Pretentii. Decizia nr. 715/2014. Curtea de Apel BRAŞOV

Decizia nr. 715/2014 pronunțată de Curtea de Apel BRAŞOV la data de 28-02-2014 în dosarul nr. 1589/62/2013

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL B.

SECȚIA C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

Decizia nr. 715/R Dosar nr._

Ședința publică din data de 28 februarie 2014

Completul constituit din:

Președinte: M. F. - judecător

M. I. M. - judecător

M. C. - judecător

G. P. - grefier

Pe rol fiind soluționarea recursului declarat de reclamanta O. M. C. împotriva sentinței civile nr. 6130/CA/03.12.2013 pronunțată de Tribunalul B. - secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal - în dosarul nr._ având ca obiect „pretenții”.

La apelul nominal făcut în ședință publică se constată lipsa părților.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de grefierul de ședință, care învederează instanței că s-a depus la dosar, prin serviciul de registratură al instanței, de către intimata pârâtă Administrația Județeană a Finanțelor Publice B., întâmpinare, solicitând respingerea recursului declarat în cauză ca nefondat și menținerea sentinței civile recurate.

De asemenea, învederează instanței că s-a depus la dosar, prin același serviciu al instanței, de către recurenta reclamantă O. M. C., taxă judiciară de timbru în valoare de 20 lei, achitată conform chitanței nr._ din data de 26.02.2014 și înscrisuri privind autovehiculul achiziționat, astfel cum i-a fost pus în vedere prin citație.

La termenul din data de 28.02.2014, în baza art. 11 din OUG nr. 74/2013 privind unele măsuri pentru îmbunătățirea și reorganizarea activității Agenției Naționale de Administrare Fiscală, precum și pentru modificarea și completarea unor acte normative, a art. 23 din HG nr. 520/2013 și a Ordinului 2211/2013, emise în aplicarea ordonanței de urgență, instanța a constatat transmisă calitatea procesuală pasivă de la intimata pârâtă Administrația Finanțelor Publice a Municipiului B. la Administrația Județeană a Finanțelor Publice B., calitatea de reprezentant având Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice B., în locul Direcției Generale a Finanțelor Publice B..

Instanța constată că recursul promovat de recurenta O. M. C. este declarat și motivat în termenul prevăzut de lege, potrivit dispozițiilor art. 301-303 Cod procedură civilă și este legal timbrat cu taxă judiciară de timbru de 40 lei, achitată conform chitanțelor nr._ din data de 21.01.2014 și nr._ din data de 26.02.2014.

Instanța, având în vedere că întâmpinarea depusă la dosar de către intimata pârâtă Administrația Județeană a Finanțelor Publice B. nu conține aspecte noi, fiind doar apărări pentru combaterea motivelor de recurs, apreciază că nu se impune comunicarea acesteia recurentei reclamante, astfel încât o califică drept concluzii scrise.

Față de actele și lucrările dosarului, având în vedere că s-a solicitat judecarea cauzei și în lipsă (filele 3 și 12 din dosar), în conformitate cu dispozițiile art. 242 alin. 2 Cod procedură civilă, instanța rămâne în pronunțare.

CURTEA

Asupra recursului de față:

Prin sentința civilă nr. 6130/CA/03.12.2013 Tribunalul B. a respins acțiunea formulată de reclamanta O. M. C. în contradictoriu cu pârâta Administrația Finanțelor Publice a Municipiului B.

A respins cererea de chemare în garanție formulată de pârâta Administrația Finanțelor Publice a Municipiului B. în contradictoriu cu chemata în garanție Administrația F. pentru Mediu.

Mai exact, deliberând asupra cauzei de față prima instanță a constatat că prin cererea înregistrată pe rolul său la data de 07.02.2013 sub dosar nr.1589/2013 reclamanta O. M. C. a chemat în judecată pârâta Administrația Finanțelor Publice a Municipiului B. solicitând instanței să dispună anularea actului administrativ cu nr._ din 19.01.2013 prin intermediul căruia i s-a refuzat restituirea taxei de emisii poluante și obligarea pârâtei la restituirea sumei de 1.073 lei reprezentând taxa de emisii poluante achitată precum și la actualizarea sumei cu indicele aferent de inflație începând cu data plății și până la data restituirii efective, cu cheltuieli de judecată.

În motivarea cererii de chemare în judecată reclamanta arată că a achiziționat dintr-un stat membru al U.E un autoturism pentru înmatricularea căruia a fost obligat să achite taxa specială cu încălcarea principiului liberei circulații a mărfurilor.

În drept s-au invocat dispozițiile art.90 par.1, art.234 din Tratatul CE, Legii nr.554/2004, art.274 din Codul de procedură civilă.

În apărare, pârâta Administrația Finanțelor Publice a Municipiului B. a formulat întâmpinare prin care a solicitat instanței să respingă acțiunea reclamantului ca fiind neîntemeiată și nelegală.

Totodată pârâta Administrația Finanțelor Publice a Municipiului B. a formulat cerere de chemare în garanție a Administrației F. pentru Mediu solicitând ca în cazul în care se va admite cererea reclamantului să fie obligată chemata în garanție la restituirea sumei de 2426 lei reprezentând taxa de poluare achitată și la plata dobânzii legale aferentă, precum și a cheltuielilor de judecată.

În motivarea cererii de chemare în garanție se arată că suma de bani se constituie venit la bugetul fondului pentru mediu fiind virată chematei în garanție.

Analizând actele dosarului instanța de fond a reținut următoarele:

Relativ la petitul privind anularea adresei nr._ din 19.01.2013, prin care pârâta a comunicat reclamantei refuzul restituirii taxei pentru lipsa temeiului legal, instanța l-a respins ca inadmisibil întrucât această adresă, ca natură juridică nu are un caracter fiscal și nu reprezintă un act privind stabilirea, modificarea și stingerea drepturilor fiscale, conform art. 41 din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, reprezentând doar o încunoștințare a reclamantei cu privire la refuzul restituirii taxei de emisii poluante.

Asupra cauzei deduse judecății, instanța a reținut că reclamanta a achitat cu chitanța . nr._/09.01.2013, taxa de emisii poluante pentru autovehiculul marca SEAT, achiziționat din Germania, cu nr. de identificare VSSZZZ6LZ4R026562, având ca dată a primei înmatriculări – 28.08.2003 și solicitând restituirea acestei taxe prin cererea nr._/14.01.2013, a primit răspuns nefavorabil, pârâta comunicându-i în acest sens adresa nr._/19.012.2013.

În speță, instanța a analizat dacă refuzul de soluționare a cererii reclamantei de către pârâtă i-a produs acestuia o vătămare a unui drept al său, sau al unui interes legitim, în condițiile art. 1 din Legea nr. 554/2004, modificată, prin prisma art. 110 TFUE invocat în cererea de chemare în judecată.

Legislația avută în vedere la analiza caracterului justificat sau nejustificat al refuzului autorității publice pârâte va fi cea în vigoare la data nașterii raportului juridic de drept administrativ dedus judecății, respectiv data achitării de către reclamant a taxei pentru emisiile poluante – 26.02.2013 -, în virtutea principiului neretroactivității legii civile noi, deci Legea nr. 9/2012, fără a avea în vedere dispozițiile OUG nr. 1/2012, act normativ ce a avut aplicabilitate numai pe perioada 03.02._13.

Potrivit dispozițiilor art. 148 din Constituția României, instanța are obligația aplicării cu prioritate a dreptului comunitar, în raport cu dreptul intern, începând cu data dobândirii de către Statul Român a calității de membru al Uniunii Europene – 01.01.2007, astfel că urmează a analiza compatibilitatea reglementărilor naționale în materie cu legislația comunitară.

Dispozițiile art. 110 par. 1 din TFUE prevăd că niciun stat membru nu aplică, direct sau indirect, produselor altor state membre, impozite interne de orice natură, mai mari decât cele care se aplică, direct sau indirect, produselor naționale similare. De asemenea, dispozițiile par. 2 din același articol stabilesc faptul că niciun stat membru nu supune produsele provenind din alte state membre unor impozite interne de natură să protejeze indirect alte produse.

Prin soluția pronunțată în cauza C-402/09, fiind sesizată în legătură cu interpretarea art. 110 din TFUE prin raportare la dispozițiile OUG nr. 50/2008, CJUE a stabilit că „articolul 110 TFUE trebuie interpretat în sensul că se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație, în statul membru menționat, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională”.

Prin hotărârea pronunțată în cauza C-263/10 (N.), CJUE a reținut că toate versiunile de modificare a OUG nr. 50/2008 mențin un regim de impozitare care descurajează înmatricularea în România a unor autovehicule de ocazie cumpărate din alte state membre și care se caracterizează printr-o uzură și o vechime importante, în timp ce vehiculele similare puse în vânzare pe piața națională a vehiculelor de ocazie nu sunt în nici un fel grevate de o asemenea sarcină fiscală.

CJUE a arătat în cauza N. că „obiectivul de protecție a mediului (…) ar putea fi realizat mai complet și mai coerent aplicând taxa de poluare oricărui vehicul pus în circulație în România”, iar o astfel de taxare, a cărei punere în aplicare în cadrul unei taxe anuale rutiere este perfect posibilă, nu ar favoriza piața națională a vehiculelor de ocazie în detrimentul punerii în circulație a vehiculelor de ocazie importate și ar, în plus, conformă principiului poluatorul plătește.

Prin Legea nr. 9/2012 s-a încercat respectarea recomandărilor C.J.U.E., desprinse din cauzele C-402/09 și C-263/10 în sensul că, prin art. 4 alin. 2, s-a instituit obligația de plată a taxei pentru emisiile poluante și cu ocazia primei transcrieri a dreptului de proprietate, în România, asupra unui autovehicul rulat și pentru care nu a fost achitată deja taxa specială pentru autoturisme și autovehicule, conform dispozițiilor din Legea nr. 571/2003 privind Codul Fiscal sau taxa de poluare pentru autovehicule și care nu face parte din categoria autovehiculelor exceptate sau scutite de la plata acestor taxe, potrivit reglementărilor legale în vigoare la momentul înmatriculării.

Prin dispozițiile art. 4 alin. 2 din Legea nr. 9/2012, în vigoare din data de 13.01.2013, se elimină, așadar, regimul fiscal discriminatoriu constatat de C.J.U.E. prin soluțiile pronunțate în cauzele menționate.

Prin O.U.G. nr. 1/2012, dispozițiile art. 4 alin. 2 din Legea nr. 9/2012 au fost suspendate începând cu data intrării în vigoare a acestui act normativ – 03.02.2012 - până la 31.12.2012, iar această suspendare a aplicării Legii nr. 9/2012 a dus la menținerea discriminării constatate de jurisprudența C.J.U.E. Acest act normativ a încetat să producă efecte la data de 01.01.2013.

Prin urmare, după data de 01.01.2013, legea aplicabilă raportului juridic de drept administrativ dedus judecății este Legea nr. 9/2012, a cărei formă în vigoare la data achitării de către reclamant a taxei pentru emisiile poluante, a eliminat regimul fiscal discriminatoriu existent anterior.

Ulterior, prin O.U.G. nr. 9/2013 privind timbrul de mediu pentru autovehicule s-a adoptat o nouă reglementare intrată în vigoare la data de 15.03.2013, reglementare similară cu dispozițiile Legii nr. 9/2012.

Pentru considerentele expuse, reținând că normele care instituie taxa pentru emisii poluante prevăzute de Legea nr. 9/2012 nu sunt în contradicție cu dreptul comunitar, iar refuzul pârâtei de restituire a taxei este unul justificat, instanța a respins cererea formulată de reclamantă, ca nefondată.

Având în vedere modul de soluționare a cererii de chemare în judecată, instanța a respins și cererea de chemare în garanție formulată de pârâtă, în contradictoriu cu Administrația F. Pentru Mediu, ca rămasă fără obiect.

Împotriva acestei soluții reclamanta a declarat recurs, reiterând aceleași considerente ca și în cererea dedusă judecății, fără a prezenta înscrisurile la care a făcut referire prima instanță.

Analizând actele și lucrările dosarului, prin prisma dispozițiilor art. 304 ind. 1 Cod procedură civilă, a art. 304 Cod procedură civilă și recursul declarat de reclamanta O. M. C., curtea constată că acesta este neîntemeiat.

Motivele de recurs invocate de recurenta reclamantă – înlăturarea de către instanța de fond a susținerilor sale referitoare la caracterul discriminatoriu al dispozițiilor Legii nr. 9/2012 prin raportare la art. 110 TFUE – se încadrează în dispozițiile art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă, dar nu este fondat.

Astfel, în cauzele C-402/09 și C-263/10 CJUE a stabilit că „articolul 110 TFUE trebuie interpretat în sensul că se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație în statul membru menționat a unor vehicule de ocazie cumpărate din alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională”.

Prin urmare, la determinarea caracterului discriminatoriu al unei taxe aplicate autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în România trebuie analizat, prin raportare la această concluzie a CJUE, dacă legiuitorul face o distincție referitoare la această taxă în funcție de proveniența autovehiculelor – din parcul auto național sau din parcul auto al unui alt stat membru UE.

Or, dispozițiile art. 4 alin. 1 și 2 din Legea nr. 9/2012 stabilește obligația plății acestei taxe de emisii poluante la momentul înscrierii în circulație de către primul proprietar, indiferent dacă e vorba de un autovehicul nou sau unul rulat, înmatriculat anterior în UE, la momentul „repunerii în circulație a unui autovehicul după încetarea unei exceptări sau scutiri prevăzute la art. 3 și 8”, la momentul „reintroducerii în parcul auto național a unui autovehicul, în cazul în care, la momentul scoaterii sale din parcul auto național, i s-a restituit proprietarului plătitor valoarea reziduală a taxei, în conformitate cu prevederile art. 7” și inclusiv „cu ocazia primei transcrieri a dreptului de proprietate, în România, asupra unui autovehicul rulat și pentru care nu a fost achitată taxa”.

Prin urmare, prin instituirea acestei obligații de achitare a taxei de emisii poluante și cu ocazia primei transcrieri a dreptului de proprietate în România a unui autovehicul rulat, se creează egalitate de tratament între vehiculele rulate existente în parcul auto național și cele rulate importate din alte state membre UE, taxa aplicându-se, deopotrivă, indiferent de originea lor, cu respectarea interdicției stabilite de art. 110 TFUE. În acest mod, ambele categorii de vehicule sunt supuse aceluiași nivel de taxare, iar cumpărătorul național nu mai este orientat, cu precădere spre vehiculele din parcul național (anterior nesupuse vreunei taxări), ci are libertatea de a alege un vehicul, indiferent de origine lui, taxele legate de formalitățile de înmatriculare fiind identice.

Nu poate fi reținută susținerea recurentei că se încalcă dispozițiile art. 110 TFUE deoarece legea nu prevede obligația de plată a taxei și pentru autovehiculele care se află deja înscrise în circulație și pentru care nu intervine nici una din situațiile reglementate de art. 4 din lege, dar care continuă să circule și să emită noxe.

A reține această susținere ar însemna a accepta că legiuitorul național este limitat în a stabili taxe fiscale viitoare, or, această interdicție nu este prevăzută de nici o normă comunitară, libertatea de instituire a taxelor și impozitelor naționale fiind una recunoscută de CJUE în jurisprudența sa, inclusiv în cauzele arătate anterior.

În plus, această susținere nu respectă nici principiul neretroactivității legii, deoarece ar presupune modificarea regimului de înmatriculare al vehiculelor deja înmatriculate, ipoteză care nu poate fi acceptată, deoarece ar fi neconstituțională, contrară art. 15 din Constituție.

Nu poate fi reținută nici susținerea recurentei că discriminarea continuă să existe atât față de autovehiculele față de care s-a dispus pe cale judecătorească, pe perioada suspendării acordate în baza OUG nr. 1/2012 (ianuarie_12), obligarea autorităților la înmatricularea fără plata taxelor de emisii poluante, cât și față de autovehiculele față de care s-a dispus restituirea taxei de primă înmatriculare, de poluare sau de emisii poluante.

Această susținere nu ține cont de aplicarea în timp a legii și de faptul că aceste vehiculele față de care s-a dispus, pe cale judecătorească, restituirea taxelor, intră în categoria reglementată de art. 4 alin. 2 din lege. Curtea constată că această opinie a sa este confirmată în prezent de pct. 30 și 31 din Ordonanța CJUE din data de 03.02.2014 pronunțată în cauzele conexe C-97/13 și C-214/13 în care se reține că Legea nr. 9/2012 prezenta o diferență esențială în raport cu OUG nr._, în măsura în care această lege prevedea, la articolul 4 alineatul (2), că taxa pe poluare era datorată începând din acel moment și cu ocazia primei vânzări pe piața națională a unor autovehicule de ocazie deja înmatriculate în România și cărora nu li se aplicase încă această taxă.

Pentru toate aceste considerente, constatând incidența art. 312 alin. 1 Cod procedură civilă, curtea va respinge recursul declarat de reclamantă împotriva sentinței civile pronunțată la fond pe care o menține ca legală și temeinică.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge recursul formulat de reclamanta O. M. C. împotriva sentinței civile nr. 6130/CA/03.12.2013 a Tribunalului B. - Secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, pe care o menține.

Fără cheltuieli de judecată în recurs.

Irevocabilă

Pronunțată în ședință publică azi, 28.02.2014

Președinte Judecător Judecător

M. FilipMaria I. MihaiMirela C.

Grefier

G. P.

Red. MF/28.02.2014

Tehnored. G.P/03.03.2014 /2ex

Jud Fond: S.Ș.M.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Pretentii. Decizia nr. 715/2014. Curtea de Apel BRAŞOV