Obligaţia de a face. Decizia nr. 861/2014. Curtea de Apel BRAŞOV
| Comentarii |
|
Decizia nr. 861/2014 pronunțată de Curtea de Apel BRAŞOV la data de 12-03-2014 în dosarul nr. 4680/62/2013
ROMANIA
CURTEA DE APEL BRASOV
Secția de C. Administrativ și Fiscal
Decizia nr.861/R Dosar Nr._
Ședința publică din data de 12 martie 2014
Completul compus din:
PREȘEDINTE – M. R.
Judecător - I. Ț.
Judecător - L. P.
Grefier - R. P.
Pentru astăzi fiind amânată pronunțarea asupra recursurilor declarate de reclamantul K. C. împotriva sentinței civile nr. 5717/CA din 19.11.2013, pronunțată de Tribunalul B. - secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal în dosarul nr._ , având ca obiect „ obligația de a face”.
La apelul nominal făcut în ședință publică, la pronunțare, se constată lipsa părților.
Procedura îndeplinită.
Dezbaterile în cauza de față au avut loc în ședința publică din data de 26 februarie 2014, când părțile prezente au pus concluzii în sensul celor consemnate în încheierea de ședință din aceea zi, care face parte integrantă din prezenta decizie.
Instanța, din lipsă de timp pentru deliberare, a amânat pronunțarea pentru data de 05 martie 2014, apoi pentru data de 12 martie 2014.
CURTEA:
Asupra recursului de față,
Constată că, prin sentința civivilă nr. 5717/CA din 19.11.2013, pronunțată de Tribunalul B. - secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscala respins acțiunea formulată de reclamantul KALANYOS C. în contradictoriu cu pârâta Instituția P. jud. B. – Serviciul Public Comunitar Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor B. cu privire la înmatricularea autovehiculul marca FORD MONDEO, nr. de identificare WFONXXGBBNWR66329, țara de proveniență Belgia, data primei înmatriculări 22.10.1998, fără plata taxei de emisii poluante.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs recurentul reclamant Kalanyos C., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, în baza art. 488 Noul Cod de Procedură Civilă.
În dezvoltarea motivelor de recurs, recurentul reclamant a apreciat că în mod greșit prima instanță a respins acțiunea deoarece aceasta era fondată. Refuzul pârâtei nu este justificat în condițiile în care taxa de poluare a cărei plată i s-a solicitat restricționează libera circulație a mărfurilor între statele europene. A considerat că instanța de fond a apreciat greșit că argumentele sale privind neconformitatea taxei de timbru de mediu cu normele comunitare nu sunt fondate.
Analizând actele și lucrările dosarelor, sentința atacată raportat la motivele de recurs invocate, Curtea de Apel B. constată că recursul declarat este nefondat.
Prin cererea de chemare în judecată, reclamantul a solicitat și înmatricularea autoturismului second-hand fără plata timbrului pentru mediu prevăzut de O.U.G. nr. 9/2013. Reclamantul și-a motivat acțiunea arătând că a achiziționat acest autoturism dintr-un alt stat al Uniunii Europene, însă că pentru a-l înmatricula definitiv în România i se impune achitarea timbrului pentru mediu prevăzut de O.U.G. nr. 9/2013. Pârâtul a solicitat respingerea acțiunii formulate de reclamant, pe motiv că pentru a proceda la înmatricularea unui autoturism, Serviciul Public Comunitar - Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Autovehiculelor, pretinde îndeplinirea condițiilor prevăzute în art. 11 din O.U.G. 195/2002, respectiv art. 7 din Ordinul Ministrului Administrației și Internelor nr. 1501/2006, printre care figurează si cerința existenței dovezii pentru plata taxei de înmatriculare stabilită potrivit legii, iar constatarea legalității sau nelegalității unui act normativ nu este de competența sa.
Motivele de recurs formulate nu sunt fondate.
Față de motivele invocate de reclamant prin cererea de chemare în judecată, instanța de fond a avut în vedere că aspectul esențial ce trebuie stabilit în cauză, îl constituie legalitatea timbrului de mediu pretins reclamantului, respectiv compatibilitatea actului normativ în baza căruia se calculează această taxă cu normele comunitare, taxă pe care acesta ar fi trebuit să o achite, conform răspunsului pârâtei, la data la care a depus cererea de înmatriculare.
Pentru a stabili dacă în speță este vorba despre un refuz nejustificat, este necesar a se verifica legalitatea taxei pretinse reclamantului prin raportare la actul normativ aplicabil la data depunerii cererii la pârâtă, or, la data respectivă, era în vigoare O.U.G. nr. 9/2013.
În primul rând se constată că instanța de fond în mod corect a apreciat că recurentul reclamant are obligația achitării timbrului pentru mediu, dispozițiile O.U.G. nr. 9/2013 fiind aplicabile.
Curtea constată că legea aplicabilă raportului de drept dedus judecății este OUG nr. 9/2013 în forma în vigoare la data de 08.08.2013.
Față de prevederile art. 4 alin.2 și art. 2 lit. i din O.U.G. nr. 9/2013, se constată că, pentru toate transferurile de autovehicule rulate care au loc după data de 15 martie 2013 (data intrării în vigoare a OUG 9/2013) se achită timbrul în cazul în care o astfel de taxă nu a fost deja plătită, aceasta fiind și situația reclamantului.
Raportat la jurisprudența comunitară în materie, este esențial a se avea în vedere că legile cadru sunt obligatorii pentru statele membre, însă autoritățile naționale au competența de a alege forma și mijloacele prin care dispozițiile legilor cadru devin obligatorii fiecărui stat membru în parte, iar în ceea ce privește taxa de poluare pentru autovehicule fiecare stat are dreptul de a stabili regimul acestora, legislația europeană neinterzicând instituirea taxei, ci stabilind doar dezideratul ca nivelul acesteia sa nu fie mai mare decât al taxelor care se aplica direct sau indirect produselor interne similare. În acest sens, în cauzele C-402/09 și C-263/10 CJUE a stabilit că „articolul 110 TFUE trebuie interpretat în sensul că se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație în statul membru menționat a unor vehicule de ocazie cumpărate din alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională”.
Prin urmare, la determinarea caracterului discriminatoriu al unei taxe aplicate autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în România trebuie analizat, prin raportare la această concluzie a CJUE, dacă legiuitorul face o distincție referitoare la această taxă în funcție de proveniența autovehiculelor – din parcul auto național sau din parcul auto al unui alt stat membru UE.
Or, dispozițiile art. 4 alin. 1 și 2 din Legea nr. 9/2012 stabilesc obligația plății acestei taxe la momentul înscrierii în circulație de către primul proprietar, indiferent dacă e vorba de un autovehicul nou sau unul rulat, înmatriculat anterior în UE, la momentul „repunerii în circulație a unui autovehicul după încetarea unei exceptări sau scutiri prevăzute la art. 3 și 8”, la momentul „reintroducerii în parcul auto național a unui autovehicul, în cazul în care, la momentul scoaterii sale din parcul auto național, i s-a restituit proprietarului plătitor valoarea reziduală a taxei, în conformitate cu prevederile art. 7” și inclusiv „cu ocazia primei transcrieri a dreptului de proprietate, în România, asupra unui autovehicul rulat și pentru care nu a fost achitată taxa”.
Prin urmare, prin instituirea acestei obligații de achitare a timbrului de mediu și cu ocazia primei transcrieri a dreptului de proprietate în România a unui autovehicul rulat, se creează egalitate de tratament între vehiculele rulate existente în parcul auto național și cele rulate importate din alte state membre UE, taxa aplicându-se, deopotrivă, indiferent de originea lor, cu respectarea interdicției stabilite de art. 110 TFUE. În acest mod, ambele categorii de vehicule sunt supuse aceluiași nivel de taxare, iar cumpărătorul național nu mai este orientat, cu precădere spre vehiculele din parcul național (anterior nesupuse vreunei taxări), ci are libertatea de a alege un vehicul, indiferent de origine lui, taxele legate de formalitățile de înmatriculare fiind identice.
Nu poate fi reținută susținerea recurentului că se încalcă dispozițiile art. 110 TFUE deoarece legea nu prevede obligația de plată a taxei și pentru autovehiculele care se află deja înscrise în circulație și pentru care nu intervine nici una din situațiile reglementate de art. 4 din lege, dar care continuă să circule și să emită noxe.
A reține această susținere ar însemna a accepta că legiuitorul național este limitat în a stabili taxe fiscale viitoare, or, această interdicție nu este prevăzută de nici o normă comunitară, libertatea de instituire a taxelor și impozitelor naționale fiind una recunoscută de CJUE în jurisprudența sa, inclusiv în cauzele arătate anterior.
În plus, această susținere nu respectă nici principiul neretroactivității legii, deoarece ar presupune modificarea regimului de înmatriculare al vehiculelor deja înmatriculate, ipoteză care nu poate fi acceptată, deoarece ar fi neconstituțională, contrară art. 15 din Constituție.
Totodată, reclamantul nu a dovedit încălcarea altor prevederi comunitare sau naționale.
Pentru aceste motive, în baza art. 496 alin. 1 Noul Cod de Procedură Civilă raportat la art. 488 pct. 8 Noul Cod de Procedură Civilă, curtea urmează a respinge recursul declarat și a menține sentința atacată ca legală și temeinică.
Văzând și dispozițiile art. 451 Noul Cod de Procedură Civilă și faptul că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată în recurs,
Pentru aceste motive
În numele legii
DECIDE :
Respinge recursul declarat de recurentul reclamant Kalanyos C. împotriva sent. civ. nr. 5717/CA/19.11.2013 pronunțată de Tribunalul B..
Fără cheltuieli de judecată în recurs.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 12 martie 2014.
Președinte Judecător Judecător
M. R. I. Ț. L. P.
Grefier
R. P.
Red.L.P./31.03.2014
Dact.R.P./2.04.2014/2 ex
Jud. Fond:M.L.
| ← Pretentii. Decizia nr. 921/2014. Curtea de Apel BRAŞOV | Pretentii. Decizia nr. 1847/2014. Curtea de Apel BRAŞOV → |
|---|
