa este fondată și a fost admisă.
A fost admisă și cererea privind obligarea pârâtei AFP Râșnov la plata dobânzii legale aferente sumei de 6706 lei plătită cu titlu de taxă de poluare, ce va fi acordată de la data formulării cererii de restituire 29.01.2013 și până la data restituirii efective.
Cu privire la Legea nr.9/2012, față de data la care s-a născut raportul de drept contencios între părți – data achitării taxei de poluare, dată anterioară momentului intrării în vigoare a actului normativ menționat (trei zile de la data publicării în Monitorul Oficial, respectiv la data de 13.01.2012) și văzând și principiul neretroactivității, instanța de fond a constatat că acest act normativ nu este incident în prezenta cauză.
Cu privire la cererea de chemare în garanție, având în vedere dispozițiile art. 60 Cod Procedură Civilă și faptul că cea care beneficiază de taxa de poluare este Administrația F. pentru Mediu, a fost admisă cererea și a fost obligată Administrația F. pentru Mediu să plătească pârâtei suma de 6706 lei la care aceasta a fost obligata și dobânda legală de la data formulării cererii de restituire 29.01.2013 și până la data restituirii efective.
În temeiul art. 274 Cod procedură civilă pârâta a fost obligată la plata cheltuielilor de judecată constând în taxă judiciară de timbru și onorariu avocat. Împotriva acestei sentințe a declarat recurs, în termen legal, pârâta AJFP B.-SERVICIUL FISCAL ORASENESC RASNOV prin Direcția G. Regională a Finanțelor Publice B. solicitând admiterea recursului, modificarea sentinței atacate în sensul respingerii acțiunii.
În motivare recurenta a criticat sentința sub următoarele aspecte:
1. Pe fondul cauzei, sentința civilă atacată a fost considerată ca netemeinică și nelegală.
Prevederile OUG 50/2008 aplicabile în speță sunt în vigoare, nefiind declarate neconstituționale sau neconforme cu legislația comunitară. Mai mult obligația de armonizare a legislației interne cu legislația europeană instituită de art. 148 din constituție revine legiuitorului și nu instanței de judecată.
In același sens s-a arătat că taxa de poluare aste aplicabilă în 16 state UE și că pentru punerea în acord a OUG 118/2008 pentru modificarea OUG 50/2008 cu prevederile art.110 din Tratat a fosta adoptată OUG 117/2009. Hotărârea CEJ din Cauza T. vizează forma inițială a OUG 50/2008 insă forma actuală din 2010 a fost realizată cu sprijinul și consultări permanente din partea unor experți ai Comisiei Europene. Pe de altă parte hotărârile CEJ nu pot fi aplicate retroactiv și astfel nu pot avea efect discriminatoriu S-a mai invocat si Decizia nr. 586/14.04.2009 a Curții Constituționale ce a declarat constituționale prevederile art.4 lit.a din OUG 50/2008 și respectiv decizia 1178/17.09.2008 a Curții Constituționale.
În final s-a concluzionat că potrivit art. 117 din Tratat CEJ nu are competența de a se pronunța asupra validității legilor naționale ci doar de a interpreta normele comunitare.
2. recurenta a criticat sentința de fond și sub aspectul acordării dobânzii legale, apreciind că aceasta nu trebuie acordată deoarece potrivit normelor metodologice la Legea nr.9/2012 taxa nu are un termen legal de plată, fiind achitată benevol și astfel nefiind purtătoare de dobândă, respectând principiul echității. Mai mult în ce privește data de la care curge dobânda legală s-a arătat că potrivit art. 1489 c.civ. aceasta nu poate fi acordată decât de la data cererii de chemare în judecată.
3. recurenta a mai formulat critici și sub aspectul obligării sale la plata cheltuielilor de judecată, motivat de faptul că taxa a fost încasată în baza unei legi, obligatorie pentru instituția publică recurentă, existând în favoarea sa o aparență de legalitate și astfel că nu i se poate imputa culpa procesuală. Totodată s-a arătata că, raportat la complexitatea cauzei și activitatea desfășurată de avocat, cuantumul cheltuielilor de judecată acordate apare ca disproporționat.
Cererea de recurs este scutită de obligația de plată a taxei judiciare de timbru conform art. 17 din Legea nr. 146/1997, modificată.
Intimata – reclamantă, legal citată a formulat întâmpinare conform art. 308 alin. 2 c.pr.civ. solicitând respingerea recursului, menținerea sentinței atacate precum și obligarea recurentei la plata cheltuielilor de judecată.
Părțile nu au mai solicitat administrarea altor probe noi în recurs.
Examinând cauza prin prisma motivelor invocate și a dispozițiilor art.3041 Cod procedură civilă, instanța de control judiciar constată că recursul este fondat.
Reclamantul a solicitat Administrației Finanțelor Publice competente, restituirea unei sume reprezentând contravaloarea unei taxe de poluare achitată la data de 21.01.2011 pentru înmatricularea unui autoturism second-hand înmatriculat pentru prima dată într-un stat membru UE, cererea nefiind soluționată favorabil, astfel că prin prezenta cerere de chemare în judecată, formulată în condițiile art. 1 și 8 din Legea nr. 554/2004, tribunalul, ca instanță de contencios administrativ, a fost învestit cu analiza caracterului justificat sau nu al refuzului de restituire a sumei solicitate.
Recurenta a invocat ca motive de recurs, pe de o parte, inaplicabilitatea dreptului comunitar, iar, subsecvent acestei apărări, compatibilitatea acestei normei ce instituie această taxă cu normele comunitare, dar aceste susțineri nu sunt fondate.
Astfel, preeminența dreptului comunitar este consacrată prin Constituție, iar punerea în aplicare a obligațiilor ce decurg din dreptul comunitar se reflectă atât în obligația de cooperare loială cât și în autonomia instituțională și procedurală a statelor membre. Această autonomie are la bază principiul efectivității care vizează împiedicarea ca o dispoziție procedurală națională să facă imposibilă sau excesiv de dificilă aplicarea dreptului comunitar.
În acest context se impune a se mai preciza ca TFUE se bucură de aplicabilitate directă în dreptul intern al unui stat membru, astfel că judecătorul național este obligat să îl aplice cu prioritate față de reglementări naționale contrare indiferent de caracterul acestora general sau special.
Cu privire la compatibilitatea normei cu dreptul comunitar, Curtea reține că potrivit art. 110 din TFUE (fostul art. 90 TCE) „Nici un stat membru nu aplică, direct sau indirect, produselor altor state membre impozite interne de orice natură mai mari decât cele care se aplică, direct sau indirect, produselor naționale similare. De asemenea, nici un stat membru nu aplică produselor altor state membre impozite interne de natură să protejeze indirect alte sectoare de producție.”
Curtea mai reține că prin soluția pronunțată în cauza C-402/09, fiind sesizată în legătură cu interpretarea art. 110 din TFUE prin raportare la dispozițiile OUG nr. 50/2008, CJUE a stabilit că „articolul 110 TFUE trebuie interpretat în sensul că se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație, în statul membru menționat, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională”.
Față de cele stabilite de CJUE prin această decizie, Curtea constatată că prin instituirea dispozițiilor prevăzute de art. 4 din OUG nr. 50/2008 se introduce un regim fiscal discriminatoriu, atâta vreme cât taxa de poluare, prin valoarea sa și prin faptul că nu este percepută în cazul reînmatriculării unui autovehicul deja înmatriculat în România este astfel stabilită încât descurajează punerea în circulație, în România, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională.
Deși Cauza C-402/09 vizează OUG nr. 50/2008 într-o formă în vigoare înainte ca reclamantul să fi achitat taxa de poluare, Curtea constatată că motivele care au determinat CJUE să pronunțe soluția în cauza T. subzistă, deoarece taxa de poluare, prin valoarea ei ridicată, descurajează cumpărarea unor vehicule de ocazie cu aceeași vechime și uzură ca și cele aflate deja pe piața națională, această opinie fiind confirmată și de soluția pronunțată de CJUE în Cauza C-263/2010 (N.), prin care s-a constatat că nu sunt conforme dreptului comunitar nici modificările ulterioare ale OUG nr. 50/2008 în perioada 1 iulie 2008 – 31 decembrie 2010.
Totodată, este important de menționat faptul că s-a respins cererea Statului Român de limitare a efectelor în timp a hotărârii Curții, ceea ce înseamnă că hotărârea N. (ca de altfel și hotărârea T.) se aplică retroactiv și lipsesc de temei juridic prelevarea taxei de poluare.
Potrivit concluziei CJUE din această cauză, articolul 110 TFUE trebuie interpretat în sensul că se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație în statul membru menționat a unor vehicule de ocazie cumpărate din alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională.”
Tot în această hotărâre, CJUE a mai reținut că, subsecvent pronunțării hotărârii în afacerea T., Guvernul român nu a susținut că ar exista o diferență relevantă între varianta inițială a taxei de poluare reglementate de OUG nr. 50/2008 și variantele ulterioare (par. 27) și că această concluzie contrazice pozițiile iraționale constant exprimate de Guvern, de ministrul mediului, de șeful Fiscului și de toate administrațiile fiscale din România, în contradicție chiar și cu avertismentele legale ale Ministerului de Justiție, care la nivel național pretindeau și pretind în continuare faptul că variantele ulterioare datei de 15 decembrie 2008 sunt conforme cu dreptul european.
Pe de altă parte, în par. 28 al hotărârii, Curtea a reiterat faptul că taxa de poluare nu este compatibilă cu principiul „poluatorul plătește” și a sugerat din nou Guvernului român că taxa percepută cu ocazia primei înmatriculări trebuie eliminată, ea putând fi eventual înlocuită cu o taxă anuală de poluare, aplicabilă tuturor autoturismelor care circulă pe teritoriul național.
Pentru toate aceste considerente, criticile recurentei privind neaplicarea în cauză a dispozițiilor art. 110 TFUE și cele privind conformitatea taxei de poluare instituită prin OUG nr. 50/2008, modificată, cu acestea, vor fi respinse.
Criticile referitoare la greșita acordare a dobânzii legale vor fi înlăturate, întrucât, fiind vorba despre o taxă nedatorată, reclamantul are dreptul la repararea prejudiciului suferit, în condițiile art. 1082 raportat la art. 1084 cod civil (anterior, aplicabil conform art. 3 din legea nr. 71/2011, raportul juridic fiind determinat de momentul plății taxei a cărei restituire se solicită). Cu privire la condiția culpei, aceasta rezultă din încasarea unei taxe care, așa cum s-a arătat mai sus, încalcă normele de drept comunitare. Chiar dacă instituția recurentă a procedat la încasarea acestei taxe în temeiul unui act normativ intern, răspunderea sa intervine în calitate de reprezentantă a Statului Român, calitate în care a și emis decizia de calcul a taxei de poluare și a încasat taxa.
În ceea ce privește data acordării dobânzii, față de hotărârea pronunțată de CJUE în cauza C-565/11 (M. I.) din data de 18.04.2013, prin care s-a stabilit că „dreptul uniunii trebuie interpretat în sensul că, în cazul perceperii de către un stat membru a unei taxe incompatibile cu dreptul Uniunii, în speță articolul 110 TFUE, acest stat este obligat să restituie cuantumul acestei taxe și să plătească dobânzile aferente cuantumului acesteia începând de la data plății sale de către contribuabil”, Curtea reține că dobânda este datorată de pârâtă chiar de la data cererii de restituire, așa cum s-a și solicitat și acordat în cauză potrivit principiului disponibilității.
Cu privire la cheltuielile de judecată, Curtea constată că acestea au fost legal stabilite în sarcina părții care are culpă procesuală – pârâta, conform art. 274 c.pr.civ., aceasta refuzând nejustificat restituirea taxei pe cale administrativă, astfel cum reclamantul i-a solicitat anterior promovării cererii de chemare în judecată, în condițiile în care caracterul contrar dreptului comunitar al acestor taxe de emisii poluante a fost stabilit prin nenumărate hotărâri judecătorești irevocabile.
În același context însă, văzând complexitatea redusă a cauzei raportat la caracterul repetitiv al acestui tip de cauze și față de volumul de muncă prestat de avocatul reclamantului, față de dispozițiile art. 274 alin.3 c.p.civ., Curtea apreciază că onorariul avocațial acordat de instanța de fond este disproporționat de mare.
Prin urmare, raportat la dispozițiile art. 312 alin.2 c.pciv. va admite recursul reclamantei și va modifica în parte sentința recurată în sensul diminuării onorariului avocațial de la 670 de lei la 570 de lei cu consecința modificării cuantumului cheltuielilor de judecată în sensul celor ce urmează.
Restul dispozițiilor sentinței recurate vor fi menținute.
Față de admiterea recursului, raportat la dispozițiile art. 274 c.p.civ. se va respinge cererea intimatului recurent având ca obiect cheltuieli de judecată în recurs, acesta aflându-se în culpă procesuală.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGIIDECIDE:
Admite recursul formulat de pârâta AJFP B.-SERVICIUL FISCAL ORASENESC RASNOV prin Direcția G. Regională a Finanțelor Publice B. împotriva sentinței civile nr. 183/CA/15.01.2014 pronunțată de Tribunalul B. - Secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, în prezentul dosar pe care o modifică în parte în sensul diminuării onorariului avocațial de la 670 lei la 570 lei, astfel încât cuantumul total al cheltuielilor la care pârâta este obligată către reclamant este de 609,3 lei.
Menține restul dispozițiilor sentinței recurate.
Respinge cererea intimatului reclamant având ca obiect cheltuieli de judecată în recurs.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 18.03.2013.
Președinte, Judecător, Judecător,
S. G. R. Grațiela M. M. C.
Grefier,
T. S.
Red.RMG/18.03.2014
Dact.TS./25.03.2014
Jud.fond:V. A.
| ← Pretentii. Decizia nr. 915/2014. Curtea de Apel BRAŞOV | Obligaţia de a face. Decizia nr. 861/2014. Curtea de Apel BRAŞOV → |
|---|
