Refuz soluţionare cerere. Decizia nr. 1970/2014. Curtea de Apel BRAŞOV
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1970/2014 pronunțată de Curtea de Apel BRAŞOV la data de 26-08-2014 în dosarul nr. 5000/62/2013
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL B.
SECȚIA C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Decizia nr.1970/R DOSAR NR._
Ședința publică din data de 26 august 2014
Completul constituit din:
Președinte: A. G. S. - judecător
I. Ț. - judecător
M. F. - judecător
T. S. - grefier
Pentru astăzi fiind amânată pronunțarea asupra recursului formulat de pârâtul C. L. B. împotriva sentinței civile nr.731/CA/19.02.2014 pronunțată de Tribunalul B.-secția contencios administrativ și fiscal - în dosarul nr._, având ca obiect „refuz soluționare cerere”.
La apelul nominal făcut în ședință publică, la pronunțare, se constată lipsa părților.
Procedura legal îndeplinită.
Dezbaterile în cauza de față, au avut loc în ședința publică din data de 19 august 2014, când părțile prezente au pus concluzii în sensul celor consemnate în încheierea de ședință din acea zi, care face parte integrantă din prezenta hotărâre, iar instanța pentru a da posibilitatea părților să depună concluzii scrise, a amânat pronunțarea la data de 26 august 2014.
CURTEA
Asupra recursului de față:
Constată că prin sentința civilă nr.731/CA/19.02.2014 a Tribunalului B. a fost admisă acțiunea formulată de reclamanta Asociația „Alianța pentru Combaterea Abuzurilor”, în contradictoriu cu pârâtul C. L. B. și, în consecință:
Pârâtul a fost obligat să răspundă la petiția înregistrată de reclamantă sub nr._/18.12.2012.
A fost obligat pârâtul să plătească reclamantei suma de 1488 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată.
Pentru a se pronunța astfel,prima instanță a reținut că:
La data de 18.12.2012, reclamanta a solicitat pârâtului, prin cererea înregistrată sub nr._ să îi transmită textul complet al unor proiecte de Hotărâri, însoțite de nota de fundamentare, de expunerea de motive, precum și teremnul limită, locul și modalitatea în care cei interesați pot trimite în scris propuneri, sugestii, opinii cu valoare de recomandare privind proiectul de act normativ respectiv.
Până la data formulării acțiunii și respectiv, a închiderii dezbaterilor, pârâtul nu a răspuns petiției formulate de reclamantă la data de 18.12.2012.
Potrivit art.1 alin.2 din OG 27/2002, dreptul de petiționare este recunoscut și organizațiilor legal constituite, acestea putând formula petiții în numele colectivelor pe care le reprezintă.
În conformitate cu art. 2 din același act normativ, în sensul prezentei ordonanțe, prin petiție se înțelege cererea, reclamația, sesizarea sau propunerea formulată în scris ori prin poștă electronică, pe care un cetățean sau o organizație legal constituită o poate adresa autorităților și instituțiilor publice centrale și locale, serviciilor publice descentralizate ale ministerelor și ale celorlalte organe centrale, companiilor și societăților naționale, societăților comerciale de interes județean sau local, precum și regiilor autonome, denumite în continuare autorități și instituții publice.
Potrivit art. 8 alin. 1 din OG 27/2007, autoritățile și instituțiile publice sesizate au obligația să comunice petiționarului, în termen de 30 de zile de la data înregistrării petiției, răspunsul, indiferent dacă soluția este favorabilă sau nefavorabilă.
Art. 8 alin. 1 din Lg. 554/2004, prevede că persoana vătămată într-un drept recunoscut de lege sau într-un interes legitim printr-un act administrativ unilateral, nemulțumită de răspunsul primit la plângerea prealabilă sau care nu a primit niciun răspuns în termenul prevăzut la art. 2 alin. (1) lit. h), poate sesiza instanța de contencios administrativ competentă, pentru a solicita anularea în tot sau în parte a actului, repararea pagubei cauzate și, eventual, reparații pentru daune morale. De asemenea, se poate adresa instanței de contencios administrativ și cel care se consideră vătămat într-un drept sau interes legitim al său prin nesoluționarea în termen sau prin refuzul nejustificat de soluționare a unei cereri, precum și prin refuzul de efectuare a unei anumite operațiuni administrative necesare pentru exercitarea sau protejarea dreptului sau interesului legitim.
Noțiunea de contencios administrativ este definită de Legea contenciosului administrativ în art. 2 alin. (1) lit. f), ca fiind activitatea de soluționare de către instanțele de contencios administrativ competente a litigiilor în care cel puțin una dintre părți este o autoritate publică, iar conflictul s-a născut fie din emiterea sau încheierea, după caz, a unui act administrativ, în sensul prezentei legi, fie din nesoluționarea în termenul legal ori din refuzul nejustificat de a rezolva o cerere referitoare la un drept sau la un interes legitim.
In conformitate cu dispozițiile art. 2 alin. (1) lit. i) din Legea nr. 554/2004, prin refuzul nejustificat de a soluționa o cerere se înțelege exprimarea explicită, cu exces de putere, a voinței de a nu rezolva o cerere referitoare la un drept sau la un interes legitim.
Definiția excesului de putere este dată de art. 2 lit. n) din Legea nr. 554/2004, constând în exercitarea dreptului de apreciere, aparținând administrației publice, prin încălcarea drepturilor și libertăților cetățenilor.
Invocarea de către pârât a dispozițiilor art. 6, 7 și 8 din Lg. 52/2003 nu poate fi primită, aceste aspecte vizând fondul cererii formulate de reclamantă la data de 18.12.2012.
Așa cum se poate observa din coroborarea textelor legale anterior invocate, pârâtul are obligația de a răspunde unei petiții, în termen de 30 de zile de la data înregistrării acesteia, în cauză nepunându-se în discuție soluția favorabilă sau nefavorabilă ce va fi dată prin acest răspuns.
Având în vedere dispozițiile art. 8 alin. 1 din OG 27/2007, cât și incidența în cauză a dispozițiilor art. 8 alin. 1 din Lg. 554/2004, instanța de fond a admis acțiunea formulată de reclamanta Asociația „Alianța pentru Combaterea Abuzurilor”, în contradictoriu cu pârâtul C. L. B. și, în consecință, a obligat pârâtul să răspundă la petiția înregistrată de reclamantă sub nr._/18.12.2012.
Împotriva sentinței susmenționate a declarat recurs pârâtul C. L. B., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
În dezvoltarea motivelor de recurs se arată în esență că:
Proiectului de Hotărâre privind contestația formulată de Asociația „Alianța pentru Combaterea Abuzurilor”, F. C. A. și D. C. L., împotriva H.C.L. nr.159/2010, privind stabilirea tarifelor pe operațiuni a activităților desfășurate de Serviciul Public de Gestionare a Animalelor s-a transformat …în hotărâre.
Astfel în ședința din 20.12.2012 a Consiliului local B. a fost adoptat Hotărârea Nr. 564 din data de 20 decembrie 2012 privind: contestația formulată de Asociația Alianța Pentru Combaterea Abuzurilor, F. C.-A. și D. C.-L. împotriva H.C.L. nr.159/2010, republicată, privind stabilirea tarifelor pe operațiuni a activităților desfășurate de Serviciul Public de Gestionare a Animalelor B., având următorul conținut:
C. L. al Municipiului B. întrunit în ședință ordinară la data de 20 decembrie 2012;
Analizând Expunerea de motive și Raportul de specialitate ale Serviciului Public de Gestionare a Animalelor, înregistrate cu nr. 93.328/2012, prin care s-a propus respingerea plângerii formulate de către Alianța Pentru Combaterea Abuzurilor și domnii F. C.-A. și D. C.-L., împotriva H.C.L. nr.159/2010, republicată, privind stabilirea tarifelor pe operațiuni activităților desfășurate de Serviciul Public de Gestionare a Animalelor B.;
Având în vedere prevederile O.U.G. nr.155/2001, privind aprobarea programului de gestionare a câinilor fără stăpân, aprobată cu completări și modificări prin Legea nr. 227/2002;
Văzând și prevederile art.17, alin.5 din H.G. nr.955/2004, pentru aprobarea reglementări lor-cadru de aplicare a Ordonanței Guvernului nr.71/2002, privind organizarea și funcționarea serviciilor publice de administrare a domeniului public și privat de interes local, care reglementează modul de stabilire a contravalorii prestațiilor efectuate prin serviciul public de ecarisaj;
Având în vedere avizele comisiilor de specialitate nr.5 și 6 ale Consiliului L. B.;
În temeiul art. 36, alin. 2, Ut. d, alin. 4, Ut. c, alin. 6, Ut. a, pct. 19 și art. 45, alin. 1 din Legea Administrației Publice Locale nr. 215/2001, republicată, hotărăște:
Articol Unic. Se respinge contestația formulată de Asociația Alianța Pentru Combaterea Abuzurilor, F. C.-A. și D. C.-L. împotriva Hotărârii Consiliului L. nr. 159 din 29 martie 2010, republicată, privind stabilirea tarifelor pe operațiuni a activităților desfășurate de Serviciul Public de Gestionare a Animalelor B., ca fiind neîntemeiată.
Natura juridica a hotărârii ce urma sa fie adoptata a făcut ca la adoptarea ei sa fie necesar expunere de motive și Raportul de Serviciului specialitate.
În acest sens a fost făcut public in condițiile legii, respectiv pe site-ul propriu http:brasovcity.ro si prin afișare la sediul propriu. într-un spațiu accesibil publicului atât Expunerea de motive cat și Raportul de Serviciului specialitate al Serviciului Public de Gestionare a Animalelor, înregistrate cu nr.328/2012, prin care s-a propus respingerea plângerii formulate de către alianța Pentru Combaterea Abuzurilor și domnii F. C.-A. și D. C.-L., împotriva H.C.L. nr.159/2010, republicată, privind stabilirea tarifelor pe operațiuni a activităților desfășurate de Serviciul Public de gestionare a Animalelor B.;
În ceea ce privește proiectului de Hotărâre privind modificarea H.C.L. nr.159/2010. privind stabilirea tarifelor pe operațiuni a activităților desfășurate de serviciul Public de Gestionare a Animalelor, (proiect aflat pe ordinea de zi a ședinței Consiliului) singura informație ce o putem transmite este ca în ședința din 20.12.2012 a Consiliului local B. acest punct al ordinii de zi...a fost amânat. În acest context acțiunea reclamanților apare ca lipsită de interes.
În acest sens, reclamanții au promovat prezenta acțiune împotriva autorităților publice, solicitând a se răspunde la o petiție prin care solicitau comunicarea unor acte, care de altfel au fost făcute public, la momentul oportun, în condițiile legii.
În drept au fost invocate dispozițiile art. 496 alin. 1 și 2 Cod procedură civilă,art. 488 pct.8 din același Cod.
S-a solicitat admiterea recursului,casarea în tot a sentinței atacate în sensul respingerii acțiunii în contencios administrativ formulată de reclamantă în contradictoriu cu pârâta.
În probațiune au fost depuse înscrisuri.
Analizând actele și lucrările dosarului,sentința atacată,față de motivele invocate, Curtea constată că recursul este nefondat.
Corect prima instanță a reținut incidența în cauză a dispozițiilor art.8 alin.1 din .O.G. nr. 27/2002 privind reglementarea activității de soluționare a petițiilor. Cererea intimatei reclamante înregistrată la recurentul pârât sub nr._/18.12.2012 a avut ca obiect transmiterea textului complet al mai multor proiecte de hotărâri, însoțite de note de fundamentare, expunere de motive, și indicarea termenului limită, a locului și a modalității în care cei interesați puteau trimite propuneri,sugestii,opinii cu valoare de recomandare privind proiectul de act normativ respectiv.
Nu au fost invocate de către intimată prevederile art.6,7,8 din Legea nr. 52/2003 privind transparența decizională în administrația publică-astfel cum eronat susține recurentul în motivele de recurs; intimata a înțeles să uzeze exclusiv de dreptul său la petiționare în vederea obținerii unor informații cu caracter public în accepțiunea art. 1și 2 din O.G. nr. 27/2002.
Este dovedit în cauză –prin înscrisurile administrative - că recurentul C. L. B. nu a răspuns la petiția intimatei în termenul legal de 30 de zile prevăzut de aceeași O.G. nr. 27/2002, astfel încât cererea intimatei, fundamentată pe art.8 alin.1 din Legea nr. 554/2004, este pe deplin întemeiată, intimata justificând interesul său în promovarea acțiunii în contencios administrativ.
Nu pot fi reținute susținerile recurentului în sens contrar, prima instanță pronunțând o hotărâre legală și temeinică.
Față de cele expuse anterior, Curtea, văzând prevederile art.496 alin.1 Cod procedură civilă, va respinge recursul, potrivit dispozitivului prezentei decizii.
Se va respinge excepția nulității recursului, invocată de intimata reclamantă în concluziile depuse întrucât motivele invocate de recurent se încadrează în prevederile art. 488 pct. 8 din Codul de procedură civilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge excepția nulității recursului invocată de către intimata reclamantă „Asociația Pentru Combaterea Abuzurilor „ B.;
Respinge recursul declarat de către recurentul C. L. B. împotriva sentinței civile nr. 731/CA/19.02.2014 pronunțată de Tribunalul B.- Secția a II-a Civilă,de C. Administrativ și Fiscal, pe care o menține.
Fără cheltuieli de judecată în recurs.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică azi 26.08.2014.
Președinte, Judecător, Judecător,
A. G. S. I. Ț. M. F.
Grefier,
T. S.
Red.AGS./26.09.2014
Dact.TS./01.10.2014
Jud.fond:M. Ș.S.
| ← Obligaţia de a face. Decizia nr. 1423/2014. Curtea de Apel BRAŞOV | Pretentii. Decizia nr. 95/2014. Curtea de Apel BRAŞOV → |
|---|








