Anulare act de control taxe şi impozite. Decizia nr. 925/2014. Curtea de Apel BRAŞOV
| Comentarii |
|
Decizia nr. 925/2014 pronunțată de Curtea de Apel BRAŞOV la data de 18-03-2014 în dosarul nr. 5022/62/2013
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL B.
SECȚIA C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Decizia nr.925/R Dosar nr._
Ședința publică din data de 18 martie 2014
Completul constituit din:
Președinte: S. G. - judecător
R. Grațiela M. - judecător
M. C. - judecător
T. S. - grefier
Pe rol fiind soluționarea recursului declarat de pârâta Casa de Asigurări de Sănătate a județului B. împotriva sentinței civile nr.6451/CA din data de 18.12.2013 pronunțată de Tribunalul B.-„secția a-II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal” în dosarul nr._, având ca obiect „contestație act administrativ fiscal”.
La apelul nominal făcut în ședință publică, se prezintă intimata reclamantă N. E. personal, lipsă fiind recurenta pârâtă Casa de Asigurări de Sănătate a județului B..
Procedura este legal îndeplinită. S-a făcut referatul cauzei, după care:
Se constată că recursul formulat de recurenta pârâta Casa de Asigurări de Sănătate a județului B. este declarat și motivat în termen potrivit dispozițiilor art.301-303 Cod procedură civilă și este scutit de la plata taxei de timbru și timbru judiciar conform art.17 din Legea nr.146/1997.
De asemenea, se constată că s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă în conformitate cu dispozițiile art. 242 alin.2 Cod procedură civilă.
Se constată că s-a depus la dosar prin serviciul registratură al instanței, întâmpinare formulată de intimata reclamantă în cuprinsul căreia solicită respingerea recursului formulat menținerea sentinței civile nr. 6451/CA din data de 18.12.2013 pronunțată de Tribunalul B.-„secția a-II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal” în dosarul nr._ ca legală și temeinică.
Nemaifiind alte cereri de formulat și nici alte probe de administrat, instanța în temeiul art.150 din Codul de procedură civilă, acordă cuvântul asupra recursului.
Reclamanta având cuvântul, solicită respingerea recursului formulat, menținerea sentinței civile nr. 6451/CA din data de 18.12.2013 pronunțată de Tribunalul B.-secția a-II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal în dosarul nr._ ca legală și temeinică.
CURTEA
Asupra recursului de față:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei B. sub nr. 8284/197 la data de 25.03.2013 – dosar disjuns din dosarul nr._/197/2013 al Judecătoriei B. – reclamanta N. E. a chemat în judecată pe pârâta Administrația Finanțelor Publice a Municipiului B., solicitând instanței ca prin hotărârea pe care o va pronunța să dispună anularea deciziei de impunere nr._/23.04.2012 emisă de Casa de Asigurări de Sănătate a Județului B..
A susținut reclamanta că obligația fiscală în cuantum de 3.450 lei a achitat-o imediat ce a aflat-o, potrivit chitanței nr._/14.07.2010, potrivit deciziei nr._/01.06.2010. A arătat reclamanta că dacă era informată și i se comunicau deciziile de impunere anuale din anii 2005 – 2008 nu ajungea în această situație.
Prin sentință civilă nr. 6202/09.04.2013 a Judecătoriei B. s-a dispus admiterea excepției necompetenței materiale a Judecătoriei B. și, în consecință, s-a dispus declinarea competenței de soluționare a cauzei privind pe reclamanta N. E. în contradictoriu cu pârâta Administrația Finanțelor Publice a Municipiului B., în favoarea Tribunalului B.-Secția a II-a Civilă, de C. Administrativ și Fiscal.
Pe rolul Tribunalului B., în urma declinării de competență, acțiunea a fost înregistrată sub nr._ la data de 17.06.2013.
La termenul de judecată din data de 04.09.2013 reclamanta și-a precizat cererea de chemare în judecată, arătând că înțelege să cheme în judecată Casa de Asigurări de Sănătate a Județului B..
Pârâta Casa de Asigurări de Sănătate a Județului B. a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea acțiunii formulate, ca netemeinică și nelegală. Pârâta a invocat dispozițiile art. 208 din Legea nr. 95/2006 și a arătat că, potrivit art. 219 lit. g) din Legea nr. 95/2006, una din obligațiile asiguraților este achitarea contribuției datorate fondului. Conform prevederilor O.U.G. nr. 150/2002 și Normelor de aplicare a acesteia aprobate prin Ordinul nr. 221/2005, persoanele care realizează venituri impozabile din activități independente datorează contribuție de asigurări sociale de sănătate calculată ca și cotă asupra acestor venituri. Actele normative reglementează obligația contribuabilului de a declara și plăti contribuția de asigurări de sănătate aferentă veniturilor impozabile precum și termenele de plată a acestor contribuții și calculul de dobânzi și penalități de întârziere în cazul depășirii acestor termene.
În ceea ce o privește pe reclamantă, pârâta a arătat că aceasta a obținut în perioada 2005 -2007 venituri din cedarea folosinței bunurilor, venituri pentru care avea obligația plății contribuției la FNUASS. Pârâtei nu i se poate imputa faptul că nu i-a adus la cunoștință reclamantei de existența debitului, deoarece nici pârâta nu a avut cunoștință de aceste venituri realizate decât după preluarea bazelor de date de la ANAF. Totodată, obligația plății contribuției pe care reclamanta o datorează bugetului FNUASS nu se naște de la data primirii de la CASJ B. a scrisorilor/deciziilor prin care este înștiințat asupra acestor obligații, nici de la data semnării vreunui contract, ci la termenele reglementate de actele normative în vigoare.
În drept pârâta a invocat dispozițiile O.U.G. nr. 150/2002, Ordinul nr. 221/2005 pentru aprobarea Normelor de aplicare a O.U.G. nr.150/2002, Legea nr.95/2006, Ordinul Președintelui CNAS 617/2007, C.proc.fiscală, C.proc.civ.
Potrivit precizărilor depuse la dosar la data de 29.10.2013 reclamanta a arătat că sumele înscrise în Decizia de impunere nr._/23.04.2012 sunt prescrise.
La termenul de judecată din data de 13.11.2013 reclamanta a arătat că renunță la judecata cererii formulate în contradictoriu cu pârâta Administrația Finanțelor Publice a Municipiului B., iar instanța, în baza art. 246 C.proc.civ., a luat act de această renunțare.
În probațiune s-au depus la dosar înscrisuri.
Prin sentința civilă nr. 6451/CA/18.12.2013 a fost admisă acțiunea și în consecință s-a dispus anularea deciziei de impunere nr._/23.04.2012 emisă de Casa de Asigurări de Sănătate a Județului B..
Pentru a hotărî astfel,instanța a reținut următoarele:
Prin decizia de impunere nr._/23.04.2012 emisă de Casa de Asigurări de Sănătate a Județului B. s-a stabilit în sarcina reclamantei N. E. obligația de a achita suma de 3.700 lei reprezentând sold majorări în cuantum de 3.675,91 lei și sold dobânzi în cuantum de 24,51 lei, față de neachitarea la scadență a contribuției de asigurări sociale de sănătate pentru venituri din cedarea folosinței bunurilor aferentă perioadei 2005-2007.
Împotriva acestei decizii de impunere, reclamanta a formulat contestație, soluționată potrivit adresei nr._/20.08.2013 emisă de pârâtă – filele nr. 25, 26 din dosar – potrivit căreia Decizia respectivă este în mod netemeinic și nelegal contestată.
Susținerea reclamantei în sensul că a intervenit prescripția dreptului pârâtei de a stabili obligațiile fiscale accesorii aferente CASS neachitată pentru anii 2005-2007 nu a fost reținută de instanță,întrucât termenul de prescripție de 5 ani calculat potrivit art. 91 alin. 1 și 2 C.proc.fiscală, a fost întrerupt la data de 14.07.2010, data achitării de către reclamantă a debitului aferent anilor 2005-2007, conform art. 92 alin. 1 lit. c) teza a II-a C.proc.fiscală.
În privința obligațiilor de plată accesorii calculate în sarcina reclamantei potrivit deciziei de impunere nr._/23.04.2012, instanța a reținut, de asemenea, că potrivit art. 41 alin. 2 din Normele metodologice aprobate prin Ordinul nr. 617/2007 „Pentru neachitarea la termenul de scadență de către angajatorii și asiguratorii care au obligația plății contribuției, aceștia datorează după acest termen majorări de întârziere, potrivit prevederilor legale în materie de colectare a creanțelor fiscale”.
Instanța a reținut, însă, că pârâta nu și-a îndeplinit obligația de informare anuală a contribuabilului cu privire la datoria înregistrată, așa cum stipulează prevederile art. 222 din Legea nr. 95/2006, potrivit cărora ”Fiecare asigurat are dreptul de a fi informat cel puțin o dată pe an, prin casele de asigurări, asupra serviciilor de care beneficiază, a nivelului de contribuție personală și a modalității de plată, precum și asupra drepturilor și obligațiilor sale.”
Chiar dacă acest text de lege nu prevede sancțiunea pentru lipsa de informare anuală, instanța a apreciat că pârâta nu poate percepe și impune reclamantei obligațiile fiscale accesorii, constând în dobânzi și penalități, care reprezintă veritabile sancțiuni aplicate contribuabilului, pentru neîndeplinirea în termen a obligației de plată principale, pornindu-se de la premisa că în situația în care reclamanta ar fi avut cunoștință de existența unei obligații de plată ar fi achitat-o în termenul legal.
Astfel, potrivit art. 44 alin. 1 C.proc.fiscală, actul administrativ – fiscal trebuie comunicat contribuabilului căruia îi este destinat în modalitățile prevăzute de alineatele următoarele ale aceluiași articol.
Necomunicarea actului administrativ – fiscal în modalitățile menționate nu este de natură să atragă nevalabilitatea obligațiilor fiscale stabilite în sarcina contribuabilului, ci doar inopozabilitatea lui, potrivit art. 45 C.proc.fiscală.
Astfel cum rezultă din dispozițiile art. 85 alin.1 C.proc.fiscală, regula în materie fiscală o constituie stabilirea obligațiilor fiscale printr-o decizie de impunere, iar excepția o constituie stabilirea obligațiilor fiscale prin declarația fiscală, însă numai atunci când sunt îndeplinite condițiile art. 82 alin. 2 C.proc.fiscală, adică atunci când legea prevede obligația contribuabilului de a calcula cuantumul obligației fiscale în declarația fiscală.
În speță, nu este incidentă situația de excepție menționată, în care stabilirea obligațiilor fiscale se face prin declarația fiscală, iar nu prin decizia de impunere, întrucât dispozițiile art. 257 din Legea nr. 95/2006 nu stabilesc în mod expres că îi revine contribuabilului obligația de calcul al contribuției de asigurări sociale de sănătate pe care o datorează.
În situația în care declarația fiscală nu a fost depusă, devin incidente dispozițiile art. 83 alin. 4 C.proc.fiscală, potrivit cărora nedepunerea declarației fiscale dă dreptul organului fiscal să procedeze la stabilirea din oficiu a obligațiilor fiscale, însă numai după împlinirea unui termen de 15 zile de la înștiințarea contribuabilului cu privire la depășirea termenului legal de depășire a declarației fiscale, înștiințare care nu a fost, însă, emisă de către pârâtă.
În speță, reclamantei i s-a comunicat în mod legal obligația care îi revine, privind plata debitului aferent anilor 2005-2007, doar prin decizia de impunere nr._/01.06.2010 emisă de Casa de Asigurări de Sănătate a Județului B., iar urmare a emiterii acestei decizii, reclamanta a și achitat integral debitul restant în cuantum de 3.450 lei la data de 14.07.2010, împrejurare recunoscută de pârâtă în cuprinsul adresei nr._/20.08.2013.
Până la data emiterii deciziei de impunere nr._/01.06.2010 și comunicării legale a acesteia către reclamantă, actele administrativ –fiscale emise de pârâtă nu au produs niciun efect juridic asupra contribuabilului potrivit art. 45 alin. 2 C.proc.fiscală, astfel că pârâta nu poate pretinde executarea de către reclamantă a obligației de plată a C.A.S.S. decât începând cu data comunicării deciziei menționate, astfel cum se arată și în art.44.1 din Normele metodologice de aplicare a Codului de procedură fiscală.
În consecință, obligația de plată de către reclamantă a contribuției de asigurări sociale de sănătate în cuantum total de 3.450 lei aferentă anilor 2005-2007 a devenit opozabilă reclamantei la data comunicării deciziei de impunere nr._/01.06.2010. Or, reclamanta a și achitat în anul 2010 în întregime debitul restant,astfel că majorările, dobânzile și penalitățile calculate de către pârâtă pentru perioade anterioare, începând cu data de 26.01.2006, 26.01.2007 și respectiv 26.01.2008, potrivit deciziei de impunere nr._/23.04.2012, au fost în mod nelegal stabilite.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâta Casa de Asigurări de Sănătate a Județului B., prin care a solicitat admiterea căii de atac, modificarea în tot a sentinței și respingerea acțiunii promovate de către reclamantă.
În motivare, a arătat că au calitatea de asigurat conform art. 211 din Legea nr. 95/2006 toți cetățenii români cu domiciliul în țară, invocând totodată aplicarea OUG nr. 150/2002 și a normelor de aplicarea a acesteia aprobate prin Ordinul nr. 221/2005, conform cărora persoanele care realizează venituri impozabile din activități independente datorează contribuție la fondul național unic de asigurări sociale de sănătate, calculată ca și cotă asupra acestor venituri.
În plus, se mai arată că reclamanta avea obligația de a declara și plăti această contribuție și că a fost identificată în baza de date furnizată prin protocol de ANAF, cu venituri din cedarea folosinței bunurilor aferente perioadei 2005-2007, motiv pentru care, în temeiul art. 35 din O. 617/2007, a fost emisă decizia de impunere.
Recurenta a mai arătat că decizia a fost emisă în baza informațiilor primite de la ANAF, în urma preluării bazelor de date prin protocol, iar debitul a fost determinat în raport de legislația aferentă perioadei respective și că reclamanta contestă obligația sa de plată prin prisma faptului că nu i s-au adus la cunoștință deciziile de impunere.
Recurenta a mai arătat că intimata-reclamantă a fost identificată cu venituri din cedarea folosinței bunurilor aferente anilor 2005-2007, pe care nu le contestă.
În plus, recurenta a mai arătat că nu putea să își îndeplinească obligația prevăzută de Legea nr. 95/2006 privind informarea anuală asupra nivelului obligațiilor, decât în ipoteza în care contribuabilul ar fi depus declarațiile referitoare la cuantumul veniturilor realizate, ceea ce în cauză nu s-a întâmplat.
În drept a fost invocată aplicarea c.pr.civ. și legislația specială - OUG nr. 150/2002 și a normelor de aplicarea a acesteia aprobate prin Ordinul nr. 221/2005, Legea nr. 95/2006, Ordinul Președintelui CNAS nr. 617/2007.
Cererea de recurs este scutită de obligația de plată a taxei judiciare de timbru conform art. 17 din Legea nr. 146/1997, modificată.
Intimata N. E. a formulat întâmpinare conform art. 308 alin. 2 c.pr.civ., prin care a solicitat respingerea recursului declarat de pârâtă.
Părțile nu au mai solicitat administrarea altor probe în recurs.
Analizând actele și lucrările dosarului, prin prisma dispozițiilor art. 304 ind. 1 c.pr.civ., a art. 304 c.pr.civ, instanța de recurs constată că acesta este nefondat pentru următoarele considerente:
Recurenta-pârâtă a susținut că obligația reclamantei de a declara veniturile realizate trebuia îndeplinită exclusiv la structurile sale, prin înregistrarea declarațiilor contribuabililor privind cuantumul veniturilor realizate.
Or, potrivit art. 261 alin. 5 din Legea nr. 95/2006 (text nemodificat de la momentul adoptării legii până la data pronunțării prezentei decizii) „persoanele prevăzute la art. 257 și 258 au obligația de a pune la dispoziția ANAF, respectiv a organelor de control ale acesteia sau ale caselor de asigurări, după caz, documentele justificative și actele de evidență necesare în vederea stabilirii obligațiilor la fond.”
Prin urmare, în mod corect a reținut prima instanță că, din interpretarea gramaticală a acestei norme, rezultă că declarația de venituri care să fie avută în vedere la stabilirea sumei de plată la FNUASS se putea depune și la AFP B., nu doar la CASJ B., fapt rezultat din folosirea conjuncției „sau”.
Recurenta nu justifică în nici un fel de ce, deși recunoaște că avea încheiat încă din anul 2007 Protocol cu ANAF (fila 27 dosar Tb. Bv.), nu a emis măcar începând cu acel an decizii de impunere, ci a făcut acest lucru abia din 2012, iar lipsa de colaborare între organele fiscale teritoriale și casele de asigurări județene în transmiterea informațiilor înregistrate la acestea existentă până în anul 2010 nu poate fi imputată contribuabilului, cât timp acesta și-a îndeplinit obligația de a declara veniturile realizate la unul dintre cele două organe stabilite alternativ de către legiuitor în acest scop.
Prin urmare, Curtea va înlătura motivul de recurs invocat de recurenta CASJ B. referitor la inaplicabilitatea în cauză a art. 222 din Legea nr. 95/2006. În opinia Curții, această normă este pe deplin aplicabilă cât timp contribuabilul a depus declarația de venit la unul din organele stabilite de art. 261 alin. 5 din același act normativ în acest sens – organul fiscal teritorial (AFP) sau casa județeană de asigurări de sănătate, lipsa de colaborare dintre organele statului în transmiterea informațiilor neputând genera accesorii în sarcina contribuabililor, ca urmare a emiterii cu întârziere a deciziilor de impunere.
Pentru toate aceste considerente, constatând incidența art. 312 alin. 1 c.pr.civ., Curtea va respinge recursul declarat de pârâta CASJ B. împotriva sentinței civile 6451/CA/18.12. 2013.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul formulat de pârâta Casa de Asigurări de Sănătate a județului B. împotriva sentinței civile nr. 6451/CA/18.12.2013 pronunțată de Tribunalul B. - Secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, pe care o menține.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 18.03.2014.
Președinte, Judecător, Judecător,
S. G. R. Grațiela M. M. C.
Grefier,
T. S.
Red.MC./11.04.2014
Dact.TS./11.04.2014
Jud.fond: Z. M.
| ← Obligaţia de a face. Decizia nr. 118/2014. Curtea de Apel BRAŞOV | Refuz acordare drepturi persecutaţi politic D.L nr. 118/1990.... → |
|---|
