Pretentii. Decizia nr. 95/2014. Curtea de Apel BRAŞOV
| Comentarii |
|
Decizia nr. 95/2014 pronunțată de Curtea de Apel BRAŞOV la data de 14-01-2014 în dosarul nr. 1156/62/2013
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL B.
SECȚIA C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Decizia nr. 95/R Dosar nr._
Ședința publică din data de 14 ianuarie 2014
Completul constituit din:
Președinte: R. Grațiela M.
Judecător: C. E. C.
Judecător: Lorența B.
Grefier: E. Bernád
Pe rol fiind soluționarea recursului declarat de Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice B. pentru pârâta Administrația Județeană a Finanțelor Publice B. – Serviciul Fiscal Municipal F. împotriva sentinței civile nr. 5861/CA/25.11.2013 pronunțată de Tribunalul B. - secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal -, în dosarul nr._ având ca obiect „pretenții”.
La apelul nominal făcut în ședință publică se constată lipsa părților.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, după care:
Recursul promovat de recurenta Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice B. pentru pârâta Administrația Județeană a Finanțelor Publice B. – Serviciul Fiscal Municipal F. este declarat și motivat în termenul prevăzut de lege, potrivit dispozițiilor art.301-303 Cod procedură civilă și este scutit de la plata taxei judiciare de timbru și timbru judiciar potrivit dispozițiilor art. 17 din Legea nr.146/1997. În conformitate cu dispozițiile art. 242 alin.2 cod procedură civilă s-a solicitat judecarea cauzei și în lipsă.
Intimatul-reclamant F. I. a depus la dosar, prin serviciul de registratură al instanței, o notă de ședință la care a anexat, în copie, împuternicirea avocațială și chitanța nr. 4 din 10.10.2014 reprezentând dovada achitării onorariului de avocat în sumă de 200 de lei.
Instanța constată că potrivit dispozițiilor HG nr. 520/2013, OUG. nr. 74/2013 și Ordinului nr. 2211/2013 pentru aprobarea competenței teritoriale de administrare pârâta Administrația Finanțelor Publice F. este subrogată în drepturi și obligații de către Serviciul Fiscal Municipal F. instituție care funcționează în subordinea Administrației Județene a Finanțelor Publice B., calitate de reprezentant având Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice B. în locul Direcției Generale a Finanțelor Publice B..
Având în vedere că s-a solicitat judecarea în lipsă, în conformitate cu dispozițiile art. 242 alin.2 Cod procedură civilă, instanța, față de actele și lucrările dosarului, rămâne în pronunțare.
CURTEA
Asupra recursului de față, constată că:
Prin sentința civilă nr. 5861/CA/25.11.2013 pronunțată de Tribunalul B. - Secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal s-a admis acțiunea formulată de reclamantul F. I. în contradictoriu pârâta AJFP – SFM și, în consecință:
Pârâta a fost obligată să achite reclamantului suma de 971 lei, dobânda legală aferentă începând cu data de 30.07.2012 și până la data achitării efective și suma de 239,3 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
S-a admis cererea de chemare în garanție formulată de pârâtă în contradictoriu cu Administrația F. pentru Mediu și, în consecință:
Chemata în garanție a fost obligată să achite pârâtei suma de 971 lei și dobânda legală aferentă.
Pentru a pronunța această soluție, instanța de fond a reținut următoarele considerente:
La data de 30.07.2012, cf. chitanței . nr._ (fila 2 verso), reclamantul a achitat o taxă de poluare în sumă de 971 lei, pentru înmatricularea unui autoturism marca Ford, înmatriculat pentru prima dată în anul 2000 în Italia, stat membru UE, după cum rezultă din înscrisul aflat la fila 18 dosar.
După achitarea taxei, reclamantul, la data de 13.08.2012 (fila 2), a solicitat restituirea taxei.
Pârâta a refuzat restituirea și s-a analizat dacă refuzul de restituire al taxei a fost sau nu unul justificat, cf. art. 2 lit. i din LCA.
Potrivit dispozițiilor art. 4 al. 1 lit. a din Leg. 9/2012, obligația de plată a taxei pentru emisii poluante intervine „cu ocazia înscrierii în evidențele autorității competente, potrivit legii, a dobândirii dreptului de proprietate asupra unui autovehicul de către primul proprietar din România și atribuirea unui certificat de înmatriculare și a numărului de înmatriculare”.
Dispozițiile art. 110 par. 1 din TFUE prevăd că niciun stat membru nu aplică, direct sau indirect, produselor altor state membre, impozite interne de orice natură, mai mari decât cele care se aplică, direct sau indirect, produselor naționale similare. De asemenea, dispozițiile par. 2 din același articol stabilesc faptul că niciun stat membru nu supune produsele provenind din alte state membre unor impozite interne de natură să protejeze indirect alte produse.
Cu privire la aplicabilitatea dispozițiilor Tratatului, instanța a constatat că, în cauză, dispozițiile din dreptul comunitar se aplică cu prioritate față de dreptul național, în lumina principiilor preeminenței și supremației dreptului comunitar, consacrate și de practica CJUE prin hotărârile date în cauzele C./Enel și Simmenthal.
Prin soluția pronunțată în cauza C-402/09, fiind sesizată în legătură cu interpretarea art. 110 din TFUE prin raportare la dispozițiile OUG 50/2008, CJUE a stabilit că „articolul 110 TFUE trebuie interpretat în sensul că se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație, în statul membru menționat, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională”.
Prin hotărârea pronunțată în cauza C-263/10 (N.), CJUE a reținut că toate versiunile de modificare a OUG 50/2008 mențin un regim de impozitare care descurajează înmatricularea în România a unor autovehicule de ocazie cumpărate din alte state membre și care se caracterizează printr-o uzură și o vechime importante, în timp ce vehiculele similare puse în vânzare pe piața națională a vehiculelor de ocazie nu sunt în nici un fel grevate de o asemenea sarcină fiscală.
CJUE a arătat în cauza N. că „obiectivul de protecție a mediului (…) ar putea fi realizat mai complet și mai coerent aplicând taxa de poluare oricărui vehicul pus în circulație în România”.
Prin Legea nr. 9/2012 s-a încercat respectarea recomandărilor CJUE, desprinse din cauzele C-402/09 și C-263/10 în sensul că, prin art. 4 al. 2, s-a instituit obligația de plată a taxei pentru emisiile poluante și cu ocazia primei transcrieri a dreptului de proprietate, în România, asupra unui autovehicul rulat și pentru care nu a fost achitată taxa specială pentru autoturisme și autovehicule, cf. Leg. 571/2003 privind Codul Fiscal sau taxa de poluare pentru autovehicule și care nu face parte din categoria autovehiculelor exceptate sau scutite de la plata acestor taxe, potrivit reglementărilor legale în vigoare la momentul înmatriculării. Prin dispozițiile art. 4 al. 2 din Legea nr. 9/2012 s-a încercat eliminarea regimului fiscal discriminatoriu constatat de CJUE prin soluțiile pronunțate în cauzele menționate.
Însă, prin OUG 1/2012, dispozițiile art. 4 al. 2 au fost suspendate începând cu data intrării în vigoare a acestui act normativ, 03.02.12, până la 01.01.2013. Totodată, art. 2 din OUG 1/2012 recunoaște dreptul la restituirea integrală a taxei achitate până la apariția acestui act normativ.
În această modalitate, prin suspendarea obligației de plată a taxei pentru emisiile poluante și cu ocazia primei transcrieri a dreptului de proprietate, în România, asupra unui autovehicul rulat și pentru care nu a fost achitată taxa specială pentru autoturisme și autovehicule, cf. Legi nr. 571/2003 privind Codul Fiscal sau taxa de poluare pentru autovehicule și care nu face parte din categoria autovehiculelor exceptate sau scutite de la plata acestor taxe, potrivit reglementărilor legale în vigoare la momentul înmatriculării, se menține regimul fiscal discriminatoriu între autovehiculele deja înmatriculate în România și cele de ocazie cumpărate din alte state membre și se descurajează punerea în circulație, în România, a acestora din urmă.
Față de cele ce preced, instanța a constatat că normele care instituie taxa pentru emisii poluante prevăzute de Legea nr. 9/2012 este în contradicție cu dreptul european, iar refuzul pârâtei de restituire a taxei încasate cu titlu de taxă pentru emisii poluante a fost unul nejustificat, acțiunea, sub acest aspect fiind admisă.
Instanța a avut în vedere și faptul că, în astfel de situații, Curtea de Justiție a decis că statele membre trebuie să asigure rambursarea taxelor colectate cu încălcarea prevederilor art. 110 ( fost 90) din Tratat, cu respectarea principiilor ce guvernează autonomia procedurală și îmbogățirea fără justă cauză.
Din această perspectivă reclamantul avea dreptul la restituirea taxei pentru emisii poluante, pârâta Administrația Finanțelor Publice F. fiind obligată în acest sens.
Petitul referitor la dobândă a fost fondat. Pârâta fost obligată la plata dobânzii aferente sumei plătite cu titlu de taxă pentru emisii poluante, începând cu data achitării, având în vedere hotărârea pronunțată de CJUE în cauza C-565/2011 și dispozițiile art. 1522 NCC. Dobânda va fi acordată până la data restituirii sumei, fiind de natură să acopere beneficiul nerealizat de reclamant.
Cu privire la cererea de chemare în garanție formulată de pârâta Administrația Finanțelor Publice F., având în vedere dispozițiile art. 60 Cod Procedură Civilă și faptul că cea care beneficiază de taxa de poluare este Administrația F. pentru Mediu, a fost admisă cererea și a fost obligată Administrația F. pentru Mediu să plătească pârâtei suma arătată în dispozitivul sentinței.
În temeiul art. 274 Cod Procedură Civilă, pârâta a fost obligată și la plata cheltuielilor de judecată constând în taxă judiciară de timbru, timbru judiciar și onorariu de avocat.
Împotriva acestei hotărâri a formulat recurs recurenta Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice B. pentru Administrația Județeană a Finanțelor Publice B.-pârâtul Serviciul Fiscal Municipal F., care a criticat-o sub aspectul nelegalității și netemeiniciei, solicitând, în principal modificarea în tot a sentinței civile în sensul respingerii acțiunii ca neîntemeiată.
Criticile aduse au constat în următoarele:
Instanța de fond, în mod eronat și printr-o interpretare greșită a legii și a actului dedus judecății, a admis acțiunea formulată de reclamantă, pe considerentul ca taxa nu este datorată, încasarea ei fiind în dezacord cu prevederile dreptului comunitar, respectiv dispozițiile art. 110 din TFUE.
Noua taxă pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule, reglementată de Legea nr. 9/2012 respectă normele comunitare în materie, respectiv în sensul că nu face discriminări de natura să afecteze circulația mărfurilor în Uniunea Europeana. Astfel, în condițiile noului act normativ se plătesc taxe de același nivel atât pentru mașinile achiziționate din alte țări, cât și pentru cele achiziționate din România.
Făcând referire la dispozițiile art. 4, 7, 9 și 12 din Legea nr. 9/2012 și la procedura de restituire a sumelor prevăzute la art. 7, 9 Și 12 menționate reglementată de Ordinul Ministerului Mediului și Pădurilor nr. 85/2012 și Ordinul Ministerului Finanțelor Publice nr. 62/2012, date în aplicarea Legii nr. 9/2012, recurenta arată că, potrivit acestor texte de lege, se consacră caracterul unitar al taxării autovehiculelor indiferent de proveniența acestora, înlăturându-se astfel favorizarea indirectă a celor autohtone și al taxării echitabile, prin acordarea posibilității solicitării diferenței dintre valoarea taxei calculata conform noilor prevederi și cuantumul taxei plătite.
Astfel, persoanele care au plătit taxa, în baza prevederilor Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal ( pentru autovehiculele înmatriculate de la 1 ianuarie 2007 si pana la 30 iunie 2008), sau în baza prevederilor OUG nr. 50/2008, pot solicita restituirea diferenței de cuantum rezultată în urma aplicării noii modalități de calcul la elementele avute în vedere la momentul înmatriculării.
Îm acest mod, dând eficiență deplină principiului "poluatorul plătește", taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule se plătește, o singură dată, de către toți cei care achiziționează autovehicule și le inregistrează și de către cei care au achiziționat dar pentru care nu a fost achitată taxa speciala pentru autoturisme și autovehicule sau taxa pe poluare.
Noul act normativ introduce o completare a categoriilor prevăzute la art. 3 alin. (1) din lege prin adăugarea subcategoriilor de ordin "G", conform omologării europene de tip. Aceasta este necesară pentru situațiile în care în cuprinsul cărții de identitate a vehiculului apare omologarea de tip M1G-M3G si N1G-N3G.
De asemenea, potrivit art. 6 (1) din Legea nr. 9/2012 suma de plată reprezentând taxa se calculează pe baza elementelor prevăzute la anexele nr. 1-5, în baza normei de poluare Euro. prevăzută de Regulamentele și directivele (CE) ale Parlamentului și ale Consiliului European.
Prin adoptarea Legii nr. 9/2012, se transpun considerentele avute în vedere de Curtea de Justiție a Uniunii Europene prin Hotărârea T. C. 402/09 si N.. România a armonizat legislația internă cu legislația statelor membre cu privire la masurile care trebuie luate împotriva emisiilor poluante.
Referitor la aplicabilitatea prevederilor constituționale ale art. 148, s-au invocat dispozițiile art 1-33 din Legea nr. 157/2005 precum și faptul că acest text de lege instituie supremația tratatelor constitutive ale Uniunii Europene, față de dispozițiile contrare din legile interne, cu respectarea prevederilor actului de aderare.
Prin aplicarea unitară a taxării autovehiculelor, indiferent de proveniența acestora, a taxării echitabile, prin acordarea posibilității solicitării diferenței dintre valoarea taxei calculată conform noilor prevederi și cuantumul taxei plătite și al calcului taxei conform Normelor de poluare stabilite potrivit regulamentelor si directivelor CE a Parlamentului European si a Consiliului prevăzute la Anexele 1-5 din Legea nr. 9/2012, noul act normativ transpune considerentele avute în vedere de Curtea de Justiție a Uniunii Europene prin Hotărârea T. C 402/09 și N. astfel România și-a respectat obligațiile asumate prin tratatele constitutive ale Uniunii Europene, precum și celelalte reglementari comunitare cu caracter obligatoriu, Legea nr. 9/2012 fiind emisă în limitele și cu respectarea legislației comunitare în domeniu.
Având caracter neutru, taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule se înscrie în limitele statului român în materia impozitării interne, nefiind contrară prevederilor art. 110 din Tratatul de Instituire a Comunității Europene.
Reclamanta nu se încadrează în vreuna dintre situațiile de excepție prevăzute la art. 3 din Legea nr. 9/2012 și, ca atare, obligația de plată a taxei pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule îi revine ca fiind legal datorată.
Taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule se aplica tuturor autovehiculelor care nu au mai fost înmatriculate în România, fie românești, fie străine, regimul fiscal al taxării autovehiculelor fiind unul unitar in privința circulației intercomunitare a mărfurilor.
Legea nr. 9/2012 prevede plata unei taxe de înmatriculare în România în același cuantum, indiferent daca este vorba de autoturisme/autovehicule din producția internă sau din cele produse în spațiul comunitar, daca aceste autovehicule sunt noi sau second-hand, deci nu există un tratament discriminatoriu al autovehiculelor față de proveniența acestora.
Cu privire la dobânzile legale, s-a arătat că instanța de fond în mod greșit a obligat pârâta la plata acestora întrucât taxa a fost încasată la cererea reclamantei și în baza unor acte normative în vigoare, obligatoriu pentru pârâtă a fi puse în executare. Reclamantul a achitat în mod benevol suma reprezentând taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule, nefiind lipsită de pârâtă de vreun beneficiu, acțiunea Administrației Finanțelor Publice a Municipiului F. de a încasa respectiva taxa neputând fi considerată drept una culpabilă, daunele-interese nefiind justificabile în sensul dispozițiilor art. 1530 din Legea nr. 287/2009 republicată privind Codul civil.
Întrucât refuzul organului fiscal de a restitui taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule își are fundamentul într-un text de lege cu caracter imperativ, este evident că nu poate fi reținută culpa procesuală a organului fiscal și, în consecința, nu poate fi obligat la plata cheltuielilor de judecată.
Cu referire la obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată, s-a arătat că suma solicitată cu acest titlu nu este datorată având în vedere faptul că reclamantul nu a fost lipsit în mod nelegal de suma achitată, întrucât aceasta este stabilită printr-un act normativ în vigoare, acesta efectuând plata în mod benevol. AFP F. a a încasat taxa pe poluare în temeiul unor prevederi legale în vigoare, iar această instituție nu este autoritate legală competentă să analizeze dacă aceste dispoziții contravin prevederilor comunitare.
Analizând actele și lucrările dosarului prin prisma motivelor de recurs invocate și a dispozițiilor art 304/1 cod procedură civilă, Curtea constată următoarele:
La data de 13.08.2012, reclamantul F. I. a solicitat Administrației Finanțelor Publice a mun F., restituirea unei sume reprezentând contravaloarea unei taxe pe emisii polunate achitate la data de 30.07.2012, în vederea înmatriculării unui autoturism second-hand înmatriculat pentru prima dată într-un stat membru UE.
Se impune a se analiza natura juridică a sumei achitată cu titlu de taxă pentru emisii poluante și solicitată a fi restituită.
Preeminenta dreptului comunitar este consacrată prin Constituție, iar punerea în aplicare a obligațiilor ce decurg din dreptul comunitar se reflectă atât în obligația de cooperare loială cât și în autonomia instituțională și procedurală a statelor membre. Această autonomie are la bază principiul efectivității care vizează împiedicarea ca o dispoziție procedurală națională să facă imposibilă sau excesiv de dificilă aplicarea dreptului comunitar. În acest context se impune a se mai preciza ca Tratatul instituind Comunitatea Europeana se bucură de aplicabilitate directa in dreptul intern al unui stat membru, astfel că judecătorul național este obligat să îl aplice cu prioritate față de reglementări naționale contrare indiferent de caracterul acestora general sau special.
Dincolo de modul în care codul fiscal a fost modificat și de respectarea dispozițiilor legale ce reglementează maniera de modificare a acestei legi prin Legea nr 9/2012, noua taxa introdusa prin acest act normativ, denumită „ taxă pentru emisii poluante”, are o sferă de aplicabilitate restrânsă și taxează poluarea produsă de autoturismele înmatriculate în România după data de 1 ianuarie 2012, potrivit criteriilor alese pentru determinarea acestei taxe.
Această taxă pentru emisii poluante are un caracter discriminatoriu, ea aplicându-se diferit unor situații juridice identice, fără a exista vreo justificare obiectiva pentru acest lucru. Astfel, în urma comparării situației juridice a unei persoane care deține un autoturism înmatriculat în România în anul 2006 și situația juridică a unei persoane care înmatriculează un autoturism identic în România după data de 1 ianuarie 2012, se constată că ambele autoturisme circulă în România și, este evident că, în principiu, având aceleași caracteristici, ambele poluează în egală măsură. Această taxă pentru emisii poluante este percepută cu ocazia primei înmatriculări a unui autoturism sau autovehicul pe teritoriul României și prezintă cu privire la autovehiculele sau autoturismele second hand provenind dintr-un alt stat membru, un caracter fiscal, aparținând regimului general de redevențe interne asupra mărfurilor. Ca urmare, această situație trebuie analizată prin prisma dispozițiilor art 110 din TFUE care interzice impunerea asupra produselor din alte state membre, a unor taxe superioare celor care se aplică produselor naționale similare precum și a taxelor interne de natură să protejeze indirect alte produse.
Astfel cum se arată în jurisprudența CJCE, articolul 110 TFUE vizează asigurarea liberei circulații a mărfurilor între statele membre, în condiții concurențiale normale, prin eliminarea tuturor formelor de protecție, putând rezulta din aplicarea de impozitări interne discriminatorii produselor originare din alte state membre. S-a mai arătat că acest text trebuie, de asemenea, să garanteze neutralitatea perfectă a impozitărilor interne cu privire la concurența dintre produsele naționale și produsele importate.
Mai mult decât atât, prin instituirea acestei taxe s-a creat o situație discriminatorie între persoanele care își achiziționează autoturisme rulate aduse din import și persoanele care își achiziționează autoturisme rulate din România, în sensul că aceștia din urmă sunt scutiți de plata acestei taxe, beneficiind astfel de o situație avantajoasă.
În concluzie, raportat la ceea ce înseamnă „impunere internă de taxe” ca sintagmă folosită în cuprinsul art 110 TFUE, respectiv interzicerea în comerțul dintre statele membre, a tuturor taxelor vamale și a tuturor taxelor având efect echivalent, prin Legea nr 9/2012 se impune, în cazul autoturismelor și autovehicule second hand importate provenind sin state membre UE, o taxa care nu se aplică și produselor similare indigene, fapt ce conduce la modificarea prețurilor de cost ale primelor autoturisme și autovehicule și la producerea aceluiași efect restrictiv asupra liberei circulații a mărfurilor precum o taxă vamală.
Fiind vorba despre un autoturism sau autovehicul second hand, acesta a fost supus normelor prevăzute în țara de origine cu ocazia înmatriculării, astfel că nu poate fi decât aplicarea unor taxe similare fără deosebire între cele de import și cele indigene, neputând fi primite apărările primului recurent privind jurisprudența CJCE ce vizează taxe percepute cu titlu de impozit.
Aceste considerente sunt susținute, din perspectiva neconformității taxei pentru emisii poluante și de Hotărârea CJUE pronunțată în cauza C-402/09, T., prin care se reține că art 110 TFUE are drept obiectiv asigurarea liberei circulații a mărfurilor între statele membre în condiții normale de concurență, fapt ce vizează eliminarea oricărei forme de protecție care poate să decurgă din aplicarea unor impozite interne discriminatorii față de produsele provenind din alte state membre.
Chiar dacă nu sunt întrunite condițiile unei discriminări directe, un impozit intern poate fi indirect discriminatoriu din cauza efectelor sale.
Ca urmare, pe baza principiilor rezultate din jurisprudența sa, Curtea a analizat neutralitatea taxei pe poluare. Astfel, referitor la această neutralitate în privința vehiculelor de ocazie importate și a vehiculelor de ocazie similare înmatriculate anterior pe teritoriul național și supuse, cu ocazia acelei înmatriculări, aceleiași taxe, s-a concluzionat că un sistem precum cel instituit de OUG nr. 50/2008, care ia în considerare, la calcularea taxei de înmatriculare, deprecierea autovehiculului prin utilizarea unor sisteme forfetare, detaliate și fundamentate din punct de vedere statistic, bazate pe elemente referitoare la vechimea și la rulajul mediul anual real ale acestui vehicul, la care se poate adăuga, la cererea contribuabilului și pe cheltuiala acestuia, realizarea unei expertize cu privire la starea generală a vehiculului menționat și a dotărilor sale, asigură că această taxă, atunci când este aplicată vehiculelor de ocazie importate, nu depășește valoarea reziduală a taxei menționate încorporată în valoarea vehiculelor de ocazie similare care au fost înmatriculate anterior pe teritoriul național și care au fost supuse, cu ocazia acelei înmatriculări, taxei prevăzute de OUG nr 50/2008.
În privința autovehiculelor de ocazie importate și a vehiculelor de ocazie similare înmatriculate pe teritoriul național anterior instituirii taxei menționate, referitor la neutralitatea taxei, s-a reținut că art. 110 TFUE obligă fiecare stat membru să aleagă taxele aplicate autovehiculelor și să le stabilească regimul, astfel încât acestea să nu aibă ca efect favorizarea vânzării vehiculelor de ocazie naționale și descurajarea, în acest mod, a importului de vehicule de ocazie similare. În acest sens, Curții i-a rezultat fără echivoc că reglementarea menționată are ca efect descurajarea importării și punerii în circulație în România, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre.
În cauza menționată, Curtea a stabilit că art. 110 TFUE trebuie interpretat în sensul că se opune ca un stat membru să instituie o taxă de poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație, în statul membru menționat, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură pe piața națională.
Hotărârilor C-402/09 T., C-29/11 Sfichi și C-30/11 I., i s-a alăturat cauza N. în care s-au pus în discuție variantele taxei de poluare aplicabile în perioada 15 decembrie 2008-31 decembrie 2010.
Potrivit concluziei CJUE din această cauză, articolul 110 TFUE trebuie interpretat în sensul că se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație în statul membru menționat a unor vehicule de ocazie cumpărate din alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională.”
În consecință, în cauză este vorba despre o sumă încasată cu încălcarea normelor comunitare, fiind vorba despre o plată nedatorată, solicitată a fi restituită în condițiile art. 117 lit. d cod procedură civilă. Conform OMFP nr. 1899/2004, reclamantul s-a adresat organului fiscal cu o cerere de restituire și, în termenul de prescripție, s-a adresat instanței în vederea obligării organului fiscal la restituirea sumei.
În mod corect prima instanță de fond a constatat îndeplinite condițiile prevăzute de art. 60 și 61 cod procedură civilă și față de dispozițiile art. 1 al 2 din Legea nr. 9/2012 privind titularul bugetului la care se face venit suma încasată cu titlu de taxă pentru emisiile poluante.
Se impune a se mai preciza, față de motivele de recurs privind obligarea la plata dobânzii legale, că în cauză este aplicabilă procedura de acordare a dobânzilor cuvenite contribuabililor pentru sumele restituite sau rambursate cu depășirea termenului legal prevăzută de Ordinul MFP nr. 1899/2004 ( Cap 2 pct. 1 ) și art. 124 cod procedură fiscală. Întrucât dobânda legală este mai mică decât cea fiscală, este admisibilă acordarea dobânzii legale, în mod corect prima instanță făcând astfel aplicarea art. 1082 rap la art.1084 cod civil. Fiind vorba despre o taxă nedatorată, reclamantul are dreptul la restituirea prejudiciului suferit prin aplicarea dobânzii legale la suma restituită începând cu data plății.
În cauză își găsesc aplicabilitatea dispozițiile art. 274 cod procedură civilă întrucât pârâta a căzut în pretenții prin admiterea acțiunii, fiind astfel în mod corect obligată la plata cheltuielilor de judecată, iar argumentele invocate în recurs nefiind în măsură să înlăture incidența prevederilor mai sus menționate.
În considerarea celor expuse mai sus, Curtea, în baza art. 312 al 1 cod procedură civilă va respinge ca nefondat recursul formulat.
Față de dispozițiile art. 274 cod procedură civilă și de modul de soluționare a recursului, va oblige recurenta la plata către intimatul reclamant a cheltuielilor de judecată suportate în recurs de acesta din urmă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul formulat de recurenta Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice B. pentru Administrația Județeană a Finanțelor Publice B.-pârâtul Serviciul Fiscal Municipal F. împotriva sentinței civile nr. 5861/CA/25.11.2013 pronunțată de Tribunalul B. - Secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal în dosarul nr._ .
Obligă recurenta la plata către intimatul reclamant F. I. a sumei de 200 lei cu titlu de cheltuieli de judecată în recurs..
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi 14.01.2014.
Președinte Judecător Judecător
R. Grațiela M. C. E. C. Lorența B.
Grefier,
E. Bernád
Red. LB/14.01.2014
Tehnored. E.B./28.01.2014- 2 ex
Jud. fond. M.O.
| ← Refuz soluţionare cerere. Decizia nr. 1970/2014. Curtea de Apel... | Pretentii. Decizia nr. 1404/2014. Curtea de Apel BRAŞOV → |
|---|
